Articolul tau m-a uns la suflet,dar nu uita ca cineva care nu a trecut printr-o situatie asemanatoare greu poate sa inteleaga.
In alta ordine de idei mai poti primi si replica"ai plecat ca-i vrut nu te-am pus noi"si asta pt ca multi romini care traiesc in rom inca mai gindesc ca in vest "umbla ciini cu covrigi in coada."

Dragute semnele de intrebare....dar vezi tu ca Vest nu este totdeauna egal cu Germania! Am copilarit si am mers la scoala printre sasi, intr-o urbe jumate germana, si am avut norocul unei educatii deosebite pentru timpurile alea...nu pot sa zic ca i-am iubit dar am incercat sa iau lucrurile bune de la ei...
Nu am plecat in Germania (chiar daca mi-ar fi fost foarte usor - limba, obiceiurile etc.)si nu regret, am rude si prieteni, sasi si romani care dupa ani si ani nu se acomodeaza....am ales o tara latina ca sa ramin un pic legat de lumea unde m-am nascut !
Am incercat sa fac exact ceea ce-mi place si mai ales cum imi place....a fost greu, nu stiu daca as mai avea curajul sa o iau de la capat...dar mi-au trebuit vreo 10-12 ani sa ajung la ceea ce fac...si nu ma pling si ma gindesc la tara de unde am plecat si imi dau tot mai mult seama ca acolo sint acum....un strain !
Tot ce m-au invatat cind eram mic aplic doar acum....si merge al dracului de bine !
Iar chestia cu ajutat parinti, frati etc...o cunosc din copilarie, cind asteptam cu nerabdare rudele de SUS....care ne aduceau ciocolata si jeans....
Asta este...nu putem toti suporta viata din Ro, incercam fiecare ceva ...dupa numarul de neuroni...si sintem fericiti cind reusim un pic...asta este OMUL, un animal care cauta un os mai mare si mai frumos !

intre timp sint multi din RO care stiu sau intzeleg ca pe aici e ca peste tot.

Suparator est cind gd525 care e la paris( zice el) se mindreste cu tzara lui care asa de marinimoasa cu noi strainii si ne acorda...bla,bla, bla ...si ii "injura " pe cei care sint pe luneta sau aiurea si se recunosc de romani.

poveste
saptamana trecuta, uitindu-ma in stinga si in dreapta , vad pe o usa (de birou)...Herr Sandu( mai erau si alte nume nemtzesti). Intru zic buna ziua( toata conversatzia pe germana-normal-eram la serviciu) intreb de d-nul s. , era acolo...ce poftitzi...am vrut sa zic buna ziua ptr. ca si eu ma numesc sandu, ...acum am ceva urgent...ok, sintem toata ziua aici....a doua zi dimineatza-la cafea( masina e linga biroul meu) ..guten morgen ...guten morgen...( buna dimineatza)nici-o reactie din partea omului...mai tirziu pe coridor...( tot pe germana) buna ziua d-nul s....avetzi vre-o problema ca eu ma numesc asa?...nu, da din contra, ma bucur ;si eu ma numesc s. dar la mine vine de la alexandru...nici-un comentar. azi, pe la 12:00...( pe romana)in timp ce el intra in biroul lui...buna ziua d-nul s. ...el face ochii mari ramane in usa si se uita la mine care ma indreptam spre el si-i zi in continuare: va urez toate cele bune, sarbatori fericite ptr. dvs. si ptr. familie; imi intinde o mina( am senzatzia ca stupefiat(???) si la mina mea deja intinsa) si-mi zice in germana "alles gute"( toate cele bune)

Apai oamenii astia sint ultimele jeguri si ...am vazut citziva!

Camelia,
viatza e prea scurta ca sa avem timp sa ne plimbam de colo, colo cind trebuie sa mai si lucram cite ceva(?). Asa ca nu ne ramane decit sa ne gindim la interesele noastre(personale) si sa-i lasam pe cei din RO sa-si rezolve singuri problemele. Acum nici nu-i mai putem intzelege in totalitate( si de injurat e foarte usor)iar noua ne-ar trebui un efort mai mare de adaptare decit ne-a trebuit aici.Si nici nu trebuie sa vrem sa ne mai intoarcem.

Iti doresc , deci, o viatza frumoasa in Anglia!

sb

De ce a plecat românul de mine ?
Dar de ce sa facem o lista lunga, când putem avea o lista ultra-scurta cu motivele de a NU fi plecat ? Lista e goala.
Da, recunosc si eu ca am fost întâmpinat de o tara straina într-un mod la care nu as fi îndraznit niciodata sa visez. Recunosc ca o tara straina m-a tratat cu respect infinit mai mare decât tara mea natala. Recunosc ca niste oameni straini m-au ajutat de câte ori au avut ocazia, fara sa le cer, în timp ce compatriotii de câte ori au putut, m-au sabotat.
Imi pare rau ca am ajuns sa simt asta, as fi vrut ca realitatea sa fie inversa, asa si cum ar fi normal.
Am plecat deci din toate motivele posibile pentru a scapa de tara natala pe care o alint uneori cu apelativul metaforic de "lagar" (asa mi se pare mie, no offence), si am gasit îndeplinirea tuturor viselor într-o tara straina, reputata prin xenofobie (cica), Franta.

Extrag din comentariul tau:
"... nici-odata ..."
"... nu v-om reusi..."

si subit ma intreb ce intelegi prin "subcultura", termen ce pare a-ti fi foarte drag si care te-a facut sa pleci din RO.

Vad ca imi atribui o virsta mentala maxima (25 ani, ca daca am mai mult am trecut degeaba, etc...) - dupa care imi servesti niste axiome.
De cind parerile tale sint axiome ? Te crezi Dumnezeu ?
Am fost pe profilul tau, ca sa vad unde traiesti : ai pus o poza pe care nu apari ! Poate esti vreun duh ...
Oricum, tu detii adevarul absolut despre tot si nu accepti nici o idee din exterior - daca nu e paranoia, ai sa ma ajuti sa inteleg ce e, ca singur nu gasesc altceva.
Si fara sa-ti dai seama (sau "fara sati d-ai seama" - cum ai scrie tu probabil), prin raspunsul tau nu faci decit sa intaresti comentariul meu precedent, referitor la lipsa de permeabilitate la nou a unei majoritati a romanilor din Occident - sursa de proasta integrare si generatoare de dezgust.

Astept cu interes noi adevaruri din partea-ti, daca se poate sub forma de teoreme de data asta, ca tare m-ar interesa oleaca de argumente...
Cit despre slaba stapinire a limbii romane, sper sa ai bunul simt sa nu te ascunzi in spatele tastaturii, spunind ca ti s-au impleticit degetele in ea. Asuma-ti nivelul cu demnitate, se poate oricind mai rau !
Dupa parerea mea, un forum este impartirea pozitiei personale cu ceilalti participanti. Fiecare, la sfirsit, va fi avut dreptate din propriul punct de vedere. Daca asta poate sa te ajute sa fii mai putin virulent, ar fi timpul s-o adopti : destinde-te inainte sa scrii !

pfui drace, fac gresli la scriere;
pot sa-ti zic mai scurt, 525? asta cred ca o sa mearga mai usor; iar daca in loc de 525 voi scrie 5-25 sau 52-5...cred ca nu te va deranja prea tare, serverul tau fiind directionat pe logica nu pe aritmetica.

-ai dreptate ziceam( mai, greu e cu clapele astea ...si aluneca; din greseala era sa scriu ceva ce-ncepe cu "b" dar fiind pe luneta...e cu saciz)

...deci cred si eu ca e paranoia.
astia sint niste tipi ( de fapt) extrem de inteligenti si logici; au o singura problema : logica lor e bazata pe un "punct de plecare" fals. Si cind trec la atacuri personale ( vezi cele scrise catre Alexandra din Montpellier) recunosc cu greutate limitele la care ar trebui sa se opreasca!

Ca so-o ( asta a fost extra ptr. tine)facem mai scurta - ca se termina sacizul- itzi mai dau o sansa: citeste tot ce s-a scris pina acum si intzelege .

FOARTE IMPORTANT, ptr. tine:
inainte de a lua o hotarire uita-te la poza( clic pe sb_one) ca sa-mi vezi profilul( azi sint marinimos);
si nu uita:
"vesnicia dureza mult, mai ales catre sfirsit"

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Sa spui intodeauna ceia ce gindesti, sa fii liber de a decide soarta singur(â)e un lucru pe care românii il viseaza si in somn, asa ca sa lasam cuvintele mari pentru alte natzionalitatzi

Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:

Am pornit de dimineata spre complexul Europa, de la marginea Bucurestiului. Urc intr-un microbuz din cele ce asteapta plinul de oameni in fata magazinului Obor, cica asta ar fi ruta 506, am platit zece mii. Cer biletul, iar soferul ma priveste ca pe unul care cauta gilceava. Masina se umple repede de femei cu gitul gros, in treninguri si geci de fis, carind fiecare cel putin cite doua genti mari si goale. Ajungem in citeva minute. Microbuze din toate colturile Bucurestiului opresc in acelasi loc, in fata unei benzinarii. Din fiecare curg oameni de acelasi soi. Lumea celor cu leafa de trei milioane, lumea celor care nu mai cumpara de mult cafea la pachet vidat, a barbatilor dati afara din fabrici si refuzati ca taximetristi, a batrinilor ce-si trec in caiete vechi, cu creionul, fiecare impuls telefonic.
Toti stiu drumul, nimeni nu pare a sta degeaba. Nici macar tigancile insirate pe trotuar, ce-si striga cumva cu fereala averea dintre tite, "facturi, minca-ti-as!". La intrarea in "Europa", nume de complex, din ala de inferioritate, aparate ca la metrou; bag o fisa cumparata trei metri inainte, de la o dugheana, cu cinci mii de lei, si bara de metal se lasa coborita cu mina. Inauntru, zeama de oameni curge printre munti de hirtie igienica la o mie de lei sulul, pulovere la o suta de mii bucata, teancuri de sosete, haine de piele si de nepiele, cojoace din blana sintetica la 900.000 de lei bucata, ciubote de guma si pantofi luciosi, la doua, trei sute de mii perechea, Mos Craciuni din plastic ce-au inghitit fiecare cite-o mina de beculete. Din doua-n doua mese, sta cite un chinez sau o tiganca batrina cu "bombe" in mina, cu petarde.

"Daca nu cumperi, valea!"

Aplecati peste mese, loviti din toate partile de carucioare de marfa, oameni din toata tara indeasa grabnic in sacose uriase de rafie zeci de chile de sosete, hanorace, camasi, perdele. Sint mai ales femei, scunde, puternice, cu privirea iute. Pleaca apoi spre casa cu marfa "de la Capitala", o desarta ba pe un trotuar, ba in magazinele satesti, printre piine si becuri de 40 de wati, ori prin buticuri de la parterul blocurilor ce au balcoanele inchise cu chedere, aceleasi de la Botosani la Severin. In fata mea, trei taranci, invelite in doua rinduri de baticuri groase, fiecare cu rucsac in spinare, pipaie stofe, intreaba de sosete groase de iarna. Au venit din Tirgu-Lapus. Le intreb cum le cheama si ele cred ca ma tocmesc sa le trimit marfa acasa, tocmai in poarta. Le spun inca o data ca-s de la o gazeta, ele o tin pe-a lor, sa-ti dam adresa sa ne trimeti balotii cu sosete!?, le spun ca vreau sa scriu despre ele, n-apuc sa-mi termin vorba ca se stropsesc la mine cu teama lor veche fata de orice golan de oras. "Hai, tanti, ca astia si-or pus gind sa ne insele!", le trage dupa ea una, Dochia.
Ma opresc linga o masa incarcata cu blugi. Vinzatoarea se repede in mine, daca nu vreau o pereche, "Astia-s tare buni, fratioare, is Dolce Gabana, uite-i, doar la 370.000!", "Pai, daca-s tare buni, cum de-s asa de ieftini!?", "Ei, asa mi-au spus sa strig de unde i-am luat!", "Si de unde i-ai adus?", "Ei, gata cu vorba, daca nu cumperi, valea, ca io platesc acilea chiria in euro!".
Citiva metri mai incolo, scot aparatul de fotografiat. Apuc sa vad cum femeia de la taraba din fata mea face un semn celor de peste drum... "psst, psst!", si deodata rasar linga mine doi zdrahoni, nu garzi, ci dintre cei ce vindeau la mese. Privire de briceag, vorba ca mierea: "Ce vrea, domnul, de pe-aici!? Vrea cumva o pereche de blugi, un puloveras!?". "No, zic, domnul ar vrea sa scrie la ziar!". "Ei, bine, am crezut ca esti politai! Hai, uscheala!"

La Risca nu se mai tes covoare, ci sacose din rafie

Citeva sute de metri de intrarea principala, linga doi tovarasi de treaba banoasa, un calugar cersind pentru Schitul Bradul din Neamt si un tigan gras care vinde facturi, zaresc o figura cunoscuta. Casc ochii. Am mai vazut-o in tirgul asta, dar totusi nu-i aceeasi. Tine in miini citeva sacose de rafie, goale si mari, ca ar putea intra un chinez intr-una singura. O cheama Leontina Abrudan, e din comuna Risca, judetul Cluj. Sa tot fie cinci ierni de cind s-a dus barbatu-sau, Gavrila, tractoristul. De la o vreme, muierile din satul ei nu mai tes covoare. Au prins repede o vorba din sud, adusa cu acceleratul de cele care vindeau cite o cerga mitoasa. Iar acum, din razboaiele lor ies sacosele facute din "rafia aiasta ce trebuie la vie". Si s-au pornit la inceputul lui decembrie spre Capitala, "cam la cinspce femei din Risca". Si-au luat camera cu 35.000 de lei de batic, undeva, pe linga Gara de Nord. Dorm cite sapte in paturi suprapuse, iar ziua incearca sa vinda plasele de rafie cu 40.000-50.000 de lei bucata. "Si-s mai bune ca alea chinezesti, uite ce indoitura le-am facut!". Cu banii de pe sacosele de rafie, Leontina crede c-o sa cumpere niste ciubote pentru cele doua fete ramase acasa. Le-am zarit apoi si pe celelalte femei din satul Leontinei, asezate cam la o suta de metri una de alta. Cind le izbeste foamea, nu mai mult de o data pe zi, maninca de la circiuma asta de colea, "Uite, draga domnule, gratarul pe care sfiriie cirnatii!". Sub gratar, cu boturile alungite, asteptau picaturi de grasime ciini de culoarea pamintului.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...

Imi spunea deunazi un cunoscut "de dincolo" ca in Romania, la 14 ani de la Revolutie, totul este nebulos, saracacios si trist. Ca tot romanul patriot, am fost tentat sa-l contrazic. Am incercat insa pentru o clipa sa trec de partea cealalta a baricadei si sa vad lucrurile din punctul lui de vedere. Ei bine, in secunda urmatoare, am realizat ca "de dincolo" situatia de la noi nici nu are cum sa se vada altfel. Legi proaste maresc si mai mult puterea discretionara a functionarului public corupt, pentru ca apoi sa se schimbe de la un an la altul si sa arunce totul intr-o fundatura muceda, gaurile negre se perpetueaza de frica celor care ar putea iesi in strada, orasele raman mizere, iar saracia este dusa pana la limita supravietuirii.

Sa-l acuzi atunci pe somerul care vrea sa plece cu tot dinadinsul din tara pentru ca nu mai poate sa ia de Craciun nici macar o portocala copilului sau? Pai, sa nu-l acuzam, caci iata ce spun cifrele. In vreme ce in Olanda sau Belgia, ajutorul de somaj reprezinta 80% dintr-un consistent salariu minim (1.249, respectiv 1.266 euro), la noi s-a gasit mai cu cale ca omul fara slujba sa primeasca doar 75% din cei 62,5 de "euroi", cat reprezinta brutul nostru lunar. Cand a venit insa vorba de TVA, legiuitorul "istet" si "cu mila" de compatriotul sau nu a facut referendum, ca-n Elvetia, unde natiunea a votat in corpore pentru TVA de numai 6%, ci ne-a trantit dintr-o data una de trei-patru ori mai mare, asa, ca nu cumva sa ne ridicam cu burta de la pamant, ci s-o ducem de pe o zi pe alta, tot taras, tot pe coate si pe genunchi.

Cu 47 de euro, cat reprezinta 75% din salariul nostru minim brut pe economie, am ajuns sa fim priviti de straini ca o a opta minune a naturii, ca niste creaturi de poveste, precum bacteriile care traiesc fara aer. Pai, cum sa nu se minuneze un somer luxemburghez de noi ca inca supravietuim, cand el primeste 1.094 de euro ajutor de somaj si se gandeste ca o duce greu? Stiti ce populatie are Luxemburgul? Doar 410.000 de locuitori, adica de vreo cinci ori mai putin ca Bucurestiul.

Tinem insa musai sa platim, in 2007, la momentul aderarii in UE, acelasi pret la gaze, la benzina, la absolut orice, precum micul luxemburghez. Ca asa vrea UE. Ca lor nu le pasa de noi inteleg, dar ca nici alesilor nostri nu le da prin cap ca-n felul asta nu vom scapa de saracie nici in 30 de ani, asta e mai greu de inghitit.

Practicand exasperantul, masochistul stil al taiatului cracii de sub picioare, ca nu cumva sa luam viteza, vom avea aceeasi zi a cartitei, in care noi ne facem ca muncim, iar ei se fac ca ne platesc.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...

Articolul iti apartine?

Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.

1997,am cautat un romin din orasul meu,si am gasit un tigan romanizat din focsani,(basascu marian).l-am dus la munca,nu am platit pe fi'miu si i-am dat bani lui ca avea un fiu la focsani.
in trei zile a baut bani,si a venit la mine spunind ca nu are de mincare,...i-am dat,si i-am zis ca si eu am un fiu.
dupa doua luni mi-a spart bojdeuca sa-mi fure saracia,eu sper ca dumnezeu are multi ochi si o sa vada de el .(cind faci bine in strainatate,e ca nu trebuie sa rwecunosti ca esti romin).
un binefacator de romini.

...si tzigan... si moldovan...nu tzi-a dat de gindit de la -nceput?

-scuze, a fost o gluma. Sper sa nu se auda la parlamentul european; s-ar zice ca avem ceva cu tziganii.

Dar de ce nu l-ai platit( sa munceasca) pe fiul dumitale? eu cred ca inainte de a face un asa bine trebuie sa ne gindim mai intai la noi. Treaba cu iubirea aproapelui trebuie s-o cernem putzin.

PS fii linistit, nu-l vede nimeni; el fura in continuare.

am citit undeva o treaba interesanta: tziganii care ( se zice???) sint f. credinciosi, cred si ca Dumnezeu le-a dat totul pe lumea asta dar ca -in anumite imprejurari- au fost deposedatzi. Ei nu fac ( in constintza lor) decit sa ia inapoi cea ce le apartine!

From: Eugen Cojocaru
Date: Dienstag, 4. November 2003 13:33:41
To: Undisclosed-Recipient:,
Subject: Iata tratamentul aplicat aptrizilor romani - unii din 1985 aici! - din Germania...


In timp ce statul german sprijina financiar si logistic pe toti musulmanii - dusmanii declarati ai crestinismului - de aici (in realitate multi sunt coloana a cincea a lor de distrugere a Occidentului!!) pana si etremisti notorii, cum e Califul din Köln, Kaplan, care cere oficial desfiintarea democratiei si a Germaniei ce-l gazduieste si nu este expulzat, iata mai jos ce fac autoritatile nemtesti cu romani crestini si familiile lor de 10-15 ani aici, perfect adaptate din toate punctele de vedere!!
Din pacate, sunt similitudini cu cel de-al Treilea Reich German...

Eugen Cojocaru - Stuttgart/Germania

----- Original Message -----
From: "Ioan Muntean"
To: "Eugen Cojocaru"
Sent: Tuesday, November 04, 2003 8:13 AM
Subject: Re: rugaminte


> Stimate Domnule Cojocaru,
>
> Va multumesc.
>
> Situatia apatrizilor este tot mai dramatica. Mai nou au fost bagati
apatrizi la puscarie fiindca au atras atentia capitanului avionului de deportare ca actele de deportare contin falsuri (ex la rubrica "Staatsangehörigkeit" erau trecuti "rumänisch", cu toate ca erau apatrizi din 1994).
Astfel, sint in puscarie la Rottenburg / Neckar dl Demeter (de o luna - 2 saptamini a stat in greva foamei) iar la Schwäbisch Gmünd d-na Hazota. Ambii au copii minori(11-13 ani) nadscuti aici.

> Despre Demeter in puscarie a scris in Le Monde acum 10 zile dl de
Tricornot.
>
> Va doresc numai bine,
>
> Ioan Muntean

este un super articol ,iti multumesc pt acesta ca ma aduce la realitate si imi trece de a mai veni acasa .
cranlei@yahoo.com

Bravo bine scris , impartasesc aceleasi ginduri cu tine,eu sunt in anglia si mi s-a intimplat acelasi lucru cu romanii ........iti infing cutitul pe la spate .
cranlei@yahoo.com

Fiecare individ este responsabil pentru actiunile sale si are motivatii personale Alexandra. Probabil motivul economic este predominat in ceea ce priveste emigratia. Cat despre lupta pentru supravietuire cred ca cei mai multi abia invata ce este aceea DUPA ce emigreaza!
Eu am parasit Romania in urma cu 5 ani, nu cu intentia de a fugi de realitate or pentru a cauta o viata mai usoara ci pentru ca nu am stofa de Don Quixote pentru a lupta cu morile de vant. Si mai ales pentru ca nu simt decat dezgust pentru tot ceea ce se petrce in Romania de mai bine de 12 ani. Asta nu inseamna ca mi-am pierdut identitatea de roman si nu are nimic de a face cu patriotismul.
Am intalnit insa din pacate multi conationali care nu scapa nici o ocazie sa arunce cu noroi si sa injure apartenenta la neamul romanesc. Am cunoscut multi indivizi de pe toate meleagurile si nimeni nu-si vorbeste mai mult de rau tara de origine, ca noi ramanii. Este regretabil si nu ajuta cu nimic sa repare imaginea deplorabila pe care nu coruptia din tara ne-a ceat-o, ci noi insine.

Corecta observatia ta, daniel. E adevarat, ma gandeam doar la ce se intampla astazi.
Eu cred ca oamenii au plecat din dragoste pentru tara asta pe care nu mai suportau sa o vada atat de chinuita de frica si lasitate, asistand neputinciosi la agonia ei. Oameni intelectuali, constienti ca ar putea fi utili, dar neutilizati; constienti ca semenii lor se inrautatesc si sunt asmutiti unii asupra celorlalti de catre Secu...
Oameni care voiau sa scape de infectia numita comunism dintr-un simplu instinct primordial-de aparare.
Ii compatimesc si ii admir: compatimire pentru ca au lasat TOT si nu vorbesc de bunuri materiale ci spirituale - sper sa nu sune prea filosofic, dar chiar cred asta - au lasat amintiri, prieteni, copilarie, locuri dragi...si ii admir ca au avut curajul de a se ...vindeca, asa cum a putut fiecare.
Si daca ar vizita o Romanie fara cozi la vama, fara cersetori pe strazi, cu oameni zimbind amabil ca te pot servi, o Romanie curata, eu cred ca cei plecati, s-ar reintoarce.
Si...dati-mi voie sa va mai spun ceva: mult trambitata "ospitalitate romaneasca" e al naibii de scumpa! -in euro.

felicitari,
a-ti pus punctul pe "i".

in septembrie a.c. strabatind tara din nord in sud si apoi vest( am iesit pe la Cenad) , am intilnit mai multi vinzatori amabili( ...si parca totusi alta amabilitate ca asta de aici-prea profesionala) decit ceilalti. La RdV a fost de toata pomina intr-un restaurant, de ex. Nu discut pretzurile, nu le fac ei. Este adevarat ca "ne miros"...dar asta e!

Nu am mai vazut tzigani sa-tzi spele(?) parbizul( deh , sint si ei plecatzi in vest; i-am intilnit in Italia la fiecare 10 m; la cersit)
Magazine pline cu de toate si lumea( desi nu are bani)era cu plasele pline( era bataie, dom'le)
Am vazut si copilitze trimise la cersit sau sa vinda div. obiecte; daca nu cumparai li se umpleau ochii de lacrimi si imi inchipui de ce! Am cumparat.

Sint inca multe lucruri triste; sperantza e insa mai mare.

Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

de obicei sunt o persoana visatoare, dar cand e vorba de topic-ul propus aici, devin (poate prea)pragmatica.este sanatos sa ramai in romania? nu. este un act de patriotism? poate. sa analizam: inchideti ochii si incercati sa va imaginati pentru o clipa ca nu SUNTETI--negru total care nu permite nici sentimentul chinuitor pana la extrem al singuratatii:nu poti fi singur daca nu existi--deschideti ochii si respirati linistiti: existenta nu va este amenintata...oare? dar pentru cat timp?, se intreaba geniul constient pana la durere de efemeritatea lui.permanenta este doar sabia lui damocles atarnand deasupra mea si a ta si a lor,tuturor.inima va goneste? se sufoca in linistea marii de pasivitate? vrea valuri vrea furtuna--actiune, schimbare?intre inec si supravietuire doar sinucigasul alege negrul si moartea--dar patologicul, obsesia iese din discutie.asadar te zbati in vartejuri,intre asfixiante absorbtii in adancul rece si patrunzatoare scaldari intr-o acaparatoare lumina--pe scurt,DEVII maniac-depresiv.cu cat esti mai constient de tine insuti esti blestemat sa te scufunzi in depresie.asa vad eu firul vietii pe "plaiurile mioritice"--cliseurile sunt tot ce a mai ramas: dai click si te afunzi in...nimic--"forma fara fond".
deci, conturul Carpathiei se profileaza cu intarzierea de rigoare--necesara dezvoltarii unei constiinte reale a riscului de inec--si "patriotul" din tine deschide gura: nu pierde casul, ci viata.un sfarsit intr-adevar neplauzibil.se ridica o intrebare cat se poate de pertinenta: ce inseamna patriot?ca sa te inscrii in sus-numita categorie trebuie sa ai scaun "in loc de" cap?nu:sfera patriotismului nu se intersecteaza cu sfera prostiei.sa renunti "la lupta pentru supravietuire" inseamna lasitate?pentru cel inzestrat cu puteri herculiene eforturile sisifice pot fi chiar indicate--noi, muritorii, insa, poate ca ne masuram curajul dupa alte standarde. si, in cele din urma, plecarea din tara nu se suprapune cu notiunea traiului in puf--ar fi un exod general!
CONCLUZIE:iubirea de tara e ca piatra din rau:nu o muta nici noiroiul nici apa, dar o slefuieste timpul--adaptarea la viata prin cautarea de comfort e o caracteristica a conditiei umane, infinita ca durata de realizare, deci nu poate fi invinuita automat de suprimarea patriotismului, caci cele doua nu se exclud.

Ar trebui poate sa se discute aici in paralel cu un alt forum: cum se simt romanii care viseaza de ani buni sa plece dar n-au reusit si continua sa traisca in Romania?
Sa va spun eu cam cum e cu plecatul din Romania...Este ca la asediul unei cetati. Cei care sunt inauntru ar vrea sa iasa, iar cei care sunt afara ar vrea sa intre.Cei care au ramas in Romania ar vrea sa traisca precum in Occident, cei care traiesc in Occident ar vrea sa simta precum in Romania.
La inceput nu e usor si toti cei care au facut acest pas stiu ca nu te asteapta aici nimeni cu covorul rosu si ca patrupedele ce zburda cu covrigi in coada exista doar in imaginatia celor ce au ramas in tara.
Dupa ce ai plecat din Romania in primii trei ani te intrebi daca e totusi intelept ce ai facut.In urmatorii trei ani, constati ca cu viteza cu care evolueza lucrurile in Romania viata ti-e prea scurta ca sa mai apuci sa traiesti ziua cind va fi bine si la noi.In fine,in urmatorii trei ani te obisnuiesti si cu ideea si cu calitatea vietii pe care o ai in Occident, deci sfirsesti prin a te felicita pentru drumul pe care l-ai facut si pentru hotarirea pe care ai luat-o.
Pe scurt,dupa vre-o zece ani si dupa ce ti-ai facut un rost,slujba,familie,casa si alte acareturi,poti spune ca s-a meritat;cum avem doar o viata si nu mai multe,avem dreptul si datoria s-o traim asa cum vrem aici, pe pamint, pentru cea de apoi om mai vedea, pina acum nu s-a intors nimeni de-acolo ca sa ne spuna cum este.
Parerea mea, cum spune un ilustru ganditor al Romaniei postdecembriste.
Asta e fratilor.Va urez un Craciun fericit,un an mai bun decit 2003 si mai prost decit 2005. Tuturor,din afara sau dinauntru,s-auzim numai de bine!

...m-as bucura sa citeasca sta "papadie67"; ni s-ar mai dezmortzi mintzile putzin!
Saru'mana! ...si Sarbatori Fericite.

ps but why book-a-rest? Tocmai incepusem sa re-iubesc Bucurestiul!

Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Cine isi paraseste tara, niciodata nu s-a simtit cu adevarat acasa. E ca si cum ai schimba mama cu o alta, mai frumoasa.

ce ziceti?!

era un batran chinez ratacitor prin lume

la un moment dat cineva il intreaba:
de ce nu te intorci in China - locul de unde apartii cu toata fiinta ta?!
Batranul a raspuns: nu este nevoie. Oriunde merg, China este in inima mea.

Cred ca este valabil si pentru multi romani plecati de acasa.

ANA ILIE:

Un imigrant roman din America a fost impuscat in cap dupa ce a livrat pizza la o adresa din orasul Frankford (statul Philadelphia). Politia a exclus motivul jafului.
Bita Dobromirescu si sotia sa, Anisoara, si-au lasat copiii in urma, in Romania, pentru a porni in cautarea unei vieti fara comunism si saracie. Au pus piciorul pe pamantul american in 1989, ca refugiati politici, fugind din Romania prin fosta Iugoslavie. La mijlocul anilor 1990, familia Dobromirescu, reunita cu baiatul si cele trei fiice, ducea o viata linistita intr-o casa din nordestul Philadelphiei. Ca multe alte familii de imigranti, si acestia urmareau visul american. Intr-o fractiune de secunda, duminica noaptea, visul s-a transformat in cosmar: Bita Dobromirescu, in varsta de 46 de ani, a fost impuscat, de la mica distanta, in ceafa de un atacator necunoscut, dupa ce victima livrase pizza.

ENIGMA.Anchetatorii au gasit trupul lui Dobromirescu la cativa metri de microbuzul sau, care avea motorul in stare de functiune, la ora 9:15 seara, pe Strada Leiper. Dobromirescu era angajat de opt ani la New Oxford Pizza, aflata pe Bulevardul Oxford. Cand a fost descoperit, inca mai avea asupra sa incasarile din acea seara. Proprietarul pizzeriei, Dimitrios Koukaras, vorbind cu caldura despre cel pe care il considera mai degraba un prieten, a declarat politiei ca uciderea acestuia nu a avut ca scop jaful. Bita “mergea de trei ori pe zi in acea cladire, unde avem o multime de clienti buni”, a declarat el reporterilor de la “The Philadelphia Inquirer”. Si Lucia Dobromirescu, fiica in varsta de 19 ani, a spus ca “daca cineva ar fi vrut sa il jefuiasca, i-ar fi pus arma la tampla si i-ar fi luat banii. El le-ar fi dat tot”, avand in vedere ca a mai trecut prin situatii similare.

AVENTURI. “I s-au inta mplat o multime de lucruri, insa nu am crezut ca va muri”, spune copilul cel mai mare al familiei, Alina Dobromirescu, in varsta de 20 de ani. Viata lui Dobromirescu in America este destul de controversata. In anul 1992, Dobromirescu a fost impuscat de cinci ori in timpul unei confrunta ri cu un om inarmat, care ii ameninta familia. In 1994, Bita Dobromirescu a fost gasit vinovat de crima involuntara pentru uciderea acestui barbat.
Mai mult, in urma cu doua saptamani, la 3 ianuarie, Dobromirescu a fost lovit de o masina marca Cadillac, in timp ce traversa Bulevardul Oxford. Soferul a oprit pentru o clipa, apoi a parasit scena accidentului, lasandu-l pe Bita lovit, in mijlocul strazii. Dobromirescu a facut plangere la politie, insa ofiterii au declarat ca nu au putut face nimic, deoarece victima nu a retinut numarul de inmatriculare al masinii.
Cu toate acestea, Dobromirescu i-a povestit fiicei sale Alina ca l-ar fi vazut pe sofer in timp ce livra pizza intr-o cladire de apartamente din Strada Leiper, exact locul unde, doua saptamani mai tarziu, a fost ucis in stil mafiot.
Acum, politia a redeschis dosarul accidentului de ma sina, cautand indicii cu privire la asasin.

Educat, apt de munca si dornic de imbogatire. Asa arata profilul a circa 10.000 de romani care au ales legal calea exilului. Ceilalti emigranti, de doua ori mai multi la numar, nu se incurca cu astfel de formalitati si cel mai adesea ajung sa fie expulzati din statele unde ajung ilegal. VALI BLANARU

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) va da astazi publicitat ii editia pe 2003 a raportului “Tendinte in migratia internationala”. Raportul contine un capitol dedicat Romaniei, pe care il puteti citi in exclusivitate in “Jurnalul National”.
Canada, destinatia favorita
Potrivit datelor oficiale, numarul emigrantilor romani a scazut la aproximativ 9.900 de la 14.750 in 2000, continuand tendinta inregistrata din 1990. “Cetatenii romani s-au stabilit in general in Canada, Statele Unite si Italia. Numarul romanilor care prefera sa se stabileasca in Germania a scazut cu 60%, iar cei care prefera Franta s-au imputinat si ei cu circa 40%”, se arata in raport care citeaza ultimele date transmise de Institutul National de Statistica din anul 2001.

Barbati si tineri
Majoritatea emigrantilor sunt persoane active cu varste curpinse intre 26 si 39 de ani, iar peste 50% dintre acestia sunt barbati. Romanii cu studii superioare reprezinta 27,1% din toti emigrantii. Studiul OECD noteaza ca persoanele cu studii superioare prefera sa emigreze in statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene (16%) decat in zona euro (11%). Datele statistice arata ca 10.900 de romani sau fosti cetateni romani care aveau domiciliul in strainatate s-au intors permanent in tara. Juma tate din repatriati au varste cuprinse intre 18 si 40 de ani, iar majoritatea acestora (9.150 de persoane) au revenit in Republica Moldova. Emigranti ilegali Autoritatile de control romanesti au transmis informat ii ca circa 3.400 de cetateni straini si alti 2.300 de romani au incercat sa treaca in mod fraudulos granita. Astfel, 767 de straini au fost prinsi in timp ce incercau sa intre fraudulos in Romania, 1.052 in timp ce treceau granita prin zone nepermise, iar alti 1.282 in timp ce incercau sa tranziteze ilegal prin vama. Paradoxal, studiul arata ca si circa 1.000 de romani au fost prinsi in timp ce incercau sa intre sau sa iasa fraudulos din tara. Politiile de frontiera din statele vecine au trimis inapoi in Romania 274 de straini si 262 de romani care au reusit sa treaca punctele de frontiera.

Repatriati cu forta
Numarul celor care au trebuit sa suporte rusinea de a fi returnati in tara pentru ca emigrasera ilegal in diferite state se ridica la circa 18.300 de romani. Majoritatea romanilor au fost prinsi fara forme legale in Ungaria (7.058), Germania (2.818), Italia (1.375), Franta (1.149), Grecia (788), fosta Iugoslavie (691), Austria (680) si Belgia (618). Cu toate acestea, studiul OECD noteaza ca numa rul romanilor expulzati din state cu care Romania are incheiate tratate se ridica la 16.659, in scadere cu 15% fata de ultimii doi ani. De partea cealalta, autoritatile romane au identificat circa 4.100 de cetateni straini care se aflau pe teritoriul tarii nostre fara a avea formele legale. Cei mai multi “ilegalisti” descoperiti au fost cetateni din Turcia (832), China (494), Siria (209), Iran (175), Irak (168), Liban (121), Israel (103) si India (99).

Refugiati
Daca unii se chinuiesc sa plece din Romania sau sunt prinsi ca tranziteaza ilegal teritoriul tarii noastre, peste 2.000 straini au depus cerere de azil chiar pe plaiurile mioritice. Autoritatile roma ne au primit peste 2.400 de cereri pentru statutul de refugiat, in crestere cu 78% fata de anul trecut, cand au fost primite doar 1.366 de cereri. Totusi, in 2002 numarul cererilor de azil in tara nostra a scazut la 1.100. Cele mai multe cereri provin din Afganistan (787) si Iraq (680). Statut de refugiat au primit 35 de irakieni, 17 afganistani si 16 iranieni.


Ne invadeaza moldovenii si turcii
Statistica OECD arata ca circa 66.400 de cetateni straini au primit drept de rezidenta temporara in Romania, in scadere cu 4,3% fata de anul precedent. In plus, 1.100 de straini au primit statutul de rezident permanent. Cei mai multi straini care au fost rezidenti temporari in Romania au fost din Moldova (7.552), China (7.472) si Turcia (5.335). Statele ai caror reprezentanti au crescut cel mai mult pe teritoriul Romaniei sunt Turcia (in crestere cu 30,5%), Statele Unite (17,8%), Germania (15,4%) si Italia (12%). Cei mai multi straini vin in Romania pentru afaceri (51,2%), instruire (24,9%) si asistenta tehnica sau ajutor umanitar (23,9%).


Scade numarul mondial al imigrantilor
Desi tendinta de migrare pe plan international este in scadere, fenomenul este inca puternic, se arata in raportul pe 2003 al OECD. Migratia fortei de munca a crescut considerabil in cateva state membre ale OECD, din cauza mutarii personalului calificat in zona comunicatiilor si tehnologiei informatiei, dar si in domenii precum sanatate sau educatie. Ultimele date arata ca, dupa cativa ani de crestere continua, admiterea persoanelor care solicita azil politic a inceput sa scada. O imbunatatire generala a situatiei angajarilor nu este suficienta pentru a garanta integrarea durabila a strainilor pe piata muncii. Statele membre ale OECD au intarit controlul la granitele lor si in interiorul teritoriului pentru a impiedica migratia ilegala si a combate activitatea retelelor care se ocupa cu exploatarea si traficul de fiinte umane. O parte din acest state, cum ar fi Germania, Danemarca, Portugalia si Grecia au introdus reglementari noi privind intrarea, sederea si regimul de munca al strainilor. Alte state au inasprit prevederile legate de accelerarea procedurilor pentru acordarea azilului (Elvetia) sau au adoptat masuri pentru a limita admiterea strainilor (Marea Britanie, Olanda). In cadrul Uniunii Europene exista o serie de directive menite sa armonizeze politicile comune privind migratia. Totusi, integrarea imigrantilor pe piata muncii si masurile pentru asistarea nou-venitilor sunt o parte dintre prioritatile OECD.

am plecat din apartamentul in care am locuit cu parintii! 30 de ani, mi-am intemeiat o familie si ...mi-am cumparat un apartament intr-un bloc recent construit! -92, superb. Am plecat la mai bine, la un confort superior: de la 68 mp la 110 mp!, m-am dezvoltat si, sigur, sa zicem ca sunt la un nivel superior fata de cel de la care am plecat...Dar fratilor, tot la ai mei acasa parca e ...ACASA! si nu ma refer aici la faptul ca acolo sunt parintii, mama,rasfat etc...Cred eu ca este cam asa si cu cei plecati din Romania...

da cam asa este ,dar problema este ca eu am plecat pentru ca nu o mai aveam.

Cum de langa mine au plecat destui prieteni, asta-i vremea... am analizat f atent cauzele.

Sunt o categorie de romani care pleca pentru ca aici nu pot profesa. Adevarat. Spre exemplu Universitatea formeaza anual un numar de geologi mult superior cerintei pietei fortei de munca. Majoritatea sunt f. bine pregatiti si ce fac?
Ajung sa terorizeze elevi de liceu cu geologia pe care ei au facut-o din pasiune? Logic ca pleaca... Asta e un domeniu ca multe multe altele. Sa nu uitam de absolventii de politehnica in general...si multe alte exemple...Energetica o termina 100 pers anual si atomocentrala dc scoate unul sau doua locuri pe an se pote spune ca a fost o serie baftoasa. de restul nu mai incape vorba...
Asa ca exportam gratuit produse educationale... fie

Aceasta categorie este unanim acceptata am observat. Se spune ca nu ar fi vina lor ci a sistemului...pasiunea primeaza...multe motive... reale sau doar motive??????

Categoria care insa ma face sa ma zburlec din cap pana in picioare e cea a celor ce pleaca "la munca" peste granite. Expresia este destul de cunoscuta si prefer sa o pastrez ca atare.
Nu conteaza ce munca...munca sa fie...munca necalificata in mare masura...cam in totalitate.... e....
Oare si aici nu e nevoie de aceasi lucru? ba da!!! sunt priviti altfel? NU se departeaza de clasa sociala careia i-ar fi apartinut aici? NU
Motivul este in schimb evident: casa, masina, ceva bani pusi departe...
aceasta categorie se intoarce in majoritatea cazurilor in tara unde stiu ca bani stransi inseamna ceva... si? aici nu e gasesc in general starea pe care au lasat-o???????

este de condamnat dorinta de a trai mai bine prin munca cinstita?

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare." (sic)

A traii aparent mai bine... dupa o perioada tot in tara se intorc majoritatea celor plecati "la munca"... si? copii nu infrunta aceeasi saracie, aceleasi probleme?

E interesant acest "aparent". De ce gasesti ca ar fi "aparent", atat vreme cat majoritatea covarsitoare celor plecati "la munca" (99%), cel putin cei pe care ii cunosc eu, nu se mai intorc.

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare." (sic)

Nu sunt atotcunoscatoare dar am incercat si eu gustul strainatatii( inca il mai gust); Si crede-ma! In ziua in care m-am hotarat sa plec... recunosc cu o mare lipsa de patriotism.... nu m-am gandit nici o clipa ce se va intampla in urma mea. M-am gandit doar la binele meu si al familiei mele. Cat despre situatia din Ro... lasa de dorit. Prefer sa nu ma mai intorc niciodata si crede-ma! Nu-mi lipseste ospitalitatea romaneasca.

Atunci cand pleci din tara poti avea si dorinta de a te imbogati pe plan spiritual...
Ex.
-Vei vedea ce inseamna democratie intr-o tara cu democratie consolidata.
-Vei vedea ce inseamna si cum functioneaza o economie de piata.
-Vei fi in contact cu mai multe popoare de diverse culturi si intotdeauna ai ce invata câte ceva de la fiecare.
-Vei invata sa te debarasezi de nationalismul desantat care era in voga si la noi in tara (asimilat in mare parte cu patriotismul) si iti vei da seama ca acesa este o ideologie care doare...
-Vei invata sa lupti, sa contezi pe tine insuti, sa construiesti pornind de la zero....
Altfel spus, vei invata foarte multe lucruri care in mod sigur te vor imbogati.

Am plecat din tara pentru ca da era ultima mea sansa de supravietuire.
Cand ai 18 ani si ai trait o viata oribila, fara parinti intr-un orfelinat visul care iti mai ramane este ca tot ceia ce ai trait sa devina un trecut fara influente in viitorul tau.
Pacat dar in romania nu este posibil asa ceva .
Imi era imposibil sa fac studiile pe care le doream in situatia mea vazund felul cum se intra in scolile superioare.
Sincera sa fiu tot mai am sperante ca intr-o zi acestea vor schimba si urez multa sansa la toti cei ce au dus si mai duc o viata ca mea .

Bravo frate! Din cand in cand ma apuca dorul de casa. Scrie mai des despre realitatea romaneasca, poate mi-o pieri pofta cu totul

Dorul de casa il voi avea pote toata viata ta pentru ca cu toate cele rele traite in romania dorul de casa il am zi de zi mai ales cand ai toti fratii acolo si sti ca nimic nu sa schimbat .Ceia ce nu trebue sa ai este regretul si sa fii sigur ca ai facut un pas care nu trebue facut inapoi.
Inca ceva :eu sunt o fata dar folosesc numele prietenului.
Objectivul meu nu este cel de a spune de rau de tara mea dar pur si simplu realitatea cu toate ca ma dore si sper ca cei de acasa vor intelege ca cei ce au plecat, 95% au facuto doar pentru o viata mai buna sau ca mine pentru a supravietui.

oriunde in lume te duci iti va fi dor de viata si de trecutul tau.
indiferent de ceea ce faci ori nu faci, istoria o ai in sufletul tau.
nu poti sa fugi nicaeri, ptr ca este in tine.
patriotism, realitate, viata mai buna, iubire de tara, cale mai usoara? raspunsul ar fi libertate. unii stiu ce sa faca cu ea altii au impresia ca stiu ce sa faca, iar restul nu au habar de ea. unii o percep intre straini, altii in tara, altii nu inteleg...
tot ce vreau sa spun este ca de vorbit putem vorbi (din placerea de a vorbi), cu practica stam cam rau.
atita timp cit exista speranta, exista viata, exita bucurii, exista durere, exista noroc, exista...

Despre ospitalitatea romaneasca... Da-mi voie sa-ti spun ca nu mai locuiesc in Ro... si nu-mi lispeste nici mie de nici un fel. Daca intru intr-un magazin si am "chef" sa tin una dintre angajate dupa mine prin magazin tot timpul cat sunt acolo, o pot face si daca la final nici macar nu cumpar nimic, nu-mi da privirea aceea "ucigatoare" pe care suntem atat de obisnuiti s-o vedem pe fata vanzatorilor in Ro, dupa ce ai pus doua intrebari despre produse si apoi pleci, pur si simplu, fara a avea "bunul simt" sa cheltui ceva bani acolo. Asa ca, dragii mei, "ospitalitatea" romaneasca exista doar in casa prietenilor si a rudelor. Pe cand in strainatate o gasesti oriunde te duci. Chiar daca intri in magazin si-i spui vanzatoarei: Stii, vreau sa cumpar ceva pentru un amic, dar nu vreau sa cheltui prea mult... Iti arata foarte politicos ce are mai ieftin si daca faci mofturi si la 20 $, iti spune doar, la fel de politicos ca altceva mai ieftin nu au... dar poti incerca la magazinul de langa... Pe cand in Ro, probabil ti-ar spune... cu banii astia du-te la piata sau ceva de genul asta; oricum, sincer! as astepta comentarii "spirituale", imediat ce sunt pe cale de a iesi din magazin. Nadia B., Canada

Sunt absolut de acord cu tine, Camelia. Am fost plecata un an din tara, dupa care m-am intors si acum sunt iarasi plecata din tara de 14 luni. Am stat in tara un an, in care tot ce am facut a fost sa caut o posibilitate de a pleca iarasi. Ai dreptate! Este, intr-adevar ca un drog. Am spus intotdeauna: romanii, daca pleaca o data din tara, sunt dusi pe veci. O sa incerce intotdeauna sa iasa din tara, indiferent ce e necesar pentru a-si atinge scopul. Lasam parinti, frati, prieteni, doar pentru ca, dupa ce ai cunoscut strainatatea, democratia si, mai ales, respectul si dreptul de OM, viata in Ro e absolut imposibila. Am vorbit la telefon cu sora mea, in jurul Craciunului si cand mi-a spus despre preturile din Ro, despre faptul ca totul se scumpeste in preajma sarbatorilor (nu ca ar fi ceva nou; stiam de asta de cand eram in Ro), am intrebat-o: "Cum supravietuiti in Ro.? Din momentul in care am luat avionul spre Canada, am blocat amintirile despre viata grea din Ro., incerc sa nu ma gandesc la modul de a trai din Ro., cand ma gandesc la Ro., ma gandesc doar la sora mea, la nepotica mea si la prieteni... Cat despre stilul de viata si nenorocirile celor care inca mai sunt acolo, incerc sa nu ma gandesc. Incerc sa uit cosmarul de a fi roman in Romania... da-ti-i drumul si judecati-ma pentru asta; dar n-o sa puteti schimba ceea ce simt. Asta e si in adancul sufletului meu stiu ca nu sunt singura care gandeste astfel. De ce sunt atat de sigura? Pentru ca daca as fii singura care gandeste asa, as fi, de asemenea, singura romanca plecata din tara. Nimeni nu a plecat din Ro, pentru ca a avut o viata prea buna si tot ce avea nevoie. Nu am plecat din tara sa fac avere; am plecat doar pentru a avea sansa de a-mi permite ca din salar sa-mi platesc facturile, mancarea si sa-mi pot permite sa ma "rasfat" din cand in cand cu o haina frumoasa sau o iesire la un restaurant decent. Nadia, Canada.

Trebuie sa te contrazic. Am plecat din tara acum 14 luni spre Canada. Avionul facea escala in Praga si am avut nenororcul de a fii o intarziere de aproape 4 ore. Am stat in aeroport in Praga 4 ore, timp in care simteam ca "mor" pentru o cafea. Si credeti sau nu, nu am avut un euro in buzunar sa-mi pot cumpara o cafea. De cate ori am vrut sa "inghit" ceva, am fugit la baie si am baut apa... Asa ca nu e adevarat ca tot numai cei cu bani pleaca.

Patriotism ? dor de patrie si glie ? Fratilor....treziti-va la realitate ! Daca un patriot ar avea posibilitatea sa se duca unde e mai bine, ar pleca si el (ea) instant. Dar de....unii struguri sint acrii daca nu poti ajunge la ei... Nu ma credeti ? incercati sa le dati ocazia....
De ce sa imi fie dor in Romania ? de familie ? ii aduc aici unul cite unu... de peisaje ? mai vin in vizita din cind in cind... Da, am amintiri frumoase, dar "patria" nu mi-a oferit mie nimic. Mi-au oferit si m-au crescut parintii, sau mi-am facut eu ce am avut nevoie. Am o singura viata si vreau sa ma bucur cit mai mult de ea. Ce sa fac....sa ramin un patriot in tara si sa vad cum se duce de ripa cu "politicieni" ca Vadim, Becali si Nastase. Sa vad in fiecare zi in Bucuresti magraoani in Meterzane pe care multi de aici din state nu le pot cumpara...sa vad coruptia de la militian la procuror ? de ce....ce m-ar face sa fiu patriot ? Nimic. Da, imi respect tara, pentru oamenii care au suferit si sufera si azi, pentru inaintasii deosebiti pe care i-am avut, pentru realele personalitati....care inca mai exista, dar asta nu ma va face sa imi fie dor de tara....da, este locul unde m-am nascut, dar aici unde sint sint tratat ca OM...nu ca o "potentiala spaga" sau ca o "relatie" care ar putea fi folosita. Stiu, voi fi mereu un Roman...si nu imi e rusine de asta, dar nu imi dati mie cu petarde lacrimogene de "patriotism"....

Si copiii infrunta aceleasi probleme. Motivul pentru care EU nu vreau sa ma intorc in tara? E simplu: de ce copiii MEI sa infrunte acele probleme cand le pot oferi sansa de a fii nascuti, crescuti si educati intr-o tara muuuuuuuuult mai buna decat Ro., intr-un spirit democratic si in libertate? Ma condamni pentru lipsa de patriotism? N-ai decat! Ce-mi pasa mie?! Ce ma intereseaza e viitorul meu si mai ales al copiilor mei.

Spui ca cei plecati "la munca" apartinem aceleasi categorii sociale ca in tara. E drept, dar ai habar care e diferenta dintre "clasa mijlocie" din Ro. si "clasa mijlocie" din afara... Canada, spre exemplu??? Da-mi voie sa-ti spun ca e o diferenta URIASA! Ca si persoana din clasa mijlocie din Ro., abia cdaca-ti poti permite sa-ri platesti cheltuielile la asociatie; pe cand aici imi pot plati toate facturile, imi pot ajuta familia in Ro.(pana vin si ei aici, caci asta e intentia mea, sa-i aduc aici, sa fie "clasa mijlocie din Canada) si imi pot satisface "micile capricii" ale unei femei, ori de cate ori vreau. Nu spun ca e usor aici; si eu am trecut prin multe greutati, dar astazi, cu ajutorul bunului Dumnezeu, mi-e bine. Sacrificii au fost, dar au meritat; ar fi fost aceleasi sacrificii (poate mai mari sau poate mai mici) si in Ro., dar astazi as fii fost, probabil in acelasi punct ca si acum 1 an sau 5 ani...

Ofemeie, daca tie ti-e asa bine in Rom., sau pur si simplu patriotismul tau da pe din-afara... n-ai decat sa ramai in Ro. Nimeni nu spune ca TREBUIE si pleci. Nimeni nu te obliga sa pleci. Dar, nu-i judeca pe cei care o fac. E dreptul nostru de a alege unde vrem sa ne petrecem restul vietii si unde vrem sa dam viata copiilor nostri. Daca tu vrei sa faci asta in Ro., e decizia ta. Ce sa mai spun? Bafta si iti doresc o viata buna. Pentru ca viata este, intr-adevar grea in Romania si "anonimul" care a scris ca de cate ori suni pe cei dragi in Ro., nu auzi decat de greutati, a avut dreptate. Stiu, pentru ca eu o sun pe sora mea si si ea, ca si oricine altcineva, se plange de greutati, de preturi, de viata grea, pe care toti o stim. Mai lasa patriotismul deoparte. Nu ca nu-mi iubesc tara... pur si simplu nu-mi place sistemul si coruptia exagerata din Ro. Daca iubesc ceva in Ro., sunt oamenii de acolo, care merita tot respectul pentru curajul de a ramane si a lupta cu necazurile. Asta nu inseamna ca noi, cei care am plecat am plecat din lasitate. Am plecat tot din curaj: curajul de a infrunta necunoscutul. Singuri, disperati adesea, fara prieteni si fara familii, pe care atunci cand ii sunam, nu vrem sa-i ingrijoram si le spunem doar cat de bine e "afara". Ce e rau si cat de greu ne-a fost sau inca ne este, tinem pentru noi. Pentru a nu-i face sa se simta vinovati cheltuind banii pe care li-i trimitem... Ramai acolo, daca vrei. Dar, din nou, nu ne judeca, pentru ca nu ne cunosti, asa cum nici eu nu te cunosc si nu te judec si nu-ti cantaresc motivele de a fi coplesita de patriotism.

anonim, cu educatia "gratis" in Ro, wake up! Care educatie gratis? Ai uitat de tonele de hartie, de borcane, de macese si papadie??? Ai uitat de spalatul de jos in clase dupa ore??? Eu n-am uitat! Spune-mi in care tara civilizata din lumea asta copiii spala pe jos in clase, dupa ore... Spune-mi unde altundeva trebuie sa mearga in padure la cules de fructe de padure sau papadie, sau Dumnezeu mai stie ce...Ai uitat de cartile pe care le platim pentru ca sa aiba copii nostri carti la scoala, cand de fapt scoala ar trebui sa le puna la dispozitie cartile de care au nevoie? Asa ca, te rog!

Relu, inteleg perfect ce spui. Eu sunt doar de un an in Canada si am intalnit si eu romani ingamfati, care spun la fiecare pas cat de mult urasc Canada, dar nu s-ar intoarce in Ro, pentru nici un motiv. De asemenea iti inteleg cosmarul. Sincer, am avut de cateva ori acelasi cosmar... ma vedeam in aeroport in Otopeni si tot ce vroiam era sa ma intorc in Canada si for some reason, nu puteam. E groaznic. Cand ma trezeam, ziceam la fel ca tine: Thanks God it was just a nightmare. Nu m-as intoarce in Ro, sub nici o forma, nici daca as castiga The Super Seven, saptamana viitoare... lol.

"Thanks God it was just a nightmare."

Ia-o pe romaneste ca incep eu cu nemtzeasca mea de balta ca nu ma mai intzelege nimeni.

Cum zicea cineva
Cu prietesug( declar aici un plagiat)

SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

intradevar, am fugit de realitate!!! Dar tu? Eu am parasit tara, dar inca imi mai iubesc tara!! (copii mei se numesc Stefan si Mihai, precum marii fauritorii ai patriei!!) Dar ai tai? Nu am ales calea usoara, dal asfirsit m-au ales ei pe mine, siint in cea mai mare fabrica din lume!!!!
Te inseli mult!!

La ceva timp dupa ce am ajuns pe meleaguri indepartate de "ACASA" mi-a cazut in mana "Umbre in paradis" a lui Erich Maria Remarque. Plangeam si citeam pentru ca regaseam descrise exact sentimentele pe care le traiam: Vreau acasa! Ce-mi trebuie mie America? Cine m-a pus sa vin aici? Si in acelasi timp stiam ca amintirile mele despre tara, prieteni si toti cei dragi sunt deformate si infrumusetate de dor. Ce stiam ca exista nu mai e... Fiecare are acum alte preocupari, alti prieteni, alte griji... Cand m-am dus in vizita abia daca m-am vazut cu ei (si am stat 2 luni!).
Daca nu as avea acolo familia toata pentru ce m-as mai intoarce?
Tot ce-mi ramane e sa caut site-uri ca acesta si carti si sa incerc sa reconstitui in suflet si minte adevarata spiritualitate romaneasca, cea cu care ma mandresc si pe care o "cant" de fiecare data cand am ocazia.

M-am tot intrebat ce s-ar intampla daca fiecare dintre romanii plecati "dincolo" ar povesti unui singur prieten strain despre Eminescu (sau Enescu sau Brancusi sau Blaga sau...), daca de Craciun am da cadou (si) un CD cu muzica romaneasca sau o traducere a poeziilor lui Eminescu ori un album cu reproduceri dupa Grigorescu

Am intrat pe acest site din intamplare...am vrut in primul rand sa vad ce mai fac fostii mei colegi...dar se pare ca nu prea am gasit multi dintre ei, sunt mult prea preocupati cu altele ca sa mai aiba timp sa mai intre si pe un site.
Intr-adevar, daca toti romanii care traiesc in strainatate ar vorbi mai mult de partea pozitiva a tarii noastre sunt convinsa ca nu ar mai avea o imagine atat de gresita despre noi....dar se pare ca unii dintre ei tind sa creada ca daca vor spune doar raul vor obtine ceva din mila. Am ajuns la concluzia ca sunt 3 categorii de comportament al romanilor in strainatate:
- cei care se mixeaza cu strainii si incearca sa se incadreze in acea noua societate si sa se maturizeze nepierzand legatura in acelasi timp cu copatriotii ( procentajul ar fi de sub 10%)
- cei care tin legaturi mult mai stranse cu romanii si doar la nevoie apeleaza la straini ( crezand ca o spaga merge oriunde ) si nu ii intereseaza decat sa faca un ban dar nu stiu sa faca si o impresie frumoasa despre tara noastra ( un procentaj foarte mare)
- cei care sunt pusi doar pe furat si pe rele -----procentajul creste din ce in ce mai mult.
DAR SA NU UITAM ca nu este vina celor care sunt plecati in strainatate ca nu avem o imagine frumoasa inafara, e vina celor care stau in tara si care nu fac nimic sa imbunatateasca imaginea tarii crezand ca este o rusine. Este vina romanului care este mult mai interesat ce face capra vecinului de alaturi decat a lui. Invidia, ura si rautatea ne trag pe noi in jos. Noi suntem cei care i-am invatat cu spaga....i-am ridicat in slavi....si nici de acum in 50 de ani nu vom fi demni de noi.

Nu, nu ne este usor unde suntem. Dar ne este mai usor decat in Rom. Eu traiesc in Canada acum, de un an jumate si inca imi este greu, (incerc sa-mi aduc familia aici) dar stiu ca in curand totul va fi mai bine. Odata ce familia mea va fi aici, viata va avea alt curs. Nu va mai trebui sa-mi fac griji pentru ei. Financiar? Da, e greu, dar nu atat de greu ca in Ro. Nu am venit aici sa ma imbogatesc. Am venit pentru ca eram satula sa incerc sa fac rost de bani de "spaga" in Ro, daca aveam nevoie de ceva... M-a obosit regimul si coruptia. D-aia am plecat! Am fugit de regim, n-am plecat sa fac avere. Sunt lucruri mult mai importante in viata decat banii: familia, faptul ca aici ma simt, DA! egala cu canadienii. Oriunde ma duc (medic, banca, restaurant, etc.) nu zice nimeni: nu te pot ajuta ptr. ca nu ai statut de cetatean canadian. In tara asta ma simt OM! D-aia am plecat, nu ptr. ca as avea o "reteta de imbogatire rapida in Occident".

Da, este real ca in cazul meu am fugit de realitate...nu stiu la ce virsta esti,si daca ai trait acele vremuri intunecate Ceausiste?Si desigur ca la anul 1979 am dorit sa plec din Ro definitiv,cind nu vezi un REAL viitor in fata ta,nu ai nimic de pierdut!am trecut prin multe dupa aceea timp de 4 ani...si in final am primit pasaport fara cetatenie de orice fel dar iti spun sincer ca acea zi a fost cea mai mare bucurie a mea!Refugiat politic dar fericit si aveam 27 ani si am plecat fara UN CENT in buzunare.Si este adevarat ca am dorit ceva mai BUN pt. mine!Si NU-I adevarat ca am ales calea cea mai usoara!Am trait f. prost timp de 6 ani in NY,Queens,Brooklyn dar am fost mereu fericit ca sint aici si nu in Ro!
Am avut multe meserii de trecere si sa pot sa-mi platesc chiria,de mincat...mai putin.Dar am mers la studii si terminat colegiul de arte"Art Students League of Ny"unde am avut bursa dupa 1 an de la venire aici.
Treptat am ajuns si devenit un f. cunoscut artist de b.d.si pictor de coperti fara pile si ajutoare si conectii, timp de 12 ani am facut asta si de 7 ani sint artist illustrator pt. reclame comerciale tv si lucrez cu cele mai mari agentii din tara si lume de fapt.
NU mi-a fost deloc usor si mi se pare deplasata idea si parafrarez"Au renuntat la lupta pentru supravietuire" ce o folosesti!
Fiecare zi aici este o lupta pt. supravietuire si o cunosc de 23 ani!
Este adevarat ca nu pot spune ca-mi iubesc tara de nastere...e parte din trecutul meu si NU conteaza ca m-am nascut acolo!!!NU MAI traiesc in trecut demult.M-as fi putut naste oriunde altundeva si oare crezi ca sint multumit de cum decurg lucrurile azi si de fapt de 3 ani in USA condusa de dinastia BUSH?
Tara asta e corupta la maxim ,sint desigur de 17 ani cetatean american si iubesc America f. mult dar NU in felul in care acest inapt presedinte a adus-o de ripa in toate sferele,economic,natural etc. etc.Vrem sa supravietuim toti americanii cu capetele pe umeri si acest presedinte trebuie sutat din Casa Alba!
De aceea eu si sotia mea(de origine italiana-americana,casatoriti de 13 ani)
luptam activ pt. o REALA democratie in America!Asta numim noi patriotism.
Romania ce am lasat in urma NU avea nimic democratic...si de fapt imi aduce aminte de zilele de azi sub Bush,dar NU vedeam o solutie la acei ani pt. a schimba NIMIC decit VIITORUL MEU!Si NU ma consider egoist deloc in a-mi dicta propriul meu destin!La fel nici lipsit de patriotism.
Fiecare isi are viata lui(ei) si evident un anume destin,soarta,karma etc. deci consider ca fiecare are si libertatea de opinie ,eu NU critic gindurile tale si intrebarile,raspund la ele asa cum cred si simt.Poate azi de m-as fi nascut mai tirziu si trecut prin revolutie si dupa acel an1989 nu as fi aici deloc ci ramas in Ro,trebuie sa iei in consideratie insa faptul ca sint o alta generatie si poate nu ai azi virsta mea si nu intelegi acel trecut perfect de bine.In final oare DE CE s-a revoltat Romania in 1989?Din patriotism ori pt. a trai o viata mai buna?
Cind devii SATUL de mizerie si minciuna si abuz de putere,ceva trebuie facut,NU poti trai la infinit ,face bancuri si sa nu ai incredere in nimeni caci 1 din 3 este informator,si chiar poate cel mai bun prieten!!!Eu am ales calea pribegiei si NU din lipsa de patriotism.
Si NU am ajuns sa cistig azi o gramada de bani din arta ce fac ca meserie aiurea si FARA MUNCA !!!
Am pornit de la ZERO absolut si pantaloni rupti in cur si trait in apartamente de groaza cu sobolani si gindaci si uneori suieraturi de gloante...
Traiesc cu sotia de 11 ani in New Jersey si DA avem o vila superba la citeva min. de plaja Atlanticului.O merit? DESIGUR ca DA si din PLIN,pt. ca mi-am platit datoriile de a fi trait in incertitudine si teama si mizerie si 1$ ce era pt. mine MARE si trageam de el cu dintii!
Sper ca te-am edificat in acest curs tematic legat de patriotism si desigur ca voi primi destule raspunsuri de orice fel si critici dar fiecare are dreptul la libera opinie si apreciez mai mult decit ORICE,LIBERTATEA de a gindi ,cugeta si vorbi fara teama!Si asta consider eu patriotism.

LOVE&PEACE

SI EU SINT PLECATA DAR NU AM RENUNTAT LA PATRIOTISM DAR DE CE NU IMI DAI UN BUN MOTIV PENRU CE AS STA IN ROMANIA?VIATA PRINTRE STRAINI ESTE DESTUL DE GREA SI CINE E PLECAT STIE ASTA DAR VIATA DE ACASA ESTE I M P O S I B I L A!!!!!!GRETA-LONDRA

Cred ca te-ai apropiat cat se poate de mult de realitate cu clasificarea asta. Locuiesc in America de mai mult de 2 ani de zile. Nu am intalnit decat o familie de romani pana acum si experienta pe care am avut-o cu ei m-a facut sa-mi doresc sa nu intru in contact cu alti romani sau cel putin sa fiu susceptibila cand intalnesc un roman. Familia de romani pe care am cunoscut-o aici inca mai are in singe cuvintul "spaga". Si aici ma indemnau sa dau spaga cuiva care nu trebuia decat sa-si faca meseria. Se pare ca multi romani nu se pot dezbara de obiceiul asta, e parte din mentalitatea lor. Am incercat sa fug de asa ceva acasa ca sa dau peste ei aici!
Romanilor, daca veniti aici uitati ca trebuie sa dati spaga, oamenii de aici nu sunt obisnuiti cu asta ceva. Uitati sa va mai intereseze ca face capra vecinului - aici nu se practica asa ceva. Incercati doar sa fiti oameni si sa va pese de ceea ce faceti voi.
Din cauza asta nu ma intorc nici eu acasa. E minunat sa traiesti fara invidia vecinului si fara sa dai spaga in fiecare zi.

Da vorba anonimului de mai sus, mai aduce-ti-mi aminte de ce e prin Ro, ca sa-mi piara dorul.

sunt multi care merg in din cauza problemelor politice care le au in tara