Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

mulder si sculi


de sarsilovici la: 26/09/2016 23:43:57
rezumat: despre timpuri noi
taguri: Diverse 
voteaza:
Recunosc ca in momente de enervare pe gaura gurii mai scap sudalme. Este un obicei prost imi fac autocritica . Circula bancurile intre colegi si majoritatea deocheate ca parca daca n-au ceva “picant” nu au farmec. Cat de nevolnic o fi omu daca zice un banc deocheat despre o tipa , parca se simte mai barbat. Da zic ca astea sunt intr-un cerc restrans, la barfa cotidiana . Am observat ca s-a ajuns in zilele de azi, sa se produca spectacole in care un interpret de stand-up comedy, rosteste pe scena in fata unui auditoriu destul de numeros din tipi si tipe, neste chestii de iti infioara timpanele. Si lumea aia rade si da bani pe bilet. Ce o fi asa de fain sa iti duci consoarta la un “spectacol” in care ala de pe scena sta cu “rama” in gura, jumatate din timp. Ase de emancipate o fi acu vremurile sau vorba rommului “s-a haladit” lumea de tot ? Retin din copilarie, ca intr-o poveste Scaraotchi se intalneste cu fiesu si ca salut se scuipa unu pe altul. Asta era scris in poveste. Da daca in ziua de azi, te improsti cu laturi cu amicul sau amica, sub forma de salut, se cheama , ca am evoluat ? Daca se vinde de ce sa nu se produca asa ceva ? E tara libera. E oare de mirare ca progeniturile in spatele blocului rostesc neste cuvinte de te infioara ? Au de unde sa se culturalizeze de la parintii “dezghetati”. O fi oare de mirare ca se ridica generatii care nu au notiunea de bun simt, dar sunt cool , au freza si tatuaje, tigarea in bot si stecla in mana ? De alde domnu Goe. Dar daca e tara libera sa fie de toate si chiar si circ vulgar pentru unii si unele ! Pe langa elementele primordial aer apa trebuie sa circule si vorbe despre “sculele” perpetuarii speciei !
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (32):


*** - de parola.uitata la: 27/09/2016 02:37:31 Modificat la: 27/09/2016 03:26:48
Recunosc ca in momente de enervare pe gaura gurii mai scap sudalme. Este un obicei prost imi fac autocritica . Circula bancurile intre colegi si majoritatea deocheate ca parca daca n-au ceva “picant” nu au farmec...

duci consoarta la un “spectacol” in care ala de pe scena sta cu “rama” in gura, jumatate din timp...

O fi oare de mirare ca se ridica generatii care nu au notiunea de bun simt, dar sunt cool , au freza si tatuaje, tigarea in bot si stecla in mana ?



Cu galanterie să se ofere sutiene cariatidelor, fiecăreia după mărimea ţâţei, şi pe umerii atlanţilor să se aşeze şube, că nu se cade să apară aşa denudaţi. Şi mă ierţi, n-am avut cum să-i spun ţâţei altcumva decât ţâţă, sânu-i rezervat cucoanelor de oraş, care-l poartă învelit în danteluri, sub taioare-n trei clini.

Când am poftă, cotrobăi printre albumele ceva mai prăfuite şi scot Paraziţii. Mi-au plăcut mult când eram mai puştiulice şi prefer oricând înjurătura de scenă în locul celei din bucătăria casei în care locuiesc. Grosolănia-n artă, fie ea de-cartier, e preferabilă celei de zi cu zi, răspândită de oamenii printre care vieţuiesc. Apreciez mai mult artistul, fie el modest, care înjură - pe pânza lui, estradă sau prin lutul de pe degete, ajuns statuie-n piaţeta oraşului - decât omul-comun care îşi permite să se mitocănească sub pretextul nervilor.


Generaţiile tinere-s mişto.
#654905 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de zaraza sc la: 27/09/2016 12:10:11
E o regula simpla si care ar trebui practicata de toti. Daca nu-mi place ceva nici nu ma duc pe acolo, nici nu vorbesc prea mult despre acel lucru. Asa fiecare lucru care nu ne aduce beneficii se va stinge de la sine din lipsa de: spectatori, vorbitori. Daca-mi place ceva o sa vorbesc despre asta. Daca nu, nu. De ce sa vorbesc despre ceva care nu aduce beneficii? Sunt cazuri cand asta e singura solutie ca sa dispara un obicei.

#654908 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
parola.uitata - de alex andra la: 27/09/2016 20:41:33
Ba pe mine vulgaritatea ma dezgusta, in orice forma s-ar afla. Si nu " ţâţa" ma deranjeaza:))) Nici naduful dintr-o injuratura - sa zicem - justificata.
Ci vulgaritatea groasa, gratuita, ca mod de a fi si de a se manifesta in lume.
#654911 (raspuns la: #654905) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 28/09/2016 12:04:33
La mine-i exact cum ziceam mai sus. Dacă vreau ocări-cu-ambalaj, să-mi taie bilet de intrare pentru ele, plătesc ca pentru oricare alt produs. Cine vrea ocară-neîmpachetată, nu cu mine. Dacă are nervi, să-şi ia darabana şi chimvalul şi să se mojicească-n felu' ăsta cât pofteşte, pe ritm. Mă interesează contextul - mese rotunde, penumbră lăptoasă, draperii de decor, con de lumină pe scenă - prin care o înjurătură îşi face loc din gura emitentului spre urechea mea. O invectivă pe care vreau s-o aud e una pentru care plătesc, în alte moduri, sub motivul nervilor, nu.

În schimb, ador giocondessele cu mameloanele ieşite din corset, fugite pe fereastra vreunui tablou celebru să se îmbete în spelunci alături de vagabonzi. Vulgaritatea dublată de vulnerabilitatea unui moment anume nu-mi sugerează o bimbo şi atât, ci un pasaj senzual, probabil trecător, dintr-o viaţă oarecare.
#654914 (raspuns la: #654911) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
in discutie - de proud la: 28/09/2016 14:33:33
sunt alaturi de alex si sarsi. Eu nu m-am bucurat de 'libertatea' de exprimare de dupa '90. Nu inteleg cum trivialul a devenit un 'bun' dobandit ...
Mi-amintesc o seara de revelion petrecuta in Montreal cu Tudor Gheorghe ca invitat. Versurile vulgare, repetitiv indecente, de parca nu se intelegea din prima, i-au determinat pe cativa romani in varsta sa plece. Protestul lor tine doar de bunul simt, nu cred ca se poate atasa nicio alta motivatie, cat de frumos meșteșugit exprimata ar fi ea.
#654915 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 29/09/2016 13:30:53 Modificat la: 29/09/2016 13:58:01
Pentru mine e de mii de ori mai supărătoare înjurătura-casnică, rostită de apropiaţi, decât cea la care alegi să participi sau nu, să părăseşti sala sau nu, să ocoleşti ţâţele din micile texte sau nu ş.a. Plăcerile astea cu-disimulare eu nu le înţeleg; să fie careva sudalnic la nervi printre ai săi şi, din timp în timp, să mai drojdească o porcoasă de Feteşti la un mic ş-o chiflă cu prietenii, într-un mediu închis privirilor, şi totuşi să-l apuce mirările că alţii fac la fel, într-un context mai larg şi mai puţin atins de afectare... nu ştiu, zău, cum să privesc aşa ceva.


De invectiva-plătită te poţi feri, pe când sudalma-casnică poate cădea şi pe nevinovaţi într-un mod abuziv.
#654917 (raspuns la: #654915) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
parola - de proud la: 29/09/2016 15:10:24
Plăcerile astea cu-disimulare eu nu le înţeleg; să fie careva sudalnic la nervi printre ai săi şi, din timp în timp, să mai drojdească o porcoasă de Feteşti la un mic ş-o chiflă cu prietenii, într-un mediu închis privirilor, şi totuşi să-l apuce mirările


il vezi tu asa pe Sarsi? Ca nu-mi inchipui c'asa se prezinta Alexandra!:)

Aia-i, ca nu te poti feri de invective. Te duci doar la cumparaturi si trei sa-ti pui dopuri in urechi. Deschizi ziarul la români si dai de țâțe. Orice ziar, si stiu ce spun ...

Ce propui tu acuma este un alt subiect. Abuzul in familie. Cu totul alta discutie.
#654919 (raspuns la: #654917) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
a - de proud la: 29/09/2016 15:16:29
si nu de țâțele astea vorbesc :)
 photo Capture22.png
#654920 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
proud:) - de alex andra la: 30/09/2016 08:54:50
Nici eu:)))

Mi-am adus aminte ca una din primele mele confe din Cafenea se intitula "Despre vulgaritate". Ma duc s-o caut:))
#654927 (raspuns la: #654920) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 30/09/2016 22:10:17 Modificat la: 30/09/2016 22:17:49
il vezi tu asa pe Sarsi?


Dacă primele rânduri din textul lui nu mi-ar fi atras atenţia în mod neplăcut, n-aş mai fi zis-o. :) Nu-mi închipui că sudălmile alea mărturisite-n linia dintâi sunt aşa... ca nişte batistuţe vârâte-n colonie, mişcate pe la nasul vreunei domnişoare cuminţi leşinate lângă patul cu cearşafuri albe din camera de internat. Şi unele eufemisme sunt mai dezgustătoare decât cuvintele înlocuite - râma, această jivină aflată-n contradicţie cu ea însăşi prin adăugarea funcţiei erectile la cea de modestă târâtoare. :)
#654933 (raspuns la: #654919) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 30/09/2016 22:10:51
Faină.
#654934 (raspuns la: #654920) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
na - de proud la: 01/10/2016 16:09:29
aici Sarsi trebuie sa spuna ceva. Ca sa vezi cum suntem perceputi diferit dupa scrierile noastre ... Cam asa, unde dai si unde crapa! :)
#654937 (raspuns la: #654933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de zaraza sc la: 02/10/2016 12:39:05
Sa comentam pe subiect fara referire la cum procedeaza unul sau altul... in speta Sarsi. Ca fiecare... fenomen are o cauza si fiecare ar trebui sa mediteze un pic... Dar asta e alta problema.

E de preferat sa discutam la rece, fara sa punem pasiune, fara sa criticam pe cineva... Daca ne exprimam supararea in cuvinte neplacute pentru altii apar cel putin doua probleme. 1. Cei mici invata de la noi (bine-bine, nu avem de aia mici pe langa noi! Dar asa se perpetueaza o exprimare la nervi nedorita). 2. Daca noua nu ne place sa auzim de la altii, de ce ne permitem sa folosim asemenea cuvinte? Sa incercam sa ne dezbaram de obicei si apoi sa cerem si altora sa se lase de obicei. Si daca vom reusi atunci sa le cerem si altora. Dar pana vom reusi vom constata cat e de greu si intre timp sper ca vom fi invatat lectia. De a nu cere altora ceea ce nu putem face nici noi. 3. A trecut vremea, dupa parerea mea, cand criticam pe altii. A venit vremea sa se uite fiecare in curtea lui si sa-i acceptam pe ceilalti asa cum sunt. Caci vorba asta e veche, dar inca neinteleasa: cand criticam nu mai putem iubi. Iubirea e acceptare. O inima in care e multa critica nu mai are loc de iubire, de acceptare. (de regula iubim pe cei din familie. Restul sunt un fel de proscrisi). Si unde nu e acceptare apar tot felul de fenomene extreme... uitati-va la stiri. Si da, se poate sa fim mai buni, mai intelegatori. E posibil. Pentru oricine. Numai sa vrea.

#654940 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 02/10/2016 15:48:50 Modificat la: 02/10/2016 16:49:59
Dacă voi îi spuneţi Sarsi, ia să-i zic eu Lovici. :) E un tip simpatic, are umor... înclin să cred că-i prisosesc sensibilităţile muiereşti şi nu se simte criticat în vreun fel. Era vorba de textul său, primele rânduri contrastează cu următoarele prin mesaj, ceea ce văd că tu ai surprins foarte bine în punctul 2. :)

Şi, uite, eu într-o frază am cel puţin două-ţâţe, că nu mă pot abţine, ia să-mi fie criticate şi mie gurguiele, dom'le, să văz şi io cât sunt de simţibilă. :)
#654946 (raspuns la: #654940) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de zaraza sc la: 02/10/2016 20:02:24
Pe vremea comunistilor nu aveai voie sa fii auzit cu expresii deocheate oriunde... Era frica pe atunci... Auzeam cuvinte obscene numai cand treceam pe langa grupuri de elevi/studenti (ca prin cartiere rau famate ce era sa caut...). Si grupurile astea evident evitau cuvintele respective daca treceau profesori sau persoane care le trezea vreo suspiciune. Dupa '90, gata, libertate... Prost inteleasa. Pana o sa ne revenim la normal. Inca suntem in perioada cand contrabalansam interdictiile si lipsa de libertate din comunism.

#654950 (raspuns la: #654946) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 03/10/2016 14:02:38 Modificat la: 03/10/2016 14:51:42
De câte ori mă întâlneam cu Bulă, îl vedeam cum iese din sediul miliţiei istovit. Se sprijinea de ziduri până la cea mai apropiată coadă, dintr-un buzunar scotea sacoşa de-un leu şi aştepta să vadă ce se dă.
În cojoacă şi-n casă ca pe stradă, nevastă-sa se simţea cam dezbrăcată şi-şi mai punea un paltonaş pe dedesubt, un trenchcoat ş-un pieptar. Ar fi vrut un croi mai special, c-o mânecă raglan, dar de la zece haine-n sus, nu mai conta. Când apărea Alain Delon la televizor îşi amintea c-a tras furoul peste jachetă, sutienul peste pardesiu, jartierele deasupra celor două izmene şi o lua cu fierbinţeală pe la subsuori.
Bine că n-au aflat vecinii că-i singura femeie din bloc care umblă goală prin casă, biata de ea încălzindu-se cu Delon de ridica temperatura-n odaie şi mai-mai că luau foc pereţii, altfel iar ar fi ieşit Bulă din sediul miliţiei, extenuat, găsit ireparabil vinovat în faţa poporului prin folosirrrea surrrrselor capitaliste de căldurrrră, carrre pun în perrrricol orrrdinea de stat, tovarrrrăşi. Să nu mai pomenim şi de gravele abateri de la morala socialistă, depravarea dindărătul uşilor apartamentului 23 auzindu-se chiar fără să-i fi ascultat careva la borcan.

Aşa prost inţeleasă cum e, prefer libertatea înjurăturii de azi pe care fiecare şi-o poate ajusta după măsura decenţei avute. Scârnav e bolşevismul, nu ştiu de ce era nevoie de obscenităţi mai mici când s-a trăit murdăria cea mare.
#654954 (raspuns la: #654950) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
parola - de proud la: 06/10/2016 15:44:09
da' care-i diferenta?! Ca-i Lovici ca-i Sarsi? Mai spun o data, ca n-aveam nevoie sa mi se aminteasca cenzura comunista in contextul cuvintelor indecente. Obscenitatea n-are ce cauta in spatiul public, indiferent de regim politic, tara, continent.

Pachetul de cinci precepte morale ...aceasta imagine este obscena. Exact ca o injuratura.

 photo 14495265_909081129224522_2778745212557579506_n.jpg

#654977 (raspuns la: #654954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 06/10/2016 16:14:14
Aşa nu-mi plac suprafeţele pe care nu le dă nimeni la o parte... toţi izbindu-se de-o imagine, fără să se gândească măcar cam ce-ar putea fi sub ceea ce se vede... Abia asta-i obscenitatea - o societate tabloid care ia drept prilej de-njurătură orice i se bagă sub nas de către media.

Păi, poate femeia abia s-a ridicat de pe scaun, urmând să coboare. Sau a fost întrebată dacă doreşte să stea, iar ea a refuzat... uneori e mai greu să te urneşti, odată aşezată, cu coşcogeamite gălămozul sub flanelă. Aşadar, să cadă afuriseniile şi blestemele peste ăia trei ne... aş fi scris nevinovaţi, da' hai să fiu şi eu în nota uşor-sugestibililor şi zic... nemernici, cum n-au luat doamna de picioare şi mâini şi n-au aşezat-o cu forţa pe scaun, în ciuda protestelor Domniei sale... cum nu s-au înghesuit să-i facă loc între ei... cum n-a pus-o măcar unul pe genunchi cu anasâna... Aşa ceva...
#654979 (raspuns la: #654977) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
parola, - de proud la: 06/10/2016 16:39:46
raspunsul tau l-am citit deja la comentariile de sub poza respectiva. :)

Am preferat s-o transfer aici, intr-o discutie serioasa intr-un mediu 'controlat', nu pe FB. Asta, deja spune ceva. Nici pe FB si nici aici nu m-a prins explicatia nevinovata, pentru ca stiu din experiente personale, ca exact asa se intampla.
#654982 (raspuns la: #654979) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 06/10/2016 16:43:49
? Nu am FB. N-ai citit răspunsul meu, dar dacă au gândit şi alţii în consens, sunt mulţumită că oamenii s-au obişnuit să dea la o parte stratul superficial de pe o ştire din dorinţa de-a afla ce-i dedesubtul ei.
#654984 (raspuns la: #654982) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 06/10/2016 16:55:43 Modificat la: 06/10/2016 16:57:36
Şi mai e ceva. Poate că cei trei nici măcar n-au văzut-o. Asta nu-i disculpă, însă după o zi de muncă, cu metrou-n drum spre casă, într-o lume în care părul lung şi silueta subţirică pot însemna John, şi nu Johanna, prioritatea nu mai stă-n politeţea acordată celuilalt, ci-n găsirea unei metode de relaxare până acasă, în cazul lor, gadgeturile avute-n mâini. Şi poziţia-n care femeia se stă, şi haina largă îi fac ascunsă burtica, cei care stau în spatele ei pot foarte bine să n-o zărească.
#654985 (raspuns la: #654982) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Lascar Barca la: 06/10/2016 17:12:26
parola, barbatii observa totul!! In America s-a rezolvat de mult situatia din poza. Daca te scoli si cedezi locul se considera harselare sexuala. Europenii doar urmeaza...:))
#654987 (raspuns la: #654985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
sau jignire - de proud la: 06/10/2016 17:27:49
nu-i asa? Adica 'arat eu a senior citizen'?!

da, aud de multe ori si scuza asta. Dar tot din experienta personala va spun ca si aici functioneaza cele cinci precepte ale disciplinei comportamentale. Cu atât mai tare se observa diferenta intre segmentul educat si cel needucat al societatii. Probabil ca asta ne paste si pe noi, nu contest, pe masura ce distanta intre cei avuti si cei saraci devine tot mai mare.
#654988 (raspuns la: #654987) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
parola, nu al tau - de proud la: 06/10/2016 17:30:19
ca tine nu scrie nimeni :) dar identic in motivatie. Oare de ce nu ai FB!?
#654989 (raspuns la: #654984) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
proud - de zaraza sc la: 07/10/2016 08:29:38
Poate din acelasi motiv pentru care nu are nici sotul meu. Le e destul ceea ce intalnesc in fiecare zi si nu au nevoie de mai mult. Apreciez pe cei care se pot abtine sa nu deschida larg usa internetului. :D Important e sa nu se vaiete ca le lipseste comunicarea, informatia etc.

Si nu, sotul meu nu foloseste contul meu de fb. :))

#654994 (raspuns la: #654989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de sarsilovici la: 12/10/2016 00:49:59
Cand omul isi da peste deget cu ciocanul cand bate un cui, sigur nu spune o rugaciune, tipa si zice ceva asa in eter sa-i treaca de durere. Nu sunt eu ase de pudic dar parca imi e jena cand unul pe scena rosteste ce scrie pe gard si amica de alaturi se tavaleste de ras. Injuraturi de fata cu femei sunt urate numai ca la tanara generatie am vazut ca uneori tipele au un bagaj de injuraturi net superior. Am observat pe viu cand s-a certat bunica-mea cu o vecina mai tanara cu vreo 50 de ani. Sa adresezi unei femei de 85 de ani niste mascari si termeni nu josnici, ci ingrozitori de vulgari este un act de marlanie crunta. In fapt e o femeiusca de o moralitate la cativa nanometri de sol. Daca nu as fi avut un pic de ratiune i-as fi dat o palma sau mai multe. Dar pentru niste cuvinte neroade nu merita sa platesc prin tribunale. Vulgaritatea in spectacole la TV, in presa, exista pentru ca ase is cerintele in aste vremuri. Daca scrie pe gard trebuie si citit cu voce tare !
#655011 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Sarsi - de zaraza sc la: 12/10/2016 09:39:58
Ok cu ce spui tu. Am de facut o remarca... Mass-media nu ar fi trebuit sa se coboare la asa-zisele cerinte ale vremurilor. Mass-media, in marea ei majoritate, a facut un calcul simplu. Niste minti needucate sunt mai usor de multumit si necesita investitii reduse. Că actori de mana a doua si oameni care sa spuna orice pentru niste firfirei, se gasesc usor. Asa ca ea ramane la cativa nanometri de la sol, vorba ta... :)

#655013 (raspuns la: #655011) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 13/10/2016 05:52:22
Oare de ce nu ai FB!?


Semăn cu soţul Zarazei. Sper că nu la perciuni şi mustaţă. :)
#655021 (raspuns la: #654989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 13/10/2016 06:58:51 Modificat la: 13/10/2016 07:43:05
Daca nu as fi avut un pic de ratiune i-as fi dat o palma sau mai multe. Dar pentru niste cuvinte neroade nu merita sa platesc prin tribunale.


Dacă numai prin teama de gâde omu-i oprit de la rele, s-or mai găsi 2-3 eşafoade prin beciuri, că vremurile nu-s deloc altele prin apucături, doar s-au sulimenit agresivităţile să capete trăsături mai cumpătate. Întreg discursul, nu numai sublinierea, îl resimt ca fiind teribil de violent.

Uite, o frază pe care eu o găsesc mult mai repulsivă decât eventualele înjurături de pe-o scenă : "Era respectabila, spre venerabila, in coltul gurii mai avea ceva urme din ultimele 2 zile ale barbatului sau." Din sarsilovici "alo... coada e aici!". Când am citit, am crezut că n-am înţeles bine mesajul... şi nădăjduiesc încă să nu-l fi înţeles. Nu doar înjurătura-i dezagreabilă, sunt unele construcţii, aparent nevătămătoare, mult mai supărătoare auzului decât invectiva.
#655022 (raspuns la: #655011) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
parola.uitata - de zaraza sc la: 13/10/2016 13:53:59
N-are mustață... :D

#655026 (raspuns la: #655021) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
no bine! - de proud la: 14/10/2016 02:36:38
de parca am inteles cum de nu are sotul zarazei FB?! :)
#655029 (raspuns la: #655021) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
proud - de zaraza sc la: 14/10/2016 09:38:20
Totdeauna exista cineva care nu se supune cutumei generale. :) :D

#655030 (raspuns la: #655029) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: