Mortul Viu

E noapte, doar vantul se-aude suspinand
Iar sufletul si mintea ta-s lipsite de vre-un gand.
Privesti printre peretii de sticla ai camerei obscure.
Sezi in balansoarul tau de lemn, cazut in letargie;
Iar fulgere alunecand din cer nascand urgie
Se sting si mor in putredul rece pamant ce-ar vrea ca sa invie.
Si ochii tai de ceara argintie incep a se topi,
Cazand pe pana vulturului, murdara de cerneala albastra.
Cu tine a ramas acum doar floarea vesteda din glastra;
Pasari ce zboara din pamant iesind la suprafata
Incep sa inoate prin aerul sangerand de fum,
Soptindu-ti cu-a lor buze, ceva, 'cercand sa te amuze;
Dar nimic nu poate azi zambetul sa ti-l redea;
Caci nici Olimpul nici Tartarul nu vor a te primi,
Si stai in continuare in camera ta obscura cu pereti de sticla,
Cu ochii-nlacrimati, cu sfletul si mintea muribunde
Caci asta esti,
Esti Mortul Viu!