Prima data cind m-a izbit muzica lui Vangelis a fost cind am vazut filmul "Chariots of Fire". Imbinarea intre muzica si imagine era perfecta, si acum ascultind muzica, revad scenele de alergari filmate cu incetinorul.
Pina atunci, pentru mine muzica electronica se reducea la Tangerine Dream si Jean Michel Jarre.. Am inceput sa caut si alte discuri ale lui Vangelis, ceea ce nu era usor in Rominia anilor 80 in provincie.Au urmat Albedo 039, Spirale, Heaven and Hell, nu neaparat in ordine cronografica.
Dupa ce am iesit din Romania am reusit sa cunosc majoritatea albumelor lui Vangelis,
dintre care mi-au placut in mod deosebit Blade Runner(muzica filmului cu acelasi nume), 1492-The Conquest of Paradise(tot soundtrack) desi tema principala a fost prea comercializata, Voices si mai recent El Greco.
Se poate spune ca Vangelis a facut un drum lung, de la inceputurile pop cu formatia Aphrodite’s Child, alaturi de alt dinozaur-Demis Russos, cu cintece ca “Rain and Tears”, “It’s five o clock”, pina la muzica electronica-simfonica, invaluita in mister din Blade Runner.Mai putin reusita a fost perioada new-age(albumul “Direct”).
Fara indoiala unul din stilpii muzicii electronice, alaturi de Jean Michel Jarre, Tangerine Dream, Kitaro, etc…
Din pacate , in ultimii ani, Vangelis nu reuseste sa-si regaseasca inspiratia, ultimele compozitii fiind o adevarata dezamagire pentru fanii clasici.
Ma refer la Mythodea, o lucrare bombastica si plictisitoare, mai mult simfonica decit electronica, si de muzica filmului Alexander(a lui Oliver Stone) care este o amintire firava a succeselor anterioare.
Sic transit Gloria Vangelis…