Am adunat două flori de primăvară

Era foarte încântată de globul primit… Dar cu riscul ca celelalte fete să o critice mai târziu că nu le-a spus, a tăcut chitic. Aștepta ca entuziasmul să treacă și ea să se detașeze de bucuria ce o simțea. Dacă ar fi spus acum ceva, ar fi părut că se laudă că are așa ceva. Și poate chiar așa era…

***

Visa că e într-un loc cu mulți tineri, care se simțeau bine, se distrau… Totul părea să se desfășoare în stradă. La un moment dat a urcat în cameră și și-a dat seama că nu își găsește poșeta. Cineva de afară a strigat-o… pe caldarâm erau niște obiecte împrăștiate, care păreau să fi fost într-o poșetă. A coborât repede, dar… nu îi aparțineau.

În următorul moment se afla cu două prietene pe o șosea… ce e în jur?… Își ridică privirile și văzu școala din sat! Aaaa, își zise în vis, dar mai conștientă că e în vis ca adineauri, am ajuns instantaneu în sat!! Și i se păru foarte amuzant! Sus lângă poarta bisericii o privea cineva cunoscut… era liderul de sindicat de la serviciu! Păi cu mutra aia cred și eu că l-au angajat în Garda Regală Britanică! Și iar o pufnea râsul, ceea ce încet-încet o scotea din vis… Tot acolo la poarta bisericii un grup din Garda Regală privea în altă parte, doar acel soldat o privise câteva secunde. Asta era prea de tot! Visase de atâtea ori că nu-și mai găsea poșeta, că deja știa ce trebuie să facă! Și cum dispariția poșetei o întrista foarte mult, le zise prietenelor: “Trebuie să mă trezesc ca să-mi capăt poșeta!

Și moș Ene făcu “Puf!!!” și visul dispăru pe unde a venit, iar visătoarea reveni în realitatea unde poșeta era la locul ei.