Rewind

Eu n-am o "prima-primordiala" amintire.
Am uitat, eram prea mica probabil:).

si urma sa fie ziua mea de nastere. si ai mei mi-au promis ca pot invita copii, sa ma serbeze. am invitat toata clasa!!! crezi ca o sa uit vreodata ce fatza au facut batranii? 33 de copii in casa :))

mai departe de varsta asta, amintirile se confunda cu povestirile si pozele vazute...

chiar aveti certitudinea unei PRIME amintiri?
eu am o sumedenie.
iote una, care m-a marcat.

bunica-mea se chinuia de-o viata sa praseasca ratze.
nu stiu cum se facu in vara aia, ca-i iesira fo cateva, galbioare, leganate si cracanate pe care le ingrijea ca pe ochii din cap.
evident c-am prins dragan de ele, prin ... rezonanta.
mie-mi placeau foooarte mult catelushii Florichii, pe care-i leganam pana-mi adormeau in poala si nu ma miscam ore-ntregi de teama sa nu-i trezesc!
purtam un sortz inflorat de mana, la care aveam un buzunar maaare, in care strangeam fructe, pietricele si-orice lucru lucitor intalnit pe drum.
era pe la amiaza, si bunica motzaia pe prispa la racoare.
ratzustele, se scaldau in teica cu apa si se namoleau apoi in praf.
ca sa-i fac deci bunei bucuria, le-am strans in sortulet, le-am imbaiat cum se cuvine, le-am uscat competent si le-am insirat pe prispa la culcare, dupa ce le-am invelit c-un pled.
cand s-a trezit, sarmana femeie a racnit cum niciodata n-o mai auzisem de mi-o-nghetat bucuria-n suflet: "fataaaa maaaamiiii!!!!" ... m-o strans tare-tare-n brate si plangea si ma legana asa, nebuna, si ma mangaia pe par in nestire.
atunci am simtit io ca facusem maare lucru rau ... prima data!
si tot de-atunci, mi se intampla cam acelsi strigat in suflet cand fac ceva prost ori deloc cugetat si regret cu amar.
nu stiu de ce, de cate ori se casca, nu pot umple golul ala cu nimic.
ma-nec in el ca o ratzusca-n teica.

ratele si copii..poate o fi asta frecvent...dar pana acum n-am mai auzit povestea de la altcineva.
Mi s-a dus vestea in familie si uneori se mai pomeneste de ce-am facut ratustelor bunicii. Same story. Bunica, puii de rata, grija ei, eu micuta.
I-am omorat toate ratustele, deodata.
Inca ma mai intreb cum poate fi atata cruzime int-un copil de 3-4 ani. Ori poate nici nu-si da seama de raul care-l face. Nu-mi pot nicidecum aminti gandurile copilului de atunci.

am super multe amintiri din copilarie... - de fapt, mai bine zis imagini, sau tot felul de trailer-uri. Majoritatea, din pacate, neterminate...

Imi aduc aminte ca... o data (aveam pana in 5 ani) alergam si am cazut... si am vazut un gandac pe jos care mi-a atras foarte tare atentia.

Apoi... alta - tot pana-n 5 ani : maica-mea m-a lasat home alone in timp ce dormeam. Imi aduc aminte aproape perfect... ca imi facusem un fel casa din prosoape si ca m-am culcat pe jos - tot pe prosoape. Si la un moment dat m-am trezit - cu o senzatie de caldura, cred ca era vara - si am sesizat ca ea nu era acasa. Logic, m-am speriat [ cand eram copil, pana pe la varsta de 8 ani cred, am trait intr-un fel de panica constanta... mi-era frica sa nu li se intample ceva alor mei; genul ala de panica care te face sa tremuri cu dinti cu tot. ] Am iesit din casa si am fugit pe strada (sau mai bine zis straduta - nimic periculos) si am vazut-o pe mama cum venea. Am intrebat-o unde a fost... si mi-a spus ca a fost sa ia lapte de la nu-stiu-cine.


Aveam 4-5 ani si am mers in vizita la tara. Eram genul de copil care nu statea niciodata; mereu cautam ceva de gasit. Mama plecase in vizita la niste rude. Eu eram acasa cu bunicii.
Bunica facea carnati prajiti... si avea o tigaie pe soba... (cu manerul in exterior). La un moment dat, a trecut vartejul-eu pe langa tigaie... si mi-a cazut toata untura aia pe picior (se mai vede un pic si acum :) . Imi aduc aminte ca m-au bagat bunicii intr-o patura. [ film taiat ]. Eram intr-o masina si strigam ' ajutoare '. Parca eram la mama sau la bunica in brate. [ film taiat din nou ]. Am fost la o tanti asistenta care mi-a facut o injectie... si mi-a pus rivanol pe picior si apoi s-a apucat sa faca ea tot felul de manevre acolo. Mi-a spus sa numar in engleza pana la 10. Apoi am mers cam o saptamana ca melcu. Totul s-a intamplat in jurul Anului Nou, imi aduc aminte cum o colindam schiopatand pe mamai-mea cu " tare ca piatra, iute ca sageata " :)) - ma scuzati, nu mai stiu colindul in intregime.


________
keep it simple...

eu am amintiri de la vartsa foarte frageda, cred ca de la 1 an jumate in sus.

imi amintesc pana si ce visam cand eram mica, de vreo 2 ani.

dar cea mai puternica amintire este de cand aveam 2 ani. locuiam cu chirie intr-o casa amarata, imi amintesc pana si unde era patul, ce gust avea ceaiul pe care il facea mama seara sa ma ajute sa merg la culcare...insa amintirea e legata de nenea ursu, martinica care va sa zica...intr-o dupa amiaza am auzit tipete afara si mama m-a luat in brate si am mers in spatele gradinii, care dadea intr-o mare prapastie. cred ca am mentionat ca orasul meu natal e o fasie intre niste munti frumosi..asa ca se explica prezenta ursului in spatele gradinii...oricum, am mers cu mama afara, ma tinea in brate si cand colo.. ce crezi ca vedem?? tatal meu abia ce urca pe o scara subreda, din prapastie, inspre civilizatie, strigand: ursu' baaa!!!am vazut si ursu, jos, la garla, parea mai de graba infometata si confuz dar oamenii tot l-au luat la goana cu racnete si zgomote ciudate. Urmatoarea amintire e de la urmatoarea casa unde am stat, tot in chirie:) si tot de urs e legata.Ma jucam cu o fata ce mi-a fost mai tarziu colega de clasa 12 ani, in nisipul din fata casei ei..si fratele ei, care era mult mai mic decat noi, ne tragea intr-una de codite..asa ca am hotarat sa fugim de el si sa ne ascundem in curtea fabricii de postav..noi mergeam inspre fabrica , si lumea fugea dinspre ea strigand " ursu' baaa!" bineinteles.. asa se explica de ce pana la varsta de 22 de ani am avut aproape in ficare noapte cosmaruri cu ursi, in afara viselor normale.

ok..si o alta amintire, cea mai tare e de la 2 ani si jumatate , trei,cand m-am.."indragostit " intaia oara:):) Vis a vis de casa unde stateam noi, era un camin de nefamilisti unde locuiau tineri fara familii evident, veniti din diferite colturi ale tari, sa lucreze la una din fabricile orasului... si acolo statea un baiat pe care il chema Marinica si de cate ori ma vedea imi dadea ba o portocala, ba o prajitura, ma invartea tinandu-ma cu capul in jos pana ameteam de nu mai vedeam nimika...si ce mai!>> eram lesinata dupa el, il iubam tare de tot, asa cum numai copii pot iubi...cand il vedeam pe geam strigam la el sa ma astepte si incepeam sa caut in ladita cu haine o rochita frumoasa si ma schimbam de cateva ori ...si pe urma mergam jos si il intrebam daca ii place parul meu:):) nu imi vine sa cred ca eram asa cand eram mica, sau mai degraba nu imi
vine sa cred ca nu am ramas vanitoasa tare cand am crescut . oricum, intr-o zi, il vad pe Marinica tot carand niste genti voluminoase si simtii cum mi se rumpe inima in chiept..mica mica dar isteata ca mi-am dat seama pe loc ca ceva nu-i in regula...asa ca ma duc peste drum si il intreb ce face si el zice: ma mut inapoi acasa la tzara ca ma insor cu o fata frumoasa.....am plans vreo saptamana , intr-una...nu am mai mancat....si pe urma l-am uitat bineinteles ....uite ce chestie...si uitasem asta dar mi-am amintit povestind de ursi...

Ochei ..cam atat cu amintirile mele dubioase...interesant sa citesc ce va amintiti voi..e mare lucru si memoria asta, zau asa..

numai bine si spor la construit amintiri frumoase pentru viitor.

"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

...Era o zi innourata. Insotit de mama care ma tinea de mina, am intrat pe poarta spitalului "nou". Am intrat in cladire, si dupa ce am parcurs niste coridoare anemic iluminate si pardosite cu dale de mozaic gri cenusiu, m-am trezit intr-o sala intunecoasa, racoroasa (pardosita cu acelasi mozaic)... cu o masa alba in mijloc. Dupa citeva minute, in sala a aparut o "tanti" - balshaie, bruneta, cu voce "groasa" si cu buzele foarte rujate... imbracata intr-un halat alb. Dupa ce a aprins o lumina in tavan, ajutata de mama "tanti" m-a dezbracat la "nudul gol", m-a intins pe masa acoperita cu o musama rece, a desfasurat deasupra mea un fel de coviltir tot de musama, cu o "gaura" deasupra, si a mai aprins o lumina, ceva mai puternica decit cea din tavan. Desi nu-mi dadeam seama ce urma sa se intimple, singurul lucru care ma incomoda era musamaua rece pe care eram intins. Am inceput sa scincesc doar cind mi-am dat seama ca mama disparuse din incapere... si nu stiu daca a doua voce (cu certitudine, masculina) pe care o auzeam acum, incerca sa ma consoleze... sau ma admonesta pentru scincetul meu...

...Cind m-am "trezit" (era tot o zi fara soare), inaintam pe strada noastra, tot insotit de mama care ma tinea de mina... de data asta intzolit intr-un costum gri deschis, si cu un "clop" VERDE pe cap (clop cu care, nici pina azi n-am aflat cine ma cadorisise...)... Intrat in curte, m-am dus "direct" la trotineta mea "cu frina", la al carei ghidon abia ajungeam, dar nici n-am dezlipit-o bine de perete, ca-l si aud pe taica-meu (aparut instantaneu prin zona): "NU, NU!... Iar vrei s-ajungi la 'cutit'?!..." N-am inteles ce voia sa zica, dar intuind ca chestia cu cutitul trebuie sa aiba conotatii negative, am renuntat, si am intrat in casa...

Aveam 2 ani... (si o operatie de hernie...)...

Eram la bunica. O dimineata frumoasa de primavara tirzie, sau de inceput de vara. Bunica a trebuit sa plece de acasa si pe mine nu m-a luat cu ea ca de obicei. (Ma intreb oare unde s-a dus?! Nu tin minte sa ma mai fi lasat vreodata acasa).
A venit vecina de peste drum sa stea cu mine. A venit cu baiatul ei, de aceeasi virsta cu mine, Mihaita. Stateam in curte, ca era tare frumos afara. Ne-a invatat sa ne jucam de-a v-ati ascunselea. Unul se ascundea si celalalt il cauta pina il gasea. Ea (tanti Nutza) statea pe un scaunel mic si purta o fusta lunga-lunga si creata. Cind a venit o data rindul meu sa ma ascund, mi-a facut semn sa vin la ea, si, chicotind, m-a ascuns la ea sub fusta. Mihaita nu m-a gasit!
Cea mai veche amintire a mea e de-acolo, de sub fusta.

cum spuneam, eu n-am stiut ca am facut rau, AM SIMTIT raul, stiam ca-i de la mine, dar n-am reusit sa-l dibuiesc decat atunci cand au ingropat ratustele.
de-atunci n-am facut rau nici unui animal si, daca-mi demontam cu frenezie orice, nu 'raneam' niciodata vreo jucarie inchipuind un animal.

in general, strangeam toti cateii parasiti prin santuri.
erau veri cand curtea bunicilor misuna de cate sapte-opt catelandri, pe care bunica nu mai stia pe unde sa le mai gaseasca stapani.

imi amintesc ca am gasit in groapa de gunoi a satului o mogaldeata care nici nu 'facuse ochi': ma plimbam cu ea in san.
aveam niste pantalonasi scuti carora le stransesem cat putusem elasticul, ca sa nu-mi pierd comoara si noaptea sufeream enorm de pe urma ranilor pe care mi le facea peste zi nodul dublu din betelie.
nu putea sa manance singura, asa ca o hraneam inmuind cu rabdare degetul in lapte ...ii picuram lapte pe botic si ea lingea nerabdatoare ce mi se prelingea de pe deget ... ore intregi petreceam, la o masa!:)
cand a crescut, ma urma peste tot si ma apara ca pe puiul ei.
o sarit in apa, dupa mine ... stiu ca-i era foarte frica, dar cand am strigat-o, pacalind-o ca-i necaz mare, a sarit in garla, de pe un mal inalt de trei metri.
chiar si-asa, maricica, dupa pranz, cand ne feream de arsita, adormea cu capul pe coapsa mea si-mi cauta degetul mare de la mana dreapta cu care obisnuiam s-o hranesc.
heheee ... cata miere-am furat io pentru catzelusa asta si ce fugareli cu matura care nu ma ajungea niciodata ... cum de ce? fiindca degetul ala nespalat trecea de la mine la catel, apoi de la catel in borcan si ...vitzavercea!


pentru rembrandt:
"sorcova, vesela
sa traiti, sa-mbatraniti
ca un mar, ca un par
ca un fir de trandafir
tare ca piatra,
iute ca sageata,
tare ca fierul,
iute ca otelul!
LA ANU' SI LA MULTZ ANI!"
baiete, da' sa stii ca pin partile noastre, baieteii se duceau cu plugu' si doar fetitzele cu sorcova.:)


aaa... mi-a amintit paianjenul de doamna Hedda ...mai, nu stiu daca asa o chema cu certitudine, da' io asa mi-amintesc...asistenta medicala, aia de-mi facea penicilina.
mi s-a spus ca am fost un copilas bolnavicios pana pe la vreo trei ani, dupa care doar paduchi luam, scabie si limbrici.
so ... era noapte, ger... bunicii abia m atrezeau si plecau cu mine la dispensar ... musai sa ma duca tataie pe bicicleta.
aveam un hainoi cu gluga, rosu si alb ... abia-l duceam ...si-o pereche de pantaloni caramizii pe care ii uram.
stiam unde ma duc, asa ca urla ca din gura de sarpe pe ulitele satului cufundate-n somn.
cosmarul meu nu era durerea, pe care nu mi-o amintesc, ci sabotii de lemn, stil senila, ai lu' madam Hedda, pe care am vazut io o data picaturi de sange cazand de nu stiu unde.
in sara aia bunicu' o-njurat-o rau pe duamna Hedda, care se smiorcaia si-i tot tragea cu 'hai, bre, nea Ionele ...' de mai mare mila!
si bunicu' de felul lui nu-njura, ca era om linistit si gospodar cumsecade.:)))))

nu m-asteptam ca o astfel de tema sa scoata la iveala povestiri atat de frumoase :)
abia astept sa citesc ce mai scriu si altii

"nu m-asteptam ca o astfel de tema sa scoata la iveala povestiri atat de frumoase..."


- Desi nu stiu cite din povestirile care au fost (si vor mai fi?) postate aici reprezinta

"amintirea (din copilarie) care marcheaza momentul in care ati realizat ca existati in aceasta lume",

nici uneia din evocarile de pina aici nu-i lipseste nota de nostalgie, umor si inocenta... trei trasaturi care fac lectura acestora, delectanta...

Primul moment de care imi amintesc acum e de pe la 2-3 ani... Era in ajun de Craciun, zapada, ger, eu cu sora mea linga soba cu bunicii nostri, extaziate in fata bradului cu portocale si globulete:) Parintii nostri s-au gindit sa ne faca o surpriza si sa ne trimita o imitatie ridicola de Mos Craciun, pe nasul meu de botez, c-un toiag imens, cu hainele intoarse pe dos si cu un sac de cadouri... Sora mea s-a apucat de plins, ca s-a speriat strasnic, iar eu, recunoscindu-l, mi-am dat seama, din pacate mult prea curind, ce minciuna gogonata e Mos Craciun:) Da` nu m-am suparat, c-am primit cadouri multe si frumoase!

Si-apoi, la 3 ani, la nunta matusii mele, cind m-au "tirit":) ai mei sa ma prinda intr-o poza, ca si-atunci imi era drag sa ma "trag in poze" ca si-acuma, adica deloc:)

Cam astea cred ca sint...

multumesc pentru colind, maan.

povestioara ta cu domana Hedda mi-a adus si mie aminte de ceva. Cand aveam vreo 3-4-5 ani, era o tipa asistenta pe o strada parca penpendiculara cu a noastra... si... imi facea injectii (mama cate-am mai mancat!) si imi aduc aminte ca m-am hotarat sa-i spun sa-mi faca injectia in picior - habar n-am de ce. Cert e ca de-atunci tanti aia (nu mai stiu cum o cheama) numa in picior mi-a facut injectii.
Iar eu muream de fericire... :)) Da... cica mereu am fost un copil "special"...


The End


________
keep it simple...

Nu stiu care este cea mai veche, dar incerc sa le disting dupa un personaj care a apraut in viata mea cand aveam patru ani: o sora.
Ce imi amintesc inaite, sunt parintii mei, imbratisati, in bucatarie, langa bufetul verde, sarutandu-se. M-am agatat de ei sa ma prinda si pe mine in imbratisare...
Si imi mai amintesc o zi in care stateam toti 3 la masa iar eu incercam sa spun sau sa intreb ceva, pana cand tata mi-a spus, "Mancanca!" strigandu-ma pe numele meu, moment inc are am izbucnit in plans, ranita, ca nu am fost strigata pe numele de alint... Si seara in care ne harjoneam toti trei in pat iar tata a imobilizat-o pe mama si m-a pus sa o musc de nas... si biata mama a umblat catea zile cu nasul vanat... hmmm. Dar clipa in care eu mi-am dat seama ca sunt eu... imi mai amintesc vag, o scena la bunicii mei din Medias: ca il strigam pe tata... il apucasem de picior pe un unchi de al meu care ii seamana extraordinar de bine, si plageam, si toti erau innebuniti de urletele mele pentru ca nu voiam sa aud ca nu e tata, e Gigi... si pana cand Gigi nu m-a luat in brate n-am tacut. A tebuit sa-mi ma hraneasca, sa-mi faca baie si sa ma culce el ca sa poata pleca acasa... Imi amintesc ca m-am simtit pierduta, singura si disperata si ca mi-am dat seama ca nu e el cand m-a luat in brate, dar m-am multumit si cu Gigi... e prima amintire despre mine ca persoana care disimuleaza...

"delectanta" este cuvantul la care ma gandeam si eu dar imi scapase :)

eu imi amintesc ca eram intr-un tunel lung si intunecat, si zaream in departare o lumina stralucitoare, si ma chinuiam sa ajung la ea, si tunelul parca nu se mai termina, dar dintr-o data au aparut 2 maini care m-au tras afara...... Asta e prima mea amintire, sau poate e ceea ce-mi amintesc cand am murit prima data? :)))))

si eu care credeam ca-ti aminteai cand te visai caine :))

daca stau sa ma gandesc, atunci poate as fi fost in stare sa-mi implinesc visul de a fi caine (cred ca pozitia fetala ajuta enorm) :))

eu stiu c-ajuta, dar oare stiu si ceilalti ;)
nevermind...

as putea face o schita sa intelega tot poporu' :))
dar hai sa nu disutam asta aici, ca-i stricam subiectul paianjenului:))

asta ma gandeam si eu :)

scuze spider ca ne-am luat cu vorba tocmai dupa ti-am laudat eforturile

"...dar hai sa nu discutam asta aici, ca-i stricam subiectul paianjenului:))..."

- Never mind... O sa schimbam titlul subiectului in "Trancaneala Aristocrata '3' "...

Aveam vreun an jumate( asta am aflat pe urma de la mama)...momentul in care am fost intarcata. Mai mult niste senzatii...caldura, mama aproape...si toate astea spulberate in momentul in care n-a mai vrut sa ma lase sa sug...
Si pe langa astea o gramada de cand am fost foarte mica. De fapt, amintirile mele cele mai "adevarate" sunt pana la 6 ani. Mama inca se mai mira cand ii povestesc...hm
Momentul in care am realizat ca exist? Cred ca tine foarte mult de existenta oglinzii in viata mea. Acum ma uit mult mai putin, insa cand eram mica ma uitam ore intregi....la mine. Si imi vorbeam, si ma minunam...da, cam atunci cred ca mi-am dat seama ca exist.

ce mai veche amintire a mea dateasa de cand sugeam la tzatza. imi amintesc ca eram la bunica si mama ma alapta si eu am strans-o de tzatza... asta e cea mai veche amintire a mea, insa nu stiu de cand ma constinetizez...

buna idee ;)))

"buna idee ;)))"
- ...Am remarcat ca oriunde se lasa cu "Trancaneala" te simti in elementul tau...

"buna idee ;)))"


- ...Am remarcat ca oriunde se lasa cu "Trancaneala" te simti in elementul tau...

:))))))))))))))

poate si pentru ca este modalitatea de-a cunoaste oamenii citind printre randuri

Parintii mei erau intelectuali "repartizati" la tara. Profesoara si inginer agronom...cea mai veche amintire este gradina de flori de la tara unde florile imi depaseau inaltimea (aveam vreo doi ani). Anul care a urmat cand parintii m-au dus din nou la casa lor (stateam in restul anului in oras cu bunica) ma asteptam ca florile sa creasca la fel de mari...dar eu eram mai inalt decat ele...:). Era 1963 cand lumea dansa "twist" si rock and roll si JFK a fost asasinat. Imi aduc aminte si stirile de la radio...si plansul mamei, caci JFK fusese catolic. Sarmana de ea...Doamne odihneste-o in pace!
Mario

ma tot gandesc cum eram cand eram la tata

"ma tot gandesc cum eram cand eram la tata"

- De ce numai la tata?...

Pana la 5 ani am reusit sa derulez "banda"... Atunci, imi amintesc, eram in bucatarie, si de pe terasa blocului de vis-a vis a inceput sa "tipe" alarma antiaeriana... Cred ca era un exercitiu, ceva.

Dar mi-a ramas aceasta prima amintire, urla prea tare alarma ! Am constientizat atunci ca exist. Anterior, nu-mi mai amintesc nimic.

"...poate si pentru ca este modalitatea de-a cunoaste oamenii citind printre randuri"


- ...Mda... (...La asta i-or fi zicind unii "lectura usoara"?...)...

unii poate... eu nu ;)

Wow! Ce mi-au placut toate :)

Cea mai veche amintire a mea ? Mi-a readus-o giocondel in fata ochilor... Prima mea iubire.:)
Aveam 5 ani si mama era administratorul unei tabere pentru copii in anul ala, asa ca am petrecut vara acolo.
Florin era baiatul unuia dintre profesorii care insoteau copii in tabara... Si a venit in vara aia de doua ori, sa stea cate doua saptamani.
Ne-am indragostit din prima zi ;) Stateam numai impreuna, dansam la balurile de seara, ne plimbam prin padure, stateam impreuna la masa.Florin avea 19 ani si era dintr-un sat de langa Resita.Si apoi a plecat...
Cand a venit a doua oara, una din femeile care lucrau in tabara a venit dupa mine la rau (unde ma jucam cu papusile):) ca sa-mi spuna ca "a venit Florin!".. Ce emotie :) Am alergat in tabara si m-am intalnit cu el pe veranda.Avea mana in gips si cand i-am sarit in brate a trebuit sa ma prinda doar cu stanga :) Noroc ca aveam doar vreo 20 de kg.

_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture.

e ciudat, dar cred ca mai inainte de a ma constientiza pe mine ca om, am constientizat ca am o sora, iar pe mine m-am perceput ca pe ' sora mai mare'.

Am gasit o amintire veche de tot. La bunici, sub umbrarul de vitza, inainte de masa de pranz.. Eu ma zbateam cu disperare, mama se straduia sa ma tina pe scaun iar tata imi zicea sa stau cuminte ca am sa cad. La un moment dat am auzit-o pe mama: "cred ca vrea sa se dea jos..", de unde deduc ca nu puteam spune asta eu insami. Apoi stiu ca eram foarte fericita, pana in momentul in care am auzit: "Hei, nu calca panselutzele! Nu, n-ai voie nici sa le rupi!" :)))
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.

Una din cele mai vechi amintiri, nu foarte clara, e o imagine a unei fetite imbracate intr-o "cameşa" alba, lunga, foarte murdara si fetita murdara si pe fata.
Tin minte obiecte de imbracaminte de-ale mele si de-ale mamei mele, din perioade foarte indepartate, sa tot fi avut doi-trei ani.
De la patru ani am amintiri foarte clare. De atunci dateaza "prima mea dragoste":) Tibi il chema pe colegul meu de gradinita (ulterior am fost si colegi de clasa, dar "zvacul" disparuse intre timp). Se prinsese toata familia, caci acasa nu faceam decat sa-l desenez si sa spun cat e de urat:)))
Tot de la patru ani, imi amintesc perfect drumul spre gradinita, in compania unor tovarasi de joaca din curtea blocului vechi in care locuiam (gradinita era la cateva case distanta): o fetita mai mica decat mine cu un an si un baietel, leat cu mine (detaliile astea tin de o convietuire de vreo 12 ani cu ei) si fetita zicandu-i ungureste baietelului: loveste-o cu piciorul, iar baietelul, mai milos (nu stia el ce-l va astepta mai incolo, ca-l voi "scapa" in nas si ca el o sa si-l fractureze, ca o sa-l pocnesc cu o sticluta peste gura si multe altele) "batandu-ma" doar cu basca:)
<->_____________________________
Lost without music in a world of noises

De fapt intrebarea era alta, nu? Ei bine, nu pot determina momentul in care am realizat ca exist. Habar n-am cum o fi fost. Probabil din clipa in care am zis pentru prima data "eu" am inteles ceva referitor la existenta mea. Copiii isi spun multa vreme pe nume, inainte de a folosi pronumele de persoana I:)

Lost without music in a world of noises