...Si a murit.
in plina strada, cu 50 de necunoscuti in jurul sau, care mai de care mai galagios si, totodata, mai inutil.atatia oameni in jurul sau au oprit circulatia pe acea portiune de strada, asa ca vacarmul masinilor, al claxoanelor, acoperea zumzetul facut de multimea adunata ca la piata.
in aglomeratia de masini care asteptau verdele, s-a auzit trupul unui om cazand pe asfalt; un tipat de groaza a umplut strada, iar sunetul franelor puse brusc au speriat oamenii de pe trotuar.
omul, fara a se asigura, a inceput sa traverseze strada fara sa observe masinile care tocmai se puneau in miscare.
iesind din magazin, cu un pachet de tigari fara filtru, cu sufletul rupt, nu vedea nimic in fata ochilor... inca ii juca in ochi imaginea din bodega aia plina de fum: sotia lui era acolo cu unul din colegii lui de munca; si nu erau deloc distanti...
aflarea diagnosticului, atat de grav si de sententios, ii provocase o sete incredibila de bere, dar mai ales de viata: ultimele luni trebuiau traite ca la carte... desi, dupa zambetul doctorului, ai fi zis ca i s-a dublat timpul de viata, nu ca ar fi avut cancer...
ha ha! ce ironie! sa te trezesti dimineata, fara ganduri negre... sa te sarute sotia in pragul usii... "pa, dragule! te iubesc!"... sa mananci ultimul mic dejun din viata ta, fara sa stii ca e ultimul... sa injuri sangele care iti curge de la taietura lamei de ras... sa iti aduca femeia cafeaua la pat... ultima ta cafea...
sa te trezeasca cu cele mai sincere sarutari pe care ti le-a dat vreodata...
sa deschizi ochii si sa vezi ca nu esti in cosmarul urat, in care cazi, cazi, cazi...