Fiorul ploii (pastel californian)

Când cerul obscur luminează a ploaie
Cutez să-mi rătăcesc paşii curioşi pe aiurea,
Pe străzi unde candelabrele pinilor mari
Aşteaptă ca şi mine
Primul sărut infiorat al stropilor rari…

Tăcerea noastră parcă ascultă atentă
O altă tăcere mult mai pregnantă, latentă,
Slobozită din ceruri de puteri absolute
Peste tot ce există,
Să provoace la teamă simţirile consternate şi mute,

În timp ce braţele bătrâne ale munţilor vineţii
Îmbrăţişază cu grijă împrejurimile-acestea
Încercând s-acopere cu pâclă opacă feţele stărzilor,
S-acundă frunţile tuturor caselor
De furia grăbită şi ameninţătoare a norilor.

E o linişte care apasă şi doare… şi creşte,
E forţa ce priveşte de sus prin ochiul unui soare învins
Şi niciodată nu doarme. Ea impune respect aşteptării
Fiind sora geamănă a acalmiei
Nascută pe pragul dezlănţuirii furtunilor mării.

..................................................

Când cerul obscur luminează a ploaie
Doresc să colind bătrânele străzi de pe-aiurea,
Unde candelabrele de ramuri ale pinilor mari
Aşteaptă ca şi mine
Primul sărut infiorat al stroiplor rari

Si ştiu că prima picătură sfioasă de ploaie
E taina dezlegată a bucuriei pământului
Născând pe candelabre de pini alţi muguri noi
Ce pregătesc flori cu polen
Pentru viitorimea pinilor ce vor veni sub alte ploi.