|
te provoaca sa gandesti
Iarna e anotimpul când se tace,
Aşa e pe la noi, se tace Iar nimeni nu se încumetă să strice Orânduiala. Munţii tac, păsările s-au dus şi ele în lume Dar şi acolo propovăduiesc Tăcerea, Aşa sunt ele Cu aripile întinse pe mii de kilometrii, Înfipte şi iarna în aerul acesta, Care nu şuieră, nu cantă. Aşa a fost de când ne ştim Iarna Uităm a cuvânta cu sufletul şi resemnaţi ca în faţa unuia la care ne aşteptam să plece ne rugăm pentru o mai bună înţelegere a noului alfabet uman, ce va apărea într-o ediţie îngrijită, în primăvară, devreme.
comentarii (6):
anisia si horsa
- de
Iuliana S
la: 11/08/2005 15:46:32
Din pacate, resemnarea nu mai lasa loc nici de asteptari...
Ar fi bine, poate, daca si anotimpurile sufletului ar urma aceleasi legi ca cele naturale...
Cred totuşi că nu putem ati
- de
horsa
la: 16/08/2005 00:24:01
Cred totuşi că nu putem atinge starea de a fi categoric resemnaţi. Şi poate tocmai aceasta a fost ideea: farmecul de a fi instabil, uman.
Ce poate aştepta un resemnat?; ce altceva decât un alt început sau totuşi există o altă şansă ascunsă dar necuvântată sau neexprimată. Primele două versuri din pasajul extras în comentariul anterior (anisita) întregesc ideea de precauţie, de a şti ce se va întampla, de a ocoli faptul şi de a acţiona evitând anumite efecte cunoscute. Poezia de faţă este o încercare permanentă a eului de a ieşi din starea de tăcere, din lipsa cuvântului, din această presiune sufocantă şi poate mortală.
iuliana s
- de
anisia
la: 16/08/2005 16:09:04
Din pacate, resemnarea nu mai lasa loc nici de asteptari... de ce nu? in poezia ei, horsa dadea de inteles ca resemnata asteapta pe cineva sa plece. deci asteapta...uite un exemplu clar ca resemnarea lasa loc la asteptari. nu la cele cu sens figurat, in sensul de sperante (cred ca la astea te-ai gandit, nu?), ci la cele proprii (astept sa se intample ceea ce resemnata stiu ca se va intampla...ceva de genul asta). e chestiune de nuanta, aici. e chestiune de unghiul din care privesti lucrurile.
horsa
- de
anisia
la: 16/08/2005 16:17:59
Poezia de faţă este o încercare permanentă a eului de a ieşi din starea de tăcere, din lipsa cuvântului, din această presiune sufocantă şi poate mortală. de ce permanenta? de ce sa iti irosesti toata energia incercand (si apoi resemnandu-te in fata a prea multor esecuri), cand poti foarte bine sa incerci doar din cand in cand. de ce neaparat tu sa fi cea care iese din tacere ? cineva mi-a spus odata O clipa de tacere poate spune mai mult decat un secol de vorbe...
! cuvantul ce-ti lipseste il vei gasi cand te astepti mai putin. numai sa nu te resemnezi definitiv !
anisia
- de
Iuliana S
la: 17/08/2005 17:33:29
Am inteles, tu te referi la "predictii"... Dar pentru asta trebuie sa fii detasat sufleteste de subiectul asupra caruia faci predictii. Altfel, asteptarile vor include pe undeva si sensul de speranta.
Resemnarea din poezia horsei nu mi s-a parut chiar resemnata. Accept ideea ca o sa "plece", dar acest "astept" e... pe jumatate. "Asteptand" sa plece trag cu ochiul pe peron, poate in ultima clipa se intampla ceva, ramane. Cam asa ceva.
|
 loading... |
ca în faţa unuia la care ne aşteptam să plece
ne rugăm
pentru o mai bună înţelegere a noului alfabet uman,
ce va apărea într-o ediţie îngrijită,
în primăvară, devreme.
resemnatul nu se roaga, doar asteapta... sa asteptam, deci!