-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

La Medgidia plouă cu ouă…


de DIACRITICUS la: 10/09/2005 17:26:00
modificat la: 20/09/2005 20:05:28
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
La Medgidia plouă cu ouă…


Ceasul din gara Constanţa arată 5.45. E răcoare fiindcă e început de martie şi e mult prea de dimineaţă ca soarele să se găndească la noi. Se aude un fluierat destul de caraghios de parcă mânuitorul lui îşi dădea ultima suflare cu fluierul între buze. Caraghios-necaraghios, mecanicul rapidului de Bucureşti garat la linia unu, ţine cont de semnal şi pune râma cheferistă în mişcare. La un moment dat se crează oarece busculadă. Un întârziat. Un tip bine la vreo 50 de ani care fuge, urcă scările câte 3 trepte şi…apucă locul pe care-l plătise. Cu destule emoţii, fiindcă trenul prinsese ceva viteză, omul nostru lasă în urmă un comentariu al unei femei de serviciu care spăla pavelele de pe peron: L-ai văzut?, imi zice. Uite-aşa rămâi fără picioare. Inconştientu’, cine ştie unde se grăbea, la amantă-sa. Ce, nu putea să mai stea puţin să plece cu ăla de 7? Îi ardeau călcâile?
Păi da, ce vrei bre, oameni şi oameni…zic.
Mă gândesc încă odată că graba strică treaba şi în domeniul călătoriilor şi că de asta s-a inventat personalul. Îţi permite o călătorie în regim studenţesc, la preţuri mici şi fără pretenţii. N-ai nevoie decât de răbdare. Multă răbdare. Mai ales dacă mergi „da capo al fine”, vorba…francezului. Adică de la Constanţa la Bucureşti. Acest tren pe lângă faptul că merge încet, opreşte inimaginabil de des: în gări, în în găruţe, în halte, în hăltuţe, în cătunuri uitate de Dumnezeu, la trecerea căii ferate a vre-unei bătrâne neajutorate, ba ai impresia că opreşte şi când mecanicul vrea să facă un pipi sau să cumpere ţigări de la chioşc. Nu mai vorbim că dacă ai vreo aniversare în familie de care îţi aduci brusc aminte sau dacă persoana care te aşteaptă în gară merită o atenţie, poţi chiar să culegi o floare-două. Din mers. Maci, albăstrele, gura leului sau, pentru cunoscători, floarea soarelui. Şi lapte proaspăt de văcuţă. Cum puteţi mulge o vacă din mers? Nu puteţi. Dar sunt câteva zeci de semnale la care trenuleţul buclucaş stă între 30 de secunde şi…până trec toate mărfarele din zona de sud-est a ţării. Pe cuvânt. Trenu’ ăsta opreşte la orice, aşa ai impresia. Dacă ai norocu’ să te conducă un mecanic mai milos numărul opririlor se dublează: o femeie gravidă, o căţea şchioapă, un cerşetor cu mâna-ntinsă, iată tot atâtea motive de oprire.
S-a făcut 6. În gară începe iar agitaţia. Navetiştii se adună pâlcuri-pâlcuri pe peron. Sunt nelipsiţi fiindcă merg la muncă în fiecare zi. Se strâng şi discută banalităţi: de-un fotbal, de-o nevastă, de-un salariu care-nârzie. Pentru ei trenul ăsta este ca o maşină personală: îi cunosc toate secretele, iar cu naşii s-au legat deja prietenii solide.
Mai am un sfert de oră până pleacă trenul şi merg la casa de bilete să-mi procur tichetul. Îi spun casieriţei ce vreau şi aştept. Femeia are mişcări sigure, automate dar foarte foarte încete. Nu s-a trezit încă.
În gară e chiar linişte. Ici-colo câte un strănut, câte un sughiţ de dimineaţă. La un moment dat, dinspre peron se aude o voce răguşită dar voioasă cum fredonează sacadat un cântecel: la me-dgi-di-a plo-o cu o-o, la me-dgi-di-a plo-o cu o-o…
Un boschetar la vreo 50 de ani, îmbrăcat într-un pardesiu ponosit care cine ştie ce culoare are sub stratul gros de jeg. Alte accesorii trendy, cool sau marfă pentru genul ăsta de om: nişte pantaloni luaţi în mod sigur dintr-un tomberon şi o pereche de cizme de cauciuc de culoarea verde, luată din acelaşi „supermarket”. În spinare duce un sac jegos de rafie în care nu se poate spune ce se află. Pare ceva voluminos dar uşor. Haine, lână naiba ştie. E vesel nevoie mare şi face atmosferă în gara care până atunci fusese liniştită. Am văzut zeci de astfel de indivizi şi nu mă mai mişcă asemenea apariţii. Numai că tipu’ se îndrepta glonţ spre mine.
Casieriţa îmi întinde somnoroasă biletul şi restul. Dau să plec dar mă trezesc nas în nas cu moşu’.
Da tataie, zi!
De unde te cunosc io pe tine?
Nu ştiu bre, de unde?
A, gata, gata ştiu! Din gara Obor te ştiu!
Am rămas cu gura căscată, fiindcă într-adevăr în ultimul an fusesem de 2-3 ori pe săptămână prin gara Obor şi…acum parcă-mi părea şi mie cunoscut boschetarul. La modul cel mai serios. Foarte posibil ca moşul să-mi reţinut figura. Deja imaginaţia mi-o luase razna. Aşa boschetar cu o aşa memorie şi…surprizele nu aveau să se oprească aici. O fi dracu’ vre-un maior de pe la servicii şi lucrează sub acoperire. Da’, aşa acoperire mai bine lipsă. Oricum, nu-l reped şi încerc să intru în conversaţie calm şi relaxat.
Posibil tataie. Merg des în Bucureşti. Sunt student!
A, bravo! Dă şi mie patru mii să iau şi io ceva de mâncare.
Al dracu boschetar nu înceta să mă uimească. Îmi cere exact cât imi dăduse casiera rest. Fix patru mii.
Ia bre, ia d-aici! Să fi sănătos!
Îi întind banii şi dau să plec. Mă abordează iar.
Student zici?
Da.
Ia zi, ştii cine a fost iulian mincu?
Ştiam dar era 6 şi 10 dimineaţa şi nu mă aşteptam să particip la un aşa concurs cu un aşa…profesor. Mă fâstâcesc şi moşu’ se prinde imediat.
Zi ştii?
Ştiu bre, normal, zic încercând să mai câştig timp. Nu mă aşteptam dar deja aveam emoţii mai ceva ca la bac. Şi boschetarul părea atât de sigur pe el… Mi-era teamă să nu fac o confuzie cu marin mincu, profesorul de la Ovidius. Transpirasem, nici nu mai ştiam bine ce mă întrebase. Mincu…mincu…iulian…Yesss! Mi-am amintit. Cred.
A fost…profesor la…şi…ministrul sănătăţii nu?
Mda, zice boschetarul gâjiit şi cam nemulţumit de prestaţia elevului. Mă gândesc că ce bine ar fi să scot de-un cinci…că mă fac de râs şi mă spune ăla la toată boschetărimea, de m-arată ăia cu degetu’ pe la metrou dup-aia.
A fost şi ministru şi medicul lui Iliescu, ştiai?
Da, da, zic fericit că testul luase sfârşit.
Bre, tre’ să plec, uite a tras trenul.
***************************
Aleg un compartiment din vagonul unu, aproape de cel ale naşilor. E ceva mai multă curăţenie. Parcă.
Scot un şerveţel şi încep să fac toaleta vagonului unde voi fi depus timp de patru ore şi jumătate. Curăţ cu mişcări sigure bancheta, cotierele, tetierele, tot, tot, tot pentru o călătorie cât mai plăcută. A, verific şi geamul să fie bine închis sau cel puţin să fie atât de înţepenit încât să nu-l deschidă nimeni. Uşa se închide foarte greu şi asta e bine pentru că înseamnă că se deschide la fel. În tren curentul dăunează grav sănătăţii. Fumatul e chiar indicat. Şi cititul. Cine ştie.
Compartimentul e gol. Adică sunt singur.
Se aude ceva agitaţie din stânga mea, la capătul vagonului, un zgomot de uşă trântită şi nişte paşi târâiţi. Şi : la med-gi-di-a plo-o cu o-o, la med-gi-di-a plo-o cu o-o. Tataia-boschetarul obsedat de iulian mincu. Era în tren. Nu-l vedeam, îi auzeam doar paşii şi …la med-gi-di-a plo-o cu o-o din ce în ce mai aproape de compartimentul meu.
Brusc uşa se deschide şi apare boschetarul. Nu scoate nici un cuvânt, pune sacul pe banchetă şi aruncă nişte monede pe jos. Închide uşa şi pleacă.
Mă uit cu atenţie şi observ cu destulă indignare că boschetarul imi aruncase fix patru mii. Adică exact banii pe care îi dădusem eu din milă. M-a jignit. Ori îi dădusem mult prea puţin ori picasem la testul fulger la care mă supusese şi omul nu voia să se încurce cu un fitecine care nu ştie nici măcar cine a fost iulian mincu. Ignoranţa mea îl şucărise. Ce şi-o fi zis: îi iau lu’ ăsta patru mii şi ce rezolv? Mai bine îi dau înapoi să îi folosească la facultate, poate învaţă şi el cine e mincu. Iulian mincu.
Contrariat de atitudinea cerşetorului îmi păstrez totuşi calmul şi raţiunea. Iau, deci, banii de pe jos fiindcă imi zisese mie un prieten că în cazuri d-astea Dumnezeu o să creadă că n-am nevoie de ei. Şi văzusem în gară la obor nişte biscuţi la trei mii şi eram hotărât odată ajuns, să fac această importantă investiţie. Îmi mai rămâneau o mie. O să caut un cerşetor care n-are chef de vorbă. Dacă mă întreabă cine a fost primarul Bucureştiului între 1922 şi 1927 sau câţi kilometri de canale subterane sunt de la Unirii la Universitate? Îl trimit la „Vrei să fi milionar?”.
Stau singur în compartiment şi privesc sacul de rafie de pe bancheta din faţa mea. Imaginaţia mi-o ia razna. Dacă tataie acesta o fi vre-un fanatic şi are o bombă în sac? Cine ştie ce organizaţie teroristă pusese ochii pe el. Un om nesemnificativ, exclus de societate, care nu mai are ce pierde şi pe deasupra mai era şi destul de inteligent. Ideal pentru un kamikaze. În timp ce imi construiam tot felul de scenarii fanteziste am început să pipăi cu piciorul partea de jos a sacului. Părea ceva moale ca o lână. Era greu să-mi dau seama fiindcă prin sac nu se vedea nimic. Tataia-kamikaze nici gând s-apară. Evident că în sac nu era ceva de prea mare valoare. Nu laşi un bagaj nesupravegheat, mai ales în personal.
Întorc privirea spre geam şi…groaza mă cuprinde cu totul. Pe peron se plimba chiar tataia-kamikaze. Acum puteam fi sigur că ceva nu era în regulă. Era clar. Lăsase ditamai sacul cu explozibil în tren şi coborâse să-şi salveze viaţa. Devin foarte agitat fiindcă trenul mai avea un minut până la plecare, mă ridic, ies pe culoar, mă uit în stânga şi-n dreapta, intru înapoi în compartiment. Trenul se pune în mişcare. Văd câţiva ceferişti făcând semne disperate şi uitându-se către un punct fix. Mă uit din nou pe geam să văd unde e moşu’. Nicăieri.
Mă pregătesc să părăsesc compartimentul în ideea să mă îndepărtez de…sac.
Deodată aud: Vino-ncoace şi nu te mişti d-aci până la Feteşti, tu-ţi dumnezeii mătii de inconştient! Vrei să te calce trenu’? De ce nu urci la timp?
Prin faţa mea, pe culoar trece cerşetorul „la braţ” cu un poliţist. Se duc într-un compartiment unde sunt şi naşii.
Stai jos, mă nenorocitule! Cum te cheamă, unde mergi?
Nu reuşesc să aud nici un răspuns.
Sacul. Luat pe sus de Poliţie, boschetarul uitase de mult prea importantul lui bagaj care mă băgase la idei. Ies pe culoar şi mă îndrept spre poliţistul care-l supraveghea pe individ.
Are un sac acolo, zic arătând către compartimentul meu.
Poliţistul deschide uşa şi-l întreabă: Ai bagaje mă?
Boschetarul bâiguie ceva care însemna un fel de da.
Aduceţi-i-l aici vă rog!
Mă execut rapid dar când ajung în faţa banchetei imi aduc aminte de teama pe care mi-o crease acel sac. Sunt curios din fire şi mă gândesc să-l desfac măcar puţin să văd ce mă speriase atat de tare.
Saci. înăuntru erau alţi saci de pânză. Asta era toată averea boschetarului-cântăreţ. Un sac de rafie în care erau îndesaţi alţi saci de pânză.
Ce-mi pare rău, e că n-am întrebat de unde ştia cântecul ăla care începuse să mă obsedeze: la med-gi-di-a plo-o cu o-o…Şi cine l-o fi compus? Avea o linie melodică atât de simplă… curat – şlagăr. Marius Moga sau Marius Ţeicu, probabil.
În 30 de minute ajungem în Medgidia.
Oare acolo chiar plouă cu ouă?

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


spre linistirea sufletului... - de M a o la: 24/01/2006 14:54:31
De vreo 15 ani bantui prin Medgidia, da' sa fiu al dracului daca a plouat vreodada cu oua p-aici.
Faina povestea, mi-a placut!

___________________________
Ei sunt crestini pentru orez!
Mao Tze-Dung
#101994 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...