Aşa că..

Tiranul care-a umilit o ţară
într-o jumate veac de împilat
de mâna noastră fuse vrut să piară
cu preţul unor vieţi ce-au cutezat,

dar frenezia luptei câştigată
ne-a ameţit discernământul net
şi cârma ţării fuse-n pripă dată
celui ce primul a cerut-o cert.

De bucurie c-am ucis bastardul
n-am privegheat atent la ce urma,
lasând să sară-n curtea noastră gardul
un lup şiret cu-alură de-acadea

ce, prefăcându-se că ne păzeşte,
dăruia ochilor trişti un zâmbet,
speranţe imboldind dumnezeieşte
din curtoazii glazate cu rânjet.

Aşa ajunse lupul şef de turmă
şi-n paisprezece ani de aşteptări
o haită-avară i-a călcat pe urmă,
cu lăcomie dezlânind miori.

Vremii mai noi i-au zis “democraţie”,
că voalul nou brodit cu primăveri
sta s-ocrotească orişice hoţie
secătuind adânc strunga de ieri.

Ce va urma, prea bine nu se ştie
după domnia lupului plecat..
Ştim doar c-a oilor sărmană glie
are nevoie-acolo de-un bărbat.

Se pare totuşi că o-mprospătare
ar noroci iar România mea
voind să-i oblojască tot ce doare,
să cureţe noroaiele din ea,

căci încă se mai află la răscruce
fii ce-ar cerca să reclădească sori,
dar ştim că doar o floare nu ne-aduce
pe cerul gri ai primăverii zori.

Nu e uşor să-ndrepţi nelegiuirea,
să lepezi mătrăguna din grădini,
dar e uşor când arde-n crez unirea
dorinţei de-a da groaza-n mărăcini.

Aşa că ..turma fi-va să decidă
trezindu-şi somnul lung, vegetativ
pentru o luptă aprigă, activă
pe un teren de muncă mai vivid

ca toţi tiranii, lupii şi-a lor haită
să zacă mâine-n traista cu poveşti,
iar seva din străbuni, adevărată,
s-arate, Românaie, ce tu eşti !