-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Trirot


de mircios la: 10/02/2005 05:00:00
modificat la: 28/02/2005 12:26:11
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Groapa

Era odata, undeva, un om. Pentru ca era mai mereu ametit, dintr-o cauza sau alta, lumea spunea ca bea. Intr-o zi cum mergea el asa ametit, dupa obisnuinta, a nimerit intr-o groapa. Si acolo a ramas. De ametit ce era, a adormit. Si a trecut o noapte peste lume si s-a facut dimineata.
Racoarea zorilor l-a facut sa se trezeasca. Si pentru prima oara de cand se stia el, a simtit cum intr-o dimineata se trezeste treaz. A scormonit prin toata groapa, dar nu a mai gasit pic de ameteala. A gasit ceva, totusi, ca nu are cum iesi. S-a sucit, s-a invartit si desi nu-i venea sa creada ca e treaz se tot gandea cum sa iasa ca sa poata sa spuna si el cuiva.
Incet, incet, s-a mai domolit. S-a asezat pe fundul gropii, sprijinindu-se pe al sau si s-a gandit (da, chiar asa):
"Trebuie sa treaca cineva, sa ma vada, ca doar n-oi fi in fundul Pamantului!"
A inceput sa astepte. Cum astepta, cu soarele batandu-l chiar in crestet, a adormit. Se facuse amiaza.
A trecut pe acolo fierarul satului, un om voinic cat sapte si tare cumpatat. Vazandu-l pe bietul om cum statea asa pe fundul gropii a strigat la el:
"Bre! Scoala-te si iesi de acolo, ca dai de alte belele! Fii om de inteles si iesi afara. Si nu mai bea si matale pana iti pierzi mintile. Cu toti bem o tuica sau un pahar de vin da' mata chiar intreci orice masura."
Omul, buimac de somn, s-a trezit, a baiguit ceva, dar pana sa se dumireasca ce si cum si sa poata sa indruge doua vorbe ca lumea, fierarul era deja departe.
A mai trecut lume pe acolo, dar toti, dupa ce-I ziceau sa nu mai bea si sa-i fie rusine, plecau mai departe grabiti sa-si vada de treburile lor.
Asa a trecut ziua si s-a facut seara. A mai vazut, in apusul soarelui, perechi de ochi mari, de vita, privindu-l prosti, de sub coarne si ochi sticlosi de caine rau, care parca ziceau:
"Asa sa pateasca cine o mai da cu bolovani in mine si in fratii mei! Ham zis!"
A aparut si alta pereche de ochi, fara coarne vizibile si mai putin sticlosi, de sub care o gura mustacioasa i-a spus cu blandete si compasiune:
"Nu e bine, bre! Nu e de bine!"
Au disparut apoi odata cu vacarul si cu cireada lui de vite. Si mai apoi s-a facut intuneric. A mai trecut o noapte.
Spre dimineata s-a trezit rebegit de frig, c-o amorteala cumplita in toate madularele. Si s-a gandit din nou. Apoi a inceput sa tipe:
"Scoteti-ma de aici, oameni buni! Scoteti-ma de aici, va roooog!"
Si a tinut-o asa pana cand, odata cu soarele, a rasarit deasupra lui palaria ce mare a invatatorului, de sub care a inceput sa se auda:
"Mai taci domnule din gura! Te aud copii si vin speriati la scoala. Mai bine scoala-te si iesi afara de acolo. Sau nu poti? Se misca prea tare groapa cu dumneata? In locul dumitale as intra in pamant de rusine. Catamai omul sa te tavalesti asa prin toate santurile. Sa bei asa in nestire... Nu e frumos, domnule! Ma auzi? Nu e frumos deloc! Ia tine matale cartea asta, ca daca citesti, te destepti si daca te destepti, te trezesti; iar daca te-ai trezit, treaba e gata."
A strigat degeaba in urma lui. Invatatorul era om serios, cu multe probleme. Si apoi daca, Doamne-fereste, inarzia la scoala, ce ar fi spus copii? A mai strigat catava vreme. Apoi a tacut ragusit. Se vedea treaba ca nu era nimeni care sa il auda.
A luat cartea in mana si a citit:
"O-C-A-L-A-T-O-R-I-E, o calatorie, S-P-R-E, spre, C-E-N-T-R-U-L, centrul, P-A-M-A-N-T-U-L-U-I, Pamantului. O CALATORIE SPRE CENTRUL PAMANTULUI!"
A stat acolo pe fundul gropii si atipat ca un apucat pana cand nu s-a mai auzit nici el. Apoi deodata si-a dat seama ca il arde ceva in stomac si a spus: "Mi-e foame!" si numai ce s-a gandit el asa si a simtit ca gura ii este uscata si buzele arse si a spus: "Mi-e sete!" Apoi a adormit, Si asa a mai trecut o zi si apoi o noapte.
A dormit dus pana cand l-a trezit o durere ascutita in tampla. Nu se desmeticise bine cand a vazut alb in fata ochilor. S-a chircit cu mainile intre picioare. De surpriza si durere s-a scapat pe el. Lichidul caldut scurgandu-se pe picior si racindu-se imediat l-a trezit. La marginea gropii vreo cinci sase copii se certau aprins:
"Eu l-am lovit acolo!"
"Ba eu!
"Ba eu, ca eu am dat ultimul!"
Numai un baietel, statea ghemuit intr-o parte si se uita la el. Ceilalti, intre timp, cazusera de acord sa mai dea toti odata. Asa ca a mai primit o ploaie de bolovani. Atunci ii veni asa nu stiu ce pe sira spinarii si il scormoni in creier de se ridica tare amenintator. Au fugit copii, ca potarnichile, care pe unde a apucat, fara sa se mai uite macar inapoi.
Numai baietelul a ramas. Al de statea mai la o parte si care nu aruncase cu pietre, pe cat vazuse omul. S-au privit catava vreme in ochi. La un moment dat, copilul s-a ridicat si a spus:
"Ba nene, sa nu pleci! Ma duc sa-l chem pe tata sa te scoata de aici!" apoi a plecat si el.
A stat omul, a asteptat, a asteptat... Statea culcat, sa mai uite de foame si de sete. Cum statea asa, a vazut cartea. I-a venit nu stiu ce asa si a inceput sa citeasca. A auzit, mai tarziu, ceva asa, ca prin vis. Ridicand capul cu greu din paginile cartii, vazu la marginea gropii fata copilului. Apoi deslusi ce zicea:
"Ba nene, tata era asa ca matale si mi-a spus sa ma duc in mama cu bazaconiile mele. Asa ca m-am dus la Biserica, unde stiam ca o gasesc pe mama si ea mi-a zis sa-ti spun ca sa te gaseasca toti dracii lui Satanaila, sa o ierte Bunul Dumnezeu, pe matale si pe toti barbatii betivi. Da' pana la urma ti-a trimis astea..." si arunca pe fundul gropii o bocceluta, dupa care pleca.
Omul mormai ceva si constata ca nu mai putea sa vorbeasca. Apoi, repezindu-se la legaturica, o desfacu in graba. Tot in aceeasi graba manca jumatate din codrul de paine ce il gasi. Cu o graba noua, apuca, cu maini tremurande, sticla. O privi in lumina apusului: simtea pe gatlej, parca, curatenia si racoarea apei proaspat scoase din fantana. Destupa sticla si fara alte pregatiri dadu pe gat
hulpav cam jumatate. Se opri ca traznit si mai apuca sa gandeasca mai mult decat sa strige:
"Ptiu, drace, palinca!"
Cazu cu fata inainte si incepu sa vomite spasmodic.
Si a mai trecut o noapte.
Ar fi dormit,poate, ana in ziua de apoi, dar l-a trezit un corb. Din groapa incepusera sa izbeasca tot felul de mirosuri. Cum toamna nu venise degeaba, se cam indesisera ciorile. Un corb mai mare si mai batran dadu cateva rorcoale, dupa care, facandu-si curaj, coborase pe fundul gropii. Aici dadu peste un codru de paine, cam pe jumate, printre niste cioburi. Facu citeva escapade peste mogaldeata aia cu mirosuri interesante pana cand intr-un tarziu se aseza la masa. Era pomana curata: sa mananci grul gata mestecat. Ce,era de colea? Termina treaba si, vrand sa isi ia zborul, de abia reusi sa se inalte pe
crestetul omului. Acolo, simtindu-si parca sfarsitul aproape, batranul corb, mai apuca, intr-o ultima inclestare cu viata, sa-si infiga ghearele in parul omului.
Cu o adevarata ultima incordare, ii trase barbatului una cu cloncul, drept in moalele capului. "Si niciodata," ar fi putut sa-si spuna, "n-am sa mai fac una ca asta!"
Tocmai in acel moment, omul visa ca era in mijlocul satului si vorbea tare, inconjurat de oameni. Toti se uitau la el cu admiratie si el se simtea tare mandru si era tare bine. Deodata pe cer apar niste stele verzi. Una se desprinse si vinea spre el. Cand se apropie mai bine vazu ca era chipul mama-si, schimonosit de durere, strigand:
"Apocalipsa, maica!"
Atunci s-a trezit!
In acelasi timp, odata cu soarele, care era cat pe ce sa o prinda pe sora-sa (care totusi, mai iute, scapase iar de rusine), deci odata cu natura care se scula la viata, un batran si o batrana veneau la brat agale catre groapa.
Omul tocmai statea in fund pe pamantul rece, cautand pe ce vedea din cer steau verde.Din marginea gropii, de sub basmaua verde azuriu, chipul maica-si napadi groapa si sub putera visului ii umplu sufletul. Lacrimile ii curgeau lasand dare albe pe fata manjita cu tarana si sange. Nu putea sa vorbeasca asa ca mugi ca un bou cand ii ajunge cutitul la gat. Apoi o auzi pe batrana spunand incet , cu glas
tremurat:
"Maica, mare rusine ne-ai facut. D'aia am venit, cu taica-tau, sa-ti spunem sa vii acasa, ca nu main santem suparati. Santem si noi batrani de acuma. Ne-om ajuta toti trei si ne-om mai linisti, ca mare durere si rusine ne-ai mai facut"
In tot acest timp, taica-sau dadea din cap si se uita la corbul mort. Mai murmura si el din cand in cand: "Da, mare rusine!"
Femeia, cu lacrimi pe fata de pergament, incretita de curgerea vremii, spunea:
"Cand te-oi ridica, mama, si vei fi in putere, sa treci pe la noi. Ca noi te-am iertat si avem mare nevoie de tine. Ti-am gasit si o fata, femeie vreau sa spun, care te-ar lua asa cum esti si poate are sa fie mai bine asa. E o vaduva tanara si frumoasa, manca-o-ar mama si vrenica si curata, da' barbat'su al dinainte a fost tot asa ca tine si o batea da' nu l-a ajutat Dumnezeu."
El se ridica si intinse mana spre ei, dar nu putea sa ajunga. Harai din fundul gatului, dadu din maini, batu din picioare.
Batrana continua:
"Maica, sa-ti vii iute in fire, ca altfel te prapadesti prin santuri si te mananca ciorile! Si sa nu mai bei maica. Nu-i bine, ca face rau si la cap si la stomac si la ficati."
Omul se zbatea pe fundul gropii dar nu il stia nimeni.
"Uite niste bani, sa ai si tu. Ti-om mai da cand ai sa iesi si ai sa vii la noi. Sa te imbraci, sa te aranjezi frumos. Si sa te speli, mama, ca tare urat mai miroase pe langa tine."
Batranul mai dadu de cateva ori din cap si spuse mai mult pentru el:
"Sa vii, sa vii, ca am o tuica traznet! Si facem un vin anul asta..."
Apoi au plecat batranii, la brat, cum venisera, incet, incet.
Ramas singur cu groapa lui, omul se hotara sa o distruga. Intai isi prapadi pumnii si palmele in peretii haului, dupa care incerca putin cu capul. Intr-un sfarsit, se salta de cateva ori, incercand disperat sa iasa. Groapa cea rea si nesimtitoare, insa, parca vroia sa-l inghita de tot. Ultima oara calca pe corbul cel teapan si, alunecand, cazu cu genunchiul intr-un ciob de sticla. Din nou, de durere, dar acum poate si putin de furie sau poate din disperare de cauza, nu se
mai putu abtine si isi dadu drumul pe el. Adormi repede cat lichidul caldut nu incepuse sa se raceasca.
Astfel mai trecu o zi si o noua noapte puse stapanire pe lume, aducand visele pentru cei ce dorm si odata cu visele, implinirea dorintelor sau amintiri demult ingropate ba chiar amintiri ce nu au apucat sa fie ingropate.
Pentru el a fost mai simplu. Se facea ca era tot acolo in groapa si il durea tare rau piciorul. Sangele siroia puternic. Isi rupsese pantalonii si reusise sa mai opreasca sangerarea, cand, pe marginea gropii aparu o turma de mamuti. Pe spatele unuia, intr-o copaita special amenajata, o femeie tanara si frumoasa, tare alba la fata, cu o broboada neagra, spala niste rufe. Deodata, animalele cel mari se trasera inapoi. Pe marginea gropii nu mai ramasese decat Dracul.
Ca si cum I-ar fi revenit vocea, omul intreba:
-A ta e turma bace?
-A mea, crestine! raspunse Diavolul. Da' care ti-i baiul?
-Pai as vrea sa ies din groapa asta, dar nu pot.
-Pai, n-ai strigat si tu dupa ajutor?
-Am strigat, da' n-a auzit nimeni.
-Io, te-oi scoate, a zis Dracul, dar vreau corbul ala de jos de acolo.
-Orice sa-mi ceri, dar corbul nu ti-l dau. Mai bine sa stiu ca aici mi-e
sfarsitul!
-Da-l, ba, crestine! Tu tot n-ai ce face cu el.
-Nu-l dau!
-Da-l, ba, ca te scot si-ti dau si parale!
-Nu-l dau!
-Da-l, ba, ca-ti dau si femeie!
-Nu-l dau!
-Atunci las-o Dracului de treaba!
Si Dracul suparat se facu ca pleaca. Zic se facu, pentru ca omul cand se uita mai bine, vazu iar ceva negru pe marginea gropii. Ochii I se oprira pe un chip de femeie care stralucea ca luna in bataia soarelui, de frumoasa si luminoasa si curata ce era.
Tocmai atunci o voce zicea:
"...iei de nevasta pe roaba lui Dumnezeu, Eva!
Dupa un moment de descumpanire, omul incepu sa strige furios:
"Da impielitatule, o iau si-ti dau si corbul, numai scoate-ma de aici in numele lui tac-to!" Zicand acestea, omul musca capul corbului si ii arunca preotului restul in fata.
Pentru ca pe marginea gropii, acum, statea un preot care o lua la fuga, cu femeia cea frumoasa dupa el. Si alergau amandoi cat ii tineau picioarele, ridicandu-si fustanele ca fetele mari la scalda.
Omul molfai cu bucurie mare capul corbului, scuipa ciocul si incepu sa rada. Si rase in hohote. Rase, rase, rase, pana ce vocea care de abia ii revenise pieri din nou. Atunci incepu sa se tavaleasca pe jos cu gura deschisa ca si cum ar fi ras. Din gura ii curgea saliva si cioburile ii zgariau fata si saliva se amesteca cu sange pe pamant si pamantul I se intindea pe fata, se amesteca cu sange pe frunte pe ochi, care se inchideau si se deschideau si era cand lumina, cand intuneric, cand noapte, cand zi...Pana cand a zis:
"Sa fie intuneric!"
Si s-a facut intuneric.
Si a vazut ca intunericul era bun.
Apoi s-a odihnit.

Coincidentia Oppositorum

Am simtit cum ma ridic. Dar eu stiam sigur ca era coborarea. Eram greu, chiar atat de greu incat ma ridicam in caderea catre adevar. Usor ghemuit, in intinderea ce parea ca, departe de a avea un sfarsit, nu incepuse vreodata.
Nu curgea, dar il auzeam. Am inchis ochii si m-a napadit ca un fum gros cu aroma aerului de munte. Am vrut sa plang dar lacrimile au apucat-o prin albia izvorului in susul muntelui. Stanci colturoase si fierbinti imi tulburau raceala. Si eu le muscam si ma taram mai departe. Ma unduiam si ma aruncam. Mereu rostogolirea, domolea, in durerea intinsa in urma, calea devenita poteca. In clocotul meu tipau stancile transformate in pietre. Intreaga padure dansa in tumultul acordurilor mele. Am vrut sa aud ritmul si peste auz a cazut cerul ca un clopot. Lumina se strangea in urma si eu ma imbracam in aur si ma vopseam pe fata cu argila si carbune. Am simtit rasuflarea mea cum cauta. Am simtit-o, in cadere, cum pandeste, cum se zbate, cum se intoarce in ea. Ma loveau, ca pietrele urii, toate lacrimile lumii. Eu le adunam si le croiam in aripi pe care intunericul mi le manca imediat. Apoi l-am simtit in piept si am inteles ca imi strangea, ca in pumni de otel, rasuflarea. Am inaltat privirea si am ridicat bratele dar ochii nu mai puteau face nimic si mi-am simtit degetele dezmierdandu-mi calcaiele. M-am cutremurat. Pieptul mi-a rabufnit in stanci mari, pe care, zdrobindu-mi fata, le lasam clipocind in urma. Imi simteam fata in palme asa cum galeata plina nu mai are ce cauta in fantana. Tresaltarile iuti ale pieptului ma infasurau in jurul rasuflarii imprastiate, ca marea ce nu-si mai gaseste locul. Ma inaltam in ameteala descatusarii. Asa am ridicat din nou capul si bratele. Mi-am simtit fata strivindu-se de inaltul cerului si ma dureau degetele strivite sub calcaie. M-am avantat orbeste. Urcam si norii mangaietori imi dezmierdau spatele. Am inceput sa-i croiesc in aripi ce cresteau odata cu mine. Si am zambit si m-am simtit puternic si cerul era al meu, cu mari aripi de nori, unduite la unceput cu stangacie si apoi mereu mai sigur. Simteam cum ma arde de dedesupt neputinta pasarilor de a ma ajunge. eram puternic si am simtit nevoia de a ma avanta. Mai sus, mereu mai sus. Aripile ma purtau asa cum doream eu. Zborul mi-era un dans iar cerul o fata cu parul albastru si ochii de soare. Am inceput jocul. eram mereu atat de aproape si o simteam ca zambindu-mi peste umar. A disparut brusc si m-am trezit ochi in ochi, asa cum cineva care incearca sa se sarute in oglinda. Am vrut sa strig dar glasul meu nu mai stia decat un nume. Si m-a cutremurat numele pe care l-am auzit si stiam ca e numele meu. Mi-am smuls ochii din imbratisarea privirilor nesfarsite si i-am inchis. Am simtit cum colturi mari de stanca imi strivesc si imi zdrentuie aripile. Am sarit ca un arlechin, sfasiind hartia ce-l desparte de scena. Am deschis ochii si am inteles ca nu mai am ce face cu ei. M-am strigat fara a ma auzi. M-am cautat. Totul era in zadar.era ca si cum ar fi fost in fata mea, dar nu era pentru ca eu nu mai eram. Stiu sigur doar ca eu eram, cumva, intr-una din fetele sale. Fara a-l privi stiam ca arata ca un sarpe. Si era tot. cu penele ridicate si aripile intinse. Cine stie cat era de lung. Stiam ca isi va inghiti coada. Am stiut cu uimire ca se va inghiti. M-am simtit atunci ca o haina intoarsa pe dosStiam ca alt sarpe, ca alt sarpe, desi pe partea cealalta era acelasi, avea candva sa-si inghida, inghitindu-se, coada. M-a privit si am stiut, asa, de parca mi-ar fi spus, ca e Jocul si Natura ii e Lege. In Natura Legii, Jucator este, Invins si Invingator, Niciodata Acelasi, Mereu la fel, Este.
Am deschis ochii si Soarele, pe care il puteam privi in fata mi-a spus sa scriu. Se uita peste mine undeva, in noapte. Si asa am scris pana cand am primit binecuvantarea: amandoi, incununati de lumina, imi zambeau inlantuiti.

Inceput

Citesti. Sau visezi. Sau nici nu citesti nici nu visezi. E intuneric. E cald. Undeva, candva, cineva spunea ca cea mai buna relaxare o obtii intr-un bazin cu apa sarata. Cum e intuneric nu iti ramane decat sa crezi ca esti intr-un bazin cu apa sarata. E cald pentru ca nu este frig si pentru ca e bine. Atat. Inainte? Inapoi? De unde? Cat? Sunt intrebari de prisos. Totusi, de cand stai asa? Intrebarea nu face decat sa te nelinisteasca. Te zbati si farmecul nemiscarii se rupe. Ai vrea sa poti spune ca simti furnicaturi in tot corpul, ca simti! Nu poti decat sa-ti musti genunchii. Nu poti crede nimic. Nu poti. Neputinta iti devine evidenta. Evidenta apasatoare devine agitatie. Agitatia aduce cu ea teama. Te zbati. Vrei sa scapi dar nu sti de ce. Nu sti unde. Nu sti cum. Nu sti. Nestiinta te paralizeaza, fara ca tu sa sti ca ea e aceea. Nu accepti si te zbati mai rau. Realizezi ca intunericul ce te inconjoara a inceput sa nasca cutremure. Ti-e frica? Nu sti ce e frica!
Aluneci si te zbati dar nu sti ce e alunecarea si zbaterea. Oare va dura mult? ai vrea sa te intrebi, dar nu sti ce e a vrea si timpul nu inseamna nimic pentru tine. Te intinzi si ti-e frica. Totusi simti aproape usurarea. Dar nu sti ca simti si nici nu sti ce e usurarea.
Lumina te ia prin surprindere. Ai vrea sa faci ceva. Nu Sti ce...
Lovitura te prinde tot atat de nepregatit ca lumina. Atunci, tipi. Tipi!
Tipi!
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

subiecte similare:

comentarii (1):


mai citesti.. mai visezi.... - de muma padurii la: 04/05/2005 12:48:41
citesti si visezi ca poti calatori din nou pe potecile inguste ale imaginatiei, sarind ca o capra neagra, pe stinci ginditoare.... sau , ma rog..... doar ca o capra...:)
.. si mai super... un pic triste...
#46908 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...