Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Texte eliminate din ESCROC SRL


de Victorian Silă la: 11/12/2013 03:53:25
modificat la: 11/12/2013 03:57:10 arata originalul
rezumat: paragrafe pe care le-am considerat prea slabe
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Ştiu, e la modă să scrii pentru plebe, să compui pentru mase, dar eu mă mulţumesc să scriu pentru cei care gîndesc şi simt ca mine.
Sînt un tip ciudat şi am un stil de a judeca oamenii mai deocheat. Pentru unii s-ar putea să conteze cîţi bani are cutare în cont, ce poziţie socială ocupă sau cîţi copii reuşiţi a făcut. Eu, frate, te judec după ce ai de spus. Dacă te întreb ce faci şi îmi răspunzi bine, pentru mine eşti un zero barat. Sau îmi povesteşti filmu’ de aseară şi plusezi cu-o ultimă ştire de la televizor sau cine cîştigă alegerile. Încotro se îndreaptă economia are vagă legătură cu tine, iar ce s-a întîmplat la Hollywood mă lasă rece.

Bunică-meu a murit sărac lipit pămîntului, dar plin de poveşti. Dacă îl întrebai, avea întotdeauna ceva de povestit. Iar cînd începea, oricine pe o rază de doişpe case, oricît de ocupat ar fi fost, se oprea vrăjit să asculte, precum echipajul lui Ulise prin tărîmul sirenelor. Firesc, am rămas marcat. Am o slăbiciune pentru oamenii cărora li se întîmplă lucruri, care iau seama la ce se petrece în jurul lor, care sînt impresionaţi de ce văd, bun sau rău. Dacă mă priveşti din unghiul ăsta, sînt un tip valoros. Pot să-ţi povestesc timp de cinci sute de pagini, fără să te plictisesc şi fără să mă repet. Mi s-au întîmplat multe şi nu mi-e nici frică, nici jenă să ţi le spun. Sînt ultimul mare povestitor! Ultimul mare povestitor din familia Zisu. În povestea care urmează umblu după bani, dar să nu fii înşelat de aparenţe, mi-am atins scopul, vindecare e ce caut acum.
Dar să încep bătrîneşte, cu începutul, înainte să vă pierd pe traseu. Cînd m-am întors în satul bunicilor, cinşpe ani după moartea lor şi am găsit damigeana îngropată în pămînt, am luat-o ca pe un semn. Am ştiut că timpul se va scurge lent sau repede şi că voi bea vinul sacru dinăuntru, vinul muncit de palmele bunicului. Vinul acesta avea o semnificaţie aparte.
Nimeni nu avea voie să-l bea aşa aiurea, pentru că nici bunicul, pe vremea cînd trăia, nu îl bea decît ca să prindă puteri şi inspiraţii nemaiîntîlnite niciunde.
Cum aş fi îndrăznit eu să golesc ultima clepsidră tainică, a cărui nisip fin nu se mai poate răsuci şi reumple de la început, fără să povestesc cîte ceva despre ei şi despre mine?
N-am mult timp.
Cu puţină cumpătare, vreo şase săptămîni. Alternativa, destul de tristă, ar fi să-l beau fără să spun nimic şi să-l « dau la gard ».
Bunicii i se părea că-i pur şi simplu o crimă, să laşi muncă de-o vară pe-un vag miros de urină şi ca să împiedice această irosire şocantă a muncii la gard, avea obiceiul ca în fiecare toamnă să îngroape, fără ştirea bunicului, vreo două damigene, ca să aibe mai spre vară ce pune pe masă musafirilor.

Pe vremuri, aici, toamna însemna vie în pîrg, coşuri de nuiele împletite pline cu struguri, butoaie din lemn de stejar scoase în curte, pentru a fi pregătite să primească lichidul sacru, înseamna un dute-vino continuu de căruţe, agitaţie, oameni cu chipuri preocupate. Urma apoi facerea vinului, care era un ritual aparte şi al cărui proces era dificil nu datorită complexităţii, ci a răspunderii. Era ca şi atunci cînd iei în braţe un nou-născut. Ceva atît de simplu şi totuşi atît de complicat !
Fiecare boabă era tratată cu mare respect iar risipa nu era îngăduită cu nici un chip. Dacă bunicul vedea cîteva boabe căzute prin iarbă, se apleca şi le lua.

« Da’ de ce faci asta bunicule ? »
« Păi cum ? » răspundea el cu stupoare, « Din astea iese sigur un păhărel de vin ! »
Apoi vinul se lăsa în butoaie la fiert, pînă ce gospodarul decidea dacă s-a făcut. Pentru asta, bunicul, sprinten ca un flăcău, cobora scările de două-trei ori pe zi, ducîndu-se jos în cramă, la degustat. Cam de prin noiembrie, cînd la rugăciunile lui se îndupleca vinul să stea din fiert, pînă prin aprilie cînd îl termina, bunicul nu bea nimic altceva. Din noiembrie pînă în aprilie povestea el cel mai bine.

… Dar bunica, ca orice bunică, începuse să uite, aşa că de multe ori damigenele rămîneau nedescoperite şi acestea au fost primele « comori » pe care le-am dezgropat împreună cu tovarăşii de joacă, ca să vedem cu mîhnire că nu erau pline cu aur. Şi uite că peste una dintre ele dădusem eu acum, cînd praful se alesese de tot. Şi vin şi tradiţie şi oameni.
« Băiete, ai să ne-aprinzi o lumînare pentru noi cînd n-om mai fi? Sau ne-om fi chinuit degeaba cu tine? »
Hotărît, era timpul să le fac o vizită. Am lăsat maşina parcată pe pod, în faţa porţii. M-am gîndit că-i mai firesc să fac cei doi kilometri, pe jos, ca pe vremea cînd eram copil şi mergeam cu ei duminica la slujbă.
Mormîntul lui era acolo, lîngă fereastra bisericii, ca să audă mereu corul - exact cum îşi dorise. Cel mai aproape de zidul bisericii dar şi cel mai în paragină. Crucea stătea înclinată, gata să cadă, iar bălăriile, pe care el altădată le-ar fi smuls cu sete de pe cîmp, creşteau cît casa, în batjocură. Nici numele nu se mai putea distinge.
M-am gîndit la anii de după, care au trecut cu mine prins în chestii importante. Ani de pribegie prin toate colţurile lumii, în care am uitat că sînt şi lucruri mai importante de făcut, cum ar fi să smulgi o bălărie de pe mormîntul unui bunic.

Cînd m-am oprit într-un final, costumul şi pantofii se umpluseră de praf. Mi-am privit mîinile înverzite. Firele aspre de mohor îmi tăiaseră pielea şi buricele degetelor mă usturau, dar durerea îmi făcea bine, mă făcea să uit din gînduri. E un chin să te gîndeşti într-una la ceva. Aş vrea să pot să mă decuplez total, din cînd în cînd. Sau definitiv, nu ştiu sigur. Nu mai sînt sigur de nimic. Nu mai pun bază pe nimeni. E greu să fii singur şi să te gîndeşti tot timpul la ceva. Nu orice, am vrut numai inovaţii. De cinşpe ani mă gîndesc, pun la cale chestii, dau lovituri, îmi ies, nu-mi ies.
Pierzi, cîştigi – negustor te numeşti. Dar în general îmi ies. Şi e normal să-mi iasă… statul a băgat o grămadă de bani în mine, în capul meu. Cînd am început facultatea, eram printre cei mai buni. Dacă nu venea Schimbarea, cred c-aş fi fost acum un destul de important şefuleţ pe la şantierul naval…
Am făcut la fel şi în capătul celălalt al cimitirului unde era îngropată bunica. Se stinsese la două luni după el, aşa că nu putuseră fi puşi împreună şi separaţi au rămas. Cine să se ocupe, că eu fac globetrotting cam de pe atunci?
Oricum, clarvăzător şi şugubăţ, bunicul prevăzuse situaţia asta şi venise cu-o soluţie:
« Ioano, dacă nu ne îngroapă alături, n-avea grijă că o să sap un tunel pînă la tine. Îţi spun ca să ştii. Dacă bat sînt eu, să-mi deschizi! »
« Uncheaş nebun! Numai scaieţi o să-ţi crească pe mormînt, la ce suflet păcătos ai şi la cîte rele ai făcut! »
« Şi la tine o să vedem numai panseluţe şi rîndunele ... »
« Cum o vrea Cel de Sus, da’ socotesc că sînt cu zece ani mai tînără, aşa că mai degrabă văd eu prima scaieţii de pe al tău decît tu florile de pe al meu! »




Cînd am plecat erau vremuri tari.
Era perioada în care ca să te privatizezi trebuia să furi repede şi ingenios. Ca să obţii credit bancar trebuia doar s-o cunoşti pe femeia de servici de la bancă. Ca să-ţi iei certificat de revoluţionar sau de handicapat, după plac şi nevoi, trebuia numai să dai spagă şi să ştii cui.
Era perioada în care ţiganii cumpărau acţiuni la colţul străzii. Apoi s-au petrecut două mineriade, trei fenomene Caritas, au falimentat bănci şi s-a vîndut pe nimic flota. Mulţi s-au cărat atunci. Cei integri de-a valma cu noi ceilalţi. S-au uitat împrejur, au văzut prea mult putregai şi au întins-o. Poate că ar trebui blamaţi că au făcut asta, poate că nu.
Patrioţi sînt cei care au rămas aici în tot acest răstimp.
Fără să fure, fără să cedeze, fără să plece.
În scurt timp, cei care au furat repede şi ingenios au devenit acţionari majoritari şi experţi fiind în teoria furtului au reuşit eradicarea lui aproape în întregime. Şi-aşa revenim la vremurile actuale, cele în care hoţul neprins a devenit proprietar cinstit.
Dar de ce vorbesc de funie în casa spînzuratului ? Credeţi că încerc să mă justific ? Nicidecum ! Pentru că şi eu, ca şi ei, am ridicat activitatea asta la nivel de artă. Nici eu nu am cazier, nicăieri în lume, cum nici ei nu au. În plus, eu n-am furat din ţara mea, iar de unde am luat nu s-a simţit : bănci, cazinouri, ţepe la societăţi de asigurare. Cine a făcut logică matematică ştie că non (non p + non q) = p + q.
E în regulă să buzunăreşti nişte mafioţi, nu crezi?



comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (15):


*** - de Victorian Silă la: 11/12/2013 03:54:08 Modificat la: 11/12/2013 03:58:45
Cu puţin înainte de Schimbare, un vizionar de la partid, dotat cu ARO, mapă şi şofer, urcase dealul de unde se vedea totul ca în palmă. Nu mare lucru. Case vechi, aşezate pe uliţe prăfuite, podgorii pe araci, despărţite de livezi de pruni. Urmau cîmpuri de porumb, cîţiva nuci bătrîni, răcoroşi vara, unde se putea trage un pui de somn în arşiţa amiezii, apoi bălţi cu apă verzuie, trestie şi broaşte; mai departe, lăstărişul de aluni, coarnă şi măceşi, care încadra albia secată a pîrîului. După care, satul se termina şi începea liziera pădurii.
« Ce-i dezordinea asta, tovarăşi? Aşa arată un sat comunist? Via asta e veche, nu mai dă productivitate, doi la mînă, aici sînt amestecate şapte feluri de altoi. Se scoate tot, nivelăm frumos cu buldozerul, punem doar un singur soi de viţă nobilă! Pe sîrmă şi pe piloni de ciment, nu pe araci. Vreau ordine! Toţi copacii ăştia: nuci, pruni, aluni, n-au nici un rost – vă trag la somn şi ocupă spaţiu aiurea. Vreau să văd totul defrişat ca-n palmă - porumb şi grîu în loc. Şi ce-s drumurile astea!? Zi-ci că-s pişatu’ boului! », se zborşise la final. « Vreau drumuri noi, drepte. Oricum, în cîţiva ani, cum v-a promis Tovarăşu’, n-o să mai stea nimeni în coteţele astea, toată lumea se mută la bloc! »
Strategia, care făcea parte dintr-un plan de mare anvergură pentru eficientizarea muncii la sate, apucase din păcate să fie implementată, mai puţin partea cu blocurile, că venise Schimbarea.
Fusesem ieri într-o plimbare de-a lungul pîrîului. În hăţişurile alea, pe vremuri îmi căutam crăcană din lemn tare de corn sau alegeam crengi drepte de alun, pentru arcuri şi săgeţi. În loc de asta acum creşte porumb, care pare că se întreabă şi el ce caută prin rîpele astea. Via, aliniată ca la armată, creşte în silă, pitică şi cu rod puţin, de parcă au tras sîrmă înghimpată între piloni.
« Bună ziua! » spun cuiva care munceşte aplecat.
« Să trăiţi! »
Ăsta-i un răspuns nou, pe vremuri şi celor care veneau de la oraş li se răspundea cu bună ziua. « Să trăiţi! » era numai pentru oficialităţi.
E vina lor că au devenit mai umili decît erau? Normal că-s resemnaţi.
În sfîrşit s-au prins că nu contează cine-i la cîrmă : comunişti, capitalişti, tot aia. La masa îndestulării nu o să fie loc pentru ei niciodată.
« Trenul ăsta are numai clasa întîia şi a doua, pentru voi nu mai e loc. Nu a fost, nu este, şi nu va fi niciodată, obişnuiţi-vă cu gîndul. Nu e nimeni ca să vă anunţe să vă urcaţi în vagoane, oameni buni! Gara asta n-are difuzoare. E gară de tranziţie. Altfel spus, jocurile sînt măsluite. Sînt măsluite de şleahta celor putenici, băieţii cu bani care s-au segregat în găşti. Dar nu e frumos să le spui găşti, acum le zice cluburi. Sînt multe cluburi, cu nume diversificate, ca să pară că ne reprezintă pe toţi.
Clubul Social Democrat, Clubul Democrat Liberal, Clubul Naţional Liberal, Clubul Conservator. Sînt cluburi selecte, unde te poţi distra bine de tot, în schimb trebuie să ştii să spui povesti.
Toţi membrii sînt mari flaşnetari de vorbe goale, Ion Creangă la puterea a doua. Incă merge să spui poveşti vechi, dar trebuie să le modernizezi puţin, cît să creadă fraierii că sînt noi-nouţe. De fapt, hai să vă spun adevărul, dacă nu v-aţi prins deja.
E acelaşi rahat peste tot! Este un singur club, clubul celor cu bani. Este un club mare, iar voi nu faceţi parte din el - trebuie să vă obişnuiti cu gîndul!
Poate vă întrebaţi de ce am pornit povestea de la bunici? Pentru că de la bunica am învăţat, indirect, că numai prin muncă nu ajungi nicăieri, iar de la bunicul, să improvizez, să mint cu zîmbetul pe buze şi să fur înapoi ce-i al meu; de la amîndoi am învăţat să povestesc.
Nu la fel de bine ca ei, dar mă străduiesc.
#648700 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Victorian Silă la: 11/12/2013 04:03:25
Dupa ce am terminat de scris, cu ajutorul unui prieten, am taiat mai bine de 10% din roman. Cam toate partile care incetineau derularea povestii.

M-am gindit sa le postez aici.



#648701 (raspuns la: #648700) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Victorian Silă la: 11/12/2013 04:13:17
Initial, cartea incepea cu pasajul acesta.
In realitate, pasajul a fost inspirat de acesta vizita pe care am facut-o in satul bunicilor.
Si in realitate bunicul este ingropat linga fereastra bisericii, asa cum si-a dorit.
Am muncit cam jumatate de ora sa deztelenesc acele balarii de care spun.
Satul arata dezolant: pustiu, fara copii.
Seceta si mult praf.
Trist.
#648702 (raspuns la: #648701) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Daniel Racovitan la: 11/12/2013 13:24:05
un fel de "deleted scenes" din partea de Bonus de pe DVD? :)
#648709 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Daniel - de Victorian Silă la: 11/12/2013 16:21:11
Da, exact asta e! :)
Le-as putea aduna deasemenea intr-un fel de "the making of".
Acum, sa vedem... sa nu fie un film de-ala de serie B :)
#648710 (raspuns la: #648709) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Daniel Racovitan la: 12/12/2013 11:19:58
"am taiat mai bine de 10% din roman"

foarte bine! sfatul lui Saint-Exupéry e in continuare valabil
#648730 (raspuns la: #648701) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
daniel - de zaraza la: 20/12/2013 22:40:21
care-i sfatul lui Saint-Exupery?
#648843 (raspuns la: #648730) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
spune asa: - de proud la: 20/12/2013 22:58:26
Il semble que la perfection soit atteinte non quand il n’y a plus rien à ajouter, mais quand il n’y a plus rien à retrancher.

Antoine de Saint-Exupery
#648846 (raspuns la: #648843) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aham - de zaraza la: 20/12/2013 23:02:33
da, sunt de acord :)
#648847 (raspuns la: #648846) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
suntem - de proud la: 20/12/2013 23:07:15
mai multi. :)
#648848 (raspuns la: #648847) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:) - de Victorian Silă la: 21/12/2013 03:00:17
Chiar ca e misto!
Si eu care credeam ca spune mot-a-mot sa tai 10% din manuscris :)
#648854 (raspuns la: #648846) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Baby Mititelu la: 29/12/2013 11:47:43
Deloc slabe paragrafele astea, VS! Hmmm...
#648936 (raspuns la: #648854) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Baby - de Victorian Silă la: 31/12/2013 07:27:40
Merci!
Si totusi ce-am lasat in carte e si mai bun!
Poti sa crezi? :) :)
#648969 (raspuns la: #648936) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Baby Mititelu la: 01/01/2014 11:10:42
Pot, Victor, pot! :)Si ma bucur...La multi ani si la multe carti!
#648985 (raspuns la: #648969) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Victorian Silă la: 06/01/2014 17:48:50
Merci, La Multi Ani si tie!
#649033 (raspuns la: #648985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: