coquita

așa să fie: în cocaina împrăștiată pe tăblia neagră a mesei
de sticlă eu scriu cu degetul toate cuvintele
pe care nu le-am spus vreodată cu toate că aș fi vrut
să mă privesc în acele cuvinte desenate în praf
să mă recunosc în acele cuvinte și să spun eu sunt acesta

eu sunt cel care a inventat sexul sexul
cu propriile amintiri eu sunt cel căruia i se umezesc gingiile
cînd se gîndește să facă dragoste cu părul tău să fac dragoste
cu lacrimile tale cu tristețea ta să fac dragoste cu tine
ca pentru ultima oară așa cum aș face dragoste cu cadavrul tău
cu urna cu cenușa ta

să-ți spun tot ce poate concentra dorința pînă la cel mai intim
nivel să îmi injectez sîngele tău în vena peniană și să alerg
prin mintea mea prin plăcerile nesfîrșite din mintea mea
gol ca un sălbatic să-ți umezesc labiile cu ochii și
să ne aruncăm de pe stînci ca două animale preistorice
ultimele din specia lor

să fim niagara și victoria care să prăbușesc în același lac
să strecurăm prin ochii noștri atlanticul și pacificul
și să ne trimitem pești exotici
în loc de scrisori

să-ți scriu că ai clitorisul ca un ursuleț din jeleu și inima ta
e o broască rîioasă încurcată în mătase
să-ți spun că întotdeauna aștept după dragoste ca gelatina
de pe membrul meu să crească pînă-mi acopere ochii
și mă pierd într-o ceață binefăcătoare ca un credincios
într-o rugă ca un muritor în cea mai adîncă ignoranță

cînd te-ai ridicat din pat și-ai plecat mi-ai epilat inima
de parcă ai fi defrișat pădurea primordială
am simțit o fosă marină cum îmi adîncea pieptul și-atunci am ars
cîteva volume de Blake, Whitman, Bukowski și Neruda
le-am prizat cenușa dat tot n-am reușit să mă umplu
cu arătătorul scriu în cocaina de pe tăblia neagră de sticlă
de parcă aș scrie în zăpadă cu tălpile goale
tot ce n-au scris vreodată aceia care au fost în luptă
și-au primit un glonte în inimă dar au simțit măcar pentru o clipă
ce înseamnă să iubești să faci abuz de iubire ca de alcool
cocaină și testicule crude

ce înseamnă să-ți deschizi o venă și să lași să curgă din tine
cheaguri de cuvinte pe care nimeni nu le va înțelege
ce înseamnă să îți arzi mîna cu fierul înroșit ce înseamnă
să-ți coase cineva arcadele ce înseamnă să-ți oblojească
cineva rănile ce înseamnă să tușești cu sînge dimineața
să faci cu sînge seara să îți tremure mîinile de abia poți
aprinde țigara

toate aceste semne toate aceste urme toate aceste dovezi
ale faptului că n-am fost niciodată singuri și am trăit și am
fost îndrăgostiți
toate acestea peste mintea noastră ca o pereche de chiloți sexi
care acoperă adevărul

să le scriu cu vîrful degetului în praful alb aducător de moarte
cu vise interminabile în speranța că mă vor ține la nesfîrșit
și nu va fi nevoie să mă trezesc la un moment dat
pe un pat de spital cu o inimă nouă în piept cu un nou ficat
cu o piele nouă cu un creier proaspăt alb și apretat
ca un cearșaf abia adus de pe sîrmă pe care cineva proiectează
întotdeauna același film din nou și din nou zi după zi
și nimic nu rămîne pe cearșaf nimic niciodată nici măcar
o pată de sînge ca atunci cînd nu mai ai răbdare și te iubești
în acea perioadă a lunii cînd cerul arată ca o eclipsă totală

ca să nu uiți vreodată să nu uiți să nu uiți cum scriam cu degetele
murdare de toate secrețiile trupului tău în praful alb
al amintirilor mele și mintea mea o lua razna iar visele mele
explodau ca niște boilere supraîncălzite și ochii mei explodau
și praful totul exploda și tot albul din lume se așeza peste amintiri
ca un cearșaf alb peste o cutie neagră de lemn