Divortul, un esec?

divortul nu e un esec. e rezultatul unui esec in alegerea partenerului.
continuarea unei casnicii pe baza ca 'ce-o sa zica lumea' e dupa parerea mea un esec mai mare decat divortul in sine si demonstreaza o lipsa de 'tarie' (ca sa nu zic slabiciube)
:)

cred ca exista si divorturi f ...reusite ;)

Incep prin a spune ca-s mai nou pe-aici,asa ca,daca incalc fara sa vreau vreo regula,va cer clementa.
Despre divort,asa cum ceri tu...indiferent de raspuns,teama mi-e ca ar insemna o generalizare care ar fi incorecta.eu cred ca fiecare divort ar trebui tratat in particular.Pentru ca,pe de o parte,teoria mea ar spune ca,daca divortezi,la ce naiba te-ai mai casatorit....dar pe de alta parte,daca o femeie are un sot care o loveste(nu neaparat fizic) si nu e masochista...mi se pare a fi foarte indreptatita sa-l paraseasca

drept să-ţi spun am învăţat din viaţă şi din experienţa altora că nu există eşecuri. Există experienţe trăite mai intens sau mai puţin intens.
O greşală ale cărei urmări pot afecta mai mult sau mai puţin viaţa noastră am trăit fiecare şi totul trebuie privit cu optimism.
Decât o relaţie forţată, tensionată mai bine o ruptură care să creeze o prietenie adevărată.
Luaţi amândoi ceea ce a fost mai frumos şi amintiţi-vă de momentele plăcute şi....citiţi cartea Femeile vin de pe Venus, iar bărbaţii vin de pe Marte şi veţi găsi acolo foarte multe răspunsuri la problemele pe care la aveţi.
vă urez succes, în speranţa că mai poate fi reparat ceva

Se spune ca un sut in spate poate fi si un pas inainte (asta daca nu cazi pe jos rau de tot). Dar nu inseamna ca sutul nu te-a durut la momentul respectiv (doar daca nu esti masochist).
Parerea mea despre divort.

R&B : divortul este, in primul rand, un eveniment infinit de trist.e adevarat ca dupa un timp poate aparea ca o eliberare, ca un castig sau, dimpotriva, ca o mare pierdere.dar in momentul in care il traiesti, e trist.am fost deseori in sali de judecata, in timpul proceselor de divort si e trist.
un divort poate spune multe despre un om.un tip care afirma "divortez pentru ca sotia mea nu are forme de femeie" e un tip nasol.sau 2 oameni care in numele iubirii ce i-a unit impart cu mare scandal setul de tacamuri sunt 2 oameni care nici nu meritau tacamurile alea.
sa fie divortul un semn de putere interioara?sau un esec?e asa cum spunea profu meu de fizica : am castigat o pierdere sau am pierdut un castig.
e trist sa stii ca oamenii nu se mai iubesc si se despart.divortul e doar o despartire pe care avocatii o numesc divort.

Cit de frumos ai scris, si totusi cit de adevarat...
Si eu cred ca "divortul" este si asa si altfel, dupa caz, nu se poate generaliza...Poate fi o fuga de raspundere, sau o descatusare, fiecare situatie cu istoria-i proprie.

Destul de categorice cele doua categorisiri ale tale. De ce doar cele doua? Lucrurile sunt mult mai complexe si difera oricum de la caz la caz.
Am fost intotdeauna de acord cu vorba aceea ca intr-o cearta sunt ambale parti de vina...
Apoi de ce nu poate fi o simpla despartire asa cum sunt toate celelalte despartiri din viata omului... Pentru ca e mai dureroasa?

ce spui tu? ca nu exista esecuri? lasa experientele traite intens sau mai putin intens, dar sa... spui ca nu exista esecuri? negarea lor nu le face mai putin reale, ori mai putin suportabile..., cred eu.

ca trebuie sa privim cu optimism, da, de acord; dar numai intelegand greselile trecutului putem trage invataminte. iar pentru asta trebuie sa fii o persoana puternica.

da, e clar ca nu trebuie sa intretinem o relatie tensionata, e clar ca se cuvine o ruptura, dar ajungerea in aceasta situatie nu se cheama... esec? nu-mi place sa ma mint...

cu toate ca se mai pot salva unele lucruri la un moment dat, nu intotdeauna dumnezeu ne da si lumina sa vedem asta (vorbesc in general, nu neaparat despre mine).



"Nu exista pranz gratis" (Murphy)

asa este. divortul - victorie sau esec, are intotdeauna haina tristetii. eu ma gandesc cu groaza ce inseamna cand la mijloc e un copil (nu e cazul meu)... cum sa nu te cuprinda tristetea..., ca sa nu zic disperarea ca un copil ramane fata tata...

sigur, divortul care se bazeaza pe motivatii copilaresti, pe care le dai ca exemplu marymary demonstreaza ca cei doi... nu trebuia sa se casatoreasca! aici e si cazul meu..., numai ca motivatiile mele nu sunt copilaresti.

Gabi M, asa e, fiecare cu povestea lui, nu exista reguli clare, dar un fir rosu tot exista, nu?

urati-mi succes.

"Nu exista pranz gratis" (Murphy)

nu am vrut sa fiu atat de categorica (doamne, daca as putea) cum spui tu, am vrut numai sa vin la doua situatii generale posibile, cele mai frecvente. de acord ca exista si alte situatii, inclusiv cazul meu e cumva altfel...

da, poate fi o simpla despartire, dar acum nu mai e ca la 16 ani cand nu prea aveai de pierdut. consecintele acum pot fi mai importante, asa ca evenimentul, in sine, are un anumit dramatism pe care il simt, si de care mi-e teama.

de unde sa-mi iau putere sa vad lucrurile mai putin speriata?

"Nu exista pranz gratis" (Murphy)

Oricum ai da-o, divortul e o trauma. Totusi, din punctul meu de vedere, cred ca se impune nu numai cand e vorba de stari de tensiune sau chiar violenta, ci si atunci cand partenerii nu au multe in comun, doar o tacere fara de sfarsit in doi. De ce duc casnicia mai departe? Din obisnuinta, din teama de necunoscut, din inertie, poate dintr-un soi de bunavointa unul fata de celalalt. Devine un soi de cooperativa de intrajutorare, avand ca scop, eventual, echilibrul si bunastarea copiilor, cand este cazul. Totul pare calm, uneori chiar este, dar apar rabufniri cand te astepti mai putin si aparent fara motiv, greu controlabile. Nu stiu cum va merge o astfel de casnicie mai tarziu, cand batranetea isi va cere drepturile, cand bolile si neputinta vor deveni suverane. Poate la fel ca pana atunci, poate cu mai multa mila si intelegere. Ceea ce pot sa-ti confirm este ca intradevar acea casnicie are la baza o enorma eroare in perceperea valorilor si este de preferat o limpezire a situatiei cat mai curand, cu atat mai repede cu cat nu sunt copii la mijloc.
Sa ai putere sa treci cat mai usor!

Eu iti urez succes, si fir rosu exista! Dar trebuie sa fii foarte in clar cu consecintele pasilor pe care te pregatesti sa-i faci. Inteleg ca nu ai copii, probabil, de aici si o raspundere mai mica, deoarece hotarasti viitorul "doar" a doi oameni.
La un divort nu conteaza ce spune lumea din jur despre el, nu conteaza nici categoria in care ajungi. Nu pune pret pe ce zice lumea, fiindca nimeni nu-ti traieste viata! Dar, daca exista dragoste intre voi doi, si vrei sa divortezi din pricini exterioare, ma gindesc aici la neintelegeri intre familii, sau orice altceva de acest gen, atunci sfatul meu este sa lupti pentru casnicia ta! Daca nu va mai iubiti, atunci nu ai pentru ce lupta, deci fa pasul, si priveste in viitor!

divortul este un esec. partea buna e ca din esecuri inveti infinit mai mult decat din victorii.

eu personal cred ca atunci cand nu mai merge, nu mai merge si gata. toate incercarile de a face "sa mearga" ceva ce e iremediabil stricat sunt doar timp pierdut si munca in zadar. si nervi tociti. asa ca daca trebuie, fa-o cat mai repede, si incepe o viata noua. opinia mea e poate radicala, dar si eu sunt genul de om care iarta greu si nu uita niciodata. reconcilierile nu-s deloc specialitatea mea. insa mi-a placut mult cum ti-a scris gabi.

zaraza

Adevarul este ca lucrurile nu sunt proaste sau bune.Ele sunt... . Depinde insa de unghiul din care le privim. De ce trebuie sa ne gandim la "ce se zice"? Pentru ca avem nevoie de puncte de reper. Dar daca ele ..nu ne reprezinta?Ce facem in acest caz?
Ne facem reprosuri ca nu suntem altfel decat suntem,ca nu gandim sau simtim cum s-ar spune ca ar fi moral,legal si sanatos?
Pentru mine orice problema trebuie "rumegata" bine,iar in momentul in care ajung sa iau o decizie ,stiu ca a fost cea mai buna pentru acel timp si situatie.
Si daca iti pui problema ca divortul ar fi un esec...te-ai intrebat vreodata daca nu casatoria a fost/este un esec pentru relatie?
Multa incredere in tine.Decizia ta,nu ti-o va lua nimeni. ;)

Cu toate ca sunt paralel cu subiectul deschis aici, imi permit sa comentez ce a zis zaraza, mai ales ca nu demult spunea ca sunt "sperios"...

Si eu cred ca divortul este un esec, dar nu sunt de acord cu ce spune zaraza mai apoi, ca: "din esecuri inveti infinit mai mult decat din victorii". Asta ce-ar trebui sa insemne: da-le dracu` de reusite in viata, tot mai bine e cand pierzi, ca ai ce invata! Ori poate asta e doar un mod de a NU ne recunoaste invinsi.

Continuand cu ce-ti recomanda zaraza... Carmen, esti pregatita sa incepi o viata noua? Esti de acord cu ce-ti sugereaza zaraza? Parca nu ti-ar acorda nici o sansa...
Gabi are mare dreptate. Intotdeauna (cred eu) ar trebui sa mai vedem o data daca nu cumva ne-am grabit, daca nu facem o gafa... Sa mai existe o sansa.

dar zaraza judeca probabil alte situatii dupa modelul propriu (nu stiu care este, dar banuiesc..., inclusiv din ce citii si prin alte conferinte din arhiva cafenelei).

Nu vreau sa deschid nici o polemica, dar cred sincer ca cea care a deschis aceasta conferinta (cu care avusei oarece contraziceri in trecutul apropiat) merita, totusi, mai multe sanse inainte de a face pasul. Citind "daca trebuie, fa-o cat mai repede, si incepe o viata noua", ma ingrozesc.
Pai tocmai asta vrea ea sa stie: daca trebuie...

va multumesc de grija fata de mine... tocmai am intrat pe sit si am vazut discutiile purtate.
nu stiu ce si cum sa spun. eu... incerc sa fac fie bine.
deocamdata sunt oarecum bulversata... iar lucrurile nu mai sunt asa grave ca la inceput...

voi reveni, stimati telespectatori :)

e o oarece contradictie in ceea ce zici. de obicei, daca nu stii, nu te pronunti, iar daca banuiesti, spui care-i banuiala. enuntul tau ma aduce la aceeasi concluzie: sperios.

pentru cine n-a inteles, carmen a intrebat la general ce crede lumea despre divort si cam ce directie adopta. opinia mea e clara si mai ales, personala. nu intentionez sa o impun nimanui, iar sansele nu le impart eu pe lume. fiecare isi construieste sansele proprii. din experienta mea si din ce vad in jur ciorba reincalzita n-are nici un haz. pentru mine. poate pentru altii, are.

Si eu cred ca divortul este un esec, dar nu sunt de acord cu ce spune zaraza mai apoi, ca: "din esecuri inveti infinit mai mult decat din victorii". Asta ce-ar trebui sa insemne: da-le dracu` de reusite in viata, tot mai bine e cand pierzi, ca ai ce invata! Ori poate asta e doar un mod de a NU ne recunoaste invinsi.

eu o vad mai degraba la modul "casca bine ochiu' si nu mai gresi la fel next time". tocmai, un mod de a nu te recunoaste invins e a lupta in continuare in virtutea inertiei, pentru a salva ceva deja pierdut.


zaraza

Divortul este calea legala pentru a desface o uniune esuata. Este foarte greu sa generalizam cind e vorba de divort, fiecare caz are particularitatile sale. Cert este insa ca de multe ori a lua decizia mai ales in cazul femeii, este un act de curaj. Pot sa-ti dau un exemplu concret - ea si el sint o pereche casatoriti de pese 15 ani, nu au copii. Ea este o fata excelenta, muncitoare si inteligenta. Pe el nu il cunosc deci tot ce-ti spun este parerea unilaterala, din povestirile ei. Ea spune ca nu-l mai iubeste, mai mult ca nu-l mai suporta desi nu vorbeste rau niciodata de el. Spune ca el o iubeste si nu poate sa traiasca fara ea. Ca a incercat sa discute cu el despre separare, dar el nici nu vrea sa auda. Ea lupta sa accepte situatia si sa ramina cu el dar spune ca ii este din ce in ce mai greu. Nici unul din cei doi nu are relatii extraconjugale. Poate cineva din afara nici nu intelege dar ea trece printr-o perioada foarte stresanta pe de-o parte nu ii place ideea de a rupe o relatie indelungata si pe de alta nu mai suporta viata pe care o duce. In plus nu poate rationa cu el, mereu raspunsul lui este "eu fara tine nu pot trai".
Dupa aproximativ un an de indecizie, ea l-a parasit (pentru ea este foarte greu pentru ca tot ce au sint ale sotului si ea traieste dintr-un salariu mic) si desi greu, a facut-o, si se pare ca el poate sa traiasca fara ea. Dupa mine, a fost un act de curaj si de invingere a tendintei de a ne complace in multe situatii neplacute. Daca el ar fi un individ agresiv, scandalagiu, sau ar fi avut relatii extramatrimoniale, decizia i-ar fi fost mai usoara.

Fiecare caz este diferit si nu putem da reguli generale. Dar divortul sau chiar faptul ca unul din cei doi angajati intr-o relatie de casnicie se gindeste la divort, este semnul clar al unei relatii care cu greu poate reveni la ce a fost odata chiar daca doar aparent, o relatie promitatoare.
Mult noroc si ...curaj. E bine ca nu sint copii la mijloc, ei sint cei care sufera cel mai tare de pe urma divortului.

Ciorba se poate reincalzi macar o data, zic eu, zaraza. De ce nu te gandesti ca poate s-a racit din greseala? Ca s-a stricat instalatia de gaze? Nu ar fi pacat ca dintr-o eroare sa se rupa ceva frumos?

La conferinta cu deranjarea adevarului am scris ca mi se pare important sa stim sa recunoastem cand am gresit. Asta sustin si aici, cu referire la faptul ca o ratacire de moment recunoscuta sportiv si la timp poate aduce chiar trainicie unui cuplu; la polul opus, se intrevede situatia in care, orgoliul refuzarii supei reincalzite poate fi o gafa, omorand ceva ce de fapt ar fi putut fi cu mult mai mare...
E doar o ipoteza de lucru din partea unui "sperios". :-D

In fond, poate ciorba lor nici nu s-a racit. Dar... cel mai bine ar fi sa o lasam pe Carmen sa ne spuna chestia asta.

te-as intreba care e motivul pentru care vrei sa divortezi, dupa care ti-as putea da parerea mea personala.

altfel nu sunt in gradul de a generaliza aceasta tematica, cateodata divortul poate fi binevenit, alteori poate duce la dezastru.deci...

am ajuns (tarzior) la concluzia ca iubirea nu rezolva totul, fiindca, din pacate, doar sentimentul e perfect, nu insa si oamenii.

pentru mine nu e important daca divortul e prilej de-a-ti demonstra 'forta' ori 'slabiciunea'.
ar trebui sa se-ntample doar de comun acord, atunci cand nu mai e nimic de facut.
si-ar mai trebui ca cei doi sa-nvete o lectie - a tolerantei, a generozitatii, a intelepciunii.
e important sa nu-ti pierzi demnitatea si sa-l respecti pe celalalt, ca la inceput.

chiar conteaza cine-i tare si care-i slab, intr-o batalie cu doi perdanti si masive pagube colaterale?

daca esti paralel cu subiectul, atunci ar trebui sa te abtii, racule. n-ai cum sa stii cum e, vorbesti din exterior.
am senzatia ca interventia ta seamana cu una in care mi-ai lua apararea. nu am nevoie, crede-ma.

zaraza pare ca stie ce spune, scrie mesaje scurte, dar la obiect.

n-as vrea sa vorbesc despre mine in conferinta asta, ar insemna sa-mi spal rufele intre voi, ca sa zic asa. nu despre mine e vorba, ci despre fenomen in sine.

povestea mea? e... greu de explicat. pe scurt: faptul ca eu acum, si in alte seri stau in fata monitorului, comentand amuzata, dar si trista, pe cafeneaua.com diferite subiecte, vorbeste despre singuratatea la care sunt condamnata de cand el lucreaza in presa.
in plus, in lumea in care se invarte apar mereu alte si alte tentatii..., la care nu sunt sigura ca el rezista.
coordonatele sunt mai multe, desigur, dar dupa cativa ani de casatorie (insa, nici chiar asa de multi), ajung sa ma intreb daca am gresit la inceput, pe parcurs, ori daca am gresit cu ceva...

ok, n-am sa apuc sa deapan aici telenovela, cred ca ceva, ceva, ai priceput tu.
ei, ce e divortul? forta sau slabiciune?

asa e, dragostea nu rezolva totul.

ceea ce intreb eu e din perspectiva externa, as vrea sa filmam din avion fenomenul, nu e vorba de a-mi implica propria poveste in evaluarea obiectiva a actului de divort, cu toate ca tentatia exista.

analizand la rece divortul (nu despartirea, care este cu totul altceva), as zice ca acesta comporta o serie de actiuni care fac sa avem de a face cu un act de curaj sau de lasitate, de la caz la caz. e si ceea ce ridic in conferinta.

asta ar trebui sa se intample cand nu mai e nimic de facut, zici tu. cum stim ca mai e sau nu ceva de facut?

"o batalie cu doi perdanti" - zici tu asa de frumos, dar si trist in acelasi timp.

"Nu exista pranz gratis" (Murphy)

In fond, poate ciorba lor nici nu s-a racit. Dar... cel mai bine ar fi sa o lasam pe Carmen sa ne spuna chestia asta.

ai si tu dreptate. deci, sa o asteptam pe carmen!

zaraza

creca poti sa crezi ca esti indragostit, asa cum poti crede ca nu mai esti... li se-ntampla acelora care nu se cunosc suficient, celor care nu obisnuiesc sa-si puna intrebari, care le ocolesc, sau care cauta raspunsurile atunci cand e prea tarziu si adevarul nu mai are nici o putere salvatoare.

"analizand la rece divortul, as zice ca acesta comporta o serie de actiuni care fac sa avem de a face cu un act de curaj sau de lasitate, de la caz la caz." zici tu

ca s-o pun altfel: dupa parerea ta, o gaina care iese curajoasa-n ulita fara sa se-asigure si nimereste sub un tractor, e mai buna decat aia lasha, care sta-n curte si-ajunge-n oala gospodinei?

as vrea sa filmam din avion fenomenul
regret ce ti s-a intamplat, dar asta nu ma poate impiedica sa-ti spun, cu parere de rau, ca, din acest motiv, n-ai cum privi subiectul cu detasare, in orice avion te-ai urca.

tu ar trebui, poate, sa stii cel mai bine ca asemenea situatii nu se pot discuta decat intre patru ochi si sub lupa, fiindca, in caz contrar, n-am face decat anchete sociale, iar tu nu cred ca asta doresti.

mai mult, dichotomia pe care o propui sugereaza ca-ti doresti ca cineva sa infiereze pe unul (pe cel slab) si sa-l aplaude pe celalalt, in timp ce eu ii condam si-i compatimesc pe-amndoi in acelasi timp, indiferent de motivele care i-au determinat sa divorteze.

nu vad divortul ca pe-o pata, nicidecum.
e insa o proba, o dovada palpabila a esecului sentimental.
avem nevoie de anume calitati sa fim recunoscuti profesional, avem nevoie de mult mai putine sa fim iubiti si sa iubim ...habar n-am de ce, dar neimplinirile sunt mult mai mari din ultima perspectiva.

in pricipiu si in general de acord cu tot ce-ai scris.
o singura nedumerire:
ca s-o pun altfel: dupa parerea ta, o gaina care iese curajoasa-n ulita fara sa se-asigure si nimereste sub un tractor, e mai buna decat aia lasha, care sta-n curte si-ajunge-n oala gospodinei?


cum ar trebui sa se comporte gaina in mod ideal?

zaraza

ca sa ne-asumam conditia (oricare ar fi ea), ar trebui sa ne-o cunoastem.
io nu ziceam decat ca prima gaina, daca si-ar dori cu-adevarat aventura sau cealalta, sacrificul, moartea lor s-ar justifica perfect.

problema e ca inaripatele habar n-au ca-s gaini si mor, indiferent ce-aleg.

aidoma, oamenii, in cazul divortului, analizeaza cine-i lasul si cin-i curajosul, pierzand din vedere esenta - amandoi au murit un pic...

ca sa n-ajung la 'moarte', sau in apropierea ei, trebuie sa ma analizez indelung si sa-mi stabilesc apoi prioritatile.
nu-mi ramane decat sa vad cate compromisuri pot face, fara sa ma bazez pe cate ar putea suporta celalalt.
daca iese bine socoteala, sansele sunt mari.

de-aceea nu ar exista comportament ideal, decat in cazul unui mariaj perfect, de care eu una n-am cunostinta, din pacate.

Imi pare foarte rau.
Eu nu stiu ce inseamna sa treci prin asa ceva! Ma rog sa-ti fie bine, sa te ridici, sa mergi mai departe.

sotia unui prieten il tot innebunea la cap de ani de zile ca vrea sa divorteze, sa fie libera si sa faca ce vrea (cariera, alt barbat etc). Ca pin' la urma s-a saturat omul si-a plecat el, s-o lase sa-si faca "visele". Ce a urmat? "Pai nu, ca eu nu am crezut niciodata ce spuneam, vorbeam si eu asa, sa te enervez!" ;)

ps Din fuga vad ca-s si pareri atit de transante si simpliste pe-aici, gen "pleci si gata". Simplu, nu? Dar toate se complica imens odata ce ai si copii si daca tii sincer la ei. De-acord ca traiul in comun cu farfurii zburatoare la fiece masa face mai rau copiilor, dar divortul e rareori solutia. Cel mai adesea cei doi se satura sa se tot vada zilnic si sa doarma in acelasi pat. De-aceea sint si-atitea separari dupa care porumbelul sau porumbita se-ntoarce la cuib de dorul celuilalt. Porcaria e modul prea strict si contractual in care e conceputa azi casatoria.

gândeşte profund la tot firul evenimentelor plăcute şi neplăcute din căsnicia ta.
Încearcă să vezi unde ai greşit (în cele mai multe cazuri vrei să faci bine şi în cele din urmă nu reuşeşti decât să distrugi ceea ce ai construit în trecut).
Există în fiecare căsnicie un moment (cam pe la 12-15 ani) când spui PÂNĂ AICI! Trebuie să vezi de fapt omul aşa cum este, să nu încerci să-l schimbi, să-l înţelegi şi să cauţi cauza care a creat efectul. Atâta timp cât cauza există, efectul nu va dispare.
Într-o relaţie este nevoie de comunicare, este nevoie de puncte comune, de un program făcut împreună...o simplă plimbare poate lămuri multe frământări lăuntrice, iar mai nou există psihologi, există terapie de cuplu.
Acum sunt multe amănunte care au importanţă în viaţa de familie: diferenţa de vârstă, preocupările, spiritul de echipă, programul de la serviciu, împărţirea activităţilor în gospodărie, copii, etc

Iti doresc divort usor, in this case.

Eu nu cred ca divortul ar trebui sa poarte aceasta stigma de slabiciune, uitare, etc. In fond venim singuri pe lume si trebuie sa alegem oamenii cu care traim. Daca viata devine insuportabila, noi avem puterea sa ne schimbam pe noi, mediul si pe ceilalti prin felul in care sintem. Asa ca prefer sa accept resonsabilitatea in orice caz, si sa nu imi bazez deciziile pe perspectivele altora.

Esecul este si el un pas inainte, doar viata nu s-a incheiat la juramantul matrimonial. Dar mai este si alt fapt imposibil de negat. Casnicia este in cea mai mare masura un compromis imperfect, si are beneficiile si dezavantajale ei. Nu o consider nici sacra nici eterna, din moment ce e facuta de oameni cu tot cu defectele lor. Oare nu devin mai suportabili partenerii de viata dupa ce au divortat, pentru simplul fapt ca au ajuns sa-si accepte defectele de neschimbat?

cind pierzi, pierzi. cind cistigi, tot pierzi.
primul, adica singurul. ceea ce ai formulat ca fiind al doilea e oricum neclar: se refera la ce? la continuarea casatoriei?
daca ai ajuns sa te gindesti la divort, inseamna ca exista motivatie si indiferent daca ramii sau pleci, nimic nu va mai fi la fel.
daca ai copii e discutabil.

Din putzul gandirii ar suna cam asa: divortul e un esec daca mariajul era reusit, si e un succes daca mariajul era un esec :)

Problema e ca, daca vrei sa-ti evaluezi propriul mariaj, in primul rand trebuie sa fii sincer cu tine, si asta e foarte greu pana si in situatii normale, darmite cand esti tulburat sentimental. Si mai greu este apoi sa elimini din calcul situatiile tranzitorii si nerelevante pentru esenta relatiei (ex. faptul ca celalalt are un job solicitant), respectiv "nereusitele" care sunt determinate numai de asteptarile tale nerealiste, de orgoliile sau ambitiile tale neimplinite, si prin urmare ti se datoreaza numai tie. In orice caz, analiza cauzelor e capitala.

Ca sa devin si mai prozaica, mariajul e ca o incapere pe care, daca n-o aerisesti, se impute. Si daca nu mai iesi din ea, tot efectul ala il obtii, chiar cu toate geamurile deschise.

Faptul ca te-ai casatorit nu inseamna sa nu-ti mai vezi de viata ta, sa nu te mai poti bucura de nimic decat in doi. Iar faptul ca iti pastrezi o doza de independenta fata de celalalt nu inseamna ca iubesti mai putin; dimpotriva, prea multa dependenta sufoca...

Eu in locul tau mi-as vedea de ale mele (sau mi-as gasi ocupatii noi in caz ca n-am destule) si nu mi-as mai bate capul pentru o vreme. Cum cauzele, la cat inteleg eu din ce ai spus aici, sunt destul de "abstracte", nu cred ca e momentul sa iei o decizie atat de radicala. Simptomele pot insela; asta in cazul in care nu s-a cronicizat problema, n-am de unde sa stiu care e pragul tau de suportabilitate. In orice caz, am vaga senzatie ca totul se leaga mai mult de perceptia ta asupra situatiei decat de situatia in sine.

chiar "din putul gandirii"... "divortul e un esec daca mariajul era reusit"...:))))

in rest ai scris foarte frumos :)

am vazut ca au aparut multe interventii in care va manifestati grija fata de mine... nu stiu ce sa zic... multumesc tuturor.

in ce ma priveste, am sa ma descurc eu..., oricum, lucrurile sunt mult mai complicate decat le-am descris putin mai devreme.
mi-ar fi de folos daca cineva dintre voi (barbat sau femeie) ar descrie pe scurt experienta personala de divort... intotdeauna inveti din greselile altuia, se spune.


"Nu exista pranz gratis" (Murphy)

referitor la cazul tau putine elemente dai, nu ma pot pronunta caci as fi clarvazator altminteri.

hai sa zic totusi si parerea mea la general.divortul e un esec dar nu cred ca asta denota neaparat slabiciune.iti doresc succes si poate reusesti sa-l aduci pe sotz la un jurnal local...

cati dintre cei ce-si dau cu parerea aici, au trecut prin experienta divortului? se vede ca de diletanti nu vom duce niciodata lispa:))
divortul e urat!! e urat pentru ca persoana de care te desparti, va lua ceva din tine. oricat am vrea sa bravam, intr-o casatorie se fac investitii; investitii nu numai materiale, dar mai important intestitii sentimentale.
deci, pana la urma, oricum veti incerca sa va justificati punctele de vedere, si sa le rationalizati, divortul e o pierdere... mai mare sau mai mica, totul depinzand de cat ati avut curajul sa investitzi in relatia respectiva.

Carmen, ma numesc Tatiana, si sunt cam in aceeasi situatie ca si tine...

As putea spune ca in cazul meu, divortul ar insemna eliberarea de un barbat care nu este stie sa respecte, sa aiba incredere si care ma desconsidera din multe puncte de vedere... numai Bunul Dumnezeu stie cat am luptat, cat am indurat si cat am suferit ca acest matrimoniu sa continuie. Problema este ca nu pot lupta de una singura, iar el, pe zi ce trece se poarta mai urat. Asa ca m-am hotarat sa pun capat problemelor care ma afecteaza psihic. Am ajuns la capatul puterilor si mai ales, nu vreau ca fetita mea sa ma mai vada suferind... Si sunt multe de spus...

Ideal ar trebui sa ne cunoastem viitorul partener de viata inainte de a face pasul definitiv.Din pacate nu toti se manifesta asa cum sunt in mod real inainte de casatorie.Atunci cand pasul definitiv wstw deja facut,persoana de langa noi isi ca arama pe fata,si atunci incepe drama.

"mi-ar fi de folos daca cineva dintre voi (barbat sau femeie) ar descrie pe scurt experienta personala de divort."

Femeile care divorteaza sunt privite ca niste victime care au scapat de tortura psihica (si fizica uneori), pe cand barbatii, daca au plecat ei cerand si divortul, sunt considerati iresponsabili, neadaptati, lasi. Cu toate astea eu am considerat ca pentru binele copilului nostru si al meu, plecarea este singura solutie. Experienta este intr-adevar traumatizanta. Cineva spunea in conferinta asta ca e dureros pentru un copil sa creasca fara tata. (cuvintele exacte nu le mai stiu). Da, asa e, sunt sigur. Si pentru un tata e cumplit sa isi vada de departe cum ii creste copilul, la asta adaugandu-se si sentimentul de vinovatie. Poate nu este asa in cazul tuturor tatilor, dar la mine da.

Altcineva spunea de porumbelul care tinde sa se intoarca la cuib. Si in cazul meu a fost o perioada in care credeam ca am reparat o greseala printr-o greseala si mai mare. Ma durea enorm pasul pe care il facusem, chiar daca stiam ca alta solutie nu existase. Chiar am fost tentat sa reinnod relatia cu mama copilului meu, si nu doar de dragul copilului. Dar timpul desparte si mai mult.

Acum, la un an de la divort, m-am linistit si incerc sa ma obisnuiesc complet cu situatia. Ma concentrez doar la binele copilului, atat cat pot sa contribui. Nu ma refer la binele material, mai ales ca situatia materiala a mamei este mult peste medie si ii poate oferi tot ce are nevoie. Poate candva imi voi reface si viata sentimentala. Dar sunt sigur ca regretele ma vor urmari pana la capat. Regretele nu ca am plecat, ci ca nu a existat o alta solutie.

Oricum, iti doresc minte limpede. Iar ca sfaturi, daca le accepti: nu lua decizii datorate impulsului de moment. Gandeste bine, cu mintea cat mai limpede. Incearca sa fii detasata. Si mai ales, vorbeste cu sotul tau si incercati impreuna sa gasiti solutii.

Succes.

Pentru cei care traiesc cu ochii deschisi si sint constienti de avantajele si dezavantajele unei casnicii divortul inseamna o casatorie esuata. Deci un esec. DAR pentru cei ce vad viata ca pe un drum care trebuie parcurs cu datoria de a fi sincer fata de ei insisi, este un esec temporar. Este un nonsens sa traiesti o viata intreaga sacrificindu-te pe altarul unei minciuni (Casnicia ca ideal-oare poate fi casnicia un ideal ????). Odata facind compromisul de a trai cu cineva o viata intreaga in minciuna doar de dragul copiilor ma intreb oare ce viata ar putea fi aia ? Oare cit de sanatos poate fi exemplul dat copiilor. Oare ce examplu de casnicie ar fi acela ? Si cit de nociv este pentru cei implicati intr-o astfel de mezaliantza ??????

din comentariile primite, mai ales din ultimile, intrevad o concluzie (cel putin pentru mine). anume ca divortul reprezinta un esec indiscutabil, o partida pierduta, daca nu in fata celuilalt, cel putin in fata ta.

una peste alta, cred ca la un moment dat am sa ajung la asta...
ma intreb cum am sa trec peste toate. n-am sa mai pot avea niciodata aceeasi curatenie (daca am avut-o vreodata), aceeasi siguranta de sine, mandrie, forta de a infrunta viata. cam aici vad sa ajunga "urmarile", ca sa zic asa, ale acestui pas. urmari in mintea mea, caci probabil ca n-am sa se las sa se vada in exterior.

... stateam si ma gandeam: daca pana la divort, fiecare poveste difera de celelalte, fiecare "drama" are alta infatisare, dupa aceea consecintele par sa fie similare
asa sa fie, oare?

"Nu exista pranz gratis" (Murphy)

nu cred ca se pot face generalizari,si nici nu se poate imparti in "negru" si "alb"
personal cred ca o relatie ce nu mai merge e sortita,mai devreme sau mai tarziu,esecului...
pierdere sau castig?in functie de caz
pacat doar de copii(daca sunt),ei sunt adevaratele pagube ale divortului...

Okay,sunt de aceiasi parere cu tine pana la copii.... imagineazati daca tu ai fi copilul si parintii tai s-ar certa continuu ce ar fi pt. tine mai bine ??? Sa traiesti in certuri pana la 18 ani cand te-ai satura si ai putea sa pleci sau sa traiesti in pace si liniste cu unul din parinti acceptand divortul ca pe o eliberare de stressul zilnic care il traiai din cauza neintelegerilor .... De ce copilul trebuie sa vada batai si certuri, cand poate un divort sa-l scuteasca de acestea ???? Gasesc divortul ca ultima solutie cand partenerii nu se mai inteleg ! Uneori trebuie sa accepti realitatea,chiar daca doare,dar nici o casnicie transformata in Iad nu as propune nimanui ! Vorbesc din experienta,din pacate ....

La urma urmelor,divortul este doar o trecere de la o stare de fapt,in care doi oameni nu se mai inteleg,la o alta stare de fapt,cand cei doi incearca sa-si refaca viata independent unul de celalalt.Nu cred ca divortul trebuie privit ca un esec-este adevarat ca este un factor de stres,dar momentul poate fi depasit

uiti ceva f important- ca indiferent de deciziile pe care le ei, nimic nu te va face sa traiesti vesnic. unicul tau scop in viatza e sa fii fericit.

chiar daca sunt copii, (in cazul meu a fost unul), viata merge ianinte, si timpul le rezolva pe toate:))

DA, DIVORTUL ESTE UN ESEC, DAR CA ORICE ESEC POATE FACE PARTE DIN VIATA NOASTRA SI TREBUIE INFRUNTAT CU CURAJ.

Eu as putea spune in cateva cuvinte experienta fratelui meu, cred ca are o anumita relevanta.

Fratele meu a fost casatorit 18 ani. Are un baiat de 17...

Pe 5 octombrie e la a doua infatisare. Vreau sa va soun ca totul vine, e drept, si dupa o perioada dupa care el a avut multe plecari (cu afacerile), in care a existat o neglijare a multor obligatii. Departarea s-a produs treptat, dar sigur, pe parcursul a catorva ani.
Acum, el (are 40 de ani, iar sotia lui 38) este cu cineva de 23 de ani... Cum vi se pare?

Locuiau impreuna intr-un apartament de 3 camere, pus la punct, facusera concedii prin Grecia, Turcia (au acasa sute de poze), si... ce s-a ales? Copilul sufera cel mai mult.

Iar, fratele meu s-a mutat la mama cu... "pitipoanca" (scuze, mai si glumesc un pic), pe care am cunoscut-o...

Cumnata mea, de care se va desparti fratele meu pe 5 octombrie, stiti ce i-a zis fratiorului meu, in momente de nervi?
(scuze pentru trollare)

"Ce-ti face aia, ma? Sex oral???"

O fi stiind ea ce intreaba...
(Va rog sa luati partea dramatica din comentariu)

asta fara doar si poate...totul trece,nu-i asa?

ai mare dreptate, in timp, totul trece....

fara a face comentarii referitoare la casnicia fratelui tau (oricum acestea ar fi fooooarte subiective) as spune ce am observat eu: de regula atunci cand starea materiala se imbunatatzeste, cresc atat pretentziile materiale (alt furnizor pentru imbracaminte, alt fel de alimente, alta masina, alta locuintza) cat si cele "spirituale" adica alt partener.
Si nu cunosc numai un caz...Nu privesc unilateral pentru ca exemple sunt de ambele parti.

Nu intzeleg fenomenul pentru ca, in definitiv, ambii parteneri au facut aceleasi sacrificii. De regula, fiind o lume a barbatzilor, ea sta mai retrasa. Gresala mare este ca sta "prea" retrasa.

Marea majoritate a femeilor 'parasite' s-au multzumit cu postura de anexa fara a se implica in afacerile sotzului, mare greshala as spune eu.

In cazul meu, am fost casatorit pentru 3 ani. cand m-akm casatorit, mi s-a spus ca este pentru restul vietii, pana ce moartea ne va desparti.
Sa va spun drept, in cei trei ani de casnicie, nu am avut nici macar o gripa:)))

Nu stiu cati dintre voi stiu ca pan asi Einstein a divortat? Acum, inainte sa va casatoriti, fiecare dintre voi are trebui sa fiti macar o singura data sinceri ci voi insiva, si sa va intrebati "sunt eu oare mai destept ca Einstein" ? :))

Divortul poate fi considerat un esec doar daca cineva e convins ca s-a casatorit "pentru totdeauna"!

si la a cata casnicie esti? Sau acum doar stai impreuna cu cineva?
Crezi ca esti in masura sa dai sfaturi cand nu dai doi bani pe casnicie? Nu o zic cu rautate, sunt oameni care prefera relatiile monogame de scurta durata...Si eu ma numar printre aceia. Dar nu pot sa spun ca sunt prea fericit.
Cel putin am scapat de formalitatile unui divort...
Ca o concluzie, nu va casatoritzi daca stiti ca nu e pentru totdeauna... Mai bine o casatorie de proba decat rani pentru toata viata.

Este departe de a fi o implinire, dar nu este esec.
Este un fapt din viata unora. Nimic special. Se intampla pur si simplu.
Daca vrei, este modalitatea prin care poti face ceva pentru tine. Citeam la celalalt subiect "cat merita sa lupti pentru dragostea ta". Care dragoste, daca trebuie sa te lupti?
Dragostea, iubirea se intampla fara razboaie, fara agitatie, fara crize.
Cu calm. Liniste. Pace.
Un divort iti ofera ocazia pentru o noua dragoste.

Lucrul cu care nu sunt de loc de acord este ca "pentru totdeauna" ar fi o greseala. Poate te referi ca nu e corect din punctul de vedere al omului care stie ca unul din parteneri poate sa ajunga intr-un loc cu verdeata mai repede ca altul. "Pentru totdeauna" macar o viata trebuie sa fie posibil.
Oricum, eu vad divortul ca pe un esec, poate fix chestia la care nu ar trebui sa dai cu bâta-n balta. In viata ce te face fericit? Poate banii? Functia? Femeile? Barbatii? Seara cand ajungi acasa e bine sa gasesti pe cineva alaturi.