O urâțenie apetisantă

Cum să-ti explic ca să mă înțelegi? O întâlnesc prin diferite locuri, este o apariție interesantă, însă niciodată nu reușesc să o imprim pe memorie căci, cum să-ti spun, ea are o abilitate de a ieși înainte să-i realizezi prezența, o privești și iți dă o stare sufletească apăsătoare, de regret, este ca o pictură neterminată care te invită să adaugi ultima pensulare, pare tristă dar eu cred că își gestionează tristețea cu o anumită îndemânare, te privește în trecere, scurt și simți cum vine toamna, nu știu dacă mă înțelegi, este ca o iscălitură din aceea care te extaziază, cursivă, suavă, o parcurgi cu privirea, urmărești fiecare arcuire, amețești de plăcere la fiecare curbură, o semnătură perfectă iți spui, apoi observi la final o mica tremurătură, brusc realizezi că citești o semnătură banală, chiar iți vine să te întrebi dacă nu a fost o mână nedeprinsă cu scrisul, care a excelat pentru o secundă dintr-o simplă arcuire a încheieturii, este greu să îți explic de ce simt de fiecare dată un fel de sugrumare, este ca și cum merg pe un drum despre care știu ca se va micșora pe o anumită porțiune, aștept îngustarea si totuși nu vreau să accept sugrumătura ca pe o ultima suflare, înțelegi?

Da, înțeleg, îmi spuse privindu-mă cu amar ... lasă astea acum, hai întinde-te să îți fac injecția aia, să ajung si eu pe drumul meu…