Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Doamna cu potăi


de beatlemaniacul la: 28/12/2022 16:29:22
rezumat: Cand Junghiul joaca sah cu Tusea
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
„Sărut-mâna doamna Comanescu!” Bătrânul se îndreptă de șale și se lipi de perete. „Iar s-a stricat ușa, va trebui să treceți pe aici, de unde am scos noi geamul ăsta!” continuă el arătând cu toată palma rama îngustă a ferestrei. “Bună seara, nea Gică”, spuse femeia completând cu o mișcare din cap. „Vă rog să vă aplecați un pic, dați-mi sacoșele ca să puteți trece mai ușor” Apucă cele două sacoșe de pânză și se lipi mai mult de perete. Așa, umil, puțin adus în față, cu greutăți atârnate de brațe, părea un osândit expus mulțimii înaintea tragerii pe roată. Femeia se înclină trecând cu un picior peste rama metalică a geamului, rămase așa în suspensie pentru două secunde apoi trase și celălalt picior după ea, aproape împiedicându-se. Bătrânul îi întinse sacosele iar ea le preluă cu un oftat scurt.
„Nea Gică, cine este asta?” îl întreabă tânărul apucând ciocanul.
„Eee, pe vremuri a fost o doamnă, a făcut bani buni, erau cel puțin trei domni în acest bloc care-i făceau cu ochiul!”
„Și cu ce se ocupă acum?”
„Păi cară papornițele astea încolo... ”
„Miroase-a mâncare, bă ce foame mi s-a făcut!” continuă tânărul și începu să lovească cu sete în balamaua ușii: „Hai desfă-te, în gâtul mă-ti de fierătanie!”

Ajunsă în fața blocului, femeia ocoli armăturile răscrăcărate ce ieșeau din pământ, un indiciu clar că pe vremuri acolo fusese o bancă și o porni grăbită pe stradă. „Începe să se întunece, asta e bine!” gândi femeia, trecând peste liniile de tramvai. „Bună seara” auzi din stânga, „mai avem un pic și trece și iarna asta, că multă a fost!” Încuviință din cap, oprindu-se să inverseze sacoșele, căci cea din stânga era cu mult mai grea, mai tăioasă. Simțea cum sângele revine în degete. Mări un pic pasul. Era o seară fără nori, luna mare si frumoasă oferindu-i un ajutor nesperat. „Ca o frunte de poet” cugetă ea, ocolind o rădăcină de copac uscat. Până la grilajul întreprinderii mai schimbă de trei ori sacoșele. Iarba era cam noroită dar în calea ei nu existau opreliști căci venise echipată de tăvăleală. Într-un loc era o ruptură în gard, greu de găsit deoarece copiii din zonă spărseseră cam toate becurile ce luminau strada. Dar ea își învățase lecția, trebuia să treacă de două mormane de cărămizi, un ciot gros, aplecat spre stânga, pe urmă la câțiva metri era intrarea. Împletitura de sârmă ruginită si înghețată scânci ușor dar se supuse și femeia se văzu pe partea cealaltă. Undeva departe un lătrat răgușit de câine îi lumină fața. Știa că trebuie să meargă cam 70 de pași pe lângă gard după care să continue pe aleea ce ducea la hala veche. Lumina lunii desena insule albicioase de ciment împresurat pe alocuri de invazii de bălării. Sacoșele se frecau de buruienile înalte scoțând un foșnăit aproape muzical. Știa că se apropie de clădirea din spate deoarece un miros de apă stătută începea să-și facă prezența. Era fostul lac din spatele clădirii, pe vremuri locul unde pluteau nuferi albi cu frunze late, parcă crescuți în paradis. Aici se țeseau, după program, scurte nuvele de dragoste cu subiecți locali: maiștri, tehnicieni, secretare, femei de servici, pe alocuri chiar lucrători necalificați. Se zvonea ca uneori, seara, se plimba pe aici chiar si directoarea de la fabrica de mezeluri de vizavi. Stăpânită de melancolie dădu pașilor un ritm vioi, când, deodată, o tuse groasă ca o hârâială, o țintui pe loc. Rămase nemișcată cu sacoșele atârnând. Degetele amorțite, aproape rupte, se tânguiau la unison. Din apropiere horcăială părea ca se apropie. Făcu un pas spre dreapta și simți sub călcâi marginea asfaltului. Tusea venea prin aer ca o frunză dusă de vânt în timp ce talpa începu să-i alunece. Dădu drumul la sacoșe care se așezară cuminți în bălării de parcă învățaseră o lecție. Apoi căzu în șanț. Se lăsă pe o parte, peste vânătăile de săptămâna trecută. Se afundă încet în noroi, cu unghiile înfipte in lutul moale, apa rece invadând timid dar sigur ghetele scâlciate și se felicită în gând pentru alegerea ciorapilor groși. Se agăță de o plantă care rezistă eroic apoi cedă. Apa se opri puțin peste genunchi, rece și puturoasă. O secundă fără sfârșit, apoi încă una. Prin întuneric se apropia o formă învăluită în fum. Femeia se lăsă pe vine în mocirla puțitoare, un cuțit rece o tăie în două dar important era să se facă nevăzută. Tusea se opri la marginea cimentului transformându-se într-un șuierat amorf. Silueta proiectată pe cer părea o statuie antică învăluită în mister și ea își aminti de vacanța la Florența. Explicațiile ghidului, cum Michelangelo a decis să-l reprezinte pe David înainte de luptă, chiar în momentul în care îl sfidează pe uriașul Goliat. „David se pregătește să arunce cu praștia piatra cu care-l va lovi în frunte pe dușmanul său”. Atunci rămăsese pironită minute în șir cu ochii la marmura albă, într-un moment culminant de voluptate și extaz. Conturul cenușiu mai tuși o dată apoi se pregăti și el de luptă, ducând mâna la șliț. Vraja se rupse pe armonii de fermoar desfăcut. Fluierând printre dinți, David-ul modern dădu drumul unui jet obosit. Femeia închise ochii și o pală de vânt îi aduse pe frunte un strop călduț de timp condensat. Brusc, celebra statuie se transformă într-o huidumă fără sentimente. O inspirație pe nas, o eternitate mută, o expirație pe gură, altă eternitate. La fel de mută. Un câine lătră undeva pe aproape. „Futu-vă muma-n cur de câini vagabonzi, lua-v-ar hingherii!” grohăi plăvanul cu bronșită scuturându-se și oferind în lumina lunii o interpretare grotescă a celebrei Macarena împănată cu grohăiați, săltături și câteva bășini. Într-un sfârșit fermoarul se decise să pună capăt acestei comedii umane bizare. Învăluit în ceață, cu mișcări domoale, paznicul se pierdu în eter devenind incolor, inodor și insipid. Spațiul își revenea la forma inițială cu mișcări unduioase creând iluzia unui personaj care se întinde după un somn copios, iar aceste liane alungite păreau ca niște brațe întinse spre ajutor femeii. Cu nădejdea in suflet se întinse însă nu apucă decât două degete de aer care nu fură de ajuns să o ridice, căci mirajul, obosit și el, era pe sfârșite. Căzu cu fața în jos în mocirla rece. Cu greu, imitând mișcările unui șarpe, reuși să se cațăre până la cimentul aleii. Pe aproape niște câini scânceau ușor. Fața i se lumină brusc uitând de toate patimile, caznele, tortura. „Ducu, tu ești?” Chelălăiala gâfâită se apropia pe 12 picioare. „Ducu, hai ca v-am adus de mâncare!” Deschise sacoșele, scoase 2 borcane mari și o pâine! „Hai, că v-am făcut supă și niște șnițele! Astăzi m-am grăbit, nu am avut timp de desert, dar voi știți că vă iubesc, am să vă aduc mâine ceva foarte bun. Ducu, hai vino aici!” Ghemotocul de păr încâlcit se apropie urmat îndeaproape de alte două pachete de câlți, ultimul mirosind a putregai. „Emil! De când nu te-am văzut! ... și pe tine, Toma! Mi-a fost dor de voi, măi! Rareș ce mai face? Dar Agripina?” Începu să moaie bucăți de pâine în primul borcan întinzându-le apoi celor trei înfometați! Ghemotoacele de pâine alunecau pe gât nemestecate alcătuind o simfonie hulpavă pe trei voci. Sonata supei se termină repede urmată de menuetul șnițelului. Femeia mânuia bucățile de carne prin aer cu ușurința unui dirijor de orchestră. În câteva minute borcanele se goliră, pâinea dispăru, pufăielile se potoliră, tempo-ul se liniști. Femeia rămase în mână cu o ultimă bucată de cartilagiu, ceva mai mare. „Toma! Ia-o și pe asta, hai fă-mi plăcerea!”. Însă Toma se depărta deja cu pași leneși. „Toma, hai vino! Am muncit toata ziua azi să vă fac șnițele astea. Nu vă aduc desert mâine dacă nu iei și bucata asta!” Câinele era pierdut deja în noapte când femeia se ridică rapid pornind după el. „Toma, pssst ... băăă!” Îl ajunse din urma și îl apuca de coadă. „Hai mă, ia-o și pe asta!” Câinele se întoarse către ea trândav, apoi o porni din nou la drum. Femeia se apropie iar de el cu mâna întinsă. „Hai mă, nu fi rău!” Carnea se apropia iar el nu făcea nici o mișcare. Brusc, bucata se lipi amenințător de botul lui. Cu un mârâit scurt, câinele ocoli zgârciul și apucă mâna femeii mușcând sănătos de partea cărnoasă. Apoi cu un salt se pierdu în noapte. „Toma!” se tângui femeia. „De ce, Toma?” Lacrimile nu mai aveau nici un rost. Mai mult târându-se, femeia ajunse la gard. Durerea din palmă se ciondănea cu mâhnirea vânătăilor din coaste. În fata blocului, lumina chioară de la stâlp își băga nasul în hol prin rama ferestrei. Se strecură în bezna culoarului ca un borfaș istovit. Câteva molii speriate i se agățară de haine. La coltul palierului o pânză de păianjen se prinse în păr ca o năframă. Urcă pe pipăite două etaje, și se prăvăli în cameră. Strângându-și la piept durerea înfășurată într-o cârpă de bucătărie, oftă din toți rărunchii:
„Of, mânca-m-ar amarul, nu știu ce să le mai fac de mâncare mâine!”
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


*** - de zaraza sc la: 03/01/2023 14:04:13
De-ale vieții...

#657906 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...