-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Adevărul o fundatură , minciuna un alt labirint - file de jurnal


de Simonanomis la: 17/06/2005 10:39:00
modificat la: 22/06/2005 15:18:40
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Adevărul o fundatură , minciuna un alt labirint.”
Care este calea de mijloc?
Din jurnalul unui dezradacinat in Germania

Simona Anomis




Impactul meu cu occidentul de acum 13 ani a declanşat prima criză de personalitate. Nu este chiar aşa de simplu cum pare, când eşti pus să alegi între siguranţa materială şi împlinirea spirituală sau chiar mulţumirea sufletescă. Sunt căi diferite de urmat, stări fin nuanţate, aspecte de viaţă, făcute parcă, să tragă în direcţii opuse. E ca şi cum ai conduce o căruţă trasă de cai nărăvaşi, fără hăţuri, doar cu puterea minţii! Cum, cât, de ce? Doar nu ne naştem toţi paranormali, nici măcar perfecţi şi de cele mai multe ori nu ştim nici cele mai elementare lucruri: ce ne lipseşte, ce dorim. Dacă m-a şocat, de ce nu am plecat? Aceasta este întrebarea, nu a fi sau a nu fi român sau neamţ, sau om? Se începe cu visurile dinaintea plecării, cu bagajul, pe care ţi-l pregăteşti cu grijă, începând de la valiza scumpă şi de calitate, pe care ţi-o cumperi, până la alegerea exclusivă a garderobei. Doar n-o să arăţi nemţilor că eşti un coate goale, care vine să le ocupe un loc de muncă sau, chiar mai rău, să le încaseze ajutoarele sociale! Se continuă cu petrecerile de despărţire, cu lacrimi vărsate, uscate repede de cuvinte frumoase de îmbărbătare ale celor din jur. Când şi când se strecoară câte un ghimpe răutăcios al unei foste prietene, invidioasă că te măriţi cu un sas şi ea rămâne mai departe să tragă la „plug” în sărăcie. Dar aşa este şi trandafirul primit la despărţire de mama, ca în viaţă: plin de parfum, la fel de plin de spini!


Drumul nu pare greu, mereu se schimbă peisajul, încă nu am realizat la ce renunţam, nu ştiam ce ucid, la ce înmormântare o să asist în curând. Aveam grijă să -mi păstrez ţinuta impecabilă, să nu-mi şifonez nici hainele, nici speranţele.Aşa m-am simţit atunci - copleşită de frumuseţe, dar a nimănui, când am zărit pentru prima dată marea de lumini a Vienei, apoi impunătoarea gară din Stuttgart şi am realizat că am ajuns la destinaţie. Totul era măreţ, impunător, strălucitor, dar sufletul îmi era gol. Eram străină. Nimic nu-mi amintea de ceva care ar fi avut legătură cu viaţa mea anterioară. Eram o oarecare, un număr, o altă statistică. În gara din Stuttgart nu mă aşteapta nimeni. Gara forfotea de oameni, dar era goală de cei pe care îi aşteptam. Bluza modernă, tricotată din mohairul cel mai moale a început să–mi zgârie pielea. N-am înţeles atunci că nu este uşor să-ţi iei liber de la serviciu, invocând o problemă personală, am crezut doar că am ajuns la capătul celei mai cumplite disperări şi nu mai există cale de întoarcere. Era doar începutul!


Noroc cu un taximetrist de culoare, cu un suflet de aur, care m-a convins prin semne să mă urc în maşina lui. I-am strecurat în palmă 20 de mărci şi hârtiuţa mototolită, pe care scria adresa, unde trebuia să ajung şi zâmbetul lui mi-a confirmat că suma este în regulă şi locul destinaţiei mele îi este cunoscut. N-am risipit nici o clipă vreun gând la faptul că aş putea fi răpită, jefuită, ucisă. Sufletul nu-mi era încă intoxicat cu fobiile moderne ale occidentalilor. Un stol de gânduri mi-a tot dat târcoale în zbor, pâna când, enervată de insistenţele lui, l-am lăsat să aterizeze de-a binelea pe mintea mea, unde şi-a făcut cuib: „Dacă n-o să mă descurc? Când o să învăţ limba? Ce se va alege de viaţa mea? O să-mi găsesc locul printre oamenii aceştia străini? O să câştig mulţi bani? Am pierdut deja ceva? Se merită sacrificiul? Ce fac cu dorul de ţară? O să suport?” Răspunsurile nu sunt niciodată de ajuns să hrănească gurile flămânde ale unei întregi colonii zburătoare de întrebări chinuite.

Clipele zboară şi ele, zilele nu stau pe loc, până şi anii trec, insidios dar sigur şi orice rană provocată se vindecă. Am găsit destinaţia, am primit, în loc de flori, scuzele de rigoare, am realizat că pe nimeni nu interesa valiza mea de piele şi bluza nouă de mohair, că mă aflam în pragul sărbătorilor de iarnă şi mă aştepta intrarea în lagăr, nu colindatul. Cineva trebuia să se ocupe de întocmirea de acte, la care m-am uitat ca mâţa în calendar, să-mi ofere de Crăciun un cadou de preţ: senzaţia că sunt proastă. Este un cadou grozav, ajută la modelarea personalităţii. Trebuia să mă lovesc de pragul de jos, ca să-l recunosc şi pe cel de sus. Dar, cum am spus, timpul e prietenul tuturor, vine - trece, rezolvă probleme. Am găsit o locuinţă, ca de basm, cu scări interioare, la fel de întortocheate ca şi cele din sufletul meu, flori la geam şi chirie mică, dar cu vecini reci ca sloiul ca şi prima iarnă trăită în Germania. Primăvara ne-a adus o maşină ieftină dar bună, cu care am explorat dealurile Alb-ului şvăbesc, dar totodată a adus, alături de ghiocei, şi constatarea că nu este valabil carnetul de şoferi din România. Aceasta s-a dovedit a fi cea mai mică problemă. Bacalaureatul nu era recunoscut, meseria învăţată nu avea valoare.


Ce naiba, doar suntem tineri, putem trage linie şi o luăm de la capăt, ceea ce am şi făcut. Locuinţele le-am schimbat, mai urâte, mai frumoase, mai bune, mai rele, important a fost preţul chiriei şi apropierea de un loc de muncă. Oricum, acasă mă simţeam tot în România, aşa că nu m-a durut schimbul. În tot răul este şi un bine...aveam măcar un ţel în faţa ochilor! N-am privit această repetiţie ca pe o acţiune inutilă, ci am încercat să-mi imaginez că fac ceva cu totul nou. Şi era oarecum nou. Limba germană a început să se prindă de mine, insistent, ca scaiul, „alterându-mi” cu expresii noi, ciudate, acurateţea limbii române.


Trei ani nu am scris nici un rând, nici un vers, nici măcar scrisori. Am avut satisfacţia escaladării unor altfel de culmi, am reuşit să capăt siguranţă pe terenul ”minat cu sloiuri de gheaţă” al Germaniei, să-mi imaginez că eram pe drumul bun, că este de datoria mea să-mi ajut financiar familia rămasă acasă. Ca să nu fiu nedreaptă, trebuie să recunosc că „defectul” Germaniei, legat de sentimentele mele, este acela de a nu-mi fi patrie mamă. Cred că tragedia unui scriitor este aceea, de a se lega prin limba maternă (cea care este de fapt obiectul muncii şi creaţiei lui) de ţara lui de baştină. Îmi imaginez această legătură la fel de strânsă ca aceea între mamă şi făt, prin intermediul cordonului ombilical. Orice încercare de rupere este dureroasă şi de multe ori supusă eşecului.

Da sau nu? Pleci sau stai? Rişti sau aştepţi? Atunci m-am confruntat pentru prima oară cu unele din acele întrebări, la care nu le-am găsit vreun răspuns concret. Calvarul interogatoriului condus de propria conştiinţă continuă:Ce condiţii de creaţie are un scriitor în afara graniţelor ţarii de origine? Limba străină capătă tot mai multă însemnătate, în limbaj se înfiltrează expresii noi, câteodată greşite, se pierde treptat simţul pentru propria limbă. Efortul de o păstra integră este colosal. Limba vorbită în ţara de origine se dezvoltă, este vie, se află într-o continuă schimbare. Evoluţia curentă a limbii materne o ratăm, poate, dar intervine a doua mare întrebare: Cine să-ţi citească versurile, gîndurile, cine să se bucure de rândurile scrise? Un artist plastic comunică prin obiectele create, un pictor se face înţeles prin imagini, un scriitor este pentru început degradat, aruncat în rândurile unui oarecare, ce nici măcar nu reuşeste să se facă înţeles. Şi un copil mic reuşeşte să-l „bage în buzunar” in folosirea limbii germane de zi cu zi. Începutul este greu, diferenţele de cultură şi concepţii sapă prăpăstii între relaţiile interumane. Scriitorul se trezeşte supus supliciului, de a se exprima într-o limbă străină, pe care întodeauna o va vorbi cu accent şi în cele mai rare cazuri o va stăpâni atât de bine, încât să jongleze cu ea, să creeze liber şi fără nici o constrângere. Este văduvit de cea mai sacră prioritate a lui: comunicarea fără constrângeri.


Rămâne deci, păstrarea limbii materne, singura soluţie de a-şi continua fluxul creator, ceea ce are marele dezavantaj că întăreşte legătura cu „acasă” şi transformă scriitorul într-un dezrădăcinat: unul care umblă cu cordonul ombilical după el şi la fiecare mişcare deranjează puţin somnul străbunilor, care la rândul lor îi trimit săgeţile otrăvite ale dorului de casă. Acest dor devine tot mai acut, după care, prin netratare repetată, se transformă în maladie cronică. Fiecare drum înspre casă înaripează, fiecare despărţire de ţară deschide răni. Asta este si tema noului meu roman – al patrulea, aflat în lucru. Astfel mă bălăcesc eu în hiperbolele şi metaforele limbii materne, născând imagini colosale, ce-mi macină sufletul. De multe ori m-am întrebat: Ce mă ţine aici în Germania? Mediocritatea combinată cu siguranţa. O situaţie materială modestă, care totuşi îmi permite să-mi public lucrările. Banii sunt arcul de suport al scriitorului român de peste hotare. Suntem un popor grozav, din păcate, aşa de înfometat de comunism şi vlăguiţi de anii de tranziţie, că aproape nu ne mai arde să dăm puţinii bani, pe care-i deţinem, pe o carte, când copiilor le lipseşte strictul necesar.
Din două rele obligatorii, l-am ales pe cel mai puţin rău: familia este importantă, copiii sunt un dar nepreţuit, pe care este păcat să-l ignori! Este adevărat că mă simt singură în mijlocul a 80 de milioane de oameni, ca trăiesc anonim printre străini, ca nu mă pot desfăşura, aşa cum aş dori, dar am şansa odată la câţiva ani să-mi pun numele pe o carte, să particip la un cenaclu literar, să îmi lansez un gând în lume şi să pot scrie unui cititor o dedicaţie, semnând:


“Cu simpatie- Autoarea”.

Simt acum că n-aş mai avea suflul necesar să o iau de la capăt. Sunt mulţumită ca am reuşit să-mi redobândesc o parte din valorile pierdute. Saltul de la asistenta medicală, cu un salariu de mizerie în România şi „ştergătoarea calificată la fund”, retribuită în valută grea, nu este unul mortal, dar se produce fără plasa de siguranţă. Rănile, pe care le poţi căpăta, dacă nu eşti un acrobat excelent sunt de ordin sufletesc, invizibile cu ochiulul liber, deci nebăgate în seamă de semenii tăi.

Sunt din nou asistentă medicală şi am un carnet de conducere valabil, pot să comunic cu lumea din jur, clar, răspicat, dar cu accent. Între timp mă pot numi şi autoarea unor cărţi. Sunt tot eu şi totuşi alta, stigmatizată, supusă la tot felul de experienţe noi. Cine a spus că noul este bun sau că nu doare? Cred că am devenit alergică la întrebări de genul: „Nu sunteţi de aici, de unde veniţi? Vreau altă asistentă, nu aveţi o colegă liberă? N-am înţeles, mai repetaţi încă o dată? Aha, deci din România veniţi?
Reacţia colerică, dată de astfel de întrebări şi pe care trebuie neapărat să o ţin sub contol ar fi: „Da, nu sunt de aici, sunt din România şi nu am coborât de curând din copac, nu am avut neamuri la SRI, nu am nimic de-a face cu bandele de hoţi care vă jefuiesc magazinele, nu-l cunosc pe individul care a violat şi ucis, nu am mâncat lebede la Viena, nici n-am umplut leagănele de copii cu orfani şi nici n-am de gând să terorizez, să vă asediez altceva, decât poate sufletele voastre, ca să vă pot înţelege mai bine! „

Odată cu pastila umilinţei, cu cea a ghinioanelor şi nerecunoştinţei, am înghiţit şi destulă fericire. Nu cred că pot să spun dacă ajunge pentru toată viaţa, dar este suficientă pentru a-mi reda speranţele şi încrederea în „steaua mea” şi în mine.
Am realizat ceva. Munca ultimilor ani a adus roade. Mi-am oferit o bază, mie şi familiei mele. Am descoperit comunitatea de români de aici, şi pe cei răi şi pe cei buni, am sortat cu timpul, am luat şi câteva „ţepe”, cum se spune între şmecheraşi, dar am şi întâlnit oameni grozavi şi, cea mai mare realizare:
am reuşit să scriu şi să public, am reuşit să îmbin plăcutul cu utilul, să câştig, nu la loto, ci un loz mai mare. Sunt acceptată, pot să accept, am redobândit încrederea în viitor. Ştiu că mulţi din România au pierdut-o! De aceea mă încearcă, dincolo de mulţumire, sentimentul de vină, vina celui sătul, care totuşi mai crede celui flămând şi însetat. Poate că este bine să te simţi mai des vinovat. Astfel eviţi să te imbolnăveşti de altă boală cumplită a societăţii moderne în care trăim: indiferenţa. Cred că aceia care nu au lipsit când s-a predat lecţia umilinţei, n-au cum deveni vreodată indiferenţi. Aşa cred. Aştept să mă contrazică o teorie futuristă sau să-mi dea în viaţa altă lecţie de purtare...

Simona Anomis

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (12):


Pt. Simona - de Paianjenul la: 24/06/2005 17:21:13
- In ciuda experientelor deziluzionante prin care ai trecut, poti spune ca ti-ai gasit totusi un rost, si ai suficiente motive sa fii multumita de ceea ce ai realizat. (Citi dintre cei pe care i-ai lasat in Romania n-ar schimba bucurosi situatia lor cu a ta!...)...
#56546 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
paianjenului - de Simonanomis la: 24/06/2005 23:32:29
absolut corect! #
Mesajul se vrea in cele din urma optimist, sunt perfect constienta de ce am lasat in urma si ce am aici DAR
Intrebarea este, de ce naiba nu sunt multumita si am golul acesta in suflet?
ptr ca sunt om, nu?
vesnic nemultumit.....
#56651 (raspuns la: #56546) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Simona - de zaraza la: 25/06/2005 01:42:47
eu cred ca atunci cand emigrezi, iti asumi acest lucru. e evident ca va fi alt loc, alti oameni, alta limba. n-are nici un rost sa te plangi ca turta dulce nemteasca nu are gustul cozonacului moldovenesc, si sa-ti cladesti viata pe astfel de nemultumiri. scrierile tale au o nostalgie vindicativa, care le strica, si pe care eu una nu o inteleg. nu e nimeni vinovat ptr alegerile tale, tu le-ai facut, incearca sa fii multumita cu ele.

cat despre scrieri in sine, cred ca ar fi mult mai puternice daca n-ar fi plangacioase. se vede ca ai talent la scris, dar subiectele sunt banale.

zaraza
#56667 (raspuns la: #56651) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ptr zaraza - de Simonanomis la: 25/06/2005 11:23:00
Mersi
Chiciul si banalitatea, mediocritatea sunt cele mai raspandite forme de existenta ale mult doritei cai de mijloc! Exceptionalul extraordinarul sunt extreme spre care tanjim pentru ca suntem o specie programata sa stea in centrul atentiei universale, distructiva nu defensiva. Instabilitatea extremelor nu duce decat temporal la o multumire, nimeni nu rezista in culmea gloriei, unde e aerul subtire de trait si bate prea tare vantul invidiei. Deci traiasca mocirla banalului si normalitatii, de unde te scoate o critica constructiva ca a ta de urechi!

Inca o data mersi
nu insist mai departe cu explicatiile ptr a jigni pe nimeni din cei care nu pot altfel decat sa fie "normali"...
#56708 (raspuns la: #56667) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
simona - de zaraza la: 26/06/2005 03:20:59
te inseli, lumea devine din ce in ce mai rafinata, pentru simplul motiv ca are acces la cultura, si majoritatea are destul bun simt ca sa identifice valoarea. nu e suficient sa-ti traspui in cuvinte senzatiile si trairile, ai nevoie de macar o idee puternica drept fundament. altfel scrierile tale, desi frumos incondeiate, n-au valoare decat pentru tine. citeam mai demult un interviu cu o scriitoare contemporana care mie imi place foarte mult, si care spunea ca in ziua de azi, literatura seamana cu arhitectura. ca fiecare bucatica de carte e gandita si rasgandita in context, intai la nivelul ideii. si abia apoi, cand totul e in echilibru, incepe sa imbrace scheletul in cuvinte.

critica mea n-a fost rautacioasa, a fost poate prea directa, dar ce sa fac, n-am talent la scris.

salutari,

zaraza
#56778 (raspuns la: #56708) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Pt. Simona - de Paianjenul la: 26/06/2005 05:43:21
"Intrebarea este, de ce naiba nu sunt multumita si am golul acesta in suflet?
ptr ca sunt om, nu?
vesnic nemultumit....."



- Te bucuri de o sanatate rezonabila pt. virsta ta?...

Ai un loc de munca unde esti platita cu o leafa cit de cit decenta?...

Ai o locuinta in care nu te ploua, nu te bate vintul, nu ingheti de frig/nu mori de cald... si pe care iti poti permite s-o intretii?...

Ai o "bomba" pe care poti conta sa te deplasezi de la punctul "A" la punctul "B", fara sa te lase in mijlocul drumului cu capota ridicata?...

Ai de mincare "pe saturate", apa calda la robinetul din baie si... hirtie igienica la toaleta?...

Daca ai raspuns "DA" la toate intrebarile de mai sus, e cazul sa te declari un om FERICIT... si eventual sa te uiti in jurul tau, la altii care nu au ce ai tu si sa vezi ce-ai putea face pentru ei... Ar fi poate un mod de a umple golul pe care-l simti acum in suflet (?)....
#56783 (raspuns la: #56651) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
paiangenului cu logica - de Simonanomis la: 28/06/2005 14:53:50
Algoritmul tau este inbadubitabil
corect numai ca in viata nu ai de-a face numai cu axiome, mai dai si de unii care traiesc intre zonele de culoare, internuantatii, asa ca desi pot raspunde cu DA la toate intrebarile tale rezultatul este Nu, nu sunt fericita!
Ce p...masii mai vrea si asta , te poti intreba! Am facut si mai fac mult ptr altii, poate nu destul , poate nu ma multumeste nici asta. Sau poate ca am primit o lectie d ela viata care mi-a spulberat unele conceptii care imi erau importante. Pana gasesc alte radacini de care sa ma prind, traiesc in deriva.

voua tuturor numai bine

simona
#57015 (raspuns la: #56783) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Formulele fericirii - de Danila Prepeleac Jr la: 28/06/2005 21:00:41
Simona anomiS, numele rezultat imi aduce aminte de botanica (sic!)

1. Definitia majoritatii celor emigrati inainte de ’89.
“sanatate rezonabila, loc de munca cu o leafa cit de cit decenta, locuinta in care nu te ploua..., "bomba" pe care poti conta sa te deplasezi de la punctul "A" la punctul "B", mincare "pe saturate", apa calda la robinetul din baie si... hirtie igienica la toaleta?...

Acest stil defineste automultumirea care nu creeaza nici progres si nici fericire celor din jur! Produsul acestor tipuri de oameni necesita ... “multa hirtie igienica la toaleta”. Tipul Al Bundy. Nu-i va deranja ca locuinta si masina creeaza cele mai mari stress-uri ale omului modern (taxe, intretinere, imprumuturi bancare, etc.). Ei zic ca sunt cu adevarat fericiti! Si trebuie sa-i credem!

2. Fericire in stil american. Iata cum imi definea un prieten nivelul de fericire in Florida (SUA). Avea un prieten american, John. La un moment dat acesta a inceput sa fie foarte nefericit, parea ca i se innecasera toate corabiile. De ce credeti? Colegii lui John trecusera barcile pe motoare de 200 cai putere si rideau de el ca ramasese cu 100 cai putere (omul avea o jena financiara). Acesta este tipul de om care nu va dormi linistit pentru ca vecinul are “o capra mai laptoasa”.

3. Definitia fericirii pe termene: “daca vrei sa fi fericit o zi taie un porc, pentru o saptamina cumpara un computer nou, pentru un an insoara-te, iar daca vrei sa fi fericit o viata construieste-ti o gradina.”

4. In sens biblic. Da totul saracilor si vei fi cu adevarat liber!

Chiar nu mai lipseste nimic? Astept si alte definitii!

Cand eram mai mititel si ca virsta si ca minte, o tanti care se ocupa cu tot felul de horoscoape si citit in “orice”, mi-a spus ca “sunt pe aceasta lume ca sa invat ce este umilinta”. Nu prea am bagat de seama pentru ca la acea vreme nici nu prea stiam adevaratul sens al cuvantului. Tirziu, cand ca am fost lovit tare si nedrept, am avut ca o revelatie, aducandu-mi aminte de acea tanti si de o serie de intimplari in care am cazut de fazan pe nedrept, incepind cu scoala primara. Iata ca probabil am fost dotat cu o fire “speciala” pentru ca unele evenimente trecute le consider (acum) niste copilarii dar care pe mine m-au afectat teribil, poate chiar schimbandu-mi viata. Citind cele scrise de “cafegii” imi dau seama cat de multi suntem.

Pentru sufletele supuse in permanenta incercarilor umilitoare, definitia fericirii e cu totul alta. Pentru ei va exista “sentimentul de vină, vina celui sătul, care totuşi mai crede celui flămând şi însetat”. Responsabilitatea fata de cei din jur ii va face sa accepte “mediocritatea combinată cu siguranţa”, etc. Poate ca nu vor fi fericiti decit in unele momente din viata. Fericirea va veni mai mult ca “impulsuri” de apreciere din partea societatii sau a familiei, “suficiente pentru a-mi reda speranţele şi încrederea”... Printre aceste “suflete nelinistite” se afla creatorii de valori, umane si chiar materiale.


P.S. Cuvintul pasarela este mult utilizat in Bucuresti. Gara de Nord “a ajuns”, de-alungul anilor, in buricul tirgului. Trecerea peste liniile de cale ferata, dintr-un cartier intr-altul se face pe pasarele care sunt destinate numai pietonilor (la intrare si iesire sunt scari). Am vazut ca multe pasarele au aparut si pe drumul national Bucuresti-Ploiesti. Daca zici pod, automat se duce omul cu gindul la masina, tren, caruta, bicicleta plus oamenii care trec pe acolo.
#57105 (raspuns la: #56783) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
cit despre mine, eu si casa m - de jo la: 30/06/2005 20:55:22
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului

simona,

da frumos mai scrii, mi-a placut enorm

eu iti prezic ca peste citiva ani vei scrie superb carti in germana, ca tot nu se aude accentul, de o sa-i lasi pe nemti cu gurile cascate ptr ca ai talent cu carul, limba se invata, talentul ba

nu e numai superb si interesant cum scrii dar e si foarte adevarat si toti care am plecat simtim cu tine si ca tine dar nefiind scriitori nu ne putem exprima asa frumos

incaodata felicitari si da-ne si noua titlurile cartilor pe care le-ai scris si unde le gasim, daca se poate te rog
#57579 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
DAnila din Canada - de Simonanomis la: 01/07/2005 00:44:06
am si neamuri care se numesc Danila in Canada! Mai mai sa cred ca esti de-al meu dar dupa stil ...nu!...
Am descoperit tarziu cafeneaua com si-mi pare rau ca mai devreme m-am ratacit pe alte situri!
Avem si un scriitor grozav Danila in Germany!
Formule ale fericirii?!
La fantezia care o am cu zecile, dar ce rost? Sunt ca si curele d eslabire1 Le gasesti pe prima pagina a fiecarei reviste femina sau de scandal si nu ajuta nimanui...de ce? Ptr ca factorul relativ d erist este pereu prezent. Omul..
Ca sunt eu sau ca esti tu sau o fi un altul
Trenul trece gara sta, sa riscam asaltul?
Facem pasul si stam drepti pentru fapta-n sine
Suntem doar nemultumiti si ne e rusine
Altii ne-ar invisia ca lipseste banul
Noi avem, dar nu destui si-mpartim ciolanul
Cu acei autohtoni, cei cu drepturi scrise
Limba le-o vorbim, prefect, drumuri sunt deschise
Cei ramasi la vatra ne invidiaza
Ce-i mandria de-a fi om, nu realizeaza
Ca sufera flamanzi si goi si fara meseria
De esti migrant sau bastinas - tot e o porcarie
Esti om si vesnic condamnat la nemultumire
Deageaba cauti, dragule, formule-n fericire!

again, just me

nur ich, vollkommen glücklich und dennoch unzufrieden
sim



#57619 (raspuns la: #57105) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Pt. Danila Prepeleac Jr - de Paianjenul la: 01/07/2005 23:02:07
"1. Definitia majoritatii celor emigrati inainte de ’89.
“sanatate rezonabila, loc de munca cu o leafa cit de cit decenta, locuinta in care nu te ploua..., "bomba" pe care poti conta sa te deplasezi de la punctul "A" la punctul "B", mincare "pe saturate", apa calda la robinetul din baie si... hirtie igienica la toaleta?..."


- Cunosc destui "emigrati inainte de '89", care nu-mi impartasesc filozofia... dar n-as schimba fericirea mea cu fericirea lor!...


"Acest stil defineste automultumirea care nu creeaza nici progres si nici fericire celor din jur!"


- Eu insist totusi ca, daca sora si fratele meu, ramasi in Romania, locuiesc astazi fiecare in apartamentul sau (proprietate personala), faptul are mult de-a face tocmai cu stilul meu modest de viata. Schimbarea statutului lor de la chirias la cel de proprietar este totusi un progres... si-ti garantez ca inseamna si o oarecare doza de fericire! (...Ca sa nu mai adaug, ca cei doi mai sus mentionati nu sint singurii care au avut de cistigat pina in prezent de pe urma de felul meu de a gindi...)...


"Produsul acestor tipuri de oameni necesita ... “multa hirtie igienica la toaleta”. Tipul Al Bundy."


- Adica?!...


"Nu-i va deranja ca locuinta si masina creeaza cele mai mari stress-uri ale omului modern (taxe, intretinere, imprumuturi bancare, etc.)."


- Nu numai ca le "incalcesti"... dar o faci cu talent! (...Tocmai asta-i deranjeaza: stress-ul inutil si evitabil asociat cu "taxele, intretinerea, imprumuturile bancare, etc" pe care le presupun o locuinta si o masina costisitoare! "Acest tip de oameni" prefera sa traiasca liberi intr-o locuinta modesta, si sa conduca o "bomba"... decit sa fie robi pe viata, ai bancilor si agentiilor de asigurare!...)...


"Ei zic ca sunt cu adevarat fericiti! Si trebuie sa-i credem!"


- That's right!... Ai motive sa-i crezi!...
#57749 (raspuns la: #57105) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Pt. Simonanomis - de Paianjenul la: 01/07/2005 23:30:34
"Am facut si mai fac mult ptr. altii, poate nu destul, poate nu ma multumeste nici asta. Sau poate ca am primit o lectie dela viata care mi-a spulberat unele conceptii care imi erau importante. Pana gasesc alte radacini de care sa ma prind, traiesc in deriva."


- Sa dea Dumnezeu sa se lase cu "happy end", dar... mira-m-as daca altceva/(cineva) decit trecerea timpului iti va rezolva aceasta problema (?)...
#57755 (raspuns la: #57015) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...