Am avut norocul sa am parte de niste parinti extraordinari... Tineri, hippioti, deschisi, ingaduitori cand a fost cazul, aspri cand saream calul, au reusit sa ma faca sa invat din greselile mele, m-au lasat sa ma izbesc singura de pragul de sus si totusi nu m-au scapat din mana. Sunt cei mai buni prieteni pe care ii am, cei mai adevarati si stiu sa se si distreze! :-) Relatia dintre noi este extraordinara, nu prea avem secrete unii fata de altii si invatam unii de la altii constant. Poate singura problema e ca o sa ma transform intr-un mic Tanguy care nu o sa vrea sa se mute nicicand de acasa! Offf... cred ca o sa le ridic statuie cand o sa ma fac mare!

Enigmatici si cuminti
terminandu-si rostul lor
langa noi se sting si mor
dragii nostri,dragi parinti...
Cheama-i Doamne inapoi
ca si-asa au dus-o greu
si fa-i tineri cum au fost,
fa-i mai tineri decat noi!
....................................
.Pentru cei ce ne-au facut,
da un ordin,da ceva
sa-i mai poti intarzia
sa o ia de la-nceput...

am o mama de care si acum mi-e frica uneori. intotdeauna ne-a zis ce e mai bine pentru noi, aveam dreptate doar cand eram de acord cu ea, mereu copiii vecinilor si prietenilor erau mai buni, mai cuminti, mai harnici, cu note mai mari, mai ordonati, fetele mai cochete, baietii mai politicosi...
si totusi, si acum, cand am probleme nici nu trebuie sa-i spun, ma simte si nu se lasa pana nu-i spun si se da peste cap ca sa rezolve problema.
mi-am dorit sa nu fi avut un caracter atat de puternic si dominant, poate noi trei n-am fi iesit atat de blegi.

pt mine parinti inseamna doar mama pt ca tatal meu ne-a parasit cand eu aveam numai 6 ani.asa ca nu stiu ce inseamna notiunea de tata.si nici nu ma intereseaza.cred ca toti vor spune ca parintii lui sunt cei mai buni si cei mai ...cei.eu o sa incerc sa fiu sincera:pt mine mama mea este cea mai buna dar nu cea mai perfecta.in fond nu cred ca exista persoana perfecta.acum cand am o gramajoara de ani in spate(22) pot sa spun ca mama mea a facut posibilul ca eu sa fiu fericita.m-a lasat sa iau propriile decizii,atunci cand a fost cazul.a stiut sa imi ofere o educatie buna incat sa nu imi fie rusine sa scot capul in lume.a stiut cand sa spuna nu si cand sa spuna da avand in vedere ca ea a fost masa,tata,sora si prietena pt mine.nu imi aduc aminte de lucrurile care s-au intamplat cand eu eram copila dar imi aduc aminte de un lucru care mi s-a intamplat la sfarsitul clasei a 12.aveam o prietena de 5 ani.eram mai toata ziua impreuna.in acelasi timp aveam si un iubit de vreo 2 ani.si ma bucuram f tare ca prietena mea cea mai buna si iubitul meu se intelegeau atat de bine.numai ca in repetate randuri mama mea tot imi atragea atentia ca prietena mea ii facea avansuri iubitului meu.dar eu nu am crezut-o.pana intr-o zi cand i-am prins in cele mai calde momente.de atunci sunt de acord cu o profesoara de filozofie care spunea ca"prietena mai buna ca mama nu exista".

for you..
parca ai vorbi despre mine
si eu am trecut prin aceleasi lucruri. parintii mei au divortat cand eu aveam 2 ani, de atunci amcrescut numai cu mama mea. despre tatal meu nu pot spune decat ca-l recunosc ca tata biologic si atat. pe el nu l-a interesat nici macar cum arat(a trecut de f multe ori pe strada pe langa mine si nimik...).Oricum nu vad de ce vb despre el, cand despre mama mea este vb.Este fiinta pe care o iubesc cel mai mult pe lume, cu toate ca nu-i arat des lucrul asta.Atat timp cat stiu ca ei ii este bine si mie imi este bine..
cat despre prietena cea mai buna..si eu am patit la fel acu vreo trei ani
dar stii tu cum este-prietenii vin si pleaca!

Mi-ar fi placut sa pot zice ca am niste parinti extraordinari ca Moon child.
Din pacate parintii pe care ii am sunt departe de modelul de "parinte perfect" pe care il am intiparit in minte.
Cu tatal meu ma port de parca nu ar exista.Mama cred ca va ramane pentru toti persoana cea mai importanta si iubita.Nu ii arat foarte des acest lucru,din pacate.
Oriunde ma simt mai bine decat acasa...Atunci cand este tatal meu acasa...fac ceva si gasesc un motiv sa plec.
Intr-adevar,au lasat o amprenta in viata mea,insa nu stiu daca una buna.Cred ca tatal meu ar fi putut face multe lucruri..insa niciodata nu m-am putut bucura de sprijinul lui si in viitor nu cred ca se va schimba.
Inainte eram foarte suparata si dezamagita...insa cu timpul am invatat sa nu pun la suflet si azi trec foarte usor peste toate problemele pe care le am cu parintii.
Cu toate astea...mi-as fi dorit o familie...o familie normala...in sanul careia sa ma pot bucura de toate bucuriile sau pe umarul careia sa pot plange.
Sper macar sa o am in viitor...