Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

X!,Y?.


de alex porc la: 13/04/2005 07:11:00
modificat la: 14/04/2005 14:58:09
taguri: Scenarii 
voteaza:
(Îmi pare rău, dar nu vrea să-mi recunoască setările din word.)

FEERIE ÎN DOUĂ ACTE

PERSONAJELE:

ACTORUL
ACTRIŢA
SPECTATORUL
SPECTATRIŢA
BUFONUL
HAMLET
PUCK
DYONISSOS
BACANTELE
CALIGULA
WITTGENSTEIN
VOCEA AUTORULUI
VOCEA CORTINEI

[Scena este o sala de spectacole, sugerata doar: în stânga scenei pe un podium se gasesc o masa cu doua scaune fata în fata (paralel cu scena), un mic bufet în spate în partea dreapta, iar în partea stânga o usa rosie. Pe bufet se afla o carte de bucate. În dreapta scenei, patru-cinci scaune în rând (perpendicular pe scena). Pe cele doua scaune de lânga masa stau Actorul si Actrita, amândoi în floarea vârstei, îmbracati de voie. Actorul are pe mâna stânga un ceas de plumb, datorita caruia mâna îi atârna, si capul pe masa. Doarme. Actrita de preferinta sa fie machiata pâna la cer si înapoi. Doua scaune din rând sunt ocupate de Spectator si Spectatrita, oameni fara vârsta, care manânca seminte si scuipa cojile pe jos.
La ridicarea cortinei, Bufonul sta în fata în centrul scenei, cu capul în palme. Nici unul dintre celelalte personaje nu se misca deloc pâna Bufonul îşi termină travaliul. Bufonul îsi mai schimba, eventual, pozitia, mai face o tumba, si aranjeaza masa si personajele de pe podium. Apoi iese în culise.]
ACTRITA (scuturându-l pe Actor): Hai, trezeste-te, ca începe spectacolul! Nu auzi ce-ti spun, trezeste-te, ca iar ne facem de râs! Haide odata!
ACTORUL (buimacit de somn): Ce e? Ce s-a întâmplat?
ACTRITA (imitându-l batjocoritor): "Ce e? Ce s-a întâmplat?" Începe spectacolul si tu dormi. Nu s-ar putea oare sa fii si tu odata treaz la ridicarea cortinei?
ACTORUL: Linisteste-te, femeie! Nu vezi ca suntem acasa? Uite masa noastra semi-putrezita, bufetul nostru pustiu, usa rosie de la dormitor, si nu avem mâncare. Nu înseamna toate astea ca suntem acasa? Uite-i si pe copii, cum li se pare ca ne certam, cum se aseaza comod în fotolii, ca la spectacol, si ne urmaresc, mâncând seminte. Cred ca de data asta sunt doar coji de seminte, ca nici din astea nu mai avem bani sa ne cumparam.
ACTRITA: Iar vorbesti prostii. De fiecare data te trezesti mahmur, si crezi ca suntem acasa, desi suntem pe scena, la teatru. Masa, bufetul, usa rosie de la dormitor sunt ale noastre, dar acum fac parte din decor, iar noi suntem personaje într-o piesa de teatru.
ACTORUL: Care "noi"?
ACTRITA: Eu si cu tine. Eu sunt Actrita, tu esti Actorul, iar cei de acolo care mesteca seminte sunt spectatorii. Auzi, copii! Nici macar atâta n-avem, niste copii acolo, sa credem si noi ca avem pentru ce trai.
ACTORUL: Cum? Doar doi spectatori urmaresc piesa noastra?
ACTRITA: De fapt acum repetam doar piesa, iar în actul al doilea o s-o si jucam.
ACTORUL: Stai, stai putin, ca nu mai înteleg nimic. Cum adica, în actul întâi facem repetitie pentru actul al doilea? Pai atunci actul al doilea e actul întâi, si actul întâi e zero, sau nu e. Nu-ti dai seama ca toate astea nu pot fi decât niste tâmpenii? Ma întreb cui i-au putut trece prin cap asemenea idei?
ACTRITA: Cum cui i-au putut trece prin cap asemenea idei? Nu stii despre cine-i vorba? Despre prietenul tau, dramaturgul. Cretinul acela pipernicit, chel, cu ochelari, care vesnic e beat, ca si tine, dealtfel.
ACTORUL: Nu începe cu jignirile, ca te pleznesc!
ACTRITA: Asta doar daca ma prinzi. Chiar sunt curioasa daca poti sa te ridici de pe scaun.
ACTORUL (încercând sa se ridice de pe scaun si nereusind, din cauza ceasului de plumb): La naiba! Nu-i nimic, ca în actul al doilea tot ma ridic de aici, si-ti arat eu tie! Nu cred ca toata piesa trebuie sa stau aici întepenit.
ACTRITA: Asta ramâne de vazut.
ACTORUL: Hai, adu-mi o doza, ca nu mai suport. Sau mai bine da-mi o supradoza, sa ma sinucid. Dar, fiindca tu o sa-mi dai supradoza, o sa fii acuzata de crima cu premeditare. Doamne, ce-o sa ma mai distrez!
ACTRITA: Nu stiu de ce m-am maritat cu tine. Nu ai nici treizeci de ani si deja eşti ramolit de tot. Ai uitat ca nu mai avem droguri în casa? E drept, când ne-am casatorit erai un absolvent de IATC care promitea, toate femeile din institut umblau dupa tine, si în plus ma si lasasesi gravida. Santaj a fost, nu-i asa?
ACTORUL: Nu-mi mai aduce aminte de acel episod negru din viata mea. Si nu mai avem nici macar o bere si niste tigari din alea ordinare?
ACTRITA: Nu mai avem nimic, nici macar mucuri de tigara, ca am facut ieri curatenie. Merge bine!
ACTORUL: Ce merge bine?
ACTRITA: Piesa noastra. Spectacolul.
ACTORUL: Deci vorbeai serios mai înainte?
ACTRITA: Bine te-ai întors între cei vii! Bineînteles ca vorbeam serios. Daca tu vorbesti mereu aiurea, nu înseamna ca toata lumea face la fel.
ACTORUL (cuprins de disperare): Deci e adevarat ca avem doar doi spectatori la piesa?
ACTRITA: Da, dar nu-ti face probleme, ieri a fost doar unul. Asta înseamna ca astazi vom avea fiecare câte o tigara.
ACTORUL: Si putin LSD când vom mai avea?
ACTRITA: Asta ar fi mai greu de facut rost. Ar trebui, daca vrei droguri, sa-ti cauti ceva de lucru.
ACTORUL: A, nu, orice altceva poti sa-mi ceri, dar nu asta!
ACTRITA: Bine, atunci hai în dormitor. N-am mai facut dragoste de o luna.
ACTORUL: Hai, dar promiti ca îmi faci rost apoi de-o doza?
ACTRITA (cu mâna dreapta pe sânul ei stâng): Promit solemn.
ACTORUL (încearca sa se ridice, dar nu reuseste din cauza ceasului de plumb): Ai uitat ca suntem vasalii Timpului?
ACTRITA: Ia un cutit, taie cureaua de la ceas, si ai rezolvat problema. Sau chiar te-ai ramolit de tot si ti-e frica de ceva care nici nu exista?
ACTORUL: Sssst! Mai încet! Daca te-aude cineva putem s-o patim rau de tot! Ce vrei sa zici cu "ceva care nici nu exista"? Adica Timpul nu exista? Atunci cine m-a stigmatizat cu ceasul de plumb?
ACTRITA: Si asta ai uitat? N-ar trebui sa mai fumezi "iarba". Tu singur ti-ai pus ceasul. A venit un drogat care pretindea ca el e timpul, te-a pus sa platesti o taxa si sa-ti pui un ceas "cu greutate" pe mâna, sa fii usor de recunoscut, si în schimb ti-a promis o ratie lunara gratuita de LSD. Fiecaruia îi promitea ce îsi dorea mai mult si mai mult, si cred ca pâna la urma si-a strâns bani pentru patru sau chiar cinci doze. Ce mai, era un drogat ingenios, desi era la mintea cocosului ca era o farsa.
ACTORUL: Adica sunt mai prost decât un cocos?
ACTRITA: Tu ai zis-o!
ACTORUL (încearca sa se ridice, dar nu reuseste): Las' ca tot te prind eu pâna la urma!
ACTRITA: Nici nu-i asa de greu, trebuie doar sa îti dai ceasul jos. De mult timp astept asta. Într-o luna, de când ai ceasul de plumb pe mâna, ai îmbatrânit zece ani. Nici nu te-ai miscat de pe scaun (iese pe usa rosie). Hai, prinde-ma!
[Din camera cealalta se aude o bucata din "Light My Fire"-The Doors sau din Carmina Burana de Carl Orff ("Mandaliet,mandaliet,min gesele comet niet..."), în timp ce Actrita tot striga]:
ACTRITA: Prinde-ma! Prinde-ma!
ACTORUL: Hai înapoi, stii ca mi-e frica sa stau singur.
ACTRITA (din camera cealalta): Hai tu aici, vreau sa fac dragoste!
ACTORUL: Nu pot, stii bine ca suntem vasalii Timpului.
ACTRITA (intrând): Batrân fricos de treizeci de ani ce esti! Ce, e asa greu sa tai cureaua aia amarâta?
ACTORUL: "Curea amarâta"! Nu glumi cu lucrurile astea, stii bine ca putem s-o patim rau de tot.
ACTRITA: Ce putem pati? Si daca ar fi adevarate toate povestile tale cu timpul, tot e de preferat sa traim o ora si apoi sa murim decât sa murim o viata si apoi sa murim.
ACTORUL: Cred ca aiurezi. Oricum n-am vreme de "trait" (stiu eu la ce te referi), fiindca trebuie sa scriu piesa despre campionatul mondial de fotbal din Franta.
ACTRITA: Pai campionatul asta de-abia a început. Pâna se termina ai timp sa scrii si zece piese!
ACTORUL: Sa crezi tu ca-i asa de simplu. Voi, femeile, judecati totul foarte superficial. Vreau sa fac dragoste, vreau sa-mi cumpar masina aia, barbatul meu se chinuie o luna sa scrie doua replici, barbatul meu nu ma mai satisface, copiii mei trebuie sa fie premianti, etc. Dar mi-a trebuit femeie? Mi-a trebuit! Acum am, si numai mie ar trebui sa-mi reprosez, desi din când în când trebuie sa îti mai fac si eu tie câte un repros, cât de mic, sa nu crezi ca-s si mut.
ACTRITA: Exista si un sens figurat al cuvântului, si cred ca esti mut. În acest sens. Daca ai fi mut si la propriu, cred ca ar fi de o mie de ori mai bine. Nu ti-ai mai debita absurditatile.
ACTORUL: Bine, bine, hai, du-te mai bine dincolo si fa niste macrameuri. Am de scris. Mi-au venit niste idei.
(Actrita iese. Intra Puck cu un stilou si cu hârtie de scris, pe care le pune pe masa în fata Actorului, apoi face o reverenta si iese.)
ACTRITA (reintrând): Hai, citeste-mi si mie din ce ai scris pâna acum. Revarsa-ti roua întelepciunii tale asupra bietei mele flori neuronice.
ACTORUL: Ce vorbire "elevata" ai capatat dintr-odata! Vrei sa te împaci cu mine,sau de ce ma atingi la coarda sensibila? Nici nu m-am suparat,oricum,de multa vreme nu-ti mai ascult vorbaria goala.
ACTRITA: Vorbaria goala? Dar nu tocmai asta-ti ceream? Hai sa reformulez: da-mi si mie putin din vorbaria ta goala despre campionatul mondial de fotbal.
ACTORUL: Bine. Fii atenta: "vârful de atac scapa singur spre poarta adversa,portarul îl faulteaza în careu,arbitrul acorda penalty,si cartonas rosu portarului. Portarul îl înjura pe arbitru,îi trage un pumn în falca dreapta,si iese înjurând. Antrenorul în cauza scoate un jucator de câmp,si în locul lui trimite în teren portarul de rezerva. Portarul de rezerva apara penalty-ul,vârful de atac advers înjura,merge dupa minge si o suteaza în tribune. Arbitrul îi da si lui cartonas rosu,toata lumea de pe teren începe sa înjure,cei din tribune la fel, încep sa se bata cu totii..."
ACTRITA: Stai putin; parca ziceai ca scrii o piesa de teatru. Unde sunt atunci replicile?
ACTORUL: Vezi daca nu ai rabdare niciodata sa termin ce am de spus? Tocmai urma prima replica. De fapt, mi-a venit o idee: o sa scriu o piesa de teatru formata numai din indicatii regizorale.
ACTRITA: Asta deja e coregrafie, într-un fel.
ACTORUL: Nu e coregrafie, e regie.
ACTRITA: Dar ce sens are sa regizezi un meci de fotbal, când nici macar nu e ceva nou? Nu stii ca regizarea meciurilor de fotbal se practica de zeci de ani?
ACTORUL: Serios? Pai atunci am ajuns de unde am plecat. Trebuie sa ma gândesc la altceva.
ACTRITA: Auzi, tu chiar nu stiai de regizarea meciurilor?
ACTORUL: Nu.
ACTRITA: Toata lumea stie, doar tu nu? E cel putin ciudat.
ACTORUL: Stii bine ca nu-mi place fotbalul.
ACTRITA: Atunci de ce te-au ales tocmai pe tine sa scrii piesa?
ACTORUL: Nu stiu, poate tocmai din cauza aversiunii mele pentru fotbal. Vor fi dorind sa ma aduca pe calea cea dreapta. Orice barbat e pasionat de fotbal, deci n-am dreptul sa nu fiu la fel.
ACTRITA: Sper sa ramâi asa, ca aversiunea asta a ta pentru fotbal e unul dintre putinele lucruri care-mi mai plac la tine, daca nu chiar singurul.
ACTORUL(enervat): Iar ma jignesti!
ACTRITA: Te-am prins! Ziceai ca de mult timp nu mai asculti "vorbaria mea goala". Te-ai dat de gol!
ACTORUL:"Cea mai veninoasa insecta de pe pamânt este femeia." Asta e dintr-o povestire de Cehov, eu doar citez.
ACTRITA: Dar esti si tu de aceeasi parere, nu?
ACTORUL(râzând): Recunosc. De ce n-as recunoaste-o? Nu-mi înveninezi tu viata cu toata pasiunea de care esti capabila? De iubit nu ma iubeai asa nici macar în cele mai bune zile ale noastre.
(Spectatorul si Spectatrita au adormit unul în bratele celuilalt.)
ACTRITA: Stai putin, ca asta nu era în text.
ACTORUL: Tu ai început, si oricum idiotul ala de dramaturg ar fi putut scrie si replicile astea, sa ma mai înveselesc si eu.
VOCEA AUTORULUI: Taci din gura! Stiu eu ce fac.
ACTORUL: Zau?
VOCEA AUTORULUI: Taci din gura, daca ti-am zis!
ACTORUL: Si sa nu-mi mai spun replicile?
VOCEA AUTORULUI: Spune-ti DOAR replicile!
ACTORUL: Da, sa traiti, am înteles.(Catre Actrita): Tu urmai.
ACTRITA: Unde ramasesem?
ACTORUL: Eu am zis "Iar ma jignesti!"(enervat), si tu trebuia sa zici "Nu te jignesc.....bla, bla, bla."
ACTRITA: A, da. Nu te jignesc, spun doar adevarul. Daca spun lucruri urâte despre tine, nu înseamna ca te jignesc, sau cel putin nu ca te calomniez.
ACTORUL: Nu vorbeam de calomnie, vorbeam de jignire. Dar ce importanta are? Nu mai ascult de mult timp vorbaria ta goala.
ACTRITA: Asta ai mai zis-o.
ACTORUL: Nu-i nimic, ti-o repet, poate pâna la urma o s-o tii minte.
ACTRITA: Mai bine vezi-ti de piesa ta, daca se întâmpla cumva sa ai un bob de inspiratie. Eu ma duc dincolo sa ma întind putin.
ACTORUL: Am nevoie de mult mai mult decât un bob de inspiratie, si tu o alungi si pe cea pe care o am. Hai, cara-te!
ACTRITA: Treaba ta. Faci ce vrei. Eu una m-am plictisit, ies din piesa.
ACTORUL: Cum sa iesi din piesa? Ai înnebunit? O sa te penalizeze la salariu, si n-o sa mai avem bani nici pentru LSD.
ACTRITA: Asta-i doar problema ta. Eu am facut cura de dezintoxicare, si mi-a trecut.
ACTORUL: Spune ca nu ai vrea acum o doza!
ACTRITA: Îmi ajunge ca iei tu. Stii doar ca am si eu aceleasi halucinatii pe care le ai tu când te droghezi.
ACTORUL: Spui asta fiindca m-am obisnuit sa spun cu voce tare tot ce vad când sunt în starea aceea binecuvântata.
ACTRITA: Taci, ca deja îmi vine si mie cheful. Ma duc dincolo sa ma întind putin.
ACTORUL: Promiti ca te întorci sa-ti continui rolul?
ACTRITA(cu mâna dreapta pe sânul ei stâng): Promit solemn. Sigur nu vii si tu pâna dincolo? A trecut deja o luna...
ACTORUL: Mai târziu, mai târziu. (Actrita iese pe usa rosie. Din camera cealalta se aude din nou Carmina Burana.) Poftim, iar asculta muzica asta care o scoate din minti! (Tare): Hei, femeie, asculta si tu niste blues sau niste Tori Amos, dar nu Carmina Burana!
ACTRITA(deschizând usa rosie): Ascult ce vreau. Fii linistit, nu am sa ma arunc asupra ta sa te violez.
ACTORUL: Nici n-am insinuat asta. Hai, închide usa! (Actrita închide usa.) Uf, femeia asta îmi scoate peri albi! Sa vedem: "Pele catre Platini: Esti un prost! Platini catre Pele: Tu esti un prost! Si esti si negru!" Nu, nu e bine, aici deja-i rasism, nu campionat mondial de fotbal. "Pele catre Platini: Ce mai faci? Platini catre Pele: Bine, negrule!" Nu, la dracu', de ce trebuie sa fie Pele negru? "Pele catre Platini: Zici ca voi câstigati cupa mondiala? Las' ca-ti baga echipa noastra vorbele astea pe gât!" Pele, dracu' sa te ia! Pe lânga ca esti negru, mai esti si nesportiv. (Tare): Draga mea! Draga mea!
ACTRITA(intrând): Ce vrei sa-mi ceri de ma chemi astfel?
ACTORUL: Te rog, ajuta-ma! Pele asta ma scoate din pepeni!
ACTRITA: Dar cine zice ca trebuie ca Pele sa fie personaj în piesa? Uite, mâine e meciul România-Anglia, ai putea sa scrii o piesa cu "tricolorii", stiu si eu, ce vorbesc ei înainte de meci, etc.
ACTORUL: Mi-au cerut o piesa de teatru, nu un elogiu prostiei!
ACTRITA: Vezi? De ce îmi mai spui sa te ajut, daca toate ideile mele sunt proaste? Stiam eu ca asa vei face!
ACTORUL: Normal, doar stii textul.
ACTRITA: Dracu' sa-l ia de text! Nici nu era nevoie sa ne dea un text, era de ajuns sa ne spuna sa ne comportam firesc, ca în viata de zi cu zi, si ar fi iesit acelasi lucru.
ACTORUL: De unde stii tu care i-a fost sursa de inspiratie? Poate chiar noi, si cine ar putea sa joace mai bine decât noi propriile noastre roluri? Asta era explicatia. Din cauza asta nu am avut roluri pâna acum, de când am terminat Institutul.
ACTRITA: Nu-i adevarat! Nu ai primit nici un rol pentru ca esti un actor de mâna a saptea, iar eu mai bine muream decât sa ma fi maritat cu tine.
ACTORUL: Aici ai dreptate. Mai bine mureai decât sa te mariti cu mine. Dar nici acum nu e greu sa mori. Mai bine prea târziu decât niciodata! (Vrea sa se ridice, dar nu reuseste din cauza ceasului.) Vezi, uneori îti foloseste faptul ca suntem vasalii Timpului.
ACTRITA: Prostii! Suntem sclavii nehotarârii si ai neputintei tale! Iar eu personal sunt sclava propriei mele prostii. M-am maritat cu o bucata de carne!
VOCEA AUTORULUI: Copii, copii, iar ati iesit din text! Fiti atenti, ce naiba, ca altfel abrog piesa!
ACTORUL: Scuze, dar asta e din cauza ca exista si personaje feminine.
VOCEA AUTORULUI: Gata! Continuati.
ACTORUL: Deci: Mi-au cerut o piesa de teatru, nu un elogiu prostiei!
ACTRITA: Dar, din moment ce ti-au cerut o piesa despre campionatul de fotbal, asta era riscul pe care si-l asumau.
ACTORUL: E adevarat, dar ei nu vor recunoaste niciodata asta. Si tocmai aici e riscul meu, ar putea sa spuna ca îmi bat joc de "sportul rege". Stii, asa îi spun ei fotbalului, si habar n-am de ce.
ACTRITA: Hai, fa si tu o pauza, taie cureaua de la ceas si hai sa mergem dincolo. A trecut atâta timp...
ACTORUL: Numai atâta stii, ti-ai luat barbat sa te faca doar sa simti ca esti femeie de câte ori ti se nazare. De fapt, de ce ma mai mir?
ACTRITA: Da, ai dreptate, dar hai odata, taie cureaua de la ceas!
ACTORUL: Esti nebuna sau inconstienta? Nu stii ca orice razvratire împotriva lui Timpul o înabusa în sânge?
ACTRITA: Exact cum ziceam, esti un batrân de treizeci de ani! Cât timp o sa mai zaci pe scaunul asta?
ACTORUL: Cum poti sa spui asa ceva? Stii bine ca nu zac, ci aduc Timpului un elogiu, sa ma mai lase sa traiesc putin.
ACTRITA: Ce-o sa ma fac eu cu tine? Ti-a intrat în cap ideea asta fixa cu timpul si nu ti-o mai poate scoate nici dracu'. Sa stii ca eu nu mai rezist! Ma duc acasa mâine.
ACTORUL: Du-te acasa la ma-ta, daca nu esti în stare sa iei viata în piept!
ACTRITA: Sa stii ca ma duc, desi vorbesti aiurea. Aici trebuie sa-ti suport tie tâmpeniile, nu sa iau viata în piept. Sa te ia dracu', tu crezi ca ai si dreptate!
ACTORUL: Hai, termina, te rog. Vezi ca trebuie sa fie o bere în frigider. Adu-mi-o, te rog!
ACTRITA: Se poate. Poate ca sunt chiar mai multe beri în frigider, doar ca frigiderul nu mai e aici.
ACTORUL: Cum nu mai e aici? Unde e?
ACTRITA: Si asta ai uitat? L-am vândut sa-ti pot cumpara tie LSD, dar au trecut deja doua luni de atunci. Din tot ce-am avut, mai avem doar masa cu scaunele, bufetul, si patul de dincolo. Toate celelalte le-am vândut sa cumparam droguri.
ACTORUL: Atunci adu-mi o doza, ca nu-mi mai trebuie bere.
ACTRITA: Mai am exact o doza, dar nu ti-o dau pâna nu-ti tii promisiunea pe care mi-ai facut-o.
ACTORUL: Care promisiune?
ACTRITA: Mi-ai promis ca mergem mai întâi dincolo, si abia dupa aceea îti dau doza.
ACTORUL: Mereu aceeasi chestie! Nu poti sa te gândesti si la altceva?
ACTRITA: Ba da, dar nu dupa o luna întreaga de izolare împreuna cu tine. Macar daca ai avea si tu niste prieteni care sa ne viziteze! Prietenele mele nu vin pe aici de când nu le mai faci avansuri. Si asta tine tot de-o luna! Blestemata fie ziua în care a venit drogatul cu ceasurile! Macar daca ai mai fi scris ceva, dar de o luna esti tot la faza cu Pele si Platini. Nu vezi ca de când stai cu ceasul pe mâna traiesti absolut degeaba? Mi-e scârba de tine! Ce naiba, toata vointa ta a trecut în ceasul asta blestemat?
ACTORUL: Ai terminat? Daca da, hai sa trecem la lucruri mai putin urâte; de exemplu, hai sa spunem poezii.
ACTRITA: Bine, hai citeste-mi niste poezii de-ale tale.
ACTORUL:"se ia un iepure/ în marime naturala/ viu sau mort deja..."
ACTRITA: Asta mi-ai mai citit-o de câteva ori.
ACTORUL: Alta. "el se crede sisif ca nu îi maresc salariul/ si ca fara bani nu-si poate cumpara..."
ACTRITA: Si asta mi-ai mai citit-o.
ACTORUL: "aveti grija sa nu spargeti oglinzile/ când dati cu..."
ACTRITA: Si asta.
ACTORUL: "bardul bivolilor binevoitor/ devora..."
ACTRITA: Si asta. Ceva nou nu ai?
ACTORUL: Ba da, am una care se numeste "Timpul". Iata cum suna:
Mai bine sa fim Herodoti
sau Nostradamusi.
Despre prezent nu se poate vorbi.
Si astfel mai trece o viata
si nu apucam sa ne luam nici tigari
sau închide la non-stop.
ACTRITA: Atât?
ACTORUL: Da. Nu-ti place?
ACTRITA: Ba da, dar de ce e asa scurta?
ACTORUL: Altceva nu stii sa întrebi? E asa scurta pentru ca am compus-o chiar acum.
ACTRITA: Mai compune una!
ACTORUL: Bine, hai sa încerc. Iata:
s-a napustit asupra mea nesatioasa
voia sa ma ia prin surprindere
era chiar ea durerea de cap
CEFALEEA
am încercat s-o alung cu vorbe mieroase
fara nici un succes
am mai încercat si cu cehov cu cortazar
cu kierkegaard cu artaud cu pusca si cu târnacopul
fara nici un succes
iar când sa ma dau batut cu elitrele voalate
si cu creierul pe pereti
mi-am adus aminte
cui pe cui se scoate
hai sa încerc s-o pun pe fuga cu
vreun alter-ego de-al ei
si anume cu o minuscula (doar la început)
durere de masele
aceasta era solutia.
Punct. Si o s-o numesc "Solutia". Ai scris-o?
ACTRITA: De ce ma întrebi? Nu mi-ai spus s-o scriu. Si mai întâi trebuia sa ma întrebi daca îmi place.
ACTORUL: Îti place?
ACTRITA: Foarte mult.
ACTORUL: Ai scris-o?
ACTRITA: De ce ma întrebi? Nu mi-ai spus s-o scriu.
ACTORUL: Nu ti-am spus, dar nici nu asta te-am întrebat, daca ti-am spus s-o scrii, ci daca ai scris-o.
ACTRITA: Am scris-o. Pentru posteritate.
ACTORUL: Mersi. Stiam eu ca ma pot baza pe tine. Stii ceva? Am obosit. Hai sa facem o pauza.
ACTRITA: Dar înca nu e gata actul întâi.
ACTORUL: Stai sa-l întreb pe autor daca ne da voie sa ne odihnim.
ACTRITA: Nu pe regizor?
ACTORUL: De data asta regizor e chiar autorul. Domnul autor si regizor, putem lua o mica pauza?
VOCEA AUTORULUI: Bine, dar una scurta. Cât tine piesa asta. (În boxe se aude piesa "Black Smoke Yen"-Van Der Graaf Generator. Cât timp dureaza piesa Actorul si Actrita se odihnesc, iar Spectatorul si Spectatrita dorm, evident. Dupa aceea):
ACTORUL: Ce scurta pauza ne-a dat!
ACTRITA: Bucura-te si pentru atâta. În mod normal nu este pauza decât între acte.
ACTORUL: Unde am ramas?
ACTRITA: Trebuia sa urmeze dialogul despre vreme.
ACTORUL: Da. Nu te-ai saturat de vremea asta?
ACTRITA: Ba da, cum sa nu? Tot ploua, de trei saptamâni, aproape întruna. Ma întreb daca mai are de gând sa se opreasca.
ACTORUL: "De-atâta ploaie se-nvârte pamântul mai greu", vorba lui Alexandru Andries. Nu-mi place ca vine toamna. Ziua scade, noaptea creste, si dusmanul nu sporeste. Pleaca pasarile în tarile calde (despre asta învata copiii pe la trei-patru ani de la parintii lor), frunzele cad, se usuca (îngalbenesc) si putrezesc, îngrasând pamântul. Noi trecem odata cu timpul, ne sincronizam perfect. Toamna-crepusculul vegetatiei. N-ai ascultat prognoza meteo?
ACTRITA: Ba da. Zicea ca vremea se va încalzi treptat în cea mai mare parte a tarii. Cerul va fi mai mult senin cu înnorari slabe în nord-vest. Precipitatii rare, mai mult sub forma de averse. Vântul va sufla slab pâna la moderat, cu intensificari accentuate doar în vestul tarii. Temperaturile vor fi cuprinse între 12°C la Constanta, Baia Mare si Brasov, si 21°C la Craiova si Iasi. Dar asta zice de o saptamâna, si totusi ploaia nu conteneste, si temperatura cred ca nici aici în casa nu ajunge la 10°C.
ACTORUL: În casa? Dar nu spuneai chiar tu ca suntem pe scena la teatru si ca noi suntem personaje?
ACTRITA: Ba da, dar asta îmi era replica.
ACTORUL: Asta înseamna ca iar am dat-o în bara?
ACTRITA: Da, dar nu-ti fa probleme. Uite, ambii spectatori dorm. Cred ca unul e reprezentant al mass-mediei, iar celalalt e om de ordine.
ACTORUL: Da, si mie mi se pare ca tipa are moaca de "media person". În schimb mutra lui nu-mi nimic.
ACTRITA: Ceea ce demonstreaza ca e foarte posibil sa fie bodyguard. Hai sa mergem dincolo; nu mai am rabdare.
ACTORUL(încearca sa se ridice, dar nu reuseste din cauza ceasului): Suntem vasalii Timpului! Suntem vasalii Timpului!
ACTRITA(vizibil agasata): Decât sa traiesti asa, mai bine sa mori! De ce nu te sinucizi? Alta iesire n-ai. Cel putin asta îmi demonstrezi în fiecare moment de o luna încoace.
ACTORUL: Las-o balta! Da-mi o idee pentru piesa.
ACTRITA: Pele îl ucide pe Platini, spectatorii îl linseaza pe Pele, iar apoi pe ecranul stadionului apare bustul tau cu fata zâmbitoare si cu mustati a la Dali.
ACTORUL: Te rog gândeste-te serios. Chiar am nevoie de ajutorul tau.
ACTRITA: Mai târziu. Acum vreau sa-ti aduc aminte ca acum o luna mi-ai promis ca-mi citesti ultima ta povestire.
ACTORUL: De ce crezi ca e ultima?
ACTRITA: Ai zis ca dupa povestirea asta nu mai scrii decât teatru pâna iei Uniter-ul pentru cea mai buna piesa scrisa, ori Uniter-ul nu se ia asa de usor, asa ca.... trage tu concluzia!
ACTORUL: Sa stii ca tot iau eu Uniter-ul!
ACTRITA: Bine, te cred. Dar, pentru început, nu-mi citesti mai bine povestirea?
ACTORUL: Fie. Se numeste "Fiara vine mâncând" si suna cam în halul urmator: " Arnold Layne era cel mai mare vânator specializat în mistreti, dintre câti mai erau în viata în anul de gratie 1483, dupa cum chiar el însusi de fiecare data când avea prilejul sa se laude, spunea. Adica ori de câte ori deschidea gura pentru a slobozi din gâtlejul lui uscat un fel de sunete articulate; din pacate el credea ca vorbeste. Într-o zi se hotarî sa mearga sa vâneze mistretul cu colti de platina si cu coada în furculita (de fapt asta voia el sa faca dupa ce l-ar fi omorât si dupa ce i-ar fi prajit coada), mistret care era vestit si pâna peste mari si tari, în Trinidad Tobago. Zis si facut. Iata-l deci pe eroul nostru mergând cu pasi repezi, cu pusca pe umar si cu o tigara de mult timp stinsa între buze, spre padurea denumita "a ielelor", ce se afla în vecinatatea minunatului oras în care locuia si care acum se numeste Craiova, fiind însa doar o palida umbra a ceea ce era în 1483. Asta nu ne intereseaza.
Ajuns în padure se ascunse într-un tufis de la marginea unui luminis, unde mistretul mult dorit obisnuia sa vina sa se joace cu coada, copitele si râtul prin gaurile construite de maestrii cârtitari de la Nurnberg. Îsi alunga urâtul cu râtul. Nu uita sa-si reaprinda tigara, care se cam umezise în preajma buzelor.
Cum statea el asa si încerca sa nu se plictiseasca, fara a reusi însa, vazu deodata fiara la marginea cealalta a luminisului (de ce oare nu venise prin spate, sa-l ia prin surprindere?) venind direct spre el si molfaind ceva în gura. Era de-a dreptul urias, cam de trei ori cât un mistret obisnuit, si era înspaimântator mai ales din cauza ochilor care-i luceau ca doua becuri electrice de 40 de wati. Panica puse stapânire pe marele Arnold; tremura din toate madularele, ba chiar începu sa strige înspaimântat: "Fiara vine mâncând! Fiara vine mâncând!" Avea dreptate, dar imediat îsi dadu seama ca facuse o mare greseala. Daca înainte de a începe sa strige nu era sigur ca mistretul îl observase, acum putea fi, caci era clar ca dihaniei nu-i placea timbrul vocii lui Arnold si, hotarât lucru, sunetele care ieseau din gâtul vânatorului nu faceau parte din octava preferata a fiarei. Arnold practic paralizase de frica, însa salvarea îi veni de unde se astepta mai putin, adica de la sine însusi. Îsi zise: "Mi-e frica? Da. Nu, nu mi-e frica, de ce mi-ar fi frica de un mistret atât de înspaimântator cum este cel cu colti de platina si coada în furculita?" Deveni stapân pe situatie (si pe mijloacele de productie), si când mistretul ajunse la un metru de el, scapând din gura un dinte de jder cu o bucatica de aripa de musca pe el, îi dadu acestuia un bobârnac, si în momentul imediat urmator fiara zacea fara suflare la picioarele vânatorului, care de emotie îi urma exemplul, adica facu un infarct, din care cauza nu se mai stia cine la picioarele cui zacea. Astfel luara sfârsit doua vieti pline de împliniri glorioase, într-o dimineata plina de ceata, tântari si platina moarta. Chiar ca era cu adevarat pe atunci epoca de platina. Chiar daca era vorba de un metal pretios, nu semana deloc cu epoca de aur. Ceva important le lipsea oamenilor din acea epoca: birocratia de la ore cinci." Ce zici? Îti place cum suna?
ACTRITA: Da, e haioasa. Nu stiu de ce, ascultând povestirea asta mi-am adus aminte de o întâmplare de când eram eu mica si pe care mi-a povestit-o mama: mama îmi facea baie, eu aveam vreo trei ani, când suna cineva la usa. Mama se duce sa deschida, dar înainte de asta îmi spune: "Sa nu-ti bagi sapun în ochi." Când s-a întors de la usa (nu era de fapt nimeni) eu tipam ca din gura de sarpe caci aveam ochisorii plini cu sapun. Un exemplu clar de cum trebuie procedat cu copiii mici daca vrei sa te asculte. Ce nu înteleg e ce legatura are cu povestirea ta.
ACTORUL: Dar cine zice ca trebuie sa aiba vreo legatura?
ACTRITA: Nu-i vorba de asta, ma gândeam si eu asa...
ACTORUL: Daca tot am ajuns la capitolul "amintiri din copilarie", hai sa-ti spun si eu cum ma zburleam la babele cartierului. Când eram pe la trei-patru ani aveam parul destul de lung, si când ma scotea mama la plimbare veneau toate babele din cartier, ma pupau(Uh, ce scârbos!) si spuneau: "Vai, ce fetita frumoasa!". Eu rabdam cât rabdam, dar la un moment dat izbucneam: "Proasta! Nu vezi ca-s baiat?", iar ele se hlizeau de li se vedeau gingiile golase si ti se facea greata. Pesemne li se parea ceva distractiv. Asta nici nu-i asa de "haioasa", cum spui tu. Hai sa-ti dau câteva mostre de Oedip inocent: de exemplu, tata dormea. Eu mergeam la bucatarie si-i spuneam mamei "tati apa bei", adica "tati vrea sa bea apa", mama îmi dadea un pahar cu apa, iar eu îl duceam si i-l varsam tatei în cap.
ACTRITA: Erai pervers înca de pe atunci!
ACTORUL: Sa zicem. Hai sa-ti mai spun vreo doua: tata avea o pereche de cizme înalte cu care trebuia sa mearga la lucru când intra de servici si pe care în dupa-amiaza premergatoare le facea cu crema, le lustruia si le punea în hol. Maica-mea facea chiftele într-una dintre aceste dupa-amiezi, eu tot îi ceream câte o chiftea, din care jumatate mâncam, iar jumatate zdup! în cizmele tatei. La un moment dat am facut si pipi în cizme, iar a doua zi dimineata când tata si-a bagat un picior în cizma si a început sa înjure, bineînteles ca avea si de ce.
ACTRITA: Erai un copil cu idei "ciudate".
ACTORUL: Da. Hai ca-ti mai spun una si gata. Vara, când era cald, tata îmi desfacea scutecele sa ma "aerisesc" si se holba la mine. Eu îi trageam un jet de pipi pe piept, el se ducea sa se spele si apoi se întorcea, dar eu bineînteles ca îmi pastrasem rezerve pentru înca un jet, ceea ce-l facea pe tata sa traga o înjuratura, sau mai multe.
ACTRITA: Si nu te-a batut niciodata?
ACTORUL: Nu chiar de la vârsta aceea. Dupa o vreme însa, îsi facuse deja un obicei din asta.
ACTRITA: Mi-a venit o idee. Daca tot ne-am întors la copilarie, hai sa fim putin copilarosi.
ACTORUL: Si anume cum?
ACTRITA: Fiindca tot nu avem nimic de mâncare, lasa-ma sa-ti citesc macar câteva retete.
ACTORUL: Tii neaparat?
ACTRITA: Da. Te rog!
ACTORUL: Bine, dar sa nu fie prea apetisanta, ca nu vreau sa-mi curga balele pe tricou.
ACTRITA(ia cartea de bucate de pe bufet si se uita prin ea): Sa zicem .... sa zicem.... asta! "Iepure cu ciuperci: iepurele tânar se prepara fie proaspat, fie se pune la marinat si se tine câteva ore, sau de seara pâna dimineata. Compozitia marinatei este urmatoarea: 200 ml otet, 200 ml vin, 50 ml ulei, o capatâna de usturoi pisat, 1-2 foi de dafin, cimbru, câteva felii de ceapa si de telina, câteva boabe de piper si ienibahar. Iepurele se spala, se curata de toate pielitele si de vine, se taie în bucati potrivite, se amesteca cu ceapa si telina taiate în felii subtiri si apoi se acopera cu componentele aratate. În loc de marinare, carnea de iepure poate fi oparita cu urmatoarea solutie: 1/4 l otet, 1/4 l apa, 1 ceapa si 1 telina taiate felii subtiri, 1-2 foi de dafin, câteva boabe de piper, sare dupa gust.
Toate ingredientele se pun la fiert într-un vas acoperit si se dau într-un singur clocot, dupa care se rastoarna peste carnea asezata într-un vas. Dupa câteva ore carnea se poate gati.
Prin marinare se înlatura gustul specific carnii de iepure si totodata se condimenteaza gustul acesteia. Trebuie avut grija sa se adauge la mâncare, în timpul fierberii, si zeama strecurata de la marinata (în care s-a marinat carnea iepurelui).
Pentru 6 portii: 1 kg carne de iepure, 400 g ciuperci, 60 g unt, 60 ml ulei, 1 g piper pisat, 100 g ceapa, 100 ml vin, 50 g smântâna, 1 legatura de patrunjel, sare.
Carnea scoasa din marinata se sterge, se taie în bucati potrivite si se pune la prajit în unt sau în untura. Când carnea s-a rumenit, se adauga ceapa taiata marunt si se prajeste putin, apoi se stinge cu vin si cu putina apa calda. Se mai lasa la fiert la foc încet pâna se înabusa ciupercile, care se adauga când carnea este aproape gata. Se potriveste cu sare si piper, se adauga smântâna si patrunjelul verde taiat marunt.
Pot fi folosite si ciuperci conservate, iar daca sunt proaspete, se curata, se spala în mai multe ape, se taie în felii subtiri si se pun cu unt la înabusit. Se înabusa pâna când scade zeama lasata de ele, apoi se rastoarna peste carne si împreuna se mai lasa sa fiarba câteva minute (ciupercile proaspete pot fi înlocuite si cu ciuperci uscate, acestea punându-se din timp la înmuiat în apa calduta; apa în care au fost înmuiate ciupercile se adauga la mâncare)". Ce zici, merge?
ACTORUL: Gata, nu mai citi, ca mor!
ACTRITA: Dar ce altceva sa facem? Dincolo nu vrei sa vii...
ACTORUL: Hai ca vin, dar doar daca facem un târg.
ACTRITA: Ce târg?
ACTORUL: Îmi dai doza de LSD înainte, si abia apoi mergem dincolo. Esti de acord?
ACTRITA: Nu stiu ce sa zic; nu prea am încredere în tine.
ACTORUL: Îmi dai sau nu?
ACTRITA: Îti dau, dar spui cu voce tare ce vezi. Sunt foarte curioasa daca mai pot vedea si eu halucinatiile tale, acum când am scapat de droguri. Asteapta aici, ma duc sa-ti aduc.
(Actrita iese pe usa rosie, apoi revine cu o pastila pe care i-o înmâneaza Actorului. Actorul ia pastila si o înghite.Îsi da jos ceasul de pe mâna. Apoi):
ACTORUL: Hamlet se plimba cu o piersica în mâna.
HAMLET(tinând piersica la înaltimea ochilor): To eat or not to eat? To eat or not to eat? This is the question!
(Se mai plimba putin repetând aceste replici, apoi musca din piersica si iese cântând "I'm going to the country, I'm gonna eat me a lot of pieces". În fundul scenei, neluminati înca, sunt 3-4 bacante si Dyonissos.)
ACTORUL( râzând ca un drogat): Iata-l pe Dyonissos cu ale lui preotese. Bacantele!
(Când actorul îsi termina replica, lumina cade pe grupul lui Dyonissos. Dyonissos cu preotesele lui fac un ritual care sugereaza actul sexual, iar apoi ies.)
ACTORUL(în stare de beatitudine-dementa data de drog): Caligula a primit luna!
(Intra Caligula cu o luna de carton pe umeri. Se învârte putin pe scena, ca drogat, parând a cauta ceva, apoi iese. Intra Wittgenstein, cu costum, cravata si camasa, si cu o carte în mâna.)
ACTORUL: Wittgenstein? Ce sa caute Wittgenstein aici?
WITTGENSTEIN: Buna ziua. Astazi vom vorbi, în cadrul cursului de filosofie elenistica si romana, despre Arcesilau. În timpul dezvoltarii celor doua sisteme dogmatice, al epicureismului si al stoicismului, scepticismul pyrrhonic a obtinut un succes mare prin faptul ca ajunsese la stapânire în una din marile scoli: prin Arcesilau, care urma lui Crates(268) ca director al scolii, fu introdus în confraternitatea lui Platon si se afirma în ea timp cam de un secol si jumatate, perioada pe care obisnuim s-o desemnam ca perioada Academiei medii a doua si a treia.
Din întreaga Academie medie reiese mai limpede, în afara de Arcesilau, numai personalitatea lui Carneade. Amândoi par de altfel sa nu fi lasat nimic scris. Doctrina lor, notata de scolarii si de succesorii lor (Pythodoros si Lacydes, poate Cleitomachos), ne este cunoscuta afara de Diogenes Laertios mai ales prin Cicero si Sextus Empiricus.
Arcesilau din Pitane în Eolia, la origine scolarul lui Theophrast, trecu la Academie si primi învatamântul lui Crantor, Polemon si Crates; a suferit totusi influente si de la megarici ca si mai ales de la Pyrrhon: era vestit ca vorbitor patrunzator, spiritual.
Arcesilau si-a însusit nealterata în fond partea negativa a doctrinei pyrrhonice, cu care prilej, pentru a putea trece si mai departe ca academic, se sili sa accentueze în mod deosebit laturile sceptice ale filosofiei platonice, însa înainte de toate ale filosofiei socratice. În timp ce-si folosi punctul sau de vedere în mod esential pentru polemica împotriva stoicilor, ascuti argumentele sceptice la o contestare a doctrinei adverse despre criteriul adevarului. Lui kataleepsis îi opune nu numai situatia ei de mijloc între a sti si a crede, care situatie o face improprie de tot pentru criteriul adevarului, dar si afirmarea ca kataleepsis în calitate de consimtire la o reprezentare cataleptica ar fi nevaloroasa tocmai de aceea, fiindca nu ar exista deloc o astfel de reprezentare. Fiecarei reprezentari descendente dintr-o realitate i s-ar putea pune alaturi o reprezentare venita de la o nerealitate, care reprezentare i-ar fi analoaga fara a se distinge. Aceasta o aratau parerile opuse ale dogmaticilor, halucinatiile, visele, închipuirile dementilor.(Ultimele propozitii le citeste foarte greu, se repeta, etc.)
(Nota: "Cursul" lui Wittgenstein este luat din "Filosofia elenistica si romana" de Wilhelm Windelband, pag.51-52.)
ACTORUL(coborând de pe podium si punându-i lui Wittgenstein mâna pe umar): Despre ce nu se poate vorbi sa se taca.(Apoi arata cu mâna una dintre culise. Wittgenstein iese.)
ACTORUL(urcând pe podium, si în continuare tinându-si privirea fixa asupra unui punct din centrul scenei): Un gnom calare pe un bucipal transparent cu rinichi de mercur, plamâni de platina si intestin gros sulfuros, Alexandru cel Bun, Cel care minte când are chef, Nodulo Gordianus si fii sai, Emil Constantinescu, Constantin Emilescu, omul din Neanderthal ("Bine ai venit! Cum ai calatorit, trebuie sa fi fost un drum obositor, dar bine ca ai ajuns cu, etc.), Friedrich Nietzsche cu un numar pe frunte si cu parul buclat, Carol Quintul, Dudu Georgescu, Dudu Bridea cu un "S" ciudat pe tricou si un sobolan agatat cu dintii de una dintre urechile lui, un armator grec, un iepure cu ciuperci în loc de urechi si ochi, un ciumat cu cele o mie si una de buboaie stându-i drept marturie a starii de asediu, Albert Camus coregrafiind zece negri mititei, profesorul Herta Viorel mânându-si nevasta spre castronul cu mâncare, nevasta profesorului Herta Viorel mânata de sotul ei spre castronul cu cartofi piure (sau, ma rog, orice alta mâncare mai mult sau mai putin gatita), avocatul Vladut Ionescu din Bucuresti, bucurescul Ion Vladutescu din Avocati, ruda apropiata pe linie directa(de exemplu, linia 18, care duce la barajul Firiza, 1300 de lei pâna pe baraj, 2000 pâna la canton) cu Radu de la Afumati, Cain înciotricat cu (deja!) cadavrul lui Abel, o vaca nationala umorista, un bou rational amorist care o urmareste cu ochii injectati înspre potolirea tumefactiei masculine, Floarea Calota cu o floare de mac la rever, si cu o siringa si un garou în mâna (ce-or fi însemnând însemnele astea?), multimea de furnici în debandada datorata în mare parte unui trompat furnicar, trompisor cu ochi de grebla, care cum ar veni te agata daca nu esti filiform ca si impregnatiile de aur în pirita (rar întâlnite), Franz Kafka sarind prin fereastra deschisa si plutind prin aer precum o frunza în bataia vântului, Herzog-câinele de rasa al printului mostenitor Ferdinand al Prusiei, fugarind un motan siamez cu o singura laba si o singura gheara (micuta, dealtfel), un ficat vorbitor de porc cu o suprafata de 6 metri patrati si o greutate de 70 de pfunzi, Nicolae Ceausescu alergând dupa un glont vidia care tinde sa articuleze ficatul vorbitor, si depasind astfel recordul national la zecea de metri viteza, diavolul si bunul Dumnezeu legati cu catuse unul de celalalt si mânati cu o trompeta-sfichiuitoare-de-timpane de catre Jean-Paul Sartre, o turma de diavoli pe biciclete între care s-a pitit (aproape) neobservat si Max Frisch, prietenul copiilor, Mos Craciun cu un sac cu intestine de ornitorinc în spate, rânjind dizgratios, fiind transformat în sapun de catre Adolfo, sapun numit "Haz", Dostoievski sarutând fundul unui dumnezeior, un scaraotcut muscând fesa lui F.M.D., o musca holbata ca un copil în magazinul cu jucarii, învârtindu-se în jurul cozii demonelului (cine zice ca diavolul si puisorii lui au coada, sau orice alt fel de apendix dorsal?), Duda Iaroslav cu bulevardul Boban pe mijlocul capului, cu rasadurile lui de verdeata (mai degraba albeata, daca e sa ma iau dupa culoare, dar aici e vorba de altceva, mi se pare) de pe tâmple si batul-de-aratat-la-harta în locul nasului, closca cu puii atoatepiuitori si alte tezaure asa-zise rusofone, al doilea razboi mondial si al treilea razboi mondial (de fapt, acesta parca a fost postponat) razboindu-se cu primul razboi mondial pentru întâietate, Alexandru Macedon cucerind Asia Mica, violând fecioare si arzând martiri benevoli, Alexandru Macedonski, noaptea de decemvrie cu palaria meccana lasata putin spre ceafa, o târfa cu vesta anti-glont si cu scutece imaculate printre, pe lânga si peste, vacile nebune anglofone (a-miu, a-miu....), Don Giovanni mestecând o acadea (stim cu totii ca acadeaua se suge) si gândindu-se la teorema lui Thales (din Milet?), stranepotii lui Matei Basarab si ai lui Ion Voda cel Cumplit facând hora bucuriei pe pamântul României, Ian Anderson tinându-se de undeva si strigând "M-au castrat! M-au castrat!", Siegmund Freud cu par putin si uscat ca o smochina împreuna cu Sophia Loren tânara si apetisanta (dar smochina s-a copt atât de mult ca s-a uscat), Hamlet cu o oglinda în mâna obtinând un efect asemanator cu cel dat de chelia "taicii Willie", Wellington punând piciorul pe pamânt francez si spunând "Pâna acum norocul a fost de partea noastra. E o zi atât de frumoasa, încât propun sa construim aici un water-closet."("Veto!", se trezeste cineva spunând, în timp ce o mâna abia sesizabila îl stranguleaza de moarte), Mercier si Camier cu fetele si unele madulare împietrite sfidând eternitatea, Eugen Ionescu încercând sa îsi spuna ceva la ureche (nereusind, dupa cum si era de asteptat), si chiar si eu. (Ridicând mâinile si privindu-si-le mirat): Eu?
ACTRITA: Zgârcitule! Ce-ai facut? Dupa Wittgenstein eu n-am mai vazut nimic!
ACTORUL(confuz): Îmi pare rau.
ACTRITA: Acum hai dincolo!
ACTORUL: Ia si ceasul, ca trebuie sa mi-l pun înapoi pe mâna. (Actorul coboara de pe podium si striga): Aplaudati, oameni buni, sa ne creasca si noua inimile! (Înca de la primele cuvinte ale Actorului, Spectatorul si Spectatrita s-au trezit, s-au ridicat în picioare si au început sa aplaude. Dupa un timp, Actorul continua): A, da: sa nu plecati acasa, ca s-a terminat doar actul întâi. Mergeti, fumati o tigara si veniti înapoi. Daca vreti, bineînteles. (Actorul si Actrita ies pe usa rosie; Actrita târaste ceasul de plumb dupa ea. Spectatorul si Spectatrita nu mai aplauda.)
SPECTATORUL(catre Spectatrita): Mai ai seminte?

-CORTINA-



ACTUL AL DOILEA

(Scena arata la fel ca în actul întâi, doar locurile personajelor sunt inversate: Actorul si Actrita stau pe doua din cele patru sau cinci scaune, iar Spectatorul si Spectatrita pe cele doua scaune de lânga masa. Spectatorul doarme. Actorul si Actrita manânca seminte si scuipa cojile pe jos. Bufonul sta în fata în centrul scenei cu capul în palme. Bufonul îsi mai schimba pozitia, mai face eventual o tumba, si aranjeaza personajele de pe podium si masa. Spectatorul si Spectatrita nu se misca deloc tot acest timp, sa zicem 3 minute, fiind obiecte de decor.)
SPECTATRITA(scuturându-l pe Spectator): Hai trezeste-te, ca începe spectacolul! N-auzi ce-ti spun, trezeste-te, ca iar ne facem de râs! Haide odata!
SPECTATORUL(buimacit de somn): Ce e? Ce s-a întâmplat?
SPECTATRITA(imitându-l batjocoritor): "Ce e? Ce s-a întâmplat?" Începe spectacolul si tu dormi. Nu s-ar putea oare sa fii si tu odata treaz la ridicarea cortinei?
SPECTATORUL: Linisteste-te, femeie! Nu vezi ca suntem acasa? Uite masa noastra semi-putrezita, bufetul nostru pustiu, usa rosie de la dormitor, si nu avem mâncare. Nu înseamna toate astea ca suntem acasa? Uite-i si pe copii, cum li se pare ca ne certam, cum se aseaza comod în fotolii, ca la spectacol, si ne urmaresc, mâncând seminte. Cred ca de data asta sunt doar coji de seminte, ca nici din astea nu mai avem bani sa ne cumparam.
SPECTATRITA: Iar vorbesti prostii. De fiecare data te trezesti mahmur, si crezi ca suntem acasa, desi suntem pe scena, la teatru. Masa, bufetul, usa rosie de la dormitor sunt ale noastre, dar acum fac parte din decor, iar noi suntem personaje într-o piesa de teatru.
SPECTATORUL: Care "noi"?
SPECTATRITA: Eu si cu tine. Eu sunt Actrita, tu esti Actorul, iar cei de acolo care mesteca seminte sunt spectatorii. Auzi, copii! Nici macar atâta n-avem, niste copii acolo, sa credem si noi ca avem pentru ce trai.
SPECTATORUL: Cum? Doar doi spectatori urmaresc piesa noastra?
SPECTATRITA: De fapt acum repetam doar piesa, iar în actul al doilea o s-o si jucam.
SPECTATORUL: Stai, stai putin, ca nu mai înteleg nimic. Cum adica, în actul întâi facem repetitie pentru actul al doilea? Pai atunci actul al doilea e actul întâi, iar actul întâi e zero, sau nu e. Nu-ti dai seama ca toate astea nu pot fi decât niste tâmpenii? Ma întreb cui au putut sa-i treaca prin cap asemenea idei?
SPECTATRITA: Cum cui au putut sa-i treaca prin cap asemenea idei? Nu stii despre cine-i vorba? Despre prietenul tau, dramaturgul. Cretinul acela pipernicit, chel, cu ochelari, care vesnic e beat, ca si tine, dealtfel.
SPECTATORUL: Nu începe cu jignirile, ca te pleznesc!
SPECTATRITA: Asta doar daca ma prinzi. Chiar sunt curioasa daca poti sa te ridici de pe scaun.
SPECTATORUL(încercând sa se ridice de pe scaun si nereusind, din cauza ceasului de plumb): La naiba! Nu-i nimic, ca în actul al doilea tot ma ridic de aici, si-ti arat eu tie! Nu cred ca toata piesa trebuie sa stau aici întepenit.
SPECTATRITA: Asta ramâne de vazut.
SPECTATORUL: Hai, adu-mi o doza, ca nu mai suport. Sau mai bine da-mi o supradoza, sa ma sinucid. Dar, fiindca tu o sa-mi dai supradoza, o sa fii acuzata de crima cu premeditare. Doamne, ce-o sa ma mai distrez!
SPECTATRITA: Nu stiu de ce m-am maritat cu tine. Nu ai nici treizeci de ani si deja te-ai ramolit de tot. Ai uitat ca nu mai avem droguri în casa? E drept, când ne-am casatorit erai un absolvent de IATC care promitea, toate femeile din institut umblau dupa tine, si în plus ma si lasasesi gravida. Santaj a fost, nu-i asa?
SPECTATORUL: Nu-mi mai aduce aminte de acel episod negru din viata mea. Si nu mai avem nici macar o bere si niste tigari din alea ordinare?
SPECTATRITA: Nu mai avem nimic, nici macar mucuri de tigara, ca am facut ieri curatenie. Merge bine!
SPECTATORUL: Ce merge bine?
SPECTATRITA: Piesa noastra. Spectacolul.
SPECTATORUL: Vorbeai serios mai înainte?
SPECTATRITA: Bine te-ai întors între cei vii! Bineînteles ca vorbeam serios. Daca tu vorbesti mereu aiurea, nu înseamna ca toata lumea face la fel.
SPECTATORUL(cuprins de disperare): Deci e adevarat ca avem doar doi spectatori la piesa?
SPECTATRITA: Da, dar nu-ti face probleme, ieri a fost doar unul. Asta înseamna ca astazi vom avea fiecare câte o tigara.
SPECTATORUL: Si putin LSD când vom mai avea?
SPECTATRITA: Asta ar fi mai greu de facut rost. Ar trebui, daca vrei droguri, sa-ti cauti ceva de lucru.
SPECTATORUL: A, nu, orice altceva poti sa-mi ceri, dar nu asta!
SPECTATRITA: Bine, atunci hai în dormitor. N-am mai facut dragoste de o luna.
SPECTATORUL: Hai, dar promiti ca îmi faci rost apoi de-o doza?
SPECTATRITA(cu mâna dreapta pe sânul ei stâng): Promit solemn.
SPECTATORUL(încearca sa se ridice, dar nu reuseste din cauza ceasului de plumb): Ai uitat ca suntem vasalii Timpului?
SPECTATRITA: Ia un cutit si taie cureaua de la ceas, si ai rezolvat problema. Sau într-adevar te-ai ramolit de tot si ti-e frica de ceva care nici nu exista?
SPECTATORUL: Sssst! Mai încet! Daca te-aude cineva putem sa o patim rau de tot! Ce vrei sa zici cu "ceva care nici nu exista"? Adica Timpul nu exista? Atunci cine m-a stigmatizat cu ceasul de plumb?
SPECTATRITA: Si asta ai uitat? N-ar trebui sa mai fumezi "iarba". Tu singur ti-ai pus ceasul. A venit un drogat care pretindea ca el e timpul, te-a pus sa platesti o taxa si sa-ti pui un ceas "cu greutate" pe mâna, sa fii usor de recunoscut, si în schimb ti-a promis o ratie lunara gratuita de LSD. Fiecaruia îi promitea ce îsi dorea mai mult si mai mult, si cred ca pâna la urma si-a strâns bani pentru patru sau chiar cinci doze. Ce mai, era un drogat ingenios, desi era la mintea cocosului ca era o farsa.
SPECTATORUL: Adica sunt mai prost decât un cocos?
SPECTATRITA: Tu ai zis-o!
SPECTATORUL(încearca sa se ridice, dar nu reuseste): Las' ca tot te prind eu pâna la urma!
SPECTATRITA: Nici nu-i asa de greu, trebuie doar sa îti dai ceasul jos. De mult timp astept asta. Într-o luna, de când ai ceasul de plumb pe mâna, ai îmbatrânit zece ani. Nici nu te-ai miscat de pe scaun(iese pe usa rosie). Hai, prinde-ma!
[Din camera cealalta se aude o bucata din Carmina Burana de Carl Orff ("Mandaliet, mandaliet, min gesele comet niet..."), în timp ce Spectatrita tot striga]:
SPECTATRITA: Prinde-ma! Prinde-ma!
SPECTATORUL: Stii ce? M-am plictisit! Si pun pariu ca si spectatorii s-au plictisit. Auzi acolo, ce tâmpenie, actul al doilea sa aiba aceleasi replici ca actul întâi!
VOCEA AUTORULUI: Tu sa taci! Stiu eu ce fac.
SPECTATORUL: Zau?
VOCEA AUTORULUI: Taci din gura, daca ti-am zis!
SPECTATORUL: Si sa nu-mi mai spun replicile?
VOCEA AUTORULUI: Spuneti DOAR replicile!
SPECTATORUL: Draga, hai sa plecam din piesa asta!
SPECTATRITA(intrând): Cum o sa plecam, doar n-au trecut cele opt ore?!
SPECTATORUL: Dar nici mult nu mai este pâna atunci. Eu zic sa mai facem câteva bucati din scenele care ne plac.
SPECTATRITA: Perfect! Cu ce începem?
SPECTATORUL: Promiti ca te întorci sa-ti continui rolul?
SPECTATRITA(cu mâna dreapta pe sânul ei stâng): Promit solemn. Sigur nu vii si tu pâna dincolo? A trecut deja o luna...
SPECTATORUL: Mai târziu, mai târziu.(Spectatrita iese pe usa rosie. Din camera cealalta se aude din nou Carmina Burana.) Poftim, iar asculta muzica asta care o scoate din minti!(Tare): Hei, femeie, asculta si tu niste blues sau niste Tori Amos, dar nu Carmina Burana!
SPECTATRITA(deschizând usa rosie): Ascult ce vreau. Fii linistit, nu am sa ma arunc asupra ta sa te violez.
SPECTATORUL: Nici n-am insinuat asta. Hai, închide usa! (Spectatrita închide usa.) Uf, femeia asta îmi scoate peri albi! Sa vedem: "Pele catre Platini: Esti un prost! Platini catre Pele: Tu esti un prost! Si esti si negru!" Nu, nu e bine, aici deja-i rasism, nu campionat mondial de fotbal. "Pele catre Platini: Ce mai faci? Platini catre Pele: Bine, negrule!" Nu, la dracu', de ce trebuie sa fie Pele negru? "Pele catre Platini: Zici ca voi câstigati cupa mondiala? Las' ca-ti baga echipa noastra vorbele astea pe gât!" Pele, dracu' sa te ia! Pe lânga ca esti negru, mai esti si nesportiv. (Tare): Draga mea! Draga mea!
SPECTATRITA(intrând): Ce vrei sa-mi ceri de ma chemi astfel?
SPECTATORUL: Te rog, ajuta-ma! Pele asta ma scoate din pepeni!
SPECTATRITA: Dar cine zice ca trebuie ca Pele sa fie personaj în piesa? Uite, mâine e meciul România-Anglia, ai putea sa scrii o piesa cu "tricolorii", stiu si eu, ce vorbesc ei înainte de meci, etc.
SPECTATORUL: Mi-au cerut o piesa de teatru, nu un elogiu prostiei!
SPECTATRITA: Vezi? De ce îmi mai spui sa te ajut, daca toate ideile mele sunt proaste? Stiam eu ca asa vei face!
SPECTATORUL: Normal, doar stii textul.
SPECTATRITA: Dracu' sa-l ia de text! Nici nu era nevoie sa ne dea un text, era de ajuns sa ne spuna sa ne comportam firesc, ca în viata de zi cu zi, si ar fi iesit acelasi lucru.
SPECTATORUL: De unde stii tu care i-a fost sursa de inspiratie? Poate chiar noi, si cine ar putea sa joace mai bine decât noi propriile noastre roluri? Asta era explicatia. Din cauza asta nu am avut roluri pâna acum, de când am terminat Institutul.
SPECTATRITA: Nu-i adevarat! Nu ai primit nici un rol pentru ca esti un actor de mâna a saptea, iar eu mai bine muream decât sa ma fi maritat cu tine.
SPECTATORUL: Aici ai dreptate. Mai bine mureai decât sa te mariti cu mine. Dar nici acum nu e greu sa mori. Mai bine prea târziu decât niciodata! (Vrea sa se ridice, dar nu reuseste din cauza ceasului.) Vezi, uneori îti foloseste faptul ca suntem vasalii Timpului.
SPECTATRITA: Prostii! Suntem sclavii nehotarârii si ai neputintei tale! Iar eu personal sunt sclava propriei mele prostii. Am luat de barbat o bucata de carne!..... Bun, acum hai sa continuam de la "Mai compune una!"
SPECTATORUL: De acord. Da-mi replica!
SPECTATRITA: Mai compune una!
SPECTATORUL: Bine, hai sa încerc. Iata:
s-a napustit asupra mea nesatioasa
voia sa ma ia prin surprindere
era chiar ea durerea de cap
CEFALEEA
am încercat s-o alung cu vorbe mieroase
fara nici un succes
am mai încercat si cu cehov cu cortazar
cu kierkegaard cu artaud cu pusca si cu tarnacopul
fara nici un succes
iar când sa ma dau batut cu elitrele voalate
si cu creierul pe pereti
mi-am adus aminte
cui pe cui se scoate
hai sa încerc sa o pun pe fuga cu
vreun alter-ego de-al ei
si anume cu o minuscula (doar la început)
durere de masele
aceasta era solutia.
Punct. Si o s-o numesc "Solutia". Ai scris-o?
SPECTATRITA: De ce ma întrebi? Nu mi-ai spus s-o scriu. Si mai întâi trebuia sa ma întrebi daca îmi place.
SPECTATORUL: Îti place?
SPECTATRITA: Foarte mult.
SPECTATORUL: Ai scris-o?
SPECTATRITA: De ce ma întrebi? Nu mi-ai spus s-o scriu.
SPECTATORUL: Nu ti-am spus, dar nici nu asta te-am întrebat, daca ti-am spus s-o scrii, ci daca ai scris-o.
SPECTATRITA: Am scris-o. Pentru posteritate.
SPECTATORUL: Mersi. Stiam eu ca ma pot baza pe tine. Stii ceva? Am obosit. Hai sa facem o pauza.
SPECTATRITA: Dar înca nu e gata actul întâi.
SPECTATORUL: Stai sa-l întreb pe autor daca ne da voie sa ne odihnim.
SPECTATRITA: Nu pe regizor?
SPECTATORUL: De data asta regizor e chiar autorul. Domnul autor si regizor, putem lua o mica pauza?
VOCEA AUTORULUI: Bine, dar una scurta. Cât tine piesa asta. (În boxe se aude piesa "Black Smoke Yen"-Van Der Graaf Generator. Cât timp dureaza piesa, Spectatorul si Spectatrita se odihnesc, iar Actorul si Actrita dorm, evident. Dupa aceea):
SPECTATORUL: Ce scurta pauza ne-a dat!
SPECTATRITA: Bucura-te si pentru atâta. În mod normal nu este pauza decât între acte. Acum o luam de la "Hai sa mergem dincolo; nu mai am rabdare."
SPECTATORUL: Da-mi replica.
SPECTATRITA: Hai sa mergem dincolo; nu mai am rabdare.
SPECTATORUL(încearca sa se ridice, dar nu reuseste din cauza ceasului): Suntem vasalii Timpului! Suntem vasalii Timpului!
SPECTATRITA(vizibil agasata): Decât sa traiesti asa, mai bine sa mori! De ce nu te sinucizi? Alta iesire n-ai. Cel putin asta îmi demonstrezi în fiecare moment de o luna încoace.
SPECTATORUL: Las-o balta! Da-mi o idee pentru piesa.
SPECTATRITA: Pele îl ucide pe Platini, spectatorii îl linseaza pe Pele, iar apoi pe ecranul stadionului apare bustul tau cu fata zâmbitoare si cu mustati a la Dali.
SPECTATORUL: Te rog gândeste-te serios. Chiar am nevoie de ajutorul tau.
SPECTATRITA: Mai târziu. Acum vreau sa-ti aduc aminte ca acum o luna mi-ai promis ca-mi citesti ultima ta povestire.
SPECTATORUL: De ce crezi ca e ultima?
SPECTATRITA: Ai zis ca dupa povestirea asta nu mai scrii decât teatru pâna iei Uniter-ul pentru cea mai buna piesa scrisa, ori Uniter-ul nu se ia asa de usor, asa ca... trage tu concluzia!
SPECTATORUL: Sa stii ca tot iau eu Uniter-ul!
SPECTATRITA: Bine, te cred. Dar, pentru început, nu-mi citesti mai bine povestirea?
SPECTATORUL: Fie. Se numeste "Fiara vine mâncând" si suna cam în halul urmator: "Arnold Layne era cel mai mare vânator specializat în mistreti, dintre câti mai erau în viata în anul de gratie 1483, dupa cum chiar el însusi de fiecare data când avea prilejul sa se laude, spunea. Adica ori de câte ori deschidea gura pentru a slobozi din gâtlejul lui uscat un fel de sunete articulate; din pacate el credea ca vorbeste. Într-o zi se hotarî sa mearga sa vâneze mistretul cu colti de platina si cu coada în furculita (de fapt asta voia el sa faca dupa ce l-ar fi omorât si dupa ce i-ar fi prajit coada), mistret care era vestit si pâna peste mari si tari, în Trinidad Tobago. Zis si facut. Iata-l deci pe eroul nostru mergând cu pasi repezi, cu pusca pe umar si cu o tigara de mult timp stinsa între buze, spre padurea denumita "a ielelor", ce se afla în vecinatatea minunatului oras în care locuia si care acum se numeste Craiova, fiind însa doar o palida umbra a ceea ce era în 1483. Asta nu ne intereseaza.
Ajuns în padure se ascunse într-un tufis de la marginea unui luminis, unde mistretul mult dorit obisnuia sa vina sa se joace cu coada, copitele si râtul prin gaurile construite de maestrii cârtitari de la Nurnberg. Îsi alunga urâtul cu râtul. Nu uita sa-si reaprinda tigara, care se cam umezise în preajma buzelor.
Cum statea el asa si încerca sa nu se plictiseasca, fara a reusi însa, vazu deodata fiara la marginea cealalta a luminisului ( de ce oare nu venise prin spate, sa-l ia prin surprindere?) venind direct spre el si molfaind ceva în gura. Era de-a dreptul urias, cam de trei ori cât un mistret obisnuit, si era înspaimântator mai ales din cauza ochilor care-i luceau ca doua becuri electrice de 40 de wati. Panica puse stapânire pe marele Arnold; tremura din toate madularele, ba chiar începu sa strige înspaimântat: "Fiara vine mâncând! Fiara vine mâncând!" Avea dreptate, dar imediat îsi dadu seama ca facuse o mare greseala. Daca înainte de a începe sa strige nu era sigur ca mistretul îl observase, acum putea fi, caci era clar ca dihaniei nu-i placea timbrul vocii lui Arnold si, hotarât lucru, sunetele care ieseau din gâtul vânatorului nu faceau parte din octava preferata a fiarei. Arnold practic paralizase de frica, însa salvarea îi veni de unde se astepta mai putin, adica de la sine însusi. Îsi zise: "Mi-e frica? Da. Nu, nu mi-e frica, de ce mi-ar fi frica de un mistret atât de înspaimântator cum este cel cu colti de platina si coada în furculita?" Deveni stapân pe situatie (si pe mijloacele de productie), si când mistretul ajunse la un metru de el, scapând din gura un dinte de jder cu o bucatica de aripa de musca pe el, îi dadu acestuia un bobârnac, si în momentul imediat urmator fiara zacea fara suflare la picioarele vânatorului, care de emotie îi urma exemplul, adica facu un infarct, din care cauza nu se mai stia cine la picioarele cui zacea. Astfel luara sfârsit doua vieti pline de împliniri glorioase, într-o dimineata plina de ceata, tântari, si platina moarta. Chiar ca era cu adevarat pe atunci epoca de platina. Chiar daca era vorba de un metal pretios, nu semana deloc cu epoca de aur. Ceva important le lipsea oamenilor din acea epoca: birocratia de la ora cinci." Ce zici? Îti place cum suna?
SPECTATRITA: Da, e haioasa. Mai avem timp de bucatile cu Caligula si Wittgenstein, si gata! Nu de alta, dar sa mai lucreze si ei. Dan de la muzica, baga Tom Waits! (Începe bucata "I'll Shoot The Moon"-Tom Waits.)
SPECTATORUL(în stare de beatitudine-dementa data de drog): Caligula a primit luna!
(Intra Caligula cu o luna de carton pe umeri. Se învârte putin pe scena, ca un drogat, parând a cauta ceva, apoi iese. Intra Wittgenstein, cu costum, cravata si camasa, si cu o carte în mâna.)
SPECTATORUL: Wittgenstein? Ce sa caute Wittgenstein aici?
WITTGENSTEIN: Buna ziua. Astazi vom vorbi, în cadrul cursului de filosofie elenistica si romana, despre Arcesilau. În timpul dezvoltarii celor doua sisteme dogmatice, al epicureismului si al stoicismului, scepticismul pyrrhonic a obtinut un succes mare prin faptul ca ajunsese la stapânire în una din marile scoli: prin Arcesilau, care urma lui Crates (268) ca director al scolii, fu introdus în confraternitatea lui Platon si se afirma în ea timp cam de un secol si jumatate, perioada pe care obisnuim s-o desemnam ca perioada Academiei medii a doua si a treia.
Din întreaga Academie medie reiese mai limpede, în afara de Arcesilau, numai personalitatea lui Carneade. Amândoi par de altfel sa nu fi lasat nimic scris. Doctrina lor, notata de scolarii si de succesorii lor (Pythodoros si Lacydes, poate Cleitomachos), ne este cunoscuta afara de Diogenes Laertios mai ales prin Cicero si Sextus Empiricus.
Arcesilau din Pitane in Eolia, la origine scolarul lui Theophrast, trecu la Academie si primi invatamantul lui Crantor, Polemon si Crates; a suferit totusi influente si de la megarici ca si mai ales de la Pyrrhon: era vestit ca vorbitor patrunzator, spiritual.
(Nota: "Cursul" lui Wittgenstein este luat din "Filosofia elenistica si romana" de Wilhelm Windelband, pag.51-52.)
Arcesilau si-a insusit nealterata in fond partea negativa a doctrinei pyrrhonice, cu care prilej, pentru a putea trece mai departe ca academic, se sili sa accentueze in mod deosebit laturile sceptice ale filosofiei platonice, însa înainte de toate ale filosofiei socratice. În timp ce-si folosi punctul sau de vedere în mod esential pentru polemica împotriva stoicilor, ascuti argumentele sceptice la o contestare a doctrinei adverse despre criteriul adevarului. Lui kataleepsis îi opune nu numai situatia ei de mijloc între a sti si a crede, care situatie o face improprie de tot pentru criteriul adevarului, dar si afirmarea ca kataleepsis în calitate de consimtire la o reprezentare cataleptica ar fi nevaloroasa tocmai de aceea, fiindca nu ar exista deloc o astfel de reprezentare. Fiecarei reprezentari descendente dintr-o realitate i s-ar putea pune alaturi o reprezentare venita de la o nerealitate, care reprezentare i-ar fi analoaga fara a se distinge. Aceasta o aratau parerile opuse ale dogmaticilor, halucinatiile, visele, închipuirile dementilor. (Ultimele propozitii le citeste foarte greu, se repeta, etc.)
SPECTATORUL(coborând de pe podium si punându-i lui Wittgenstein mâna pe umar): Despre ce nu se poate vorbi sa se taca. (Apoi arata cu mâna una dintre culise. Wittgenstein iese.)
SPECTATORUL(urcând pe podium, si în continuare tinându-si privirea fixa asupra unui punct din centrul scenei): Un gnom calare pe un bucipal transparent cu rinichi de mercur, plamâni de platina si intestin gros sulfuros, Alexandru cel Bun, Cel care minte când are chef, Nodulo Gordianus si fii sai, Emil Constantinescu, Constantin Emilescu, omul din Neanderthal ("Bine ai venit! Cum ai calatorit, trebuie sa fi fost un drum obositor, dar bine ca ai ajuns cu, etc.), Friedrich Nietzsche cu un numar pe frunte si cu parul buclat, Carol Quintul, Dudu Georgescu, Dudu Bridea cu un "S" ciudat pe tricou si un sobolan agatat cu dintii de una dintre urechile lui, un armator grec, un iepure cu ciuperci în loc de urechi si ochi, un ciumat cu cele o mie si una de buboaie stându-i drept marturie a starii de asediu, Albert Camus coregrafiind zece negri mititei, profesorul Herta Viorel mânându-si nevasta spre castronul cu mâncare, nevasta profesorului Herta Viorel mânata de sotul ei spre castronul cu cartofi piure (sau, ma rog, orice alta mâncare mai mult sau mai putin gatita), avocatul Vladut Ionescu din Bucuresti, bucurescul Ion Vladutescu din Avocati, ruda apropiata pe linie directa ( de exemplu, linia 18, care duce la barajul Firiza, 1300 de lei pâna pe baraj, 2000 de lei pâna la canton) cu Radu de la Afumati, Cain înciotricat cu (deja!) cadavrul lui Abel, o vaca nationala umorista, un bou rational amorist care o urmareste cu ochii injectati înspre potolirea tumefactiei masculine, Floarea Calota cu o floare de mac la rever, si cu o siringa si un garou în mâna (ce-or fi însemnand însemnele astea?), multimea de furnici în debandada datorata în mare parte unui trompat furnicar, trompisor cu ochi de grebla, care cum ar veni te agata daca nu esti filiform ca si impregnatiile de aur în pirita(rar întâlnite), Franz Kafka sarind prin fereastra deschisa si plutind prin aer precum o frunza în bataia vântului, Herzog-câinele de rasa al printului mostenitor Ferdinand al Prusiei, fugarind un motan siamez cu o singura laba si o singura gheara(micuta, dealtfel), un ficat vorbitor de porc cu o suprafata de 6 metri patrati si o greutate de 70 de pfunzi, Nicolae Ceausescu alergând dupa un glont vidia care tinde sa articuleze ficatul vorbitor, si depasind astfel recordul national la zecea de metri viteza, diavolul si bunul Dumnezeu legati cu catuse unul de celalalt si mânati cu o trompeta-sfichiuitoare-de timpane de catre Jean-Paul Sartre, o turma de diavoli pe biciclete între care s-a pitit (aproape) neobservat si Max Frisch, prietenul copiilor, Mos Craciun cu un sac cu intestine de ornitorinc în spate, rânjind dizgratios, fiind transformat în sapun de catre Adolfo, sapun numit "Haz", Dostoievski sarutând fundul unui dumnezeior, un scaraotcut muscând fesa lui F.M.D., o musca holbata ca un copil în magazinul cu jucarii, învârtindu-se în jurul cozii demonelului (cine zice ca diavolul si puisorii lui au coada, sau orice alt fel de apendix dorsal?), Duda Iaroslav cu bulevardul Boban pe mijlocul capului, cu rasadurile lui de verdeata (mai degraba albeata, daca e sa ma iau dupa culoare, dar aici e vorba de altceva, mi se pare) de pe tâmple si batul-de-aratat-la-harta în locul nasului, closca cu puii atoatepiuitori si alte tezaure asa-zise rusofone, al doilea razboi mondial si al treilea razboi mondial (de fapt, acesta parca a fost postponat) razboindu-se cu primul razboi mondial pentru întâietate, Alexandru Macedon cucerind Asia Mica, violând fecioare si arzând martiri benevoli, Alexandru Macedonski, noaptea de decemvrie cu palaria meccana lasata putin spre ceafa, o târfa cu vesta anti-glont si cu scutece imaculate printre, pe lânga si peste, vacile nebune anglofone (a-miu, a-miu...), Don Giovanni mestecând o acadea (stim cu totii ca acadeaua se suge) si gândindu-se la teorema lui Thales (din Milet?), stranepotii lui Matei Basarab si ai lui Ion Voda cel Cumplit facând hora bucuriei pe pamântul României, Ian Anderson tinându-se de undeva si strigând "M-au castrat! M-au castrat!", Siegmund Freud cu par putin si uscat ca o smochina împreuna cu Sophia Loren tânara si apetisanta (dar smochina s-a copt atât de mult ca s-a uscat), Hamlet cu o oglinda în mâna obtinând un efect asemanator cu cel dat de chelia "taicii Willie", Wellington punând piciorul pe pamânt francez si spunând "Pâna acum norocul a fost de partea noastra. E o zi atât de frumoasa, încât propun sa construim aici un water-closet."("Veto!", se trezeste cineva spunând, în timp ce o mâna abia sesizabila îl stranguleaza de moarte), Mercier si Camier cu fetele si unele madulare împietrite sfidând eternitatea, Eugen Ionescu încercând sa îşi spună ceva la ureche şi nereuşind, după cum şi era de aşteptat), şi chiar şi eu. (Ridicând mâinile şi privindu-şi-le mirat): Eu?
SPECTATRIŢA: Acum hai dincolo!
SPECTATORUL: Stai să ne aplaude puţin.
(Actriţa se trezeşte, îl trezeşte şi pe Actor, care începe să aplaude şi să strige.) ACTORUL: Bravo! Bravo! Bis! Bis!
(Spectatorul coboară de pe podium, pune mâna pe umărul Actorului şi îi spune): SPECTATORUL: Nene, suntem la teatru, nu la concert. Aici nu se fac bis-uri. Dar dacă vrei, mai aplaudă, că-mi place.
ACTORUL: Suntem la teatru? Înseamnă că doar am visat frumos. SPECTATORUL: Hai, cortina! (Dupa câteva secunde): Nu trebuie sa cada cortina?
VOCEA CORTINEI: Înca nu.
SPECTATORUL: Dar când?
VOCEA CORTINEI: Dupa ce coboara ceilalti doi de pe scena.
SPECTATORUL(catre Actor si Actrita): Hai, coborâti! De fapt, treaba voastra. (Catre Spectatrita): Hai sa mergem dincolo. Ia si ceasul, ca trebuie sa mi-l pun înapoi pe mâna. (Observând ora indicata de ceas): Cât e ora?!?!! Doamne! A început meciul! Pa! (Iese în fuga în culise. Spectatrita iese pe usa rosie. Actorul si Actrita coboara de pe scena si îsi aprind câte o tigara. Cade cortina. Pe unul dintre culoare este plasata o scrumiera, lânga care se posteaza Actorul si Actrita. Apoi):
ACTORUL(Tot dialogul care urmeaza are loc pe un ton afectat, de cunoscatori): Ti-a placut?
ACTRITA: Da si nu.
ACTORUL: Ce ti-a placut?
ACTRITA: Începutul cu Bufonul, si mai ales muzica asta ciudata. Nu ti-a placut muzica?
ACTORUL: Zici ca ti-a placut începutul, pentru ca altceva nu ai vazut. Ai adormit, te-am vazut eu.
ACTRITA: Parca tu n-ai dormit?
ACTORUL: Nu, n-am dormit.
ACTRITA: Minti. Eu te-am trezit la sfârsit, dormeai tun.
ACTORUL: Nu-i adevarat, ma prefaceam. Ce nu ti-a placut la spectacolul de azi?
ACTRITA: În primul rând nu mi-a placut un lucru: parca era o repetitie, nu un spectacol. Si totusi, si muzica asta, nu cred ca e potrivita pentru un spectacol de teatru. Apoi, actorii. N-am vazut spectacol în care actorii astia de aici sa joace bine. Am mai vazut si spectacole cu regia buna, dar degeaba e regia buna, daca actorii de aici joaca prost. Nu au dictie buna, nici inteligenta scenica, si se misca, majoritatea, ca niste saci cu cartofi. Niciodata nu stau în lumina, vorbesc si încet, daca este muzica, nici nu-i mai auzi. De data asta nici regia nu a fost prea buna, cred însa ca textul piesei e interesant, desi nu avea nici fir epic, nici conflict dramatic, nimic. Concluzia pe care pot sa o trag fara teama de a gresi e ca e un spectacol tare ciudat.

ACTORUL: Vezi, tocmai din cauza asta ma abtin si nu spun nimic despre spectacol. Spectacolele de genul asta ori sunt geniale, ori sunt un fiasco total. De aceea zic sa mai asteptam sa vedem ce spune critica, si în caz ca va avea critica buna o sa venim sa-l vedem si noi. De ce sa nu recunoastem, de data asta am dormit. Si în ceea ce spuneai despre actori, cred ca ai exagerat. Mergem undeva sa luam o cina în mod romantic, cu lumânari pe masa, si cu vin? N-am mai fost demult, mi-e dor.
ACTRITA: Ai bani?
ACTORUL: Nu-ti fa probleme din cauza asta. Unde preferi sa mergem?
ACTRITA: La "Elite" îti convine?
ACTORUL: Da. Deci mergem la "Elite". (Se uita la ceas. Apoi): Cât e ceasul?!?!! Doamne! A început meciul! Pa! (Iese în fuga pe intrarea spectatorilor. Actrita ramâne traznita. În cele din urma iese si ea, ca teleghidata. Pe scena apare Bufonul.)
BUFONUL (Dupa ce se da de câteva ori peste cap): A început meciul! A început meciul! Mergeti la meci, ce faceti aici? Teatru va trebuie voua acum? Sunteti nebuni? Când este meci la televizor?! (Dupa o scurta pauza, în care studiaza efectul produs de vorbele sale asupra spectatorilor, izbucneste în cel mai sanatos râs. Zice): Am glumit, bineînteles, dar oricum azi este meci tare (Olanda? Germania? Italia? Habar n-am!), si ar fi pacat sa-l pierdeti. Ne mai vedem! Merg si eu la meci. La revedere! Au revoir! See you!
-SFÂRSITUL-

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...