Meditaţie

Agăţată de ultimul ram
în lumina pală de ceară
lumea de aur unde trăiam
clipea pentru ultima oară;
...şi-aveam doar o mână de ani.

Prinsă în cursă de prizonier,
simţind cum neantul mă pierde,
un braţ dur de la pământ la cer
m-a aruncat în lumea verde
la ţărmul sorţilor de-orfani.

Cât oare traiul meu sihastru
se va scălda în clorofila
coaptă din galben şi albastru
care-mi framântă crunt argila
ce nu se vrea în bolovani?

La vremea dată când sorocul
va stinge focul meu de astră,
din verde el mi-o muta locul
în lumea veşnică albastră,
fără contururi, fără ani..,

iar clipele ce-atunci m-or pierde,
vor albăstri şi lumea verde..