Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Fapte reprobabile 2


de semiobscur2 la: 07/02/2019 18:38:45
rezumat: scrisori
voteaza:
Draga K.,
Lucrurile nu au mers conform planului, niciunuia dintre planurile pe care am reusit sa le structurez cu mare dificultate in haosul general in care se misca mintea mea.
Am adunat o colectie rezonabila de rataciri, intoarceri, devieri, blocaje si sprinturi, am cunoscut oameni, am inventat povesti despre cine sunt eu, cine sunt ei, am invatat o multime de chestii mai mult sau mai putin utile, am si uitat cea mai mare parte intre timp…ideea e ca am ajuns in punctul asta, cu nimic mai bun sau mai rau decat alte puncte in care am ajuns sau voi ajunge, nu foarte multumit, dar nici nemultumit, nici fericit, dar nici trist.
Zice Beckett in Molloy o chestie care se potriveste cumva cu ce vreau sa spun si o sa ti-o citez ca sa stii ca nu ai pierdut nimic. Lucrurile, intr-o forma sau alta, au fost deja comunicate de cei special conceputi ca sa spuna extraordinar de bine tot ce e de spus…. tot ce am fi putut noi sa ne spunem vreodata, mediocru si vulgar, a fost consemnat deja, magistral si adanc.
“…in mine au existat dintotdeauna doi bufoni, printre atatia altii, cel ce nu cere decat sa ramana acolo unde este si cel ce-si inchipuie ca mai departe ar fi ceva mai putin rau. (…) Le cedam pe rand, acestor tristi complici, ca sa-si poata intelege greseala”….asa suna citatul.
Cam asa cred ca ma simt si eu uneori si as fi vrut sa pot sa iti spun mai bine decat Beckett treaba asta, asa de important mi se pare ca ar fi trebuit sa fie tot ceea ce era pentru tine…si poate si din cauza asta nu am mai scris nimic, ca as fi repetat prost ceva ce s-a spus bine. Acum, pentru ca nu mai esti, e cumva mai simplu, nu mai e pentru tine, e pentru mine….si acolo nu sunt asa pretentios.
Ideea este ca am fost si mult si putin, pentru variatie, cu regulamentare excese de prea mult sau prea putin, incadrate in secventa clinica care ma tine suficient de departe de spitalul de psihiatrie cat sa pot ranji satisfacut cand cineva o ia razna, dar nu atat de departe incat sa nu ma incerce si o unda de ingrijorare in acelasi context.
Au trecut multi ani si s-a sedimentat un morman de tacere intre noi dar parca niciodata nu a fost totusi liniste, parca tot timpul as mai fi vrut sa iti povestesc una, alta, banalitati, mondenitati, lucruri lipsite de importanta…dar nu am zis nimic, am tacut…eram prins cu viata si nu credeam ca te intereseaza, poate asa si era.
Ma mai trezeam uneori cu sentimentul ca am inteles esentialul secundei, ca pot sa-ti expun cu subiect, predicat si multe atribute ce se intampla de fapt dincolo de zbaterile obosite, intamplarile nesemnificative si rutina linistitoare a trecerii printre secventele dupa care ne organizam existenta, dar ma paraseau destul de repede omnipotentele iluzii.
Nu am inteles nimic! Parcurg traseul, uneori tacut si absent, alteori obositor de alert, si ma bucur atunci cand reusesc sa evit jaloanele cu intrebari...atat.
Calatoria asta este despre tot ce nu stiu, nu sunt, nu am, si acum, nu se stie de ce, e despre tine.
Nu imi amintesc ziua, anotimpul sau locul in care te-am cunoscut, desi era duminica, toamna si stateam intre spaima si extaz, paralizati in spatiul in care mureau cu zgomot intimitatea si intalnirea. Eram prea aproape ca sa ne putem privi si nu te puteai ascunde niciunde atunci cand aveai nevoie sa iti notezi in palma cine esti, nici macar in gand nu erai singur.
Nu imi amintesc cum aratai, cum vorbeai, cum zambeai, desi ochii tai promiteau taceri magice si intuiesc vag discretia cu care probabil salutai spatiul acela strimt in care incercam sa ne evitam. Nu imi amintesc nimic despre eclipse de soare, despre alergarile prin furtuna, despre carti, pisici, folk si glume proaste, scrisori dramatic glumete si bani vechi, nici despre fusta aia lunga cu flori rosii care se potrivea minunat cu parul tau de femeie pagana nu mai stiu nimic….asta sunt eu acum, cel care nu isi mai aminteste nimic despre tine.
Cumva ma gandesc ca ai fost fericita si spatiul asta gol dintre noi, incompatibil cu ideea de rezonanta, a fost un rau necesar. Ma intreb daca i-ai iubit pe oamenii care au fost acolo mai mult decat pe cei care au plecat, poate te-ai gandit la mine uneori…cine ar mai putea acum sa depuna marturie pentru asta…
Nu stiu nimic despre cine ai devenit in absenta mea, cine te-a facut sa razi, sa plangi, sa mergi mai departe, nu stiu la ce vise ai renuntat, ce oameni ai pastrat, ce oameni ai dat la o parte, ce locuri si culori ai colectionat, ce melodii ai fredonat absenta, in ce povesti te-ai ascuns atunci cand nu iti mai placea propria poveste.
Nu stiu nimic dar imi imaginez cum citesti un almanah de benzi desenate pe care l-am cumparat cu multa vreme in urma pentru tine dar nu l-am trimis niciodata, cum asculti melodii care m-au facut sa imi amintesc de tine vag, nespecific, inutil, cum razi la o comedie neagra despre care nu ti-am povestit eu, ci altcineva, oameni pe care nu ii cunosc dar care sunt mai importanti pentru tine decat am fost eu vreodata. In mod ciudat, moartea ta ma lasa totusi cu un titlu de proprietate nu asupra amintirii, am prea putine amintiri, ci asupra constructului, imi da cumva dreptul sa imi imaginez, sa te inventez.
E uneori atata disperare in acest vreau sa stiu cine esti acum cand nu mai esti, e ca si cum fara tine, abstracta si departe dar vie, nu mai stiu cine sunt eu.
Acum cand s-a decis ca ai murit, cand absenta ta a devenit atemporala, cand nu mai pot construi nici o proiectie a unei eventuale, desi putin probabile, intalniri, se simte ca si cum cineva a smuls o bucata din trecut si a izbit cu ea viitorul pana cand nu au mai ramas din el decat cioburi, s-au confiscat toate oglinzile si altcineva a plantat seminte de angoasa pe holul pe care transport civilizat si cuminte iluzii, emotii si constructe intre mine si lume.
Mi-e greu sa ma prefac ca nu am vazut acel decadent si vulgar monument de flori putrede ridicat provizoriu ca sa ne aminteasca tuturor ca moartea miroase urat, arata urat si e greu de suportat si in idee, si in concret. Nu am inteles niciodata extrem de plastica reprezentare rituala a putrezirii.
Pana sa mori tu, aflasem deja ca exista obiceiul sa lasi florile aduse la inmormantare sa se transforme, mai incet sau mai repede, in functie de anotimp si de specie, pe mormant. Cum era o toamna calda atunci cand a ajuns un fel de Eu la un fost TU, am fost nevoit sa vad ingramadirea aia groteasca de gunoaie, foste flori, sa simt mirosul ala greu de plecare.
Nu vad de ce nu putem lasa ramasitele sa dispara in intimitate fara simbolizari indecente ca la nuntile din trecut la care se afisa cearsaful insangerat ca sa certifice consumarea iubirii sau ce-o fi fost ea.
Nu prea pot sa-mi sterg de pe retina numele tau scris pe bucata aia de lemn, incadrat intre doua date care se voiau a fi ancore ale inceputului si sfarsitului, punctele intre care s-a derulat miscarea, ALFA si OMEGA.
Si voiam sa urlu in cimitirul ala neingrijit dintr-o localitate de care nu am auzit pana la moartea ta, ca nu e corect, cu tu esti mai mult de atat, ca tu esti nesfarsita, ca ar trebui sa existe un cimitir doar pentru tine, cu multe date: cand ai mers prima data, cand ai vorbit, cand ai iubit, cand te-ai purtat frumos, cand ti-ai amintit de mine, cand m-ai sarutat pe obraz cu tristete si vinovatie, cand ai plans, cand ai modelat din lut zambete pentru copiii altcuiva, cand ai hranit colectia aia impresionanta de caini vagabonzi, cand ai invatat o miscare noua catre ceilalti sau catre tine, cand ai ras discret, asa cum radeai tu, la o gluma, cand ai mers intr-o excursie mai mult sau mai putin exotica, cand ai citit o poezie care ti-a placut, cand ai visat ca zbori, cand ai vazut muntii, cand ai fost magica…
Dar nu exista un asemenea loc, un cimitir doar al tau, e stramt pe planeta si ne inghesuim pe strazi, in supermarketuri si in cimitire….
Acum, cand a mai ramas doar ideea de tine, nu pot sa nu ma intreb ce ar fi fost daca ai fi venit cu mine atunci cand am plecat, daca nu m-as fi ratacit printre oameni, daca m-ai fi chemat, daca m-as fi intors, daca…multi daca ce nu s-au intamplat.
Sa nu crezi ca mi-e dor, nu mi-e dor, mi-e ciuda pentru toti acei “daca” ce nu s-au intamplat si doare cumva, discret dar foarte probabil cronic, dimensiunea asta a realitatii care nu te mai contine.
Si pentru ca refuz sa te tac, si refuz sa te urlu, te pun aici, in spatiul asta teoretic in care nu ne cunoaste nimeni, ca sa se stie la modul general ca asa ai fost tu, frumoasa, discreta, trista si calda, neasumata de nimeni, ireala…si asa am fost eu, confuz, nesigur si speriat, mereu ratacind aiurea pe taramul dilemelor inutile.
Si ca o agnostica incheiere a celui care nu a stiut niciodata nimic, voi spune sa fie somnul tau linistit daca asta este tot, sau calatoria magica daca disparitia asta va fi fiind doar o trecere.
De la un iluzoriu EU catre un defunct TU cu o discutabila IUBIRE.
I.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


semiobscur2 - de alex andra la: 08/04/2019 12:37:50
Remarcabil !
De multa vreme n-am citit ceva atat de interesant si de bine scris in cutia cu litere !

Frumoasa, calatoria asta !
"Calatoria asta este despre tot ce nu stiu, nu sunt, nu am, si acum, nu se stie de ce, e despre tine. "
#656060 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
alex andra - de semiobscur2 la: 13/04/2019 09:06:24
Multumesc. Povestea fiind inspirata din fapte reale, am incercat sa ma achit cat am putut eu de onorabil de misiunea relatarii. Ma bucur ca ti-a placut.
#656062 (raspuns la: #656060) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: