Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

O poveste de Crăciun


de monte_oro la: 30/11/2016 13:09:29
rezumat: Un fel de..poveste..
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:

Jurământul trecuse de câteva săptămâni. Cel depus în armată, firește. Din ziua aceea, ea nu mai dăduse niciun semn de viață. Îmi trăiam disperarea descărcând vagoane cu cartofi, făcând târâșuri ”la comandă” pe biuta înnoroiată de ploile reci ale unei toamne tot mai grele și privind în rarele momente de răsuflare podul de la Otopeni pe care mașinile treceau inclusiv spre marele oraș unde, pe undeva, respira și ea. Sau, mai ales ea. La primul ”48 de ore” primit la un sfârșit de săptămâna de la mijlocul lui noiembrie, am gonit spre orășelul meu, unde speram s-o întâlnesc și să înțeleg ce se întâmplă. N-am să insist, însă, asupra... evenimentului. Banal, ca întâmplarea oricărui X luat la oaste și părăsit de iubită pentru un altul, mai bun, mai drept, mai înalt, mai frumos, mai... tangibil. Mi-a mai rămas ca un flash prin memorie, imaginea ei, din clipa în care l-a cuprins pe după umeri pe el, când m-a zărit pe aceeași stradă pe care ne plimbasem de sute de ori. Și sărutul cu care l-a blagoslovit pe peronul gării, seara, când întâmplarea a vrut să ne aducă în așteptarea aceluiași tren. Doar că destinațiile, odată ajunși în Capitală, urmau să fie total diferite. Ei, către studenție și viața împreună, eu, către o unitate militară și o depresie pe cont propriu. Partea ce mi-o amintesc, însă, cel mai bine, se leagă de ceea ce s-a petrecut după aproape o lună și jumătate, în Ajunul Crăciunului.
Trei săptămâni am stat internat în Spitalul Militar. Pile, cunoștinte, relații, da. Însă făceam orice ca să nu mă întorc prea curând în cazarma aceea gri-kaki precum inima mea din acea perioadă. Dar nu puteam sta la nesfârșit acolo și într-o zi am pășit iar pe poarta către infern. Ăla palpabil, de celălalt neputând scăpa prin nicio pilă sau relație ori dezertare. Medicul unității mi-a dat pontul când mi-a văzut figura. Cred că îi eram simpatic, poate pentru că mai vorbeam filosofie uneori sau pentru că îi era deja milă de suferințele mele, văzute și nevăzute, de răcan. Sau, pur și simplu, pentru că era un bețiv haios în esență, ce-și câștigase tocmai prin asta o zonă de libertate mai largă decât a altora. ”Băi, vezi că e în regulament o chestie pe care nu o cunosc mulți. Dacă ai stat internat peste 18 zile, ăștia sunt obligați să îți dea un concediu medical egal cu numărul zilelor de internare. Bă, pricepi ce zic?”. Pricepusem din prima doar că nu-mi venea să cred. Eu stătusem 21 de zile în spital. M-a văzut inert, așa că a preluat controlul. ”Hai, dă-mi naibii hârtiile alea de externare, să mă duc la comandant să-ți aprobe concediul. Să poți pleca tot azi!”.
Încă eram indecis dacă e real sau am intrat deja în comă, dar cert este că după câteva ore plecam iar din unitate, dar spre gară, culmea, cu autobuzul ce ducea ofițerimea spre oraș la finalul programului zilnic. Era fix Ajunul Crăciunului și începea să ningă cu fulgi de pus în brad. Se făcuse deja noapte când am coborât din tren. Urbea era plină de nea și încă ningea ca-n basme. Îmbrăcat militar, cu ranița-n spate, am luat-o pe jos, pe vechiul drum al inimii mele. Oricum, era și în calea spre blocul alor mei. Deși mai erau variante, în clipa aceea nu exista decât una.
Trecuseră cam șase săptămâni de la șocul acela ce-mi făcuse zdrențe lumea ce-o știam. Încă nu mă întorceam bărbat, ci doar un băiețandru din România anului 1985, care fusese rănit letal și nedrept, socotea el, de soartă, de fosta iubită, de tot universul. Într-o ordine ce nu-mi părea tocmai clar stabilită.
Casa părinților ei se afla pe o străduță liniștită și avea un gărduleț mic. Fix în fața porții era un stâlp din vârful căruia lumina chior un bec. Suficient cât atmosfera să pară misterioasă într-un fel cinematografic, iar ninsoarea gălbuie într-o fotografie sepia. Și nici țipenie de om, toți fiind alungați prin case de perdeaua tot mai consistentă de nea. Mai întîi am privit spre intrarea prin care pășisem de atâtea ori. Întunericul îmi spunea că, de era cineva acasă, atunci sigur nu se afla în sufragerie. Ezitam să intru în curte. Mi se părea că sunt un hoț care vrea să își însușească ceva ce nu mai era al lui. Chit că era vorba doar de vreo imagine, de vreo privire. Mă și vedeam deconspirat de cățelul mic, dar gălăgios ori de vreun pas greșit aducător de uși deschise în grabă. Uneori, ne temem de ridicol mai mult decât de moarte. Mai ales la 19 ani. Curiozitatea era însă prea mare.
Am intrat în curte ștampilând zăpada neatinsă cu urmele inconfundabile de bocanci soldățești. M-am apropiat de ferestrele dormitorului, aflate pe-o latură a casei. De acolo venea lumină. Și, dintr-un colț al geamului, am privit. Era un deja-vu cu un singur personaj schimbat. În scaunul-balansoar, mama tricota și vorbea. Prin ușile deschise către living se zărea focul din șemineu. Ori îl simțeam acolo, nu mai știu exact. Doi bărbați jucau table. Tatăl, ținându-l pe Pif în brațe, avea nelipsitul pahar de vin în față. Pif era cățelul mic și gălăgios, v-ați prins. Probabil dăduse vreun 6-6 pentru că zâmbea satisfăcut, un pic șmecherește, cum îi era și vorba, dar și firea. Un om bun, dar cu slăbiciuni la fel de umane. Celălalt părea încurcat de derularea mutării pulurilor și privea ca în gol. Deși era sau se va dovedi el însuși suficient de șmecher în viață. Sau așa mi s-a spus. Iar cumva din spate, agățată cu brațele de gâtul lui, era ea. Parcă îl consola pentru înfrângerea iminentă. Poate îi spunea că are, în schimb, noroc în dragoste, habar n-am. Încă nu mă gândeam că se poate citi pe buze. Știam doar că buzele sunt pentru sărutat. Mai ales ale ei. Părea că timpul se oprise în loc sau - și mai și - se derulase înapoi și priveam o scena perfect familiară. Doar că din exterior, de această dată. Iar un altul îmi juca rolul. În rest, totul identic, până la ultimul detaliu.
Nu știu cât am stat și am privit. Nici ce îmi trecea prin cap. Dacă îmi trecea ceva. Eram doar hipnotizat de scenă. Cred că mi-a amorțit un picior ori gerul și-a spus cuvântul, căci brusc am simțit frig, rece, durere. Și am avut senzația că am făcut un zgomot oarecare și că cei din casă parcă ar fi ciulit urechile. Mi-am retras ușor capul, ochii, din colțul acela al geamului și pășind cu grijă m-am întors spre poartă. Ninsoarea acoperise urmele inițiale, dar lăsam altele. Ultimele mărturii efemere ale prezenței mele prin acel loc. Am mai privit încă o dată casa. Apoi, m-am uitat din nou în sus, la ninsoarea gălbuie filtrată prin lumina becului chior de pe stradă. Parcă fusesem expulzat din propria poveste. Fără să fiu întrebat dacă vreau, dacă îmi place, dacă... Păream decupat din ”desenul animat” de până atunci al vieții mele și mă mișcam deja prin exteriorul lui, ca un strigoi. Mi-am potrivit ranița mai bine în spate. Părea mai grea, bocancii mai înghețați. Era timpul să îmi regăsesc propriul rol, propria scenă. Și-o ninsoare mai albă. Dar îmi plac și acum fotografiile sepia...

PS Celor care mai respirați pe aici, fie și din când în când, vă urez Sărbători fericite. De e posibil... firește..

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (10):


monte:) - de alex andra la: 01/12/2016 10:54:25 Modificat la: 01/12/2016 11:03:30
Frumoasa poveste!
Superb finalul:

Parcă fusesem expulzat din propria poveste. Fără să fiu întrebat dacă vreau, dacă îmi place, dacă...
#655122 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de INSULA ALTUIA la: 01/12/2016 17:55:50 Modificat la: 01/12/2016 17:56:51
o poveste frumoasa intr-o fotografie sepia ,Sarbatori fericite !
#655123 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
monte_oro - de zaraza sc la: 02/12/2016 14:31:26
Sărbători fericite!
Părea că întâi ai crezut că ești în rolul tău, ca să-ți dai seama că de fapt tu ai fost rezerva... Ei, dor tare iubirile astea!... Dar așa se leagă până la urmă o viață pe care simți că ai trăit-o intens!

#655124 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de zaraza sc la: 02/12/2016 14:33:31
Ce gândeam eu mai devreme... Se spune că teoria ca teorie, dar practica ne omoară... O sa schimb finalul. Teoria ca teorie, dar practica însă ne întărește prin prisma faptului că nu ne-a omorât! :)

#655125 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Anahoret la: 04/12/2016 20:55:12
O poveste ce mi-a provocat un retour en arrière. Ca multora dintre cei care, într-un anumint moment al existenţei, au făcut ceva târâşuri kaki. Ce căi ciudate au amintirile pentru a reveni!
Sărbători cu bucurie, autorule! :)
#655126 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Alex - de monte_oro la: 05/12/2016 17:29:11
Finalul incununeaza opera, nu, Alex? :) i-era dor de un comentariu de la tine... desi vremea cafenelei se scurse in palnia uriasa a Timpului...
#655130 (raspuns la: #655122) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
SC - de monte_oro la: 05/12/2016 17:30:59
Rezerva.... devenit-am intre timp... dupa o vreme.. nu din start. Tocmai de aceea, vreme de 2 ani, ma stiam, simteam... ma crezusem in rolul meu...:)
#655131 (raspuns la: #655124) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Anahoret - de monte_oro la: 05/12/2016 17:32:39
Multumesc de ganduri. Amintirile pot reveni oricand. E o conditie... ceva.... Ceva... sa le scoata la lumina din sipetul in care le-am ascuns.
#655132 (raspuns la: #655126) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
monte:) - de alex andra la: 07/12/2016 08:39:26
Vreme trece, vreme vine... știi tu:)
#655134 (raspuns la: #655130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Alex - de monte_oro la: 13/12/2016 17:07:23
Daaaaaa... si multa apa calda si oameni de "neinlocuit", nu?..:) Inteleapto!
#655147 (raspuns la: #655134) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...