Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

CHEIA ÎN BROASCĂ


de alex porc la: 29/06/2005 05:41:00
modificat la: 07/07/2005 20:19:37
taguri: Scenarii 
voteaza:
- poliptic în unsprezece tablouri -

PERSONAJELE:
CEL CARE FUMEAZĂ
DOROS, varianta românească a lui Eros
DUM, soţul Dummy-ei
DUMMY
DARK
DUST, fiul Dummy-ei şi al lui Dum
DUMB, prieten al lui Dum
DARIA, mama Dummy-ei
DONNA, prietenă a Dummy-ei
DUCK, DROWN, DARIE, DUB, DICK, DRAW,
admiratori ai Dummy-ei

TABLOUL 1

(Într-un colţ al scenei, în faţa cortinei, apare Cel Care Fumează, se aşează turceşte şi îşi aprinde o ţigară. E bine să aibă scrumieră şi brichetă "Zippo". Cel Care Fumează fumează tot timpul spectacolului. La ridicarea cortinei, scena ne arată o bancă în parc, printre copaci. Din stânga intră Doros cu arcul şi tolba cu săgeţi. Are o săgeată în mână.)
DOROS: Unde sunt vremurile de altădată? Acum nu mai vezi perechi decât odată la câteva zile. Nici nu văd ce rost mai are să caut; mă tot joc de-atâta vreme cu săgeata asta boantă (poate totuşi exagerez) şi nu am în cine s-o arunc. M-am cam săturat de monotonia asta! Ba pe deasupra mi-e şi frică de multe ori să săgetez doi oameni, fiindcă acum interesul e pe primul plan, abia apoi urmând şi alte considerente, cum ar fi de exemplu iubirea, aşa că se întâmplă deseori să se dovedească ulterior că alegerea mea a fost greşită.
(Din dreapta intră Dum, un tânăr de circa 25 de ani, înalt şi frumos, însoţit de Dummy, o domnişoară de 20-22 de ani, de asemeni frumoasă, îmbrăcaţi tinereşte - blue-jeans, tricouri, adidaşi sau, Dummy, cu pantofi cu toc înalt. La intrarea lor, Doros se ascunde după un copac şi urmăreşte discuţia lor cu interes.)
DUM: Ţi-am zis, îmi placi foarte mult, şi tocmai de aceea mă fâstâcesc aşa şi nu ştiu ce să îţi spun. Ajută-mă!
DUMMY: Ştii, mie îmi plac tipii hotărâţi, fără să fie brutali; important e să ştie ce vor de la mine. Hai să stăm pe banca asta. Tu eşti cam moale, timid, sau nu ştiu cum să spun, dar în orice caz ai un farmec al tău aparte, care te face în ochii mei deosebit de toţi ceilalţi pe care i-am cunoscut. Îmi placi, ce-i drept, dar felul tău de a fi mă pune mereu în încurcătură. Nu sunt obişnuită cu oameni ca tine. Cred că tocmai de asta îmi placi.
DUM(nehotărât, cu glas scăzut): Te iubesc, Dummy.
DUMMY: Eşti şi dulce, mai ales când îţi pironeşti privirea în pământ şi roşeşti tot. Este şi o expresie, "roşeşti ca o fată mare". Şi eu te iubesc, dragule.
DUM(neutru): Chiar mă iubeşti?
DUMMY: Dar bineînţeles că te iubesc, ţi-am spus-o de atâtea ori.
DUM(posomorât): Tocmai fiindcă mi-ai spus-o de atât de multe ori nu mai ştiu dacă să te cred sau nu. Prea o strigi în gura mare.
DUMMY: O strig în gura mare, ai? Vezi, aşa faci de multe ori. Când cred că în sfârşit o să vorbim de lucruri serioase, îmi trânteşti brusc una din asta nesărată, de nu mai ştiu de unde să mă culeg. Apoi până îmi revin vine vremea despărţirii, şi nu mai putem vorbi serios. Iar la următoarea întâlnire se întâmplă aproximativ acelaşi lucru.
DUM(bănuitor): Stai puţin, ce vrei să spui cu "lucruri serioase"? Nu cumva vrei să te măriţi?
DUMMY: Nu neapărat. Oricum, deşi ne întâlnim deja de-o lună aproape zilnic, încă nici nu m-ai sărutat pe gură, aşa că şi dacă aş vrea să mă mărit cu tine mai am încă mult de aşteptat. Poţi fi liniştit dinspre partea asta, nu bate nici un vânt periculos.
DUM: Dar nici nu am zis că nu vreau să mă însor, doar că, aşa cum bine ai observat, e încă prea devreme pentru aşa ceva. E însă ceva care nu-mi dă pace de-o vreme: nu ţi se pare că ne comportăm ca doi tâmpiţi? Tot ne facem declaraţii de dragoste, dar, vorba ta, încă nu te-am sărutat pe gură. Nu-i vorba despre asta, dar ne comportăm ca doi colegi de şcoală, şi nu ca doi oameni care se iubesc. Mă iubeşti sau nu?
DUMMY: Depinde ce înţelegi prin iubire.
DUM: Vezi, dacă te întreb serios, deja dai înapoi. Nu mă iubeşti!
DUMMY: Dă-mi un motiv să te iubesc!
DUM: Deci recunoşti că nu mă iubeşti?
DUMMY: Nu ştiu, am impresia că tu prin iubire înţelegi de fapt sex. Poate că tu vrei doar să te culci cu mine, şi eu înţeleg altceva prin iubire.
DUM: Şi dacă vreau să mă culc cu tine, asta e ceva rău? Şi asta face parte din iubire, nu?
DUMMY: Da, dar mi-e frică să nu se rezume la sex dragostea ta.
DUM: Nu ai încredere în mine, prin urmare?
DUMMY: Nu ştiu, dă-mi un motiv să am încredere în tine. Mă iubeşti, sau vrei doar să te culci cu mine?
DUM: Şi una şi alta.
DUMMY: Dă-mi un motiv să mă culc cu tine, dă-mi un motiv să fiu femeie.
DUM: De ce tot faci pe mironosiţa, doar nu vrei să mă faci să cred că eşti fecioară?
DUMMY: Cum să am încredere în tine, când nici tu nu ai încredere în mine?
DUM: Eşti sau nu eşti fată mare?
DUMMY(cu ochii în pământ): Sunt fecioară.
DUM: Zodia Fecioarei?
DUMMY: Lasă glumele, vezi bine că vorbesc serios. Nu m-am culcat cu nici un bărbat până acum. (Eros îi săgetează pe cei doi şi apoi dispare.)
DUM(îmbunat): O, Dummy, iartă-mă că am vorbit aşa de urât cu tine. Nu mi-am dat seama că depăşesc măsura.
DUMMY: Dar nu m-am supărat pe tine.
DUM: Vreau să te întreb ceva, nu aş vrea să te superi pe mine, dar m-ai făcut curios: cum de nu te-ai culcat cu nici un bărbat?
DUMMY: Nici eu nu-mi dau exact seama. Am ajuns deja la 21 de ani, şi încă.... nimic, deşi am avut câţiva prieteni cu care am umblat destul de mult. Bineînţeles că toţi mă asaltau cu propuneri, dar cred că pe nici unul nu l-am iubit cu adevărat, şi nu mă simţeam atrasă fizic de vreunul dintre ei.
DUM: Dar pe mine mă iubeşti?
DUMMY: Nu ştiu, dă-mi un motiv să te iubesc.
DUM: Iar începi cu "motivele"?
DUMMY(mângâindu-l pe Dum pe creştet):Hai, nu te bosumfla acum, că am glumit. Ştii bine că te iubesc.
DUM: Nu, nu ştiu.
DUMMY: Înseamnă că nu mă iubeşti.
DUM: Ba da, te iubesc. (Din stânga intră doi poliţai, un gradat şi un soldat. Se opresc lângă un copac.) Acum e momentul potrivit!
DUMMY: Pentru ce?
DUM: Să te sărut pe buze.(Se sărută lung, timp în care poliţaii pleacă.)
DUMMY(transfigurat): Îmi place cum săruţi. Mai sărută-mă! (Se sărută din nou.) Dar de ce era momentul potrivit tocmai acum? (Dum se uită urât la ea.) Nu te supăra, nu ţin neapărat să stric magia momentului, dar pur şi simplu nu am înţeles.
DUM: Era momentul potrivit fiindcă erau aici cei doi poliţai. Dar, cum nu are nici o legătură, pot zice că era momentul potrivit doar fiindcă aşa mi-a venit mie.
DUMMY: Ce original eşti! Niciodată nu conteneşti să mă surprinzi. Ăsta e unul din motivele pentru care te iubesc, sau cel puţin aşa cred.
DUM: Până la urmă, mă iubeşti sau nu?
DUMMY: Cum să nu te iubesc?
DUM: Răspunde-mi, te rog, mai puţin evaziv.
DUMMY: Te iubesc, Dum.
DUM: Nu te cred. Dovedeşte-mi!
DUMMY: Cum pot să-ţi dovedesc?
DUM: Chiar nu ştii?
DUMMY: Nu, habar n-am.
DUM: Nu ştii cum să-mi dovedeşti că mă iubeşti, deci nu mă iubeşti.
DUMMY: Dar te iubesc, şi vreau să-ţi dovedesc asta, doar că nu ştiu cum.
DUM(cu ochii sclipitori): Mai gândeşte-te!
DUMMY: Stai puţin, că iar ai privirea aceea diavolească. Precis iar te-ai gândit la ceva necurat. Ştiu! (Violent:) Iar nu-ţi poţi controla instinctele? Cum de nu mi-a trecut prin cap? Vrei să mă culc cu tine să-ţi demonstrez că te iubesc. Vai, ce proastă sunt! Toţi sunteţi la fel! Proasta de mine, credeam că tu chiar eşti altfel. La dracu'!
DUM: Te rog, opreşte-te. Te iubesc, şi te cred că mă iubeşti. Doar n-o să ne certăm pentru atâta lucru.
DUMMY: Naiba să te ia! Blestemată fie ziua în care te-am întâlnit! (Vrea să se ridice, dar Dum o reţine aproape cu forţa.)
DUM: Nu pleca! Te iubesc. Nu-i aşa că şi tu mă iubeşti?
DUMMY: Nu te iubesc, de ce te-aş iubi? Dă-mi un motiv să te iubesc!
DUM: Eu te iubesc, asta nu ajunge ca să mă iubeşti?
DUMMY: La drept vorbind, nu. Asta ar însemna să iubesc iubirea ta pentru mine, şi nu pe tine. Gândeşte-te la altceva.
DUM(după o pauză, în care încearcă să-şi adune cuvintele): Eu......te .....iubesc. Vrei să.....înţelegi ce vreau să spun..... adică..... ţin atât de mult la tine..... încât.... m-am gândit....... m-am hotărât........ că ar fi bine....... să.......
DUMMY(amuzată): Lasă-mă să ghicesc. Mi-ai cumpărat un lănţişor de aur!
DUM: Nu. Dummy, te rog să mă asculţi. Eu vorbesc foarte serios. Vrei.... soţia mea?
DUMMY: Eşti un porc! Să-ţi fie ruşine! Adică să ţi-o ţin? Neruşinatule! (Dă să plece.)
DUM(o prinde pe Dummy de mână): Nu asta am vrut să spun. Vrei să fii soţia mea?
DUMMY(luminându-se la faţă): Da, bineînţeles că vreau. (Îi sare în gât.) De mult timp aştept asta. Chiar mă gândeam că n-o să mi-o mai zici. Iubitul meu!(Îl sărută.)
DUM: Iubita mea! (O sărută.)
DUMMY: Sunt atât de fericită! (Îl sărută.)
DUM: Şi eu sunt foarte fericit! Dacă ai şti cât de mult te iubesc! (O sărută.)
DUMMY: Ştiu. Şi eu te iubesc mult, mult..... mult de tot, cât de o mie de ori de la Pământ la Vega. (Îl sărută.)
DUM: Lasă-mă să te sărut! (O sărută.) Să mergem şi să le dăm tuturor vestea cea mare! (O sărută.)
DUMMY: Da, să mergem. Iubitul meu! (Îl sărută.)
DUM: Iubita mea! (O sărută.)
DUMMY: Te iubesc! (Îl sărută.)
DUM: Te iubesc! (O sărută.)
(Ies.)


TABLOUL 2

(Două luni mai târziu. Scena înfăţişează un dormitor, cu noptieră şi bibliotecă. Se aude zgomotul unei chei introduse şi răsucite în broască, apoi din dreapta intră Dum, în haine de mire, ducând-o în braţe pe Dummy, în rochie de mireasă. După doi-trei paşi, Dum se împleticeşte, şi cad amândoi pe jos, lângă pat.)
DUMMY: De ce te-ai îmbătat în halul ăsta? Nu te-ai gândit la mine deloc? Ce mă fac acum cu tine? Arăţi groaznic, mi-e silă de tine! Ridică-te! Sau cel puţin încearcă să te ridici. Şi în halul în care eşti poate mai ai şi pretenţia să mă culc cu tine. Nu, aşa ceva nu se va întâmpla! Să-ţi fie cât se poate de clar!
DUM(neclar):Unde suntem? Cine eşti tu?
DUMMY(enervată):Chiar în halul ăsta ai ajuns, că nu mă mai recunoşti? (Îl ia pe Dum de subţiori, îl pune pe pat şi îi dă pantalonii şi sacoul jos, apoi îl înveleşte cu plapuma.)Oare chiar am vrut? Mi-e tare frică să nu mă fi înşelat? (Dum adoarme.) Poate am greşit că m-am măritat cu tine, mai ales că ne cunoaştem doar de trei luni şi ceva. Acum e prima dată când te văd beat, până acum nu ţi-ai permis. Ce ţi-ai zis după ce am ieşit din biserică? "Gata, de acum înainte e a mea, pot să-mi permit orice!" Nu? Las' că iţi arăt eu ţie! Dar degeaba fac pe viteaza, fiindcă te iubesc, şi nu aş putea să-ţi fac vreun rău. Deşi aşa cum eşti acum nu eşti omul pe care-l iubesc. De fapt, nici pe cel care eşti treaz nu ştiu dacă îl iubesc. Oare chiar am vrut? Oare chiar am vrut să mă mărit cu tine? Habar n-am! Şi uite, noaptea nunţii: tu beat ca un porc, iar eu plină de nesiguranţă. Tu ar trebui să mă protejezi, iar nu să te îmbeţi, şi încă la propria noastră nuntă. Poate chiar dormi acum. Dum! Dum! Hei, Dum! (Îl scutură.) Poftim! Ai adormit! Şi asta-i noaptea în care trebuia să devin femeie, ce porcărie! Acum degeaba îmi pare rău de ce-am făcut, e prea târziu să mai pot repara ceva, mai exact e prea complicat şi durează prea mult timp. Vai, dar e îngrozitor! Să mă gândesc la divorţ încă din noaptea nunţii, e chiar absurd. Dar nu am de ce să-mi fac probleme, e doar o mică greşeală. Timp de trei luni nu l-am văzut niciodată să bea, deci e clar că e o simplă întâmplare beţia asta. Da, dar eu trebuie să devin femeie în noaptea asta. Poate că încă nu e prea târziu. Dar dacă o să se îmbete şi când va trebui să mă apere, ce-o să mă fac? Acum nu are de ce sau de cine să mă apere, dar…
DARK (care a apărut brusc în partea dreaptă a scenei, Dummy fiind întoarsă spre Dum, şi cu spatele la Dark. Acesta e oacheş, brunet, cu barbişon si cu mustaţa răsucită în sus. Are în ochi o sclipire de geniu rău): Crezi?
DUMMY (înspăimântată, cu glasul sugrumat): Dumneata cine eşti?
DARK: Nu te speria, era doar o glumă. Voiam să vă fac o surpriză. Dum doarme?
DUMMY (tot speriată, revenindu-şi încet): Dar spune-mi odată, cine eşti?
DARK (întinzându-i mâna): Darkie White. White e numele de fată al lui tata, dacă-mi dai voie să mă exprim aşa. Iniţial nu aveam un nume, dar pentru că am greşit faţă de tata, el m-a blestemat şi mi-a zis: “Dark să-ţi fie numele de acum înainte!” Iar Darkie e o formulă de auto-alint.
DUMMY (cu mâna încă în mâna lui Dark): Eu sunt Dummy. Încântată de cunoştinţă. Ne cunoaştem de undeva dinainte?
DARK: Nu personal. Te-am văzut doar la nuntă.
DUMMY: Curios, dar nu ţin minte să te fi observat.
DARK: Nici nu prea aveai cum, fiindcă eu de obicei încerc să mă fac cât mai puţin remarcat.
DUMMY: Dar de ce?
DARK: E ceva mai greu de explicat, şi pe deasupra nici nu cred că ar fi bine să îmi cunoşti adevăratele motive.
DUMMY: E foarte interesant. Ştii, de obicei oamenii încearcă din răsputeri să iasă în evidenţă. Eşti chiar de admirat, cred.
DARK: Te rog, te rog, nu mă lăuda. N-ar fi frumos să te îndrăgosteşti de mine.
DUMMY: Stai liniştit, nu mă îndrăgostesc eu aşa uşor. Şi chiar dacă m-aş îndrăgosti de tine, ce mare lucru ar fi? Doar am în braţele cui să mă consolez.
DARK: E foarte bine aşa.
DUMMY: Ce e foarte bine?
DARK: Că ai în braţele cui să te consolezi. Eu nu aş putea să te “consolez”.
DUMMY: De ce?
DARK: Să nu crezi că aş fi impotent sau ştiu eu ce, că noţiuni de genul ăsta nu mi se potrivesc. Dar tăcere! Am spus deja prea multe.
DUMMY: Apropo, tu eşti un personaj prea misterios. De unde ai apărut aşa brusc? Pe unde ai venit?
DARK: Pe uşă, aţi uitat-o deschisă. Ţi-am zis că voiam să vă fac o surpriză, după cum cred că am şi reuşit.
DUMMY: Dar ce cauţi aici? Eşti prieten de-al lui Dum?
DARK: Cred că totuşi e prea mult spus. Sunt un coleg de serviciu de-al lui.
DUMMY: Şi ce cauţi în dormitorul lui tocmai în noaptea nunţii lui, când el e beat mort? (Puţin speriată.) Sau ai venit tocmai fiindcă ştiai că e beat şi eu sunt fără apărare? (Îl scutură pe Dum.) Trezeşte-te, trezeşte-te! E un străin în dormitorul nostru! (Dum mormăie ceva nedesluşit şi se întoarce pe cealaltă parte.)
DARK: Nu te speria, nu am astfel de gânduri mârşave. Ţi-am spus doar că nu aş putea să te “consolez”.
DUMMY: Dar atunci ce cauţi aici? Zău dacă pot să înţeleg ceva din tot ce-mi înşiri.
DARK: Venisem să-i spun că mâine trebuie să vină neapărat la lucru. Şeful are ceva comunicări de făcut şi ne-a dat de înţeles că angajaţii care nu vor fi prezenţi nu vor avea zile uşoare după aceea, sau chiar că ar putea fi daţi afară.
DUMMY: Dar nu puteai să-i spui la nuntă?
DARK: De-abia acum am aflat.
DUMMY: La ora trei noaptea?
DARK: Da. Tocmai mi-a telefonat şeful.
DUMMY: Dă-mi voie să nu te cred. E prea trasă de păr povestea asta, e foarte ciudată. Chiar mă gândeam că s-ar putea să fie ceva necurat la mijloc.
DARK: Corect. …Ăăă, adică, vreau să spun că da, recunosc, te-am minţit. De fapt, e vorba de altceva.
DUMMY: Despre ce altceva? Cacă, lupe, ce-ai mâncat!
DARK: Eu sunt cel mai bun prieten al lui Dum, şi sunt aproape direct interesat de căsnicia voastră. Şi, cum văzusem la nuntă că de-abia se putea ţine pe picioare (corect spus ar fi că nu se mai putea ţine pe ele), m-am gândit să trec pe-aici să mă asigur că totul e în regulă.
DUMMY (sarcastic): Voiai să te asiguri că totul e în regulă? Nu cumva te gândeai chiar să-i ţii locul în noaptea asta?
DARK: Departe de mine astfel de gânduri. Doar eu sunt cel care l-a îndemnat să te ceară în căsătorie.
DUMMY: Ce e chiar ciudat e faptul că nu mi-a pomenit niciodată nimic de vreun prieten bun care să-l fi îndemnat să-mi ceară mâna. Chiar că e ceva necurat în toată povestea asta.
DARK: Da, eu.
DUMMY (abia reuşind să articuleze cuvintele): Ce ai spus? Eşti ne …ne …necurat?
DARK: Of, la dracu’, iar te-ai speriat!
DUMMY: De ….ce ….drăcuieşti? Eşti …necurat?
DARK: M-am exprimat greşit. Revino-ţi, voiam să spun doar că sunt necurat, adică murdar, pe picioare. Am uitat să mă şterg la intrare.
DUMMY: Eşti un tip foarte – foarte ciudat. Nici nu mai ştiu exact ce să cred despre tine. Spune-mi sincer, de ce ai venit? Poţi să spui, n-am să ţip.
DARK: Scuză-mă că-ţi spun, dar eşti cam proastă. Ţi-am spus că voiam doar să mă asigur că e totul în ordine, şi deocamdată nu e. Căsătoria asta eu am plănuit-o, şi ţin neapărat ca Dum să-şi facă în noaptea asta datoria de soţ, chiar dacă e băut, sau mai degrabă tocmai de aceea. Dar intru iar în amănunte care nu te privesc.
DUMMY: Nu ştiu exact de ce, dar mi-e foarte frică de tine.
DARK: Nu ai nici un motiv, crede-mă. Şi, ca să-ţi dovedesc buna mea credinţă, am să te ajut să-l faci pe Dum să-şi revină, iar apoi totul va fi în ordine. Şi ai să vezi că nu te-am minţit când ţi-am zis că eu şi cu Dum suntem prieteni buni.
DUMMY: Nu-mi inspiri deloc încredere, dar oricum sunt aproape la cheremul tău, aşa că n-am de ales. Cum îl facem pe Dum să-şi revină?
DARK: Îl ducem în baie, îl punem în cadă şi dăm drumul la apă rece peste el. În cinci-zece minute îşi va reveni, evident nu complet, dar va fi într-o stare mult mai bună decât acum. Hai, ajută-mă! (Cei doi îl iau pe Dum de mâini şi de picioare şi ies cu el prin stânga. După câteva momente se aude zgomotul unui jet de apă care curge la robinet. Apoi cei doi reintră, Dark rămânând foarte aproape de ieşire, Dummy aşezându-se pe marginea patului.)
DARK: Acum trebuie să avem doar câteva minute răbdare, şi Dum va veni singur aici, vei vedea.
DUMMY: Nici în ruptul capului nu mai pot avea încredere în tine, dar sper că Dum îşi revine şi totul se va clarifica.
DARK: Crezi? (Dispare. Îşi uită fularul pe noptieră.)
DUMMY: Hei, Dark, unde-ai dispărut? Eşti în baie? (Iese puţin în stânga, apoi reintră.) Unde o fi? Sau poate doar am visat? Nu, e imposibil să fi visat, fiindcă Dum e în baie. (Se aud din stânga nişte horcăituri, apoi se aude cum cineva închide robinetul.)
VOCEA LUI DUM (foarte puternică): Dummy!
DUMMY: Da, dragul meu?
DUM (intrând clătinându-se, dar totuşi reuşind să nu se bâlbâie prea tare şi să articuleze destul de clar cuvintele): Cum am ajuns în cadă?
DUMMY: Eu te-am dus, erai aproape în comă. Ţi-ai mai revenit?
DUM: Mă simt ca un nou născut! (Se apropie de Dummy şi o sărută. Se aşează şi el pe marginea patului. Dummy se ridică.) Am zăcut mult în cadă?
DUMMY: Duhneşti groaznic a alcool! Culcă-te, că arăţi ca dracu’!
DUM: Am stat mult în baie?
DUMMY: Nu, n-ai stat mult. Hai să dormim.
DUM: Nu, vreau să mă culc cu tine!
DUMMY: Nu fi prost. Nu te vezi cum arăţi?
DUM: Refuzi? Nu poţi face asta, doar e noaptea nunţii.
DUMMY: Ştii ce? Nu mai e loc de discuţii acum, nu trebuia să te îmbeţi în halul ăsta. Nu-ţi dai seama că mirosul de băutură pe care-l emani îmi întoarce stomacul pe dos? Nu se poate face dragoste în astfel de condiţii!
DUM: De ce să nu se poată? Oare am stat mult în baie? Dummy, te rog, doar te iubesc!
DUMMY: Nici nu poate fi vorba!
DUM: Dummy, te rog, doar mă iubeşti!
DUMMY: Încearcă să mă înţelegi. Pune-te în locul meu. Ţi se pare normal să îmi doresc să fac dragoste cu un bărbat duhnind a alcool, când eu nu am băut nimic? (Dum o priveşte tâmp.) Ce proastă sunt, cum poate să-mi treacă prin cap că ai putea să te pui în situaţia mea, când te afli în situaţia în care te afli?
DUM: Te rog pentru ultima oară!
DUMMY: Şi dacă refuz, ce-o să se întâmple?
DUM: Mă voi vedea silit să te oblig s-o faci. Am dreptul, doar eşti nevasta mea, nu-i aşa?
DUMMY (puţin speriată): Chiar vrei să mă siluieşti?
DUM: Dacă altfel nu se poate…
DUMMY (după o scurtă pauză): Nu-i aşa că n-ai s-o faci? Spune-mi că n-ai să o faci! Mă iubeşti, Dum, nu-i aşa că mă iubeşti?
DUM: Te iubesc.
DUMMY: Înseamnă că n-ai s-o faci.
DUM: Ba da, dacă eşti îndărătnică.
DUMMY: Dar de ce, de ce să faci una ca asta?
DUM: Eşti soţia mea, e noaptea nunţii, eşti a mea în întregime, trebuie să-mi cedezi.
DUMMY: Te rog, Dum, hai s-o lăsăm pe mâine când vei fi treaz.
DUM: Nu, acum!
DUMMY: În numele iubirii noastre, te rog, ascultă-mă! Doar n-o să mă obligi.
DUM: Ţi-am zis, în noaptea asta vei fi a mea.
DUMMY: Dar, gândeşte-te puţin, dacă rămân însărcinată? Îţi dai seama ce copil ar putea ieşi, cum eşti acum îmbibat cu alcool?
DUM: N-o să rămâi!
DUMMY: Şi dacă…?
DUM: Nu te mai gândi la asta. Hai în pat!
DUMMY (ţipă): Nu, Dum, te rog, nu!
DUM (se repede, o înhaţă pe Dummy şi o târăşte în pat): Eşti nevasta mea!
DUMMY (cu glas stins): Bine, sunt de acord să facem dragoste, dar lasă-mă puţin să respir şi să şi încerc să mă obişnuiesc cu ideea.
DUM (îşi aprinde o ţigară): Până fumez ţigara asta.
DUMMY: Până fumezi tu mă duc la baie să fac un duş.
DUM: Bine, dar să nu-mi umbli cu trucuri ieftine, cum ar fi să blochezi uşa.
DUMMY: Ştii că mi-ai dat o idee? (Fuge în baie - în stânga – şi blochează uşa.)
DUM: Ştii bine că nu ai nici o şansă. Îmi ia doar un minut să sparg uşa.
DUMMY: Nu mai ies de aici! Eşti o brută!
(Dum îşi stinge ţigara, sparge uşa de la baie, o aduce pe Dummy, care se zvârcoleşte, şi o aruncă pe pat. În capătul opus celui ocupat de Cel Care Fumează apare Dark. Cel Care Fumează îi face un semn autoritar să plece. Dark pleacă.)
DUMMY (cu vocea disperării): Nu, nu, nu! Te rog, Dum, nu face asta! Nu, nu! (Dum se aruncă asupra ei. Se stinge lumina, şi muzica atinge un volum maxim.)



TABLOUL 3

(A doua zi dimineaţa. Dum doarme. Dummy are un cuţit în mână. Îl ridică asupra lui Dum, ezită, lasă cuţitul din mână, se ridică din pat şi merge la baie. Se aude apa la chiuvetă. Dum deschide şi el ochii.)
DUM: Dummy, unde eşti?
DUMMY: În baie.
DUM: Te-ai trezit de mult?
DUMMY: Nu, chiar înainte.
DUM: Am o durere de cap groaznică.
DUMMY: Te cred şi eu, după beţia de azi-noapte!
DUM: Dar chiar că m-am îmbătat! Nici nu ştiu cum am reuşit să mă îmbăt aşa rău.
DUMMY: Cum nu ştii? Ai băut întruna la nuntă, în ciuda rugăminţilor mele de a te opri. Ştiam că o să se termine rău. Ţi-am spus!
DUM: Dar nu e nici o tragedie! Mă doare puţin capul, dar o să-mi treacă.
DUMMY (intră şi se aşează pe marginea patului): Dar nu e vorba de asta.
DUM: Dar despre ce e vorba?
DUMMY: Azi-noapte m-ai violat!
DUM: E imposibil aşa ceva!
DUMMY (cu ochii înlăcrimaţi): Ba da, e foarte posibil, chiar s-a întâmplat!
DUM: Nu pot să cred. În primul rând, te iubesc, şi nu aş putea să fac una ca asta, iar în al doilea rând eşti soţia mea, deci nu aveai de ce să te împotriveşti, aşa că nu înţeleg.
DUMMY: M-am împotrivit fiindcă duhneai ca un butoi de alcool, îmi întorceai stomacul pe dos, şi în plus îmi era şi frică. Dar nu vreau să mai vorbesc despre asta!
DUM: Iartă-mă, Dummy, chiar nu mi-am dat seama ce fac. E vina mea, recunosc, dar totuşi am făcut-o fără să vreau. Nu eu te-am violat, ci alcoolul din mine.
DUMMY: Şi eu vreau să te iert, dar ai cam băgat sperieţii în mine.
DUM: Îmi pare foarte rău, Dummy.
DUMMY: Ştiu că îţi pare rău, dar asta nu face ca accidentul de azi-noapte să nu se fi întâmplat. Şi ar fi putut fi atât de frumos! Dar tu ai stricat totul cu beţia ta nenorocită.
DUM: Dar va fi frumos, Dummy, trebuie doar să încerci să uiţi noaptea trecută, mai ales că a fost împotriva voinţei amândurora.
DUMMY: Nu încerca să te dezvinovăţeşti. Ştii bine că eşti vinovat! A fost înfiorător! Şi am mai avut şi un vis foarte ciudat înainte, când tu zăceai lângă mine beat mort.
DUM (se apleacă spre Dummy şi încearcă să o ia braţe, dar ea sare şi se îndepărtează): Nu vrei să mi-l povesteşti şi mie?
DUMMY: Ba da, dar te rog nu mă atinge, că mi se face pielea de găină.
DUM: Nu cumva ţi-e greaţă de mine?
DUMMY: Momentan mi-e.
DUM: Atunci de ce ne-am căsătorit?
DUMMY: Dum, tu azi-noapte m-ai violat, nu ţi se pare normal să-mi fie frică de orice atingere?
DUM: Ah, da, iartă-mă. Vrei să-mi povesteşti visul?
DUMMY: Da. Eram exact în camera asta, tu dormeai şi eu stăteam lângă tine, când brusc a apărut în cameră un bărbat foarte ciudat, fără să se fi auzit înainte uşa sau vreun alt zgomot. M-au trecut toate sudorile, şi foarte greu am reuşit să mă liniştesc puţin. Tipul era brunet, negricios, cu mustaţă şi cioc, arăta ca dracu’. La propriu. Pe deasupra îl şi chema Dark White. Era un tip foarte misterios. Ce e ciudat e că oricât m-am străduit să te trezesc, nu am reuşit. L-am întrebat ce caută în dormitorul nostru, şi mai întâi mi-a spus că e un coleg de serviciu de-al tău, şi că venise să-ţi spună că a doua zi trebuie să mergi la lucru. Cum nu l-am crezut, mi-a spus apoi că e cel mai bun prieten al tău şi, cum văzuse la nuntă că abia te puteai ţine pe picioare, a venit să se asigure că totul e în regulă. Ba la un moment dat mi-a spus chiar că el a pus la cale căsătoria noastră, şi că a venit să se asigure că îţi faci “datoria de soţ”. Apoi mi-a ajutat să te duc în baie şi să te pun în cadă. Am dat drumul la apă rece peste tine, apoi ne-am întors din nou în cameră, iar Dark a dispărut. Apoi m-am trezit, dacă nu cumva s-a întâmplat totul în realitate, tu ai ieşit din baie şi m-ai obligat să mă culc cu tine.
DUM: E într-adevăr foarte ciudat visul ăsta. (Râzând) Vezi bine că era diavolul!
DUMMY: Şi de ce îţi vine să râzi?
DUM: Era o glumă proastă, recunosc. Mai avem ceva de mâncare?
DUMMY: Da. Şi avem şi cafea.
DUM: Tu aşteaptă aici. Azi eşti prinţesa şi îţi aduc micul dejun la pat. Vrei?
DUMMY: Da.
DUM (ieşind): Prinţesa va fi servită imediat.
DUMMY (vine şi se întinde pe pat): Şi ar fi putut fi atât de frumos! De ce am aşa de puţin noroc? Mai avem şanse pentru o căsnicie fericită, dar după un început atât de dezastruos ce să mai cred? Trebuie să-l iert, neapărat trebuie să-l iert, altfel se duce dracului căsnicia noastră! Vai! Dacă am rămas însărcinată azi-noapte, oare ce copil va fi? Sper să nu se fi întâmplat! Doamne, ajută-mă! Totuşi îl iubesc pe Dum. Fereşte-l, Doamne, de patima beţiei! Ar fi putut fi atât de frumos, ar fi putut fi atât de frumos! Dar de ce să mă tot lamentez? Va fi frumos!
DUM (intrând cu o tavă pe care sunt două ceşti cu cafea şi câteva sandvişuri): Micul dejun e servit! Prinţesa mai doreşte şi altceva?
DUMMY: Da, hai stai lângă mine şi spune-mi că mă iubeşti.
DUM (conformându-se): Te iubesc, Dummy. (O sărută pe obraz.)
DUMMY: Şi eu te iubesc. Promite-mi că vei fi de acum înainte băiat cuminte, promite-mi că n-o să te îmbeţi!
DUM: Îţi promit. (O sărută pe obraz. Încep să mănânce.)
DUMMY (după ce gustă cafeaua): E chiar bună cafeaua asta! Ce zici?
DUM: A mea e mai bună, că nu are zahăr.
DUMMY: Asta e o chestiune de gust. Ţie-ţi place cafeaua amară, mie îmi place dulce.
DUM: Nici nu ştiu, crede-mă, cum am putut să mă îmbăt în aşa hal.
DUMMY: Pentru că nu eşti obişnuit cu băutura.
DUM: Da, chestia e că nu am mai băut de mult timp aşa cantităţi. Cred că din vremea liceului. Am avut nişte colegi de clasă clasa întâi, doar că erau cam beţivi. Mă cam nărăvisem şi eu tot umblând cu ei. Dar după ce m-am angajat la uzină, nu îmi mai permiteam prea multe beţii, că la strung orice clipă de neatenţie îţi poate fi fatală. Chiar li s-a întâmplat unor foşti colegi de-ai mei să rămână fără o bucată din mână, şi asta doar din pricina mahmurelii lor.
DUMMY: Vezi, beţia nu aduce nimic bun, doar necazuri. Dar aş prefera să schimbăm subiectul, dacă nu te superi.
DUM: A, da, uitasem. Încă o dată te rog din suflet să mă ierţi pentru azi-noapte. Nu am vrut să se întâmple aşa. Te iubesc, Dummy. (O sărută.)
DUMMY: Mă tot frământă un gând: dacă am rămas însărcinată azi-noapte?
DUM: Nu cred. Să sperăm că nu.
DUMMY: Nu putem şti încă, dar cred că e spre binele nostru şi al copilului pe care-l vom avea să nu se fi întâmplat încă. Noaptea nunţii a fost groaznică, deşi ar fi putut şi ar fi trebuit să fie atât de frumos totul! Sper că de acum înainte vom avea parte de zile (şi nopţi) mult mai bune.
DUM: Aşa va fi, îţi promit. (Se ridică de pe pat, merge şi ia fularul uitat de Dark. Dur) Dummy, al cui e fularul ăsta?
DUMMY (preocupată): Oare unde l-am mai văzut?
DUM: Al cui e?
DUMMY: Ştiu, e al lui Dark. Probabil l-a uitat.
DUM: Dar parcă ziceai că ai visat!
DUMMY: Dacă fularul e aici, înseamnă că n-am visat. E doar o întâmplare foarte ciudată.
DUM: Cum adică e “doar o întâmplare foarte ciudată”? Un străin a fost aici tocmai în noaptea nunţii noastre, şi tu spui că e doar o întâmplare foarte ciudată? E foarte grav.
DUMMY: Nu e aşa de grav, fiindcă a trecut cu bine. Ce-i drept era să fac un atac de cord când Dark a apărut brusc, fără să fi făcut vreun zgomot, în dormitor. Apoi de la o vreme m-am obişnuit cu ciudăţeniile lui şi cu aerul lui misterios şi necurat.
DUM: Aşa vorbeşti de parcă vorbeşti despre prânzul pe care l-ai luat duminică în familie. Nu-ţi dai seama că e ceva foarte deplasat în întâmplarea asta? Cine era individul?
DUMMY: Ţi-am spus, mai întâi mi-a zis că e coleg de serviciu cu tine, apoi că e cel mai bun prieten al tău, şi că el te-a îndemnat să mă ceri de nevastă.
DUM: Ştii bine că eu nu am prieteni!
DUMMY: Şi mie mi s-a părut cam ciudat, chiar eram foarte speriată, chiar am încercat să te trezesc, dar nu am reuşit.
DUM: Şi apoi?
DUMMY: Apoi l-am descusut şi mi-a zis lucrurile pe care ţi le-am povestit.
DUM: Cum arăta?
DUMMY: Era brunet, smead, cu cioc şi mustaţă, şi avea ceva diavolesc în privire.
DUM: Personajul ăsta nici nu există. Nu am nici un coleg şi nici nu cunosc pe nimeni care să corespundă descrierii tale.
DUMMY: Credeam chiar că vrea să mă violeze, dar m-a liniştit spunându-mi că nu are de gând şi nici nu poate să mă “consoleze”. Exact asta a fost exprimarea lui Dark.
DUM: “Exprimarea lui Dark”? Dumnezeule, deja îi spui pe numele mic!
DUMMY: De la început i-am spus aşa.
DUM: De la început i-ai spus aşa? La urma-urmei, cine e Dark ăsta?
DUMMY: Nu ştiu, am doar o bănuială, care sper să nu fie justificată.
DUM: Ce bănuială?
DUMMY: Sunt foarte multe lucruri care vin să-mi sprijine presupunerea: numele lui, Dark, apoi înfăţişarea, misterul care-l înconjura, şi unele vorbe ale lui.
DUM: Dă-mi exemple!
DUMMY: De exemplu, când i-am zis că e ceva necurat în povestea asta, mi-a răspuns: “Da, eu”. Iar apoi, fiindcă m-am speriat, a încercat s-o dreagă spunând că e necurat pe picioare. Vai, dar dacă e adevărat, înseamnă că m-ai lăsat însărcinată azi-noapte, altfel nu-mi explic ce căuta aici, mai ales că a zis la un moment dat că venise să se asigure că-ţi îndeplineşti datoria de soţ. O să avem un copil-monstru!
DUM: Adică e Satana?
DUMMY: Da. Dum, ce-o să ne facem acum?
DUM: Povestea asta a ta prea e cusută cu aţă albă. Cred că singurul lucru adevărat din tot ce mi-ai spus e faptul că un alt bărbat a fost aici noaptea trecută, când eu dormeam.
DUMMY: Cum, nu mă crezi?
DUM: Ba da! Dark ăsta e amantul tău, nu-i aşa?
DUMMY: Vai, Dum, cum poţi spune aşa ceva?
DUM: Răspunde-mi la întrebare!
DUMMY: Dar ştii bine că eram fecioară când m-ai avut!
DUM: Nu, nu ştiu!
DUMMY: Cum, nu ţii minte?
DUM: Nu, nu ţin minte nimic.
DUMMY: Of, de ce a trebuit să te îmbeţi!
DUM: Cine se descurcă mai bine? Eu sau Dark ăsta al tău?
DUMMY: Te rog, Dum, nu mă lua aşa!
DUM: Bine, atunci te iau altfel. De ce nu mi-ai spus înainte de nuntă că eşti curvă?
DUMMY: Cu…cu…curvă?
DUM: Da, eşti o târfă!
DUMMY: Nu-i adevărat, Dum. Cum poţi vorbi aşa?
DUM: Te gândeşti că poate ai rămas însărcinată cu el? Să ştii că eu nu o să cresc bastarzii tăi!
DUMMY: Opreşte-te, te rog!
DUM: Să mă opresc? Cum să mă opresc? M-am însurat cu o târfă, şi-mi ceri să mă opresc? Din ce să mă opresc?
DUMMY: Nu mai vorbi aşa, te rog. Calmează-te!
DUM: Ei, ia te uită, târfa îmi spune acum şi ce să fac!(Îi dă o palmă. Dummy se prăbuşeşte.)
DUMMY: Dum, de ce mă loveşti? Eşti nebun?
DUM: Mă faci şi nebun?(Îi mai cârpeşte o palmă.)Stai că îţi dau ce-ţi trebuie! Dezbracă-te!
DUMMY: Dar nu aşa! Şi nu acum, nu pot!
DUM: Nu poţi? Îţi demonstrez eu imediat că poţi!
(Se aruncă asupra ei. Se stinge lumina şi creşte volumul muzicii. Dark apare în colţul scenei, râde, Cel Care Fumează îi face semn să plece, el pleacă.)


TABLOUL 4

(Cinci ani mai târziu. Dum stă în fotoliu şi citeşte ziarul. Dummy coase ceva. În mijlocul camerei un copil în vârstă de patru ani stă aplecat asupra unei foi A1 sau A0, pe care desenează ceva. Dummy priveşte copilul foarte drăgăstos.)
DUMMY: Dust al nostru va ajunge un pictor renumit.
DUST: Mami, îţi place desenul?
DUMMY: E foarte frumos! Ce reprezintă?
DUST: Nimic, aşa mi-a venit.
DUM: Cum, ce reprezintă? Sunt nişte linii şi puncte aranjate haotic. Dust are dreptate, nu reprezintă nimic.
DUMMY: Atunci o să facă pictură abstractă. Eu sunt sigură că va ajunge o stea. Sunt foarte mândră de copilul nostru.
DUM: Lasă asta. Nu avem cum să ştim ce va fi peste 20-30 de ani. Dust, hai, strânge-ţi lucrurile de pe jos şi du-te la culcare. E deja ora zece.
DUST: Tati, mai lasă-mă să stau puţin!
DUM: Nu, la culcare! Mâine dimineaţă trebuie să mergi la creşă.
DUMMY: Mai poţi să-l laşi puţin, că oricum şi la creşă mai mult timp îi pun să doarmă pe copii. Nu au timp de ei, au lucruri mai importante de făcut.
DUM: Asta ştiu şi eu, că supraveghetoarele de la creşă nu-şi fac datoria. Dar nu despre asta vorbeam. Copilul ăsta trebuie să se trezească mâine dimineaţă devreme, şi în acest caz trebuie imediat să meargă la culcare.
DUST: Tăticule, te rog mai lasă-mă puţin!
DUM: Nu mai încape nici un fel de discuţie. Am hotărât ceva, ba chiar v-am şi explicat de ce, aşa că valea!
DUMMY: Fii şi tu ceva mai blând cu copilul nostru, ce dracu’ ai?
DUM: Ce dracu’ am? O să-ţi spun eu imediat, numai să se culce copilul!
DUMMY: Dum! Ce vrei să spui? Dar nu, mai bine taci! Dust, hai la culcare!
DUST: Nu pot să mai stau puţin? Te rog, mami!
DUMMY: Roagă-l pe tăticul să te mai lase. El hotărăşte de data asta. Eu vreau să mai stai puţin, eu ştiu că vei fi o stea, sau cel puţin un pictor cu succes în provincie.
DUM: De unde până unde? Nu vezi ce mâzgălituri are pe foaia asta?
DUMMY: Gândeşte-te că are doar patru ani! Şi, din câte ştiu eu, tu eşti cam habarnist în materie de artă. Nu ţin minte să ai slăbiciune pentru orice fel de artă, iar despre aptitudini nici nu mai încape vorbă, e clar că eşti total pe dinafară.
DUM: Păi tocmai, de unde ar putea moşteni vreun talent de genul ăsta copilul nostru? Doar nu de la tine, tu eşti în aceeaşi oală cu mine.
DUMMY: Totuşi, să nu uităm că am jucat teatru în trupa liceului!
DUM: Amatorisme de prost gust, copilării!
DUMMY: Asta zici tu, care habar n-ai, şi nici nu ştii ce spectacole făceam. Dacă vrei să ştii, am luat un premiu de interpretare la un festival! Iar dacă nu vrei să ştii, tot l-am luat! Mai am şi diploma pe undeva pe-acasă.
DUM: Zău? Nu mai spune, c-ameţesc!
DUMMY: Nu-ţi mai bate joc de mine!
DUM: De ce? Dar mai bine ies puţin, eşti insuportabilă!
DUMMY: Ce mai stai? Hai du-te şi plimbă-te puţin, că ţi se înfierbântă creierul dacă gândeşti atâta! (Dum iese.)
DUST: De ce e rău tati?
DUMMY: Nu e rău, e doar nervos.
DUST: De ce? Am făcut prostii?
DUMMY: Nu, nu din cauza ta. Din cauza mea.
DUST: Ne mai iubeşte tati?
DUMMY: Sigur că ne iubeşte. Doar că uneori se enervează, şi atunci strigă la noi, dar îi trece repede. Tati ne iubeşte foarte mult.
DUST: Şi eu îl iubesc pe tati, dar mai mult te iubesc pe tine.
DUMMY: Nu e bine aşa, trebuie să ne iubeşti la fel pe amândoi.
DUST: Eu pe tine te iubesc mai mult.
DUMMY: TREBUIE să ne iubeşti la fel pe amândoi, ţi-am zis!
DUST (smiorcăindu-se): Mami! Mami!
DUMMY (îl ia pe Dust în braţe): Hai, nu plânge sufleţelule! Odorul mamii, nu mai plânge!
DUST: De ce te-ai supărat?
DUMMY: Nu m-am supărat! Cum o să mă supăr pe băieţelul meu?
DUST: Ai strigat la mine!
DUMMY: Hai, nu mai plânge, nu mai plânge. Mami te iubeşte. (Îl sărută pe obraz.)
DUST (plângăcios): Şi tati de ce nu mă iubeşte?
DUMMY: Şi tati te iubeşte, nu mai plânge.
DUST (izbucnind şi mai tare): Nu, nu mă iubeşte!
DUMMY: Vai, Dusty nu-i frumos ce spui. Şi termină odată cu smiorcăitul ăsta! (Dust hohoteşte de-a dreptul. Intră Dum.)
DUM: Iar plângi, Dust? De ce plânge iar copilul ăsta? Ce i-ai făcut?
DUMMY: Nu i-am făcut nimic. Zice că nu-l iubeşti.
DUM: Nici n-o să-l mai iubesc dacă mai ţipă mult! Ia-l de-aici, du-l să se culce. Dust, taci odată, că te pleznesc. Du-l dracului de-aici că ţi-l omor!
DUMMY: Cum adică mi-l omori? E copilul nostru!
DUM: Eşti chiar aşa de sigură? Căraţi-vă odată de-aici că vă omor pe amândoi! Marş de-aici, jigodii împuţite! (Dummy iese cu Dust, amândoi plângând.) Ia te uită! Cum strigi puţin la ei, cum încep să se smiorcăie! Mi-a trebuit să mă însor! Ba mi-a trebuit şi copilul! Lua-i-ar dracu’ pe amândoi! Cum dracu’ i-am putut suporta atâta vreme? Oare chiar o iubeam pe curva asta tâmpită, sau voiam doar să mă culc cu ea, şi am luat-o de nevastă fiindcă era prea îndărătnică? Nu, asta ar însemna că sunt cel puţin la fel de tâmpit ca ea! Dumnezeii mă-si! (Reintră Dummy.) Ai adormit maimuţica urlătoare?
DUMMY: Da, doarme copilul. De ce te-ai apucat să ţipi aşa la el? Ştii cât e de sensibil!
DUM: E chiar al naibii de sensibil, o să fie artist sau, cum zici tu o stea! Rahat!
DUMMY: Să ştii că e foarte talentat, şi va ajunge ceea ce nici unul dintre noi n-a visat!
DUM: De la cine a moştenit talentul ăsta? Nici tu nici eu nu avem artişti în familie! Nu-s nici măcar sigur că e copilul meu!
DUMMY: Iar începi?
DUM: Cum adică iar încep? Cine dracu’ era personajul care a fost în dormitorul nostru chiar în noaptea nunţii, şi-a uitat fularul şi n-a mai venit niciodată după el? Ba chiar mai mult, nici n-a auzit nimeni de el! Dintre toţi prietenii şi colegii mei de serviciu, nu numai că nu-l cunoaşte nici unul, dar n-au nici cea mai vagă idee de existenţa unui astfel de om, decât eventual în filme! Hai, zi, cine era? Amantul tău spaniol? Avea sânge latin, şi era atât de bun la pat, că nici măcar în noaptea nunţii noastre nu te-ai putut abţine să-l chemi să ţi-o tragă! (Dummy tace, îngrozită.) De ce taci? Răspunde!
DUMMY (cu lacrimi mari în colţurile ochilor): Ştii bine că nu ştiu cine e, şi că nu-i adevărat ce vorbeşti!
DUM: Nu-i adevărat? Mă faci şi mincinos!
DUMMY: De ce mă chinui în aşa hal?
DUM: Cum, adică tot eu te chinui? (Îi cârpeşte o palmă grea, iar Dummy se prăbuşeşte peste “lucrarea” lui Dust.) Stai, că te chinui imediat! (O loveşte cu piciorul. Dummy plânge.)
DUMMY: Nu mai da! Ziceai că mă iubeşti!
DUM: Da, te iubeam, până mi-am dat seama că nu eşti decât o târfă! Mii de draci şi dumnezei!
DUMMY: Cum poţi vorbi aşa?
DUM: Mai bine te întreb eu cum de mai poţi vorbi, după ce-ai făcut?
DUMMY: Dar nu am făcut nimic! M-am săturat să mă tot acuzi pe nedrept!
DUM: Susţii că nu a fost Dark ăla al tău aici în noaptea nunţii?
DUMMY: Nu, nu am zis asta.
DUM: Nici nu ai cum, fiindcă şi-a uitat fularul aici!
DUMMY: Dar ţi-am povestit tot ce s-a întâmplat, aşa că ştii şi tu că nu sunt vinovată.
DUM: Cine e vinovat atunci? Eu? Sunt eu vinovat că a venit un bărbat în dormitorul nostru în noaptea nunţii?
DUMMY: Nu.
DUM: În cazul ăsta numai tu rămâi, deci tu eşti vinovată.
DUMMY: Dar nu l-am chemat eu!
DUM: Cine l-a chemat?
DUMMY: Nimeni.
DUM: Deci a venit din proprie iniţiativă.
DUMMY: Da, după cum ţi-am spus.
DUM: Mă faci să râd. Adică pe dracu’ mă faci să râd, îmi vine mai degrabă să omor pe cineva!
DUMMY: Omoară-mă pe mine!
DUM: Yeah, right, acum vrei să şi intru la pârnaie din cauza ta!
DUMMY: Aş scăpa şi eu odată din iadul ăsta, dacă mă omori!
DUM: Într-o zi n-o să-mi mai rămână altceva de făcut decât să-mi iau lumea în cap.
DUMMY: Nu vrei să mă omori?
DUM: Nu, n-am să te omor! Am să-ţi trag doar o bătaie bună! (Vrea să o lovească pe Dummy, dar ea se fereşte.)
DUMMY: Mâine plec la mama!
DUM: Da, corect, du-te la mă-ta!
DUMMY: Vreau să bag divorţ! Să ştii că bag divorţ!
DUM: Perfect. (Dummy iese. Se sting luminile pe scenă. Apare Dark, râde, Cel Care Fumează îi face semn să plece şi el pleacă)


TABLOUL 5

(După o săptămână. Aceeaşi cameră din tabloul 4. Dum stă în fotoliu şi fumează. Dumb, un prieten de-al lui, stă pe pat şi fumează şi el.)
DUM: Credeam că glumeşte când a zis că pleacă la maică-sa; nu era prima dată când spunea asta. Şi poftim, a plecat, şi a luat şi copilul cu ea! Crede-mă, îmi pare atât de rău, cum nu mi-a mai părut niciodată pentru ceva.
DUMB: Nu-ţi face probleme, o să se întoarcă în curând. Trebuie doar să ai puţină răbdare.
DUM: De unde să am răbdare? Îmi lipsesc şi ea şi Dust, deşi au plecat de-abia de o săptămână. Nu ştiu ce să fac!
DUMB: Stai liniştit, se vor întoarce.
DUM: Când? Şi nici nu-i aşa sigur că se întorc; am vorbit azi cu Dummy la telefon, şi mi-a zis că peste două zile merge să bage actele pentru divorţ. Şi mi-a trimis şi verigheta, prin maică-sa. Îmi venea s-o strâng de gât pe scorpia aia bătrână, care-i cântă în strună tot timpul. Să vezi cum îi străluceau ochii de bucurie văzându-mă că sufăr. S-ar fi întors deja, de nu era mă-sa.
DUMB: Calmează-te, şi ascultă-mă puţin.
DUM: Tu nu vezi că sunt disperat? Cum crezi că mă simt în momentul ăsta? Cum aş putea să mă simt? I’m in deep shit my friend!
DUMB: Mă asculţi puţin, totuşi?
DUM: Spune, te ascult. Promit.
DUMB: Din câte mi-ai povestit chiar tu şi acum o săptămână, când a plecat, tot aşa zicea, că bagă actele în două zile, şi încă n-a făcut nimic. Acum face doar fasoane. Cred că aşteaptă să mergi tu după ea, şi dacă îi duci şi un buchet de flori şi un mic cadou, e perfect.
DUM: Nu merg după ea!
DUMB: Ziceai că îţi doreşti foarte mult să se întoarcă, de ce să nu mergi după ea?
DUM: Nu mai pun piciorul în casa aia!
DUMB: Dar nici nu-i nevoie să “pui piciorul” încasă! Trebuie doar să mergi, să baţi la uşă, să vorbeşti puţin cu Dummy, apoi s-o aştepţi până îşi strânge lucrurile, şi s-o aduci acasă. Nu e deloc complicat.
DUM: Nu-i complicat, dar am şi eu mândria mea.
DUMB: A, vezi, mă gândeam eu că despre asta-i vorba. Asta-i cauza din care se destramă multe cupluri, mândria asta prostească.
DUM: Ştiu că-i o mândrie prostească, dar nici în ruptul capului nu merg după ea.
DUMB: E mai bine să mergi, îţi spun eu. Ştii că am trecut printr-o experienţă asemănătoare. Şi ştii cât de periculoasă poate deveni soacra pentru buna înţelegere între soţi. Aşa că e mai bine să mergi după nevastă-ta până nu-i va împuia capul cu prea multe aiureli “scorpia aia bătrână”, cum foarte frumos ai numit-o.
DUM: Înţeleg ce încerci să-mi spui şi ai perfectă dreptate, recunosc. Dar înţelege şi tu că pur şi simplu nu pot merge după ea. Mi-e imposibil! Probabil din cauza acestui orgoliu blestemat.
DUMB: Nu probabil ci sigur din cauza lui.
DUM: Ce pot să fac? Îl am şi gata!
DUMB: Nu-i chiar aşa. Orgoliul e ceva pe care e bine să-l ai, dar nu în cantităţi industriale. Dacă vrei să devii un om demn de respect, şi mai uşor de iubit, trebuie să-ţi mai retezi din orgoliu.
DUM: Dar nici nu vreau să devin un om demn de respect sau mai uşor de iubit! Vreau doar să se întoarcă Dummy la mine, cu Dust! Atât şi nimic mai mult.
DUMB: Da, însă în caz că vrei să nu mai ai astfel de probleme pe viitor, trebuie să mai tai puţin din mândria asta şi să devii mai uşor de iubit.
DUM: Într-un fel ai dreptate.
DUMB: Nu într-un fel, ci chiar am.
DUM: Hai să bem nişte bere. Du-te, te rog, şi ia din frigider două beri.(Dumb iese.) Dumb ăsta nu-i prost, numai că prea-şi dă aere de atotştiutor, şi ideile lui sunt comune majorităţii oamenilor.(Reintră Dumb aducând două beri.) S-au răcit?
DUMB: Sunt foarte reci.
DUM: Perfect. Auzi, Dumb, eu ştiu că e mai uşor pentru mine să merg după Dummy, doar că eu nu asta urmăresc.
DUMB: Dar ce anume?
DUM: Eu vreau s-o învăţ pe Dummy să mă iubească pentru ceea ce sunt, nu pentru felul cum mă comport cu ea. Vreau să mă iubească nu superficial, ci în esenţă. Înţelegi?
DUMB: Cred că da, dar sper că nu începi să filozofezi!
DUM: Să filozofez? Dar ce înseamnă a filozofa?
DUMB: Nu ştiu exact cum aş putea să definesc acţiunea de a filozofa, dacă e vreo acţiune aici.
DUM: Atunci de ce ai folosit termenul?
DUMB: Hai, Dum, nu mă lua aşa tare, te rog!
DUM: Ştii, mă cam enervează un lucru: dacă un om începe să-şi pună întrebări despre viaţa lui, sau are neclarităţi în ceea ce o priveşte şi încearcă să le rezolve, imediat se găseşte cineva să spună “Ia nu mai filozofa!”.
DUMB: Bine, bine, îmi cer scuze, dar termină odată!
DUM: Dar nu vorbeam despre tine, ci doar aşa, la cazul general.
DUMB: Pornind de la o gafă de-a mea!
DUM: Eh, s-a nimerit să fii tu aici, după cum foarte bine putea să fie altcineva.
DUMB: Cine altcineva? Doar, din câte mi-aduc aminte, nu ai alţi prieteni în afară de mine.
DUM: Iar ai dreptate. De când m-am însurat nu am mai ţinut legătura cu aproape nimeni. Şi uite care mi-e răsplata!
DUMB: Ei, ei, precis că ai şi tu o vină în toată treaba asta!
DUM: N-aş zice asta.
DUMB: Înţeleg că n-ai zice, dar mie poţi să-mi spui: care e vina ta?
DUM: Nu am nici o vină!
DUMB: Nu cumva îi faci prea des scene de gelozie?
DUM: Nici vorbă.
DUMB: Hai, fii sincer!
DUM: Da, îi mai fac, cum zici tu, câte o “scenă de gelozie”, dar am perfectă dreptate, şi se întâmplă foarte rar.
DUMB: O dată pe zi?
DUM: Mult mai rar.
DUMB: Bine, să zicem. Dar de ce zici că ai dreptate?
DUM: Pentru că aşa e. Ei, drăcia dracului de porcărie ordinară, ce dracu’ să te ia faci, mă interoghezi?
DUMB: De ce te enervezi aşa? Eu încerc să te ajut, dar tu te zburleşti la mine şi începi să înjuri. E urât din partea ta!
DUM: Scuză-mă, prietene. Hai, spune mai departe ceea ce voiai să spui.
DUMB: De ce eşti aşa de sigur că ai dreptate să-i faci crize de gelozie?
DUM: Nu te supăra pe mine, dar nu pot să-ţi spun.
DUMB: Nici mie? Singurului tău prieten?
DUM: Nu pot!
DUMB: E vorba oare de personajul acela misterios, mai mult sau mai puţin? Acel bărbat cu cioc şi mustaţă negre, Dark pe nume, care şi-a uitat fularul în dormitorul tinerei perechi Dum-Dummy în chiar noaptea nunţii lor?
DUM: Stai, stai puţin, că e aici ceva ce nu înţeleg: nevastă-mea îţi face confidenţe de genul ăsta? Eu sigur nu ţi-am povestit nimic despre tipul de care spui. N-am povestit de fapt nimănui, doar de la ea puteai şti!
DUMB: Stai, nu te enerva!
DUM: Nu mă lua cu ”Stai, nu te enerva”! Nevastă-mea ţi-a făcut confidenţe?
DUMB: Da, dar nu-mi place formularea!
DUM: Îţi place, nu-ţi place, asta e! Când ţi-a povestit, că atunci când veneai la noi nu vă lăsam nici măcar o clipă singuri? Te întâlneşti în secret cu Dummy?
DUMB: Nu m-am întâlnit cu ea în secret, ci din întâmplare, pe stradă.
DUM: Nu mă păcăleşti tu pe mine aşa uşor! Unde vă întâlniţi?
DUMB: Ţi-am spus, ne-am întâlnit o singură dată pe stradă, întâmplător.
DUM: Şi cum v-aţi întâlnit a şi început să-ţi spună ”Ştii, Dumb, în noaptea nunţii…” .
DUMB: Stai, stai, că o iei razna de tot! Era foarte abătută, aşa că am întrebat-o ce are. Tocmai îi făcuseşi o criză de gelozie în legătură cu Dark…
DUM (ameninţător): Te-ai culcat cu ea?
DUMB (stupefiat): Ai înnebunit?
DUM: Când te-ai culcat cu ea?
DUMB: Dum, revino-ţi, pentru numele lui Dumnezeu!
DUM: Nu-l amesteca pe Dumnezeu în intrigile tale murdare!
DUMB: Dum!
DUM: Stai puţin, că imediat iau un cuţit şi te castrez! Măcar să nu murdăreşti multe paturi conjugale. Asasinule! (Iese şi reintră aproape imediat ţinând în mâna dreaptă un imens cuţit de bucătărie.) Ha, am să te omor, bastard de căţea ce eşti! Aschimodie păduchioasă, otreapă sifilitică, Don Juan nemernic, mistreţ de Avicola, cobră prefăcută, şobolan cu mască, ciupercă otrăvitoare, bubos muribund…(Foarte brusc începe să râdă.) Chiar credeai că am să te omor? Doar nu sunt tâmpit să-mi fac singur probleme!
DUMB: Era doar o glumă? E tare!
DUM: Poate că era doar o glumă, dar dispari imediat din casa mea, că abia mă abţin să nu te tai bucăţele! Să nu mai calci aici niciodată, şi pe stradă să mă ocoleşti, dacă ţii la viaţa ta! Hai, cară-te odată, vierme chelbos în putrefacţie! (Dumb a rămas împietrit.) N-auzi ce-ţi spun, jigodie? (Îl îmbrânceşte.) AFARĂ!!!! (Dumb iese fugind. Intră Dark, râde schimonosindu-se, Cel Care Fumează îi face semn autoritar să iasă, el iese.)
DUM: Oare chiar m-am înşelat cu dobitocul ăsta? Sper că nu, că altfel o să intru în puşcărie! “Slăbiciune, numele tău e femeie!” Degeaba, o iubesc. O iubesc pe Dummy. (Strigă.) O iubesc pe Dummy, o iubesc pe Dummy ,o iubesc pe Dummy! (Sună telefonul. Dum ridică receptorul.) Alo! Dummy? Te iubesc mult de tot! Hai acasă! Vii? Da, vin după tine, chiar acum! Fac orice, numai să te întorci! Sunt atât de fericit! Zbor! Chiar acum! Te iubesc, Dummy! (Închide telefonul, apoi îşi ia un sacou pe el şi iese. Se aude zgomotul cheii în broască.)


TABLOUL 6

(După două zile. Aceeaşi cameră din tablourile anterioare. Dummy stă în fotoliu şi croşetează. Daria, mama ei, stă pe pat şi croşetează. Tot pe pat e aşezată şi Donna, o prietenă de-a Dummy-ei.)
DUMMY: Nimeni nu mă iubeşte! Absolut nimeni nu mă iubeşte!
DARIA: Cum adică? Adică vrei să spui că eu nu te iubesc? Tu spui că mama ta nu te iubeşte?
DUMMY: Nu la genul ăsta de iubire mă refer. Te rog, mamă, nu mă mai amărî şi tu!
DARIA: Aha! De-abia de două zile a plecat Dum ăsta al tău şi deja nu mai poţi fără bărbat?
DUMMY: Nu-i vorba de asta, mamă.
DARIA: Dar despre ce e vorba? Las’ că ştiu eu, ţi-e dor să te culci cu un bărbat! De ce nu-l iei pe Dumb, că tot îi placi aşa de mult?
DUMMY: Mamă, termină odată cu tâmpeniile! Şi aşa mă tot acuză Dum că-l înşel cu cine i se năzare lui. Şi acum începi şi tu cu faze din astea de prost gust! Te rog, termină!
DARIA: Ia auzi la ea, flecuşteaţa! Ce-i, fetiţo, ai înnebunit? Îmi spui tu mie ce să fac?
DONNA: Doamnă, calmaţi-vă, vă rog!
DARIA: Şi tu de colo, taci sau te scot afară. Ce te bagi în discuţiile de familie? Şi, la urma urmei, ce cauţi tu aici? Hai, cară-te!
DUMMY: Mamă, nu vorbi aşa cu Donna, e prietena mea!
DARIA: Ce-mi pasă mie a cui prietenă e? Pot s-o dau afară din casa mea!
DUMMY: Pardon, cum casa ta? E casa mea, şi chem pe cine vreau aici. Am chemat-o pe Donna la mine şi va pleca dacă va avea chef.
DARIA: Aşa, aşa, ţine partea unei străine în faţa maică-ti!
DONNA: Doamnă, îmi cer scuze dacă v-am deranjat. Plec chiar acum.
DUMMY: Nu pleci nicăieri. Dacă nu-i convine că eşti tu aici, n-are decât să se ducă ea învârtindu-se.
DARIA: Cuuuum? Îţi permiţi?
DUMMY: Da, îmi permit, aşa că ori stai aici şi nu mai vorbeşti urât cu Donna, ori te cari dracului şi să nu te mai văd!
DARIA (care a rămas împietrită): Tu nu eşti fata mea, tu eşti un monstru!
DUMMY: Hai mamă, nu te supăra. Scuză-mă că am ridicat tonul la tine. Rămâi, îţi promit că am să-mi răscumpăr greşeala.
DARIA (vizibil îmbunată): Îmi dai un pahar din lichiorul de pere al lui Dum?
DUMMY: Da, îţi dau chiar şi un pahar de lichior, numai să nu mai fii supărată. Donna, tu vrei un pahar de lichior?
DONNA: Adu-mi şi mie puţin. (Dummy iese.) Doamnă, dacă vă deranjează prezenţa mea, plec. Nu mă supăr dacă-mi spuneţi să plec.
DARIA: Am glumit, şi la urma urmei nu am nimic cu tine. Rămâi, dacă vrei.
DONNA: Mulţumesc doamnă. (Reintră Dummy cu o tavă pe care se află o sticlă cu lichior şi două pahare.)
DARIA: Ştiam eu că mie n-ai să-mi aduci! De ce nu mi-ai adus şi mie pahar?
DUMMY: Ţi-am adus şi ţie pahar.
DARIA: Dar de ce sunt doar două?
DUMMY: Eu nu beau.
DONNA: Atunci nici eu nu beau.
DARIA: Adică să beau de una singură alcool? Hai, Dummy, bea şi tu, te rog!
DUMMY: Dar nu vreau, şi nici nu-mi face bine alcoolul.
DARIA: A, da, ţi-e gândul tot la bărbătuşul tău! Ţi-e poftă de trup de mascul!
DUMMY: Mamă, mi-ai promis că nu mai vorbeşti prostii!
DARIA: Şi Dum al tău de fapt nici nu arată ca un bărbat. Ce-ţi place la el?
DUMMY: Nu-ţi permit!
DONNA: Hai, Dummy, adu-ţi şi tu un pahar, să bem lichior împreună şi să ne împăcăm.
DUMMY: Dar nu auzi cum vorbeşte de Dum?
DONNA: Nu te enerva din atâta lucru; e şi dânsa îngrijorată din cauza lipsei lui Dum, şi nu se mai controlează.
DUMMY: Bine, bine.(Iese şi apoi reintră aducând încă un pahar. Toarnă lichior în pahare, apoi ia unul din ele, îl ridică şi spune: ) Să bem pentru Dum!
DARIA: Eu nu beau pentru prostul ăla. Mai bine să bem pentru mine!
DUMMY: Nu poţi să te abţii şi tu o dată şi să nu mă jigneşti din minut în minut? (Dă cu paharul de pământ.)
DARIA: Când te-am jignit? Eu vorbeam de bărbatu-tău. Ce om e şi ăsta, zău că nu înţeleg: se ceartă cu nevastă-sa, reuşeşte cu greu să o convingă să se întoarcă acasă, şi apoi în aceeaşi zi dispare. Deocamdată doar două zile.
DUMMY: Mamă, te rog, nu-mi mai aminti!
DARIA: Eu ţi-am spus să nu te măriţi cu el. Am ştiut că nu se va alege nimic din căsnicia asta. Nu aveţi absolut nimic în comun. De ce nu bagi divorţ?
DUMMY: “De ce nu bagi divorţ”! Divorţ în sus, divorţ în jos, divorţ tot timpul! Zău, mamă, altceva nu mai ştii în afară de ideea asta fixă a ta? Divorţează tu de tata!
DARIA (foarte lăcrimoasă): Dexter e mort de cinci ani, Dummy! Nu ţi-e ruşine?
DUMMY: Bagă divorţ post-mortem, ce-i aşa mare lucru?
DARIA: Unde ai auzit tu aşa ceva? Auzi, “divorţ post-mortem”! Şi tocmai acum să divorţez de el, când în sfârşit nu mă mai deranjează?
(Din camera cealaltă intră Dust, îmbrăcat în pijama cu elefanţi şi girafe, şi cu ochii cârpiţi de somn.)
DUST: Mami, vreau suc!
DUMMY: Hai să-ţi dea mămica suc. (Iese cu Dust.)
DONNA: De ce sunteţi aşa dură cu ea? Pe cuvântul meu că nu merită aşa ceva. Are un suflet foarte bun.
DARIA: Sigur că are suflet bun! N-ai văzut cum vorbeşte cu mine?
DONNA: Dar şi dumneavoastră o provocaţi!
DARIA: Da de unde, eu vorbesc doar aşa, să nu mă plictisesc. Mă distrez şi eu cum pot. Dacă e proastă să mă ia în serios, nu-i nicidecum vina mea.
DONNA: Nu văd nici un motiv pentru care să o chinuiţi în halul ăsta.
DARIA: Dar, scumpa mea, o chinui eu sau se chinuie singură?
DONNA: În schimb dumneavoastră îi alimentaţi chinul.
DARIA: Lasă asta! Îţi place pijamaua lui Dust?
DONNA (nedumerită): E drăguţă.
DARIA: Eu i-am cumpărat-o. Şi ştii de ce îmi place mie pijamaua asta foarte mult?
DONNA: De ce?
DARIA: De câte ori văd elefanţii, mă gândesc că ar fi meritat să aibă un bărbat cu un astfel de gabarit, să nu se simtă bine cu el nici măcar în pat!
DONNA: Nu cred că vorbiţi serios. Dummy e totuşi fiica dumneavoastră.
DARIA: Evident că vorbesc serios. Ţi-am zis, mă distrez şi eu cum pot. (Începe să râdă.)
DONNA (nu se poate abţine, şi râde şi ea): Adică îi doriţi Dummy-ei să se culce cu un elefant?
DARIA (râde din ce în ce mai tare): Nu neapărat! (Încep amândouă să râdă din ce în ce mai zgomotos, ajungând până la un râs convulsiv. Intră Dummy.)
DUMMY: De ce râdeţi?
DONNA (o înghionteşte pe Daria): Elefant!
DUMMY: Ce elefant? De ce tot râdeţi?
DONNA (Dariei): Să-i spun? (Daria îi face semn că dacă vrea, să-i spună, etc.)
DUMMY: Hai, spune!
DONNA (printre sute de hohote): Dust are o pijama cu elefanţi şi girafe!
DUMMY (contrariată): Da, ştiu. Dar ce e de râs?
DONNA: Mama ta spune că… că… de câte ori vede pijamaua asta… nu mai pot de râs…
DUMMY: Nu înţeleg nimic!
DONNA: De câte ori vede pijamaua asta, îşi imaginează un elefant dormind cu tine în pat!
DUMMY: Ei, mamă, ai cam întrecut măsura!
DARIA: Glumeam, Dummy, glumeam.
DUMMY (Dariei): Hai, du-te acasă, şi să mai vii pe aici când o să te chem!
DARIA: Cred că glumeşti!
DUMMY: Nu glumesc deloc. Hai, cară-te, să nu te scot eu în şuturi! (Daria iese, consternată.) Baborniţă afumată!
DONNA: De ce te porţi aşa cu maică-ta? Era vorba doar de nişte aiureli de bătrână ajunsă în mintea copiilor. Doar nu te-ai supărat din asta!
DUMMY: Nu, nu m-am supărat. (Izbucneşte în plâns.) Unde e Dum al meu?
DONNA: Nu te alarma, o fi având ceva probleme la serviciu. Doar te iubeşte, de ce îţi faci singură sânge rău?
DUMMY: Nu mă iubeşte, Donna. Nu mă iubeşte! Nimeni nu mă iubeşte!
DONNA: Eu te iubesc, şi te iubesc mult.
DUMMY (o ia pe Donna în braţe): Nimeni nu mă iubeşte în afară de tine, nimeni nu mă iubeşte cum mă iubeşti tu. Ce zile amare m-au ajuns!
DONNA: O să se întoarcă, simt eu asta.
DUMMY: Când o să se întoarcă? Precis că e la curve, sau se beţiveşte cu rataţii de colegi ai lui!
DONNA: Va să zică nu ai încredere în el?
DUMMY: Nu prea mai am. Nici nu ştiu ce mai am, nici nu ştiu ce sunt. Ce, cine sunt eu? Sunt ceea ce sunt? Eu nu sunt eu!
DONNA: Stai, stai, că deja îndrugi fără de tine!
DUMMY: Ce importanţă are?
DONNA: Nu l-ai înşelat niciodată?
DUMMY: Cum poţi pune o asemenea întrebare? Bineînţeles că nu l-am înşelat!
DONNA: Crezi că el te înşeală?
DUMMY: Nu ştiu sigur, dar e foarte probabil că da.
DONNA: De ce nu faci şi tu la fel?
DUMMY: Îl iubesc, Donna! Nu înţelegi?
DONNA: Bine, atunci n-am zis nimic. (Se aud bătăi în uşă.)
DUMMY: Oare cine-o fi? Mă duc să văd. (Merge la uşă, o deschide şi în cameră intră Dumb.)
DUMB: Bună seara, doamnelor! Dum nu s-a întors încă?
DUMMY (enervată): Vezi bine că nu. Ai ceva să ne spui? Spune-ne, şi pleacă!
DUMB: Te-am supărat cu ceva? Atunci plec.
DUMMY: N-ai decât! (Îl prinde de guler.) Ştii ceva de Dum?
DUMB: Asta venisem să întreb, dar văd că eşti cam agresivă în seara asta! Noapte bună! (Dă să plece, dar se aude zgomotul cheii în broască, şi apoi intră Dum, cam beat.)
DUM: O, ce de lume! Vă salut, copii! (Îl vede pe Dumb.) Tu ce cauţi aici? Dispari! (Îi dă un picior în fund, şi acesta iese înjurând.) Mai şi înjuri? Las’, că ne mai întâlnim noi! (Către Dummy.) Ce voia ăsta?
DONNA: A venit să întrebe de tine.
DUM: Nu pe tine te-am întrebat!
DUMMY: A venit să întrebe de tine.
DONNA: Plec şi eu. V-am pupat. Noapte bună! Dummy, te sun eu mâine, bine?
DUMMY: Bine, noapte bună!
DUM: Noapte bună! (Donna iese.)
DUMMY: Unde-ai fost de două zile?
DUM: Am jucat tenis cu un prieten.
DUMMY: Două zile!!??
DUM: Nu chiar, după ce am terminat am fost să bem o bere.
DUMMY: De ce nu pot să te cred? Ai fost la femei, nu-i aşa?
DUM: Şi dacă aş fi fost, ce e aşa mare lucru?
DUMMY: Ai fost sau nu?
DUM: N-am fost.
DUMMY: Bine, te cred. Hai să te culci. (Dum se întinde pe pat. Dummy îl înveleşte, şi apoi se bagă şi ea sub pătură lângă el. Dum o sărută, o îmbrăţişează, îi spune “te iubesc” de câteva ori şi apoi adoarme.)
DUMMY: Ce faci? Dormi? Vii după două zile şi… nimic! (Dum mormăie un “Nu pot acum”.) De ce nu poţi? Fiindcă ai fost la curve! Nu mă mai iubeşti! Nimeni, nimeni nu mă iubeşte! Nimeni! Dar, ştii ce? Mamă, ai dreptate! Am nevoie de un mascul! Măcar să ai motiv, Dum, să mă acuzi că te înşel! (Se ridică din pat şi începe să se fardeze. Intră Dark, râde schimonosindu-se. Cel Care Fumează îi face semn autoritar să iasă, el iese.) Dacă tu mergi la curve, eu de ce să nu-mi caut un alt bărbat pentru distracţie de pat? Donna, mersi de sfat! Spre distracţie înainte marş! (Iese. Se aude zgomotul cheii în broască.)



TABLOUL 7

(Câteva săptămâni mai târziu. Aceeaşi cameră din tablourile anterioare. Dummy stă în fotoliu, ca amfitrioană, iar la picioarele ei, pe covor, sunt aşezaţi Duck, Drown şi Darie, cei trei admiratori, foarte tineri. )
DUMMY: Dar Dub de ce nu a venit?
DARIE: Trebuie să apară şi el din moment în moment. Zicea că are ceva de rezolvat.
DUMMY: Las’ că ştiu eu! Nu mă mai iubeşte, are o fată cu care se întâlneşte.
DUCK: Vai, Dummy, se poate să crezi aşa ceva despre Dub? Cred că dimpotrivă, el te iubeşte cel mai mult dintre toţi! Chiar mai mult decât te iubesc eu.
DROWN şi DARIE (într-un glas): Eu te iubesc cel mai mult!
DUMMY: Duck, chiar nu mă mai iubeşti?
DUCK: Te iubesc foarte mult, Dummy!
DUMMY: Ziceai că Dub mă iubeşte mai mult, adică ori tu şi cu Dub sunteţi foarte buni prieteni, ceea ce, din câte ştiu eu, nu e nici pe departe adevărat, ori nu mă mai iubeşti, şi ăsta pare să fie adevărul.
DUCK: Vai, Dummy, mă jigneşti!
DUMMY: Şi chiar crezi că Dub are ceva de rezolvat? Pur şi simplu nu vrea să mă vadă. Şi ieri zicea că o să vină şi n-a venit. Sunt foarte supărată!
DROWN, DUCK şi DARIE (într-un glas): Dar eu sunt aici, Dummy!
DUMMY: Duck, tu mai bine pleacă, fiindcă simt că nu mă mai iubeşti!
DUCK: Dar te iubesc, Dummy!
DUMMY: Nu te cred. Gata, du-te, pentru azi ai ieşit din competiţie! Ne vedem mâine.
DUCK: Te rog, nu mă alunga!
DUMMY: Hai, nu face mofturi acum: ai greşit, ai fost amendat. Pe mâine. Pa!
DUCK: Bine atunci. Dummy, pot să te pup înainte de a pleca?
DUMMY: Fă-o, dar ai grijă!
DUCK: La ce să am grijă?
DUMMY: La ce vrei tu.
DUCK: Ce-i asta? O nouă batjocură la adresa mea?
DUMMY: Hai, hai, nu te copilări, era doar o glumă. O simplă glumă.
DUCK: Dacă zici tu … (O sărută pe obraz.) Noapte bună!
DARIE şi DROWN: Salut, Duck!
DUMMY: Te-am pupat, sufleţelule! Şi nu mai fi bosumflat. Ştii regulile jocului. (Duck iese.)
DARIE: Acum pot să-ţi citesc poezia pe care am scris-o pentru tine?
DUMMY: Citeşte-mi-o.
DARIE: Cu cât mai mult te iubesc
Cu atât nu pot să mă opresc
Tu eşti o femeie, eu sunt un bărbat
Trebuie să ne întâlnim în pat
Când în braţe te strâng
De fericire vreau să plâng
Şi trebuie să fii a mea
Căci eu aşa de mult aş vrea
Mă uit la cer şi mă-nfior
Căci de tine îmi este dor
Doar pentru tine eu trăiesc
Fiindcă pe tine te iubesc!
DUMMY: Atât?
DARIE (emoţionat): Nu-ţi place?
DUMMY: Ba da, hai să te strâng în braţe! (Îl strânge în braţe.)
DROWN: Dummy, ce-ţi mai face băieţelul?
DUMMY: Asta e o greşeală, Drown, ar trebui să te trimit acasă (se uită la ceas), dar încă e prea devreme să rămân singură cu Darie, mai ales că azi s-ar putea să se întoarcă de la ţară bărbatul meu cu Dust.
DROWN: Îmi cer scuze.
DUMMY: Nu ai pentru ce să-ţi ceri scuze. Oricum ai fost penalizat.
DROWN: Cu câte puncte?
DUMMY: De ce întrebi, mi-ai scris şi tu o poezioară sau ceva de genul ăsta?
DROWN: Ţi-am scris, dar spune-mi cu câte puncte m-ai penalizat.
DUMMY: Darie are 31 de puncte, iar tu 24.
DROWN: A, păi se mai poate recupera!
DUMMY: Citeşte-mi poezia!
DROWN: Da. Ascultă:
De aş fi iertat sufletul tău pământesc,
Tu tot n-ai fi ştiut cât te iubesc
şi dacă ţi-aş fi înroşit cu cuţitul
salbă la gât,
că eu sunt cuţitul tu n-ai fi ştiut.

la ce bun
beţia de trestii
pe care lacul şi le înfige în pântec?

Ah, salamandrele-adulmecă luna
Dar tu, care treci totdeauna,
tu eşti cântec, nu lebădă.
Cântec. (n.a.: versuri de Nichita Stănescu)
DUMMY: E foarte frumoasă! (Îl ia în braţe şi îl sărută pe gură. Drown se înroşeşte tot. Pentru realizarea acestui efect, se poate folosi la nevoie puţină vopsea roşie care va fi aruncată de sus de undeva de către cineva sau ceva. Darie se îngălbeneşte de invidie, eventual după aceeaşi metodă.) Deşi nu înţeleg mare lucru.
DARIE: Pot să te sărut şi eu?
DUMMY: Fă-o, dar ai grijă!
DARIE: E o mică glumă, nu? (O sărută pe obraz.)
DUMMY: Ia-o cum vrei.
DROWN: Câte puncte am primit pentru poezie?
DUMMY: 20 de puncte.
DROWN: Yes!
DARIE: Dar de ce aşa de multe?
DUMMY: Pentru că poezia e foarte frumoasă.
DARIE: Eu câte am primit pentru poezia mea?
DUMMY: Doar 5.
DARIE: Dar nu e cinstit!
DUMMY: 5 puncte pe care tocmai le-ai pierdut. (Îi arată o hârtie pe care e scris ceva.) Uite: “Regula nr.7: Deciziile arbitrului nu se comentează, penalizarea putând ajunge până la cartonaş roşu şi suspendarea pentru două etape.” Corect?
DARIE (negru de morocănos): Corect. Pot să iau nişte vin din frigider?
DUMMY: Ia ca dintr-al tău. (Darie iese.) Drown, îţi mulţumesc pentru poezie. Chiar tu ai compus-o?
DROWN (umflându-şi pieptul): Da.
DUMMY: Să ştii că ai talent. Nu te-ai gândit niciodată să publici?
DROWN: Ba da, dar e foarte greu. (Intră Darie cu o sticlă de “Tămâioasă Românească” şi cu trei pahare, pe care le umple pe rând.) De ce n-ai adus “Pinot Noir”?
DARIE: Dacă nu-ţi convine ce-am adus, du-te tu şi ia-ţi ce vrei.
DROWN: Dar ce e cu tonul ăsta la tine? Te-ai pişat pe urzici?
DARIE: Eşti o fleşniţă!
DROWN: Ce-ai zis?
DARIE: Eşti o fleşniţă!
DROWN: Ce înseamnă “fleşniţă”?
DARIE: Treaba mea!
DROWN: Mănâncă-ţi treaba! Şi ai grijă cum vorbeşti cu mine, că te fac ferfeniţă, dacă tot suntem la capitolul cuvintelor care încep cu “f” şi se termină cu sufixul “-iţă”.
DUMMY: Copii, copii, potoliţi-vă, sau vă trimit pe amândoi acasă! Daţi-vă mâinile! (Cei doi se conformează.) Acum să vedem cine rămâne în noaptea asta cu mine. Drown, tu ai 44 de puncte, iar Darie 26 de puncte, aşa că dacă Darie nu cântă un cântec de nota zece (adică de 20 de puncte), Drown rămâne să doarmă la mine. Hai, Darie, cântă-ne şi încântă-ne!
DARIE: “Ai plecat, şi multe nopţi am plâns,
Ai plecat, fără nici un cuvânt…”
DUMMY (se ia cu mâinile de cap): Ho, că-i făgădău. Măi, măi, cu cântecul ăsta nu primeşti nici măcar notă de trecere!
DARIE: Deci trebuie să plec, nu?
DUMMY: Da. Drown, tu eşti fericitul câştigător al concursului de azi. Vei rămâne să dormi la mine. (Se aude zgomotul cheii în broască.) De fapt nu va rămâne nimeni, că vine bărbatu-meu! (Intră Dum.) Bună seara, bărbate!
DUM: Hei, femeie, dar ce e casa mea, bordel? Viermilor, căraţi-vă, până nu vă sparg capetele! (Drown şi Darie ies în mare viteză.) Târfă! (O loveşte pe Dummy, şi ea se prăbuşeşte pe pat. Dark intră, râde schimonosindu-se, Cel Care Fumează îi face semn autoritar să iasă, el iese. Dummy plânge încet. Dum merge la baie.)
-BEZNĂ-



TABLOUL 8

(Câteva zile mai târziu. Mai multe scaune, un dulap, o masă, un pat, îngrămădite, în faţa intrării unei scări de bloc. Dummy stă aşezată pe jos, cu capul în mâini, scâncind.)
DUMMY: Dusty, Dusty al meu, de ce m-ai părăsit? Puiul meu, lumina ochilor mei, unde eşti? Hai înapoi, şi totul va fi bine! Nu mai folosim gaz, nici pentru încălzire, nici pentru mâncare, deloc, şi atunci nu voi mai putea uita aragazul deschis. Am greşit, dar trebuia să mor eu, nu Dusty, nu puiuţul meu! Doamne, ia-mă pe mine, şi dă-i din nou viaţă băiatului meu! Da, vreau să-l salvez în acest fel, şi tu poţi, Doamne! E o farsă! E o oribilă farsă! Viaţa asta e o farsă, şi are un aer irespirabil! Şi totuşi nu văd nici un motiv ca toate să se dărâme. Îmi recunosc, Doamne, toate greşelile: mi-am înşelat bărbatul, am minţit, am furat. Pedepseşte-mă, dar nu luându-mi copilul! L-am purtat în pântece, trebuie să trăiască! Daţi-mi copilul înapoi! De ce? Daţi-mi copilul înapoi! (Intră Daria.)
DARIA: Degeaba plângi acum, fata mea! Te-a pedepsit Dumnezeu pentru păcatele tale! Dumnezeu nu bate cu bota.
DUMMY: Dar Dusty cu ce a păcătuit?
DARIA: Lui îi e acum mai bine decât îi era aici, cu aşa o mamă!
DUMMY: Mulţumesc, mamă, pentru încurajare. Hai, blestemă-mă, că văd că asta vrei!
DARIA: Nici într-un astfel de moment nu poţi să vorbeşti frumos cu mama ta? O să ţi le dea Dumnezeu pe toate înzecit înapoi. Fii blestemată!
DUMMY: De ce, mamă? De ce trebuia să moară? Spune-mi tu, care le ştii pe toate! Unde e Dusty? Mă căiesc, sincer mă căiesc de faptele-mi cumplite, ştiu că eu sunt de vină, dar nu pot să mai îndur, crede-mă!
DARIA: O să te obişnuieşti.
DUMMY: Cum să mă obişnuiesc? Praful şi pulberea s-au ales din odorul meu drag!
DARIA: Dacă îţi era drag, îi purtai lui de grijă, şi nu te ocupai doar de bărbaţi, cum ai făcut!
DUMMY: Da, mamă, am greşit, dar nu-mi spune asta tot timpul!
DARIA: Şi apoi, lui îi e acum mult mai bine. Iar noi ar trebui să ne bucurăm. Celţii, de exemplu, chefuiau când le murea cineva drag, şi când se năştea cineva…
DUMMY: Mamă, dar eu nu sunt celt, eu sunt mamă!!!
DARIA: Nu s-ar zice, după cum te-ai comportat.
DUMMY: Te rog, mamă, taci. Nu mai pot îndura, ai milă de mine!
DARIA: Nici milă nu meriţi, eşti un monstru, după cum ţi-am zis. (Dummy îşi pune capul în palme şi plânge.)
DUMMY: Ce pot să fac? Ce-aş putea să fac? Ce să fac, mamă?
DARIA: Respiră, surioară, respiră. Ce altceva să faci?
DUMMY: Vai, mamă, chiar nu-ţi pasă prin ce trec?
DARIA: Nimic mai mult decât ce meriţi!
DUMMY: Mamă, mai bine pleacă şi lasă-mă singură! În loc să mă ajuţi, să mă consolezi sau aşa ceva, ca un corb lângă groapă, croncăni şi tot croncăni, până n-o să te mai pot suporta şi o să-ţi crăp capul cu ceva!
DARIA: Asta îţi mai lipseşte! După ce ţi-ai omorât copilul să-ţi omori şi mama!
DUMMY: Mi-am omorât copilul? Eu l-am omorât pe Dusty? Mă mamă, ai luat-o razna rău de tot!
DARIA: Nu am luat-o razna deloc.
DUMMY: Adică eu mi-am omorât copilul? (Daria tace.) Mai zi odată lucrul ăsta, şi pe cuvântul meu că-ţi sucesc gâtul!
DARIA: Tu l-ai omorât pe nepotul meu Dusty. (Dummy o loveşte pe Daria. Daria fuge, şi fugind mai strigă:) Paricidă! Eşti o paricidă! (Dummy se aşează şi începe din nou să bocească, de data asta fără cuvinte. Intră Dum.)
DUM: Hei, femeie, n-ai terminat încă de bocit? Hai, gata cu văicăreala! Morţii cu morţii, şi viii cu viii. A murit, dă-l dracului, adică pardon, Dumnezeu să-l ierte, noi însă trebuie să ne vedem de treaba noastră.
DUMMY: Şi care-i “treaba noastră”, după cum binevoieşti să te exprimi?
DUM: Nu mă lua peste picior, că nu înghit aşa ceva. Mai ales acum, când Dust e mort!
DUMMY: Îţi pasă ţie că Dusty a murit? Nu mă înnebuni! De când îţi pasă ţie de copilul ăsta?
DUM: Cum de când îmi pasă? Întotdeauna l-am iubit pe Dust, doar era băiatul meu!
DUMMY: Tu eşti de vină!
DUM: Măsoară-ţi cuvintele, femeie! Ai grijă, că asta e o acuzaţie foarte gravă, şi pe mine mă mănâncă palma.
DUMMY: N-ai decât să mă loveşti! Altceva nici nu ştii decât să înjuri şi să-i loveşti pe cei fără apărare! De ce nu l-ai lovit niciodată pe şeful tău de la uzină, dacă tot te supără atât?
DUM: Cu şefu’ e altceva. Şi nu mai vorbi aşa cu mine, că nu sunt obişnuit.
DUMMY: A, nu eşti obişnuit? Dar ce, să-ţi moară copilul eşti obişnuit, prostule? (Dum o loveşte pe Dummy, care începe să râdă isteric.) Şi ce crezi că demonstrezi cu asta? Te superi că ţi-am zis prost? Asta dovedeşte că într-adevăr eşti! (Dum o loveşte din nou, şi ea începe să plângă.) Ce altceva am primit de la tine decât bătaie, şi un copil care acum e cenuşă? De ce m-am măritat cu tine? De acolo au început toate necazurile. Eşti un animal! (Plânge.)
DUM: Iar începi cu bocitul? Mai bine hai ajută-mă să încarc mobilele astea în maşină.
DUMMY: Ce-mi pasă mie de mobilele tale? Descurcă-te!
DUM: Nici măcar nu mă întrebi unde am găsit locuinţă?
DUMMY: Nu.
DUM: Vii sau nu să ducem mobila?
DUMMY: Nu.
DUM: Te mai întreb o dată, şi apoi plec. Vii sau nu vii?
DUMMY: Nu.
DUM: Bine atunci. Am plecat. Dracu’ să te ia!
DUMMY: Unde pleci?
DUM: Mă duc să beau o bere în memoria lui Dust. (Iese.)
DUMMY: Bine spus, dracu’ să mă ia! Dracu’ să mă ia! (Începe să cânte infantil:) Dracu’ să mă ia, dracu’ să mă ia, dracu’ să mă ia… (Intră Dark şi începe să o mângâie pe cap. Cel Care Fumează îi face semn autoritar să iasă, Dark nu iese. Cel Care Fumează îi face cel mai autoritar cu putinţă semn să iasă, Dark nu iese. Dummy a adormit. Cel Care Fumează s-a enervat.)
CEL CARE FUMEAZĂ: Hei, tu de colo! Du-te odată, nu vezi că trebuie să pleci?
DARK: Bine, bine, plec acum. (O sărută pe Dummy pe frunte, apoi iese.)
CEL CARE FUMEAZĂ: Dar de ce să mă enervez? Mai bine îmi aprind o ţigară. (Îşi aprinde o ţigară. Se lasă noaptea.)


TABLOUL 9

(O cameră cu un pat, bibliotecă aproape goală, o măsuţă şi două fotolii. În pat doarme Dub, un tânăr “admirator” de-al Dummy-ei, în vârstă de aproximativ 20-21 de ani, cu alură sportivă, tuns scurt. Pe unul dintre fotolii stă Dummy, îmbrăcată neglijent. Pe măsuţă, o tavă cu două ceşti cu cafea, o farfurioară cu zahăr şi o linguriţă. Alături un pachet de ţigări şi o brichetă.)
DUMMY: Cafeaua e servită. Pentru domnul o cafea fără zahăr, fierbinte, tare, după cum a poruncit.
DUB (somnoros): Imediat.
DUMMY: Hai acum, până nu se răceşte.
DUB: Vin. (Se întoarce pe cealaltă parte.)
DUMMY: Atunci hai odată!
DUB (se ridică într-o rână, cu greu): Te-ai trezit?
DUMMY: Deja am făcut şi cafeaua.
DUB: Da? Unde e?
DUMMY: Nu o vezi?
DUB (după ce observă tava de pe măsuţă): Adu-mi-o în pat, te rog!
DUMMY: Cum să bei cafeaua în pat?
DUB: Te roooog!!!
DUMMY: Poate vrei să-ţi aprind şi o ţigară şi să ţi-o aduc?
DUB: De ce nu? Aprinde-mi.
DUMMY: Şi să-mi găureşti aşternuturile? Ştii ce? Pune-ţi pofta-n cui! Dacă vrei să vii să bei cafeaua la masă, bine, dacă nu, tot bine, în sensul că-ţi iei catrafusele şi te cari.
DUB: Stai că vin. (Se ridică din pat, vine, o sărută pe Dummy, apoi se aşează pe celălalt fotoliu. Şi el e îmbrăcat neglijent. Gustă cafeaua.) E foarte bună cafeaua asta!
DUMMY (acră): Doar am făcut-o eu!
DUB: Te-ai supărat pe mine?
DUMMY (mădărindu-se): Sigur, eu mă trezesc, fac cafeaua, pregătesc totul, şi abia apoi te trezesc, iar tu nu vrei să vii, şi să nu mă supăr?
DUB: Hai, hai, nu fii supărată!
DUMMY: Nu sunt supărată. Am glumit. Cum să fiu supărată pe tine? Tu eşti atât de… de… nu ştiu cum să-ţi spun… nu m-am simţit niciodată la fel de bine cu un bărbat. Tu mă faci să mă simt într-adevăr femeie.
DUB (încântat): Nimeni nu s-a plâns de mine niciodată.
DUMMY: Nici tu nu poţi să te plângi de înzestrările de la mama natură.
DUB: Nu mă plâng. Iar tu eşti o femeie pe cinste.
DUMMY: Mulţumesc.
DUB: De ce nu divorţezi? Am putea atunci să ne căsătorim.
DUMMY: Ştii bine că nu pot. Dum mă iubeşte totuşi. În felul lui, dar mă iubeşte.
DUB: Dar tu îl iubeşti?
DUMMY: Nu ştiu. Nu cred că-l mai iubesc. De fapt nu ştiu nici dacă l-am iubit vreodată.
DUB: Atunci nu văd care e problema.
DUMMY: Dub, eu sunt bătrână, iar tu eşti mult prea tânăr să te căsătoreşti.
DUB: Nu cred că sunt prea tânăr, şi dacă tu eşti bătrână, eu sunt papa Pius!
DUMMY: Poţi să spui ce vrei, dar e sigur că nu putem să ne căsătorim.
DUB: Pentru că nu vrei tu?
DUMMY: Vreau, dar nu putem.
DUB: Nu mă iubeşti?
DUMMY: Tu mă iubeşti?
DUB: Da, te iubesc. Te iubesc foarte mult.
DUMMY: Nu ştii ce vorbeşti. Eşti încă prea tânăr să poţi cunoaşte adevărata dragoste. Şi apoi, dacă ne căsătorim, unde stăm?
DUB: O să lucrez, şi o să luăm o chirie undeva.
DUMMY: De vorbit e simplu, dar viaţa e mult mai complicată.
DUB: Cine zice asta? Adevărul e că te-ai obişnuit cu traiul călduţ de femeie căsătorită, şi acum ţi-e lene să o iei de la început. Dar de ce să n-o luăm de la început? Să stăm doar noi doi şi să nu avem treabă cu absolut nimeni, să ne aparţinem doar nouă!
DUMMY: Astea-s doar vise, dragul meu. Crezi că mie nu mi-ar plăcea să mă despart odată dracului de Dum şi să stau cu cine îmi place? Problema e că nu eşti doar tu în viaţa mea. Mai sunt şi alţii: Duck, Drown, Darie, Dick, Draw, şi au mai fost. Şi probabil vor mai fi!
DUB: Vrei să spui… că ai făcut… cu toţi ăştia?
DUMMY: Dar de ce ocoleşti cuvântul? Da, m-am culcat cu ei. Nu-mi face nici o plăcere să recunosc, dar, după una dintre definiţii sunt curvă, nici mai mult nici mai puţin decât o curvă. Totuşi, având în vedere că nu am luat bani de la bărbaţi pentru asta, nu sunt chiar curvă, sunt doar o tipă foarte “iubitoare”. Recunosc însă că-mi face plăcere să mă culc cu bărbaţi. Asta e.
DUB: Vai, Dummy! Nici nu ştiu ce să mai spun.
DUMMY: Atunci nu spune nimic. Ţi-am zis că nu putem să ne căsătorim!
DUB: Dummy, dar eu nu m-am răzgândit.
DUMMY: Adică mai vrei să mă iei de nevastă?
DUB: Bineînţeles că vreau!
DUMMY: Ai un suflet mare, dar, crede-mă, nu merit un astfel de sacrificiu. Oricum, îţi mulţumesc. Bineînţeles că nu se va putea.
DUB: Ba da se va putea!
DUMMY: Fiindcă te văd aşa de hotărât, am să-ţi explic cum am ajuns ceea ce sunt.
DUB: Nevasta lui Dum?
DUMMY: Nu, cum am ajuns “curvă”, după cum mă numesc oamenii “respectabili”. M-am căsătorit cu Dum din dragoste, cred. La început a fost bine, deşi încă din primele zile de după căsătorie mă bănuia că-l înşel, ceea ce, evident, nu era adevărat. Astfel mă ţinea din ce în ce mai rar în braţe, iar eu când nu sunt ţinută în braţe mă simt singură. (Dub vine şi o ia în braţe.) Mă simţeam pierdută, dar incapabilă să mai fac ceva să schimb situaţia. Am căutat mult timp o soluţie, dar nu am găsit-o. Singurătatea asta care mă bântuia nu mă mai lăsa deloc în pace, aşa că m-am aruncat în acest “vârtej al pasiunii”, ca să vorbesc poetic, adică în braţele bărbaţilor. Dar crezi că am obţinut ceva? Tot ce am obţinut e dispreţul celorlalţi, şi faptul că nici măcar eu nu pot să mă mai înţeleg. Tot singură mă simt şi acum.
DUB: Dummy, eu plec acasă acum.
DUMMY: Mai stai, de ce să şi pleci? Mai este până se întoarce Dum.
DUB: De când zici că lipseşte?
DUMMY: De două zile, şi de obicei când merge la femei stă şi chefuieşte o săptămână.
DUB: De unde ştii că e la femei? Poate a păţit ceva.
DUMMY: Ce să păţească?
DUB: Poate a avut un accident.
DUMMY: Şi ce dacă ar fi avut? Îl priveşte! Ce, ar fi vina mea? N-are decât să aibă grijă!
DUB: Tot aşa mult o să-ţi pese şi de mine după ce ne căsătorim?
DUMMY: Dar cine îţi spune că o să ne căsătorim? Dub, eşti nebun? Doar ţi-am explicat chiar adineauri că nu se poate. Dacă vrei, pot să-ţi spun că da, vreau să fiu soţia ta, dar nu vreau să prostesc pe nimeni. (Sună telefonul. Dummy ridică receptorul.) Alo! Da, eu sunt. Ce a păţit? O, Doamne! Nu se poate! Unde sunteţi? Aici, jos? Adu-l tu, te rog, eu cred că am să leşin. (Închide telefonul şi merge repede la fereastră.) Dub, ia-ţi repede hainele şi du-te! Acum îl aduce Dumb pe Dum, care are un picior şi o mână rupte. (Dub îşi înhaţă hainele şi şi le trage în grabă pe el.)
DUB: Mai vorbim. (O sărută pe Dummy, apoi iese. Dummy se întinde pe pat. Pur şi simplu zace. După o vreme se aude zgomotul cheii în broască, apoi intră Dumb cărându-l pe Dum, care are mâna dreaptă şi piciorul stâng în gips.)
DUMB: Salut, Dummy! Hai, te rog, şi dă-mi o mână de ajutor!
DUM: “Salut, Dummy”? De când sunteţi voi prieteni atât de buni? (Dummy şi Dumb îl aşează pe Dum pe pat.) Ai noroc, porcule, că sunt schilod, că altfel te-aş pocni, după cum şi meriţi ca un mârlan ce eşti! Şi tu, curvă împuţită, ai noroc. Dacă ştiam de la început, te sugrumam atunci dracului, şi nu-mi mai tăvăleai numele în mocirlă! (Către Dumb.) Ce, mai stai încă? (Ia de lângă pat un pantof de damă şi îl loveşte cu el pe Dumb.)
DUMB: Am plecat. Dummy, ai grijă de el. Salut! (Iese. Dum urlă de durere, datorită unei mişcări greşite pe care a făcut-o, apoi adoarme instantaneu. Intră Dark, râde schimonosindu-se, Cel Care Fumează îi face semn autoritar să iasă, el iese. Dummy se prăbuşeşte lângă pat şi începe să plângă.)


TABLOUL 10

( Trei ani mai târziu. Cameră mobilată bătrâneşte. Daria şi Dummy stau faţă în faţă la o masă destul de lungă pe care se află mai multe platouri cu mâncare, farfurii, tacâmuri, şerveţele, etc, iar în centru un tort cu treizeci de lumânări aprinse.)
DARIA: Dummy, azi împlineşti treizeci de ani! Ar trebui să fie o zi fericită din viaţa ta, să stai acasă să sărbătoreşti cu soţul , dar tu tot la mama ta ai venit să-ţi ţină ziua, ca şi acum douăzeci de ani. Ce n-aş da să avem cu douăzeci de ani mai puţin!
DUMMY: Mamă, iar începi?
DARIA: Ce încep? De ce ai venit la mine? Te-a trimis bărbatu-tău, să nu cheltuie din banii voştri, nu-i aşa?
DUMMY: De ce spui asta mamă? Nu zic că nu ar fi în stare de aşa ceva, dar n-aş putea eu, mă înţelegi? Ai uitat că tu m-ai chemat?
DARIA: Te-am chemat eu? Iar minţi?
DUMMY: De două luni îmi spui în fiecare zi că dacă nu vin să-mi sărbătoresc ziua de naştere la tine te superi, şi acum, că am venit, zici că nu tu m-ai chemat? Chiar aşa memorie slabă ai, ce dracu’!
DARIA: Nu drăcui! Nu care cumva să drăcui în casa mea!
DUMMY: Deja am drăcuit, îmi pare rău.
DARIA: Asta e doar o nouă greşeală a ta faţă de mine. Va să zică eu te-am chemat?
DUMMY: Ai şi uitat?
DARIA: Dar nici nu cred că te-am chemat eu!
DUMMY: Bine, atunci plec. ( Se ridică.)
DARIA: Cum să pleci acum, după ce am făcut atâta mâncare? (Dummy se aşează.) Şi trebuie să sosească invitaţii tăi.
DUMMY: Invitaţii? Dar nu am invitat pe nimeni!
DARIA: Am invitat eu.
DUMMY: Pe cine ai invitat? Pe Dumb?
DARIA: Şi pe el.
DUMMY: Şi pe mai cine?
DARIA: Clubul tineretului.
DUMMY: Duck?
DARIA: Da. Şi Drown, şi Darie, şi Dub, şi celălalt, cum îl cheamă?
DUMMY: Dick?
DARIA: Fix pe el. Şi încă pe cineva, o surpriză.
DUMMY: Cine e?
DARIA: Un bărbat care vrea să te cunoască de mult şi care până la urmă a apelat la mine pentru asta.
DUMMY: Dar, mamă, sunt măritată, cum poţi să te pretezi la aşa ceva?
DARIA: Ce, vrei să spui că nu l-ai înşelat?
DUMMY: L-am înşelat, şi l-am înşelat de multe ori, dar tu eşti mama mea, şi chiar dacă eu sunt curvă, nu trebuie să fii tu peştele meu.
DARIA: Eşti curvă?
DUMMY: Nu ştiu, dar m-am culcat cu toţi cei pe care i-ai pomenit mai înainte, plus alţi cinşpe-douăzeci de bărbaţi.
DARIA: Cu atâţia? Şi asta în numai opt ani! Doamne, ce copil am ştiut să fac!
DUMMY: Asta ţi-am spus-o doar aşa, ca să ştii, nicidecum nu am vrut să te supăr.
DARIA: Dar cum să nu mă supăr, când aflu că propria-mi fiică e o destrăbălată?
DUMMY: Ce să-i faci? C’est la vie! După cum vezi ştiu şi limbi străine.
DARIA: Şi după ce-mi spui asta îţi mai arde şi să faci poante! Aşa te-am crescut eu? Vai, Dummy, rău ai ajuns!
DUMMY: Rău? Mamă, mă simt foarte bine! Am de-abia treizeci de ani şi mă simt încă plină de energie vitală. Cum arată tipul care vrea să mă cunoască? E înalt?
DARIA: Da.
DUMMY: E frumos?
DARIA: Da.
DUMMY: E blond?
DARIA: Nu, e brunet. Are părul negru-negru, des şi puţin ondulat şi pielea foarte albă.
DUMMY: Ce ochi are?
DARIA: Verzi.
DUMMY: O, brunet cu ochii verzi! Mmm. Sună bine de tot!
DARIA: Dar termină odată fată cu glumele astea sinistre! Ai înnebunit de tot?
DUMMY: N-am înnebunit, pur şi simplu mă tentează bărbatul ăsta. Cum îl cheamă?
DARIA: Draw.
DUMMY: Câţi ani are?
DARIA: Treizecişidoi sau treizecişitrei.
DUMMY: Perfect!
DARIA: Doar nu vrei să…?
DUMMY: Ba da, vreau să mă dau la el. De ce nu? Sunt încă tânără şi dacă el mă găseşte frumoasă, de ce nu?
DARIA: Tu nu eşti fata mea, tu eşti un monstru!
DUMMY: Hai lasă, mamă nu te fandosi! Parcă tu nu l-ai înşelat pe Dexter al tău!
DARIA: Doar cu cinci bărbaţi.
DUMMY: Asta fiindcă erau alte vremuri. Nu ţi-ai permis mai mulţi; pe lângă că mai făceai parte dintr-o familie respectabilă, nici nu prea aveai succes la bărbaţi. Erai cam urâtă!
DARIA: Ba nu, eram foarte frumoasă. Toţi flăcăii din sat m-au cerut de nevastă, dar i-am refuzat. Eram foarte mândră.
DUMMY: Ce, vrei să spui că tata era din alt sat?
DARIA: Nu, pe el l-am refuzat doar prima dată, apoi l-am acceptat fiindcă îl iubeam.
DUMMY: Din ce ai dedus asta?
DARIA: Ce întrebare tâmpită mai e şi asta?
DUMMY: O întrebare, doar o întrebare.
DARIA: Îţi baţi joc de mine?
DUMMY: Doamne fereşte, mamă, Doamne fereşte! (Se aude soneria.) Du-te te rog şi deschide. (Daria merge să deschidă uşa, apoi intră împreună cu ea în cameră şi Dumb, Dub, Duck, Drown, Darie, Dick şi Draw, admiratori ai Dummy-ei.)
CEI ŞAPTE (cântă.): Mulţi ani trăiască, mulţi ani trăiască, la mulţi ani!… Cine să trăiască…Dummy să trăiască, etc…(Urmează pupăturile, apoi toţi se aşează la masă. Daria iese.)
DICK: Să vă fac cunoştinţă: ea e Dummy, iar el e Draw, un prieten.(Dummy întinde mâna, Draw i-o ia într-a lui şi i-o sărută.)
DRAW (privind-o pe Dummy pe sub sprâncene, de jos în sus): Încântat.
DUMMY (roşind puţin): Foarte încântată.
DRAW: Cred că de multă vreme mă aşteptai. Nu-i aşa că mă aşteptai?
DUB: Draw, lasă galanteriile de genul ăsta, pentru că nu merg la Dummy.
DUMMY: M-ai părăsit, şi numai eu ştiu cât am suferit, m-ai părăsit şi m-am crezut pierdută pentru totdeauna. Bine că te-ai întors. Nici nu pot să cred, e un miracol!
TOŢI CEILALŢI, ÎN AFARĂ DE DRAW (consternaţi): Dummy!
DUB: Voi vă cunoşteaţi?
DUMMY: Nicidecum.
DUB: Atunci ce tot vorbiţi acolo?
DRAW: Eh, de-ale noastre. Dummy, acordă-mi te rog acest dans. (Muzică de dans.)
DUMMY: Of course, my lord. (Cei doi dansează.)
DROWN: Următorul dans mi-l acorzi mie, Dummy?
DUMMY (tare): De ce nu? (lui Draw) Oamenii ăştia mă cam plictisesc, hai să plecăm de aici.
DUB: Şi apoi dansezi cu mine, bine?
DUMMY (tare): Da.
DRAW (Dummy-ei, încet): Cum să plecăm, doar tu eşti vedeta serii. Tu eşti sărbătorita.
DUCK: După Dub urmez eu, bine Dummy?
DUMMY (tare): Da, da. (mai încet, lui Draw ) Ei şi?
DARIE: Eu dansez cu Dummy după ce dansează Duck. Eşti de acord, Dummy?
DUMMY: Ştiţi ce? M-am plictisit! Am să mă aşez pe un scaun şi voi o să dansaţi în jurul meu. Sunteţi de acord?
TOŢI: Daaa!
DUMMY: Dar mai întâi să sting lumânările de pe tort.
DUMB: Puneţi o dorinţă.
DUMMY: Mi-am pus deja. (Îl priveşte pe Draw cu subînţeles, apoi suflă până stinge toate lumânările. Izbucnesc toţi în urale. Apoi Dummy debarasează centrul mesei şi pune acolo un scaun.)
DUB: Da, urcă-te pe piedestal!
TOŢI, ÎN AFARĂ DE DRAW: Urcă-te pe piedestal! Urcă-te pe piedestal! (Dummy urcă şi se aşează pe scaunul de pe masă.)
DUCK: Parcă ai fi o statuie!
TOŢI, ÎN AFARĂ DE DRAW: Parcă ar fi o statuie! Parcă ar fi o statuie! (Încep să danseze în jurul mesei. După câteva secunde Dummy îi opreşte.)
DUMMY: Gata, aţi dansat destul! (Sare de pe masă direct în braţele lui Draw.) Noi plecăm.
TOŢI, ÎN AFARĂ DE DRAW: Cum plecaţi?
DUMMY: Pur şi simplu.
TOŢI, ÎN AFARĂ DE DRAW: Unde plecaţi?
DUMMY: Ne priveşte personal.
TOŢI, ÎN AFARĂ DE DRAW: Şi noi ce facem?
DUMMY: Faceţi ce vreţi! De ce mă întrebaţi pe mine? Sunt cumva mămica voastră? (Dummy şi Draw ies. După câteva secunde ies şi ceilalţi după ei. Dark intră, râde schimonosindu-se, Cel Care Fumează îi face semn autoritar să iasă, el iese.)




TABLOUL 11

(Aceeaşi cameră ca în tabloul 9. În pat stau, înveliţi cu o pătură, Draw şi Dummy, îmbrăcaţi sumar.)
DUMMY: Draw, eşti extraordinar!
DRAW: Şi tu , Dummy, eşti superbă! Şi de-ar fi să aleg de o mie de ori dintre toate femeile din lume, de fiecare dată pe tine te-aş alege! Te iubesc!
DUMMY: Şi eu te iubesc. Întotdeauna te-am iubit pe tine, şi te-am tot aşteptat. Din păcate, se pare că ai venit prea târziu.
DRAW: De ce? Poţi să divorţezi.
DUMMY: E prea complicat. Şi, de fapt, nu-ţi ajunge ce avem?
DRAW: Sincer vorbind, nu. Te vreau doar pentru mine.
DUMMY: Aşa e şi acum. Sunt doar a ta. Cu Dum nici nu mă mai culc.
DRAW: Nu la asta mă refer. Adică şi cu mine te culci? Eu credeam că facem dragoste! (Îşi aprinde o ţigară.)
DUMMY: M-am exprimat greşit, scuză-mă!
DRAW: Dar, totuşi, mă iubeşti sau nu?
DUMMY: Te iubesc, Draw. Iubitul meu! (Îl sărută.)
DRAW: Iubita mea! (O sărută.)
DUMMY: Sunt atât de fericită! (Îl sărută.)
DRAW: Şi eu sunt foarte fericit. Dacă ai şti cât de mult te iubesc! (O sărută.)
DUMMY: Ştiu. Şi eu te iubesc mult, mult… mult de tot, cât de o mie de ori de la Pământ la Vega. (Îl sărută.)
DRAW: Lasă-mă să te sărut! (O sărută.)
DUMMY: Iubitul meu! (Îl sărută.)
DRAW: Iubita mea! (O sărută.)
DUMMY: Te iubesc! (Îl sărută.)
DRAW: Te iubesc! (O sărută.)
DUMMY: Draw, nu ţi se pare că unele lucruri se cam repetă?
DRAW: Nu. Ce lucruri se repetă?
DUMMY: Ştiu şi eu? Parcă am mai trecut prin asta înainte.
DRAW: Eşti parapsihologică.
DUMMY: Ce tot îndrugi? Ţin bine minte toată discuţia asta.
DRAW: Hai mai bine să vorbim despre altceva.
DUMMY: Ce să vorbim? Hai mai bine să facem dragoste!
DRAW: Dummy, dar ce crezi că sunt eu? Maşină de sex? Big Papa Sex Machine? Vibrator, sau ce crezi că sunt?
DUMMY: Vai ce urât vorbeşti cu mine!
DRAW: Hai, mai bine spune-mi ce era cu tipul ăla negricios, Dark parcă ziceai că-l cheamă, care a apărut o singură dată, şi anume în noaptea nunţii voastre, în viaţa ta.
DUMMY: Ce aveţi toţi? Toţi sunteţi geloşi pe Dark? Nici măcar nu ştiu dacă a existat cu adevărat, şi cu atât mai puţin dacă a fost în camera noastră nupţială atunci.
DRAW: Hai, povesteşte-mi despre el. Nu sunt gelos deloc.
DUMMY: Dacă vrei îţi povestesc: eram în camera nupţială, eu dormeam lângă Dum, când a apărut în cameră un bărbat foarte ciudat, fără să se fi auzit înainte uşa sau vreun alt zgomot. M-au trecut toate sudorile.
DRAW: Te cred şi eu.
DUMMY: Foarte greu am reuşit să mă liniştesc puţin. Tipul era brunet, negricios, cu mustaţă şi cioc, arăta ca dracu’. La propriu. Pe deasupra îl şi chema Dark White, cică White după numele “de fată” al tatălui său. Era un tip foarte misterios. Ce e ciudat e că oricât m-am străduit să-l trezesc pe Dum nu am reuşit. L-am întrebat ce caută în dormitorul nostru, şi mai întâi mi-a spus că e un coleg de serviciu de-al lui Dum şi că venise să-i spună că a doua zi trebuia să meargă la lucru. Cum nu l-am crezut, mi-a spus apoi că e cel mai bun prieten al lui Dum şi, cum văzuse la nuntă că Dum abia se putea ţine pe picioare, a venit să se asigure că totul e în ordine. Ba la un moment dat mi-a spus chiar că el a pus la cale căsătoria mea cu Dum, şi că a venit să se asigure că Dum îşi face “datoria de soţ”. Apoi mi-a ajutat să-l duc pe Dum în baie şi să-l pun în cadă. Am dat drumul la apă rece peste Dum , apoi ne-am întors în cameră, iar Dark a dispărut. Apoi m-am trezit, dacă nu cumva s-a întâmplat totul în realitate, Dum a ieşit din baie şi m-a obligat să mă culc cu el.
DRAW: Adică Dum te-a violat în noaptea nunţii? (Începe să râdă.)
DUMMY: Şi de ce îţi vine să râzi?
DRAW: Era o glumă proastă, recunosc. Hai să dormim puţin.
DUMMY: Dar de ce să dormim? Hai mai bine să facem dragoste! (Şăgalnic) Hai, fă-ţi “datoria de soţ”!
DRAW: Dummy, înţelege că eu chiar nu mai pot. Sunt frânt de oboseală, m-ai stors ca pe o lămâie.
DUMMY: De ce să nu mai poţi? Doar eşti bărbat puternic!
DRAW: Cât aş fi eu de puternic, de atâtea zile şi nopţi întruna, e prea mult, chiar şi pentru mine.
DUMMY: Nici nu vrea să facă dragoste cu mine!
DRAW: Ba da vreau, dar nu mai pot. Nu mai pot, Dummy, nu mai pot! Crezi că e o glumă?
DUMMY: Nu mă mai iubeşti?
DRAW: Ba da te iubesc, dar jur că n-o să mă mai îndrăgostesc niciodată!
DUMMY: Adică o să mă iubeşti doar pe mine pentru totdeauna?
DRAW: Da, dar hai să dormim acum.
DUMMY: Hai mai bine să facem dragoste. (Draw se întoarce cu spatele la ea.) De ce nu vrei să facem dragoste?
DRAW: Vreau, dar înţelege odată că nu pot!
DUMMY: Am căzut în păcat cu tine? Am căzut. Păcatul este sclavul senzaţiilor, deci eu trăiesc din senzaţii. Iar păcatul este peren, deci noi trebuie să mai cădem în păcat, deci tu trebuie să mai poţi.
DRAW: Dummy, termină odată, că deja mă exasperezi!
DUMMY: De ce te răsteşti la mine?
DRAW: Păi dacă mă scoţi din sărite!
DUMMY: Nu mă mai iubeşti?
DRAW: Ba da, te iubesc, dar jur că n-o să mă mai îndrăgostesc niciodată!
DUMMY: Adică o să mă iubeşti doar pe mine pentru totdeauna?
DRAW: Da, dar hai să dormim şi noi puţin.
DUMMY: De ce nu vrei să facem dragoste?
DRAW: Dar cine-a zis că nu vrea? Nu mai pot, sunt zero la capitolul ăsta. Mă crezi sau nu?
DUMMY: Nu există nu pot, există doar nu vreau!
DRAW: Termină odată!
DUMMY: Ce să fac dacă nu mă pot sătura niciodată de ceea ce-mi place? Tu eşti de vină! Hai să facem dragoste!
DRAW: Nu pot, nu pot, nu pot, nu pot… Dacă mai spui o dată “Hai să facem dragoste” îţi promit că te împuşc, că deja m-ai înnebunit!
DUMMY: Chiar mă împuşti? Sau glumeşti?
DRAW: Te împuşc dacă mai spui. Uită-te la mine, vezi cum tremur tot de nervi?
DUMMY (inocentă): Din cauza mea?
DRAW: Nu, din cauza mea!
DUMMY: Hai să facem dragoste! (Draw scoate pistolul şi o împuşcă. Dummy horcăie puţin şi apoi moare.)
DRAW: N-o să mă mai îndrăgostesc niciodată! Încă puţin şi aş fi înnebunit! Normal că n-o să mă mai îndrăgostesc niciodată, fiindcă o să înfund puşcăria. Ca să vezi ce poţi păţi din cauza unei femei! Ce să fac? Mi-au trebuit femei! (Se aude zgomotul cheii răsucite în broască.) Vine Dum, şi ăsta mă toarnă! Nu, decât să cad viu în mâinile duşmanului, mai bine să-mi iau singur viaţa! (Se împuşcă şi cade mort. Intră Dum.)
DUM (după ce se uită puţin la cele două cadavre): Ce-i asta? La mine în casă? O să spună că eu i-am omorât şi o să fac puşcărie pe viaţă! Unde să-i ascund? Şi, dacă-i ascund, oare nu o să-i găsească până la urmă? Trebuie să găsesc o soluţie. (Se aude soneria.) Poliţia! Ce mă fac? (Vede pistolul. Se apleacă şi îl ia. Strigă:) Prea târziu! N-o să mă prindeţi! (Râde isteric câteva secunde, apoi se împuşcă şi cade mort. Intră Dark, traversează scena şi iese prin cealaltă parte, apoi reintră ducându-l de mânuţă pe Dust, care are în mână o broscuţă de jucărie cu cheie. Pe la mijlocul scenei cei doi se opresc. Dust introduce cheia în broască, o învârte până la refuz, şi pune apoi broasca jos. Broasca sare până i se termină impulsul. Pe urmă Dust ia broasca, şi cei doi ies. Cel Care Fumează se ridică în sfârşit.)
CEL CARE FUMEAZĂ: E inadmisibil! (Iese după cei doi, apoi reintră aducându-l pe Dust în braţe, traversează scena şi iese.)
–GATA–
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...