"O aştept pe mami"-- Amintire.

Mă simt rău, cel puţin aşa am impresia, am o senzaţie de sfârşeală, dar nu mă doare nimic dar o aştept pe mami. Mă întind pe canapeaua din sufragerie, nu ştiu să scriu dar măzgălesc pe o foaie semne de moarte pentru că simt că o sa mor. Azi am venit de la grădiniţă şi nu am simţit parfumul "lui Mami". Inchid ochii şi o văd în autobuz, e la semaforul acela pe care-l cunosc atât de bine, acum e verde, mai sunt două staţii până la noi, autobuzul merge în ritmul său, nici prea repede, nici prea încet, uite că la staţia asta şoferul i-a închis uşa în faţă unei bătrâne şi parcă râde... cum pot să fie unii oameni atât de amari? Iată că autobuzul a ajuns la noi... o simt pe mami că se apropie de casă, acum trece pe lângă grădiniţa din cartier unde nu mi-a plăcut şi am stat doar o singură zi, acum trebuie să intre în bloc. Deschid ochii şi fug la uşă să aud cum urcă liftul şi cum se opreşte la etajul nostru, dar... ce linişte dură, nu se aude nici un zgomot, ba da! vine liftul, dar... ce dezamăgire... se opreşte la etajul inferior şi iar linişte. Mă simt rău, am o senzaţie de sfârşeală, nu ma doare nimic dar o aştept pe mami. Ce mult îmi doresc să aud cum intră cheia în yala şi cum se roteşte butucul.
Mai desenez câteva forme în loc de cuvinte. Îmi doresc mult să învăţ să scriu ca să pot lăsa mesaje. Aţipesc într-o poziţie incomodă gândindu-mă la mami.
După un timp mă trezesc din cauză că uşa de la intrare a fost deschisă, s-a produs un zgomot care-mi place şi nările sunt inundate de un parfum fin. Mami este acasă, nu mă mai simt rău, rup şi arunc hârtia... dacă o vede şi înţelege ce am scris pe ea?
"-Ce faci somnorici?"