-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

LORI CEL SF vs VACA UMANĂ


de alex porc la: 04/04/2005 15:43:00
modificat la: 06/04/2005 14:57:10
taguri: Scenarii 
voteaza:
Personajele:
LORÁND CHARISMATOVICI, sau LORI, zis „Cel Sfânt” în urma unei intervenţii în favoarea papei de la Roma, care s-a sinucis la vârsta de 85 de ani; uneori al doilea candidat
RABBITUS CHIRILICUS, vacă umană şi, din când în când, în funcţie de împrejurări, poet de inspiraţie parnasiană. În plus, preşedintele comisiei de examinare (primul comisar)
CHELNERUL din „Music Pub”
RADIO
RADU BELCIUGAN, al doilea comisar al comisiei
CONSTANTINESCU, al treilea comisar al comisiei
ION TUDORAN, al patrulea comisar al comisiei
MARIA BOSTAN, prima candidată la regie de teatru, din Bucureşti
MIRCEA CONSTANTINESCU, al treilea candidat, din Hunedoara
ISTVÁN FARKAS, al patrulea candidat, din Târgu-Mureş
AURORA NĂSTASE, a cincea candidată, din Bucureşti
YPIGO LOJEI, logodnica lui Loránd Charismatovici
eventual şi alte personaje



TABLOUL 1

O pajişte înverzită, mică, înconjurată de stejari. Soare puternic, deşi e abia ora 10 dimineaţa; e totuşi luna iulie. Din moment ce personajele dialoghează, mai mult sau mai puţin, în limba română, se poate deduce că se află în România, sau chiar la Cluj-Napoca (după accent). Dacă se traduce textul într-o altă limbă, se va deduce altceva.
La ridicarea cortinei, Rabbitus, în patru labe, paşte nepăsător. Are 40-50 de ani, barbă, păr destul de lung şi rar, brunet („pictor de provincie”). Intră Lori: nu prea înalt, blond, simpatic, înfăţişare ciudată, gen „trip-hop” combinat cu „hippie”. La intrarea lui, cerul se înnorează. Foarte sfios, Lori se apropie de Rabbitus şi îl atinge cu blândeţe pe greabăn.
LORI: Bună ziua.
RABBITUS pauză.
LORI (scoate din buzunar buletinul şi o legitimaţie): Bună ziua.
RABBI (din economie de spaţiu o să-i spunem astfel) pauză.
LORI pauză.
RABBI pauză dublă.
LORI: Am venit să dau examen de admitere la regie de teatru. Am aici legitimaţia de concurs şi buletinul.
(Rabbi îi întoarce fundul. Lori, nefiind homosexual, rămâne blocat.)
LORI: Domn’ professor, nu acum se ţine examenul de admitere la regie? Sau nu aici?
(Rabbi paşte în continuare, ignorându-l pe Lori totalmente.)
LORI: Absolutamente nada?
(Rabbi nici o reacţie.)
LORI: Don’t you talk still?
(Rabbi zero.)
LORI: Sprächen Sie, bite!
(Rabbi face doi paşi, îndepărtându-se)
LORI: Beszélni, kerék szépen!
RABBI (se întoarce brusc spre Lori): Nu-i suport pe unguri!
LORI (pupincurism absolut): Nici eu.
RABBI: Ce vrei?
LORI: Am venit să dau examen de admitere la regie de teatru. Am aici legitimaţia de concurs şi buletinul.
(Rabbi îi întoarce fundul. Lori, nefiind homosexual, rămâne blocat.)
LORI: Domn’ professor, nu acum se ţine examenul de admitere la regie? Sau nu aici?
(Rabbi paşte în continuare, ignorându-l pe Lori totalmente.)
LORI: Absolutamente nada?
(Rabbi nici o reacţie.)
LORI: Don’t you talk still?
(Rabbi zero.)
LORI: Sprächen Sie, bite!
(Rabbi face doi paşi, îndepărtându-se)
LORI: Beszélni, kerék szépen!
RABBI (se întoarce brusc spre Lori): Nu-i suport pe unguri!
LORI (pupincurism absolut): Nici eu.
RABBI: Totuşi, ce vrei de la mine?
LORI: Am venit să dau examen...
RABBI: De câte ori vrei să spunem aceleaşi lucruri?
LORI: Din partea mea poate fi la nesfârşit.
RABBI: Bine, văd că eşti foarte hotărât, dar trebuie să-ţi clarific nişte lucruri: în primul rând nu-i suport pe unguri!
LORI: Ştiu.
RABBI: Ia nu mă mai aproba tot timpul, că mă enervezi!
LORI: Bine.
RABBI: Gura! În al doilea rând, nici nu înţeleg ce vorbeşti, nu pricep deloc limbajul articulat. Nu vezi că sunt vacă? Nu vezi că pasc?
LORI: Am crezut că repetaţi.
RABBI: Nu, nu repet, sunt vacă şi pasc! Repet: sunt vacă şi pasc! Repet: sunt vacă...
LORI: ... şi pasc.
RABBI: Nu tu, ci eu! Eu pasc! Să reiau: în al treilea rând, chiar admiţând că aş înţelege ce vorbeşti, eu nu sunt profesor la nici o facultate de teatru, şi nici altfel de facultate! Repet...
LORI: Nu-i nevoie. Nu sunteţi dumneavoastră domnul regizor Rabbitus Chirilicus, profesor la facultatea de teatru din Cluj-Napoca?
RABBI: Nu, eu sunt vacă şi pasc!
LORI: Bine, atunci la revedere. (Vrea să plece.)
RABBI: Stai! Să zicem că aş fi regizorul de care zici. Ce-i cu asta?
LORI: Trebuie să dau examen cu dumneavoastră.
RABBI: Nu-i adevărat! E dreptul meu ca, măcar o zi pe lună, să fiu vacă şi să pasc fără să să mă mai intereseze altceva!
LORI: Sunteţi bâlbâit?
RABBI: Nu, nu nu sunt bâlbâit! Bisztos? Capisci? Understand? Panemaie? Verstanden?
LORI: Atunci nu-mi rămâne decât să plec acasă.
RABBI: Mai stai puţin! Admit că sunt regizorul şi profesorul de care zici. Dar de ce trebuie neapărat să dai examen cu mine?
LORI: Am plătit taxa de 750 de mii, ceea ce înseamnă jaf pe faţă, la modul cel mai oficial!
RABBI: Taxa asta nu eu am stabilit-o. (Devine homo erectus.) Dă-mi legitimaţia de concurs. (Lori se execută.) Charismatovic Loránd?
LORI: Da.
RABBI: Ce nume e ăsta?
LORI: Numele meu.
RABBI: Ce eşti, ungur sau rus?
LORI: Român.
RABBI: Ăsta nu-i nume de român.
LORI: Nu se ia după nume. Dacă vreţi, data viitoare vă aduc certificatul de naştere, şi acolo scrie clar: „naţionalitatea: român”.
RABBI: Te cred, dar ce limbă vorbeşti acasă?
LORI: Română.
RABBI: Nu te cred. Câţi ani ai?
LORI: 26.
RABBI: Ai mai dat la teatru? Adică nu, asta o să te întreb după ce vin şi ceilalţi candidaţi. Apropo, unde sunt?
LORI: Prin zonă pe undeva.
RABBI: Am auzit că eşti supranumit „Cel Sfânt”.
LORI: E adevărat.
RABBI: Spune-mi de unde-ţi vine. Am auzit eu nişte variante, dar vreau să aud povestea direct de la sursă.
LORI: Povestea e foarte simplă: eu am stat doi ani la Roma, la Academia de Arte Frumoase „Laurence Olivier”, pe care apoi am abandonat-o.
RABBI: De ce?
LORI: Nu mă lăsau să fac decât teatru realist.
RABBI: Aşa e şi aici.
LORI: Da, dar am nevoie de diplomă, dacă vreau să fac teatru în ţară.
RABBI: Zi povestea cu sanctificarea.
LORI: M-am împrietenit cu papa, care era îndrăgostit de o prostituată de 18 ani, dar care îl ignora, sau îl trata abject. Papa i-a trimis Mariei (aşa o chema pe tipă) o scrisoare în care i-a spus că se sinucide dacă nu îl ia de bărbat. Ceva de genul „Să ştii, mândruţo, mă omor/ Dacă cu tine nu mă-nsor”. Nici un răspuns. Aşa că am mers eu la ea să o conving să-l accepte; m-am şi culcat cu ea, dar nu am obţinut nimic. Papa s-a sinucis. Avea 85 de ani. Iar eu am fost sanctificat, fiind singurul care încercase să salveze viaţa mult prea fericitului. (Pauză.) Asta-i tot.
RABBI: Aşa ceva auzisem şi eu. Mai puţin că te-ai culcat cu ea.
LORI: Asta numai eu şi ea o ştim, plus dumneavoastră acum.
RABBI: Eu ştiu doar ce vreau, nu ce mi se spune. Dar, în orice caz, ştiu totul despre tine. O să te conving mai târziu. Acum, ca să mă revanşez, uite buletinul meu (scoate buletinul şi îl deschide la pagina întâi): Chirilicus Rabbitus, 7 martie 1953, Filipeştii de Pădure, etc. ...
LORI: Dacă-mi permiteţi, am o întrebare.
RABBI: Zi, nu te stresa, nu mă supăr.
LORI: Cum v-aţi procopsit cu numele ăsta?
RABBI: Taică-meu şi l-a ales (aşa îl chema şi pe el), după ce aflase că într-o încarnare anterioară se numea Chirilă Iepure. Foarte simplu.
LORI: Eu am auzit că aţi fi nu vacă umană, ci poet de inspiraţie parnasiană.
RABBI: Eşti bine informat.
LORI: Vreţi să-mi povestiţi cum aţi primit titulatura asta?
RABBI: Da, titulatura, îmi place cum sună. Cazul meu e mult mai simplu: în liceu, când eram în clasa a XI-a, am început să beau, şi când mă îmbătam spuneam tot timpul doar două versuri: „Cu cât mai mult mă umflă vinul/ Devine mai concentrat veninul”, strigând că eu sunt cel mai bun poet de inspiraţie parnasiană. Şi cu timpul toţi elevii liceului când mă vedeau ziceau „Iată-l şi pe poetul nostru de inspiraţie parnasiană!”, ceea ce mă enerva la culme. Aşa că astfel mi-a rămas numele. Dar acum nimeni nu-mi mai zice aşa. De unde ai aflat?
LORI: Am şi eu antenele mele.
RABBI: Despre asta o să mai vorbim în curând.
LORI: Dar examen când dăm?
RABBI: Mâine, bineînţeles.
LORI: De ce ştiam eu că e azi?
RABBI: Nu ai antene extraordinar de bune.
LORI: Şi azi ce facem? Ce faceţi dumneavoastră azi?
RABBI: Pasc. Sunt vacă şi pasc!
LORI: Mergem undeva să bem o cafea?
RABBI: Da, dar plătesc eu.
LORI: De ce?
RABBI: O să vezi. E ca un fel de compensaţie, ca să zic aşa.
LORI: Compensaţie la ce?
RABBI: Să nu intrăm deocamdată în amănunte.
LORI: Bine, dar mai târziu o să-mi explicaţi. Acum spuneţi-mi unde preferaţi să mergem.
RABBI: Nu am nici o preferinţă. Tu trebuie să hotărăşti.
LORI: Eu să hotărăsc? Doar dumneavoastră sunteţi regizorul!
RABBI: Azi nu, azi sunt vacă şi pasc! Repet: sunt vacă...
LORI: ...şi pasc.
RABBI: Nu tu, eu pasc!
LORI: Vă rog eu să n-o luăm iar de la început!
RABBI: Bine. Unde zici că mergem?
LORI: Ştiu şi eu? În „Music Pub”, eu alt bar nu ştiu, nu prea cunosc Clujul.
RABBI: Nici eu nu cunosc Clujul, dar Clujul mă cunoaşte, şi chiar toată ţara! (Râde.) De când am montat „Winnie-Puh” la Ţăndărică sunt cunoscut şi afară.
LORI: Aha, deci totuşi nu sunteţi vacă!
RABBI: Ba da, azi sunt vacă şi pasc!
LORI: Înseamnă că azi nu vă cunoaşte Clujul.
RABBI: Ba da.
LORI: Atunci nu sunteţi vacă.
RABBI: Ba da.
LORI: Sunteţi vacă?
RABBI: Ba da.
LORI: Sunteţi ilogic.
RABBI: Ba da. (Lori îi flutură lui Rabbi mâna prin faţă, scoţând nişte sunete greu de reprodus în scris.) Ce ziceai?
LORI: Nimic. Unde mergem?
RABBI: Unde?
LORI: Să bem o cafea în „Music Pub”?
RABBI: Da, plătesc eu. (Cei doi ies.)
-CORTINA!-

Tabloul 2

(Un bar plin de fum şi eventual de lume. Care bea. Intră Lori şi Rabbi, cu aere foarte serioase, şi se aşează la o masă liberă, în prim plan. Chelnerul răsare lângă masă aproape instantaneu.)
CHEL (tot din economie de spaţiu): Cu ce vă putem servi?
RABBI (lui Lori): Ce bei?
LORI: Nu bem cafea?
RABBI: Nu.
LORI: De ce?
RABBI: Nu ştiu.
LORI (la urechea dreaptă a lui Rabbi) Ne batem joc de fraier?
RABBI: Sper.
LORI: Eu cred că totuşi ar merge o cafea dublă.
RABBI: Ness sau naturală? (Chelnerului.) Aveţi cafea ness sau naturală?
CHEL: Da. De care doriţi?
RABBI: Nu ştiu... trebuie să mă sfătuiesc cu mai tânărul meu confrate.
CHEL: Dar hotărâţi-vă odată, pentru prenumele lui Dumnezeu!
LORI: Poate vreţi să spuneţi pronumele lui Dumnezeu?
RABBI: Sau numele?
CHEL: Vă bateţi joc de mine?
LORI: Exact, cred.
RABBI: Sper.
CHEL: Idioţi!
LORI: Idiot, că eşti unul singur.
CHEL: Rahaţi!
LORI: Rahat.
CHEL: Mii de draci!
LORI: Doar doi.
(Chelnerul iese înjurând.)
RABBI: Ho, bă, că nu eşti la uşa cortului! Bou împuţit. (Foarte calm.) Cretin ordinar, conopidă pane stricată.
LORI: Fân!
RABBI: Şniţel pane!
LORI: Burdihanie putrezită!
RABBI: Securist!
LORI: Pedeserist!
RABBI: Ionule!
LORI: Iliescule! I-am făcut-o lui Iliescu.
RABBI: Ce bei, totuşi?
LORI: Cafea îmbunătăţită.
RABBI: Adică Pittiş?
LORI: Nu chiar: cafea+vodcă+rom+gin+whisky.
RABBI: Vai de mine!
LORI: Nu, de mine, că eu o beau.
RABBI: Cheamă-l pe bivol.
LORI: Mă gândeam eu că-i ierbivor.
RABBI: N-aş zice, după burtoiul pe care-l are.
LORI (făcând semn cu mâna): Băiete!
CHEL (intrând): Vine băiatul!
LORI: Unde?
CHEL: Iar începeţi?
RABBI: Nu, că ne e sete.
CHEL: Cu ce vă putem servi?
RABBI: Adu o halbă de „Ursus” negru şi, într-o altă halbă, două cafele, o sută de vodcă, o sută de rom, o sută de gin şi o sută de Johnnie Walker. Nu poliţişti texani, ci whisky.
CHEL: Asta ce mai e?
LORI: Nu e treaba ta!
CHEL: Bine că eşti matale dăştept!
LORI (violent): Tu să taaaaci!!!
CHEL (spăsit): Îmi cer scuze.
RABBI: Scuze cu muze, sau femei lehuze?
CHEL: Mai bine merg să vă aduc ce aţi comandat, că deja m-aţi înnebunit de tot!
RABBI: Aşa de repede? Eşti cam anemic, amice! Ai fost cumva parameci într-o viaţă anterioară?
(Chel iese, năucit.)
LORI: Nu prea ne-am distrat cu ăsta.
RABBI: Hai să ne distrăm între noi.
LORI: Cum?
RABBI: Zi-mi un banc. Am auzit că eşti tare.
LORI: Îl ştiţi p’ăla cu Merlucius?
RABBI: Nu ştiu. Zi-l, să vedem.
LORI: Un om oarecare îşi cumpără într-o zi un peşte Merlucius viu. Peşte oceanic, din ăla care era 18 lei kilogramul înainte, că tot înainte era mai bine. Duce omul peştele acasă, îl pune în cada cu apă, de mişuna de colo-colo, şi merge liniştit la lucru. După opt ore şi patruzeci de minute, cu tot cu drum, deschide uşa, şi ce vede? Toată casa devastată, mobila bucăţi, cărţile arse, nevastă-sa pe jos, cu gâtul tăiat, într-o baltă de sânge, în cea de a doua cameră unul dintre copiii lui despicat de la brâu în sus, bineînţeles tot într-o baltă de sânge, iar în cea de-a treia celălalt copil al lui într-o poziţie interesantă, aplecat la nouăzeci de grade. Fusese sodomizat şi abia pe urmă ucis. Omul urla disperat, se dădea cu capul de pereţi, îşi smulgea părul din cap, etc. Şi tot dându-se cu capul de pereţi ajunge şi la uşa de la baie şi îl vede pe Merlucius fumând, picior peste picior pe cadă. Zice omul ( „zice” e un fel de a spune): „Dar ce s-a întâmplat aici, pentru numele lui Dumnezeu?” Merlucius: „Nimic.”
RABBI (fără a schiţa cel mai mic surâs): E bun, dar unde e poanta?
LORI: Ca să nu vă jignesc o să vă spun doar că era la sfârşitul bancului.
RABBI: Hai să zicem că pe ăsta nu l-am înţeles. Altul!
LORI: Vine învăţătoarea clasei a patra B aşa, cam prin luna mai, la ora de biologie cu o găină împăiată şi o pune pe catedră. Zice: „Copii, acum, că ne apropiem de sfârşitul clasei a patra, trebuie să ştiţi ce este asta”. Un copil: „Să fie oare jaguar?” „Nu, stai jos.” Alt copil: „ Să fie oare hipopotam?” „Nu, stai jos.” Şi tot aşa, nu ghiceşte nimeni şi învăţătoarea se enervează. „Bine, atunci o să vă ajut să ghiciţi mai uşor. Fiţi atenţi: am învăţat despre asta o jumătate din fiecare an. Ce e?” Cel mai bun elev, după o îndelungă chibzuinţă, şi profundă în acelaşi timp, ridică două degete şi zice: „Să fie atunci tovarăşul Vladimir Ilici Lenin?”
RABBI (de data asta râzând pe bune): Ăsta chiar că-i bun! (Râde în continuare ca un cretin.)
(Intră Chelnerul aducând comanda celor doi.)
LORI: Acum spuneţi şi dumneavoastră unul.
RABBI (laughing still): Stai să mă mai liniştesc!
(Lori îşi aprinde o ţigaretă „Maro”. Între timp Rabbi îşi termină „reprezentaţia”.)
RABBI: Auzi. Cică intră un tip la Legume-Fructe şi întreabă: „Ce sunt alea de acolo de sus?” Vânzătorul: „Ce să fie? Banane.” Tipul: „Banane? Daţi-mi şi mie patru, dar vă rog să mi le şi împachetaţi, fiecare separat, dacă se poate.” Îi împachetează vânzătorul patru banane, apoi tipul iar: „Dar alea de dincolo ce sunt?” V: „Portocale.” T: „Daţi-mi şi mie un kilogram, dar vă rog să mi le împachetaţi pe fiecare în parte, dacă se poate.” Iar vânzătorul se conformează. Apoi, tipul zice: „Dar celelalte, de acolo de sus, ce sunt?” V (nervos): „Mere, ce să fie?” „Daţi-mi şi mie trei kilograme, dar vă rog să mi le împachetaţi pe fiecare în parte, dacă se poate.” V: „Se poate, cum dracu’ să nu se poată?” Şi i le împachetează. „Dar celelalte, de lângă, ce sunt?” „Prune, la naiba!” „Daţi-mi şi mie cinci kilograme, dar vă rog să mi le împachetaţi pe fiecare în parte, dacă se poate.” „Nu-ţi mai împachetez nimic!” „Vă rog, e foarte important.” „Bine, ţi le împachetez.” Zis şi făcut. Tipul: „Dar, spuneţi-mi, vă rog, acolo sus de tot, ce aveţi?” Vânzătorul se uită cu coada ochiului spre marfa arătată de client, apoi zice, extra-nervos: „Mac, şi nu e de vânzare!”
LORI (râzând şi nu prea): Bun. Mai vreau.
RABBI: Auzi! După ce îl recunoşti pe naşul mare la o nuntă de moldoveni?
LORI: Chiar că nu ştiu.
RABBI: Are trening-ul cel mai nou.
LORI: E bun, dar hai să nu mai zicem bancuri ca idioţii.
RABBI: Dar despre ce-ai vrea să vorbim, puişorule?
LORI: Nu ştiu, spuneţi-mi despre facultate.
RABBI: Nu pot.
LORI: De ce?
RABBI: Azi sunt vacă şi pasc! Repet: sunt vacă...
LORI: ... şi pasc.
RABBI: Nu tu, eu pasc!
LORI: Iarăşi?
RABBI: Toată ziua.
LORI: Avem test de cultură generală?
RABBI: Da, dar e inclus în preţ.
LORI: Ce preţ?
RABBI: Vezi bine că nu vorbesc despre taxa de înscriere!
LORI: Atunci despre mita mascată, vreau să spun orele în particular?
RABBI: Şi şi de cealaltă.
LORI: Sunteţi bâlbâit? (Rabbi se înverzeşte puţin.) Era o glumă.
RABBI (pierzând treptat din culoare, cu un zâmbet silit): Mi-am dat seama.
LORI: Eu nu m-am pregătit cu nimeni, asta înseamnă că n-o să intru?
RABBI: Nu, tu eşti un caz mai special.
LORI: Adică?
RABBI: Adică şi dacă te-ai fi pregătit cu oricine tot nu ai fi intrat.
LORI: De ce?
RABBI: Crezi că nu ştiu ce-ai făcut acum trei ani aici, acum doi ani la Bucureşti şi la Sibiu şi anul trecut la Târgu-Mureş?
LORI: Sincer să fiu, aşa credeam. Şi de asta trebuie să pic din nou?
RABBI: Nu, pur şi simplu nu vrem să te luăm.
LORI: Şi mi-o spuneţi aşa, de la obraz?
RABBI: Eu totdeauna spun lucrurilor pe nume.
LORI: Şi ce-ar trebui să fac ca să intru?
RABBI: Nimic. Orice-ai face tot n-ai intra. Cel puţin nu aici.
LORI: Totuşi, nu-mi puteţi explica puţin mai clar motivele?
RABBI: Adevărul e că nu avem nevoie de oameni cu personalitate, gata formaţi, pentru că sunt greu de strunit.
LORI: La naiba, tot n-am ieşit din comunism?
RABBI: Nu prea. Tu nici n-ai avea ce învăţa în facultate.
LORI: Dar nici nu de asta am venit, doar că am nevoie de diploma aia împuţită.
RABBI: N-o s-o ai.
LORI: Am început să-mi dau seama. (Între timp şi-au terminat băuturile.) Băiete (cu semnul de rigoare)!
CHEL (intrând): Vine!
LORI: Ce?
CHEL: Vă rog!
RABBI: Adă încă un rând la fel, şi câte un juice de fructe.
CHEL: Imediat! (Iese.)
LORI: E sigur că n-o să intru?
RABBI: Foarte sigur. Ştim totul despre tine, şi nu avem nevoie de astfel de oameni.
LORI: Dar de ce fel de oameni?
RABBI: Oameni ca şi aproape toţi ceilalţi candidaţi.
LORI: Adică?
RABBI: Copii adică, indivizi care nu ştiu nimic, cât mai apropiaţi de tabula rasa, chiar proşti, dar foarte entuziaşti.
LORI: Va să zică îi luaţi pe cei vizibil, dar nu bătător la ochi, disponibili să vă pupe, sau să vă sărute, dacă vreţi, în cur, sau în fund, dacă vreţi! (Chel aduce comanda.)
RABBI: E adevărat, chiar dacă e o exprimare cam dură. Ce nevoie am eu ca profesor de un student cu idei personale, chiar strălucite, dacă nu foloseşte nimic din sugestiile mele? Un astfel de individ mi-ar crea tot timpul probleme, sau chiar m-ar pune în încurcătură. Şi îţi dai seama ce situaţie penibilă ar fi ca eu, Rabbitus Chirilicus, profesor universitar, să nu-ţi pot răspunde la o întrebare în faţa unor alţi studenţi.
LORI: Cam aşa mă gândeam şi eu: că oamenii cu adevărat talentaţi nu pot intra la facultăţile de artă decât printr-un noroc chior, şi anume dacă se întâmplă cumva ca profesorii din comisie să nu le observe calităţile.
RABBI: Şi pe ideea asta tot dai tu la teatru, nu? Ştiu şi eu pe cineva foarte talentat care a intrat printr-un astfel de noroc în clasa lui Dem Rădulescu.
LORI: Maria-Magdalena?
RABBI: Exact. Tipa care juca Ana în spectacolul vostru cu „Jocul vieţii” şi care a jucat Caesonia în „Macbeth şi caligula” la festival la Sibiu anul trecut.
LORI: Aveţi informaţii foarte exacte. Dar, apropo, aţi auzit că a murit Dem Rădulescu?
RABBI: Încă n-a murit. Va muri de-abia la începutul lui septembrie.
LORI: Cum?! Şi asta se ştie? Dinainte?!
RABBI: Ţi-am zis că suntem foarte bine informaţi.
LORI: Exact ca securitatea!
RABBI: Mult mai rău, te asigur. Atunci totul era să se facă dispărute spiritele turbulente, securiştii erau programaţi într-o singură direcţie. Acum e în funcţie de interesele fiecăruia; maşinăria a devenit mult mai complicată, şi mai greu de înţeles.
LORI: Înspăimântător!
RABBI: Dacă tot ai intrat „pe stare”, hai să-ţi mai fac o demonstraţie. O să-ţi spun ce ştim despre tine. N-o să-ţi spun unde ai terminat liceul sau chestii de genul ăsta, că se pot găsi chiar şi în dosar. În ’97 ai dat la Cluj la actorie şi te-ai certat cu nevastă-mea, care era în comisie. În ’98 ai dat la Bucureşti şi la Sibiu, şi în ambele locuri te-au picat Romana Alexandrescu şi Zamfir Floroiu. Anul trecut ai dat la regie la Târgu-Mureş, unde te-ai certat cu Vasile Lăpuşan, şi la Bucureşti la actorie, unde te-a picat Caragea Negrilă.
LORI: Astea erau uşor de aflat. Altceva!
RADIO: Un tânăr de 26 de ani a dispărut de o săptămână de la garsoniera unde locuia cu prietena lui în chirie. (Cei doi, nu se ştie exact din ce motive, tac şi ascultă cu atenţie.) Ultimul semn de viaţă din partea lui e biletul lăsat pe masă înainte de plecare: „Am plecat să mă înscriu, şi să te înscriu şi pe tine, dacă pot, la medicul de familie. Apoi merg la piaţă să cumpăr nişte zarzavaturi şi ce-mi mai trebuie pentru o ciorbă bună. Tu mănâncă macaroane; eu am mâncat margarină şi brânză. Nu-ţi fă probleme. Vin repede.” Semnalmente: 1.70 m, păr blond, lung, ochi albaştri, poartă evazaţi. Toţi cei ce pot da informaţii despre dispărut sunt rugaţi să sune la numărul 066/8989899 sau la Poliţia Miercurea-Ciuc.
RABBI: E de vârsta ta.
RADIO: Azi, la orele 8:30, a murit marele şi îndrăgitul actor şi profesor de teatru Dem Rădulescu. Funeraliile vor avea loc la Cimitirul Bellu, sâmbătă la orele 12.
LORI: Deci n-aţi fost bine informaţi!
RADIO: Starea vremii...
LORI: Aşa că nu...
RABBI: Stai să auzim vremea.
RADIO: ...va sufla slab până la moderat, cu intensificări în nordul ţării. La noapte minimele vor oscila între 10 grade la Sfântu-Gheorghe şi 18 grade la mangalia şi Timişoara...
LORI: Nu sunteţi nici voi atotştiutori!
RABBI: Nu-i vorba de asta. Dem a rezistat ceva mai puţin decât fusese planificat. E doar vina lui. Chiar şi la vârsta pe care o avea bea încă destul de mult. Cu alte cuvinte, nu prea mai ai încredere în serviciul nostru de informaţii şi contrainformaţii?
LORI: Exact.
RABBI: Atunci o să revin la biografia ta...
RADIO: O piesă în memoria marelui om de teatru care a fost dem Rădulescu. U2 - „Acrobat”. (În continuare se va auzi piesa menţionată.)
RABBI: Auzi ceva picant: tu şi prietena ta, care s-a înscris la actorie, sunteţi împreună din 13 martie anul trecut.
LORI (perplex): De unde aţi aflat?
RABBI: Stai că-ţi mai spun: trebuie să-ţi iasă un volum de teatru la editura „Dacia”, volum ce se va numi (dacă găseşti sponsori, ceea ce mă îndoiesc) „Canis Peccatum Sus Dependit” şi va conţine patru piese: „X!,Y?.”, „Despre”, „Cheia în broască” şi „Femei geografice”.
LORI: E, dacă-i aşa, va mai conţine una, despre un examen de admitere la teatru, cu Lori cel Sfânt şi Rabbitus Chirilicus personaje principale. Asta n-aveţi cum s-o controlaţi!
RABBI: Ba, dar cum să nu? Sunt prieten bun cu toţi şefii de la „Dacia”.
LORI: Pot scoate volumul şi la o editură din Satu-Mare sau Miercurea-Ciuc, sau oriunde altundeva.
RABBI: Avem relaţii peste tot.
LORI: Nu contează, volumul de teatru tot îmi iese!
RABBI: Un alt amănunt picant: prietena ta va intra la teatru. Ea da, tu nu. Echitabil, nu?
LORI: Sunteţi nişte împuţiţi! (S-a cam pilit.) Îi ziceai chelnerului „securist”, tu, mâna dreaptă a şefului securităţii de Cluj? Adică mâna cu care se ştergea la fund. Îmi vine să vărs!
RABBI: Din cauza băuturii.
LORI: Băiete! (Intră Chel.)
CHEL: Vă rog, nu-mi mai spuneţi aşa!
LORI: Dar de ce, te deranjează?
CHEL: Da.
LORI: Cu atât mai bine. (Pauză.) Cum ai vrea să-ţi spun?
CHEL: „Chelner!”
LORI: Bine, dar o să-ţi spun prescurtat: „Chel!”
CHEL: Iar vă bateţi joc de mine.
LORI: Asta ţi-e meseria, ce să-i faci! Adu încă un rând, cu tot cu juicele de fructe. (Chel iese.)
RABBI: Cum stai cu traducerea?
LORI (total pierdut): Care traducere?
RABBI: Cum care traducere? Samuel Beckett - „The Complete Dramatic Works”, cartea pe care ai primit-o de la Silvia, prietena aia a ta care a primit o bursă de un an în Irlanda. Unde a dat şi bacul. Iar după ce s-a întors acasă românii au obligat-o să facă din nou clasa a XII-a, bineînţeles, după ce a dat şi câteva diferenţe, şi să-şi dea apoi din nou bacul. Cel din Irlanda nu era suficient de bun. Ai tradus, mi se pare, patru piese, printre care şi „Sfârşit de partidă”, iar acum lucrezi la a cincea.
LORI: E groaznic! (Chel aduce comanda.)
RABBI: Că traduci Beckett? Mi se pare un lucru bun.
LORI: Nu, scurgerea asta de informaţii.
RABBI: Să merg mai departe?
LORI: Da, vreau să văd dacă există ceva ce n-aţi aflat.
RABBI: Nu prea cred. La Baia mare s-ar putea să scoţi volumul de proză „Debit de valium”, la editura „Proema”. Ai jucat Tatăl în spectacolul după piesa „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă” a lui Lovinescu, pe care l-a montat Mircea Grodas la Teatrul Dramatic Baia Mare (teatru care se numeşte deja Teatrul Municipal) în 1998. Şi aţi fost cu spectacolul la „Yorick” la Piatra Neamţ, unde Grodas a luat un premiu pentru interpretare.
LORI: Fantastic!
RABBI: Anul trecut ai jucat două roluri, Macbeth şi Cherea, într-un spectacol montat de acelaşi Grodas la teatrul Dramatic Baia Mare, după trei piese: „Macbeth” şi „Hamlet” de Shakespeare şi „Caligula” de Camus, spectacol care se numea „Macbeth şi Caligula în viziunea prinţului Hamlet al Danemarcei”. Prezentat la festivalul internaţional de la Sibiu. Şi tot anul trecut ai repetat, prin mai-iunie, la un spectacol cu piesa ta „Despre”, în care tu jucai Vulturul, iar prietena ta juca Prometea. Am auzit că e o piesă bună. Premiera spectacolului s-a anulat, pe motiv că aţi fi lăsat mizerie în cabine după o reprezentaţie cu „Macbeth”, şi asta într-o zi când sala şi împrejurimile fuseseră închiriate de dimineaţă de PDSR. Dar tot aţi jucat spectacolul la un festival de amatori la Botoşani în noiembrie, unde aţi avut un imens succes de public, dar n-aţi luat nici un premiu.
LORI: Îmi place sala teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani. Aş vrea să montez ceva acolo.
RABBI: Vrei să-ţi aranjez un contract?
LORI: Se poate chiar dacă n-am studii de teatru?
RABBI: Da, dacă scoţi o sută de euro.
LORI: De unde dracu’ să îi scot? (Pauză.) Şi dacă scot banii ăştia înseamnă că nu aş câştiga (iar!) nimic din spectacolul pe care l-aş face.
RABBI: Exact! Dar tu eşti dependent de teatru, am impresia!
LORI: E adevărat, dar, oricum, nu am banii.
RABBI: Dacă faci rost, oferta e valabilă oricând. Îţi apreciez calităţile.
LORI: Atunci de ce nu pot să intru la facultatea voastră?
RABBI: Ţi-am explicat o dată, chiar vrei să mă repet? Dacă o luăm iar de la început o să devină prea plictisitoare piesa.
LORI: Ce piesă?
RABBI: Nu ziceai că o să scrii o piesă cu noi doi personaje principale? Sau ai uitat? Ce naiba, nu mă dezamăgi tocmai acum!
LORI: Ce importanţă are, dacă tot nu intru la teatru?
RABBI: Nu contează părerea mea despre tine? Acum mă jigneşti!
LORI: Scuză-mă! Continuă, te rog.
RABBI: Anul trecut aţi vrut să vă căsătoriţi, chiar a doua zi după ce ea a împlinit optsprezece ani. O să vă căsătoriţi pe treisprezece octombrie.
LORI: Încă n-am hotărât nimic, se pare că aţi primit informaţii false.
RABBI: Poate că nu.
LORI: Dar poate că da.
RABBI: Ai făcut şapte ani gimnastică, doi ani atletism şi unul fotbal. Trupa ta preferată e Van Der Graaf generator, şi chiar ai în plan o piesă de teatru despre ea.
LORI: Nu-mi dau seama de unde ai aflat, dar dacă tot am ajuns aici poate-mi spuneţi şi mie ce alte piese mai vreau să scriu.
RABBI: Vrei să scrii, de exemplu, o piesă cu personaje din Shakespeare invitate la un ospăţ, o piesă despre băşini, o piesă cu acarieni (nici nu ştiu ce înseamnă), alta cu un meşter păpuşar, una cu Ulise...
LORI: Ajunge! Dacă scriu piesa asta cu noi doi, şi scriu şi discuţia asta despre piesele pe care o să le scriu, o să-mi fure duşmanii ideile.
RABBI: Iar nu mai avem băutură. Mai luăm un rând?
LORI: Eu n-am bani.
RABBI: Nici nu-ţi cere nimeni.
LORI: Aveţi destui bani să plătiţi toată consumaţia?
RABBI: Am bani să te ţin beat o săptămână, sau chiar două. Uiţi că avem examen de admitere?
LORI: Aţi primit deja mita?
RABBI: Şi aşa eşti deja beat, aşa că pot să-ţi spun orice, că nu ţii minte.
LORI: Asta rămâne de văzut, când o să scriu piesa, dacă o s-o scriu.
RABBI: O s-o scrii, că nu eşti sănătos la cap.
LORI: M-am plictisit de discuţiile astea „serioase”, mai bine mai spune-ţi-mi un banc, dar nu tot aşa de prost.
RABBI: Ştii care e cel mai prost banc?
LORI: Banc Post.
RABBI: Exact, de unde ştii?
LORI: Bancul ăsta eu l-am inventat.
RABBI: Eşti sigur că mai vrei să bei?
LORI: But of course I do! Chel! (Intră Chel.)
CHEL: Vă mai aduc un rând?
LORI: Numai dacă poţi, dacă nu te-ai îmbătat.
CHEL (înţepat): Nu beau în timpul serviciului!
RABBI: Nu umbla cu braşoave din astea, că suntem în Cluj. Mai bine spune-ne nişte clujuri.
CHEL: Nu ştiu ce sunt alea.
LORI (nervos): Atunci du-te odată şi adu dracului ceva de băut, că nu mai pot gândi corect.
CHEL: Poate că n-ar trebui...
LORI: Valea! (Chel iese.)
RABBI: Mai bem tura asta şi plecăm, că deja te-ai îmbătat. (I se face greaţă. Iese în fugă.)
LORI: Unde mergi?... Unde s-o fi dus? (Intră Chel, cu comanda.)
CHEL: Să vă aduc nota de plată?
LORI: Te-am întrebat ceva?
CHEL: Nu.
LORI: De ce?
CHEL: Ce de ce?
LORI: De ce nu te-am întrebat nimic?
CHEL: Nu ştiu.
LORI: Îţi spun eu: pentru că n-am avut chef. Şi acum dispari! (Chel dispare.) Ce imbecil! Unde-o fi dispărut? Chel! Chel! Nimic. N-avem cui să-i plătim. Capul mi-e atât de greu, ca durerea omenească. Dacă băutura mi-ar fi de ajuns, dacă aş putea să scap cumva de acest algoritm de admitere! Iar n-o să reuşesc, iar trebuie să merg acasă să-mi caut de lucru. Şi chelnerul ăsta care nu mai vine! Chel! Ăsta o fi dispărut de-a binelea. Dar n-am de ce să mă enervez, doar eu i-am spus să dispară. Chel, apari! (Chel apare.) Unde-ai dispărut?
CHEL: Treaba mea!
LORI: Ştii ce? Mănâncă-ţi-o!
CHEL: Ce să mănânc?
LORI: Treaba să ţi-o mănânci, de preferinţă mare. Hai, du-te, eşti al dracului de plictisitor!
(Intră Rabbi. Chel iese.)
LORI: Unde ai fost?
RABBI: La budă.
LORI: Ai dat la raţe?
RABBI: Nu erau, dar am borât şi singur. Mergem?
LORI: Cum să mergem, mai avem de băut!
RABBI: Eu nu mai beau nimic. Bea tu şi berea mea dacă vrei. Eu o să beau doar sucul.
LORI: Cu toată plăcerea!
RABBI: Băiete, nota!
(Intră Chel.)
CHEL: Plătiţi?
RABBI: Da. Cât avem de plătit?
CHEL: Aţi avut 4 halbe de Ursus negru, 8 cafele, 6 sucuri, 4 sute de vodcă, 4 sute de rom, 4 sute de gin, 4 sute de whisky. Face în total 318 mii de lei. (Rabbi îşi scoate portmoneul din buzunar, ia din el bani şi plăteşte.)
RABBI: Păstrează restul.
CHEL: Mulţumesc.
LORI: Şi du-te dracului! Hai c-am terminat. Nu bem o cafea?
RABBI: Dacă vrei, spune-i să-ţi aducă. Eu nu beau cafea la ora asta, că nu mai pot să dorm.
LORI: Chel, o cafea!
VOCEA CHELNERULUI: Imediat!
RABBI: Eu o să adorm imediat.
LORI: Stai că beau cafeaua şi mergem. O s-o beau în stil italienesc. (Rabbi adoarme. Lori încă nu.) Ce faci, dormi? A adormit. (Lori adoarme. Intră Chel şi îl scutură uşor pe Lori.)
CHEL: V-am adus cafeaua.
LORI (somnoros): Pune-o pe masă. (Dă cafeaua pe gât, apoi îl trezeşte pe Rabbi.) Hei, domn’ regizor, mergem?
RABBI (şi mai somnoros): Da, da.
(Ies, fără să plătească şi cafeaua. Intră Chel şi se ia cu mâinile de cap.)
-CORTINA!-

Tabloul 3

Sală de curs cu trei mese puse cap la cap în stânga, iar în dreapta 8-9 mese cu scaune, etc. Intră cei patru „comisari” din comisie, cu braţele încărcate cu tot felul de hârtii, albume de artă ş.a.m.d., şi se aşează la „catedră”.)
RABBI: Câţi candidaţi avem, Radule?
RADU BELCIUGAN (AL DOILEA COMISAR - din economie de spaţiu o să-i spunem Belciu): Cinci, dintre care patru pregătiţi de mine.
RABBI: Deci nu se ocupă locurile.
CONSTANTINESCU (AL TREILEA COMISAR - din economie de spaţiu o să-i spunem Escu): Şi unul dintre ei va intra pe locurile cu plată, nu?
RABBI: Asta numai dacă e destul de bine pregătit.
BELCIU: Cei pe care i-am pregătit eu sunt destul de ignoranţi, dar cred că o să se descurce.
RABBI: Pe celălalt îl cunosc eu, e prea bine pregătit, ştie mult prea multe, nu are rost să-l luăm.
ION TUDORAN (AL PATRULEA COMISAR - din economie de spaţiu o să-i spunem Tudo): Tu hotărăşti, că e clasa ta, dar nu vrei să avem şi noi la regie, măcar o dată, un student bun? Eu unul m-am săturat de copiii ăştia de bani gata care nici după treizeci de ani, când trebuie să iasă la pensie, n-au habar ce-i ăla teatru.
RABBI: Ştii ce, Tudorane? Când o să iei tu clasă poţi să-l iei, e bun individul.
TUDO: Să ştii că o să iau şi eu clasă anul viitor! Până când o să avem studenţi cu nivel cultural de copii de 10 ani?
ESCU: Ce putem face dacă avem rude cu nivel cultural scăzut şi copiii de bani gata nu prea au de unde să aibă personalitate?
TUDO: Deci dacă avem un candidat care are numele tău, ca şi acum, mai ales că e şi numele preşedintelui, acesta va reuşi cu siguranţă?
ESCU: Să ştii că Mircea e pregătit!
BELCIU: Poartă numele preşedintelui, dar e cu mult mai incult şi mai bătut în cap. Îţi spun sigur, că eu l-am pregătit.
RABBI: Şi în plus n-o să mai poarte numele preşedintelui decât 3 luni şi ceva. Apoi, iar Iliescu!
TUDO: Şi te bucuri?
RABBI: Ştiu şi eu? Poate că da. Să lăsăm însă poveştile fără rost, şi să trecem la lucruri serioase. Candidaţii au venit?
BELCIU: Da, sunt afară.
RABBI: Toţi cinci?
BELCIU: Nu ştiu, mi se pare că lipseşte o fată.
RABBI: Du-te vezi!
(Belciu iese.)
RABBI: Începem?
TUDO: Avem tot ce ne trebuie?
ESCU: Da, lipsesc doar candidaţii. Mai bine zis, viitorii studenţi.
(Reintră Belciu.)
BELCIU: E o fată care încă n-a venit. Mai aşteptăm.
RABBI: Nu, spune-le să intre. Fata respectivă va veni pe parcurs. Sper, spre binele ei.
(Belciu iese, apoi reintră împreună cu patru candidaţi: Lori cel Sf, Mircea Constantinescu, Istvàn Farkas şi Maria Bostan. Cei patru salută pe rând.)
RABBI: Bună ziua. Lăsaţi pe catedră buletinele şi legitimaţiile de concurs şi aşezaţi-vă în primele bănci ale luptei pentru ţară. (Cei patru se execută.)
TUDO (în şoaptă): Ce glumă proastă, zău aşa! (Lori aude şi începe să râdă destul de tare. Rabbi se enervează.)
RABBI: Îmi spui şi mie de ce râzi?
LORI: Nu era o glumă?
RABBI: Ba da, du-te şi ia loc într-o bancă.
LORI (în timp ce îşi ia locul): Dacă râd, înseamnă că era o glumă bună, nu?
TUDO: Dimpotrivă.
RABBI: Tu să taci!
TUDO: Am tăcut.
RABBI: Gata! Începem?
BELCIU: Nu aşteptăm să vină şi întârziata?
RABBI: Poate nici nu vine; şi apoi, azi are examen. Aşa o să facă şi când va fi regizoare?
(Intră Aurora Năstase, cea de a cincea candidată, fără să bată la uşă.)
AUR (din economie de spaţiu): Bună ziua.
RABBI: Cam târziu, cam târziu.
AUR: Vă rog să mă scuzaţi.
LORI: Propun să nu o primiţi în examen.
BELCIU: Cum vrei.
RABI: Gura, că imediat nu te primim pe tine! (Lori se scarpină pe obrazul drept.)
RABBI (candidaţilor): Veţi da azi prima probă. Poate deja ştiţi, unii dintre voi, în ce constă, dar vă mai spun o dată: veţi primi trei cuvinte, exprimând un obiect, o stare sau un sentiment, şi o acţiune, pornind de la care va trebui să creaţi o scurtă povestire dramatică din care să reiasă că aveţi imaginaţie vizuală, creativitate, etc., să ne convingeţi că puteţi fi regizori. De asta sunteţi aici, nu? (Belciuganului.) Continuă tu, te rog!
BELCIU: Cele trei cuvinte vor fi scrise pe un bilet de examen, la punctul 1. La punctul 2, veţi primi o fotografie cu un personaj căruia trebuie să-i faceţi o biografie imaginară. Cu date cât mai exacte: unde s-a născut, când, despre părinţii lui, copilărie, ş.a.m.d., până în momentul fotografiei.
TUDO: La punctul 3 aveţi de descoperit o posibilă stare conflictuală într-o reproducere după o pictură dintr-unul din albumele de pe masă. (Colegilor de comisie.) Dar cred că trebuia să le dăm mai întâi biletele şi apoi să le explicăm ce trebuie să facă.
ESCU: Probabil, dar acum, dacă tot am început, să mergem până la sfârşit. Punctul 4 e cel mai clar: de explicat un personaj sau o relaţie dintre două personaje dintr-una din piesele din repertoriul de concurs. Ţin să vă atrag atenţia că nu trebuie să faceţi comentariu literar, nu, scurt şi la obiect. Iar la punctul 1 nu faceţi literatură, ci povestire dramatică! Aţi citit toate piesele din repertoriul de concurs?
LORI: Da.
ESCU: Dintre ceilalţi mai e cineva care a citit toate piesele?
MIRC (economie de spaţiu): Nu.
ISTI: Aproape toate.
MARI: Nu chiar toate.
AUR: N-am găsit „Capul de răţoi”.
(Ultimele patru replici au loc simultan.)
ESCU: Nu toţi deodată, ci pe rând. (Constantinescului.) Tu?
MIRC: Nu.
ESCU (Farkasului): Nici tu.
ISTI: Sunt câteva pe care nu le-am găsit.
ESCU: Nu le-ai căutat unde trebuia! (Bostanului.) Tu?
MARI: Nu.
ESCU (Năstasului): Sunt sigur că nici tu!
AUR: Nu.
ESCU: Şi veniţi aşa la examen? Afară! (Cei cinci candidaţi - fără Lori - se ridică în picioare instantaneu.)
RABBI: Încă nu! Staţi jos. (Escului, nervos.) Eu sunt preşedintele comisiei! (Candidaţilor candizi.) Nu-l luaţi în seamă, aşa face el întotdeauna. O să ieşiţi şi afară, dar numai pentru a intra apoi pe rând la examen. Mai întâi o să ne vorbiţi puţin despre voi, să ne cunoaştem mai bine. Unii dintre voi vor fi studenţi la noi, şi trebuie să ne împrietenim. Să începem! Cine e Bostan Maria?
MARI: Eu.
RABBI: Spune.
MARI: M-am născut la Bucureşti în 2 martie 1978, am terminat Liceul de Artă (artă plastică) şi am făcut un an la Regie film particular.
RABI: De ce ai renunţat?
MARI: E o mie de dolari taxa anuală şi nu-mi mai permit.
TUDO: De ce vrei să faci regie de teatru?
MARI: Vreau să fac lucruri frumoase.
RABI (trecând repede peste acest moment penibil): Bine, bine. Charismatovic Loránd!
LORI: Prezent!
RABBI: Noi ne cunoaştem deja, nu?
LORI: Cred că da. (Sclipire diabolică în privire.)
RABBI: Spune-ne doar de ce dai la regie.
LORI: Să vă spun purul adevăr? Sunt obsedat de teatru.
RABBI: Fără de-astea! Nu avem nevoie de bolnavi psihic. Mai bine gândeşte-te la altceva.
LORI: Atunci să zicem că am ajuns la concluzia că nu am suficientă charismă să fiu prooroc, şi atunci am hotărât că o să fiu regizor de teatru. Vreau să mă salvez prin artă.
RABBI: Eşti sigur că nu eşti destul de charismatic să fii prooroc? Numele ţi-e potrivit.
LORI: Nu sunt chiar sigur.
TUDO: Citeşti mult?
LORI: Destul de mult.
TUDO: Şi crezi că asta îţi foloseşte pentru regie?
LORI: Da.
TUDO: De ce?
LORI: Strâng informaţii pe care să le folosesc apoi în spectacole.
TUDO: Teatrologul strânge informaţii.
LORI: Şi regizorul. Dacă nu are habar de mituri, simboluri şi multe altele, poate să facă spectacole bune?
TUDO: Da, dacă are actori buni.
LORI: Şi atunci rolul regiyorului este de a-şi alege actorii şi a respecta toate indicaţiile din text?
TUDO: Exact.
LORI: Asta deja nu-i regie, ci grădinărit! Sau oierit!
RABBI: Ajunge! Următorul. Adică preşedintele Mircea.
MIRC: Hunedoara, 1981, liceu de construcţii, proaspăt absolvent.
RABBI: Ai mai făcut teatru?
MIRC: Da, în liceu.
RABBI: Cum te-ai hotărât să dai la teatru?
MIRC: Când eram în clasa a doua am văzut la televizor „Livada de vişini” cu Gina Patrichi şi m-am îndrăgostit şi de piesă şi de Gina.
RABBI (plictisit): Mulţumim. Farkas István!
ISTI: Da.
RABBI (către ceilalţi candidaţi): Cei cu care am vorbit deja puteţi ieşi afară la o ţigară şi apoi să aşteptaţi să intraţi la examen, tot în ordine alfabetică. Dacă vreţi, puteţi sta şi în sală. (Lori iese.)
ISTI: M-am născut...
RABBI: Răbdare! Ceilalţi rămân aici?
CEILALŢI: Da.
RABBI (Farkasului): Acum poţi vorbi.
ISTI: M-am născut la Târgu-Mureş în 1979, am terminat acum trei ani Liceul de Construcţii...
RABBI: Este facultate de teatru şi la Târgu-Mureş. De ce nu dai acolo?
ISTI: Am dat de două ori.
TUDO: La secţia maghiară?
ISTI: Nu. De ce întrebaţi? Am accent?
TUDO: Da, dar la un regizor nu prea contează.
ESCU: De ce vrei să faci teatru?
ISTI: Nu ştiu să explic exact, dar o să încerc. Vreau să încerc să mă exprim prin teatru.
BELCIU: Dar de ce, altfel nu te poţi exprima?
ISTI: Am făcut şi artă plastică, pictură, la nivel amator, dar se pare că nu am mână să pun pe pânză ideile şi imaginile pe care le am în cap.
RABBI: Crezi că în teatru vei avea mai mult succes?
ISTI: Sper.
RABBI: Ai mai făcut teatru?
ISTI: Da, am avut o trupă de teatru amator cu care am făcut două spectacole şi am participat la nişte festivaluri.
TUDO: Aţi fost la Târgu-Mureş la festival acum doi ani?
ISTI: Da.
TUDO: Ce aţi jucat?
ISTI: „Muştele” lui Sartre.
TUDO: În limba maghiară parcă, nu?
ISTI: Ba da.
TUDO: Înseamnă că aţi luat premiul pentru cel mai bun spectacol.
ISTI: Da.
RABBI: Ai o bulină roşie.
ISTI: Mai bine albă, că nu-s comunist!
RABBI: Bine, bine. Poţi să ieşi la o ţigară. (Isti iese.)
TUDO: Cine-a mai rămas?
AUR: Eu.
RABBI: Spune.
AUR: M-am născut la Bucureşti în 1978, liceu de muzică, 2 ani la Cons - regie operă...
RABBI: De ce ai renunţat?
AUR: Eu vreau să fac altceva.
RABBI: Ce?
AUR:Regie de teatru.
RABBI: De ce tocmai regie de teatru?
AUR: Nu ştiu. Vreau să încerc şi asta, poate mă atrage mai mult decât opera.
RABBI: Şi de ce nu dai la Bucureşti?
AUR: M-am săturat de oraşul ăla!
RABBI: Da, dar acolo sunt mai multe teatre, deci mai multe oportunităţi.
AUR: Îmi place mai mult teatrul din Cluj.
RABBI: De ce?
AUR: Nu ştiu. Am văzut câteva spectacole şi mi-au plăcut.
RABBI: Ce spectacole ai văzut?
AUR: „Clopotul scufundat” de Hauptmann, „Troilus şi Cressida”, „D’ale Carnavalului” şi „Scaunele”
RABBI: Care ţi-a plăcut mai mult?
AUR: „Scaunele”.
RABBI: Ştii cine a făcut regia?
AUR: Eu? Dumneavoastră. A fost foarte bun spectacolul.
RABBI: Mulţumesc.
ESCU: Eşti sigură că ai văzut spectacolul?
AUR: Nu înţeleg întrebarea.
ESCU: Adică, nu cumva ai auzit că Rabbitus Chirilicus a făcut spectacolul cu pricina, şi încerci să te pui bine pe lângă el, dacă tot ia clasă de regie?
RABBI (Escului): Hai, lasă prostiile, că sperii fata!
AUR: Nu m-am speriat, dar e o jignire! Aşa vă purtaţi cu toţi candidaţii?
ESCU: Mai încet, fato, că nu eşti la mă-ta acasă! Vrei să pici?!
RABBI: Escule, mai bine du-te şi bea ceva decât să-mi strici mie examenul! (Îi face Aurorei cu ochiul. Aur se bucură, se înroşeşte şi îşi face vânt cu un mic evantai pe care-l scoate din poşetă. Escu iese bodogănind sacadat.)
AUR: Ce să vă mai spun?
BELCIU şi RABBI (în cor): Nimic.
RABBI: Du-te şi spune-le celor doi de afară să intre şi ei pentru testul de cultură generală. (Aur iese.) Am impresia că o să ne distrăm puţin azi; Lori ăsta e cam impulsiv. (Reintră Aur, Isti şi Lori.) Haideţi, haideţi, aşezaţi-vă în bănci, să începem testul de cultură generală. N-o să vă mai dăm bilete, o să facem chiar un colocviu. Tudo, te rog!
TUDO: Să începem cu literatura. Alfabetic vorbind, spune-mi un mare romancier rus. (Nici un răspuns. Lori râde cu ochi sclipitori.)
TUDO (nervos): Bostan Maria, un mare romancier rus!
MARI: Eu?
TUDO: Tu, tu, cine altcineva?
MARI: Puşkin? (Lori râde.)
TUDO: Şi mai cum?
MARI (după o lungă pauză cogitativă): Nu ştiu. (Lori râde.)
TUDO: Îţi spun eu: Aleksandr Sergheevici Puşkin, doar că e mare poet mai degrabă decât mare romancier. Spune-mi numele unuia dintre cei doi titani ai romanului rus.
MARI (lungă pauză cogitativă): Prokofiev? (Lori râde.)
TUDO: Ăsta e compozitor, nu scriitor! (Mari începe să tremure. Pauză lungă.) Ei? Nu zici nimic?
MARI (lungă pauză cogitativă, apoi efort titanic): Dostoievski?
TUDO: În sfârşit! Şi mai cum?
MARI (lungă pauză cogitativă) Nu ştiu.
TUDO: Feodor Mihailovici Dostoievski. Care e celălalt titan? (Văzând privirea disperată a Bostanului.) Nu ştii? E Lev Nikolaevici Tolstoi. Hai să vorbim puţin despre Dostoievski. Ce ai citit de el? (Mari face eforturi disperate de săpături în memorie.) Nu ai citit nimic?
MARI (tremurând): Ba da, ba da...
TUDO: Atunci spune!
MARI (lungă pauză cogitativă plus efort titanic): „Crimă şi pedeapsă”.
TUDO: Ţi-a plăcut?
MARI: Foarte mult.
TUDO: Cum se numeşte personajul principal?
MARI (lungă pauză cogitativă): Nu ştiu.
TUDO: Ştie cineva? (Lori se manifestă în sens afirmativ.) Cum te cheamă?
LORI: Charismatovic Loránd. Personajul principal din „Crimă şi pedeapsă” se numeşte Raskolnikov şi, după părerea mea, e mai mult un imbecil decât o înaltă conştiinţă morală.
BELCIU (vizibil supărat): Nu te-a întrebat nimeni!
LORI: Mii de scuze.
TUDO (Bostanului): Ai mai citit ceva de Dostoievski?
MARI: Nu.
RABBI: Constantinescu Mircea?
MIRC: Doar „Crimă şi pedeapsă”.
RABBI: Întrebarea era dacă ai citit altceva.
MIRC: Nu.
RABBI: Farkas István?
ISTI: „Fraţii Karamazov”.
RABBI: Foarte bine. Altceva?
ISTI: Nu.
RABBI: Năstase Aurora?
AUR: Doar „Crimă şi pedeapsă”.
RABBI: Dar cum veniţi aşa la examen?
(Linişte deplină. Lori râde.)
RABBI: Tu de ce râzi?
TUDO: Hai să trecem la altceva. La sculptură, de exemplu. Charismatovic, spune-ne un mare sculptor francez.
LORI: Rodin.
ESCU: Dar unul grec?
LORI: Fidias.
RABBI: Mai bine să-i întrebăm pe ceilalţi, dar nu despre sculptură, că nu cred să se descurce. Constantinescu, din ce curent face parte pictorul spaniol Salvador Dali?
MIRC: Neoclasicism.
RABBI: Interesant, dar fals. Dali este pictor suprarealist. Zi-mi alţi pictori suprarealişti, dacă ştii.
MIRC: Picasso, Luchian, Grigorescu...
BELCIU: Ho, că-i făgădău!
RABBI (Belciului): De ce l-ai oprit? Era interesant. (Constantinescului.) N-ai nimerit deloc, nici măcar Picasso nu e suprarealist. (Farkasului.) Spune-mi tu două dintre cele mai celebre lucrări ale lui Picasso.
ISTI: „Guernica” şi „Domnişoarele din Avignon”.
RABBI: Perfect. A cui e gruparea „Călăreţul albastru”?
ISTI: „Blaue Reuter”? E a lui Kandisnky.
RABBI: M-ai convins. (Pauză.) Mai e cineva?
AUR: Eu.
ESCU: Propun să trecem şi la muzică. (Aurului.) Cine e supranumit „Titanul muzicii”?
AUR: ...
ESCU: Be-?
AUR: ...
ESCU: Beet-?
AUR: ...
ESCU: Beethov-?
AURA (fericită): Beethoven!
RABBI: Bravos! Spune-mi un concert de Beethoven.
AURA (după o lungă pauză cogitativă): Sonata lunii.
RABBI: Nici aşa nu se poate! Aveţi fiecare hârtie la îndemână?
CEI CINCI CANDIZI: Da.
RABBI: Aveţi zece minute să modificaţi începutul şi sfârşitul unei schiţe de Caragiale. (Pauză un minut.) Bostan Maria, ce schiţă ai ales?
MARI: „Bubico”.
RABBI (lui Lori): Tu?
LORI: „Tatăl nostru”.
RABBI (Constantinescului): Dar tu?
MIRC: „Bubico”.
RABBI: Tot „Bubico”? (Farkasului.) Tu?
ISTI: „Bubico”.
RABBI (Aurului): Tu, tot „Bubico”?
AUR (cu un sfert de gură): Da.
LORI (se ridică în picioare): Eu renunţ la examen. La revedere! (Iese. Toţi ceilalţi rămân blocaţi o vreme.)
RABBI: Gata, candidaţii pot pleca. (Candizii se execută. Celorlalţi comisari.) Ieşiţi şi voi şi trimiteţi-l pe Charismatovic la mine. (Ies. După 15-20 de secunde intră Lori, cu mâinile în buzunar.)
LORI: M-ai chemat?
RABBI: Da.
LORI: De ce?
RABBI: Lasă prostiile, şi hai să continuăm examenul.
LORI: La ce bun?
RABBI: Îţi promit că intri.
LORI: Pe locurile cu taxă? Nu, mulţumesc.
RABBI: Nu, pe locurile fără taxă.
LORI: Nu mă mai interesează şi, oricum, fac ceva pe facultatea voastră! Iar pe tine am să te împuşc.
RABBI (alb la faţă): Cum? (Strigă.) Ajutooor! (Lori scoate din buzunar mâna dreaptă şi o îndreaptă spre Rabbi drept „pistol”.)
LORI: Bum! (Rabbi se prăbuşeşte. Intră Belciu şi vede cadavrul.)
BELCIU: Ce i-ai făcut?
LORI: Nimic. (Vrea să iasă. Belciu îi aţine calea.)
BELCIU: Nu pleci nicăieri până vine poliţia!
LORI: Poliţia? A, da. Bine. (Îşi reia locul ocupat în timpul examenului şi îşi aprinde o ţigară. Apar Escu şi Tudo, apoi candidaţii.)
ESCU: A murit Rabbi?
TUDO: Ce s-a întâmplat?
BELCIU (candidaţilor): Examenul se amână. Plecaţi! (Candizii se conformează.)
- CORTINA -

Tabloul 4

(O săptămână mai târziu.
Celulă în închisoare. Nu există nici un fel de mobilier, doar o cârpă care probabil ţine loc de pat şi un mic hârdău pentru nevoile prizonierului. Lori stă aşezat pe cârpă şi citeşte. Se deschide uşa din afară.)
VOCEA GARDIANULUI: Lori, ai pe cineva în vizită! (Intră Ypigo Lojei, logodnica lui Lori. Acesta se înviorează, sare în picioare şi o strânge în braţe pe Ypigo.)
YPI (tot din economie de spaţiu): Te iubesc!
LORI: Şi eu te iubesc! (Încep amândoi să plângă încet.) Ce bine c-ai venit! Cum ai reuşit? Credeam că n-o să lase pe nimeni să mă viziteze. Ce frumoasă eşti! (Se calmează.)
YPI: Ce mă fac eu fără tine?
LORI: Te măriţi cu cineva, probabil.
YPI: Şi acum mai ai chef de glume?
LORI: Iartă-mă. (Pauză.) A murit Chirilicus?
YPI: Da.
LORI: Nasol. Asta înseamnă că n-am şanse să ies de-aici prea curând. (Ypi începe iar să plângă.) Nu plânge, te rog! Gardienii i-ai văzut color?
YPI (zâmbind printre lacrimi): Nu, şi văd că nici tu nu eşti în dungi alb-negru.
LORI: N-au fonduri de uniforme. (Se desprinde din braţele logodnicei.) Stai, să te privesc! Parcă nu te-am văzut de ani de zile. Tot frumoasă eşti. Poate chiar mai frumoasă. Începe să-mi fie ciudă că a murit Chirilicus.
YPI: Chiar! Ce i-ai făcut?
LORI: Nimic. M-am făcut doar că-l împuşc cu degetul şi el a picat pe jos. Atât. Din păcate pentru mine nu mai era nimeni altcineva în sală. Voi fi condamnat.
YPI: Oare cu cine ar trebui să vorbesc să te scot de-aici?
LORI: Nu te mai osteni degeaba. Mai bine spune-mi, ai intrat la teatru?
YPI: Nu.
LORI (consternat): Nu? Păi cum? Mie Chirilicus mi-a spus că tu vei intra.
YPI: N-am intrat.
LORI: Ticălosul, scârnăvia, secătura...
YPI: Nu-i vorbi de rău pe morţi, că nu-i bine. (Uşa celulei se deschide larg.)
GARDIANUL (din prag): Charismatovic Loránd, eşti liber!
LORI: Te rog, fără glume proaste!
GARD: Nu glumesc. Eşti liber. Şi primeşti despăgubire o mie de mărci pentru săptămâna asta în care ai fost închis.
LORI: Nu cred! Să văd ordinul! (Gard îi arată o hârtie ştampilată.) Ha-ha! Chirilicus a avut moarte clinică! Din cauza unui deget! (Dansează prin celulă cu Ypigo.) Acum ar trebui să-i dau astea o mie de mărci să-mi rezolve un contract cu teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani.
YPI: Înainte de examen ziceai că o să scrii o piesă de teatru despre admitere. Mai vrei s-o scrii?
LORI: De ce mă întrebi?
YPI: Am văzut azi ceva ce poţi folosi în piesă, să se mai distreze oamenii.
LORI: Ce anume?
YPI: O firmă pe care scria „Coroane din flori”.
LORI: Coroane din flori?
YPI: Da.
LORI: Aşa scrie acolo?
YPI: Da. Îţi arăt, dacă vrei.
LORI: Iată că nu numai bastarzii au dreptul de a fi făcuţi din flori, ci şi coroanele. (Râd amândoi. Dansează.) E simpatică trebuşoara asta dar, vezi tu, eu am scris deja piesa.
YPI: Ai scris-o?
LORI: Da. (Merge la cârpa-pat şi scoate de sub ea un manuscris deloc voluminos.) Uite-o!
YPI: Şi nu vrei să foloseşti ce ţi-am spus?
LORI: Ba da, o să folosesc. Din păcate însă, şi piesa are happy-end.
YPI: Din fericire!
LORI: Din păcate!
YPI: Din fericire!
LORI: Din păcate!
YPI: Din fericire!
LORI: Din păcate!
YPI: Din păcate!
LORI: Din fericire!
YPI: Da, din fericire! Te-am păcălit!
LORI: Bugs Bunny ce eşti tu!
YPI: Ba tu! (Ies îmbrăţişaţi.)

-BASTA-
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


amuzanta - de Cri Cri la: 03/06/2010 16:14:22 Modificat la: 03/06/2010 16:16:30
intai am crezut ca lori e s.f. :))

ma-ntreb cum de n-a dat nimeni de ea pana acum?!
#547415 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: