cui îi e frică?

am avut întotdeauna predilecţie pentru arce electrice şi aurore boreale
un fel de norway.today fast forward

eu la cota zero a celei mai imposibile demenţe
încă port rochia aia cu buline punct com
ce îmi dezvelea genunchii la fiecare rafală de vânt
aşa te-ai îndrăgostit tu de mine pironindu-ţi anii
pe un drum cu destination unknown
eram vagonul de marfă în care te ascundeai de câte ori luam micul dejun la pat
eu în cămaşa ta roşie
tu dând foc unei închipuiri gri
mă chemai symonam
78 e anul în care cimino filma dear hunter ioan paul al doilea era ales papă
şi se năştea primul copil creat în eprubetă

probabil tot cam pe atunci tu orbecăiai printre îngeri adolescentini
subţiri
ca nişte migdale învelite în ciocolată

well done, drăguţă, ce noapte verticală ţi-am pictat eu pe unghii
ce zici de asta?

erai atent la filmul ăla în care Martha şi George inventaseră un copil
aşa vrei să ajungem şi noi?
nu mi-ai răspuns niciodată dădeai doar din cap şi-da-şi-nu
corpul tău e ca o casă memorială
prăfos
îmi ţin respiraţia când îmi vorbeşti
de frică să nu îmi ningă pe sub piele inima ta dezinfectată cu bere de dimineaţa până seara

la sfârşit se făcea că nu ne mai pasă dacă de ieri până azi
ne-am prefăcut că ştim să citim de la dreapta la stânga
construcţii de facultatea la de 16 tramvaiului staţia în aştept te
următoare povestea în intru şi pagina dau luminează se până vii nu dacă
acolo sunt şoapte şi peşti, precis o trimitere grăbită la Porgy and Bess
ceva despre surorile hannei şi soarta nefericită a femeilor arabe
adică o întreagă teorie
despre cum-să-faci-versuri-din-timpi-morţi
în timp-util re-folosit
de la tezero la tesecund


şi nu se mai luminează odată!