-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Jenny (III)


de francu la: 25/04/2005 16:15:00
modificat la: 30/04/2005 19:59:52
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
(continuare la Calator si E3)



29august1999

Cred ca toti avem revelatii, toata viata; de fiecare data, la o anume varsta, anume lucruri, fapte, evenimente, ne apar dintr-o data mult mai clare, evidente, asa cum trebuie sa ii apara unui copilandru jocul de cuburi cu care se chinuia in primii ani ai vietii...

In graba, as putea defini asta ca experienta, dar termenul nu este adecvat, ceea ce pomenesc nu e indus de patina vietii, de rutina sau exercitiu. E pur si simplu o revelatie, e ceva izbitor, deosebit, e ca si cum m-as trezi azi si as constata ca pot vedea si cu mainile, sau ca inteleg deodata foarte bine limba persana.
Cui nu i-ar parea inspaimintator sa priveasca fiinta alaturi de care traieste de mai bine de la inceput si sa constate, uite-asa, ca totul e schimbat, totul se petrece ca si cind nu ar exista un trecut in spate, ca surisul acela cald, sau luminile jucause preconizindu-se la coltul ochilor, sint noi, sint necunoscute si cer sa le inveti, sa le descoperi.
Cum ai reactiona trezindu-te intr-o dimineata, in casa ta, in hainele tale, in timpul tau, in viata ta, alaturi de cel pe care-l stii de-o vesnicie - si totusi, pe care-l vezi acum pentru intaia oara ? Cum si cui sa spun ca astazi copilul meu m-a surprins cu o privire pe care nu i-o cunosteam, m-a speriat cu zambetul unui batran pe patul de moarte, m-a-nfiorat cu o cautare ce ne inversase nemilos rolurile...
Imi pierd mintile, am sentimentul ca acest copil este un strain, Dumnezeule, delirez, am convingerea ca fiinta ce se joaca linistita pe covorul de la picioarele mele nu are nimic in comun cu fetita mea, Mary.
Mr.Pierce e in gradina, imi face semn cu mina, a inceput sa sadeasca panselutele acelea bleu pentru care aleea noastra e renumita in cartier. Oamenii sint ca florile, obisnuieste sa spuna Mr.Pierce, unele isi arata adevarata splendoare numai dupa ploaie, altele te orbesc cu frumusetea lor doar pentru a-ti arata ascutimea ghimpilor, he, domnule Pierce, cred ca eu devin incet-incet o buruiana, am vedenii si ganduri pacatoase care se incolacesc mirsav in jurul celei mai mici flori din casa...
Ieri m-a observat plangand, asa cum o fac eu, fara zgomot, lasind doar lacrimile sa imi traverseze obrajii...asa cum mi-a explicat dr. Rilke, antidepresivul cel mai bun e o portie de plans, eu plang din cauza lucrurilor pe care le stiu, pe care le vad inca de cind eram copila si care mi-au adus numai necazuri, zambete suspicioase furisate prin dosul meu, pungi de medicamente si vizite la psihiatri...A venit incetisor spre mine, m-a atins intai pe genunchi si apoi, cind m-am aplecat spre ea, m-a mangaiat pe obraz, s-a uitat tinta in ochii mei si a zimbit...m-am simtit dintr-o data atit de usurata, pluteam si in jur era liniste si lumina, atit de liniste ca mi s-a facut frica, am oprit tot, am intrerupt ceva, am revenit brusc la ochii ei...Dumnezeule, cine esti tu, Mary, unde este copilul meu...



PS: mi-am calcat pe inima si am privit din nou asa ca inainte...chiar daca toti mi-au spus ca imi voi face numai rau. Aura bleu-alburie pe care Mary o avea in jurul corpului de cind se nascuse a disparut. ACEASTA Mary nu are aura. Stii bine ca eu o disting la toti oamenii, toti o au, difera doar culoarea...
Raspunde-mi te implor, roaga-te pentru mine, iarta-ma ca am indraznit din nou.

Jenny

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...