Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Despre o sustragere de echipament


de Victorian Silă la: 05/02/2014 18:56:46
modificat la: 05/02/2014 18:58:23 arata originalul
rezumat: o poveste reala
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
No, acum nu ştiu ce credeţi voi, dar (pe bune şi fără mişto) scriitorii se inspiră destul de mult din viaţa reală şi eu nu fac excepţie.
Acum urmează o poveste 100% adevărată, întîmplată la serviciu pe care am pus-o în gura unui personaj, dar mai tîrziu am scos-o din capitolul respectiv, pentru că se potrivea ca nuca în perete cu ce mai era pe acolo.

În realitate, un tip care este managerul de întreţinere pe toată compania a vîndut pe şest, într-un week-end, un echipament foarte scump şi voluminos. Echipamentul respectiv valora cîteva mii de dolari şi deşi avea o mică hibă, noi îl pusesem într-un colţ cu gîndul să demontăm din el părţi componente (la rîndul lor, al naibii de scumpe).
Hai acum – pentru că mie îmi plac poreclele – să-l poreclim în continuare pe managerul de întreţinere: Tijă. (O să vedeţi mai departe de ce)

Buun! Acum: un tip care e coleg cu mine dar îi place să facă pe şeful (din care cauza l-am poreclit Şefuletul) observă dispariţia echipamentului respectiv. Pune întrebări, face gălăgie, şi încet-încet se ajunge la managerul de întreţinere, care încearcă să se justifice spunînd că a vrut să facă “curat” şi de-asta l-a aruncat, că ar fi trebuit să fie o hîrtie lipită, gen “NU ARUNCAŢI! etc etc.
Dar la o companie mare, cînd arunci ceva echipament şi în special în cazul în care acel ceva valorează peste o mie de dolari, trebuie urmată o procedura destul de serioasă. Hîrtii completate şi aşa mai departe.

Aşa că Şefuletul începe să bată toba: că nu s-a respectat procedura respectivă, că de ce să cheltuim acum sute de dolari pe o pompă pe care ar fi luat-o frumos de acolo, etc, trimite nişte e-mailuri, etc, etc.

Cu toate astea, şeful nostru “en titre” e un tip foarte de treabă, căruia nu-i plac complicaţiile, prin urmare ne spune să o lăsăm baltă.
Asta era într-o vineri. Şefuletul mai trimite un ultim e-mail la mai multe persoane “aşa, măcar să se cace ăla un pic pe el de frică pînă luni” şi cam asta trebuia să fie finalul poveştii.

Dar luni – surpriză! – managerul de la întreţinere nu apare la servici! Şefuletul (are un caracter de securist) se interesează în stînga şi în dreapta şi află că ăla ar fi la spital, că şi-ar fi luat o săptămînă de concediu medical.

“A-ha!”, se gîndeşte Şefuletul, “uite că e-mailul de vineri a dat rezultate: i-am băgat frica în oase! Bineînţeles că nu e bolnav, dar şi-a luat o săptămînă de medical ca să facă uitată toată tărăşenia cu echipamentul volatilizat..”
“Deci ce are, mai exact?” se interesează mai departe.
“Are femurul fracturat în două locuri!”, explică cineva. “De la fumat i se trage. Prima ţigare de dimineaţă, înainte să plece la muncă şi s-a împiedicat ca fraierul, de pragul uşii. A căzut grămadă în spatele casei, pe nişte trepte. Cu toată greutatea pe picior – aşa a căzut – dar ştii care a fost norocul lui? Corpul nu i-a respins insertul de titaniu! După şase luni o să fie ca nou. Trebuie să calce cu grijă juma’ de an, dar ce-i juma’ de an? Şi după aia, eh? Ca nou o să fie, ca nou-nouţ! O să stea cu tija aia în el toată viaţa, adică, ce mai încolo-încoace, o să moară cu ea la picior! A pus-o pe nevastă-sa să sune la servici, ca să ne anunţe ea despre accident.” (Conversaţia asta a fost la ţigare, povestea unul mai miştocar)

Şefuleţul nu crede în continuare nimic. Ba chiar, într-o primă fază, s-a şi enervat, imaginîndu-şi că unii îl cam iau de fraier. Se gîndeste că, din contră, Tijă a pregătit o săptămînă de vis pe undeva la cădură, gen Grecia şi că povestea cu piciorul e pură fabricaţie. Dar se preface afectat şi se interesează într-o doară la ce spital e internat Tijă.
A doua zi de dimineaţă dă o fugă acolo! Ajunge la trei ore ore după o operaţie complicată! Imaginaţi-vă: curată comedie: ăla cu piciorul bandajat de sus pînă jos şi Şefuleţul, cu faţa aia a lui suspicioasă, primul vizitator: neinvitat, neanunţat. A ajuns, înaintea familiei, a prietenilor, a tuturor, el – care era aproape un străin!

Mai departe, să vedeţi!
Tijă dormea.
Era după anestezie, de… Dormea dus. Şefuleţul ce s-a gîndit? Dacă tot a ajuns pînă acolo, hai măcar să-l aştepte să se trezească. Să-i ureze însănătoşire grabnică şi în acelaşi timp să vadă în sfîrşit oamenii cine este el de fapt: un tip sufletist, iubitor de oameni şi săritor (Nu o sa ma credeti, dar sefuletul se duce la biserica in fiecare duminica!) Poate că se simţea şi un pic cam prost, pentru că-l bănuise pe nedrept, cine ştie? Aşa că s-a aşezat pe un scaun şi a aşteptat.
Cinci minute, zece minute, un sfert de oră, două sferturi de oră…
A aşteptat vreo trei sferturi de oră, pînă s-a plictisit, în timp ce Tijă nu mişca nici măcar pleoapele!
Păi cum, cînd băgaseră anestezic în el cît într-un elefant?!
Pînă la urmă, Şefuleţul s-a plictisit să aştepte şi l-a zgîlţîit un pic, să-l trezească. L-a mişcat din ce în ce mai tare, pînă cînd, într-un tîrziu, bolnavul a deschis nedumerit ochii. Prima chestie pe care o vede, cum spuneam, cu capul bine ameţit după tranchilizante, în camera aia de spital, cu jaluzele cenuşii trase pînă jos, cearşafuri albe şi pereţi albi, ce crezi că e? Un om înalt pînă în tavan, un lungan într-o togă albă pînă jos (că de, nu-l lăsaseră sa intre cu geaca de iarnă, îi dăduseră un halat).
Tijă a rămas cu gura căscată. Doar mişca buzele ca un peşte şi se holba la apariţie, încercînd să priceapă cîte ceva. Unde era, ce se întîmplase şi dacă nu cumva, printr-o ironie a sorţii, îngerul păzitor semăna tocmai cu şeful direct!
A stat cîteva secunde aşa, pînă cînd tot Şefuleţul a rupt tăcerea.
"Ce? Credeai că ai ajuns în rai?" l-a întrebat.
"Nu! Eram convins că e iadul!" a îngăimat Tijă, cu toată sinceritatea cauzată, bineînţeles, de efectul anesteziei.
Nevasta lui Tijă, care a ajuns zece minute mai tîrziu, a rămas mişcată pînă la lacrimi, să-l vadă pe Şefuleţ deja acolo! S-a pus pe plîns, spunînd că e impresionant ce mult ţinem noi unii la alţii (ce colectiv ca lumea!), chestie la care Tijă s-a enervat la culme.
A început să înjure şi au trebuit să-i injecteze nişte calmante.


Acum povestea imi apartine si s-ar putea sa o folosesc intr-un roman viitor asa ca va rog sa ramina aici.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (16):


*** - de Victorian Silă la: 05/02/2014 19:04:54
Ma gindesc sa public o culegere micuta de texte cu titlul "Realitatea bate fictiunea!" si imi propun sa depasesc vinzarile lui Cartarescu la "De ce ne plac muierile" :)
#650126 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:) - de Baby Mititelu la: 05/02/2014 20:52:12
Pai din care alta viata sa se inspire scriitorii? Mereu au ceva real la baza.
E faina sustragerea respectiva...
#650131 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Victorian Silă la: 05/02/2014 23:55:22
da, asa e..

Mie mi se pare extraordinara replica:
"Eram convins că e iadul!" cind il intreaba "credeai ca esti in rai?"
Mai ales cu un creier destul de amortit, nu?

Asta chiar nu-ti vine sa crezi ca e realitate.
#650138 (raspuns la: #650131) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de ionbarb la: 06/02/2014 12:32:26
ar trebui alocat spaţiu ceva mai larg pentru descrierea mai detaliată a echipamentului respectiv. aşa povestirea ar căpăta mai mult farmec...:)
#650159 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ionbarb - de Victorian Silă la: 06/02/2014 15:14:39
sa fie oare o aluzie fina ca m-am intins prea mult cu povestea? :)
#650188 (raspuns la: #650159) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Victorian - de ionbarb la: 06/02/2014 19:38:52
s-ar putea spune şi aşa dar povestea ta ar fi putut fi schiţată în felul următor:

descrierea echipamentului respectiv, utilitatea şi importanţa acestuia pentru firma respectivă

rolul responsabilului cu mentenanţa în dispariţia echipamentului

primii paşi în anchetarea cazului şi întocmirea listei de suspecţi

modul cum principalul vinovat încearcă să se eschiveze de la răspundere (sub masca bolii sau chiar a tentativei de sinucidere)
#650210 (raspuns la: #650188) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ionbarb - de Victorian Silă la: 06/02/2014 20:36:30
este o camera climatica exact ca aici:
http://www.espec.com/na/products/family/platinous/

in care se pot "imbatrini" produse elctronice, asta prin cicluri repetate cald/rece, si/sau umiditate 85% RH.
In felul asta se trag concluzii privind durata de viata a produsului, eventuale defecte de fabricatie, etc.
Trebuie sa coste peste 10000$

Suspectul isi recunoscuse (partial) vina.

Am impresia ca tu vrei un roman politist, ceea ce nu e genul meu :)
#650217 (raspuns la: #650210) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de dumbo la: 20/03/2014 21:18:07
hm...creca ma fac scriitoare.pare destul de simplu :D

si acum serios...super sa lucrezi intr-o companie asa mare in care sefu trece cu vederea disparitia unui mijloc fix, fie el chiar si bun de facut piese de schimb.

apoi procedura de care vorbeai, se aplica in toate societatile in care este un bun de casat sau transformat, sa spunem asa,indiferent de marimea soc.

deci...depun un cv ? :D
#651412 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Dumbo - de Victorian Silă la: 25/03/2014 19:30:56
Inainte de cv, scrie o poveste, doua ca sa vedem cum suna :)

Corect, sint companii care isi permit sa piarda bani, pt ca-i fac f usor. In high-tech.
De ex google, mare bucurie pe noi ca am prins primul contract cu ei, f mic, in valoare de 3-4 milioane. Pt google suma asta e pepsi.

Apropos, la un an dupa ce au fonadat google, cei doi studenti (la Standford, parca) au vrut sa o vinda. Au cerut un milion de dolari si au avut un posibil cumparator dar ala s-a retras pina la urma.. i s-a parut prea mult.

In prezent nu stiu la cite sute de miliarde e evaluata google :) Ar fi facut ala deal-ul secolului :)

Asteptam sa vedem cum scrii. Pune povesta la cutia cu litere..
#651476 (raspuns la: #651412) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de dumbo la: 27/03/2014 21:45:03
m-ai pierdut pe drum :).am teama de inaltimi si raspunsul tau mi se pare ca mi-l dai de undeva de suuuuuus...cu siguranta nu vin acolo :D

high-tech, Google...bani castigati usor, companii care-si permit sa piarda...suna straniu :)) pt mine...

daca vrei o poveste cauta anitzasmile :).acum n-am povesti...adica nimic ce cred ca intereseaza cafeneaua.mi se pare ca e prea multa liniste aici :(

ps:mi se pare ca esti foarte tanar.intuiesc bine?
#651499 (raspuns la: #651476) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Victorian - de zaraza sc la: 28/03/2014 09:36:08
:) Adica sa cauti pe cafenea ce a scris utilizatorul anitzasmile, ca tot ea e.

#651502 (raspuns la: #651499) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Victorian Silă la: 29/03/2014 02:44:40
CUM SA FENTEZI LA INTERVIU, CA SA AJUNGI AGENT DE PAZA
(varianta lungă)
După cum se ştie, ca să ajungi portar, spălător de vase, mover (mişcător de mobilă, în traducere) sau orice, îţi trebuie “experienţă canadiană”. Există totuşi nişte chestii pe care le poţi face fără experienţă canadiană: să îţi iei nişte cursuri (pe bani), să munceşti voluntar (ca să-ţi însuşeşti atît de necesara experienţă canadiană) sau să-ţi deschizi un business. Pentru 200$ poţi deschide o corporaţie canadiană în 24 de ore şi pe mine asta întotdeauna m-a distrat la culme, pentru că mesajul pe care l-am perceput sună aşa: regulile sînt pentru cei care muncesc nu şi pentru cei care fac angajările.
Dar să dau drumul la povestea cu portarul.
Pe vremea cînd compania la care lucrez avea 10.000 de oameni, eu aveam o poziţie de supervisor adică aveam în grijă un grup de şase tehnicieni şi mă uitam la ei cum muncesc, adică le organizam munca.
Într-un interval de un an, fabrica crescuse de zece ori mai mare, ca un făt frumos capitalist foarte iubit de investitori. Existau angajaţi care picaseră în companie de pe la începuturile ei care luau acum poziţii de ingineri sau de manageri, fără să aibe nicio şcoală. (Adică reţine, erau nişte oameni cu destulă experienţă canadiană cît să ocupe poziţia de inginer, fără diplomă.) Eu, care picasem acolo de numai un an, eram supermulţumit de poziţia mea de supervisor. Dar hei! – era ca-n armată: toţi ăştia de eram ciclul doi trebuia să-i punem să facă şmotru pe-aia de ciclu unu, mi se părea absolut normal, şi într-adevăr, toţi cei şase din grupul meu fuseseră angajaţi după mine ☺.
#651511 (raspuns la: #651502) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Victorian Silă la: 29/03/2014 02:44:50
Dar să nu uit să încep povestea cu portarul.
Din cînd în cînd trecea pe la mine un băiat, Virgil, care era disperat să prindă o poziţie de tehnician. Disperarea i se citea în priviri. Mi-a adus CV-ul, “just în case”. Făcuse şi o facultate în Bucureşti, facultatea de maşini agricole pe care şi-o trecuse acolo în CV, experienţă proiect de diplomă: design maşini de treierat, batoze, etc, dar asta nu suna extraordinar într-o companie de high tech. În fine, i-am spus eu să fie şi el mai inventiv în CV, (“sîntem băieţi de Bucureşti sau fraieri de Dîmboviţa”):
“La urma urmei dacă din maşini agricole tai agricole, rămîne simplu, maşini, nu?”
Din păcate n-am putut să-l ajut, pentru că în scurt timp a venit o perioadă nasoală numită freezing.
Aşa, mai pe înţelesul tuturor era, dragi copii, exact la fel ca-n jocul ăla la care un idiot stă cu spatele şi-ţi spune ţie cît să avansezi (trei paşi de furnică, altuia trei de elefant), şi chiar cînd credeai că eşti pe punctul să ajungi tu să ţipi cît vrei la ceilalţi, idiotul se răsuceşte cu faţa şi spune Stooop! Nu mai mişcă nimeni! Şi fiecare trebuie să îngheţe pe poziţia lui.
Brusc, nu mai existau transferuri între departamente, nu se mai făceau angajări din afară şi nici avansări interne/măriri de salariu nu erau. Asta înseamnă freezing, o chestie care a durat vreo şase luni, după care s-a început cu datul afară.
Acum faza cît de cît mişto pentru mine era faptul că la dat afară se începea de la ultimii veniţi iar eu nu făceam parte din ei. Aşa că ce să-l angajez eu pe Virgil cînd începuseră să mi-i zboare şi pe cei şase?! Mă uităm la ei, semănau cu nişte frunze pe-o apă. De fapt aşa mi-a zis unu’: Şefule, mă simt ca frunza pe apă. După cinci luni mai aveam un singur angajat de care m-am despărţit aproape plîngînd – de fapt era o tipă, part-time, al doilea servici, croitoreasă: la plecare mi-a dat cadou o rochie de seară superbă, cu bretele, pe care soţia n-a purtat-o niciodată).
Şi acum încep să vă spun despre portărie sau îndeletnicirea de a-ţi petrece opt ore pe zi, vigilant cu ochii pe-o uşă.
Doi ani mai tîrziu mă sună Virgil.
“Ce faci?”
“Sînt în şomaj”, zic. (între timp începuse să dea afară şi din cei de cicul doi, din păcate)
“Aoleo, şomajul se duce repede, ce faci după aia? Hai că dacă vrei te ajut eu. Nu e un job cine ştie ce, dar oricum, nu stai acasă şi nu e greu deloc. Mergi mult pe jos, dar cu timpul te obişnuieşti.” (Ce băiat bun: eu nu apucasem să-l ajut pe el, dar el tot voia să mă ajute pe mine.)
“Păi despre ce job e vorba?”
“Agent de pază!” (Salariul era mizerabil.)
Am rămas cam blocat. Agent de pază mi-ar fi plăcut să fiu, dar cu vreo zece ani mai devreme, imediat după ce văzusem The Bodyguard şi mă ţinuse exact zece minute. În plus, era vorba de agent de pază într-un mall. La naiba, decît să fii agent de pază într-un mall, mai bine dai spargeri într-un mall, sau te apuci de renovări, mi-am spus de-a dreptul îngrozit, dar din politeţe l-am îndemnat să continue.
Eram mai ales curios să aflu cum trecuse peste “experienţa canadiană”.
“Ei, a fost foarte uşor” mi-a spus. “Ţii minte cînd m-ai sfătuit chiar tu să fiu mai inventiv cu ce pun în CV? Maşini agricole = maşini?”
“Da, mă! Şi?”
Eram şi mai curios, ştiind că orice facultate ar fi pus, devenea overqualified, care-i mai rău ca orice şi nu l-ar fi angajat nici dracu’.
“Păi eu am stat cinci ani în facultatea aia, corect?”
“Corect!”
“Cinci ani am bătut coridoarele şi sălile de curs, au fost cinci ani din viaţa mea pe care nimeni nu poate să spună că nu i-am petrecut acolo!”
“Ştiu băi, aşa e, şi?”
“Păi dacă eu am petrecut cinci ani din viată în clădirea aia, nu pot să spun că i-am petrecut ca portar?! Asta am scris în CV: experienţă cinci ani ca portar al Facultăţii de Maşini Agricole Bucureşti! Şi am avut un noroc extraordinar: am luat job-ul! Bine, a fost şi din cauză că am fost sigur pe mine la interviu, pentru că într-un fel simţeam că spun aproape adevărul… Ei, şi acum pot să te ajut şi pe tine, dacă vrei să-ţi pun o vorbă bună… Acum angajează portari!”
“Merci, mă mai gîndesc…”
Rîdeam singur prin casă, ca nebunul.
Oricum, de cît să mă fac portar, m-am hotărît să-mi termin Masterul care voisem la un moment dat să-l abandonez – acum orice era mai bine decît portar. După Master (joburi tot nu erau) m-am apucat să fac renovări prin casă: am mai făcut o baie, mi-am făcut de lucru cu un perete, pe care l-am mutat doi paşi mai încolo, ceramică, parchet, faianţă – cam orice. Nici n-am apucat să termin tot ce aveam de gînd cînd, într-o zi a sunat telefonul: fostul manager mă chema înapoi la companie.
Începuse să angajeze un pic dar foarte selectiv, numai de-ăştia de ciclu doi, ca mine.
#651512 (raspuns la: #651511) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Dumbo - de Victorian Silă la: 29/03/2014 02:49:50
N-am timp sa caut texte vechi.

Cu tineretea n-ai nimerit-o prea bine. Sau poate ca ai nimerit-o pt ca ma simt f tinar si-n forma :)

Pe pagina mea am ajuns la episodul 18. Niste istorioare scurte pe care eu le-am numit generic Aventuri in cimpul muncii.

Asta e unul dintre ele.

Acum povestiti si voi ceva misto care vi s-a intimplat, dar legat de servici.
#651513 (raspuns la: #651512) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:) - de dumbo la: 29/03/2014 09:07:13
atunci ma scuzati dle.motivul pt care am banuit ca sunteti tanar ca varsta nu e unul sa va avantajeze :P, dar important e sa te simti tanar si in forma, nu?

acasa nu as fi foarte tanara nici eu, din pacate noi imbatranim prematur datorita mentalitatii, insa aici sunt aproape un copil pt unii, asa ca ma simt in elementul meu :D...acasa eram un pic iesita din tipar :(

o poveste despre munca...in momentul de fata pot spune ca iau o pauza de la munca, cu toate ca e impropriu spus fiindca de fapt muncesc.am schimbat domeniul complet, acum prestez cea mai ravnita munca in italia pe un salariu de zece ori mai mare decat acasa, unde mi-au luat creierii foc in lupta de a tot mentine societati pe linia de plutire, in economia de acum, care numai economie de piata nu mai e.

asadar sunt casnica, ingrijesc o batrana care in curand va implini 85 de ani, cu o problema respiratorie motiv pt care in fiecare noapte o conectez la o masinarie ce-i furnizeaza oxigen si ii curata plamanii,ma bucur de bucataria italiana care e cu adevarat mai sanatoasa si mai bogata decat bucataria noastra, ascult muzica lor in care e imposibil sa nu regasesti franturi din viata sau trairi sufletesti pe care noi nici nu le mai bagam in seama (e pacat fiindca de fapt ele exista, chiar daca privim in alta parte), ma bucur de posibilitatea de a face putin sport in aer liber, de a vedea peisaje ce-ti relaxeaza toate simturile si asta fara sa dai o groaza de bani, ci doar putinul timp liber de care dispui in munca asta.

in mare asta e povestea mea in campul muncii :)...in amanunt pot spune ca si aici, ca si acasa, intotdeauna exista ceva care complica lucrurile si transforma totul intr-o provocare.pe langa faptul ca italienii sunt doar visatori si ignoranti intr-o anumita directie, ceea ce ma face sa ma intreb mereu cum dumnezeu au mai multi bani ca noi, e si situatia particulara in care se afla batrana, ceea ce a complicat lucrurile si m-a facut sa spun "ok,ati fi voi italieni, da si eu sunt romanca si va arat eu voua ce inseamna asta" :))

si le-am aratat, batranei care in primele luni facea crize de nervi fiindca sunt inteligenta si nu reusea sa-si verse naduful pe mine si celor 4 nepoti, care probabil gandeau ca o romanca asa tanara, frumoasa si singura cu siguranta e victima perfecta...

e o etapa din viata in care sunt multumita ca reusesc sa ma ocup putin de interiorul meu...daca acolo lucrurile nu merg bine atunci nu merge bine nici in exterior si munca asta imi ofera posibilitatea sa ma ocup de asta linistita.singurul neajuns este departarea de casa, de a trai viata cu adevarat...insa pt un timp e un sacrificiu cu beneficii pe termen lung, asa ca il fac cu placere :)



nu stiu daca e ceva misto ce am scris eu aici :)...pt mine e ok.
#651517 (raspuns la: #651513) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de dumbo la: 29/03/2014 09:22:53
ah, uitam.in iunie merg acasa, in concediu...dupa 1 an si 7 luni...cea mai lunga perioada petrecuta asa departe de casa...nu stiu cum simtiti voi, cei stabiliti departe de casa, insa eu deja fac eforturi sa-mi stapanesc emotiile si dorul de tot.si nu-mi pot imagina sa-mi construiesc o viata in alta parte decat locul de bastina.ce pot sa fac este sa gasesc o modalitate prin care sa creez posibilitati de a trai impacata cu mine insami si ceea ce ofera viata acasa...

se spune ca acasa e acolo unde ti-e inima si familia si ma intreb, voi, cei plecati de multi ani, unde simtiti acasa?ramane ceva din locul natal, vreo nostalgie care sa te faca sa visezi ca revii de unde ai plecat, ca ai fi mai linistit sa revezi locul copilariei tale, a tineretii tale...e o curiozitate fiindca inclin sa cred ca, daca lucrurile merg bine acolo unde esti, dupa ani si ani nu mai ramane nicio nostalgie, nimic...insa sper sa ma insel, asa ca intreb...
#651518 (raspuns la: #651517) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...