DRAGOSTE, INSULE SI EPAVE

DRAGOSTE, INSULE SI EPAVE

Motto:

„Logodnica de-a pururi, mireasa niciodata...”


Dragostea e un joc fara invingator.Cine poate spune ca a castigat ceva dintr-un joc al dragostei...poate toata lumea...dar nimeni nu poate spune ca a pierdut.Un singur lucru poti sa il pierzi...pe tine insuti...si asta ar fi total contrat regasirii ca scop esential al existentei.Totul se reduce intr-un anumit fel la conditia egoista a naturii umane; nu suntem nimic altceva decat niste umbre perfide si prefacute ale unei divinitati sarcastice.”M-am indragostit, traiesc numai pentru persoana de langa mine, nu pot trai fara EA...” poate e cel mai bun exemplu al unei minciuni frumoase si involuntare.Gandim noi asa, chiar ne reprezinta pe noi cuvintele respective, sau sunt numai niste proiectii egoiste ale lasitatii noastre.Dragoste e o fericire aparenta, caci fericirea absoluta devine pe zi ce trece o utopie pentru societatea contemporana.Totusi cel mai usor lucru, dar si cel mai greu este sa cauti absolutul calatorind printre aparente...e accesibil.Nu traim oare pentru noi si suntem bucurosi ca am gasit un scop al existentei fara de sens in spatele acelui cineva, nu suntem lasi ca nu ne putem recunoaste neputinta de a trai ca persoane independente.Nu ne folosim oare de celalalt sa ne simtim puternici, sa ne drogam cu o iluzie de preamarire...dar tot o umbra vom ramane.
Nu pot fi nici eu altceva decat o intruchipare a unei bezne aparente...un calator printre destine.O insula...cineva spunea odata intr-o melodie ca fiecare om este o insula, dar nici o insula nu poate exista decat intr-o relatie de interdependenta cu alte insule.O insula plutitoare, aflata in deriva.De ce s-ar atasa de alte insule, prefera o libertate aparenta, prefera sa calatoreasca odata cu vointa vantului, sau a apei.Nu poate vedea decat un orizont apropiat, prezentul.Viitorul e undeva in fata, sau in oricare alta directie cardinala.Trecutul...il duce cu ea, dar sunt numai ramasite ramase agatate ca niste lest de plumb.Se ascunde in imensitatea marii...se ascunde in metafore...se ascunde in iluzii...se ascunde de prezenta altor insule.Ai este frica de trecut si de viitor ca sa nu fie o alta iluzie desacralizata.Apare la un moment dat in fata o „morgana” a unui pamant necunoscut, primar, virgin...o aventura ce nu trebuie ratata.Cu cat te apropii simti mirosul unui verde crud, incepi sa tremuri de dorinta, vezi primele raze de soare care se strecoara printr-o salbaticie neagra.Un paradis, un univers al lucrurilor pure...dar incepi sa te intrebi daca este adevarat.Nu poate fi...
In calatorie esti de obicei singur...o insula...cativa delfini...valuri...meduze...un nesfarsit albastru.Tanjesti atat de mult dupa o alta pata de culoare incat incepi sa idealizezi orice ar fi de alta culoare.Dar si o epava are alta culoare dar nu este insula, si marea e plina de epave.Intrebare: „Are rost ca o insula sa se lege de o epava...totusi nu ar mai fi singura...ar trece mai usor nesfarsitul...dar oare insula nu este prea aristocrata pentru o epava?”.Si de ce sunt atat de multe epave in mare.Un proverb ar spune :”Nu reusesti sa vezi padurea de copaci”, parafrazez si spun...”Nu poti sa vezi o insula intre epave”.Poate esti singura insula...si stii ca nu e asa...poate sunt o mie de epave...o infinitate de epave...dar stii ca exista si acel ceva, minuscul punct plutitor cu sange albastru...si doar pentru acel punct care tinde la zero merita sa traiesti.Ajungi sa negi existenta unei alte insule de frica a nu fi o alta epava...de o culoare intrata in putrefactie, aflata in descompunere, cu un miros de lemn ranced.Incepi sa te intrebi daca este adevarat sau simturile iti joaca feste...nu sunt oare coordonate de o ura acuta impotriva tuturor lucrurilor care le vezi cu o privire idilica, departata de obiectivitatea realitatii. Nu poate fi...
Fiecare confuzie duce la pierderea unui micron din suflet...si inca unul...si inca unul...si inca unul...producand aparitia unor anticorpi care sa te indrepte instantaneu din calea altor insule...punand o masca cu care sa nu reusesti sa mai vezi nimic frumos ...decat „ramasite dintr-un rest” aflat in deriva.Iar lumea ta va face parte dintr-un arhipelag de scuturi-masti ... incat nimic nu va mai putea sa vada viata din interior...microuniversul definitoriu al tau.Un agregat de oglinzi pe care orice magician ar fi gelos, in care permiti sa se vada doar transmisii trucate ale realitatii...un adevar iluzoriu dorit de fiecare.
Dorinta de social te va face sa te confunzi cu o epava...vei calatori alaturi de ea intr-o simbioza relativa si artificiala.Tu stii ca ea este o epava si tu o insula, iar ea nu va putea vede decat o alta epava.Omenirea se sperie de anumite lucruri pe care nu reuseste sa le inteleaga cu o gandire ingusta...iar frica duce la distrugerea acelui lucru care o depaseste.O negi...o faci infima...nu poate sa iti fie deasupra...nu poate sa existe si alt zeu decat cel in care crezi.Daca ar exista un altul atunci intregul tau sistem de valori va fi un haos in care nu va mai exista nici o origine sau o axa.Ar trebui raportat la altul...mai complex...si intrebare: „Care?”.De ce sa ai distrugi fericirea si sa o faci sa vada altceva decat crede...de ce sa ai dai un adevar cand stii ca nu e pregatit pentru.Si vei ramane pentru ea decat o epava.
Calatorind in cautarea de sine vei pierde contactul cu cine esti...nu vei mai sti.Mastile iti vor da o imagine neadevarata...jucand acest teatru absurd, va veni un moment in care te vei confunda cu el si nu vei mai iesi din rolul de actor...vei incepe sa crezi ca esti o epava...caci numai asa vei putea descoperi frumusetea unei insule.Dar ceva in interiror tot timpul iti va sopti cine esti...un zgomot pierdut in ecou...”Esti mai mult decat o infama epava, tu esti o insula si trebuie sa iti gasesti cealalta jumatate ca sa faceti un tot unitar.Nu trebuie sa uiti asta...”
Nevoia de procreere...nevoia de social...nevoia de implinire implica o dragoste mult prea mult idealizata.O ecuatie matematica care poate fi rezolvata si neglijand un parametru...si de fapt sunt o infinitati de solutii.Pentru a gasi solutia particulara in general ar mai trebui adaugat un rand...unii l-ar numi destin...altii „suflet pereche”...altora le-ar fi impus obligatoriu...altii ar lua in considerare „liberul arbitru”...altii instinctul...altii compatibilitatea...eu nu as sti ce as alege...poate imstinctul.Descoperi dintr-o data ca dragostea nu este unica...parametrii fiecarui ecuatii ori sunt contradictorii...ori coincid...si te conduc la un cerc vicios.Ce vrem...
Insula o poate lua in orice drectie vrea...o infinitate de drepte care sa plece din centrul ei...indreptandu-ne intr-o infinitate de directii.Dar totusi este una definitorie...care?.Nimeni nu poate sti...