Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Exploziile din Londra - Al-Qaida strikes again


de desdemona la: 08/07/2005 17:21:00
modificat la: 24/07/2005 14:47:05
voteaza:
Ieri pe la 14.00 am primit un e-mail de la un prieten din Londra spunand ca in urma exploziilor din acea dimineata in oras domneste haosul. Parca nevenindu-mi sa cred am deschis rapid televizorul, dar nici urma de stiri sau coloane informative pe cele 5 canale nationale franceze, nici la radio. Noroc cu internetul, prin care am putut viziona televiziunea britanica, si sa fim la curent cu evolutia situatiei, sa aflam ce se intamplase, intr-un oras care din anii stundentiei mi-a devenit metropola favorita. Cel mai tare m-a indignat nepasarea francezilor cu privire la aceste evenimente. Pe nici unul din canale nu a aparut nici macar un subtitlu care sa informeze audienta despre evenimentele grave petrecute in tara vecina si intr-un oras mai apropiat de Paris decat Marsilia. Dar imi aduc bine aminte ca in ziua in care cei doi jurnalisti francezi prizonieri in Irak au fost eliberati toate canalele au difuzat la fiecare zece minute bande informative de text suprapuse peste programele obisnuite, care mentionau stirea fierbinte. Dar in cazul vecinilor englezi, nici urma de informatii pana la buletinul de stiri al serii.

Unde va lovi Al-Quaida data urmatoare ? De ce Anglia si nu Italia, si cat va mai fi pana vine randul Frantei ? Amenintarea aceasta e colectiva, caci logica teroristilor e ura si distrugerea, care in orbirea lor ideologica reprezinta ... salvarea lumii.

Englezii n-au fost luati prin surprindere. De ani de zile cetatenii englezi au fost informati ca atacurile teroriste sunt posibile cu toate precautiile luate de fortele de aparare, si ca anglia cu libertatea de gandire si expresie ce o reprezinta ea, ca unul din liderii lumii occidentale reprezinta o posibila tinta a atacurilor teroriste. De multi ani oamenii s-au obisnuit cu anunturile de securitate impotriva bombelor si a pacehtelor suspecte, si cu lipsa cosurilor de gunoi in reteaua metroului, in gari si autogari. In fiecare an fortele de ordine si de prim ajutor se antreneaza pentru eventuale atacuri cu bombe chimice, sau alte amenintari masive. Oamenii stiu ce risca si isi pastreaza calmul, fara sa cedeze panicii, cu rabdare. Imaginile difuzate la stiri au i-aratat multi dintre cei aflati in apropierea unor explozii dar care scapasera cu socuri usoare exprimandu-si gratitudinea de-a fi scapat asa de usor, si grija pentru cei mai putin norocosi. Ce s-a simtit din acele imagini a fost calmul, compasiunea, si o solidaritate formidabila. Suntem oameni si ne pasa de cei din jur, oameni si ei. Reactiile politice au fost unanime, un astfel de atac reusind sa ne aminteasca de cei ce ne sunt aproape si tin la noi. Daca individualismul si egoismul ne despart in cautarea ambitiilor noastre, un act de barbarism primitiv trezeste in noi compasiunea, constiinta unitatii si-a fraternitatii. Libertatea, respectul vietii umane, dreptul de-a exista, sunt valori colective mai presus de bani, influenta sau putere, dar cand suntem orbiti de celelalte, ca sa ne amintim de ele trebuie sa le vedem amenintate.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...