-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Clopotele Rusiei


de PARAU la: 01/09/2005 17:35:00
modificat la: 06/09/2005 22:49:03
voteaza:
Trilogia PROIECTUL UNEI LIMBI UNIVERSALE
Volumul II - NEGURA

Capitolul II - Poveşti şi povestiri cu şi despre clopote

2.2. - SOARTA CLOPOTELOR RUSIEI ŢARISTE ŞI MAI APOI

În contrast cu larga acceptare a clopotelor în bisericile din vestul Europei, în zona religioasă a Imperiului Roman de Răsărit şi a Imperiului Bizantin, acestea au pătruns mai târziu şi cu oarecare dificultate. Deşi Constantinopolului i-a fost dăruit un set de clopote încă în anul 886, acestea au fost folosite doar pentru a marca orele la Palatul Imperial şi la Biserica de rit latin. Creştinii ortodocşi din răsărit erau mai degrabă obişnuiţi cu sunetul unui instrument vechi – toaca – acea piesă din lemn care suna lovită cu ciocănele, producând sunete variate. Nu erau neapărat sunete, cât mai ales ritmuri care purtau mesajul. Istoricul Persan Mashudi, nota la jumătatea sec. 10 că slavii (de vest), adică sârbii, bulgarii, cehii şi moravii, care fuseseră creştinaţi din sec. 9 de către Biserica Răsăriteană, sunau clopotele în acelaşi ritm în care era bătută toaca, adică rapid. Iar în spaţiul ortodox din Grecia şi Balcani, instrumentele de lemn au continuat sa domine până în sec. 13.
În contrast cu această zonă, Rusia Kieveană, creştinată din anul 998 a adoptat imediat clopotul de metal. Cronicile din anul 998 consemnează existenţa la Kiev a doar două clopote de metal, dar în următorii 50 de ani, numărul acestora a crescut spectaculos. După numai 150 de ani, în Novgorod de exemplu, erau 230 biserici, iar în timp, pe întinsul teritoriu rus, bisericile erau cu miile şi toate aveau clopote de metal. Ce a făcut clopotele să fie atât de populare în Rusia? Răspunsul dat cel mai adesea este legat de faptul că prin sunetul său, clopotul îşi transmitea mesajul la distanţe considerabil mai mari, putând fi auzit chiar de către cei care nu puteau asista la serviciul religios, dar care puteu primi veşti despre momentele acestuia şi puteau suplini absenţa prin rugă individuală.
Iar pentru o populaţie care ducea o existentă copleşită de trudă, în condiţii sociale şi climaterice aproape extreme, sunetul clopotului îi apropia de Dumnezeu şi de acea bucăţică de Rai pe care o reprezenta biserica, sau era un semn că nu erau uitaţi. Pentru ruşii de rând, fiecare clopot avea un suflet, în care ei credeau şi pe care îl urmau. Clopotelor din Rusia le-a mai fost hărăzită o altă misiune şi anume, aceea de a purta mai repede mesajele curţii Domnitorului, politice sau administrative, pe tot teritoriul atât de vast stăpânit. Tot lor, ca peste tot în lume, le revenea şi rolul de alarmare în caz de primejdie venită din afară sau dată de calamităţi naturale, incendii sau molime. Iar distanţele mari la care trebuiau auzite, au influenţat de la început mărimea acestora, în Rusia predominând clopotele de mare dimensiune. Când spunem asta, ne referim la clopote care cântăreau tone, nu zeci sau sute de kilograme. Invazia şi ocupaţia mongolă, derulate între secolele 13 şi 15, nu au afectat practica religioasă, libertatea credinţei ortodoxe fiind acceptată de către ocupanţi.
Statul, dar şi biserica Rusă îşi relansează activitatea la sfârşitul ocupaţiei, sec. 15 aducând în prim plan primele construcţii religioase de mare mărime. În 1476 este construită clopotniţa mare a bisericii Sf. Treimi din Moscova, iar câteva decenii mai târziu se ridică la Kremlin clopotniţa cu 24 de arce, numită “Turnul lui Ivan cel Mare”. La această dată, funcţionau numai în Moscova aproape 30 de turnătorii de clopote, alte câteva zeci lucrând în alte oraşe. Numărul mare al acestora era menit să satisfacă cererea sporită a miilor de comunităţi, a şi permis formarea unei cu adevărat performante tehnologii de turnat clopote şi punerea în evidenţă a talentului şi priceperii clopotarilor, care erau instruiţi într-un sistem coordonat. Chiar Ţarul Ivan şi fiul său Teodor erau pasionaţi de arta sunării clopotelor.
Spuneam că din sec. 16 începe o adevărată competiţie pentru producerea unor clopote din ce în ce mai mari. În 1520 la Pskov, fraţii Mihail, Onofrei şi Andrei toarnă două clopote, unul de 6 tone iar celălalt de 3,5 tone, cel mai mare clopot turnat de ei având 6,4 tone. În 1533 se toarnă sub Ţarul Basil al III-lea un clopot de 16 tone, iar în 1551, Ivan al IV-lea ordonă turnarea unuia de 35 tone, care, datorită timbrului excepţional, a fost numit “Lebăda”.
Secolul 17 aduce triumful artei turnării clopotelor în Rusia şi întăreşte poziţia producătorilor ruşi în piaţa de profil europeană, concurând cu succes turnătoriile germane sau poloneze. Iar obiceiurile sunt şi ele pe măsură. Era deja o tradiţie la Moscova, ca la exact miezul nopţii de Paşte, primul şi singurul clopot care împărtăşea vestea Reînvierii lui Iisus, să fie clopotul mare din Turnul de la Kremlin. Apoi se dezlănţuiau peste giganticul oraş, sunetele a peste 3.500 de clopote. Şi acestea sunau întreaga săptămână. Tot în această săptămână de după Paşte, rânduiala locului permitea oricărui cetăţean să sune clopotele unei biserici dacă dorea, acesta fiind şi un bun prilej de practică “pe viu” a aspiranţilor la titlul de clopotar.

Alte clopote vestite sunt cele de la Mânăstirea Danilov, dintre care cel mare, turnat în 1654 cântărea 131 tone, iar sunetul lui putea fi auzit de la o distanţă de peste 17 km şi nu se puţine ori se purtau dialoguri între clopotniţele din Kremlin şi Danilov. Se pare că exuberanţa clopotarului de la Mânăstirea Danilov, manifestată în timpul unui astfel de dialog, a produs stricăciuni majore clopotului mare, care a trebuit refăcut.
Clopotelor de aici le-a fost rezervată o soartă nedreaptă, dar mai bună decât a altor clopote din Rusia Ţaristă. Când Guvernul Sovietic a decis în 1930 distrugerea acestor clopote, ele au beneficiat de şansa de a fi răscumpărate de industriaşul american Charles Crane, care a plătit demontarea lor şi transferul în SUA. Şi astăzi ele răsună la Universitatea Harvard, deşi oficialii ruşi au început demersurile de recuperare în anii ’90, pentru a le întoarce la locul lor binemeritat, înainte de anul 2003-anul aniversării a 700 de ani de la înfiinţarea Mânăstirii, pentru a fi aceleaşi clopote sunate pe care le-a auzit şi evocat Gogol. Acest lucru nu a fost posibil datorită costurilor prea ridicate ale unei astfel de operaţiuni, chiar dacă demersul a fost personal susţinut de Preşedintele Ronald Reagan. Iar mânăstirea Danilov a fost nevoită să-şi celebreze multiseculara aniversare cu clopotele turnate în 1988, anul în care Mihail Gorbaciov slăbise mult persecuţia religioasă impusă decenii la rând de regimul sovietic, şi a permis organizarea manifestărilor legate de aniversarea a 1.000 de ani de Creştinism Ortodox în Rusia..
Tendinţa spre gigantesc a clopotelor ruse era explicată nu doar prin nevoile geografic determinate, dar mai ales din utilizarea clopotelor ca instrument de propagandă şi dominaţie din partea ţarismului rus târziu, promovat încă înainte de Petru cel Mare. Clopote de mare mărime sunt donate de ţarii ruşi tuturor mânăstirilor greceşti de pe Muntele Athos, iar tot ei, îngăduiau ca semn de stabilitate a puterii, ca toate marile oraşe sau mânăstiri renumite din Rusia să-şi toarne astfel de clopote, de zeci de tone în greutate. Acest demers era susţinut şi de considerente economice, adică resurse de metale inepuizabile şi costuri de extracţie şi prelucrare extrem de reduse.

TSAR KOLOKOL

ŢARUL CLOPOTELOR – Tendinţa de dominaţie a ţarismului rus a impus şi o încercare pe măsură: turnarea celui mai mare clopot din lume. Acest fapt s-a materializat în sec. 17, secol marcat de realizarea Clopotului cel Mare – TSAR KOLOKOL, dar şi a setului de trei clopoote mari din Rostov, de 8, 16 şi respectiv 32 tone, care pot fi auzite de la 30 km. distanţă.
Ţarul clopotelor a fost făcut şi există până în prezent, dar graţia divină a pedepsit poate o dorinţă de mărire nejustificată, iar marele clopot stă neutilizat în Piaţa Roşie din Moscova, alături de un alt monument de trufie “Ţarul Tunurilor” – un alt vis de mărire, nici el utilizat vreodată, din fericire de această dată. Cele două simboluri au fost şi sunt şi astăzi doar atracţii turistice.
Cel mai mare clopot turnat vreodată – Ţarul Clopotelor- este de fapt obţinut la capătul a patru încercări în timp de aproape 150 de ani. Alte trei clopote care l-au precedat, au purtat anterior acest nume. Şi iată istoria lor pe scurt:
- primul a fost turnat în 1599 în vremea domniei lui Boris Godunov, de către meşterul turnător Andrei Chohov; avea 35 tone şi a sfârşit în incendiul din Moscova din sec. 17.;
- metalul lui a fost topit şi folosit pentru turnarea celui de-al doilea Tsar-Kolokol; acesta a fost realizat în 1654, sub Ţarul Alexei Mihailovici de către meşterul metalurg Emilian Danilov, care l-a făcut de 128 de tone, turnându-l chiar în incinta Kremlinului. Mulţumit de acest rezultat, Ţarul a ordonat ridicarea lui pe un suport improvizat şi a cerut să fie sunat în competiţie cu toate celelalte clopote din Moscova, trase simultan. Experimentul a reuşit, iar arbitrii postaţi în afara Moscovei au consemnat că sunetul Marelui Clopot domina, putând fi auzit distinct de la 40 km. depărtare, peste toate celelalte. Dar zelul cu care-l făceau să sune cei 25 de soldaţi care-i acţionau limba grea, combinat cu o posibilă greşeală de turnare, fac ca după numai o oră să scoată un sunet nefiresc, iar apoi să cadă sfărâmat în bucăţi. Dezamăgit, ţarul a ordonat imediat refacerea clopotului.
- al treilea clopot-ţar a fost turnat în anul următor, în acelaşi loc, iar onoarea coordonării lucrărilor i-a revenit unui meşter de numai 20 de ani – Alexander Grigoriev. Acest clopot avea 160 de tone de metal încorporat şi a fost denumit “Clopotul Marii Adormiri” după numele Catedralei Adormirii din Kremlin. Au trbuit să treacă 10 ani până a fost instalat provizoriu într-un turn de lemn, şi alţi 10 ani până la instalarea definitivă în turnul numit “Ivan cel Mare”. El a putut fi folosit numai ocazional, şi asta după ce toată zona Moscovei era avertizată, pentru că sunetul său producea o vibraţie atât de intensă încât, producea efectele unui mic cutremur. El a rezistat pâna în 1701, când un incendiu în Kremlin determină căderea şi spargerea lui.
- în 1730, Ţarina Anna Ioannovna, a ordonat strângerea rămăşiţelor clopotului sfărâmat şi turnarea unuia nou, la care să se adauge alte cca. 35 tone de bronz. Sarcina i-a revenit meşterului Ivan Motorin care, preţ de 5 ani a încercat numeroase soluţii, chiar şi o turnare – ratată însă, care i-a pricinuit moartea de osteneală şi supărare. Munca a fost continuată de fiul său, Mihail Motorin, care a organizat perfect întregul proces şi a reuşit turnarea clopotului din prima încercare, în 1735. Istoria consemnează acest fapt ca pe o adevărată performanţă, întreaga cantitate de 196.556 kg. de metal topit fiind turnată în mulaj în numai 36 de minute. Şi chiar este o performanţă, pentru că a turna 6 tone de metal pe minut nu este la îndemâna oricui chiar în zilele noastre.

Dar nici acestui ultim Clopot-Ţar nu i-a fost dat să sune. Cât timp era încă pe locul unde a fost turnat şi nu se răcise încă, un incendiu izbucnit pe neaşteptate a prăbuşit schela de lemn peste clopot. Iar muncitorii, bine intenţionaţi în a-l salva, dar nepricepuţi, au turnat apă care l-a făcut să crape, iar o bucată de circa 11 tone să se desprindă. Aşa a şi zăcut Marele clopot aproape 100 de ani, iar în sec.19 s-a ordonat mutarea lui pe un postament special construit, pentru a-i fi admirate măreţia şi bogăţia decoraţiilor. Experţii timpurilor de atunci şi de mai apoi consideră că dacă acest clopot ar fi putut să sune, el ar fi devenit o primejdie reală pentru toate construcţiile din jurul lui pe o rază de câţiva kilometri, căci vibraţiile ar fi năruit totul, inclusiv Kremlinul, palatele şi catedralele din preajmă, iar toţi cei din apropiere ar fi surzit de la prima bătaie.
Aminteam mai sus de alăturarea muzeistică a unui clopot cu un tun. Conversia unuia în altul, a clopotelor în tunuri la vreme de război, sau a tunurilor în clopote la vreme de pace a fost un fapt obişnuit la toate popoarele de-a lungul tuturor timpurilor. O astfel de situaţie a apărut prima oară în Rusia în vreme Ţarului Petru I care, după ce a pierdut toată artileria rusă în bătălia cu suedezii lângă Narva în 1700, a ordonat ca toate comunităţile laice sau bisericeşti să doneze o treime din totalul clopotelor pe care le aveau, pentru refacerea artileriei. Această operaţiune a determinat comunităţile să renunţe în primul rând la clopotele cu defecte, pe care le-au înlocuit în timp cu altele mai noi, mai frumoase şi mai durabile, şi acest aspect poate fi considerat ca un moment de reîmprospătare a patrimoniului simbolistic la scară naţională.

Transformare clopotelor în tunuri a determinat şi reprofilarea turnătoriilor, deci şi regresul turnării de clopote, dar perioada de stagnare a fost scurtă. Spre exemplificare, statisticile arată că, 13 turnătorii din zona noii Capitale St. Petersburg, au turnat în anul 1811, 4.220 de clopote şi alte câteva zeci de mii de zurgălăi. Faimoşii zurgălăi ruseşti pentru caii de la troică, au o istorie aproape de timpurile primei migraţii slave şi aşezării acestora în teritoriul Rusiei de mai târziu. Cei mai celebri clopoţei şi zurgălăi sunt “Clopoţeii de Valday” atât de des cântaţi de poeţii clasici ruşi şi cvasi-prezenţi în literatura cultă şi cea populară.
Creşterea numerică a clopotelor, dar şi a clopoţeilor a fost favorizată de expansiunea teritorială rusă in adâncul Asiei, unde popoarele cucerite au încercat să reziste ocupaţiei, dar nu s-au putut opune preluării şi utilizării unor obiecte (zurgălăii) sau a unor obiceiuri (creştinismul), împreună cu clopotul, pe care le impunea biserica rusă, aflată şi ea în expansiune. Această tendinţă s-a regăsit chiar şi în Alaska şi Insulele Aleutine unde, primii misionari din sec. 18, au instalat primele clopote la misiunile creştin-ortodoxe înfiinţate aici. Dintre donaţiile mai importante de clopote ale ţarilor ruşi pentru comunităţile din America de Nord, amintim pe cele ale Împăratului Alexandru al III-lea – către Catedrala Sf. Treime din San Francisco şi către Biserica Ortodoxă a Diocezei Vestice Americane, sau cea a Ţarului Martir – Nicolae al II-lea făcută Bisericii din Bridgeport în 1894, cu ocazia încoronării sale.
Dar mare încercare pentru Biserica Rusă vine începând cu anul revoluţiei din 1917, şi ţine pe toată durata instaurării şi funcţionării regimului sovietelor şi a celui comunist. Prigoana a constat în planul dictat de conducerea partidului bolşevic (comunist mai apoi) de eradicare a religiei -opiumul popoarelor- cum arătase “marele Lenin”. Soluţia aleasă a
Din cele 80 000 de biserici mai funcţionau 11 525.????
fost simplă dar eficientă: din totalul de peste 60.000 de biserici şi 1.000 de mânăstiri şi convente, în 1941 mai funcţionau doar vreo 500 biserici, şi numai câteva îşi păstraseră clopotele. Oricum, utilizarea acestora fusese prohibită printr-o “directiva” din 1935 şi, ca urmare, un singur set de clopote de la Kremlin mai avea voie să sune pe post de orologiu, dar şi acestuia i se impusese o nouă melodie, pe un nou ritm. Spuneam că doar câteva clopote au supravieţuit. Despre cele de la Mânăstirea Danilov v-am povestit deja că au ajuns în SUA, la Harvard University. Ce nu ştiţi însă, e faptul ca deşi nu au fost restituite, ele mai sună astăzi, doar pentru a anunţa rezultatul partidelor de fotbal american ale echipei proprii, şi nicidecum pentru vre-un ritual creştin.
Un alt set de clopote scăpat neatins este cel de trei clopote din Rostov. Acestea au fost protejate din raţiuni nicicând cunoscute, de Ministrul Culturii din vremea lui Stalin. Mai târziu, după criza politica a rachetelor din Cuba-1962, conducerea rusă a dispus o măsură extrem de neobişnuită: repunerea lor în funcţiune ca "artefracte culturale"”şi, lucru mai surprinzător, realizarea unei înregistrări LP intitulată “Clopotele Rostovului”, dar textul care însoţea înregistrarea nu făcea nici un fel de referire la religie.
Răul a început să fie îndreptat dupa căderea regimului comunist în 1991 şi un număr de peste 10.000 de parohii au fost reînfiinţate. Bineînţeles că activitatea religioasă se desfăsoară în lăcaşe de cult nou construite, care toate, fără excepţie sunt dotate cu seturi de clopote, tradiţia turnării nefiind pierdută în totalitate. Soarta se răzbună astăzi: vechile fabrici de armament, nemaiavând suficiente comenzi, s-au reprofilat pe turnarea de clopote, activitate care se dovedeşte rentabilă, pe o piaţă specifică în dezvoltare continuă şi constantă pe termen lung. Pentru că dacă secolul 20 a fost în fosta URSS unul al ateismului, secolul 21-primul din al Doilea Mileniu al Bisericii Ortodoxe Ruse şi al treilea al omenirii va fi unul profund religios, sau nu va fi deloc.

(foto)
Clopot nou la Mânăstirea Danilov

“... si îşi aminti întinsa Rusie, cu ocalele-i de nea, de rotatele clopotniţe sumeţite peste case, de mestecenii albind şi zurgălăii abraşilor cai la troici. ... “

Ovidiu OANA - părău
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...