Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Confesiunea unui clopot


de PARAU la: 20/07/2005 20:01:00
modificat la: 09/08/2005 11:40:15
voteaza:
Confesiunea unui clopot

“Mă puteţi vedea sau chiar atinge, dar cel mai bine e să mă puteţi auzi. Mă văd toate vieţuitoarele. Mă ating vântul, ploaia, zăpada, ceaţa şi lumina. Doar vibraţia mea trebuie să o audă sufletele voastre, ca să vă facă să căutaţi mai adânc în minte, Adevărul. Totodată, eu vă ajut să priviţi din când în când în sus, pentru a vedea şi auzi prin mine, mai ales, Primul Adevâr de atunci, de acum şi dintotdeauna. Pentru că ştiţi că-n cazul Adevărului nespus, tăcerea poate deveni asurzitoare. Atunci, acum şi-ntotdeauna”

Altcineva spunea odată: “cultivând minţile şi inimile oamenilor, schimbi istoria. Dar depinde cine plantează seminţele.”
Eu spun că “Primul care a semănat, a pus doar sămânţa credinţei şi a omeniei. Fără nici un alt gând ascuns. Doar pentru Adevăr”.

Şi acum, vă rog să îngăduiţi această "Mărturisire"

Am adunat această carte dintr-o pornire firească a unui român născut şi crescut în Ardeal, apoi trăit în Dobrogea şi Ţara Românească, toate laolaltă peste jumătate de secol, timp în care mi-am căutat rădăcinile pe care le ştiam coborând din Moldova şi din vremea boierului Oană – preacredincios Sfântului Ştefan cel Mare, din stirpea poate a urmaşilor lui Oană HURU – studios la Putna, fiul boierului în mare dregătorie la curtea lui Ioan Vodă Armeanul, sau din cea a lui Oană Cristescu, boier învăţat nespus, de loc din Bahlui, din ţinutul Cârligăturii, venit ca sfetnic-paharnic-prieten al lui Iancu Vodă Sasul, apropiat al Doamnei Maria şi învăţător al fiului lor Bogdănuţ.

Pentru începuturile colecţiei personale de clopote precum şi pentru strângerea tuturor acestor informaţii, care nu bănuiam atunci că vor putea zămisli o carte, pornirea mi-a fost dată de lectura cutremurătoare despre sfârşitul prematur si nedrept al Oanei, fata Spătarului Şendrea, portarul Sucevei Voievodului Ştefan si nepoată a acestuia, care a pierit, aruncată fiind în prăpastia în care a fost prăbuşit şi Magul Mucegai - cum spune legenda. Şi tot legenda creionată de Dumitru Almaş în romanul OANA ne spune că, în amintirea ei: “ în anul 1497, când a construit biserica dinlăuntrul Curţii Domneşti din Piatra, Ştefan-Vodă a cerut să se înalţe la poarta dinspre apus un turn-clopotniţă din piatşi ră, turn subţire şi înalt ca un semn al neuitării, aşezat pe o temelie pătrată, ca să urce apoi în opt laturi, cu ferestre largi, să se audă glasul clopotelor cât mai departe. Şi s-a înălţat pe locul unde se bănuia că a fost răpită şi ucisă Oana, după semnele arătate de Crin, armăsarul alb ca omătul şi atât de credincios stăpânei pe care, până în clipa din urmă, din multe primejdii o scăpase.
Iar din ceasul în care meşterii au urcat clopotele în acel turn, toţi prietenii au auzit – şi aud şi astăzi – glasul lor de aramă, cântând numele fetei Spătarului Şendrea, nepoata lui Ştefan Vodă: “Oa-na!…Oa-na!…Oa-na!..”
Calul Crin se arată apoi ca o nălucă numai celor cu inimă bună, suflet curat, închipuire bogată şi mare dragoste pentru acest pământ al nostru.
În schimb, poate vedea oricine şi auzi glasul de aramă al clopotelor, cum măsoară timpul care trece, trece, cercând să îngroape totul în uitare. Chiar şi ceea ce n-ar trebui să se uite niciodată din mult vânturatul trecut. Niciodată, dacă vrem să existe viitor”

Suntem la 2 Iulie 2004. Şi pentru că “mai mult decât Eminescu nu poate nimeni dărui decât respect şi dragoste”, închei adăugând această clasică "Închinare lui Ştefan Vodă"

… Din turnul mânăstirei cu fruntea-ncărunţită
De patru secoli cântă un glas armonios
Şi-a lui vibrare dulce de-aramă curăţită
Prin flăcări întreite, e imn religios.

E-a clopotului Buga suspin şi lamentare,
Ce-a munţilor ecouri de freamăt le-a umplut,
Ah! Cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare
Că glasu-ţi pentru lume şi cer este fâcut.
……………………….
Te leagănă pe vânturi, şi-a ta melancolie
Misterioasă limbă în inimă lovind,
Fă lacrime să curgă, colo fă-n veşnicie
Eroul să tresalte, al tău glas auzind….

(foto)
CLOPOTUL MARE DE LA PUTNA, ZIS BUGA – FĂURIT LA 1484

Volumul I "NEGURA" al trilogiei "PROIECTUL UNEI LIMBI UNIVERSALE" cu peste 1.200 poezii şi creaţii din literatura universală l-am terminat de adunat şi l-am dăruit apoi Bibliotecii Patriarhiei Ortodoxe Române, la comemorarea a 500 de ani de la trecerea în rândul celor drepţi a Sfântului Ştefan cel Mare-Domnul Moldovei, ca un modest omagiu. Tot atunci am prezentat public pentru prima oară, la Palatul Patriarhal, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Patriarh Teoctist, colecţia personală de peste 180 clopote, clopoţei, talăngi şi zurgălăi, strânse de-a lungul anilor din toate zările lumii.


Ovidiu OANA - PĂRĂU
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: