Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Un greiere taraie sub geam


de sarsilovici la: 13/08/2017 00:27:03
rezumat: de calatorie
taguri: Salonul 
voteaza:
Un greiere tiraie sub geam. S-a lasat bezna noptii , caldura s-a bulucit in incapere. Nadusit fleasca imi rontai gandurile, ce n-am facut, ce mai am, daca mai am si nu “ca n-am tras barca de la mal”, dar ete ca n-am trancanit deloc despre preumblarea din acest an. Sansa a facut sa ma preumblu mai multi kilometrii sa vad, sa simtesc, sa imi aduc aminte, adica sa adun material pt ca mai apoi sa il disec sa vaz cu ce m-am ales. La plecare tot mi-am facut griji cum sa fac, cum sa dreg , sa ajung unde mi-am propus. Nu mi-am propus un obiectiv asa de deosebit . Sa ajung pe platoul Bucegi, apoi sa o i-au la picior pana la Babe, Sfinx pana la cabana de pe varful Omu. Tot in acest an a fost o premiera si pt Suzuca ca m-a purtat pana in apropierea de cabana Piatra Arsa pe asfalt. Eeee domle occident ! Cu vreo 9 ani in urma am urcat cu Suzuca si cu nea Gogu pe inca nebotezatul Transbucegi, drumul de la acea vreme, drum cu piatra , pe alocuri doar cu santuri, fagase, gropi, damburi pana la telecabina. Tin minte ca am identificat drumul de la ora 17:00 si pe 22:30 eram sus. Saraca Suzuca a numarat bolovan cu bolovan drumul de jos pana sus. Ea saraca este o berlina dar totusi s-a dovedit inca de pe atunci o balerina deosebita. Intre timp am mai rablagit-o dar inca mere saraca ca are inima si probabil s-a atasat si dansa de mine ase cum m-am atasat si eu de ea ! O relatiune ca de la masina la plavan ! Dar sa mai scurtez. Am ajuns pana une se termina asfaltul. Eram costumat de ascensiune adica blugi, geaca, tricou pe suport de maieu, sapca, rucsac mic pt apa si ceva maruntisuri si in picere bocanci de aia mucitoresti cu bombeu de tabla. Mi-am zis ca pot fi si eu excentric in asa tinuta total diferita de a unui montaniard ! Am ferecat-o pe Suzuca, i-am zis ziua buna si cu ochii spre zare mi-am inceput drumul pe poteca. Ce poate fi atat de greu sa mergi pe drum cu un pic de inclinatie. Ete ca taind niste serpentine am ostenit . La popasuri rotind privirea in jur pe pajistea alpina , iar mai in departare pe acel jnepenis imi mai reveneau fortele. E drept ca m-am inhamat la o preumblare cam nepregatit, neantrenat si chiar si mersul pe poteca m-a lesinat destul de tare. E drept ca prindeam pe fiecare metru parcurs ceva putere de la peisaj, dar probabil ca si agregatul incepea sa iasa din starea de amortire de ti-o imprima orasul. Mi-am zis ca in aceasta preumblare am timp sa pritocesc gandurile mele, alea de ma bantuie, ma inteapa dar parca nu a fost chip. Respirand pe gura parcurgeam metru cu metro de urcus. Nu reuseam sa ma gandesc la altceva decat la ritmul cardiac, la suflu pentru care tot incercam sa gasesc un optim, la pietrele pe care incercam sa nu le calc sa imi scrantesc turloaiele. Dar dupa ceva osteneala am ajuns la telecabina dupa care la scrut timp am trecut pe langa Babe. Le-am dat binete. Le-am observat nitel si mai departe. Am ajuns la Sfinx. Am auzit si eu pe altii dar cum numai pe propria piele poti intelege anumite aspect ,am observat ca acel pietroi arata ca in poze doar dintr-o anumita pozitie. Cum era zi de vara multi erau si multi turisti in zona. Unii veniti pe jos de la masini unii veniti cu telecabina si probabil sa si fost si din acei de au urcat dis de dimineata din vale din Busteni. Deja pana la Sfinx trecuse vreo 2 ore de la inceputul plimbarii si cumva ma mai calisem in focul ascensiunii pe poteca. Pe un indicator scria pan la vf, Omu 2,5 ore. Ete fleosc Marita ! Zi mai bine 4 ca pt unu asa ca mine. Am servit un ceai dupa ce am achitat pretul corect de 5 franci si m-am mai intremat. Deja toalele pe mine incepeau sa se usuce cam a doua oara . Pana la vf Omu nu a fost cine stie ce . In jur peisajul mi-a dat de furca in sensul ca in fiecare cadru era ceva de studiat de adancit. Deja vitejii bocanci imi dadeau de gandit . Ma gandeam nu ca ar crapa ei ci imi vor ceda mie bucsele si pivotii. Nu prea ii plimbasem si erau si ei nitel cam salbatici cu degetele mele, probabil de la tabla aia din varf. Ei oricum eram protejat daca se pravalea vreo stanca pe mine ulterior s-ar fi descoperit ca au scapat macar degetele de la picioare. Am suferit pana la Omu , am nadusit, mi-a mai trecut, m-am opintit, incurajat si de vederea altor drumeti cu mai mult rulaj decat mine. A fost un pic de nesansa ca daca in timpul calatoriei a fost senin , taman in varf un cumatru de nor mi-a obturat seninul cerului. Nu prea am putut sa privesc in sus. Am redescoperit crucea ridicata in memoria lui Nea Gore , meteorologul de a slujit vreo 25 de ani pe acolo la statia meteo. Am rontait ceva din rucsac dar facand parte si cateilor locului . Un loc deosebit si cu multe amintiri pt multi. Cu ani in urma am ajuns pana la vf Omu dar pe jos plecand de pe drumul spre Rasnov manat de prietenu Harpalete . Mama ce patimi o fost si in acea zi, de la 09:00 pana pe la 19 si ceva maruntis. Dar eram mai tineri, cu mai multa putere, mai putina minte, cu mai mult curaj, etc.
Dar sa continui. Dupa vreo jumatate de ora de stat acolo in varf, pt ca ma mai intremasem am zis ca e timpul sa cobor. Ma dureau picioarele dar la vale am zic ca imi revin. Dupa alte 4 ore am ajuns inapoi la Suzuca .
Ce imi veni asta cu, calatoria ?! Pai imi veni ca asa a inceput a doua zi de CO, careia i-au mai urmat cateva. Castigul mai mare al CO, a fost ca dupa mai multi ani de ratacire intr-una din zile m-am revazut cu vechiul camarad de aventuri, Harpalete. I-am cunoscut sotia, cele doua tinere vlastare. L-am felicitat zicandu-I ca ii seamana desi in adancul meu nu eram sigur in acele momente. Mi-a zis si el ca spirit de gluma de prima minciuna a copilului spre taticul de il tine in brate. Care-i ? Pai tata !
Mi-a arata verigheta cu o gravura “Dragostea nu cade”. Am tacut si eu ca cioata ! Mi-am lasat timp de gandire, fiind mult prea surescitat de revederea in cu totul alte conditii. Poate ca amadoi ne-am mai copt la minte, fiecare in felul sau, dar prezentul e cu griji de diferite forme si dimensiuni. Nu ma gandeam la acea revedere. Era in plan dar nu prea curand dar probabil ca asa a fost randuit sa se intample.
Cat m-am chinuit in acea “ascensiune” chiar m-am adresat in mai multe randuri Alui de Sus. Am zis ca sunt mai aproape macar cu cativa metri decat in restul zilelor. Probabil ca si asta e o idée gresita ca in multe randuri mi-a fost alaturi si fara de El poate ca nu as fi razbit. “Dragostea nu cade” ! Mi-a ramas asta ca obiect de studiu. Este asa o chestie sa citeasca mereu sotii in momentele mai dificile si cu anii probabil ca va ramane in suflete zicerea asta. Da gravura poate la un moment sa se stearga, din felurite cauze dar acolo in pliurile sufletului ramane si cu ajutorul Celui de Sus , zicerea asta intinde orice cuta pe chipul drag. Sa auzim de bine ! Greierele inca mai taraie sub geam. O fi tot ala de la inceput ? Noapte buna ! Am realizat ce mi-a adus concediul ! Un pic de impacare in suflet si asta e lucru mare, speranta !
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (5):


ai facut bine - de Cri Cri la: 24/08/2017 08:10:47
concediile acasa poate ca odihnesc trupul dar nu e de-ajuns
cred ca omul e doar partial sedentar, il saraceste nemiscarea
locuri noi, locuri vechi revizitate, te aduc cumva la actualitate si la pasul evolutiei si fie ca iti provoaca nelinisti ori pace, mai rearanjeaza sufletul
#655415 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
o completare - de sarsilovici la: 25/08/2017 00:48:47
Desi nu imi dorisem sa scot atat de tare in evidenta suferintele ascensiunii, pana la urma cam asta a iesit. M-am pierdut printre randuri si am omis de prima data sa exprim exact de ce a fost atat de faina plimbarea asta pt mine. Nu este dificil de imaginat traiul in oras. Stai in oras te misti de colo pana colo, in carapacea orasului, iti arunci ochii din bloc in bloc, din zid in zid si in aceste distante mai sunt si oamenii obstacole. Dar acolo sus, pe creasta muntelui arunci privirea in jur pe sute de metrii sau chiar kilometrii. Unde in alta parte ai sansa asta sa cuprinzi atat de mult cu privirea spre toate puncte cardinale, unde esti mai liber sa privesti in jur la cer , pamant, pajisti, bolovani, nori, pasari ? Libertarea asta mi-am castigat-o platind un prêt mult prea mic, fata de aceia pe care in vedeam ca niste furnici urcand din vale spre creasta. Ca am nadusit nitel pe carare nu a contat prea mult fata de castigul vederii unui spatiu extins de cer si pamant . E si cand vede omul ca are une sa zburde, unde sa se inalte, atat aer sa respire, isi spune ca el este mic si incape de N ori in acel spatiu si pt el creste speranta in libertate. La prêt de vreo doua zile dupa , am mai strabatut si drumul pana la monumentul eroilor, Crucea de pe Caraiman. Pana atunci nu am mai avut ocazia sa ajung pana acolo. Prima data sare in ochi o porcarie facuta de un dobitoc ca si-a scris numele de monument. Tampenia umana este imensa si incape in unii in cantitati uriase. Este agatat de usa un steag al Romaniei si asta m-a bucurat in conditiile in care pe traseu am intalnit multi straini. Totusi steagului tarii ii facea nota discordanta pictura imbecilului. Dar din pacate cam asa se intampla in fiecare zi si peisajul zilnic este ciuntit de nesimtiti, de neghina !
#655419 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Sarsi - de zaraza sc la: 25/08/2017 09:41:18
Este o provocare sa faci o ascensiune (citind comentariul am crezut la inceput ca te referi la lift :)) ), dar este deasemeni o provocare sa faci abstractie de neghina si sa iti umpli sufletul de bucurie. Consider ca am putea face o obligatie din asta, sa ne bucuram in orice conditii, pentru ca la urma urmei ne putem bucura ca suntem unde suntem, ca am trait pana la momentul respectiv, indiferent daca suntem pe munte sau inconjurati de neghina. Daca nu noi, atunci cine?? Asta e om, care poate urca mereu... un pas cat de mic... in el insusi.

#655422 (raspuns la: #655419) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de sarsilovici la: 25/08/2017 10:07:07
Presupun ca mai multa lume a vazut filmul Inchisoarea ingerilor. Pe englezeste are o alta denumire da nu imi vine acu. Un personaj din film Andy Dufresne a stat 2 saptamani la carcera dar nu a fost singur, l-a avut pe dl Mozart cu el, adica nu i-au dat patefonul l-a avut pe Mozart in inima, in minte si i-a tinut de urat. Acuma filmele sunt cu povestile lor, da cate putin din ele se mai regaste partial si in unele zile ale noastre. De exemplu daca am avut ocazia sa ma plimb la inaltime cateva zile, sa imi fie de bine, ca pan la anu raman cu ce am inmagazinat in memorie. Nu orasul este corsetul, poate ca doar serviciul, poate ca o idee tampita ca nu se poate face ceva fara mine sau frica ca se poate si fara mine?! Daaarrr in acele momente cand imi vine si mie bine, cand ma scutur de toate grijile marunte ale fiecarei zile, cand mai este si senin afara sau is stele (nu verzi), ma mai uit la cate o poza si daca si coana memorie tine cu mine atunci evadez, ma duc, zburd! Da parca m-am alintat destul si nu e timpul ... ! Pontatorul o zbierat: "La munca trantore nu la lustruit pistolu ! "
#655424 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Sarsi - de zaraza sc la: 28/08/2017 09:51:16
Si o plimbare de o ora prin cartier sau intr-un parc, intr-o zi de toamna superba, sau o zi de iarna superba... face mult pentru suflet!

#655425 (raspuns la: #655424) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...