Inaltarea

Când a facut El lumea,
Ca omul sa-nţeleaga,
I-a dat înţelepciunea,
Din daruri sa-şi aleaga,

Ca asta I-a fost vrerea:
Sa ştim ce-i fericirea,
Ne-a dat la toţi durerea,
Regretul şi mâhnirea,

Iar lânga-nţelepciune,
A pus şi ignoranţa,
Pentru dreptate-n lume,
Ne-a oferit, balanţa,

Sa ştim ce-i modestie,
Zgârcit a aruncat,
Samânţa de trufie,
Ce o numi, pacat,

Sa ştim ce-i întuneric,
El a facut lumina,
Şi ce este feeric,
A pus sub clar de Luna,

Şi lânga bogaţia,
Ce-a dat-o tuturor,
A pus şi saracia,
Ce creşte cu mult spor,

La pacea ce ne-a dat,
Ca sa o preţuim,
Razboaie a creeat,
Cu sânge s-o platim,

Sub cupa razbunarii,
Cu ura şi otrava,
A pus floarea iertarii,
Plapânda şi firava,

La deznadejdea rece,
Ce cata sa-nfioare,
Torent de foc, s-o’nece:
Speranţa şi visare.

A mortii mangaiere,
Si-a vietii continuare,
Ne-a dat o Inviere,
Si-apoi...o Inaltare!
Amin.


P.S..

Talantul daruit,
Cu el ne-am ridicat...
Sarac si necajit,
E cel ce la-ngropat!

Valeriu Cercel