-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Scrisoare despre iubire 1


de Radu Herjeu la: 22/04/2005 22:22:00
modificat la: 23/04/2005 18:06:43
taguri: Eseuri 
voteaza:
Intotdeauna am crezut ca iubirea e cea care-l salveaza pe om de la nimicnicie. Ca e cea care reuseste sa puna ordine in haosul lui interior, acela care-l impiedica sa evolueze, sa se echilibreze. Ca e un liant, un catalizator! Nicidecum o stare de euforie generalizata, de prosteala tampa si de reprimare a ratiunii in favoarea simturilor.
Pentru cei mai multi oameni, iubirea e acel amestec de instincte sexuale, fericire si suferinta din orice, convingerea ca cealalta persoana e unica, amortirea resturilor de vointa si ratiune, exacerbarea simturilor, trecere brusca de la stare de spirit la alta. E ca o raceala puternica. Nu stiu de unde vine, se trezesc contaminati. Au simptomele caracteristice (si ce mult seamana ele la toti acesti oameni care se cred "unici")! Ii chinuie ce-i chinuie si, ca si raceala, trece! De cele mai multe ori, la fel cum a venit. Si lasa spiritul liber pentru o alta raceala. Pentru ca starea de bucurie pe care o resimt in timpul acestei forme de iubire (data mai mult de stimularea haosului din capul fiecaruia, manifestat printr-o beatitudine stupida) e cea mai intensa de care au parte cei mai multi in intreaga lor viata, au tendinta de o considera semn al unui mare sentiment, al SENTIMENTULUI! De aceea, cei mai multi oameni confunda indragosteala cu iubirea. Pentru ca le provoaca cea mai intensa traire pe care o cunosc. Incapabili de sentimente profunde, sunt mai mult decat multumiti cu simulacrul de iubire care le da senzatia ca traiesc. Incapabili sa-si imagineze un sentiment mai puternic decat cel pe care-l simt, nu si-l doresc si nu vor incerca niciodata sa-l atinga. Pentru ei iubirea e un pretext pentru a-si putea lasa hormonii sa zboare. E justificarea pentru dominatia instinctului. Pentru ca se stiu mici (nu constient, evident, ci undeva in profunzimea lor), pentru ca stiu ca ar trebui sa fie mai mult decat niste animale cautandu-si parteneri de reproducere, oamenii incearca sa-si imbrace instinctele intr-o haina frumoasa: iubirea! Cine ar putea spune ca ceea ce simt ei nu e iubire? Cine ar putea avea ceva cu iubirea? Asa, se simt deosebiti. Nu se mai simt mici, dominati de instincte. Se simt vii, pentru ca doar bucuria si suferinta te fac sa te simti viu. Si indragosteala are din acestea, din plin. De cele mai multe ori, o indragosteala e doar fuga de singuratate. Toti oamenii fug de singuratate. De fapt, frica de aceasta este cea mai mare din toate fricile oamenilor. Dar, din pacate, cei mai multi scapa de ea, aruncandu-se intr-o pseudorelatie. De fapt, e o singuratate in doi, cu iz de impreuna. Doi oameni n-au cum sa fie cu adevarat impreuna daca nu se cunosc, daca nu se simt, daca nu se intelege, daca nu gandesc si nu actioneaza ca o singura persoana, daca nu se respecta si nu au grija de ei, ca entitate si de fiecar component in parte. Iluzia de impreuna, data, in cazul indragostelii, de senzatiile foarte puternice pe care si le creeaza reciproc, le dau si impresia ca au scapat de singuratate. De aceea, multi oameni se indragostesc doar ca, pentru o perioada mai scurta sau mai lunga, sa nu mai aiba senzatia ca sunt singuri. Tot indragosteala e cea care le da senzatia ca sunt importanti, ca si ei conteaza, ca nu sunt niste nimeni. Oamenii au deseori complexe de inferioritate. De cele mai multe ori nici nu se manifesta vizibil. Sunt ascunse undeva in adanc si actioneaza din umbra. Doar un foarte bun cunoscator al oamenilor si, desigur, interesat de ei, ar putea sa vada intr-un gest care pare intamplator, urma unui complex. De aceea oamenii se indragostesc pentru ca asa accepta mai usor si spera sa fie acceptati mai usor de catre celalalt. Desi e nemultumit de el, nu vrea ca relatia sa-l oblige sa se schimbe. De aceea cauta acceptarea facila, neconditionata. Si e dispus s-o ofere si el, la schimb. Ce altceva e indragosteala decat acceptarea celuilalt, asa cum este? Ba chiar el devine mult mai frumos in imaginatia indragostitului! Ce si-ar putea dori mai mult? Apoi, acceptrea celuilalt asa cum e, implica neasumarea responsabilitatii pentru eventuala schimbare a lui! De ce si-ar asuma oamenii o astfel de responsabilitate? Ei nu au responsabilitatea propriei schimbari, de ce si-ar dori-o pe a altcuiva? A, desigur ca si-ar dori ca celalalt sa fie exact asa cum vor ei, sa se muleze perfect pe nevoile lor. Si, de cele mai multe ori, le-o cer sau le-o reproseaza. Dar rareori fac ceva pentru a-l schimba pe celalalt. Pentru ca ei nu vor sa-l schimbe in ceva mai bun, ci in ceva mai bun pentru ei.
In esenta, oamenii vor sa fie iubiti si acceptati asa cum sunt! Sa nu trebuiasca sa se schimbe, sa nu-si asume responsabilitati, sa nu-si complice prea mult viata. Chiar daca sunt nemultumiti de ei, e intotdeauna mai usor de suportat decat sa fie altcineva nemultumit de tine. De aceea, de cele mai multe ori, indragosteala vine ca raspuns la o alta indragosteala. E mult mai interesanta o persoana care e deja indragostita de tine pentru ca sunt mai mici riscuri sa te respinga. Mergi la sigur. Sarind deja peste faza cunoasterii si, implicit, a posibilelor judecati de valoare, e gata sa te accepte asa cum esti. Nu-ti va cere sa te schimbi, pentru ca deja te "iubeste". Nu-ti va crea mari probleme, pentru ca e dornica sa i se raspunda si orice gest de-al tau va fi mult exagerat in importanta. Apoi ai senzatia unei sigurante a sentimentelor pe care le vei investi. Nu o vei face intr-o "banca" nesigura ci in cea care e deja dispusa sa-ti ofere cea mai mare "dobanda".
De aceea, de cele mai multe ori, relatiile nascute din aceasta indragosteala esueaza lamentabil. Doi oameni se apropie rapid, se "accepta" asa cum sunt, au senzatia ca sunt "impreuna". Nu-i mai preocupa cunoasterea celuilalt si, cum si la capitolul autocunoastere oamenii stau foarte prost, nu-si mai bat capul. La ce le-ar folosi? oricum, relatia s-a nascut! Sigur ca impulsul initial scade in intensitate. Mai ales ca fiecare din cei doi are, de fapt, o relatie, cu o imagine din capul lor. Care, cu timpul, ca orice imagine neschimbata, paleste. Si ajung sa descopere intr-o zi ca alaturi de el este un om necunoscut. Si-l resping, ca pe un corp strain. Cand se ajunge aici, e aproape imposibila recladirea relatiei pe alte baze. Cei doi sunt "satui" unul de celalalt.
Inceteaza schimbul bilateral avantajos. Pentru ca, de cele mai multe ori, o relatie bazata pe indragosteala e un schimb. Iti dau ce ai nevoie si-mi oferi ce-mi trebuie! Iti satisfac nevoile si mi le satisfaci! Indragosteala e o forma de a capata incredere ca schimbul va fi corect. Nu-ti pui probleme de genul: si daca eu dau si nu primesc? Pur si simplu te indragostesti si astfel de probleme dispar! Pentru ca indragosteala ascunde in ea convingerea, autocreata, ca cealalata persoana e cea de incredere, cea dispusa sa-ti ofere ce ai nevoie.
(va continua)
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (10):


de acord, dar... - de Tudor-Cristian la: 23/04/2005 18:35:33
De acord cu ce scrii, Radu, dar vin si intreb : nu cumva "indragosteala" este, totusi, inceputul iubirii ? Momentul cand cunosti, cand te apropii. Orice are un inceput. Chiar si iubirea.

Sigur, ca daca nu se leaga, daca nu se confirma, nu a fost iubire. Va fi alta data. Dar tot nu inteleg de ce blamezi "indragosteala". Ea va aparea si data viitoare cand, cu noroc, poate fi calea spre iubirea mult dorita.

Pe de alta parte, acceptarea celuilalt asa cum e, nu cred ca e apanajul indragostelii, asta trebuie ca vine mai degraba dintr-un soi de lene in relatie, lene care curge din... toleranta, iar asta o naste iubirea. Nu stiu, asa cred eu. Apoi : de ce e atat de rau sa ne acceptam unul pe altul asa cum suntem ? Nu sunt de acord ca asta exclude nevoia de cunoastere permanenta a celuilalt, altceva poate duce la asta : plictisul, praful depus intre ei, ca urmare a unor diferente (de cultura, de educatie, de varsta, eventual...).

Oricum, eu cred ca nu "indragosteala" e cuvantul potrivit in ceea ce abordezi tu in text ; ce descrii tu e moftul ala de relatie de-o saptamana...
In rest, astept continuarea, subiectul ma incita.

Tudor
#45144 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
iubire+convietuire=... - de anuk31 la: 23/04/2005 22:58:59
se intampla destul de des ca intr-o relatie unul sa iubeasca iar celalalt sa fie doar indragostit (cu intelesul de "indragosteala" expus de tine). Mie mi s-a intamplat in viata asta sa ma indragostesc de trei ori: prima data la gradinita, a doua oara la 20 de ani si ultima data definitiv(sper eu ) si de fiecara data am ajuns sa iubesc si am iubit neconditionat si am "plecat" din relatiile respective fara a inceta sa iubesc. Si ii iubesc intr-un fel special si azi deoarece au fost si sunt oameni "frumosi" si cu cat i-am cunoscut mai bine i-am iubit si mai mult.Am plecat doar din considerente "rationale" deoarece sunt o fiinta rationala si am inteles ca daca as ramane, pentru ca as fi putut ramane, nu as face decat sa "ucid" iubirea dintre noi deoarece sa iubesti "pentru totdeauna " inseamna sa imbini iubirea cu convietuirea si , daca nu realizezi la timp, asta kiar ca poate duce de cele mai multe ori la "indragosteala".
toate cele bune!
anuk
#45181 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
subscriu - de mct la: 24/04/2005 12:54:16
da, in orice trebuie sa fie un inceput . si inceputul iubirii e indragostirea, ca pe urma se trece la sentimente mai profunde asta ramane de vazut , nu totul are sorti de izbanda. dar ma intreb , oare de la o mare prietenie nu se poate ajunge la o mare iubire ? ar fi si asta o varianta deloc de ignorat...ideala ,dar nu imposibila ...
#45220 (raspuns la: #45144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
din pacate sau poate din feri - de supergirl la: 24/04/2005 15:55:28
din pacate sau poate din fericire nimic nu e perfect pe lumea asta dar de ce esti asa pornit impotriva acestor trairi superficiale si mai mult sau mai putin imaginare. dau intr-un fel farmec vietii. hei,uneori poate fi chiar distractiv. dupa cum vorbesti pari sa fi trecut tu insuti prin asa ceva.
#45246 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
iubirea-i simpla! - de maan la: 24/04/2005 22:34:42
Radu, eu astept partea a doua, cand ai sa ajungi la ce ne intereseaza, si anume la aia care simt Iluzia si raman singuri din teama de-a nu-i cadea victime.
Nu ma intereseaza, asadar, nici cei care NU STIU iubi (inconstienti , deci fericiti) nici cei care NU POT iubi (constienti … si rai), ci mai curand cei care SIMT Iluzia si se tem, ramanad singuri, sau risca si ajung in a doua categorie …in cel mai fericit caz!
A treia e cea care-i tine-n viata pe morti: tristan si isolda, peleas si melizanda, romeo si julieta, siegfried si kriemhilda.
Morti si aia!
#45303 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
astept - de Marius Pop la: 25/04/2005 09:34:18
astept si eu partea a doua.... caci probabil ca va mai lamuri multe din afirmatiile facute in prezenta....
fara intentia de a fi rau, daca ar fi sa criticam la sange, ma tem ca toata aceasta poveste este o descriere a realitatii inconjuratoare (ceva descriptiv deci) pe bazele caruia hop top sarim cu o interpretare si o valorizare.... de genul "motiv pentru..." "pretext pentru"... cam greu si periculos de facut asta... se nasc teorii proprii si atat de relative precum relativitatea insasi.
apoi, ar mai fi ceva... exista intr-adevar o teorie a complexelor si a supracompensarii (ca facem ceea ce facem pentru a compensa unele lipsuri autopercepute), dar daca ar fi sa o luam per se, am trage concluzia ca tu insuti scrii din nevoia de a compensa....:)
si astfel, dandu-ne intelepti, am putea prevedea ce va fi in partea a doua...
multumesc si eu, la randul meu, pentru ocazia de a "compensa" numeroasele complexe, pe care , spasit, recunosc ca le detin.
servus, Marius.
#45383 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
subscriu si eu - de alex porc la: 25/04/2005 09:37:16
Intr-adevar, iubirea nu are nimic de-a face cu lasarea "tampa" exclusiv in seama simturilor.
Am scris chiar si un roman pe tema asta. :))
Fara gluma. Exista chiar si in cafeneaua asta a noastra.
#45384 (raspuns la: #45220) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Eu ma intreb - de TeodoraPA la: 25/04/2005 17:17:51
Oare nu fiecare poveste de dragoste incepe cu asemenea sentimente, cu indragosteala de care tu vorbesti?
Nu ma pricep, nu am teorii legate de acest subiect... Cred ca nu exista retete in acest sens...
Astept sa ne spui in partea a II-a ce e iubirea.
__________________________________________
Take heed when you think you stand, lest you fall.
#45465 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ce spui tu este adevarat in c - de creata la: 16/06/2006 08:22:38
Ce spui tu este adevarat in ceea ce priveste perspectiva pe care ne-o da faptul ca ne indragostim de cineva pentru a ajunge sa-l iubim intr-adevar. Dar totusi am o obiectie...nu cred ca Radu blameaza "indragosteala" in sine, ci confuzia care se face intre aceasta stare si cea de iubire, care este mai profunda.

"A suprima speranta inseamna a readuce gandirea la trup. Si trupul trebuie sa putrezeasca" Camus
#128098 (raspuns la: #45144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
radu - de jeniffer la: 15/06/2006 23:55:31
invatam iubirea de mici, cu parintii, rudele si prietenii. dragostea este un sentiment deosebit care da un alt sens existentei.
#128127 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...