-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Confesiunea unui om obisnuit


de Radu Herjeu la: 18/06/2005 13:38:00
modificat la: 19/07/2005 15:34:51
taguri: Eseuri 
voteaza:
Este prima data cand scriu despre ce inseamna prietenia pentru mine. De vorbit, am vorbit un ocean de cuvinte despre asta. La 14 ani am decis ca, poate, omul se naste si moare singur, dar are la-ndemana mijlocul prin care poate sa nu traiasca singur : prietenia. Am vorbit celor care vroiau sa m-asculte si, uneori, si celor care nu vroiau.
Ironie a sortii, am scris odata, pe un site care acum nu mai exista, ca Dumnezeu locuieste in Prietenie. Ironie trista pentru ca acele cuvinte au dus, la exact doi ani distanta, la aceste randuri. Ceea ce era atunci o marturisire de credinta, s-a transformat in cap de acuzare in procesul pe care eu mi-l intentez.
Mi-as fi dorit de mult sa scriu o carte a prieteniei, un fel de marturisire de credinta. Pentru ca Dumnezeul meu a fost, mult timp, prietenia. Ei ii ridicasem in sufletul meu un altar in fata caruia veneam mereu cu bunele si cu relele mele, pentru a le supune judecatii adevarului in care credeam. La ea raportam totul, in ea ma regaseam atunci cand ma pierdeam. Crezand in ea, credeam in oameni, credeam in mine. Am ridicat-o in slavi si i-am construit ca postament, asa cum Fromm si-a incadrat iubirea in categoria arte, un sistem de valori. Constiinta comuna, responsabilitate, vibratie, atentie, grija, cunoastere... cuvinte mari intr-o lume atat de mica. Atat de mari incat rezonanta lor ma hranea si-mi dadea puterea de a merge mereu mai departe, sa ma ridic si s-o iau de la capat, cu alti si alti oameni carora le vorbeam despre prietenie.
Fiecare trebuie sa creada in ceva, nu-i asa ? Si fiecare vine respectat daca e adevarata credinta lui. Si, mai ales, daca asta il ajuta sa fie mai bun si sa-i faca pe ceilalti mai buni. Propovaduindu-si credinta, le impartaseste cu sinceritate celor ce vor sa-l asculte, valorile care, plantate in nisipurile miscatoare ale oricarei fiinte, le stabilizeaza si le transforma in paduri care sa le lege sufletele unele de altele si, impreuna, de cer.
Am incercat sa nu fiu un fariseu. Sa nu-mi inventez dumnezeu personal, care sa fie asa cum vreau eu, care sa se muleze pe capacitatile mele de a crede si de respecta valorile care stau la baza universului guvernat de el. Care sa ma ierte cand gresesc si sa inchida ochii ( ca, doar e mare si bun, nu ? ) cand mai uit sa fiu om. N-am vrut sa cobor prietenia la nivelul accesibil mie, ci am ridicat-o acolo unde credeam ca ii e locul. Crezand in ea, incercam sa ajung demn de ea. Asa se explica si de ce am construit atat de putine prietenii la viata mea.
Dar, ca orice om, intr-o zi mi-am tradat credinta. Intr-o zi n-am mai fost capabil sa fiu prietenul care trebuia. N-am mai stiut sa vad ca lucrurile in care credeam nu-mi permit sa fiu mai putin decat pot fi. N-am fost atat de bun pe cat puteam sa fiu. N-am vrut si n-am facut-o constient. Mult mai tarziu mi-am dat seama de asta. Si tot atunci am aflat ca, la fel ca orice dumnezeu, si prietenia ii pedepseste amarnic pe cei care-si tradeaza credinta.
Sigur, mi-as fi putut inventa scuze. Dar, iarasi, m-am saturat de autoiertari generoase. Si problema nu e ca am gresit fata de un om. Oamenii te iarta, de cele mai multe ori. Multi uita, chiar. Si, eu, probabil, extenuat, m-as putea ierta, facand apel la anii si universurile in care am slujit cu credinta prieteniei. Dar n-as fi decat unul din miliardele de oameni pentru care a crede nu-i decat o forma de a-si asigura spatele si de a-si linisti constiinta.
Ei bine, nu mai pot sa vorbesc despre prietenie. Cred in continuare in ea, pentru ca, fara credinta in ceva care sa-l faca sa se autodepaseasca, orice om nu e decat un mecanism biologic condus de instincte primare. Cred in ea, dar nu mai am dreptul sa vorbesc despre ea. M-as simti ca un profet mincinos, povestind oamenilor despre o credinta pe care eu, chiar si o data, chiar si fara voie, am tradat-o, nefiind la inaltimea valorilor pe care se bazeaza aceasta.
Pasiunea cu care ii inflacaram pe cei carora le vorbeam despre credinta mea venea si din convingerea ca eu pot da un exemplu, ca le vorbesc in cunostinta de cauza si nu din carti. Ca eu STIU ce-nseamna prietenia. Ca sunt suficient de bun ca sa-i pot ajuta pe ei sa-si descopere adevarul si, implicit, credinta in el.
Astazi, nu mai am convingerea ca eu sunt bun doar pentru ca am crezut cu tarie in prietenie. Inainte de a gresi fata de cineva, am gresit fata de mine, fata de credinta mea si fata de prietenie. Eu, atunci cand vorbeam de prietenie, puneam deja primele caramizi la picioarele unui pod spre cel care ma asculta. Si chiar daca aceste picioare nu se transformau intotdeauna in punti, serveau drept model pentru viitoarele poduri pe care celalalt urma sa le cladeasca in viata.
Acum nu mai pot spune : „Iata, eu pot ! Trebuie sa poti si tu ! Eu cred si, ca orice credincios adevarat, ma straduiesc sa ma ridic la nivelul credintei mele“. Ce sa fac ? Sa-mi inchei fiecare dizertatie pe tema prieteniei cu indemnul : „Fa ce zice popa, nu ce face popa“ ?
Prin urmare, iertati-ma daca, mult timp de acum inainte, n-o sa va mai vorbesc despre prietenie. De fapt, rostul acestei confesiuni e altul. Vreau ca, marturisindu-mi greseala, sa pot apela la voi. In numele credintei mele, ma rog voua... Vorbiti-mi voi despre prietenie. Voi asculta fiecare cuvant si-l voi aseza caramida altarului din mine care sa ma repropie de dumnezeul meu. Vorbiti-mi, scrieti-mi, desenati-mi, cantati-mi, impartasiti-mi credinta voastra in prietenie. Voi fi aici pentru a reinvata drumul. Aratati-mi ca oamenii sunt frumosi pentru ca pot fi prieteni, pentru ca ii pot iubi pe ceilalti oameni. O sa-ncerc sa invat de la voi sa redevin prieten. Si, poate, intr-o zi, o sa ma pot ierta si voi putea din nou sa le vorbesc celor care au nevoie ( si sunt atat de multi oameni care au nevoie ) despre Prietenie. Si le voi putea spune, privindu-i in ochi : „Nu sunt cel mai bun om din lume, nu detin adevarul despre prietenie si nici nu pot fi prietenul perfect. Dar cred cu tarie ca prietenia este universul in care cei doi se cladesc si recladesc continuu, devenind mai buni in incercarea lor de a atinge o constiinta comuna“.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (50):


(...)''Dumnezeu locuieste in Prietenie.'' - de Intruder la: 04/07/2005 09:59:48
cred ca Prietenia nu trebuie sa stea pe un postament...sa nu devina inaccesibila...coboar-o la inaltimea ta si priveste-o in ochi.
si eu STIU ce inseamna prietenia si din cauza asta ma cred un om norocos...
iti intentezi un proces unde nu exista avocat si nici circumstante atenuante...
probabil ai pornit pe un drum inchis...de ce sa nu te intorci cu 180 de grade si sa nu cauti drumul cel bun? sunt convins ca exista...

sa vorbesc despre prietenie ar insemna sa vorbesc despre tot...
despre mine, despre incredere, despre ''raul'' ce-l am asupra-mi dar care sta inchis ermetic...sau doar am impresia ca sta...nu eu sunt cel care a inchis ''raul'' ci altii...''binele'' il las sa zburde printre prieteni...este primit si privit ca atare...
crezi ca eu n-am incercat sa redevin prieten?
am incercat si am reusit...pentru ca am vrut!...pentru ca am fost ajutat...nu am reusit sa ma urc pe postament si atunci am coborat prietenia langa mine...privita mai de-aproape devine UMANA...si mult mai accesibila...am ajuns la concluzia ca nu este un idol ce trebuie sters de colb...nu-i ard jertfe, nu-i cant imnuri...
prietenia e vie, e adevarata...o miros, ii vorbesc, o ating...ma ajuta sa nu-mi uit copilaria si adolescenta...ma ajuta sa las urme pe unde trec...ma ajuta sa ma indrept, sa nu-mi fie frica si sa pot invata.

nici eu nu sunt cel mai bun om din lume...nici nu tind spre asta...
prietenia m-a ajutat sa ma impac cu defectele mele...sa le ignor sau sa le disciplinez cat de cat...sa le tolerez la ceilalti...
prietenia ma face sa-mi fie dor de unii oameni, de unele lucruri si de unele stari...adesea ma coplesesc dorurile astea dar nici nu pot trai doar cu aer, apa si mancare.

cred in prietenie...de ce?...nu stiu, dar cred!...este ''gradina'' mea unde am cultivat plante rare...n-am sa las ''buruienile'' sa-mi invadeze ''straturile''...asta nu-nseamna ca nu mai apar din cand...ei si?
sunt ''gradinari'' priceputi in juru-mi care ma vor ajuta...e gradina mea, e gradina lor...

ia-ti mistria si caramizile si apuca-te de reconstruit...probabil ca ce a fost construit inainte nu a fost prea durabil...vorbesc acum cu tine, cu mine, cu el, cu ea, cu ei...s-ar putea ca mitul Mesterului Manole sa aiba un sambure de adevar...
nu avem nevoie de o "Ana" zidita ci doar de o mana intinsa.

un prieten cu alti cativa prieteni,
intruder.





#57889 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
prietenia sau lupta cu sinele - de aleena la: 04/07/2005 10:50:32
Cred in prietenia care depaseste stadiul de curiozitate, de incantare in prezenta celuilalt. Prietenia este prima scoala la care ne formam, iesiti de sub incidenta sfaturilor si afectiunii parintesti. Inca de mici intindem mainile in directia celuilalt. De aceea ne si tremura astazi atat de tare.:) Dar prietenie fara simtul umorului nu prea se poate - incrancenare in prietenie nu trebuie sa existe... Intai sa ne impacam cu noi insine si pe urma sa ramanem pe pozitii... Ce prieten este acela care satisface doar nevoile constiente ale celuilalt? Care, la gandul ca a ranit un prieten, isi devine dusman? Inapoi pe baricada! :)

Cu toata increderea in prietenie.



#57895 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Multumesc, Intruder. - de Radu Herjeu la: 04/07/2005 15:58:55
Multumesc.
#57917 (raspuns la: #57889) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Probabil ca singurul mod in c - de Pheidippides la: 04/07/2005 20:14:34
Probabil ca singurul mod in care ne putem indrepta greselile este sa credem in continuare in noi, cei buni, cei care le-am fi putut evita. Si chiar daca acesti "noi" mai buni, exista sau nu, faptul ca vom continua sa credem, este oricum o batalie castigata. Care ne-ar putea ajuta candva. Noi nu putem sa-ti vorbim despre prietenie, dar putem sa ne prefacem pana reinveti tu ce inseamna ea. De abia de atunci incolo vom putea glasui. Caci fiecare ne inchinam, strimb cateodata, la alte altaruri. Care gresesc tocmai pentru ca nu sunt facute din caramizi. Dar cine s-ar inchina, la urma urmei, la niste simple caramizi?
#57932 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Radule, sufar de-acelasi simptom,... - de cico la: 08/07/2005 05:00:44
...dar nu-s convins c-avem aceeasi boala. N-o sa te fac sa regasesti ceva ce eu nu mai caut. Ca tine poate, am idolatrizat cindva conceptul, l-am pus pe-un piedestal si am privit prietenia asortata de-aceleasi principii ce-mi ghidau viata. Gindeam naiv ca oamenii-s apropiati de idealuri comune. Am dat continuu, pina am obosit sa dau. Mai grav, am devenit constient ca nu-i bine sa dai : cu cit dai mai mult, cu-atit strici o balanta fragila si-l faci pe celalalt sa se simta mai indatorat. Chiar daca n-am cerut nimic. Nici macar sa mi se raspunda cu-aceleasi ginduri sau cuvinte cind eu ii vorbeam ca mi-e prieten.

Viata te strica si te-ndeparteaza de altii. Unul o ia spre yoga, iar celalalt spre opulenta occidentului. Devii gelos ca odrasla lui e mai perfecta ca a ta, ca el si-a luat casa de carton si tu nu, ca masina lui are cinci cai-putere mai mult, ca sotia lui e mai galanta, ca prietena lui te-a preferat apoi pe tine... Compari fara sa vrei, din inconfort cladesti distante, lasi timpul si spatiul sa va separe. Pina ce prietenul de altadata iti devine o fotografie alb-negru din trecut, o amintire mai mult dureroasa.

Nici eu nu mai pot sa privesc prietenia cu ochi calzi, nu mai cred in ea cum am crezut altadata, mi-e prea obosita inima sa mai stea pe receptie la oful altuia. Plus ca nu mai cred in aceste ofuri. Prea multi se vaita, pe prea putini ii doare cu-adevarat. Destui te vor prieten cind ai ceva sa le oferi, cind mor ei de singuratate, cind singuri te inalta pe-un platou pe care nu esti si n-ai vrea sa fii. Devii vedeta de cinema a acestor prieteni-paparazzi, ca sa te jupoaie mai bine prin curiozitatea si amestecul in viata ta personala.

Sint satul si de atitea intentii bune, de falsa compasiune, de intelegerea pe dos a situatiilor, de "tu esti suparat sau de ce nu-mi vorbesti" cind esti prea obosit si vrei s-atipesti oleaca singur. Ajungi sa preferi prietenia simpla si joviala "de pahar" sau de "iarba verde", la care intre doua "unde iesim week-end-ul asta?" nu se intimpla mai nimic.

Nici eu nu mai cred ca oamenii se pot iubi simplu intre ei. Prea multi vorbim de "reusite" personale, de adaptari si integrari, si ne tradeaza tonul nevrozat. Ne trecem poze colorate cu figurile noastre deja impietrite in nemiscare pe fundal. Am murit deja poate, dar inca ne mai amagim cu gindul ca traim. Traim ca sa impartim zimbete de convenienta, telefoane de curtoazie, conversatii pe chat sa umplem timpul la servici. Si ne-amagim ca avem intr-adevar o groaza de prieteni. Din care multi vor disparea cu siguranta din jur cum vine lupul sa sufle in coliba, la prima problema serioasa de separare in cuplu, prima problema serioasa de bani sau prima cadere fizica, de oboseala.

Am obosit si eu sa fiu prietenul altora. Va multumesc totusi pentru atentie...
#58604 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aleena - de Radu Herjeu la: 08/07/2005 20:09:28
iti multumesc.
#58762 (raspuns la: #57895) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
da... - de muselk la: 09/07/2005 23:27:35
...desi acest subiect pe care l-ai abordat cu atata intelepciune si dorinta de a relua ceea ce odata ti-a fost luat,ma intereseaza cel mai mult,ptr ca poate e si la varsta la care sa ma intereseze,ma adresez tie:un scriitor,din cate am vazut in alte subiecte de ale tale,care nu numai ca stapaneste cu certitudine puterea cuvantului dar cred ca darul tau de a te exprima si mai ales alegand un subiect atat de pretios ptr mine ,un tanar de 17 ani,imi aduce o bucurie.O bucurie sa citesc randurile tale pline de adevar si de realitate,incat frazele mele devin lungi si intortocheate incat s-ar putea spune ca exista oameni care scriu ptr ca scrisul e un bun vindecator al unor rani ale sufletului care se pot "curata" numai atunci cand ai siguranta faptului ca cineva in lumea asta imensa a trait ceea ce si tu la randul tau traiesti intens.Am inteles ca ai devenit si mai realist,am simtit un realism in ceea ce era scris ,incat ma intreb daca nu cumva poate esti si putin dezamagit de prietenie cum sunt si altii,adica eu?Desi as vrea ca si comentariul meu sa aiba legatura cu ceea ce ai scris tu as vrea s fie scurt si sa inchei acum punandu-ti o intrebare foarte simpla : crezi intr-o lumina care te urmareste atunci cand Dumnezeul Prieteniei se afla in sufletul tau si e o a doua voce a ta?
#58852 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Daruind, vei dobandi...si primind, iti vei arata recunostinta - de ondine la: 11/07/2005 14:41:31
Draga Radu, ma impresionezi. Iti spun asta ca un om care tine cu religiozitate la prietenie si pentru care prietenia este realmente unica alternativa la singuratate. Prietenii mei cei mai buni sunt foarte putini, si cu totii traim in tari diferite. Asta nu ne face mai putin prieteni. Serile de sambata mi le petrec cu ei la telefon. Faptul ca de ceva ani mergem pe drumuri diferite, nu schimba nimic, absolut nimic. Prietenia care se impotmoleste in astfel de lucruri nu e prietenie adevarata. Dar, as indrazni sa spun, pana nu trece de prima incercare, nu ai cum sa stii daca e adevarata sau nu, atat din partea celuilalt, cat si din partea ta. Iar prima incercare, prima greseala...e doar o chestiune de timp ca sa se intample. Aceste momente pot insa la fel de bine sa apropie, in loc sa desparta, cel putin dupa ce se depaseste conflictul. Pot reprezenta o lectie, in urma careia fiecare sa dobandeasca mai multa intelegere, si asta sa consolideze prietenia pe mai departe. Asa a fost in cazul meu si, desi n-a fost usor, ma bucur ca eu si prietenii mei ne-am mai si gresit unul altuia, fiindca realmente am invatat multe din asta. Chiar cred ca am devenit un pic mai buni, mai toleranti, dupa aceea. Si, mai ales, am incetat sa ne mai temem de dezamagire...
Nu stiu ce anume ti-a incarcat constiinta atat de puternic, dar raman convinsa ca, in prietenie, orice se poate ierta. Daca e vorba de prietenie adevarata, adica fondata pe o reala cunoastere a celuilalt si nu pe o simpla imagine sau dorinta de evadare.

Nu trebuie doar sa ne iubim prietenii, ci si sa ne lasam iubiti de ei. Nu doar sa-i iertam, ci sa ne si lasam iertati de ei. Ce s-ar alege de toata filosofia crestina daca nimeni nu s-ar lasa iertat de aproapele sau? Ce rost ar mai avea iertarea, daca e data, dar nu si primita? Trebuie sa mai stim si sa ne iertam pe noi insine, fiindca daca n-o facem, nici pe Dumnezeu nu-l lasam sa ne ierte. Sa nu fim cu noi insine mai aspri decat n-ar fi nici insusi Dumnezeu!
Iti urez impacare placuta, in primul rand cu tine insuti.

"Contrariul pacatului nu e virtutea, ci libertatea"

PS Profit de ocazie ca sa te intreb ceva ce vroiam de mult sa te intreb, cu riscul sa ajung pe lista neagra cu mesajele prea lungi : piesele tale s-au jucat/se joaca pe undeva prin Bucuresti? Ma intereseaza fiindca si eu scriu teatru, insa sunt extrem de sceptica in ce priveste verticalitatea modului de selectie in teatrele bucurestene. Ma gandesc din ce in ce mai serios sa le traduc in franceza, sau chiar sa incep sa scriu direct in franceza sau engleza si sa incetez definitiv a ma mai raporta, in aceasta privinta, la tara din care am plecat. Imaginea "boierilor mintii" care fac si desfac reperele culturale ca sa se promoveze numai pe ei si pe ai lor, mi se pare kafkiana...Nu stiu daca e adevarata si as vrea sa sper ca nu e asa...
#58968 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Radu, Intruder, Cico - de TeodoraPA la: 11/07/2005 16:55:53
Sunt foarte frumoase lucrurile pe care le-ati scris despre prietenie. Vreau sa spun ca si aspecetele neplacute, experientele neplacute pe care le-ati descris au o valoare foarte mare, prin simplul fapt ca va preocupa, ca ne preocupa adica, ca ne construiesc, ca dau culoare vietii...
#58976 (raspuns la: #58604) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt TeodoraPA - de Radu Herjeu la: 11/07/2005 17:21:19
da, atunci cand nu te-omoara... nu neaparat fizic...
#58980 (raspuns la: #58976) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
teo, radu - de cico la: 12/07/2005 03:03:28
Multam pentru cuvintele frumoase, Teo. Chit ca ce-am scris a cam fost cu durere, un amalgam de muuulte experiente si ani de viata, de episoade fie traite, fie auzite, pe care-am incetat sa-ncerc sa mi le mai explic. Iau viata cum e.

Radu, sper sa nu fi adaugat la depresia ta. Ca-ti schedulez acum o-ntilnire la o bere si plingem unul pe umarul celuilalt "Muicaaaa, ia mai da-ne-o tzuica" pina ne trece oful :)
#59033 (raspuns la: #58976) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt cico - de Radu Herjeu la: 12/07/2005 14:11:56
Nu, cico, oricum am in spate mai mult decat pot duce. Nu ti-am raspuns pentru ca textul meu cuprindea un astfel de raspuns.
#59082 (raspuns la: #59033) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Prietenie si utopie - de ampop la: 12/07/2005 14:13:44
Ani buni am crezut ca am prieteni. Poate prea multi ani. Apoi, deodata am constatat ca prietenia era unilaterala. Cutitul varat in spate precum Brutus a lamurit respectiva legatura. E bine cand ai prieteni multi, dar, pana la urma, intr-un exercitiu de sinceritate fiecare poate vedea ca adevaratii prieteni se pot numara uneori folosind degetele unei singure maini. Prietenie adevarata si dezinteresata, nu relatii sociale, de fashion si alte bull shit-uri contemporane. Incet, la varsta socotelilor, are loc filtrarea prietenilor. Realizezi ca unii au profitat si mai profita. Le intinzi mereu celalalt obraz. Sunt prietenii tai si mai vrei sa traiesti utopia. Trebuie sa credem ca omul este bun, creat dupa chipul si asemanarea Lui. Doar slabiciunile il fac egoist, profitor, mincinos, perfid, tradator...sa vedem in semenul nostru ce este bun. Daca putem...sa iertam si sa mergem inainte. Sa iertam dar sa nu uitam.
Mario
#59084 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
prietenie - de pupic la: 12/07/2005 15:41:46
Pentru mine... nu e prima oara cand scriu despre prietenie... dar e prima oara cand citesc despre EA la modul acesta....
Oare am uitat ca prietenia e un sentiment (ca si iubirea) in doi? (sau poate nu... caci, poti iubi fara sa fii iubit, pe cand nu poti prieteni fara... nu stiu cum...)
Mai demult, cand eram tanara, mi-am rugat prietenii de atunci sa-mi dea intr-un tabel o "definitie" a prieteniei...ce simt ei... SI multe...casute au ramas goale....(Fara legatura cu asta).
Ce greseala sa fie aceea care nu i-o poti ierta unui prieten....? ar ajuta cu ceva iertarea celuilalt?
Au mai spus-o si altii.... "Prietenie inseamna sa fii alaturi de prieteni nu cand au dreptate, ci cand gresesc."
Iarta intotdeauna si iti va fi usor sa intelegi ca si tu ai gresit....
Intr-o prietenie adevarata.... NU EXISTA GRESELI....
"Ce e rau... si ce e bine....... Nu spera ... si nu ai teama..."
Ma gandesc uneori ca fiecare prieten al meu ... e altfel.... si sa trag concluzia ca exista mai multe feluri de prietenie...?
pana atunci... multi pupici...



#59089 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
De ce mi-e teama sa mai cred in poeti - de cico la: 13/07/2005 06:14:07
Am cautat raspunsul si nu l-am gasit. Am gasit doar invitatia de-a scrie pozitiv despre prietenie, poate asa ajutam si poetul sa-si recapete increderea in ea. Ceea ce n-am putut sa fac (nu ca n-as fi vrut). Si, cerindu-mi de fapt iertare, poate am facut greseala unei invitatii prea familiare la o halba de bere (virtuala, desigur).

Nu imi voi cere insa iertare ca n-o sa pot aprecia omul pentru curriculumul sau, ci-l voi aprecia pentru ceea ce este. Ca prea multi respectam de fapt o carte sau o imagine pe ecranul televizorului, si uitam ca poetul, dramaturgul, eseistul, e in cele din urma om, cu durerile, slabiciunile, greselile si framintarile sale proprii.

In cautarea "raspunsului", am petrecut ceva timp pe sit, citind si marea parte a "Scrisorilor catre prieten" si cautind sa-l descopar pe Radu-omul. Am descoperit un om lucid, poate prea bun analist, si m-am intrebat fara sa vreau daca invitatia laconica de-a gasi raspunsul n-a fost ceva de genul cutiei (Pandorei?) din Scrisoarea 1, in care poetul n-a insistat prea mult ca sa nu-mi pierd imaginatia si sa nu ma las pagubas in a-i descoperi opera.

Luciditate si poezie, cel mai periculos amalgam... Fereastra spre imaginea lumii ideale, a ce "ar trebui" sa fie, nu a ceea ce este... Durerea inerenta a constientizarii de mai tirziu ca universul paralel e de fapt utopic...

Am mai citit eseurile despre iubire, si m-a mirat ca n-am regasit aceeasi insistenta asupra reciprocitatii si-n textele privitoare la prietenie. Daca iubirea cere cel putin doi, de ce despre prietenie poetul "ne vorbeste" (sau "vorbeste") singur? Cum poti vorbi altora despre prietenie? In loc sa vorbesti cu acestia despre prietenie? Sa fie defectul profesional al mentorului ce uita sa mai coboare de la catedra si sa isi mai aminteasca uneori de postura de elev? Cind raspunsurile cele mai sincere, clare si izbitor de lucide despre lume si viata (cu toata simplitatea si naivitatea lor) le afli de la copilul de 5-6 ani, de la fiinta ce n-a intrat inca in ciclul prihanitor al existentei noastre alterate.

Am citit apoi "Scriitorul, intre el si ceilalti", si am privit intristat la cit i s-au rarit comentariile si dialogul in anul ce-a trecut de la publicarea acelui eseu. "Nu cred in utilitatea 'artei pentru arta'. Asa cum nu cred in viabilitatea literaturii facute de dragul literaturii. Oricat de frumos si mestesugite ar fi cuvintele, oricat de seducatoare si lin curgatoare ar fi impreunarea lor, daca singurul scop al crearii lor a fost doar un test cu oglinda hartiei, rareori vor avea 10% din impactul creatiilor scrise din inima, pentru oameni."

De ce m-a pierdut atunci pe undeva poetul? Chiar daca stiu prea bine ca-s doar una din neinsemnatele furnici cititoare, pe care, chiar cind le privesti prin microscop, nu le poti distinge de restul musuroiului...

Am cautat sa-nteleg ce s-o fi intimplat in scurtul rastimp dintre atit de analiticele scrisori catre prieten si trista confesiune de fata. Sa fie oare ca medicul ce a prescris o vreme buna medicamente altora isi da seama ca n-au nici un efect asupra lui?

..........
Sa nu fiu inteles gresit. Nu te cunosc dinainte, Radule, dar poate tocmai acest lucru mi-a permis sa privesc mai cu detasare acum, pentru prima oara, modul in care se leaga cele cu care ne-ai incintat pe acest sit. Talentul tau e cert si nu mai are nevoie de confirmare, eu insa m-am trezit fara sa vreau cautind omul in framintarea lui dincolo de strofe si fraze. Nu omul civic, acea prezenta din cartea de telefon sau persoana joviala ce da pesemne binete pe ton conventional colegilor in fiece dimineata. Ci fiinta interioara, prin care veridicitatea celor scrise poate sa se adevereasca sau nu. Inca ma-ntreb daca orice fiinta cinstita si sincera (cum sint convins ca esti) nu devine inerent afectata de schimbare de cum capata intelegerea lucida a mecanismelor psihologice umane sau sociale.

Nu as indrazni vreodata sa te judec, dar cel cu pretentia incurajarii "comunicarii" ar trebui sa aibe in vedere mai mult dialogul, nu doar monologul de la catedra sau din inaltimea "textelor personale".

Cu stima sincera si fara asteptari...

ps Nu stiu cum arati, dar din personalitate, sensibilitate si din cum scrii imi amintesti oarecum de George Sovu, pe care l-am avut demult profesor :)
#59277 (raspuns la: #59082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
prietenul eului meu - de aleena la: 13/07/2005 08:04:14
Nu vreau sa-mi oblig prietenul sa-mi raspunda atunci cand vreau eu sa-mi raspunda. Pentru ca va raspunde, dar nu va fi pregatit. Nu vreau sa traiesc cu sentimentul ca tacerea lui ascunde ceva. Pentru ca va ascunde si nu voi mai sti niciodata ce. Vreau sa las lucrurile sa decurga de la sine. Luciditatea si imaginatia prietenului meu acorda aceasta sansa rabdarii si credintei mele. Daca el va fugi intr-o zi, eu il voi astepta sa se intoarca. Daca nu se va intoarce, eu, ramanand pe loc, ii voi iesi inainte. Unde sa se duca prietenul meu? Unde nu sunt Eu in aceasta utopie?
#59281 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
despre prietenie - de irma la: 13/07/2005 10:57:07
Nu vreau sa ridic prietenia pe un piedestal. Pentru ca daca fac asta realizez ca ea nu exista, ca e doar o abstractizare, un ideal imposibil de atins.

Eu chiar nu cred ca e posibil sa cunosti pe cineva cu adevarat, sa-i intelegi toate motivatiile. Chiar daca acel cineva alege sa imparta cu tine toate trairile lui, le impartaseste doar pe cele de care este constient. Te poate lasa sa vezi doar ceea ce intelege si el din sufletul lui. Nu cred ca oamenii se pot cunoaste pe ei insisi in totalitate. Poate veti crede ca sunt pesimista...eu prefer sa cred ca sunt realista.

Sigur ca am si eu prieteni: prieteni de suflet (din pacate, departe de mine...geografic vorbind), prieteni vechi pe care ma pot baza la nevoie, prieteni-tovarasi de petrecere (care imi redau veselia oricand). Dar ma intreb: pot fi asa de egoista incat sa-mi impovarez prietenii cu gandurile mele? Ganduri care ma strivesc uneori si pe mine!

p.s. Nu cred ca Dumnezeu este in prietenie, nici in ochii iubitului meu (asa cum credeam odata). Daca este undeva, atunci e in copiii mei si in ceea ce simt eu pentru ei.
#59288 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cico - de TeodoraPA la: 13/07/2005 11:29:20
Te inteleg si am inteles foarte bine ce ai vrut sa spui. Pentru ca fiecare dintre noi am trecut prin asta...
Insa eu nu am incetat sa cred in oameni, in poeti si alti artisti, pentru ca asta ar insemna sa ma neg si pe mine. Tie nu ti se intampla? Sa ai anumite teorii despre un anumit lucru si sa nu le aplici? Nu ti se intampla sa treci prin "vai adanci" cu toate ca ai un crez despre ceva, iar atunci cand esti "jos" sa-ti negi crezul, sau sa simti ca se clatina, ca nu mai e valabil?
Cu totii avem tot felul de trairi...
Eu asta zic in continuare - ca sunt valoroase, cu toate ca sunt din alea mai inchise la culoare sau din alea mai roz!!! Omul este valoros! Poetul e valoros nu prin faptul ca e bun neaparat ca si poet, ci pt umanitatea sa, pt valorile acelea elementare pe care le are oricine din nastere, pt trairile sale, etc.

Nu am timp sa ma explic mai bine Sunt la lucru!!!!
#59295 (raspuns la: #59277) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Dupa parerea mea relatia de p - de erzsebet la: 13/07/2005 16:47:19
Dupa parerea mea relatia de prietenie este cea mai frumoasa relatie. Orice alta relatie are o incarcatura de "obligativitate" sau de "necesitate", mai mult sau mai putin. Prietenia este singura relatie in care ti se permite cu adevarat sa fii tu insuti. In rest vrei, nu vrei trebuie sa te conformezi, pentru ca: asa se cuvine, asa e traditia, asa ne dicteaza constiinta, ...asa am fost invatati. Necazul este ca am coborat si aceasta relatie la nivelul "obligativitatii", al "necesitatii", in general vorbind, si confundam cu alte tipuri de relatii. Prietenia nu este ceva de genul: "eu iti dau, tu imi dai", "eu sunt mai mare si tu trebuie sa ma asculti", "eu vreau sa-ti fac un bine, si trebuie sa accepti" si asa mai departe. O astfel de relatie se poate inchega doar pe "picior de egalitate" si nu se poate baza pe o relatie de dominare si subordonare de nici un fel (de pozitie, emotionale, mentale, sociale etc.). Prea am fost obisnuiti cu "trebuie", motiv pentru care nu mai putem fi sinceri nici cu noi insine si nici cu cei din jurul nostru.
In viziunea mea relatia de prietenie se poate baza doar pe sinceritate si se poate lega intre oameni care impartasesc aceleasi valori superioare (sau similare) in care cred in sinea lor, indiferent de modul si mediul extern in care si-au insusit aceste valori. Prietenia adevarata nu are granite, poate transcende orice (propria etnie, propria familie, propria tara chiar si propria credinta), doar omul in sine conteaza.
Avem exemple celebre de asemenea relatii frumoase, incepand cu celebri frati de cruce, terminand cu cele din istorie. Tot m-am intrebat de ce intre soldati se leaga asemenea relatii trainice si le si mentin o viata intreaga. Motivul este ca ei isi descopera valori superioare reciproc, in conditii nu tocmai usoare si obisnuite. Si chiar daca nu sunt perfecti in lumea obisnuita ei nu vad altceva in celalalt decat aceste valori superioare. Ei invata sa se respecte si sa-si respecte libertatea deciziei celuilalt.
In viata noastra obisnuita prea ne-am lasat dusi de "mofturile noastre" cotidiene, si uitam de ce este esential pentru noi si pentru cel de langa noi. Si e si normal ca ne-am cam saturat reciproc si am devenit "singuratici".
Dar ca orice relatie, nici relatia de prietenie nu se poate mentine daca nu este "hranita", sustinuta reciproc. Si parerea mea este ca nu trebuie sa ne dezamagim daca ne mai schimbam prietenii/prietenele. Viata in sine este schimbatoare, se schimba si ei/ele, ne schimbam si noi. Important este sa pastram amintirile frumoase vis-a-vis de ei/ele, sa le multumim pentru perioada frumoasa ce-am petrecut-o in tovarasia lor si sa le asezam undeva in inimile noastre.

Cu prietenie
Erzsebet
#59317 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Hehe, Teodora :) - de cico la: 14/07/2005 00:42:40
Eu n-am scris ca nu mai cred in poeti, ci ca "mi-e teama" sa mai cred in ei :) La figurat, desigur. Cum am picat fara sa vreau in mrejele si universul lui Radu, si m-am trezit citind mult mai multe decit imi propusesem, e dovada simpla ca cineva are intr-adevar ce spune si stie cum sa-si transmita mesajul, sa atinga cititorul, sa-l faca mai curios decit era initial, sa-l intrige...

"Mi-e teama" fiindca "geniul pustiu" al lui Eminescu te-mpinge spre luciditatea mata si fara ascunzisuri a lumii in care traim, cind multi cautam de fapt sa ne adaptam cit mai mult la imperfectiunea ei, sa privim realist si sa acceptam umili absurditatea ei cotidiana. Eu iubesc ca mai sint atitia "neadaptati" printre noi, unii din ei tratati chiar de paria de mase, ca sint "diferiti". Radu este un astfel de neadaptat, din fericire se bucura si de recunostinta inca din viata (nu sa astepte ca Van Gogh dupa), are universul sau propriu in care ne aduce si pe noi, insa ne contamineaza implicit si cu nefericirea pe care i-o aduce acest simt acut al realitatii.
#59493 (raspuns la: #59295) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
irma :) - de cico la: 14/07/2005 03:44:15
Nu cred ca Dumnezeu este in prietenie, nici in ochii iubitului meu (asa cum credeam odata)

Chiar credeai asta??? Irma, da-mi si mie reteta sau pe dl Irmu! Ca tare-as vrea s-o hipnotizez si eu putin pe nevasta-mea. Sa vada-n mine nu neaparat pe Dzeu... Si Sf Petru ar fi de-ajuns :))

ps hihi, scuze, nu m-am putut abtine... ;)
#59500 (raspuns la: #59288) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
teama de a crede... - de irma la: 14/07/2005 12:12:41
Si mie mi-e teama...de Radu si nu numai.
Pentru ca ma astept ca poetul sa fie mai "uman", mai empatic. Poate ca e o dovada de superficialitate din partea mea, dar nu-mi place sa fiu, indirect, "acuzata". Ii inteleg si admir cautarea perfectiunii, poate am fost si eu odata asa, dar am ajuns la concluzia ca, daca voi continua, nu-mi voi gasi fericirea niciodata.
Stiu ca pe Radu nu-l voi convinge nici eu, nici cico (care a scris frumos si adevarat...parerea mea). Nici nu-mi doresc sa schimb ceva ce-mi place :)!
Am mai citit si comentariul lui Radu de la [http://www.cafeneaua.com/node/view/5279]
Din pacate (?), sunt unica, Radule :)

ps...Cico, domnul irmao are ochi albastri ;)
#59523 (raspuns la: #59493) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt cico, finalmente - de Radu Herjeu la: 14/07/2005 14:53:17
cico, ma bucur ca am amanat raspunsul la al doilea comentariu al tau... a aparut si al treilea, adresat teodorei dar... in care e vorba de mine... niciodata nu am avut parte de o asemenea caracterizare aproape corecta din partea unui necunoscut... si pentru care sunt un necunoscut... rareori cineva a reusit sa "citeasca" atat de bine in cuvintele mele... fara sa ma cunoasca personal...
o sa incep cu cele care nu se potrivesc... eu iubesc dialogul, sunt un om al comunicarii... nu cred in monolog si raman fidel celor scrise in materialul despre scriitori... nu vreau sa "tin" lectii de viata nimanui... si ma mira ca a venit vorba de asta in comentariul unui text care, culmea, spre diferenta de celelalte, e o invitatie la comunicare... sigur, intre repere pe care le-am dorit.
Celelalte scrisori sunt pur si simplu "discutii" pe care nu le-am putut purta cu cei carora le erau adresate... sunt partea mea din dialog... sunt fragmente de mine, povestite unor interlocutori nevazuti, in absenta celor carora le erau destinate. De ce crezi c-a aparut confesiunea?
In al doilea rand... eu nu sunt poet. Sorescu e poet... Paunescu e poet... Nichita e poet... Eu sunt un gand... care se gandeste pe sine si pe ceilalti... care gandeste lumea... si care se scrie pe el insusi si ii scrie pe ceilalti in ganduri insirate pe hartie... Si incerc sa le astern in forme diverse, pentru ca am senzatia ca unele ganduri pot fi exprimate mai bine condensat, mai simbolistic... alteori scriu teatru (iarasi, am folosit un termen recognoscibil pt ceea ce sunt de fapt dialoguri)... alteori scriu editoriale socio-umane... Vreau sa incep sa scriu povestioare...
dorinta mea e de a spune si de a a afla...
de aceea, nu citi poetul, citeste omul in absolut tot ceea ce scriu. Omul sincer... neafectat nici de imaginea publica, nici de cunoasterea psihologiei oamenilor (doar am predat tehnici de propaganda, manipulare si peresuasiune :)
de aceea, nu trebuie sa crezi in poet... el nu exista... Exista doar Radu... care nu bea bere :)) Dar accepta orice invitatie, fie si virtuala, la o ciocolata :)
Si sa stii ca eu nu dau niciodata binete pe ton conventional... Ai vazut Miracolo a Milano?
Exista o alta problema cu care m-am confruntat. Sunt un om care adora sa fie contrazis... cu argumente! Imi place confruntarea de idei. Ii apreciez pe cei care reusesc sa-mi prezinte o alta fata a lucrului in care cred. Si o fac cu argumente, nu cu "convingeri" preluate. Dar am avut mult de suferit din cauza statutului de "persoana publica"...pe un alt site... Unde, orice ziceam, era trecut prin filtrul "e cunoscut, isi da si el cu parerea... si are senzatia ca are dreptate pt ca se vede la televizor... si de unde pana unde stie el sa scrie poezie... asa e cu vedetele astea, isi imagineaza ca le stiu pe toate..." etc. Si m-am cam linistit cu tendinta mea naturala de a comenta... Am comentat cateva texte aici, pe site, dar doar acelea la care n-am putut rezista... de aceea, de multe ori, n-am comentat comentariile la textele mele...
Dar, dupa cum vezi, atunci cand cineva vrea intr-adevar sa vorbeasca cu mine, nu ma dau in laturi...
Iar in comentariul pt teodora... mi-ar placea ca multi dintre apropiatii mei sa inteleaga lucrurile asa... sau cei care mi-au citit "creatiile"...
Pe scurt, multumesc... A insemnat mai mult decat ar fi insemnat optimismul in legatura cu prietenia...
#59540 (raspuns la: #59493) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt muselk - de Radu Herjeu la: 14/07/2005 15:03:46
Nu sunt dezamagit de prietenie... Sunt dezamagit de mine, cel care-si facuse din ea cel mai important lucru din viata... N-am reusit sa ma ridic la nivelul cerut de un astfel de rol... Nu mi-a fost luata... Eu mi-am luat-o...
Da, cred ca oamenii care au in ei Dumnezeul Prieteniei, au o lumina speciala... care ii invaluie si pe ei si pe cei din jurul lor...
N-am devenit mai realist... Poate in ceea ce ma priveste... Nu in privinta Prieteniei... Eu cred in continuare in ea... Doar ca nu mai cred ca merit sa-i fiu purtator de cuvant...
Dar tu, la 17 ani... trebuie sa crezi in ea si sa-ncerci sa o meriti...
Daca crezi ca te pot ajuta cu ceva in domeniul asta... poate mai gasesc cuvinte...
#59543 (raspuns la: #58852) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt ondine - de Radu Herjeu la: 14/07/2005 15:15:30
Iti multumesc. Problema nu e ca am gresit fata de un om. El te poate ierta, pana la urma... Problema e cand gresesti fata de Prietenie, in cazul meu, lucrul in care cred cel mai tare...
Nu se joaca... Piesele mele sunt destul de greu de pus in scena. Si unt si privite cu suspiciune... "ce vrea si asta, se crede dramaturg pt ca apare la televiziune?"
S-au jucat pe scene de amatori, in schimb... cu salile pline de tineri... ceea ce face pentru mine mai mult decat orice altceva
#59549 (raspuns la: #58968) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt pupic - de Radu Herjeu la: 14/07/2005 15:20:11
Nu cred ca exista mai multe feluri de Prietenie... Nu cred ca noi suntem capabili sa fim in mai multe feluri prieten... prutem fi amici, cunostinte, omanei dragi... dar prieteni nu stim sa fim decat intr-un singur mod... care se poate dovedi neviabil...
Iti spun si tie ca si lui ondine... nu e vorba de greseala fata de celalalt... Ci de tradarea fata de dumnezeul tau... in cazul meu, Prietenia... tradarea fara voie... pur si simplu pentru ca nu ai fost atat de bun pe cat trebuia...
#59550 (raspuns la: #59089) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt ampop - de Radu Herjeu la: 14/07/2005 15:22:06
Vad ca ai avut dezamagiri in prietenie... Ei bine, nu-ti doresc sa fii dezamagit de tine in prietenie
#59551 (raspuns la: #59084) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt aleena - de Radu Herjeu la: 14/07/2005 15:24:00
daca ai stii ce a rezonat in mine, citindu-ti cuvintele...
#59552 (raspuns la: #59281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt Irma - de Radu Herjeu la: 14/07/2005 15:27:33
Cred ca ai dreptate, partial... E adevarat ca nu poti sa cunosti pe cineva total... Dar asta nu pentru ca el iti arata doar ce stie el despre tine... Ci pentru ca noi nu ne cunoastem indeajuns incat sa descoperim in noi acele lucruri care sa rezoneze cu profundul celuilalt... Putem sa-i cunoastem pe oameni mai bine decat se cunosc ei... dar nu-i putem cunoaste mai bine decat ne cunoastem pe noi insine... Aici e problema... Noi nu ne "stim" suficient de mult pentru a fi "receptori" perfecti...
Nu e egoism sa le impartasesti prietnilor gandurile tale... E egoism sa n-o faci...
#59553 (raspuns la: #59288) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt erzsebet - de Radu Herjeu la: 14/07/2005 15:31:34
Iti multumesc... Ai dreptate... Pacat doar ca nu-ti poti alege amintirile
#59554 (raspuns la: #59317) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt irma - de Radu Herjeu la: 14/07/2005 15:34:46
Nu caut perfectiunea... Nu prea stiu de unde ai ajuns la concluzia asta... Ar trebui sa fiu perfect ca sa ma intereseze acest lucru :) Dimpotriva, problema mea prezenta nu e cu imperfectiunile celorlalti... ci a mea... Si, daca, in general, ne toleram imperfectiunile... poate uneori incercam sa le corectam cat putem... in cazul prieteniei, aceasta imperfectiune mi-a pus in pericol structura interna... Si asta nu se poate ignora... Atat.
#59557 (raspuns la: #59523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Radu - de irma la: 14/07/2005 15:39:17
Asta am vrut sa spun: cauti perfectiunea in tine.
Mai am de invatat in ceea ce priveste exprimarea...
#59559 (raspuns la: #59557) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt Radu - de cico la: 18/07/2005 10:14:06
imi cer mai intii scuze ca, aproape fara sa-mi dau seama, m-am trezit vorbind atita despre tine la persoana a treia. Ti-ai dat poate apoi seama ca si reprosurile pe tema dialogului au fost pe undeva si-o provocare, o invitatie de a comunica mai mult direct cu noi. Provocare pe care am regretat-o imediat, ca ma tem sincer ca banalul conversatiilor pot altera creativitatea, relativa detasare de cele lumesti si refugiul spre psihanaliza sau poezie. Indiferent de calitatea argumentelor.
Frumos ai spus ca nu esti poet, ca esti ...un gind. Sint oameni ce se exprima natural prin poezie, si nu as crede ca n-ai fi constient de asta :)
Eseul tau este in esenta o reflectie, in pofida asa-zisei invitatii la dialog.

Mie-mi apare oarecum evidenta "problema" dilemei in care te-ai gasi : e distanta enorma intre conceptul idealizat de prietenie (sau de iubire) si manifestarea lui concreta. In "scrisori" ai utilizat o analiza bottom-up, pornind de la observatii si cautind concluziile. Eseul de fata incearca (fara succes, mi-as permite sa spun) o abordare top-down, inaltind notiunea\conceptul de prietenie pe piedestalul cel mai inalt (ce poate fi mai presus decit "Dumnezeul" cuiva?) si cautindu-i materializarea in viata concreta. Esecul si deziluzia sint iminente.

Despre prietenie si iubire (si as adauga, mai general, etica si morala) ar trebui sa ni se predea inca din scoala, poate pe la-nceputul anilor de liceu. Un curs serios si consistent, predat nu de vreun preot, nici de vreun poet, nici de vreun 100% psiholog sau sociolog. Tinerilor ar trebui sa li se predea notiunea de iubire ca acumulare a unor sentimente de noblete mai ales, nu atit de "indragosteala" (cum bine ai scris). Nobletea iubirii si a prieteniei se manifesta abia cind depasim stadiul propriilor sentimente primare (asortate primordial de posesivitate sau egoism). Poti sa iubesti, dar de fapt esti victima slabiciunii propriului sentiment primar. Poti sa fii prietenul cuiva, cind de fapt prietenia vine mai ales din nevoi personale. Puritatea prieteniei si a iubirii se-atinge nu cind sint privite posesiv, si nici cind sint idealizate cu narcisism, ci tocmai cind le detasezi de-aceste doua posibile capcane.

Referitor la "poet" sau "omul" din spatele lui, eu asta spuneam : ca ma atrage "poetul", dar inca si mai mult "omul" de sub haina lui. Accepta-ti statutul de "persoana publica" si nu te lasa prea afectat de perturbatori. Cind scrii ca din cauza unora ca ei "te-ai cam linistit cu tendinta ta naturala de a comenta", nu faci decit s-accepti senin triumful mediocritatii. Chiar daca (ma repet) nu scriu asta nici din dorinta de-a te vedea mai implicat acum. Prefer s-astept cu mult interes un nou ciclu de scrisori...

Eu sint cel care iti multumesc foarte mult pentru comentarii.
#60058 (raspuns la: #59540) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Prietenia e un loz! - de anisia la: 18/07/2005 16:43:16
prietenia nu-i un castel
ce, mostenit, il poti preface in nisip...
nu-i zestre ce ti-a fost ursita,
nici pui de caine priponit.

prietenia nu-i o joaca
ce, plictisit, o cauti cand si cand...
nu-i valul spulberat de stanca,
nici clovn privindu-te razand.

prietenia e o arma,
un scut, un palos, un atuu...
pe drumul vietii cand s-arata
ia chipul ei cu tine, tu!

prietenia e o floare,
din bulb , in radacini s-a prins...
si daca stii un vreasc a pune
va dainui ca foc nestins.

prietenia se castiga,
trage un loz! dar nu trisa...
imparte darul fara teama
cu cei ce iar te-or invata

cum sa divizi unul in doua,
cum timpul sa-l primesti in dar,
cum mâna sa le-o intinzii in anii
ce-mpovarati acum iti par.


#60098 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt anisia - de Radu Herjeu la: 18/07/2005 16:48:16
Multumesc
#60101 (raspuns la: #60098) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pentru radu - de anisia la: 18/07/2005 16:53:37
pentru (prea) putin! sper ca intr-o zi sa-ti regasesti puterea de a crede in prietenie. nu uita vorba din batrani care zice ca parintii ni-i da Dumnezeu, prietenii ni-i alegem singuri.
#60104 (raspuns la: #60101) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt anisia - de Radu Herjeu la: 18/07/2005 17:13:14
Nu, problema nu e ca nu mai cred in prietenie... As fi pierdut daca n-as mai crede... nu mai cred in mine, ca purtator al ei de cuvant... Si nici pe noi nu ne putem alege...
#60110 (raspuns la: #60104) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
o umila parere - de Aeda la: 18/07/2005 22:09:04
Imi cer de la inceput scuze pentru lipsa de experienta in astfel de discutii, care cu siguranta o sa se observe din randurile de mai jos...
Nu stiu cat de tarziu va aparea acest comentariu asa k voi preciza de la inceput ca ma refer la randurile "... nu mai cred in mine, ca purtator al ei de cuvant... Si nici pe noi nu ne putem alege..." din comentariul destinat anisiei.

Nu, nu ne putem alege pe noi, dar ar n-ar trebui oare sa fim fericiti ca suntem exact asa cum suntem? Plini de defecte? Pentru ca asta ne face speciali pe fiecare in parte. Daca nu am gresi cu nimic niciodata, atunci ce nevoie am avea de prieteni - nu ar avea pentru ce sa ne ierte, nu ar avea ce sa ne treaca cu vederea... Iar daca nu am gresi fata de noi nu am fi oameni. Si cum oameni suntem, ce putem face mai mult decat a ne ierta pe noi insine si a spera/astepta iertarea divina - care vine sigur.
Daca Prietenia este Dumnezeu, atunci greseala fata de Prietenie este atat de umana!
Cum putem indrepta o astfel de greseala? Luand-o de la capat, cu mai multa atentie...
#60208 (raspuns la: #60110) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Radu, - de ondine la: 19/07/2005 15:32:24
Eu inclin sa cred ca exista intotdeauna o baza empirica...:) Mai ales cand e vorba de prietenie. Nu cred ca prietenia e ceva atat de usor abstractizabil si nici nu stiu daca ar fi bine sa fie asa. Ceea ce conteaza sunt faptele, numai ele dovedesc in ce fel ne respectam principiile. Poate ca asta a fost greseala ta, ai pus Prietenia pe un postament, ai transformat-o in ceva ce nu exista, sau nu poate exista en tant que telle. Ca gresesti fata de un asemenea ideal, nu mai e de mirare, e pur si simplu logic. Si e omenesc...
Nu ni s-a cerut niciodata sa iubim Iubirea. Nici sa-i iubim pe toti oamenii. Ni s-a cerut doar sa ne iubim Aproapele. Fiindca departele e prea usor de transformat in idee si, prin urmare, prea usor de amanat, de ocolit.
Daca as incerca sa-mi imaginez vreo greseala in raport cu ideea de Prietenie, aceasta ar fi. Sa o lipsesc de continutul ei natural, adica uman si relativ.
#60296 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
despre prietenie - de infonina strambu la: 20/07/2005 09:47:00
este foarte frumos comentariu,nu cred ca exista prietenie sincera.Poate doar o situatie care sa convina celor doi.
#60420 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt Radu, - de anisia la: 20/07/2005 21:26:30
asa-i....si nici pe noi nu ne putem alege, dar putem sa ne regasim cand pierdem cate un pic din noi insine. asa cum tu ai pierdut increderea in tine ca purtator de cuvant al prieteniei. sa nu uitam ca din greseli invata omul...
#60598 (raspuns la: #60110) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt aeda - de Radu Herjeu la: 23/07/2005 16:51:43
Sigur, ai dreptate... Totul e sa mai poti crede ca mai esti in stare si ca, de data asta, nu vei mai strica totul...
#60872 (raspuns la: #60208) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt infonina - de Radu Herjeu la: 23/07/2005 16:52:46
Eu cred ca exista prietenie... Iar prietenia nu e decat sincera... Nu cred ca toti oamenii sunt capabili de a o construi.
#60873 (raspuns la: #60420) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Invidiat cand esti fericit, - de AndreiB la: 05/01/2006 15:09:08
Invidiat cand esti fericit, ostracizat cand esti deprimat. Ridiculizat cand esti optimist, criticat cand esti pesimist. Innegrit cand esti alb, albit cand esti negru. Poate griul ar fi o solutie.
#98578 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cred ca nu exista un prieten - de rayro la: 10/02/2006 19:39:56
Cred ca nu exista un prieten perfect.
Poti doar sa te straduiesti sa fii tu insuti unul bun.
Toti gresim fata de ceilalti. Suntem nervosi, plictisiti sau preocupati cu cine stie ce problema existentiala.
Cautand perfectiunea in noi si in ceilalti doar ne umplem de frustrari. Pentru ca asta nu exista. Exista doar oameni. Cu bune si cu rele. Cu bunadispozitie sau cu nefericire.
Sunt momente unice intre prieteni. Raman amintiri minunate ale unor discutii lungi. Noi si o sticla cu apa plata. :))
Iar atunci cand apare asa o clipa, invata sa o savurezi cu toata fiinta ta.
#105035 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Stimate domnule Radu Herjeu - de cosmiK la: 11/04/2006 23:12:31
Nu stiu de ce citind eseul dumneavoastra mi-a venit in minte o maxima apartinand lui Cicero "Sine amicitia vitam esse nulam". De ce tocmai aceasta maxima? Poate datorita faptului ca eu sunt de parere ca prietenia e un sentiment inaltator care te apropie de divinitate.
Nu demult am citit intr-o carte despre educatie un asa-zis "cod moral" al unei personalitati a exilului si emigratiei ruse, Alexandr Zinovieiv, scris in conditii vitrege. Si mi-a atras atentia urmatorul fragment "Daca te-a tradat prietenul, tu esti de vina ca i te-ai marturist fara nici o reticenta, dupa cum daca te-a inselat prietena sau prietenul, sotia ori sotul, sa stii ca numai tu le-ai creat posibilitatea infedelitatii".
Experientele traite mi-au dovedit ca in general asa se intampla.
As vrea doar sa mai adaug la comentariul meu urmatoarele:
Cred ca fiind oameni suntem supusi greselii asa ca de multe ori nu putem fi din anumite motive prieteni adevarati, dar asta nu inseamna ca nu credem in prietenie ori ca am tradat-o ci doar ca ne aflam in imposibiltatea sufleteasca ori de alta natura de a fi alaturi de prietenul respectiv.
Deci nu avem de ce sa ne facem reprosuri sau sa credem ca nu mai putem fi prieteni adevarati. Poate a fost doar un moment de neputinta si slabiciune. Dar nu cred ca trebuie sa ne judecam prea aspru.
In opinia mea singurul in masura sa dea un verdict in aceasta privinta este Creatorul Universului. Doar el poate decide daca am fost sau nu prieteni buni.
Dar oricum ne-am facut datoria pentru ca am incercat chiar daca uneori aceasta incercare s-a soldat cu un esec.
Aceasta e opinia mea, dar e numai o opinie.
#116834 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
o opinie - de cosmiK la: 12/04/2006 19:51:28
La inceputul comentariului adresat irmei faceti urmatoarea precizare "Nu caut perfectiunea". Si ma intreboare oare chiar asa o fi? Nu stiu de ce, dar nu prea cred in aceasta afirmatie.
Oare nu cumva faptul ca nu mai credeti in dumneavostra ca purtator de cuvant al prieteniei e tocmai pentru ca ati dorit in subconstient sa fiti perfect in prieteniile pe care le-ati legat? Si apoi nu sunteti de parere ca pana la urma viata noastra de oameni nu este altceva decat o lupta pentru perfectionare si ca aceasta lupta inceteaza numai in momentul in care viata ne este curmata?
Eu cred ca tendinta catre perfectiune exista in fiecare din noi chiar daca uneori ne e greu sa recunostem acest adevar. Desi perfectiunea e relativa noi incercam sa o atingem si unora apropierea de aceasta perfectiune le apare ca o necesitate absoluta. Poate dumneavostra nu va numarati printre aceste persoane dar nu-mi spuneti ca nu nazuiti la perfectiune deoarece mi s-ar parea o lipsa de sinceritate.
In concluzie nici unul din noi nu e perfect dar totusi fiecare nazuieste spre acest ideal chiar daca stie ca nu il poate atinge.
#116915 (raspuns la: #59557) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
necunoscute - de cosmiK la: 12/04/2006 19:51:28
Desi spuneti "eu iubesc dialogul, sunt un om al comunicarii... si ma mira ca a venit vorba de asta in comentariul unui text care, culmea, spre diferenta de celelalte, e o invitatie la comunicare", constat cu surprindere ca ati cam abandonat aceasta invitatie la dialog pe care ne-ati adresat-o noua celor din cafea, tot asa cum ati abandonat si alte conferinte sau texte propuse de dumneavoastra.
Nu stiu care este explicatia, dar poate o sa ne-o dezvaluiti si noua finalmente.
Inteleg ca poate nu toate comentariile sunt pe gustul dumneavostra dar totusi un raspuns scurt la acestea ar veni sa intareasca spusele conform carora sunteti un om al dialogului.
#116917 (raspuns la: #59540) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
cosmik - de Radu Herjeu la: 14/04/2006 18:41:15
Nu sunt de acord, oamenii inseala pentru ca n-au valori, pentru ca nu iubesc sau pentru ca sunt stramb croiti.
iar eu cred ac trebuie sa ne judecam foarte aspru si sa nu asteptam judecata vreunei forte divine.
Cat priveste raspunsul la comentarii... De obicei raspund la mai toate comentariile, atunci cand am timp si cand le vad. Si, mai ales daca eu consider ca am ceva de spus.
#117307 (raspuns la: #116834) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
M-am gandit daca sa raspund s - de cosmiK la: 14/04/2006 22:21:52
M-am gandit daca sa raspund sau nu comentariului dumneavoastra si pana la urma am decis sa o fac deoarece cred ca as avea ceva de spus.
E dreptul dumneavoastra sa nu fiti de acord cu cele afirmate de mine desi nu am inteles prea bine cu ce anume nu sunteti de acord. Ma gandesc ca e vorba de primul comentariu referitor la prietenie si va respect punctul de vedere.
Dar si eu imi rezerv dreptul de a aprecia ca am cunoscut oamenii care s-au judecat foarte aspru pe ei insisi, si-au analizat fiecare greseala, dupa cum au analizat fiecare actiune intreprinsa si fiecare act savarsit dar am constat ca o mare parte din acestia s-au cramponat de acele greseli si au inceput sa faca tot mai multe greseli, iar unii din ei au ajuns chiar sa-si cenzureze atat de mult actiunile incat au devenit pasivi si indiferenti. Foarte putini din cei pe care i-am cunoscut au reusit sa invete din propriile greseli ori sa le corecteze acolo unde mai era posibil. Dar poate dumneavoastra fiind un om mult mai umblat decat mine ati avut sansa sa cunoasteti astfel de persoane si in acest caz eu zic ca va puteti considera multumit pentru ca vi s-au intarit convigerile.
Mai cred ca unii din noi se judeca prin prisma propriei persoane si a propriilor valori fiind mai mult subiectivi decat obiectivi in realizarea acestui act, asa ca am invatat sa nu ma mai judec atat de aspru ci sa incerc sa judec actele si actiunile mele cat mai obiectiv, nedramatizand sau neexagerand amploarea lor.
Sunt si oameni pe care societatea ii catalogheaza drept oameni de valoare, iubitori, comprehensivi si bine croiti care insa ii inseala pe toti si se inseala pe ei insisi, dar pentru ca stiu sa-si joace bine "rolul" si isi mascheaza atat de bine adevarata natura, societatea ii ridica pe un piedestal.
Asa ca prefer judecata divina judecatii umane care uneori poate fii nedreapta si subiectiva.
In ceea ce priveste ultima parte a comentariului dumneavoastra ma bucur ca in general raspundeti "la mai toate comentariile", mai ales daca ne gandim ca pana la urma orice comentariu aduce ceva nou si ca poate din orice comentariu putem desprinde macar o idee care ne-ar putea folosi la un moment dat, chiar daca acel comentariu provine de la o persoana pe care o consideram insignifianta.
#117319 (raspuns la: #117307) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...