-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

INTERNAUTZII


de D. Golescu la: 14/03/2005 23:41:00
modificat la: 21/03/2005 12:36:45
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Si daca nu ar fi fost, ar fi fost linistea.
As fi putut auzi adevaratul meu glas, strabatut de vanturile de miazanoapte. M-as fi putut imagina privind tremurul plopilor atunci cand au cazut si nu am avut nici un cuvant de spus. Ar fi existat poate un drept, de veto… M-as fi trezit zi de zi sub acelasi cer patat cu acelesi crengi de nuc, incantat peste masura de masura perfecta a lucrurilor. As fi pornit la drum, stiind intotdeauna de ce si unde, as fi inmarmurit de teama coltilor ascutiti ai fiarei, as fi visat la un val mult mai inalt, mai suplu, mai tarziu. As fi construit lumi, vieti, soapte, musuroaie, muschi inrourati de ultima picatura din an. Ar fi fost mult prea devreme.

Si daca ar fi fost, ar fi fost tacerea.
Ar fi fost urletul somnului regasit, acela parasit si inmarmurit in uitare, si gandul ca undeva departe mai asteapta inca o poarta – sa o inchid ; ar fi fost atat de simplu, atat de ud, atat de ajuns…atat deajuns…Ar fi existat poate un drept de simplu…zbor. Zambetul ar fi avut transparenta interzisa a noptii… ; ar fi fost dreptul la ne-definire. Mi-as fi aprins ultima tigara cu aceeasi sete de muribund cu care m-am sinucis intr-o noapte, si-as fi stat intr-o lene absoluta numai pentru ca totul ar putea fi relativ.

Singura dorinta pe care o avea era sa uite de unde a plecat. Uitarea parea cea mai plauzibila salvare din confruntarea care nu incetase sa il macine. Cele doua obsesii care il devorau, absurdul si ratarea, care ii mancasera totul in afara de radacinile de care acum voia sa scape, il oboseau peste masura. Inchis in capcana pe care nici dracu nu mai stia cine i-o intinsese – timpul, societatea, el insusi, mirarea – sau toate acestea, sau poate nimicul din acestea, sau poate uitarea la care se inhamase cu atata pasiune de multa vreme, nu reusea sa se afirme.
Sa se A-firme. Pentru o vreme uitarea parea cea mai buna solutie pentru regasire. Insa toate incercarile erau un dezastru, pentru ca nici o clipa nu reusise sa se rupa de acele radacini adanc infipte si putrede. Il tineau in continuare in sclavie, il amestecau in duhoarea lor bolvnava si ametitoare, il trageau inapoi, jos, in tarana, in noroiul scarbos, trist, aiuritor, bolnav.
Era bolnav.
Visa, si o facea din ce in ce mai rar, iar cand o facea simtea un fel de vina nauca si posomorata, ca si cum a gandi inalt insemna a se minti pe sine insusi. Visa. Avea atunci un zambet tamp, ametit, ireal, pornit dintr-un colt al gurii si dintr-unul al ochilor, a caror privire parea a nu mai cauta nimic, orbita de un fel de idee inalta, mai presus de intelegerea logica, matematica si geometrica a lucrurilor. Cauta o altfel de culoare, una nu atat de ametitoare, una de ansamblu, una din spatele cuvintelor si deasupra ingerilor. De aceea mergea nehotarat si abatut mai tot timpul, calca betonul asemeni pasilor desculti in nisipul fierbinte, se impiedica de dor tot la doi pasi, inghitea in sec mergand mai departe, la fel de timid ca viata atunci cand ii daduse tarcoale cu multi ani in urma.
Gatuit de emotii de mult uitate, isi varsa naduful pe florile din jur, mai nou stelele din jur, si canta cu un urlet macabru pe care nimeni altcine nu invatase sa il auda, darmite sa il asculte.
Era epoca privitorilor de peste drum si anul mistretului cu colti de argint pe care il vanase intr-o vara pe bancile scolii, inarmat cu acel creion ascutit al carui varf ii mai purta inca pica de atunci, din ziua in care nu il mai putuse ascuti. Se gandea de atunci ca daca atat de relativa poate fi lupta, care mai era rostul ei.
Zbaterea il invatase limbajul superlativului, al exaltarii si al viziunilor apocaliptice. Mai ramanea sa scape de acele ultime farame scortoase care nu il lasau nicdecum sa invete rostul aripilor.
Avea bunul renume ca vazut din afara era acelasi. Acest lucru nu il deranja, nu avea de ce, de vreme ce dinauntrul lui el insusi nu se putea privi. Nici asta nu il deranja ; de vreme ce a nu te putea privi nu inseama a nu te vedea. Avea prostul renume de pierzator de vreme. Asta nu il deranja pentru ca statutul acesta era, in fine, comod, pentru un pierzator de inimi. Incerca sa fie impacat, insa niciodata cu sine. Asta ar fi insemnat Pierderea.
Ar fi vrut sa se opresca. O singura clipa sa se poata opri, el pe el, din fascinanta zbatere. Iar singurul motiv pentru care ar fi facut-o era o clipa in care sa se contemple pe sine si sa se bucure. De tot.
Nu mai era timp. Se ridica din nou, de fiecare data altfel, de la masa veche care ii stia toate uitarile, si iesea pe usa ultimului birt, privind aiurea, ametit de noua, neinchipuita mireasma a diminetii.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

subiecte similare:
INTERNAUTZII

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: