Buna, Silviu.

Biblia - cea pe care o avem astazi - este o carte a Bisericii. Ce inseamna asta? - Inseamna ca mai intai a fost Biserica (intemeiata de Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos) si apoi, in Biserica si in timp, s-a format Biblia.

Asadar, istoriceste vorbind, Biblia (si in special Noul Testament) s-a definitivat ca si carte prin secolul VI. Pâna atunci circulau in diferite Biserici locale diferite culegeri de "carti sfinte". In timp, cu lucrarea Duhului Sfant în constiinta Bisericii, au ramas in Noul Testament doar acele carti care s-au incadrat "perfect" in invatatura Traditiei (Traditie="ceea ce s-a crezut dintotdeauna, de catre toti si pretutindeni"), Traditia fiind acea invatatura orala primta de Apostoli de la Mantuitorul si transmisa apoi de ucenici ucenicilor lor (si asa mai departe) sub diferite forme (si cu anumite explicitari si dezvoltari in acelasi Duh), intre care cele scrise.

Ei bine, aceasta "Evanghelie a lui Toma" (ca si altele, numite azi "apocrife") nu a fost primita de Biserica in rand cu celelalte scrieri care cuprind Noul Testament pentru ca ea contine anumite invataturi care nu sunt "perfect" ortodoxe. Sigur, sunt multe lucruri frumoase acolo, dar amestecul poate fi uneori mai periculos decat raul evident.

Ti-am raspuns la nivel de principiu, nu intrand in detalii, ca asta e treaba specialistilor.

pr_iulian

Vezi, frate Sorine, câti mari duhovnici (toti cu adevarat sfinti!) ai citat si fiecare spune in felul lui!...

Dar pentru ca ultima data l-ai citat pe Parintele Paisie Olaru (care asteptam sa fie canonizat), sa-ti spun si eu o vorba de-a lui, oarecum mai potrivita decat cea pe care ai citat-o tu. Iata ce zice Parintele: "Sa nu treci de la un duhovnic la altul, pentru ca ce-ti da unul, iti ia altul"!!

Important este sa ramânem legati de un duhovnic si sa crestem cu ascultare iubitoare în "sistemul lui". Apoi toate vin la timpul lor. Si sunt convins ca duhovnicul tau cu timpul iti va da si dezlegare sa te impartasesti mai des, cum am vazut la parinti duhovnicesti care initial nu faceau asta (ca Parintele Sofian, de exemplu).

pr_iulian

P.S. Eu sunt bucuros ca Parintele Roman Braga - unul din cei mai apreciati duhovnici ortodocsi din America (vin la el de toate neamurile si din toate colturile!) - a scris acel articol...

parinte Iulian,
ce parere aveti despre Nicolae Steinhardt?

Una din misiunile parohiilor romanesti este sa pastoreasca romanii aflati in Franta.
Acestia insa dupa cum chiar dumneavostra spuneati apartin multor categorii. Dupa criteriul de generatie si rezidenta permanenta pot fi 2 largi categorii:
romanii stabiliti aici de mult timp sau nascuti aici care cunosc Romania din vacante pe de o parte, si cei veniti temporar aici care in mod normal locuiesc in Romania, pe de alta parte (muncitori sezonieri, cadre detasate, studenti, persoane "fara acte", functionari de stat, etc.). Pentru acestia din urma existenta parohiilor romanesti este fireasca si nu pune probleme. Caricaturizand, orice parohie din Romania, "importata" aici poate indeplini acest rol - semanand in acest sens cu parohiile speciale din campusuri studentesti, spitale, capele de pe langa gari, aeroporturi, etc. Pentru acestia problemele de identitate nu se pun, o biserica romaneasca asigura pentru ei continuitatea cultului, permanenta serviciului religios.
Problemele se pun pentru ceilalti. Aici intervine specificul de biserica a emigratiei. Un roman nascut in Franta si/sau care locuieste aici de ani buni de zile si pentru care perspectiva intoarcerii in tara este vaga si chiar tot mai indepartata are unele nevoi spirituale specifice.
Asimilarea poate merge, mai ales pentru a doua generatie sau pentru familiile mixte, pana la a renunta la frecventarea bisericilor romanesti. Acestia ori se convertesc "en douceur", pe nesimtite ajungand la practicarea religiei in cadrul parohiilor romano-catolice sau chiar deloc, avand convingerea ca doar in Romania, in Orient exista identitate orientala si deci nici o zbatere identitara aici n-are sens, fiind doar o palida imitatie a traditiei orientale.
Parinte, credeti ca bisericile romanesti (atat cea ortodoxa cat si cea catolica de rit oriental) trebuie sa se mai ocupe de romanii din aceasta categorie ? Sau invers, ei cum ar trebui sa procedeze ?
O cale, mai speciala, este extinderea "francofona" a ortodoxiei (sau a ritului oriental in general). Deja sunt tendinte: in primul rand existenta insasi a bisericii ortodoxe franceze, apoi liturghii (partial sau total) in limba franceza la bisericile romanesti. Parca in America se transeaza in favoarea acestei optiuni. Un semn este situl bisericii ortodoxe romane din America, www.roea.org, care este in engleza, dar care nici macar nu mai are varianta romaneasca ! Dar chiar si situl mitropoliei ortodoxe romanesti din Europa de Vest, http://www.mitropolia-paris.ro, dependenta de Patriarhia de la Bucuresti este in primul rand in franceza. Ce-i drept, are (inca) varianta romaneasca !
Va mai avea sens adjectivul "romaneasca" pentru aceste titulaturi ?
Un raspuns simplu ar fi: cat priveste ortodoxia, ea are vocatie universala, deci poate si trebuie, prin functia sa misionara, sa existe peste tot, cu celebrari in limba locului, dupa exemplul catolic. Si atunci traditia pur romaneasca are rost doar pentru romanii din a doua categorie de care vorbeam, cei veniti temporar ?
Sigur ca biserica greco-catolica la randul ei trebuie sa-si puna aceste intrebari. Dar pentru ea pare mai simplu: comuniunea sa cu biserica romano-catolica limiteaza framantarile spirituale. Dar e drept ca le accentueaza pe cele identitare...
Parinte, cum vedeti dumneavoastra biserica ortodoxa romana din Paris peste cateva decenii, dincolo de chestiunile ierarhice: mai degraba francizata, orientata spre pastorirea noilor generatii nascute aici sau pur romaneasca, cu legaturi puternice cu tara, inevitabil mai mult ocupandu-se de romanii "in tranzit" ?
Exista oare o cale de mijloc ?

Cu respect,

Valentin Vlad

Doamne ajuta Parinte! As dori sa stiu care este invatatura Bisericii Ortodoxe despre acele rugaciuni pentru cei adormiti numite Parastase si in ce stare de subzistenta a sufletului de dupa moarte aceste Parastase, ca rugaciuni ale Bisericii, isi produc efectul inaintea lui Dumnezeu? Va multumesc. Eduard.

Daniel si co-lunetisti,
Sarbatori Fericite !

Pentru mine "Nicolae Steinhardt" a fost intotdeauna Parintele Nicolae Stainhardt! Nu mai stiu cum am dat, intamplator cred, de Jurnalul fericirii, prin 1991-92, când ma "re-converteam" la crestinism..., dar stiu ca m'a sedus si impresionat. A devenit o carte de capatâi, iar autorul un fel de duhovnic. Chiar daca nu l'am cunoscut in viata, cartile lui (nu numai Jurnalul fericirii, ci si celelalte, chiar cele de critica literara) au devenit pentru mine surse de ghidare in viata mea crestina: in Jurnalul fericirii au auzit pentru prima oara de Filocalie, dar si de alti autori care mai apoi mi'au devenit apropiati sufleteste (ca Simone Weil sau G.K.Chesterton).
In putine cuvinte, Parintele Nicolae Steinhardt a fost unul din cei care m'au format.
Cred ca o sa'l vedem odata si'odata canonizat.
Pâna atunci, celor care'l iubim ni se cade sa facem cunoscute scrierile si viata sa.
Toate cele bune in Noul An.
pr_iulian

Sarbatori Fericite, Valentin Vlad.

Problematica identitatii românilor si ortodocsilor în Occident este foarte acuta. Si, desigur, exista opinii si puncte de vedere diferite.

Personal, eu cred ca dintru inceput e bine sa distingem între "biserici" (sau "parohii") si Biserica (cu majuscula). Biserica lui Hristos este una, parohiile si "bisericile locale" (traditiile locale) sunt mai multe.

Daca astazi sunt vreo 70-80 de mii de români in regiunea pariziana, este din cauza acestei "emigratii sociale", care insa nu va dura la nesfârsit. Totusi, cei mai multi dintre acesti oameni nu vorbesc aproape deloc sau foarte putin franceza. Asa se face ca noi, la Biserica Ortodoxa "Sfintii Arhangheli" din strada Jean de Beauvais (M. Maubert-Mutualité), facem practic toate slujbele in româneste, caci acesti oameni sunt marea majoritate a credinciosilor nostri. Dar la parohia "Sf. Parascheva si Sf. Genoveva" - http://www.geocities.com/orthodoxeroumain/ - cel mai adesea slujbele sunt si in româna si in franceza, uneori jumi-juma: asta pentru ca la aceasta parohie vin si franceji, plus ca si majoritatea credinciosilor inteleg aproape perfect franceza.

Acum, dincolo de situatii temporare (ca "emigratia sociala" româna in Spania, Franta sau Italia), dar si dincolo de procesul natural pe care'l descrieti - membrii ai familiei se casatoresc cu frenceji si catolici si familia schimba incet-incet de "culoare religioasa" - eu cred ca exista si alte cauze:

• lipsa catehismului (pentru copii si pentru adulti!) in bisericile românesti din diaspora
  
• lipsa noastra de discernamânt in a sti sa introducem treptat putina câte putina franceza in cult, pe masura necesitatilor adevarate (exemplu: cineva care a crescut in România, chiar daca e aci in Franta de 50 ani va prefera sa se roage in româna, pentru ca e limba profunzimii sale, a ceva unde atinge rugaciunea; pe de alta parte, copiii acestei persoane, nascuti in Franta, vor avea ca prima limba a profunzimii lor limba franceza - chiar daca in familie vorbesc româneste initial -, si vor prefera de fapt franceza, iar copii acestora din urma vor fi si mai putin "à l'aise" in româneste; si uite-asa oamenii nu mai vin la biserica si'si pierd radacinile)
  
• necesitatea profunda a oamenilor ce s'au format in România de a se ruga in româneste si, din contra, necesitatea românilor care s'au format (copilarie + studii) in Franta de a asculta slujbele in franceza.


In concluzie:

1. mie mi s'ar parea mai normal ca bisericile ortodoxe din occident sa se numeasca mai degraba cam asa: Biserica ortodoxa de rit bizantino-român Sfintii Arhangheli; sau: Biserica ortodoxa de rit bizantino-rus Sfântul Serafim de Sarov etc.
   
2. in privinta limbii de slujire, cred ca e normal sa fie mai multe parohii, fiecare cu specificitatile lor lingvistice:
   
   • in romaneste, pentru ca intotdeauna vor fi oameni in trecere sau pentru putina vreme la Paris, sau care pur si simplu vor sa se roage in româneste
     
   • si in romaneste si in franceza, pentru ca intotdeauna vor exista credinciosi cu familii mixte sau care sunt in aceasta perioada de trecere la limba franceza
     
   • si in franceza (cu micile specificitati retuale si traditionale românesti), pentru ca sunt deja membrii ai familiilor emigratilor mai vechi care ar veni mai degraba aci.



Cam asa vad eu lucrurile in principiu si pentru viitor. Nu stiu insa in ce masura s'ar si putea, cum si cand...



Toate cele bune.



pr_iulian

Celor doua mesaje pe care vi le-am trimis in cadrul acestui subiect, nu le-ati raspuns.
Altor mesaje (marii majoritati a celorlalte mesaje) le-ati raspuns.

Sunt nedumerit, si-atata tot.

La Multi Ani

sa-l intelegem.

nici mie nu mi-a raspuns la intrebarea
referitor la parabola maslinului:

de ce nu a primit ISUS ce si-a dorit?!

Buna Eduard.

Despre rugaciuni mai intai:

1. Ca lucrurile sa fie mai exact intelese, vreau a spun dintru inceput ca rugaciunea este o manifestare fireasca a iubirii (altminteri, ea nu e decât vorbe goale - sigur, insa, noi oamenii, suntem fiinte "amestecate" si nu e cazul sa intram in logica lui sau-sau). Astfel, rugaciunea e un fel de imbratisare (in duh), de fel de invaluire (in duh) a iubirii. Si cum iubirea si duhul transcend acestea lume materiala, rugaciunile "penetreaza" distantele si timpul si aceasta lume.
   
2. Cand e vorba de "rugacinile Bisericii", mai intervin niste nuante. E vorba de rugaciunile unei comunitati care formeaza Trupul lui Hristos in acel loc. Rugaciunile din biserica/parohia mea sunt cu adevarat rugaciunile Bisericii lui Hristos, ale Miresei lui Hristos.
   

Despre moarte, rai-iad, starea sufletului:

• Pentru noi, crestini, moartea este doar o trecere, iar raiul si iadul sunt in primul rând niste stari: starea de iad (omul îl refuza pe Dumnezeu - cam cum au facut si fac duhurile rele, demonii) sau starea de rai (omul, cu pacate si patimi si lipsuri cu tot, îl primeste pe Dumnezeu, e cu fata la Dumnezeu).
  
  La aceste lipsuri si patimi si pacate se refera Apostolul când spune dupa moarte sufletul va trece ca prin foc: sufletul trece in lumea duhurilor cu toate ale lui, cu toate atasamentele lui fata de aceasta lume trecatoare; si, acolo, el e "sfâsiat" de o lupta interna a sa, intre doua vointe si tendinte: intre tendinta pusa de Dumnezeu in om, ca sufletul sa "urce" (limbajul e obligatoriu impropriu) catre El, si tendinta sa proprie ca sa ramâna cu lucrurile de care s-a atasat în aceasta lume. Sufletul se va gasi in fata iubirii lui Dumnezeu care va arde toate aceste atasamente, intrate in noi insine (cum arde doctoul niste negi, niste veruci); si asta doare, cu atat mai mult cu cât aceste atasamente sunt mai adânci si mai puternice. Dar sunt niste legaturi care trebuie sa fie taiate...
  
• Ei bine, pentru acestea trebuie sa fie sufletul pregatit, iar noi, fiecare dintre noi, ar trebui sa avem constiinta de a-i ajuta pe semenii nostri sa inteleaga si sa treaca peste, sa treaca cu.
  
• Aceasta pregatire se face, în mod normal, într-o viata: in general, daca te uiti in jurul tau la oamenii mai in varsta, cei mai multi dintre ei deja au ajuns la o anumita constiinta a desertaciunii ("desertaciune sunt toate câte nu ramân dupa moarte" - zice o cântare de la înmormântare). Apoi, întreaga viata crestina este o viata cu Hristos cel mort si înviat, Dumnezeu adevarat si om adevarat.
  
• In sfârsit, Biserica are o suma de rugaciuni in pragul mortii si imediat dupa moarte. Aceste "rugaciuni" sunt mai mult decat rugaciuni: sunt niste ritualuri (uneori complexe), in care se citesc (sau se cânta) texte din Scripturi sau "poeme" care ajuta sufletul pe acest drum (si adesea, îi ajuta si pe cei care participa la aceste slujbe sa inteleaga mai bine si sa'si indrepteze viata).
  
• Când noi spunem ca omul este trup si suflet (sau: trup, suflet, duh), în fapt nu vorbim de niste "parti" ale omului. Sufletul si trupul sunt atât de strâns unite, ca putem spune ca sunt una. Ei bine, când vine vremea ca sufletul sa se desprinda de trup, nu e usor:
  
  • omul poate fi speriat
    
  • omul poate fi debusolat de intrarea intr-o lume cu care nu s-a facut familiar deja din aceasta viata
    
  • omul are lipsuri, pacate si patimi
    
  • omul, din cauza acestei strânse uniri intre trup si suflet, sufera o "desfacere" treptata
    
  
  
• Relativ la aceasta "desfacere", "desprindere" treptata a sufletului, Biserica are o suma de traditii, pentru care face slujbele parastaselor la 3 zile, la 40 de zile, la un an (am enumerat doar acele termene pentru care traditiile converg):
  
  
  
  • Se zice deci ca 3 zile sufletul sta primprejurul corpului
    
  • Se zice deci ca apoi, pâna la 40 de zile, sufletul calatoreste prin toate locurile prin care a fost in viata, rememorandu-si tot trecutul (si in a 40-a zi s-ar produce o "judecata partiala" - insa aceasta inca ar trebui explicata, ca nu e deloc un soi de judecata de tribunal...)
    
  • La 1 an (si apoi in fiecare an) sunt pomenirile anuale care exista in multe traditii religioase.
    
  
  
• Mai se face apoi, dar nu e un obicei general, la câtiva ani de la moarte, cam când se socoteste ca descompunerea s-a implinit desavarsit (în România la 7 ani, ca e mai umed, în Grecia la 3 ani, ca e mai uscat), o pomenire mai speciala, cu un ritual de dezgropare solemna a ramasitelor (a oaselor), care sunt unse cu mir, in semn de respect pentru trup, creatia lui Dumnezeu, si sunt puse la locul lor. E si o modalitate indirecta prin care se descopera sfintenia unor oameni (ramasitele unor oameni sunt bine-mirositoare, fac minuni etc.).
  

In final, acum cred ca intuiesti si singur care e rolul si folosul acestor rugaciuni si ritualuri pentru cei adormiti:

• ne rugam Domnului pentru ei
  
• ii ajutam, ii sustinem (dar nu bocind, obicei pagân din unele locuri, care în fapt îi trage oarecum în jos)
  
• ne ajutam pe noi insine
  

Doamne ajuta.

An Nou plin de bucurii !

pr Iulian

La Multi Ani, frate papadie67.

Iarta-ma, ca nu te'am nedreptatit cu intentie.

Ma grabesc sa-ti raspund înca din anul asta, ca sa nu ma apuce Anul Nou cu datorii, cum zic babele! :)

Pentru vizitatorii noi, aceasta era problema pusa de dumneata:

M-ar interesa sa stiu cum vedeti evolutia Bisericii noastre in context mai larg, mondial, in ultimii zece ani:

- dpv "cantitativ" creste - presupun, odata cu stergerea restrictiilor/persecutiilor impuse in fostele tari comuniste. Dar ma-ntreb daca stiti ceva despre raportul dintre cei care-o parasesc in favoarea altei religii, versus reciproca, in ultimii ani, in lume.

- dpv "calitativ", cum se reflecta cresterea numarului Romanilor credinciosi SI practicanti - din tara si nu numai - precum si a libertatii de exprimare, in felul cum preotii isi indeplinesc astazi menirea si isi urmeaza vocatia. Ma refer mai ales la implicarea in societate (Nu politica!), la caritate, la prezenta printre nevoiasi, la "pecuniar", la auto-curatirea Biericii de uscaturi, etc...si poate mai putin la construirea de noi locashuri.

Exista un semnificativ progres calitativ...iar daca nu, in cat timp credeti ca va apare?

Intreb deoarece nu de mult, fiind in tara, am vazut si bune si mai rele, fara sa reusesc a-mi da seama care-s predominante.

Asadar:

Situatia fiecarei tari si regiuni e unica. Iar intre tarile lagarului comunist, România are o situatie aparte. Sa incep insa cu celelalte tari ortodoxe ale lagarului:

• Albania: dezastru-dezastru; pur si simplu trebuie sa'i cauti cu lumânarea pe crestini si pe clerici
  
• Serbia: un popor descrestinat, dar o ceata de episcopi si preoti foarte buni si activi
  
• Bulgaria: jale, ca bisericile au fost distruse in mare masura
  
• Rusia: cel mai tragic, pentru ca cei vreo 80 de ani de comunism au facut sa fie o ruptura de generatii, incat sunt generatii complet atee; persecutia mult mai intensiva, distrugerile mult mai mari
  

In România comunismul a durat doar 45 de ani:

• nu s-a produs ruptura intre generatii
  
• biserici s-au distrus mai ales in Bucuresti (in alte zone chiar s-au construit altele noi, ceea ce pare incredibil..)
  
• cultul nu a fost interzis, ci doar descurajat; ceea ce a fost interzis e: misiunea Biserici (predicarea in exteriorul bisericii, misiunea sociala etc.)
  
• oamenii isi botezau copiii in ascuns (chiar si politrucii, de multe ori!)
  
• bunicele ne-au invatat "Inger, ingerelul meu" si "Tatal nostru"
  

Totusi, institutia Bisericii s-a procopsist in acesti ani cu ofiteri sub acoperire - mai putini decat s-ar crede, dar care, din nefericire!, sunt inca acolo, ca noi nu am avut o lege de adevarate deconspirare a Securitatii ca politie politica.

Acesta fiind tabloul, se vede ca noi totusi nu am fost asa de rupti de credinta (ca rusii); plus ca suntem in majoritate botezati. Deci era de asteptat acea "revenire la credinta", dupa revolutie.

Dar, cum ziceam mai sus, predicarea, invatarea credintei erau interzise. Asa se face ca foarte multi dintre ortodocsii români au un foarte mic bagaj de cunostiite despre credinta lor. Ei au ramas tot la nivelul a ceea ce ne-au invatat bunicutele noastre binecuvantate.

Sigur ca, in aceste conditii, Biserica apare uneori deceptionanta: plina de uscaturi, crestini ignoranti, popi care nu fac nimic decat sa se intereseze e bani etc.

In final, pentru viitor, eu cred ca desi ultimele statistici tocmai au aratat ca numarul ortodocsilor din România a crescut inca (!), eu cred deci ca pe viitor vor scadea.

Om vedea insa. Nu sunt nici profet, nici mare analist.

pr Iulian

P.S. Nu prea imi plac astfel de subiecte ca declanseara certuri si pasiuni. Imediat se va gasi cineva sa-mi spuna: "Stiti, parinte, din decembrie nu a fost o revolutie, ci o lovitura de stat" sau alte lucruri de'astea... Toate cele bune.

Buna ziua!

Am citit cu interes explicatiile privitoare la invataturile si practicile Bisericii Ortodoxe in legatura cu cei care au murit. Totusi, am cateva nedumeriri la care m-as bucura sa primesc raspuns din partea pr. Iulian.

Eu sunt inginer de profesie si, daca totul merge bine, spre sfarsitul anului imi voi termina teza de doctorat in inginerie electrica. Pe langa aceasta, sunt foarte pasionat de citit. Printre altele, am citit si Biblia, deoarece cred ca orice om, care se respecta si vrea sa aiba o buna cultura generala, trebuie sa o citeasca. Orice s-ar spune despre ea, Biblia a fost si este cea mai raspandita si citita carte din lume, a influentat cel mai mult omenirea si doar un ignorant in materie de cultura poate sa spuna ca nu este interesat sa o citeasca.

Dar, sa revin la subiect. Mi se parea normal ca explicatiile pe care le-ati dat sa fi fost sprijinite de niste texte din Biblie. Prin urmare, as dori sa aflu ce argumente biblice aveti cand faceti urmatoarele afirmatii:
- sufletul trece in lumea duhurilor (...) si, acolo, el e "sfâsiat" de o lupta interna a sa. (...) Sufletul se va gasi in fata iubirii lui Dumnezeu care va arde toate aceste atasamente
- Biserica are o suma de rugaciuni in pragul mortii si imediat dupa moarte. Aceste "rugaciuni" (...) ajuta sufletul pe acest drum
- omul, din cauza acestei strânse uniri intre trup si suflet, sufera o "desfacere" treptata
- referitor la aceasta "desfacere", "desprindere" treptata a sufletului, Biserica are o suma de traditii, pentru care face slujbele parastaselor la 3 zile, la 40 de zile, la un an (am enumerat doar acele termene pentru care traditiile converg)

Invatatura Bibliei este ca "orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori" (Deu 17:6, Mat 18:16, 2Co 13:1, etc). Biserica Ortodoxa spune ca invatatura si practicile ei se bazeaza pe Biblie si pe Sfanta Traditie. Cum se procedeaza, insa, atunci cand Biblia si Traditia (sau traditiile, asa cum ati mentionat) nu converg, ba chiar exprima opinii contrare?

Cum raspunde Biserica Ortodoxa la acuzatiile protestantilor si neoprotestantilor, care spun ca ritualurile pentru cei morti sunt de origine pagana si au fost imprumutate din religiile orientale?

Cand este vorba de deosebirile dintre Biblie si Sfanta Traditie, cum se aplica invatatura apostolului Pavel din Galateni 1:8-12?

Cata greutate au principiile biblice in invatatura Bisericii Ortodoxe? Exista principii biblice care astazi sunt depasite, sau Biblia continua sa ramana autoritatea suprema, cand este vorba de credinta crestina?

V-am scris din punctul de vedere al cuiva care este in cautare sa se documenteze atat cu privire la invataturile bisericilor traditionale (ortodoxa si catolica), cat si cu privire la invataturile bisericilor protestante si neoprotestante.

Am acasa mai multe traduceri ale Bibliei: romana, franceza, engleza si spaniola. Pentru varianta romana, prefer traducerea facuta de Cornilescu. Chiar daca nu este populara printre clericii ortodocsi, consider ca limbajul este mult mai apropiat de limba romana moderna, care se vorbeste astazi in Romania, decat cel al traducerilor care poarta sigla Sfantului Sinod de la Bucuresti. Mai mult, aceasta traducere se poate gasi si in format electronic, devenind astfel si mai interesanta cand se doreste gasirea rapida a locurilor in care Biblia trateaza un anumit subiect.

As dori sa stiu, de ce Biserica Ortodoxa se incapataneaza sa accepte traducerea lui Cornilescu, care a fost un student si absolvent eminent al Facultatii de Teologie ortodoxa din Bucuresti, si continua sa puna in vanzare traducerea lui Gala Galaction si alte traduceri de acest gen, care utilizeaza o limba romaneasca arhaica, plina de exprimari slavone, pe care nici acum 150 de ani nu le mai gaseai in limba romana vorbita in popor si care fac lectura Bibliei deosebit de plicticoasa si neatragatoare. Este oare o strategie a Bisericii Ortodoxe Romane prin care urmareste sa-i tina pe oameni departe de Biblie, astfel incat preotii sa poata da orice fel de invataturi, fara ca cei care-i asculta sa-i poata verifica? Daca nu ai o traducere a Bibliei in limba pe care o vorbesti zilnic, cum se pot implini cuvintele din Ps 119, care spun "Mă desfătez în orînduirile Tale, şi nu uit Cuvîntul Tău. (...) Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sînt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decît mierea în gura mea!" ?

M-as bucura daca as primi raspunsuri la aceste intrebari.

Cu respect,
Tavi

Trebuie sa recunosc ca mesajul Dvs. mi-a creat o stare de nedumerire caci se stie ca la Slujba inmormantarii, preotul pecetluieste groapa pana la a doua venire a Domnului Hristos...Atunci cum se impaca aceasta pecetluire cu ceea ce Dvs. spuneti referitor la ritualurile de 3 sau 7 ani de miruire a osemintelor...?????

Parinte, Dumneavoastra sa ma iertati, va rog, pentru nerabdarea-mi. Multumesc mult pt raspuns.

Cu Bine si cu Fapte:

Doamne-ajuta!

Doamne ajuta in Noul An, Tavi.

Ortodocsii si catolicii si protestantii si neoprotestantii si si si se cearta de nu stiu câta vreme. Au scris biblioteci întregi unii contra altora. Puteti sa le gasiti. Pe mine aceste dispute si "argumentari" nu ma intereseaza aici. Credinta e altceva: e în primul o încredintare interioara, o convingere interioara, venita dintr-o experienta vie a vietii cu Domnul tau.

Stiu ca poate fi frustrant, dar eu în aceste limite aleg sa pot aceste discutii. Imi pare rau, nu asteptati un raspuns din partea mea aci. Sunt alte forumuri unde o puteti face:

• http://groups.yahoo.com/group/dialogevanghelicortodox/
  
• http://groups.yahoo.com/group/religieteologiespiritualitate/
  
• o lista puteti gasi în http://dmoz.org la subcategoria "World: Română: Societate: Religie şi spiritualitate: Creştinism: Ortodoxism: Forumuri, grupuri, liste de discuţii"
  

As dori totusi sa repet ceva ce am mai spus pe acest forum, relativ la Biblie si Traditie.

De la moartea Mântuitorului si pâna la compunerea primelor scrieri inspirate, învatatura crestina s-a transmis prin viu grai. Din aceasta transmisie orala s-a nascut ceea ce mai apoi numim Noul Testament (Evanghelistul Luca zice in prologul evangheliei sale ca a studiat toate documentele despre Iisus ce a putut gasi). Care va sa zica, Noul Testament s-a nascut din aceasta Traditie. Traditia este aceasta învatatura a Mântuitorului, a Apostolilor si a urmasilor lor fideli care s-a crezut dintotdeauna, de catre toti si pretutindeni. Iar Noul Testament face parte din ea. Sigur, în timp Parintii Bisericii (au explicat într-un alt mesaj ce sunt "Sfintii Parinti ai Bisericii"...) au explicitat anumite lucruri, fara sa se îndeparteze de la spiritul predicii Mântuitorului si a Apostolilor. Fara de îndoiala ca în unele explicitari ale Sfintilor Parinti sunt lucruri ce le putem numi "pareri teologice". Dar ceea ce, în decursul timpului, consitiinta Bisericii a primit, aceea este pentru noi Sfânta Traditie (pentru altii, treaba lor).

Toate cele bune!

pr Iulian

...a fost ocupat cu sarbatorile...A umblat din casa in casa asa cum ii sade bine unui preot.

Oare trditia ortodoxa prin sfintirea anumitor lucruri si a apei este conform voii lui Dumnezeu? Sau aceste obiceiuri (taine)ajuta ca niste trepte vazute spre sfintire?
Ma numesc Otilia Gheorghita,crestina ortodoxa,absolventa a Fac . de Inginerie Resita.

Desi in general idea cu stampila este destul de raspandita in lumea de azi, totusi cred ca in aceasta situatie biserica nu prea are ce decizie sa ia .Lucrurile sunt destul de clare.
Fiecare individ este(sau trebuie sa fie) fara indoiala(sper) liber sa aiba propriile decizii si optiuni, dar in acelasi timp trebuie sa-si asume si responsabilitatiile, in primul rand fata de relatia sa cu divinitatea.Iar aici cred ca e o problema.
Nu la ceilalti trebuie sa caute acceptare si nu noi trebuie sa punem stampile.Problema e mai serioasa de atat si intr-adevar un pic misterioasa.

Buna, Otilia.

Cuvintele au fost inventate ca sa ne intelegem cu ele, dar uneori ne si baga in ceatza.

Cred ca intrebarea ta e leagata de fapt de o confuzie terminologica, provenita dintr'o imprecizie obligatorie a termenilor si sintagmelor legate de viata spirituala.

Cand vorbim de "sfintirea anumitor lucruri", termenul "sfintire" e prea puternic (sau rezoneaza prea tare in mintea noastra) fatza de realitatea pe care o acopera. In general, sinonimul pentru "sfintire" ar fi "consacrare", care e mai inteligibil pentru omul de azi; exemplu: "acest caiet mi'l consacru pentru a'mi scrie jurnalul".

Tot asa, Biserica (nu doar preotul, in mod magic), prin preot (investit cu un "ceva" primit de la episcopi ce au primmit de la inaintasii lor episcopi etc, care au primit de apostoli, care au primit de la Domnul), deci prin preot si toata comunitatea impreuna cu el, consacra anumite obiecte cultului. Astfel, fiind ele consacrate unei lucrari de sfintire, spunem ca sunt "sfintite".

Acum, mai sunt si alte feluri de "sfintiri", care au alte nuantze.

Cand vorbim, bunaoara, de "sfintirea darurilor de pâine si vin" (aduse la Sfânta Liturghie), termenii folositi sunt: "sfintire", "consacrare", "binecuvântare", "prefacere" (prefacerea pâinii si a vinului în Trupul si Sângele Domnului prin invocarea Duhului Sfânt la Sfânta Liturghie). Vezi, e greu de spus care din termeni ar fi cel mai just (îi folosim pe toti, în fapt!), dar percepem o realitate duhovniceasca reala acolo.

Ori, cand vorbim de "sfintirea apei" (ma gândesc ca de'aci a venit întrebarea, ca a fost Boboteaza acum câteva zile), iarasi sunt niste nuantze particulare. In slujba de "sfintirea mare a apei" care se face la praznicul Botezului Domnului se vorbeste de "sfintirea apelor". E vorba de un fel de binecuvantare a zilei celei mari (cum e binecuvantata ziua Pastilor, si noi simtim asta, ca produce ceva in sufletul nostru). Dupa vechile traditii, in ziua de Boboteaza, preotul si comunitatea ieseau la un izvor si acolo faceau slujba. Dar în acea zi apele toate erau binecuvantate ("sfintite") cu binecuvantarea zilei aceleia mari (considerata cea mai importanta praznuire dupa cea a Pastilor), cu ceva foarte real, la un alt nivel de realitate, cel spiritual.

Ar mai fi si alte nuantze, desigur, dar important e sa vedem ce e "in spatele" (sau, mai exact, "in interiorul") ritualurilor.

Toate cele bune.

pr. Iulian

P.S. Despre o astfel (si altfel) de imprecizie terminologica vorbeam candva intr'un mic eseu "Un aspect al mijlocirii", ce sa gaseste la mine pe site, la capitolul eseuri: http://www.nistea.com/eseuri.htm

Stimate Parinte,
Va multumesc pentru ca ati raspuns atat de repede nedumeririi mele.Faptic, trairile mele interioare se raporteaza mult pe pildele biblice,insa viata de rutina ma face sa constat ca exista multe sentimente care nu sunt conforme crestinismului. Recent am constientizat ca mai mult ma doare o nedreptate care de fapt mi-a ofensat orgoliul,decat ca prin acea intamplare legea lui Dumnezeu a fost incalcata.Ma iertati ca va retin din pretiosul timp cu astfel de dezvaluiri.Ma bucur f. f. mult ca exista pe Net posibilitatea de a gasi prin acest mod ,cu ajutorul dvs. multe raspunsuri care sunt pt. noi o altfel de hrana.
Va multumesc inca odata pt. grija de a-mi raspunde.
Cu mult respect,Otilia

Dezgroparea ramasitelor in ritualul de mirungere al lor nu este o profanare de mormant, ci o dovada de respect. Totusi, aceasta nu e o paractica generala în Biserica Ortodoxa.

In tot cazul, trupul se intoarce din cele din care a fost luat (pamant, humus, materia fizica "grosiera" in general - pentru cazurile de "ingropare in mare/ocean"), si nu trebuie luata ca imagine exacta profetia lui Iezechiel (cap 37) cu invierea mortilor. E o profetie a invierii mortilor, nu o descrierea exacta a ceea ce va fi, ca asta nu putem sti. Inchipuiti-va ca toti care mergem in paman sau in mare (sau cei care cativa care sunt deja in spatiul cosmic, sau cei care au fost arsi etc), ne imprastiem peste tot (nu vreau sa fiu sadic ori morbid cu descrierile...). Apoi, cand va fi sa inviem, nu stim exact cum va fi, cum ne vom "aduna"... Unii teologi ortodocsi - intre care marele teolog de origine rusa Vladimir Lossky - vorbesc de o "pecete a persoanei" pe toate cele ale omului. Persoana umana este unica, si ea cumva marcheaza, lasa o pecete a persoanei (a "ipostasului") pe fiecare "celula" a sa, astfel incat la inviere persoana isi va "chema" ce e al sau... Bun, e o parere teologica, dar care da o idee despre problematica.

Asadar, toate acestea fiind zise, pecetluirea gropii la inmormantare nu e "un nod deasupra mormantului", ci un semn vazut al desprinderii acelei persoane de cele materialicesti pana la invierea cea de obste. E pecetluirea acestei "desprinderi", daca vreti, atat pentru cel care si'a dat duhul, cat si pentru cei apropiati care participa la inmormantare.

Toate cele bune in noul an.

pr. Iulian

Se practica idolatria in zilele noastre?Si daca da,in ce situatii poate fii interpretata ca atare?

Cineva intreba aici de ce nu a primit Iisus ceea ce voia de la maslin. Mie mi se pare ca problema nu s-a pus asa ci cu totul altfel. Parintele Steinhardt spune ca nu este nimic rau in faptul ca maslinul nu a avut roada: fiecare lucru are un soroc, lasat chiar de Cuvant inca de la Facerea lumii. Ca si multe alte lucruri facute de Hristos se pare ca avem de-a face cu un anume talc, o parabola mult mai voalata: maslinul suntem fiecare din noi iar fructele lui sunt faptele bune si virtutile crestine. Hristos ne cere sa le rodim mereu, sa incercam sa nu spunem ca timpul rodirii noastre nu a venit.Cred ca acesta este adevaratul inteles: nu exista un anume timp pentru faptele bune!Orice clipa trebuie sa fie un prilej de a purta fructe.

intreba cineva daca se practica idolatria in vremurile noastre... eu cred ca mai mult decat oricand si ma gandesc la faptul ca ma privesc in oglinda si imi place ce vad iar daca nu-mi place incerc sa fac acea imagine mai buna... iubirea de sine este o oarecare idolatrie! apoi televizorul, internetul este ceva de care nu ma pot lipsi... este ceva ce iubesc! si astfel l-am inlocuit pe Dumnezeu! ... si apoi cand suntem "tineri" vedem tot felul de "staruri" care ne devin adevarati idoli... vrem sa devenim ca ei!... si ar mai fi multe exemple.

Parinte, in contextul celor relatate la http://www.expres.ro/investigatii/?news_id=144253
pana unde ar trebui sa mearga "ascultarea"? Cand ierarhia e corupta, ascultarea mai este o virtute?

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare." (sic)

Am citit "investigatia" Evenimentului zilei, Daniel.
Plus ca mai stiu si eu lucruri asemanatoare. :D

Primul meu gand dupa lectura cred ca a fost acela ca cei doi preoti au fost caterisiti pe buna dreptate, dar pe o alta dreptate decat cea afirmata.
Desigur exista coruptie in Biserica, in masura in care Biserica este si o institutie (cei care vor sa o reduca la asta spun cu dispret: BOR). Dar de aci pana la a te judeca in tribunalele lumesti preot cu episcop, scuza'ma, asa ceva e inadmisibil. Deja Sf. Apostol Pavel pune in garda pe crestinii simpli contra unei asemenea intreprinderi rusinoase. Cu atat mai rusinoase pentru un preot...
Deci, eu socot ca dpdv al legii duhovnicesti care guverneaza in adevar cele ce se petrec in viata noastra, Dumnezeu a ingaduit ca cei 2 preoti sa fie caterisiti pentru ca au scurmat prea mult in scârna. Aceasta e viziunea cu adevarat folositoare de suflet.

Acum, ca sa extrapolez, eu cred ca problema coruptiei in Biserica e legata strâns de problema institutiei Bisericii.
Aminteste'ti ca deja in grupul ce s-a format in jurul Mantuitorului s-a cristalizat institutia, caci aveau un ... casier, care tinea banii grupului, iar in grup exista o oarecare ierarhie.
Pentru noi, ca si crestini, institutia e viciata (sau sortita esecului) de la inceputul ei "crestin". Dar nu avem ce face - trebuie sa traim cu ea.
Ei bine principalele ispite ale institutie sunt, dupa cum se vede din exemplul prototipal: banii si puterea. Cu ispita banilor avem cazul lui Iuda (ce s-a pierdut definitiv pe sinem desi nu era la mijloc numai o chestiune de bani), cu ispita puterii avem alte marturii din Noul Testament: fiii Tunetului la un moment dat, Petru chiar etc.

Daca recitesti povestea celor 2 preoti o sa vezi ca tocmai acestea sunt si ispitelor celor pe care ei ii acuza, dar poate si ale lor insisi: banii si puterea (orgoliul).

Deh!
Domnul cu mila.
Fiecare le avem pe ale noastre.

In fine, ca sa revin la intrebarea ta punctuala, ascultarea trebuie pusa in legatura cu aceasta viziune a legii spirituale, iar nu cu viziunea ce vrea sa o impuna duhul cel rau al institutiei.

Toate cele bune.
pr_iulian


P.S. Daca cineva se intreaba ce e de facut, sa nu uitam principiul: "Nu reformam oamenii prin institutii, ci institutiile prin oameni".
;-)

Parinte, tare bine imi pare ca te avem printre noi, si ne mai "miruiesti" oleaca cu stiinta matale.
Ce vreau eu sa te intreb, ca pe un parinte care stie obiceiurile de aici, de acasa...Eu zic ca cei plecati sunt/par mai bisericosi decat noi, ca merg la biserica duminica, la liturghii, parca parca sunt mai apropiati de Dumnezeu si mai smeriti decat cei de acasa.
Mie imi pare ca ceea ce se intimpla aici este un pic...fortat.
incepand cu o nunta:-o serie de obiceiuri traditionale! cu nuneasa cu turta miresei cu...
o inmormantare -Doamne! - trei zile cu decedatul in casa!, lume la priveghi, vine/pleaca, bea/maninca de nu ai timp nici sa iti jelesti cum iti vine mortu', miroase toata scara a tamiie si a mort, pomeni peste pomeni la 6 saptamini, la an, cu haine noi date de pomana, cu vase si masa intinsa...simbata mortilor, posturi de luni/miercuri/vineri...nu se maninca de dulce/carne - dar nici branzeturi!-nu se spala in zilele de post/ sambata e 'rau de urat!', duminica nici atat

Cei din strainatate au aceeasi viata ca si aici -din acest punct de vedere? sau se intimpla ceva cu ...noi?

Mai intai o marturisire: sunt agnostic. Motivul: prea multe contradictii intre teoria si practica religiilor, prea multa manipulara psihologica, prea putina logica si marturie istorica.

Am totusi o intrebare, cred eu foarte relevanta, indiferent de credinta mea. Cum explicati d-voastra uzul icoanelor cand Sfanta Scriptura zice negru pe alb in Deutoronom:

"Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a celor ce sunt sus in cer, sau jos pe pamant, sau in apa si sub pamant."

Cat despre explicatia oficiala a bisericii ortodoxe, am citit despre al doilea consiliu de la Nicaea (http://en.wikipedia.org/wiki/Seventh_Ecumenical_Council), dar eu consider ca argumentul logic in spatele adoptiei icoanelor este gresit. Adica, au gandit ei ca daca este folosita imaginea lui Iisus pe cruce, atunci putem folosi si alte imagini. Problema este ca insasi folosirea imaginii lui Iisus pe cruce este o greseala, in contradictie directa cu Deutoronomul, deci restul argumentului este gresit din start.

Ironic este ca dintre toti adeptii fruntasi ai lui Yahweh (YHWH), nu ortodocsii, nici catolicii, si nici protestantii, ci doar cenusareasa familiei, musulmanii, si cateva culte minore respecta cu adevarat porunca lui Yahweh.

ce parere aveti despre stirea Evenimentului zilei, despre
moastele Sfantului Gheorghe care se afla in Romania?
http://www.expres.ro/topstory/?news_id=144950

Hai sa privim un pic credinta asa cum o simtim fiecare pentru sine.
De cand este omul pe pamant, curiozitatea si setea de cunoastere nu s-a epuizat, ba din contra, a devenit din ce in ce mai mare.
Omul in general a incercat sa imortalizeze pentru aducerea lui aminte tot ce i s-a parut curios sau l-a speriat ori i-a placut.
Acum lucrurile stau putin altfel pentru ca omul a transformat acest fenomen in arta.
Aceste icoane pe care le privim nu reprezinta decat arta si spiritual nu inseamna decat acea poarta directa catre Dumnezeu sau catre Sfinti.
Nu trebuie luat ca un pacat faptul ca avem o cale prin care(parerea mea personala) poti arata fapte petrecute si minuni savarsite de catre Mantuitor, copiilor care, te rog sa ma corectezi daca gresesc, daca le povestesti despre ele fara sa aiba o ilustrata, tind sa cred ca nu le prea trezesti interesul.
Acum incerc sa -ti prezint un alt aspect, poate mai convingator.
Daca incerci sa descri ce inseamna Dumnezeu la ce te gandesti?
La frumos, la liniste sufleteasca la siguranta.
O icoana poate fi arsa caci ceia ce reprezinta nu arde si nu piere nici o data.
Daca vrei sa crezi cu inima si cu sufletul, poti fi musulman, catolic ortodox, protestant, nu conteaza ce, in sufletul tau gasesti linistea aceia de care ai nevoie vital.
Daca simti ca-ti pierzi credinta, acea icoana este acolo in locul unui sfatuitor pentru a-ti aduce aminte.
Parca parintele Cleopa spunea la o predica " INCEARCA SA GASESTI ADEVARUL IN SUFLETUL TAU SI CAND AI SA-L GASESTI AI SA-L CUNOSTI PE HRISTOS".
Nu mai incercati sa gasiti explicatii inutile pentru adevar, pentru ca ADEVARUL este pretutindeni.
Am incercat sa-ti spun si parerea mea.
Te salut cu deosebit respect Ionel.

Atunci cand ai realizat ceva, sa-i multumesti lui Dumnezeu ca ti-a dat inteligenta necesara si ai putut sa realizezi lucrul la care te-ai gandit.Sa nu zici "Vai, ce grozav sunt eu! Uite ce lucrare minunata am facut !" Daca ai facut ceva, de fapt Dumnezeu l-a facut prin intermediul mainilor tale. Pe EL sa-L slavesti si nu pe tine.

Felicitari!
A vorbit sufletul tau, nu ratiunea care poate fi "smintita", pacalita, inselata.
Continua asa, si incearca sa ii intelegi si sa-i indrumi astfel si pe cei din jur (chiar daca ti se par neimportanti, neintelegatori, etc.).

sa stiu daca se poate cand incepe Postul Pastelui
si cand are loc noaptea de Inviere dupa calendarul
crestin-ortodox

Buna, athos.

Începând de saptamâna aceasta nu se mai manânca carne (saptamâna brânzei sau saptamâna alba, ca se consuma doar lactate si oua), apoi de saptamâna viitoare începe propriu-zis Postul Pastilor.

Anul acesta Invierea cade pe 11 Aprilie.
Poti sa gasesti datele mobile ale anului bisericesc (Pasti, Inaltare, Rusalii, postul Sfintilor Apostoli etc.) la adresa http://www.goarch.org/en/chapel/cssMovables.asp

Pentru "sfintii zilei" am pus de curând un script util si frumos (cu trimitere la o pagina mai dezvolatata: sinaxarul zilei, dupa minee) la mine pe site: http://www.nistea.com/

Doamne ajuta.
pr_iulian

Parinte eu prima data aud de dumneavoastra dar activitatile care imi sunt prezentate ca le faceti ami axprima un adanc respect dar totusi ma framanta o intrebare cum ar putea ortodoxia un rit vechi sa ne salveze pe noi romanii intro lume noua in care vechiul nu se poate ambina cu noul singurul lucru care a ramas sal faca ritul nostru e sasi faca transfuzie de singe proaspat si haine noi (o noua concepitie o noua idiologie mai aproape de omul modern si de romanul care nu se vra a ramane an urma.

Te înseli, cinstirea icoanelor nu înseamnã credinta în obiectele care sunt ele. A se vedea si cartea Pãrintelui Vasile Rãdutcã "Ghidul crestinului ortodox de azi" (Editura Humanitas, Bucuresti).

Prietene, sint de acord cu tine, Dumnezeu care este spiritual nu are nevoie de o imagine inchipuita de om, Asa ca daca te rogi si te incurajes sa faci asta, roagate unde esti caci, El este acolo cu tine si iti garantez caci El te aude.

Buna, frate anonim.

Mesajul tau ma trimite cu gândul la o veche dar inepuizabila discutie, anume aceea a raportului între traditie si inovatie. Problematica aceasta a izbucnit în România de mai multe ori cu putere, obligând pe multi literati, artisti, psihologi, filosofi, teologi etc. sa ia pozitie. Ramuri derivate ale acestei problematici ar fi, într-o enumerare incompleta:

• problema specificului national (pe care au abordat-o mai toti gânditorii români)
  
• national si universal
  
• traditie si inovatie în arta si literatura
  
• traditie si înnoire în Biserica Ortodoxa
  

Pentru partea neteologica a problemei dezbaterile au fost adunate (selectiv, desigur) în niste antologii:

• Aesthesis carpato-dunarean (Antologie, postfata si bibliografie de Florin Mihailescu), Ed.Minerva, 1981
  
• National si universal (Antologie de Pompiliu Marcea), Bucuresti, Ed. Eminescu
  
• Traditie si inovatie - idei si atitudini literare (Studiu si antologie de Florin Mihailescu), Ed. Eminescu, Bucuresti, 1975
  

Aceste dezbateri nu doar ca sunt foarte interesante, dar sunt semnificative si pentru partea teologica a problemei.

Atitudinea "vreau totul, aici si acum" nu este una crestina. Atât în viata noastra, cât si a Bisericii vedem ca nu putem cere totul în aceasta lume, si ca si ceea ce se împlineste si împlineste în timp.

Aducerile la zi ("aggiornamento") ce s-au facut în Biserica Catolica ne dovedesc (nu o zicem noi asta, ci ei), cât de periculoase si daunatoare pot fi aceste "transfuzii".

Eu cred ca principiul cel mai sanatos e sa faca fiecare ceea ce poate la locul lui si cu rabdare lucrurile se fac si se schimba.

Chiar daca noi nu ne dam bine seama, ritul ortodox nu sta pe loc. Tot asa precum geologii de la Institutele de seismologie percep miscari pe care noi nu le vedem si stim, ei bine, tot asa liturgistii vad si in cultul ortodox schimbari pe care noi, crestinii de rând, nu le percepem, dar care sunt foarte reale si care în timp devin ceva din ce in ce mai vizibil. Pe unele din aceste mici tendinte si miscari timpul si constiinta Bisericii (care nu e un for uman, ci un consens al Bisericii, neregizat) le valideaza; altele se sting de la sine.

Aceasta este functionarea dezvoltarilor ritului ortodox. Ea este, în cele mai profunde principii ale ei, dincolo de ideologia unei epoci, dar se întrupeaza într-o epoca.

Sa luam un exemplu banal (dar la zi): rugaciunile Bisericii pentru conducatori.

Forma cererii pentru conducători a ecteniei mari în slujbele ortodoxe din România a variat ca formulă, dar în Liturghierul românesc de astăzi e aşa:

"Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni,

pentru cârmuitorii ţării noastre,

pentru mai marii oraşelor şi ai satelor

şi pentru iubitoarea de Hristos oaste,

Domnului să ne rugăm".

Această formulă, similară celei folosite de Biserica Greacă, a fost adoptată de Sfântul Sinod după anumite ezitări: imediat după Decembrie 1989, de teamă că ea e înţeleasă de unii ca o formă/semn de obedienţă/supuşenie a Bisericii faţă de Stat (dar, fără putinţă de tăgadă, şi dintr-un sentiment de culpabilizare pentru acest soi de alunecări în epoca comunistă), Sfântul Sinod a înlocuit rugăciunea pentru conducători cu rugăciunea pentru popor şi armată. Acum Biserica Ortodoxă Română a revenit la formula de mai sus, în spiritul Tradiţiei Bisericii, explicitată într-o altă rugăciune, care însă, din păcate, se citeşte astăzi "în taină" (şi nu cu voce tare, ca să fie auzită de tot poporul ) în marea majoritate a bisericilor ortodoxe:

"Încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare pentru lumea întreagă, pentru Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică;
pentru cei ce în curăţie şi în viaţă cinstită vieţuiesc,
pentru ocârmuirea ţării acesteia, robii lui Dumnezeu (N)
şi Ţie ne rugăm, şi cerem:
dă lor Doamne paşnică şi înţeleaptă ocârmuire,
şi pace lumii Tale,
ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia."

Cu alte cuvinte, nu ne rugăm să-i ţină Dumnezeu în scaune – nici pe cei care par buni, nici pe cei care sunt răi –, ci ca atât cât stau în acele scaune să le dea Dumnezeu minte şi să fie înţelepţi, să nu facă prostii (care să aducă ţara în război sau în lupte sociale, tulburări etc.), ca "viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim [noi], în toată cucernicia şi curăţia" (cari va sa zica: sa ne putem ruga în liniste, sa ne putem vedea de ale noastre treburi în pace si fara sa fim pagubiti, ca sa ramânem în "curatie", sa nu fim obligati la compromisuri etc....).

Vedem deci cum un principiu forte, transcultural, îmbraca diferite forme vazute, mai mult sau mai putin "convenabile". Dar dincolo de aceste vesminte mai mult sau mai putin stralucitoare, mai mult sau mai putin demodate, putem gasi intotdeauna o comoara!

Toate cele bune.

pr_iulian

Lecturi pentru Postul Mare:

1. Ioan Gânsca - Costumul lui Adam tesut de Dumnezeu (tâlciure la Duminica
lasatului secului, prin prisma iconografica) -- http://www.nistea.com/adam.htm

2. Atmosfera si starea sufleteasca în Postului Mare (pr. Iulian Nistea)
-- http://www.nistea.com/postulmare.htm

3. CANONUL cel MARE al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul --
http://www.nistea.com/canonul_mare.htm

4. Olivier Clement - Tâlcuirea Rugãciunii Sfântului Efrem Sirul --
http://www.nistea.com/clement_efrem.htm

5. Ioan Gânsca - SUITI-VA, FRATILOR, SUITI-VA! (tâlciure
la Duminica Sf. Ioan Scararul, prin prisma iconografica) --
http://www.nistea.com/scararu_ro.htm

6. VIATA SFINTEI MAICII NOASTRE MARIA EGIPTEANCA - Scrisã de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului -- http://www.nistea.com/maria_egipt.htm

7. ÎNTÂMPINÃRI - Interviuri cu Pãrintele Teofil Pãrãian, realizate de Sabin Vodã
PARTEA A II-A: Postul Mare -- http://www.nistea.com/Intampin2.htm
- Despre Canonul cel Mare
- Despre Liturghia Darurilor mai înainte sfintite
- Slujbele Sãptãmânii Mari
- Sãptãmâna Mare în constiinta noastrã
- Semnificatia zilelor din Sãptãmâna Mare


_____________________________________

père Iulian Nistea

9bis, rue Jean de Beauvais
75005 - Paris

Tel.: 06-033.18.033
Fax: 01-43.54.67.47

Email 1: inistea@yahoo.com
Email 2: inistea@free.fr
Webpages:
- http://www.nistea.com
- http://www.orthodoxesaparis.org
- http://www.egliseroumaine.com

Ma bucur sa descopar un forum interesant si un preot dispus sa crediteze seriozitatea cautarilor spirituale pe Internet.
Doua intrebari am, de e cu putinta a se raspunde la ele:
1. Ar putea fi buna-credinta (in sensul de buna-intentie, dar eronata credinta...) o circumstanta atenuanta la Judecata? (subsecvent: Daca intr-adevar 'drumul spre Iad e pavat cu bune intentii', cu ce e pavat drumul spre Rai?...)
2. Cum sunt judecati Sfintii?

Multumesc.

1. As incepe cu Judecata, pentru ca vad aci un punct nevralgic, in viziunea noastra crestina in general, care apoi se reflecta asupra multor altor probleme.

Mi se pare ca prea mult ne cantonam intr-o viziune "medievala" a judecatii, in care omul sta perplex in fata unui judecator perfect contabil.

Dar din Evanghelii si din Noul Testament transpare o alta viziune, cred eu:

• Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune ca Tatal nu judeca, ci toata judecata a dat-o Fiului (Ioan 5, 22).
  
• In alt loc (iertare, ca nu am gasit referinta), zice ca nu El ne judeca, ci constiinta noastra.

Cheia acestei dileme mi se pare a fi in cuvintele "Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele." (Ioan 3, 19).

Judecata este deci intalnirea constiintei noastre cu Lumina, care pune toate in evidenta: toate omul si le va vedea clar, deslusit, dar mai ales, fiind de fatza la toate ale sale, va lua o atitudine si aici este de fapt judecata !! -- unii se vor opune ("Nu, nu am facut asa!") sau isi vor cauta scuze ("Bine, dar cutare persoana sau cutare lucru m-a impins sa fac asta"), altii se vor smeri si se vor umili si vor zice: "Dumnezeule, milostiv fi mie, pacatosului". Si acesti din urma sunt ceea ce numim "sfintii", la diferite masuri...

2. Ca sa vin la "buna-intentie" si la "buna-credinta" trebuie ca mai inainte sa reamintesc cuvantul: "daca omul are o singura patima, aceea umple locul la toate celelalte". Asta vrea sa spuna ca lucrurile merg impreuna, ca lupta, desi mai accentuata undeva, se da pe toate planurile.

Astfel, buna-intentie si buna-credinta nu sunt scuze daca omul se lasa obrit de bunavoie, daca omul nu e smerit sa asculte un sfat, daca omul sta in ignoranta cu placere...

"Drumul spre iad e pavat cu intentii bune" devine astfel doar o butada, utila uneori, in contextul in care in spatele bunelor intentii se ascund lucruri ca cele enumerate mai sus.

Asadar lucrurile trebuie discernute in profunzimea lor. In acest sens, Sfantul Marcu Ascetul zice:

"33. Sunt fapte ce sunt implinite sub pretextul aparent ca sunt bune, dar scopul urmarit de cel ce le implineste nu este bun; sunt alte fapte care ne apar ca rele, dar scopul urmarit de cel ce le implineste este bun.

"34. Dar la unii nu numai lucrarile/faptele, ci si cuvintele/discursurile pe care le spun sunt de felul de mai sus. Unii, asadar, astfel isi incarca faptele din nestiinta si din neiscusinta, altii cu un scop viclean, iar altii dintr-o intentie evlavioasa.

"35. Cela ce sub masca/vesmântul laudei ascunde clevetirea/calomnia, nu este usor de descoperit celor mai simpli. Asemenea acestuia e si cel ce sub masca/vesmântul smereniei ascunde slava desarta.

"36. Cei care prin multe vorbe transforma minciuna in adevar, mai târziu, dupa plecarea lor, vor fi dati pe fatza de faptele lor.

"37. Se intampla uneori ca facem ceva ce pare bun la aratare, dar care raneste pe aproapele, dupa cum se intampla si ca, nefacand acel lucru bun la aratare, ne folosim sufleteste, pentru intentia/gandul buna."

(Sfantul Marcu Ascetul, Despre legea Duhovniceasca - in Filocalia româneasca, vol. 1 - dar traducerea de aci e adaptata de mine, ca nu am avut textul parintelui Staniloae la-ndemana)

Iata deci un exemplu de analiza a "bunei-intentii".

Toate cele bune.

pr_iulian

La ultima Liturghie la care am participat, dupa saptamana a doua de post, preotul bisericii in care ma aflam a sugerat in predica de la sfarsitul slujbei sa ne convingem prietenii si cunoscutii sa vina la spovedanie in acest post al Pastelui. Asadar, in urmatoarea zi am incercat sa vorbesc despre acest act unor prietene. Una a ignorat complet mesajul meu, alta mi-a raspuns ca nu poate tine post culinar si de aceea nu se poate spovedi, iar ultima mi-a spus ca acolo in Africa, unde ea se afla, nu are nici o biserica ortodoxa prin preajma si, mai mult, prietenul ei este de cu totul alta religie. ...Cum sa le fac, totusi, pe prietenele mele, sa inteleaga, ca e important sa aiba un duhovnic?
De ce, de obicei, numai o nenorocire sau numai o cadere te aduce in Biserica?
Altfel, in lumea in care traim, cand esti integrat unui stil de viata prea putin duhovnicesc, cum mai poti descoperi valorile crestinismului in general si ale spovedaniei, in particular?

Pe mine nu m-a interesat niciodata (sic!) sa conving pe cineva de ceva, mai ales in domeniul credintei.

Când omul se straduieste sa convinga, cel mai adesea da, fara sa vrea chiar, importantza argumentelor sale proprii, nelasand loc lucrarii lui Dumnezeu. Si cred ca asta e, pastrand proportiile, o inselaciune. Cand convingem pe cineva cu argumentele proprii este o intreprindere omeneasca ce se aproprie de ceea ce inteleg eu prin prozelitism: omul este convins, dar cu argumente omenesti, nu in profunzime, si, ca orice prozelit, candva va abandona aceasta "convingere".

Nu stiu cat de bine m-am facut inteles...

Si-atunci, care ar fi variantele?

Eu vad doua solutii, mai apropiate de viziunea ortodoxa a lucrurilor, si care de fapt se intalnesc:

• 1. Relativizarea propriului discurs. - Omul trebuie sa invete sa-si puna in cauza propriul lui discurs, sa si-l relativizeze, ca astfel sa lase loc lucrarii harului lui Dumnezeu (cam cum facea, metaforic zic, un parinte de ma Muntele Athos acum cateva veacuri: statea intr-o coliba undeva un timp si apoi punea foc si se muta in alta parte si tot asa). Este o arta crestina a discursului nu usor de dezvoltat, dar absolut necesara celor ce isi asuma "cuvântul".


• 2. Sfatuirea. - Problema sfatuirii insa e ca "a învăţa pe aproapele, este asemenea cu a-l mustra" (avva Pimen, nr 157, in Patericul egiptean), iar Sf. Marcu Ascetul contrarecomanda duhovnicilor sa invete pe cei ce nu sunt sub ascultarea lor. Sigur, uneori ti se cere sfatul si atunci trebuie sa-l dai fara sa strici ceea ce a construit duhovnicul persoanei in cauza...
  
  Sfatuirea, cu discretie si in spiritul punctul (1.), se face insa cu succes intre prieteni. Cu cat esti mai apropiat de cineva, cu atat poti sa-i spui lucuri mai multe, mai intime, mai profunde.

Acum, revenind la cazuri concrete, rezumatul "predicii" mele despre spovedanie e urmatorul: Chiar si-n fiecare zi gresim si pacatuim, ca judecam pe cineva, ca vorbim pe cineva, ca gandim ceva rau sau nepotrivit etc. Ori aceste greseli nu sunt nimic: ele lasa urme in sufletul omului. Aceste rani (ori, daca vrei alta imagine: niste pietricele care se tot aduna in buzunarele noastre pana ne ingeuiaza si ajungem la discomfort sufletesc), cand sunt mici si ocazionale se tamaduiesc prin rugaciune si maslu si impartasire etc, dar cand ele se repeta e ca si cum ai scormoni o mica zgârietura... va deveni o rana adevarata. Apoi aceste pacate instalate, ele favorizeza altele, ca toate sunt inter-legate.
Cand omul ezita sa vina din cauza ca nu poate poti, eu ii zic ca nu e o legatura obligatorie intre post si spovedanie, ca altfel nu mai vine. Apoi vad eu cu el la spovedanie ce poate si ce nu poate...

Toate cele bune.

pr_iulian

pentru inceput, trebuie sa spun trei lucruri:
1.-religia in care m-am nascut este crestin-ortodoxa;
2.-ca nu sunt credincios si nu stiu in ce categorie ma gasesc.accept posibilitatea ca atatia oameni s-ar putea sa aiba dreptate dar, poate din pacate, nu ma numar printre ei;
3. -daca prin absurd ar aparea in fata mea Isus sau Dumezeu mi-ar face o deosebita placere sa discut, sa aflu raspunsuri, dar este foarte putin probabil sa simt veneratie sau credinta in sensul larg acceptat.

am avut ocazia sa discut cu oameni care sustin ca sunt crestini. Din pacate nu am intalnit nici unul care sa inteleaga mai bine decat mine ce inseamna sa crezi cu adevarat, si spun asta deoarece in timpul discutiilor mi sa intamplat destul de des sa fiu "acuzat" ca eu sunt mai degraba ceea ce sustineau ei ca sunt -- daca intelegeti ce vreau sa zic...
Discutiile despre care ziceam mai sus m-au facut sa ma intreb daca n-as fi fost bun de misionar...
Ca sa nu uit: niciodata nu am incercat sa conving pe nimeni ca este gresit sa crezi, din contra, acolo unde am vazut ca ajuta credinta am incercat sa aduc mai multa, poate chiar impotriva propriilor mele convingeri...la urma urmei conteaza ca omul, indiferent de credinta lui, sa devin in primul rand OM.
Ar mai fi multe de spus, poate cu alte ocazii.
Numai zile bune!

Ai ales, intr-adevar, un subiect dragut de dezbatere. Ignoranta, insa, patroneaza lumea in care traim. Dovada fiind chiar reactia prietenei tale. Cea de a doua, sunt de parere ca ar trebui sa inteleaga ca tu ii vorbeai despre spovedanie, nu despre post si... daca tot voia sa discute despre post, post nu inseamna sa nu mananci nu-stiu-ce. Postul, cel putin asa cred eu, reprezinta mult mai mult. In primul rand rugaciune, apoi smerenie, apoi bunatate, milostenii, multe, multe altele. Poate ca as pune partea culinara pe ultimul loc.
Un motiv relativ intemeiat are, insa, ultima dintre prietenele tale. Dar cred ca i-ai putea sugera macar pe net sa discute cu o persoana cunoscatoare macar a catorva "principii" care stau la baza ortodoxiei. (daca ii recomanzi sa discute cu un preot, s-ar putea sa i se para prea mult). Iar relatia cu un partener de alta religie nu mi se pare ceva ingrozitor. Daca aceasta relatie are la baza dragostea si daca ea, prietena ta, este intr-o "relatie buna" cu Doamne-Doamne, s-ar putea sa aiba argumentele necesare sa il faca sa renunte la religia lui si sa i se alature ei.
Nu vad o adevarata nenorocire nici in a apela la Biserica si la ajutorul dumnezeiesc atunci cand "ti-a dat fundul in greu". Important mi se pare, insa:
1) sa nu te razvratesti daca nu primesti ajutorul imediat ce l-ai cerut, ci sa incerci sa faci ceva pentru a merita acel ajutor;
2) dupa ce ti-a fost dat, sa nu uiti niciodata sa revii acolo, de unde ti-a fost dat ajutorul, sa revii periodic, pentru a multumi si pentru a-ti arata recunostinta;
3) cand afli de nevoia de ajutor a altora sa le spui ca tu "cunosti pe cineva care ar soma daca nu ne-ar ajuta si nu ne-ar ocroti pe noi, pacatosii" si sa recomanzi acel ajutor cu toata convingerea.
Sper sa mai dicsutam pe tema asta. Eventual scrie-mi la denisa_oprica@yahoo.com.
Doamne ajuta!

Hristos a inviat din morti,
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din morminte
Viata daruindu-le.

Texte relative la Inviere:

- Intrebarile Invierii : http://www.nistea.com/intreb_invierii.htm (1. Cum a înviat Domnul din Moarte? si 2. Cum a iesit din mormântul pecetluit fără să strice pecetile pecetile puse de farisei?)

- Acatistul Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos : http://www.nistea.com/acat_inv_ro.htm (care se citeste in Saptamana Luminata)

- Hristos cel inviat : http://www.nistea.com/laepple_inviere.htm (un text de Alfred Læpple)

- Taina Invierii : http://www.nistea.com/inviere.html (parintele Teofil Paraian de la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus)

- Lumina bucuriei pascale : http://www.nistea.com/teofil-lemeni.htm (un interviu cu arhimandritul Taofil Paraian, realizat de Adrian Lemeni)

- Viata in Inviere: http://www.nistea.com/viata.html (parintele Teofil Paraian, in volumul Prescuri pentru cuminecaturi http://www.nistea.com/prescuri.html )

- Martorii Invierii: http://www.nistea.com/martori.html (parintele Teofil Paraian, in volumul Prescuri pentru cuminecaturi http://www.nistea.com/prescuri.html )

- Sfanta Lumina de la Ierusalim: http://serafim.golia.ro/pasti/lumina_pasti.html (Parintele Petroniu de la schitul athonit Prodromu)

- Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Pasti: http://www.myriobiblos.gr/texts/romanian/randuialacs.html (începând din Sfânta şi Marea zi a Duminicii Paştilor, până în Sâmbăta următoare, nu se citeşte rânduiala obişnuită a Ceasurilor, a Pavecernitei şi a Miezonopticii din Ceaslov, ci ea este înlocuită cu aceasta rânduială)

Hristos a inviat !

pr_iulian

- http://www.nistea.com (Nistea's Page)
- http://www.egliseroumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna "Sfintii Arhangheli" din Paris)
- http://www.orthodoxesaparis.org (un site des orthodoxes de toute juridiction canonique en France)

"Hristos a inviat din morti,
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din morminte
Viata daruindu-le."

Adevarat a-nviat!

Ma numesc Catalin si sunt din Bucuresti. Am gasit o predica extraordinara despre parabola smochinului la N. Steinhardt in volumul "Daruind vei dobandi". Titlul este "Timpul smochinelor" p.30

Hristos a inviat! , Catalin.

Eu nu am cartea aici. Nu ai putea transcrie textul si sa'l publicam pe net, ca sa profite mai multi ?

pr_iulian

A merge la teatru, a trai prin teatru a devenit pentru mine un mod de a fi. Partea proasta este ca prietenii au ajuns sa-mi reproseze pe buna dreptate ca nu mai am timp pentru ei.
De curand, prograsem o intalnire cu o prietena foarte draga intre un film, pe care voiam demult sa-l vad -Frida- si o piesa de teatru.
Dupa filmul pe care-l vizionasem impreuna, ma indreptam cu sufletul la gura spre teatru. Deodata, am auzit vocea prietenei mele: „Opreste-te! Cu mine cand mai vorbesti? Teatru. Teatru. Teatru. Nu mai aud altceva de la tine!"
M-am oprit... M-am dus intr-o cafenea cu ea si am stat de vorba. Nici asa nu a fost bine: „Stai cu mine si gandul iti este la nenorocita aia de piesa...” mi-a spus la un moment dat. Era adevarat ( ma apasa ca nu eram la piesa pe care voisem sa o vad...)
Intamplarea pe care v-am povestit-o m-a pus serios pe ganduri...
Cum sa ma impart intre oamenii la care tin (si care poate au nevoie de mine!) si o pasiune, care a ajuns sa insemne totul pentru mine?
Este egoist daca simt ca trebuie sa ma daruiesc intrutotul teatrului?
Cu prietenii, cu mama mea pe care nu m-am dus sa o vad de Craciun, pentru ca scriam o carte de teatru, cum ramane?
ma doare ca nu stiu cum sa aleg....

Cand vei avea un necaz (fereasca Dumnezeu !) cei apropiati te vor ajuta, nu teatrul. Fi cu ei ca sa fie cu tine. Iubirea fata de oameni este a doua ca importanta dupa cea pentru Dumnezeu, deci mai reflecteaza.

Draga Catalin,

Ma refeream in mesajul meu intitulat „intre teatru si prietenie"- ca, uneori, e greu sa alegi, mai ales, ca nimic nu se realizeaza pe lumea asta fara sacrificiu. Dintr-un anumit punct de vedere, pe mine pasiunea pentru teatru m-a salvat si mi-a dat viata. Nu contest, Doamne fereste!, rolul prietenilor - contest numai o anumita doza de timp pierdut, pe care l-am putea folosi altfel, creator si ziditor, intr-o directie anume. Simona

Hristos a inviat, Simona.

Mie mi s-a implântat in minte o zicere din slujba inmormântarii, care, desi e din slujba inmormântarii, e pusa acolo pentru noi cei ce traim, nu pentru cei ce s-au dus dintre noi. Suna asa:

"Toate sunt desertaciune câte nu ramân dupa moarte".

Zicerea aceasta este o adaptare (sau infuzare) crestina si patristica a celebrului vers "Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune".

Asadar, "toate sunt desertaciune câte nu ramân dupa moarte" vrea sa ne atraga atentia sa nu punem inaintea celor vesnice cele vremelnice. E un principiu duhovnicesc valoros si util in discernerea unor situatii.

Experienta mea personala imi spune ca cele mai frumoase, mai importante si cu adevarat vesnice pe lumea aceasta sunt relatiile.

Cu adevarat, orice relatie e de fapt vesnica: vom trai in vesnicie cu toti, si mai ales cu toti acei cu care ne-am intersectat in viata, mai mult sau mai putin.

N-as vrea sa exagerez, dar eu asta imi spun adeseori: cum voi trai eu vesnic impreuna cu cineva cu care sunt certat sau cu cineva pe care n-am iertat? Cum voi da eu ochii cu cei carora le-am gresit, cand stiu (Mântuitorul zice) ca toate vor fi descoperite pe lumea cealalta? Si rog mila lui Dumnezeu ca sa puna in inima fiecaruia iubire, ca atunci sa-mi treaca fiecare cu vederea cele ce am gresit fiecaruia...

Asa deci, eu unul fac, pe cat pot, sa-mi aprofundez prieteniile si sa ma impac de fiecare data cu aproapele, sa-i cer iertare, si stiu ca o fac pentru vesnicie si asta ma unge pe suflet, si pot deja de acum sa ma uit senin in ochii aproapelui meu.

Fiecare avem pasiunile noastre (unul teatrul, altul timbrele, altul pescuitul). Eu n-as pune nimic mai presus decat pacea si buna intelegere cu aproapele si cu prietenul meu.

"Sa iertam toate pentru inviere".

pr_iulian

"Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a celor ce sunt sus in cer, sau jos pe pamant, sau in apa si sub pamant."

- Versetul urmator explica DE CE sa nu ti le faci:

"Sa, nu te inchini lor, nici sa le slujesti, caci Eu Domnul Dumnezeul tau sunt Dumnezeu zelos, Care pedepseste vina parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam pentru cei ce Ma urasc."

ACELASI Dumnezeu care a poruncit evreilor sa nu-si faca "chipuri cioplite" sau "infatisari ale lucrurilor din ceruri, de pe pamint, etc." cu scopul de a se INCHINA lor si a le SLUJI... acelasi Dumnezeu a poruncit lui MOISE sa DECOREZE perdelele Cortul Intilnirii cu imagini de heruvimi, si sa toarne statuetele de aur ale celor doi heruvimi de pe capacul chivotului legamintului din Sfinta Sfintelor. Conteaza deci SCOPUL careia isi datoreaza prezenta respectivele imagini intr-un lacas de inchinare.

(...Personal consider ca, pentru cei care au devenit inchinatori in "DUH si-n ADEVAR" prezenta unor asemenea imagini nu este necesara...)...

Hristos a inviat !

Catalin, multumesc si multumim.

Am pus pe net textul pe care mi l'ai trimis, la adresa http://www.nistea.com/steinhardt.htm , pagina Parintelui Nicolae Steinhardt, si de'acum multi pot sa'l citeasca.

Doamne ajuta.

pr_iulian

Am incercat sa ma inregistrez ,n-am insistat.Ma numesc Otilia Gheorghita si profesia care o am nu ma defineste,sunt inginer mecanic.Referitor la idolatrie cred ca sunt existente acele infatisari de orgolii de care ai amintit ,ca forma de idolatrie si cred ca in plus si alte sentimente negative si traditii prost intelese si deformate ne induc in acest pacat.E-mail-ul meu
otilia

Se spune ca sfintele moaste ar fi in tara.In masura in care se crede in puterea cu adevara miraculoasa aceste sfinte moaste sunt autentice si savarsitoare de minuni pt cei ce au putera de a crede intr-o forma placuta lui Dumnezeu si neidolatra.

Cind eram la Montreal si am fost la o seara "ortodoxa". Preotul nu-si mai incapea in piele cind una dintre enoriase spusese ca venise la el pentru ca-i "era sete si foame". Bineinteles, de invataturile sale "ortodoxe". A fost o nebunie. N-am mai avut un asemenea ris demential demult. Nu mai inseamna nimic sa te ineci in ridicol, nici chiar pe internet.

Draga anonimule.

Neintrebat, eu socot ca e pozitiv faptul ca nu ai mai ris demential de multa vreme.

De asemeni, vorbind din ceea ce vad pe internet si in viata, iti dau dreptate ca e facil sa devii ridicol.

Acum, ca sa revin la subiect: aici, pe aceasta conferinta-forum, e o continua serata ortodoxa. Enoriasi si enoriase vin aci pentru ca le e foame si sete. Asadar, fereste-te de locul asta, ca sa nu cazi iarasi in risul demential.

Doamne ajuta.

Dintotdeauna nu mi-au placut ritualurile religioase,i-am dispretuit pe cei care pacatuiesc la infinit din cauza ca ei cred ca daca se roaga ,Dumnezeu ii iarta.

Urasc Ura in cel mai vulgar fel si mai ales ii urasc pe rasisti.
Din cauza ca majoritatea nu cunosc si nu vor sa cunoasca
ca rasistii sunt niste lasi care nu sunt in stare sa invetze si
sa-si ia responsabilitatea pentru esecurile lor.

Am intrebat in multe forumuri Romanesti o intrebare simpla:

Spune-mi care e diferenta intre Iudaism,Islamisi si Crestinism.

Se poate raspunde in 500 de cuvinte foarte frumos.

Unul din raspunsutile uluitoare primite o data a fost:
Islamismul crede in Dumnezeu Tatal,Iudaismul in Sfantul Duh si Crestinismul in Hristos.

Va rog sa incercati sa dati aici raspunsul.

Cu respect:

Jay








----------------
B free just B