Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Fara mine, fara tine


de Dani I. la: 20/08/2005 02:42:00
modificat la: 01/09/2005 14:31:48
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Cand lucrurile incep sa o ia razna, trebuie sa te opresti pentru o clipa din fuga disperata din fata dezastrului, sa te asezi si sa te intrebi ce naiba ti se intampla. Il vei simti in spate ca o rasuflare grea, te va strivi incet, ca pe o insecta, iar tu, pentru a rezista, va trebui sa gandesti. Echilibrat si senin ca intr-o zi de vacanta la munte, in care auzi doar izvoare si glasuri familiare. Dar va fi acolo, in spatele tau, si te va cuprinde ca un miros acru si ucigator. Vor fi zgomote. Va fi groaza nebuna, si vei inchide ochii, rugandu-te sa te mai lase o clipa, cu un dor disperat de viata. Va fi dezastrul...
E cu atat mai trist cu cat eu insumi l-am provocat. Am aprins o tigara intr-o padure uscata, crezandu-ma intr-o poienita plina de resturi de tigari. Cine sa-si asume un risc, intr-un loc in care atatia altii parusera ca au trecut fumand linistiti? Un vant de nebunie mi-a intunecat vederea, si am inchis ochii crezandu-i larg deschisi si am pornit catre ce avea sa fie hiba unei vieti de piatra, in care am pus zid langa zid si n-am lasat pe nimeni sa patrunda. Eram atat de sus, si puteam sa-i vad pe toti departe, si nimeni n-avea putere si nici chef sa incerce sa ma descopere. De-acolo, de sus, parea doar o poienita plina de scrum de tigara...



Despre ea
Am gasit-o intr-o zi in care vara parea ca n-a existat niciodata pana atunci. Era un val de caldura, si lucrurile amortisera complet. Simteam ca pot sa dorm oricat, oriunde, chiar daca dormisem mult. Era o dulce plictiseala, cu aroma de flori proaspete, iar norii vorbeau despre o ploaie ce abia murise. Poate fiindca totul era atat de ciudat, am gasit-o pe ea. Ea insasi ciudata, un om care a plecat atat de repede ca n-am avut timp sa o cunosc. Sa o invat. Nici sa o iubesc n-am avut timp. Dar amintirea ei seamana cumva cu ziua aceea ce aducea vara. Cred ca aveam sufletul atat de plin atunci, ca am simtit nevoia de o completare. Lipsea ceva, era un gol, aveam nevoie de trecerea ei prin viata mea. Undeva era un semn de intrebare. Si aveam nevoie sa-mi umplu pana la refuz sufletul si sa astern peste golurile ramase un raspuns. Cred ca vara aceea prea multa a nascut dezastrul...

La inceput nu mi-am dat seama, n-am simtit nici un fior. Era o intalnire oarecare, o intalnire putin neasteptata, dar logica in cele din urma. Nu simteam nimic special, gandurile imi erau inca limpezi. Puteam sa o privesc fara sa o admir, puteam sa o ascult fara sa-i invat vocea, puteam sa rad fara sa-i iubesc glumele. Eram inca eu insumi, iar ea era inca doar o persoana din viata mea. Si totusi...
Si totusi, m-a inspirat in ziua aceea. Mi-a amintit. Eram gol pe dinauntru, pana in ziua aceea. Imaginile, si vocile, si mirosul unei veri trecute incepeau sa ma inconjoare. Le primeam ca pe niste amintiri de care te bucuri, le lasam sa ma impresoare, fara sa cred ca ma voi simti atras de ele. Ea, mica, era o fata care-mi vorbea fara oprire de viata ei. Nimic nu anunta dezastrul... Eram doi oameni si atat.

Am asteptat cu nerabdare revederea. Si am descoperit ca sunt zile in viata noastra in care timpul trece altfel. Sunt zile in care un singur scop naste asteptare. Restul e doar o umplutura menita sa-ti aminteasca de valori care nu mai conteaza. Singurul lucru important e scopul acela, iar timpul nu il masori in zile si in ore, ci in etape scurse pana in ziua in care asteptarea va fi certitudine. Am descoperit in zilele acelea ca nu mai pot fi cinic. Ca ma opresc din cand in cand din drumul meu, si privesc in jur. Am descoperit oameni, in zilele alea. Am revazut locuri. Am auzit voci. Si, dureros, oamenii si locurile si vocile erau din alta parte, dintr-o alta lume. Visam. Ea, micuta, incepea sa faca parte din lumea mea.

Ajungeam tarziu acasa. Strazi pustii, ude, un vant de primavara, nelalocul lui... Am descoperit in noptile acelea cat de jos, cat de scufundat eram intr-un dezastru pe care nu l-am crezut ani de zile posibil. Dupa atata timp, puteam din nou sa simt! Dar placerea descoperirii mi-a fost pedepsita.



Despre mine
Am invatat cuvantul "contratimp" inainte sa invat cine sunt eu, de fapt. Mi-au placut sunetele sale, m-au fascinat conotatiile lui si l-am transformat intr-un substantiv propriu, asociindu-l cu propriu-mi nume. Mi-am definit viata cu acest cuvant fiindca aveam un vocabular prea sarac pentru a povesti cat de aiurea am judecat lucrurile, cat de lipsit de prietenie am fost cu prietenii si cat am sperat fara nici o justificare in lucruri care nu aveau sa-mi apartina niciodata. Mizand la nesfarsit pe un fatalism care imi rezolva esecurile, am folosit cuvantul drept cruce pe care am dus-o in spate ca pe o victorie. Desi cuvantul insusi insemna lipsa de claritate, de reactie, insemna infrangere si o eterna lupta inutila.

Intalnirile cu micuta blonda aveau un lucru bun: detasarea. Pornind din start de la ideea ca sentimentele pot fi controlate, o priveam fara disperare si reuseam sa vorbesc cu ea fara sa caut sensuri inexistente in cuvintele ei. In felul acesta tineam capul la suprafata, desi eram ingropat in dezastrul care mi-a macinat viata in ultimele zile. Vorbeam mult, si creierul meu se lafaia in discutii care-l solicitau, in sfarsit, din amorteala lui infinita. La sfarsit, cand mi se duceau neuronii la culcare, inecati in alcool, se intorceau sentimentele din vacanta si se asezau in randul din fata, cerandu-si zgomotos drepturile. Dar intotdeauna am privit-o doar cum pleaca, luand odata cu ea si un raspuns la o intrebare pe care n-am avut curajul niciodata sa i-o pun. Puteam din momentul acela sa ma prefac, fata de ea cel putin, ca nu sunt decat preocupat exclusiv de mintea ei, amuzat de discutiile cu ea, dar asta era doar o solutie de suprafata. Pentru mine, nu era de fapt decat inca un moment in care nu eram in stare sa-mi rezolv propriile probleme.
Sfarsitul a fost cel care avea sa-mi confirme realitatea dezastrului si, inca odata, eternul contratimp.



N-a fost decat o tresarire undeva, in suflet. A fost o stralucire intr-o lume opaca, o aparitie pe care o sa o uit. O pedeapsa pentru cel ce-am devenit acum: crezand in lumea mea de piatra, uitand ca oamenii au suflet si ca serile de vara aduc intotdeauna amintiri, si ca intoarcerile exista. Intoarcerea acasa, pe care am visat-o intotdeauna, ramane deocamdata doar o utopie. Plecarile, in orice directie, sunt singurele lucruri concrete. Si cel mai dureros este ca, demult, prima plecare a tras dupa sine toate celelalte drumuri fara intoarcere. Ea mi-a povestit despre mine. Cu ea, dar fara refuzul ei de a-mi fi alaturi, as fi devenit altcineva. Dureroasa experienta a intoarcerii acasa s-ar fi incheiat poate, aici. Lipsa suferintei m-ar fi rupt de lupta fara sfarsit pentru supravietuire. Exista, in felul asta, un drum care continua. Un contratimp perfect, o bucla in tot acest Univers, care-mi deschide o cale pe care mai am de mers. Nu stiu daca voi ceda pe drum, sau o sa ajung la capat inainte sa-mi dau seama. Poate sunt deja la capat. Poate mai am de mers. Sunt ani in fata, de care nu stiu inca. Sunt zile in care, brusc, ma voi trezi si voi descoperi. Intoarcerea acasa exista. Dar nu acum, si nu aici.
Am inchis incet o usa si am lasat in urma dezastrul. Va fi poate o zi in care ea se va deschide si o sa fiu strigat. Si, conform acestui contratimp care functioneaza, cu siguranta in ziua aceea voi fi plecat demult. Voi fi departe, la alta usa.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


frumos, mi-a placut! am ins - de anisia la: 04/09/2005 20:53:36
frumos, mi-a placut!
am insa o nelamurire. spui aici asa Cred ca aveam sufletul atat de plin atunci, ca am simtit nevoia de o completare. Lipsea ceva, era un gol, aveam nevoie de trecerea ei prin viata mea. si ma intreb, daca sufletul ti-era atat de plin, unde mai era loc si pentru golul ce precizezi ca era in el?
#69627 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ai dreptate - de Dani I. la: 11/09/2005 15:46:39
nu pot sa-ti raspund, fiindca chiar ai dreptate. dar pot sa-ti spun ca si 100 de ani daca m-as fi uitat pe textul asta, nu as fi observat greseala.
#71320 (raspuns la: #69627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: