-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

DIMINEŢI ALE UNEI TOAMNE


de Georges Valch la: 30/04/2005 09:43:00
modificat la: 30/04/2005 20:24:11
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Prima zi fără ea. Îmi trec prin cap un milion şi încă ceva de lucruri patetice, infantilisme pe care iubita mea le-ar renega cu siguranţă. Dar nu mă pot împiedica să le gândesc, tot aşa cum de obicei nu mă puteam abţine să-l mânii pe Dumnezeu în gând, oridecâteori mi se întâmpla să trăiesc o nedreptate. Pentru că deşi m-am născut poate ateu, dintr-o simplă toană a evoluţiei, ai mei, societatea şi rigorile m-au făcut creştin. Nu-i nici o dovadă care să ateste că sus în cer, e mai bine. Dar ce ne-ar mai ridica oare dacă ne-ar lipsi şi această frumoasă banuială? În sufletul meu, timpul a născut o ranchiună pentru Divinitate, atunci când viaţa s-a dovedit a fi un avatar care nu poate, nu ştie sau nu se cuvine să ierte. Mă gândesc de unde găsesc aici cuvinte, câtă vreme sufletul îmi este rece şi pustiit de o sete căreia nici nu mă mai obosesc să-i găsesc motiv sau alinare. Pur şi simplu descopăr că exist şi dincolo de ea, în ciuda a tot ce deunăzi părea că îmi smulge toate motivele să continui o luptă, o bătălie cu stihii ale unei existenţe întunecate pe care nici măcar nu o mai descopăr a fi a mea. În fapt, aşezate pe hârtie, ideile îmi sunt greoaie – ştiu că sunt dificil de urmărit, ştiu că eu însumi le găsesc anevoie în haosul minţii şi mai ştiu că este un non-sens pentru cineva să le tălmăcească. Dar tot atât de adevărat este că aici, nu le mâzgălesc pentru cineva, ci pentru că în zadar caut în adâncul meu putere să nu le destăinui. Să spun că sufletul meu a ajuns o otreapă cu care celorlalţi le-ar fi silă chiar să se şteargă la fund, ar fi un adevăr rostit numai pe jumătate, ori dacă vreţi o minciună condamnată la mediocritate, fiindcă nu-i nici măcar gogonată. De unde aş putea să ştiu eu cât este realitate şi cât este simplă imaginaţie, din visul sau coşmarul pe care-l trăiesc cu ochii deschişi? Mulţi ani din viaţa mea, am încetat să visez în noapte, sau mă rog, am încetat să mă trezesc cu conştienţa faptului că am visat. Apoi, de ceva vreme numai, nopţile au început să mi se umple de vise, menite parcă să-mi întărească disperarea că nu mai ştiu, nici dacă visul este viaţă reală, nici dacă aceasta din urmă este visare-căci ce este Noaptea, altceva decât o zi care devine oarbă? Tot ce ştiu este că în ultima vreme, pe ea am găsit-o lângă mine şi în somn când subconştientul mă pierdea în cele mai necunoscute scenarii, dar şi dimineaţa când deschideam ochii şi o regăseam alături, pe perna de lânga mine şi îmi cufundam nasul îngheţat în părul ei, mirosind uneori a soare, alteori a flori scuturate de vânt călduţ, iar azi în zori, nu ştiu de ce, mi-a părut o boare răcoroasă, dulce dar străină, venind de pe meleaguri pe care nu le-am cunoscut şi pe care nu mai sper a le cunoaşte vreodată. Ultima noastră noapte a trecut; de acum ştiu: Dacă e toamnă, e noapte şi eşti şi singur, nefericirea ta e mai completă ca niciodată…
Am mâncat împreună şi am jucat cărţi, fără entuziasm şi fără chemare. Aş minţi să spun că ceva din purtarea ei mi-ar fi dat de înţeles că nu se mai gândeşte nici la macao şi nici la noi doi. Mă întreb cât de mult aş fi iubit-o, dacă nu era s-o urăsc aşa de mult... Poate doar când pierdea, concentrarea îi devenea mai evidentă. Una peste alta, cred că azi şi poate în toate aceste zile, ne-am învăţat reciproc să câştigăm şi să pierdem; altfel cum am fi găsit dintr-o dată puterea să ne rupem de ceea ce mai devreme credeam că nu se poate…dar am găsit oare această putere? Mai bine zis, eu, am găsit-o? Sau mă mai agăţ încă de o speranţă deşartă, pe care defapt încă de la început nu am pus cu adevarat preţ ?
Frigul, plictiseala şi singurătatea pe care împreună ne-o purtam defapt fiecare, ne-au doborât; am adormit stingheri, deasupra plapumei şi departe unul de altul ca doi străini. Eu unul am aţipit furat de un somn chinuit şi egoist şi m-am trezit înfiorat la o mişcare de-a ei. Iar pielea mi s-a increţit de propria-mi răsuflare îngheţată. Era ca şi cum corpul meu viu, chircit într-o toropeală rece ar fi fost bântuit de un suflet care se voia liber în ciuda faptului că era vorba despre o libertate care nu-i făcea bine deloc. “Eu plec!” mi-a spus femeia de lângă mine şi nu mi s-a părut nimic schimbat în privirea ei, deşi când i-am atins mâinile le-am descoperit tot aşa de reci precum ale mele, de parcă viaţa din noi amândoi plecase să-şi caute poate rostul firesc, sensul în care trebuie să curgă, iar eu şi ea, căţăraţi pe două sloiuri, ne-am apucat mâinile cu o mişcare lipsită de convingere, în vreme ce curentul avea să ne piardă între meandre .
O mangâi pe obraz şi îmi dau seama cât de mult pielea noastră se aseamănă: mâna mea şi obrazul ei nu mai au nimic de simţit. “Nu pot să trăiesc cu tine!” am auzit rostite din gura ei, cuvinte pe care fără să vreau le purtasem în suflet în toate acele zile, dar nu avusesem putere să le strig, fiindcă ochii mei refuzau să vadă dincolo de ele. Aş vrea să plâng, dar nu găsesc nici măcar lacrimi pentru asta, şi inima îmi este rănită mai mult de ciudă pe gura care mi se tanguie sec, imploră şi reproşează. E greu să te lupţi cu neputiinţa, iar castelul meu de nisip se spulberă cu fiecare lucru pe care ea îl îngrămădeşte în geamantanul cu role. Apoi fermoarul se închide cu un sunet ca o sentiinţă – îmi trag pe mine un pulovăr şi plecăm spre staţia de autobuz, în vreme ce eu continui să spun lucruri care ştiu că nu mai contează pentru nici unul dintre noi. Este o minunată zi de toamnă târzie cu soare; un infinit albastru în care intuiai gerul ca pe o rază gălbuie. Autobuzul soseşte şi ea ezită: femeia pe care-o iubim – oh, ea doar stă şi lasă impresia că gândeşte. Se urcă şi nu ştiu nici acum dacă am văzut sau nu o lacrimă strivindu-se între pleoapele ei frumoase de sub ochelari. Şi n-am de unde să ştiu dacă despărţirea de mine i-a smuls acea lacrimă sau vântul acela de început de iarnă care ne patrundea pe sub haine până în suflet. Însă ştiu că mi-aş fi dorit, ca acea picătură de rouă sărată din ochii ei să sfârşească la mine pe buze şi să-mi stingă pe veci dorul unei sărutări pe care n-am să o mai primesc niciodată. De acum, sunt singur, chiar dacă paşii mă poartă fără voie în aceiaşi direcţie în care ea a plecat. Iar eu, mereu îmi spusesem: “Femeia este ceea care te-aşteaptă mereu... dar trebuie sa fugi un pic ca să prinzi acest autobuz”.
Îmi cumpăr un pachet de ţigări şi simt asta ca o trădare – numai că nu-mi mai pasă defel, fiindcă ştiu că nu aceasta ne desparte şi nu există nimic care să ne mai apropie. Ceva, sau Cineva, va presăra între noi o dulce uitare şi ne vom pierde unul de altul într-un vălmaşag de oameni şi animale pe care-l urâm. Fără să ştim, viaţa noastră se lasă condusă de ei, pentru că nici măcar noi nu putem fi altfel.
Şi acum, merg pe stradă şi plâng, cu lacrimi mari care mă spală pe faţă şi se opresc într-un rictus al buzelor mele crispate de frig şi de ciudă. Uneori, cred că m-am născut dintr-o astfel de ciudă, ca altcineva să nu se nască în locul meu. Încerc să scot din pământ floarea pe care ea şi-a dorit-o, dar de unde să iau eu atâta răbdare? De unde să stoarcă un bădăran atâta gingaşie încât să poată smulge o floare? Tulpina se frânge din nerabdare, şi parfumul şi viaţa se curmă pentru vecie. Iar eu, îngenuncheat în noroi o jelesc fără vorbe şi-mi aduc aminte de ea, care scotea gândăceii afară cu un păhăruţ ca să nu le ia viaţa. Şi stiu că Dumnezeu are de ce să o iubească, chiar dacă ea nu-l iubeşte deloc, în vreme ce toate rugăciunile pe care le fac eu în grabă sunt doar o egoistă meschinărie. O iubesc pentru că mă iubesc pe mine, iar eu fără ea, nu-s decât un om de nimic.
Am să merg să-i dau un telefon, deşi nu am nimic altceva să-i spun decât ce i-am spus. Dar vocea ei mă încălzeşte până în creştet şi rostesc un “Te iubesc!” care pe Ea o dezgustă şi pe care aproape o lună l-a auzit ca pe un “Bună ziua!”. O, Doamne, jur că nu-i nimic mai adevărat decât această iubire pe care cu vorbe am banalizat-o! Dumnezeule, de-ai şti câtă nevoie am sa o spun de fiecare dată, fiindcă nu mai incape în mine, fiindcă mă macină ca o tumoare nevolnică de care nu pot scăpa defel. Mai apoi, în odaia în care am locuit împreuna, strâng bruma de lucruri ale noastre şi mă gândesc că n-aş mai putea trăi aici nici o secundă; E anost şi parcă-ţi suge ultima picătură de vlagă – deşi numai aici aerul mai păstrează o farâmă din răsuflarea ei fermecată. Doar în această linişte şi singurătate mai găsesc un dram din amintirea atât de apropiată. Aş vrea să mă cufund acum într-o reverie lungă cât viaţa, dar ştiu că mă va durea mai mult când mă voi desprinde. Voi pleca şi mă voi amesteca între ceilalţi, pentru ca ei înseamnă viaţa, iar eu acum, nu. Îi spun babuţei că plec la Bucureşti – este mai uşor aşa, pentru surzenia ei şi pentru muţenia mea. Apoi îmi mut lucrurile la “Conac” descoperind că mă pricep de minune la asta: în viaţă, cu mutările m-am obişnuit cel mai mult. “Organic” spunea ea deseori. Exact ca existenta mea de acum înainte. Voi respira, voi mânca, mă voi uşura poate, ce mai contează dacă un vânt o să-mi scape în somn de vreme ce nu voi mai deranja pe nimeni? Şi de voi sta nespălat zile întregi, tot n-am să fiu mai murdar pe afară ca prin ‘năuntru. Ceea ce ne face întotdeauna să roşim sub părul nostru cărunt sau lipsă pleacă de la josnicia unor dorinţe ce le-am avut şi amintirea lor încă ne dezgustă. Poate că nu-i nimic mai adevărat decât că nu te mai vindeci de josnicie. Sunt tot aşa de vulgar ca întotdeauna. Şi iaraşi îmi amintesc că defapt nu îmi pot aminti mai nimic din vremea când am cunoscut-o pe ea; ca să stiu câta mojicie aveam atunci şi câtă am căpătat cu timpul; ca sa aflu cât din aerul meu nesuferit este în stare să piară şi cât ar rămâne. De parcă ar mai conta. De parcă în viaţă ar fi existat înainte răspântii, la care mai apoi să mă pot întoarce. Nu cred să regăsesc vreodată, dincolo de viaţă mai multe Paradisuri decât cele pe care deja le-am pierdut aici. De-abia acum, de departe aflu că nimic nu ne mai poate desparţi. Iubirea noastră va fi veşnică, în fapt, de o seamă cu viaţa – cine altcineva decât numai noi doi, ar fi în stare să ne separe? În definitiv, puţin ne pasă cât de puţin durează dacă e să iubim cu-adevărat.
Şi în a treia zi, pe când Dumnezeu încă mai construia o lume pentru toţi muritorii, el, Adam şi ea, Eva au început să pună la cale o lume a lor. Au fost la zoo ca să se lase induioşaţi şi de celelalte animale, iar mai apoi s-au întins pe o pătură în pădure. Părea că Cerul cu a lui albastră imensitate se pregateşte să cadă peste ei… iar el, s-a uitat privind la această nimfă care purta carne în loc de blănuri şi păr blond în loc de aur. Căci fericiţi sunt aceia cu gândire săracă şi liniştiţi cei care pot să treacă nepăsători pe lângă frumuseţe Dar există în viaţă şi lucruri pe care ar trebui să fi orb pentru a le vedea...
Dimineţi de toamnă, ca nişte seri, cu răsărituri asemeni apusurilor, cu ploi, precum al lui Noe potop, iar noi doi, în arca noastră numită casă, dimpreună cu pisicul tău, cu ochi ca ai mei de albaştrii; cu peşti ce stau în acvariu, la fel de muţi ca şi noi în această casă; Ne întrebăm, dacă pe ei, peştii, de la viaţa i-am salvat, ori de la moarte? Ce mai contează? E bine că împreună, cu toţii, suntem mai puţin singuri; că liniştea tuturor, e mai uşor de îndurat decât numai a noastră. Cu peşti şi cu pisică cu tot, urâm, sau iubim, înca pe-atât mai mult, decât numai noi doi. Dar oare, cum de nu ne-am gândit, mai ‘nainte, la toate? Nu demult; Acum ceva vreme doar, când numai eu şi cu tine, iubito, plănuiam o viaţă în doi?

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (6):


atit de (i)real - de muma padurii la: 04/05/2005 22:31:19
imaginatie sau experienta traita?- oricum superb
interesant sa privesti lucrurile/ lumea si prin ochii celuilalt
pare a fi posibila continuare a unei despartiri al carei preludiu l-am trait intr/un septembrie incert, intr/un an cu anotimpuri intirziate scaldate in razele unui soare ce nu dorea sa moara, prelungind agonia primei iubiri... nu regret decit ca mi/am abandonat pisica...
#47004 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
imaginatie sau experienta traita?- oricum superb - de muma padurii la: 06/05/2005 20:40:34
imaginatie sau experienta traita?- oricum superb
interesant sa privesti lucrurile/ lumea si prin ochii celuilalt
pare a fi posibila continuare a unei despartiri al carei preludiu l-am trait intr/un septembrie incert, intr/un an cu anotimpuri intirziate scaldate in razele unui soare ce nu dorea sa moara, prelungind agonia primei iubiri... nu regret decit ca mi/am abandonat pisica...
#47341 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Iti multumesc... - de Georges Valch la: 07/05/2005 11:12:31
Comentariu de Georges Valch
Poate ca erai tu? Nu stiu, dar zau ca pisica ta ma pune pe ganduri... Doar daca toate aceste matze nu si-or fi pus in cap sa se dea la fund in toamna. Ce sa spun? Iti multumesc pentru "aplecare" si gasesc foarta multa poezie in ceea ce spui. Doar ca nu ma dumiresc de ce a trebuit sa o spui de 2 (doua) ori. Acum insa cred ca virgula ideea se leaga: probabil ai vrut sa o spui si din prisma ta, ca muma si a padurii. Iarta-mi buna dispozitie si glumele care dupa 24 de ore de munca nu preau au sare... Ori poate nici n-ai observat cand am glumit, adica unde. Sa dea Domnul sa traim despartirile doar in scris si sa-ti gasesti nesuferita de pisica! Sa auzim de bine si sa ne vedem la o cafea cu bunul Dumnezeu. Dar pana atuncea mai este.
#47398 (raspuns la: #47004) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
si eu - de muma padurii la: 08/05/2005 09:48:32
de 2 ori, pt ca nu eram sigura ca a ajuns si pt. ca, chiar mi/a placut.
pisica o fi oale si ulcele.
in alta ordine de idei, imi plac temele propuse de tine.


Hei(:)),tichar! liv za kids alaun!
#47503 (raspuns la: #47398) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
e dureros... - de Cristall la: 10/05/2005 19:35:26
e dureros
chiar doar sa si citesc asa ceva
#47928 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
...da... - de Mi7haela la: 11/05/2005 09:09:34
...da...
#48008 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...