-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Copilaria


de lore_lie la: 06/05/2005 23:07:00
modificat la: 07/05/2005 01:25:00
taguri: Eseuri 
voteaza:
Am gasit intr-o carte cateva randuri care mi-au placut mult pt ca stiam intelesul lor,le mai auzisem si in alta parte dar nicaieri parca nu sunau atat de adevarat…este vorba de un interviu cu Dumnezeu,in care se raspunde la o intrebare simpla si la care multi dintre noi ar vrea sa stie raspunsul : « ce te surprinde cel mai mult la omenire,Doamne ? » « Ca ei traiesc ca si cand nu vor muri niciodata si mor ca si cand n-ar fi trait vreodata ; Ca se plictisesc cu copilaria-se grabesc sa creasca mari si apoi iarasi tanjesc sa fie copii ; Ca isi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi isi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea »
Nu vreau sa ma opresc de data aceasta decat asupra copilariei…Apropo !Ce inseamna copilaria ? sau a fi copil ? pt mine si pt cei mai multi dintre noi este perioada aceea magica despre care chiar daca nu ne amintim prea multe,poate doar din povestirile fratilor mai mari sau a parintilor, o pastram in suflet si ne gandim mereu cu placere la copilarie.
De curand am realizat ca e destul de simplu sa fii copil…nu trebuie sa stii sa faci nimik pt ca oricum « oamenii mari »(asa cum ii numeam pe adulti cand eram mica) sunt fascinati de copii. Din dorintza de a fi din nou copil sau pur si simplu pt ca isi amintesc de curatenia aceea sufleteasca ce se numeste inocentza. Imi place sa cred ca ochii unui copil ma pot face mereu sa zambesc si sa ma intreb « care-I farmecul tau ? care e secretul de esti atat de dulce ? ». De multe ori am stat sa ma gandesc oare cum s-au simtit parintii mei cand m-au avut pe mine ? si in general cum se simt doi oameni care devin parinti ? N-a reusit nimeni sa-mi spuna ce vroiam sa aud,asa ca o sa cred in continuare ca,pe langa responsabilitatea uimitoare de care trebuie sa dai dovada,un copil este o minune.In primul rand pt ca nasterea unui copil ca simplu eveniment este o minune si apoi pentru ca fara sa faca nimik,reuseste sa te faca fericit. Uimitor nu ?
Am momente in care imi amintesc de copilarie fara sa vreau…aproape de fiecare data cand sunt obosita,imi amintesc cu drag cuvintele sorei mele mai mari la intrebarea mea sacaitoare « da de ce nu vrei sa te joci cu mine ? » imi raspundea de fiecare data ca atunci cand voi fi mare nu voi mai avea atata energie. Si nu puteam s-o cred,nu vroiam sa cred ! dar mi-a spus-o de atatea ori ca m-a facut sa renunt la jocurile cu ea. Am cautat in alta parte prieteni de joaca de varsta mea. Chiar daca e doar o frantura de copilarie...e amintirea mea...si ca sa ma port si eu ca un copil, mi se pare cea mai frumoasa ! dar nu e...mai sunr si altele de care imi amintesc cu si mai mult drag. Momentele in care eu ma jucam cuminte cu setul meu de bucatarie si veneau acasa prieteni de-ai tatei care nu refuzau niciodata cescutza mea de cafea,fie ea si imaginara. Mai tarziu,cand am mai crescut,tata m-a invatzat sa-i fac cafea adevarata...si doar eu o faceam...aaaa sau cum m-am ales,fara sa vreau si fara sa-mi dau seama, cu o porecla care mi-a ramas pana acum. Prima data cand am iesit la joaca in fatza blocului eram atat de mica si nu prea stiam eu ce se intampla. Copiii m-au primit la jocurile lor dar trebuiau sa-mi spuna pe nume asa ca m-au intrebat cum ma cheama. Iar eu foarte senina le-am raspuns singurul cuvant pe care il stiam ca e al meu,un alint de-al mamei care pana atunci nu-mi spusese deloc pe nume. Chiar si astazi multi din vecinii de la bloc nu-mi cunosc numele si ma striga cu acelasi alint al mamei.
Ajunge cu amintirile pt ca nu voi mai putea sa ma trezesc...si nu pot visa cu ochii deschisi chiar tot timpul. Despre copilarie ar fi mult mai multe de spus...gradinitza (pt cei care au facut-o) jocurile copilariei,prima zi de scoala (ce frumos a fost cand am trecut pe sub podul de flori...si apoi pana la sfarsitul scolii generale mi-am amintit acel moment in fiecare an cand am vazut ca a venit randul altor boboci sa treaca prin aceleasi momente), juliturile din genunchi si vremea cand esti bolnavior,teama de doctor (pt ca nu esti sigur daca omul acela in alb vrea sa te ajute,dar mama asa iti spune,si mama nu ti-ar vrea niciodata raul)
Sunt multe,prea multe...si nici nu cred ca mi le amintesc pe toate cate s-au intamplat...singurul sfat pe care il am pt « oamenii mari »este sa-si schimbe putin atitudinea fata de copii.ei merita mereu mai mult,mai bine,mai curat. Si nu vb doar de conditii ci si de felul in care li se vb...nu e bine sa-i raspunzi niciodata unui copil,la orice fel de intrebare,sa nu-i raspunzi « vei vedea cand vei fi mare » evident ca asa va fi dar copilul nu trebuie s-o stie ca sa-i putem ocroti visele cat mai mult timp si pt ca el sa poate sa ne duca visele noastre mai departe.
Asta-i tot...si nu uitati copii am fost toti si doar cativa au stiut sa pastreze aceasta amintire vie...asa ca orice om mare ai fi, cauta un copil si te va ajuta sa-ti amintesti...
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (9):


Povestea omului... - de spinroz la: 07/05/2005 13:48:46
A fost odată de mult pe la începuturile vieţii, doi copii , un băieţel şi o fetiţă, care trăiau într-o grădină a fericirii depline, numită Eden. Cu toate că îi ştia inocenţi, totuşi Tatăl Ceresc, dorind ca ei să rămână veşnic copii i-a spus lui Adam: ,,Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină dar din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.’’
Dar cum Adam singur se plictisea de moarte, Dumnezeu a zis : ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.'' Şi a creat-o pe micuţa Eva. Adam s-a bucurat nespus fiindcă acum avea cu cine să se joace şi să bucure de fericire împreună cu Eva (nimeni nu poate fi fericit singur, fericirea totdeuana o trăim împreună cu cineva). Copii au continuat să se joace împreună uitând de ceea ce Tatăl le spusese că nu au voie să facă. În joaca lor inocentă ei se pierduseră în uitarea de sine. Dar în joaca lor au întâlnit şarpele. Deşi mai mică ca Adam, Eva a simţit mai întâi şarpele cum s-a urcat pe picioarele ei, cum s-a încolăcit şi s-a prelins tot mai sus, fără să poată face ceva, cum a urcat până la sâni ei daţi în pârg şi nici n-a ştiut când i s-a strecurat în suflet. Căci şarpele era mai şiret decât toate fiarele pământului. El a zis Evei: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Eva a răspuns că pot mâca din toate roadele, dar despre rodul din mijlocul grădinei, Dumnezeu zis:,,Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atngeţi de el , ca să nu muriţi, ca sănu muriţi.’’ Atunci şarpele a zis femeii:,,Hotărât , că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el , vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu , cunoscând binele şi răul.'' Eva a văzut că pomul era plăcut la privit şi bun de mâncat. Atunci îndemnată de şarpe, de dorinţa aceea din suflet, ea n-a mai rezistat ispitei şi a mâncat. Mai apoi -a îndemnat şi pe Adam să mănânce. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au văzut că sunt goi; au cunoscut că erau goi ... Şarpele se însinuase în sufletul Evei ca o dorinţă căreia nu i se putea opune. În pofida interdicţiei Tatălui Ceresc, Eva a mâncat, ea mai întâi din pomul cunoaşterii binelui şi răului. De atunci toate urmaşele Evei păţesc la fel ca Eva; şarpele se strecoară mai întâi în sufletele fetelor, lor li se deschid ochii mai înainte de li se deschide băieţilor. Când fetiţei i se deschid ochii înseamnă că a ieşit din copilărie. Fiecare băiat sau fată simte ieşirea din copilărie odată cu intrarea în puberatae ca pe o vină şi, de aici, ruşinarea, îmbujorarea la faţă, roşirea Fiecare fetiţă repetă de atunci povestea Evei... şi fiecare băiat pe-a lui Adam. Prima reacţie a Evei a fost că s-a îmbujorat toată la faţă când a auzit glasul Domnului chemându-i la El. Adam şi Eva s-au ascuns să nu fie văzuţi căci le era frică (frica indusă de vinovăţie) şi fiindcă acum ,,ştiau cu certitudine'' că sunt goi. Când ieşim din copilărie pierdem inocenţa; căpătăm în schimb ruşinea, vinovăţia şi frica faţă de cei maturi ... ( povestea omului ar putea urma, dacă vei răspunde la ea)
#47420 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
hmmm...de ce sa nu raspund? i - de lore_lie la: 07/05/2005 22:57:06
hmmm...de ce sa nu raspund? imi place sa cred ca pot face fatza unei provocari...toata lumea stie povestea asta...dar vad ca se gasesc interpretari care mai de care...intrebare mea e alta...daca e scrisa ca o replica la "articolul" meu,de ce e scrisa cu atata grija...ca pentru copii? cred ca vrei sa spui mai multe decat lasi sa se inteleaga...insa ai reusit sa ma faci curioasa...astept continuarea

#47477 (raspuns la: #47420) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bravo - de alex boldea la: 08/05/2005 10:46:04
doar atat. bravo. m-ai facut sa imi aduc aminte de copilaria mea.
#47507 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
lore_lie - de reddana la: 08/05/2005 12:40:53
Am zambit cand am vazut acest subiect de discutie... un subiect serios despre ceva ce nu sufera seriozitate! Cand vezi un copil serios, te gandesti "nu-i sta bine sa fie serios" sau "Doamne ce batran e acest copil" si totusi - dupa cum spune un cantec cantat de un copil pe vremuri - sa fii copil e un lucru serios! Ne grabim sa fim maturi si apoi, asa cum spui, tanjim dupa copilarie...:) Ironic, nu-i asa?!:)
cum se simt doi oameni care devin parinti ?
Nu stiu altii cum simt, dar eu cand am devenit mama si mi-am tinut fiica in brate, am avut impresia ca tin toata lumea in brate! De fiecare data cand imi daruia un zambet si-mi arata gingiile aveam impresia ca sunt stapanul lumii! E un sentiment mult prea puternic de descris! Nu e bucurie, nu e fericire! E mult mai mult! E ceea ce-ti da motiv sa traiesti!
Sa-ti de-a Dumnezeu sa simti si tu ce am simtit si eu! Mai mult nu pot sa descriu!
Cat despre faptul ca vrem sa ne aparam pruncii de relele prin care am trecut noi....asta e ceva instinctiv! Vrei/nu vrei, tot o faci pana la urma!
Vrei/nu vrei, tot vei intra in conflict cu generatia lor!:)
Mie mi se pare normal sa fie asa!
Se cheama EVOLUTIE
______________________________________
Nu neglija copilul din tine si vei trai inzecit!:)
#47524 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Povestea omului... eseul 2 modificat - de spinroz la: 08/05/2005 20:57:43
Dumnezeu, ca orice tată grijuliu a pretins copiilor, Adam şi Eva, supunere şi ascultare. Copii, ca orice copii, au uitat de îndată de interdicţiile Tatălui şi s-au lăsat ispitiţi de şarpe care i-a îndemnat să mănâce din fructul oprit. A nu se supune, a nu asculta stă în firea oricărui copil. Dar mai cu seamă când e vorba de cunoaşterea binelui şi răului... curiozitatea de a experimenta binele şi răul e în firea nu numai a copilului, dar, şi mai cu seamă, a celor ce au gustat deja din pomul cunoştinţei binelui şi răului;alte tentaţii ale cunoaşterii ne ispitesc pe fiecare şi alţi şerpi ne îndeamnă să gustăm din pomul interzis, tot mai mai bogat şi mai stufos al cunoaşterii binelui şi răului. Totul ar fi fost bine, Dumnezeu nu l-a stigmatizat cu păcatul, ci doar l-a alungat din rai, ca să-şi câştige pâinea cu ,,sudoarea frunţii sale'' , mai cu seamă că omul devenise ca El şi putea acum netutelat de Tatăl să-şi câştige pâinea,singur, autonom.
Dar s-a găsit un renegat al filosofiei antice care s-a convertit la catolicism şi a zis: ceea ce au făcut cei doi, Adam şi Eva a fost cel mai mare păcat; el au pus în spinarea generaţiilor care au urmat păcatul originar. Şi ca să justifice păcatul a scris o cugetare la fel de absurdă ca şi interpretarea care a dat-o mitului biblic: ,,omul a căzut în păcat.'' Sf. Augustin, căci despre el este vorba, a cugetat adânc şi a zis:,,Fiindcă omul, în rai nu a voit ce putea, de atunci încoace el nu a putut ce voia.’’ Omul a pierdut o libertate, e adevărat, cea a inocenţei, dar a câştigat o alta, cea a conştienţei. De atunci fiecare generaţie repetă căderea în păcat; până în momentul ieşirii din copilărie copilul trăieşte fără de griji într-o dulce uitare de sine, de lume şi de real şi reiterează astfel starea edenică a omului adamic; apoi când intră în pubertate el cade în păcat, apare dorinţa caun şarpe ce s-a insinuat fără să ştie în sufletul său inocent. De aici, din mitul biblic, Sf.Augustin a reclamat dogma predestinării: omul nu poate evita să săvârşească păcatul, fiecare este predestinat din eternitate, de Dumnezeu spre a fi mântuit sau pierdut; este ,,păcatul moştenit’’ ce se transmite ereditar şi pe care fiecare generaţie de copii îl săvârşeşte odată cu ieşirea din copilărie şi păşirea în prebubertate sau pubertate . Platon nu a vorbit de păcat , el a vorbit despre o ,,lege a amintirii’’ , ,,o reminiscenţă’ care ne face să cunoaştem realitatea fără ca cineva să ne fi învăţat ceva despre ea. Alegoria mitului peşterii pare atât de asemănătoare cu mitul biblic; doar morala binelui şi răului ce însoţeşte formarea raţiunii emană în plus mitul biblic. La fel ca Adam şi Eva , după ce s-au înfruptat din pomul cunoaşterii şi li s-au deschis ochii, omul din peşteră suferă o închidere ochilor, nu poate ţine ochii în lumină , nu se poate acomoda cu lumina cunoaşterii, îl orbeşte. Asemănător se întmplă cu oricare copil care iese din copilărie şi intră în pubertat: i se deschide ochii. Pe măsură ce omul iese din negura primitivă la lumina culturii el se eliberează de aparenţa lumii sensibile care ne face pe toţi prizonieri ai supravieţuirii; pe Adam şi Eva care deşi trăiau prea fericţi în grădina raiului şi poate tocmai de aceea aveau ,,ochii închişi''(vieţuirea în dulcele Eden nu era prea propice dezvoltării gândirii, dimpotrivă îndemna ,,la dolce farniente'' ) pe oamenii din peşteră, prizonierii ai propriei lor lumi materiale, nu-i interesa lumina cunoaşterii,ba chiar le era teamă, lumina le făcea rău şi voiau să se întorcă la lumea lor cea a umbrelor. Când mănâncă din pomul interzis, lui Adam şi Evei ,,li se deschid ochii'' şi încep să vadă şi primul lucru care l-au conşteintizat când ,,li s-au deschi ochii'' a fost că amândoi erau goi. La ce vârstă conştientizează acum copii că sunt goi? Cunoaşterea ne scoate la lumină; ea ne dezvăluie toate principiile care stau la baza Creaţiei lui Dumnezeu. La capătul drumului, acolo de unde vine lumina, îl vom afla pe El, pe Creator. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în lumea sensibilă, însă Plotin însistă în toată doctrina să ne demonstreze că de fapt Dumnezeu se află în noi. E adevărat că Dumnezeu se află în lume, adică în întreg universul. ,,Dacă ar lipsi din lume, ar lipsi din noi.'' spune Plotin. (Enn II,,9,16,25). Toată căutarea noastră în lumea sensibilă e de fapt căutarea lui Dumnezeu, dar căutarea asta în afară noastră se prea poate să fie un ocol mare în spaţiu şi timp care să ne aducă în cele din urmă în noi înşine. S-ar putea ca Plotin să nu se fi înşelat de vreme ce în meditaţiile sale l-a cionteplat înlăuntrul său pe Dumnezeu. Plotin spune că în noi, în partea pe care nu o conştientizăm se află partea superioară a sufletului, ,, modelul gândirii divine''. Prin acest ,,model al gândirii divine'' spune Plotin Dumnezeu se află în noi. Plotin nu vorbeşte de inconştient, noi însă îl intuim în ceea ce el numeşte ,,partea superioară'' , sau ,,partea de sus'' ca fiind inconştientul. Nu este cel instinctual al lui Freud , ci acela al lui Jung, format din arhetipuri şi scheme ce compun ,,inconştientul colectiv'', adică ca să vorbim în limbajul IA-ul un program mintal împlantat în reţelel neuronale fundamentale, ce constituie ,,mintea'' din creierul noului născut, cu care fiecare ne naştem şi cu care accesăm lumea reală spre a cunoaşte binele şi răul în baza căruia ne formăm prin repetiţie raţiunea, conştinţa, conştientul într-o perioadă atât de lungă de timp, 21-23 de ani pe care nici o altă primată nu o are în programul genetic. E vârsta când la om se definitifează mintea şi reţele cortexului şi când devenim autonomi , netutelaţi de tata şi de mama. Nimeni nu se naşte cu creierul ,,tabula rasa'', nici măcar oligofrenii sau idioţii; dacă nu am avea implatat în acel inconştient colectiv , virtual, scheme, reprezentări şi arhetipuri ale lumii reale, ce se constituie ăîntr-unprogram logic şi coerent de accesare a realităţii, fiecare din fiinţele umane nu ar putea cunoaşte realitatea conştient. Nici un computer nu poate funcţiona fără un program adecvat;nici o minte nu poate funcţiona fără un prograrm. Cu cât un program este mai inteligent cu atât computerul trebuie să fie mai performant; cu cât o minte este mai inteligentă cu atât creierul trebuie să dispună de reţele neuronale mai performate. imageria crebrală a demonstrat că nu un creier mai mare este mai performant ci amploarea reţelelor neuronale care participă la emiterea unui gând.
Această ipoteză a ultimului mare păgân mistic că cee ce căutăm noi în lumea sensibilă se află în noi îmi aminteşte de Alchimistul lui Coehlo: comoara pe care a căutat-o în aventura sa în deşert, la Piramide, se afla chiar acolo în locul în care dormise şi visase Santiago.
Pe la şapte-opt ani, fiecare copil încalcă legile raiului şi muşcă din pomul cunoaşterii binelui şi răului. E un păcat o moştenit ereditar şi fiecare îl comitem inconştient. În momentul când el începe să deceleze binele şi răul, când apar primele semne de ruşine, de smerenie înseamnă că s-au format primele reprezentări de judecată raţională. Odată cu raţiunea apar şi primele exigenţe morale cele ale binelui şi răului. Plotin, foarte zgârcit cu biografia sa, a povestit discipolilor săi un episod pe care Porphyrios l-a consemnat în Viaţa filosofului ,,Deşi începuse să meargă la dascălul de gramatică şi împlinise opt ani, se ducea la doica lui şi îi dezvelea sânii, dând să sugă, dar spunându-i-se într-o zi că este un copil rău i s-a făcut ruşine şi a renunţat.’’(V. P. 3.2).
E oare păcatul cunoaşterii marele păcat al omenirii? Numai filosofii creştini, începând cu Augustin, au pus în cârca omului cunoaşterea binelui şi răului drept o cădere în păcat. Noi credem, dimpotrivă, că omul s-a înălţat prin acestă cunoaştere! Prin cunoaşterea binelui şi răului a ajuns asemeni Creatorului. Dumnezeu însuşi a recunoscut acest lucru: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.’’(Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns ca Dumnezeu, înseamnă că această cunoaştere a binelui şi răului din lumea sensibilă nu e o cădere în păcat, că nu îi este legiut lui Dumnezeu să-şi împingă propria creatura în păcat, ci o înălţare, că doar u întâmplător ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ideea păcatului ne-a fost indusă de teologii creştini,începând cu Sf Augustin spre a ne stigmatiza astfel originea, în folosul lor. Şarpele a spus adevărul! Dumnezeu a confirmat spusele lui.
De ce totuşi i-a interzis Dumnezeu, creaturii sale, să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului? A vrut Dumnezeu ca omul să rămână un veşnic copil inocent? Dacă, da, de ce l-a vrut pe om astfel? (va urma...)
#47593 (raspuns la: #47477) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Eseurile lui Lore Ilie - de OanaC. la: 17/05/2005 05:25:18
Pur si simplu esti minunata, atata talent, atata usurinta...esti un prozator adevarat...m-ai facut sa imi reamintesc copilaria-mi proprie, cat despre dragoste...atata putere descriptiva...delicatete sufleteasca, parca m-as fi apropiat de un bibelou pretios, gingas si totusi de mare putere sugestiva dintr-o impletire contradictorie fenomenal de interesanta.
#49450 (raspuns la: #47477) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Hei.. OanaC, minunat!... ce p - de creative la: 17/05/2005 21:55:31
Hei.. OanaC, minunat!... ce poate fi mai frumos decat sa faci astfel de complimente? Dar tind totusi sa cred ca tu esti SI mai fenomenal de interesanta... si sunt sigur ca ne vei delecta cu ceva SI mai frumos. :)
Fenomenal de interesant e... ca primul meu mesaj, aici in cafenea, iti este dedicat. Si nu citesc mesajele voastre de ieri, de azi. Multumesc in numele lor... pentru complimentele tale.

Si-acum... facand o larga plecaciune, retragandu-ma-n coltul meu tacut... fenomenal de tacut... va spun: Noapte Buna dragilor! ;)
#49565 (raspuns la: #49450) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*OanaC. - de lore_lie la: 20/05/2005 11:02:55
multumesc pt critica...dar critica ar trebui sa se opreasca la textele publicate, nu are nici o legatura cu numele pe care mi l-am ales...asta e tot ce ma deranjeaza. Si cum spunea Creative, asteptam si creatiile tale.

P.S: n-am pretentii de prozator adevarat,dar macar am curajul sa pun pe hartie ceea ce gandesc.si daca tot te apuci de critica,macar arata-mi si ce nu ti-a placut...ca sa stiu si eu unde am gresit. Multumesc!
#49957 (raspuns la: #49450) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
m-ai facut sa visez cu ochii deschisi - de daniela_sorina_albeanu la: 27/10/2005 10:30:39
M-ai facut sa visez cu ochii deschisi! Pentru mine copilaria nu este asa aproape (ca varsta pentru ca in suflet va ramane mereu), iar anul aceasta cred ca m-am intors ceva mai des cu gandul spre copilarie.Asta si pentru ca am pierdut o persoana draga si prezenta in copilaria mea - anume, bunica mea.Inca nu m-am impacat cu gandul, de aceea ma intorc ades cu gandul, pentru ca altfel nu se mai poate in casa bunicilor,in curtea plina de flori,in care ne jucam eu si verii mei sub ochii plini de dragoste ai bunicilor.
#81825 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...