-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Avina (are 4 pagini)


de Ioana P. la: 12/09/2005 17:39:00
modificat la: 20/09/2005 20:09:59
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Avina

Era ploaie şi priveam pe fereastră torentul care cădea de pe acoperişul casei mele. Curgea ploaia în şiroaie acoperindu-mi geamul cu deformările apei. Dincolo de apă se vedea ceaţa dungilor de ploaie care cade peste lume… Atunci mi-am amintit de soţia mea Avina care era plecată pe ploaie. Nu era afară dar era plecată, căci eu eram departe de ea, şi fiind singur acasă mă atrăgea imaginea lumii care cere să fie contemplată. Soţia mea era mult mai tânără ca mine, era discretă şi foarte curată, era ca o fată. Era micuţă de statură şi avea un păr şaten în cârligi până la umeri. Nu-mi imaginam să se schimbe vreodată, o consideram o veşnică fată.
La un moment dat a început să se-nsereze şi privirea mea aluneca pe geam. Am auzit un zgomot la uşă. Venise Avina. Era udă şi veselă, spulberase toată liniştea din casă parcă aducând însăşi ploaia.
--- De ce n-aprinzi luminile, nu vezi că s-anserat?
--- Pai ce nevoie am de lumină? Priveam pe fereastră, priveam la un gând. Vorbeam cu ea şi-mi părea dulce. Tăinuiam ce mi se spusese cât fusesem singur acasă. Căci în taina liniştii pe cât ea încă nu se întorsese mi s-a spus cum că voi rămâne fără ea atunci când ea va vrea ploaie.
Se-nseninase afară, pentru că ea era un om senin şi luminos şi-mi spăla toate gândurile negre şi parcă şi sufletul mai bătrân. Ea era în curte şi calmă şi liniştită ca un copil mânca căpşuni. Eram amândoi crescători de căpşuni şi culegători de frăguţe. Cum priveai pe ferestră vedeai suprafeţe întinse pline de căpşuni.
La un moment dat a urmat o perioadă de secetă. La meteo nu anunţa ploaie. Avina stătea în faţa ferestrei şi privea la pământul căpşunilor.
--- Vezi, pământul este maro nu roşu.
--- Hai că eşti amuzantă Avina, cum vrei să fie pământul roşu de căpşuni acum? Nu este încă vremea lor.
--- Da, dar este secetă…
--- Da’ ce…vrei să plouă?
Ea a râs când l-a văzut cum întrebă atât de sceptic şi încet:
--- Normal că vreau ploaie.
--- De ce?
--- Păi ce tu nu vrei?
--- Nu…e cam devreme.
--- Lasă că ploaia te spală…
--- Nu! Doar tu mă speli, doar tu faci să iasă cât de cât la iveală albul hainelor mele.
Avina râdea pentru că ea credea că eu mă refeream la momentele în care plecam grăbit prin oraş iar ea sărea de vreo trei ori înaintea mea găsind câte un cusur sau o neregulă hainelor mele. Iar când sărea a treia oară înaintea mea, eu n-o lăsam să ajungă la mine ci sărind o prindeam în braţe. Asta doar de drag pentru că-mi plăcea că ea se-ngrija de mine dar mă incomoda prea multa atenţie acordată aspectului. Ea râdea pentru că se gândea că la asta mă refer când spun că doar ea mă spală, dar eu mă refeream la un sentiment mai adânc pe care nu il dezvăluiam ei, căci mi se părea greu pentru ea să-i spun că o consider atât de albă şi curată încât doar convieţuirea cu ea îmi spală sufletul. Iar pentru mine ploaia şi faptul că ea vrea ploaie însemna despărţirea.
--- Tu chiar vrei ploaie?
--- Nu vreau ploaie vreau doar căpşuni…vreau să nu se dea peste cap cultura de căpşuni.
--- Ce normal, şi eu vreau asta!
--- Păi vezi? Şi mă privea cu nişte ochi ironici calzi care-o făceau să zâmbească.
O-ntrebasem cam mult în ultima vreme dacă vrea ploaie. Mi se spusese odată că dorinţa ei de ploaie mi-o va lua. Trecuse multă vreme şi nu-şi dorea niciodată ploaie din tot sufletul. Ea era un om prea liniştit ca să ceară ceva cu atât de mult foc.
Nu mi-o imaginam să ceară ploaie decât dacă s-ar fi făcut peste noapte căpşună. Am făcut odată gluma asta-n sinea mea. Dar într-o dimineaţă când bătea sarele mai tare o vedeam cum stătea pe pervazul ferestrei şi-şi ţinea obrajii-n palme. M-am apropiat de ea şi-mi spunea încet zâmbind:
--- Şti ce-i frumos când vine vara?
--- Ce-i?
--- Îmi apar pistrui…
--- CE? Am avut o tresărire şi m-am apropiat de obrajii ei să văd.
Ea s-a ruşinat de reacţia mea şi şi-a acoperit obrajii.
--- Ce-i?
--- Nu vreau să te transformi într-o căpşună! Am spus asta spontan şi fără să vreau. Ea a pufnit în râs şi şi-a culcat capul pe pervaz râzând.
--- Ce ai măi? Eşti cam glumeţ de-o vreme-ncoace.
Am lăsat-o un timp şi n-am mai pisat-o cu asta. Deja venise vremea căpşunilor şi ea ieşise să le culeagă; ieşisem şi eu cu ea. Am cules toată ziua, până la apusul soarelui. Şi era linişte şi senin. Nu mai plouase de mult. În noaptea aia am stat în grădină şi am mâncat din căpşunile culese. Vorbisem multe, dar puţin, cum vorbim noi.
De-atunci n-au mai crescut căpşuni atât de multe. A fost o perioadă săracă. Pământul nu mai fusese de mult plin de căpşuni.
Aşa într-o zi a început o ploaie puternică. Pentru mine era neliniştitoate, pentru mine multe erau neliniştitoate. Încercam să mă feresc de ea. Dar pentru Avina nu era…Pe pământul de culturi se făcuse noroi. La un moment dat, în mijlocul grădinii, bălţilor şi noroiului am văzut strălucirea chipului ei. Ploaia curgea atât de tare pe pământ iar faţa ei strălucea ne-ncetat sub izbirea ropotelor. Când m-am uitat mai bine am văzut-o că stătea întânsă pe jos şi ploaia curgea peste ea. Părul ei strălucitor şi plin de farmec se culcase liniştit pe jos murdărindu-se de noroi şi bălţi. Hainele ei se făcuseră aproape gri iar dintre ele se distingeau mâinile ei care erau albe şi cu o formă infinită ce nu se putea pierde în urma ploii. Pe faţa ridicată-n sus spre cer curgea apa cel mai tare; Aluneca puternică şi cursiv cum curge apa de râu pe pietrele mari pe care săltându-le se mulează. Ea avea o privire calmă iar buzele ei aveau un surâs foarte discret de mulţumire. Tăcea. Îmi părea o ploaie tulburătoare. Ceea ce făcea Avina mă speria şi nu-nţelegeam; Nu-nţelegeam mai ales calmul şi mulţumirea ei. Am ieşit din casă şi ploaia suna foarte tare. Acoperise toate zgomotele cu cântecul ei care-mi părea dramatic. Am alergat la ea , m-am aşezat în genunchi în baltă lângă ea şi i-am privit chipul luminos. Ea nu făcea nimic. Am început să strig ca un animal parcă încercând să gonesc ploaia. Ea era aşa preocupată că nu-mi spunea nimic. Parcă era furată de ploaie. Aşa cum erau căpşunile când le furau gurile noastre. M-am apropiat de ea şi am prins-o de umeri încercând s-o ridic. Apa curgea şiroaie pe faţa ei făcându-mi-o neclară. Îi şopteam în ureche.
--- Ce faaaaci???…Ea îmi spunea scurt şi convinsă apucându-mă de mână.
--- Lasă ploaia…
Apa curgea pe ea cu forţă şi parcă spăla tot ce fusese pe ea până acum. O-ntrebam din nou:
--- Ce faaaaci?
--- Mă spală ploaia…
--- Dar tu eşti deja curată!
---Las-o să mă spele de tot.
--- Nuu…lasă ploaia, spală-mă pe mine!!! A fost singurul lucru care i-a atras atenţia şi atunci şi-a întors privirea spre mine, m-a apucat de mână şi mi-a spus:
--- Hai, stai aici lângă mine…
--- Dar ploaia nu mă spală…N-am mai apucat să spun nimic că mi-a făcut semn să tac şi mi-a şoptit:
--- Las-o să cadă tare, las-o să strige cu ropote iar apoi vei fi nou. Îmi vorbea cu ochii închişi şi parcă nu era atât de atentă la mine. Nu m-am culcat în noroi. Am rămas lângă ea încercând s-o acaparez şi s-o adun în braţe la mine. Ea se lăsa dar faţa ei nu privea către mine. Faţa ei era ca o piatră de râu.
Am închis ochii ca să nu mă ajungă apa. Am ţinut-o-n braţe până la un moment dat când totul a început să se liniştească.
Se luminase de ziuă şi soarele bătea peste urmele ploii. Picioarele noastre erau pline de noroi. Prcă am fi crescut din pământul căpşunilor. Mi-am desprins ochii lipiţi de şuvoaiele de apă şi lucrurile erau calme. În jur crescuseră nişte ierburi şi nişte buruieni. Dacă nu erau verzi aş fi crezut că-s ciuperci. Avina stătea în braţele mele nemişcată. Era statică şi albă precum o piatră. Dar stălucea. Ploaia o spălase de atâtea lucruri încât părea absolut goală. Nu aşteptam să-mi mai spună nimic. Nici măcar nu-i adresam vreun cuvânt. Mă gândeam că aseară a fost singurul moment în care a vrut ploaie. O ţineam în braţe şi tăceam.
La un moment dat am aruncat o privire către pământurile întinse de culturi pe care crescuseră buruieni şi care erau însorite. Dintre fire înalte de iarbă am văzut-o pe Avina săltând. Eram sigur că mi se pare. Era doar în imaginaţia mea, căci Avina cea adevărată pe care de-obicei n-o-nţelegeam era la mine-n braţe. Avina pe care o vedeam a venit spre noi mâncând căpşuni şi s-a aşezat în genunchi. Era preocupată să vadă ce am eu în braţe. Tăcea de parcă ştie ce se întâmplă. S-a uitat la noi şi apoi a lăsat privirea în jos la căpşunile pe care le ştergea ca să le mănânce. Îmi părea mai mică şi mai copilă decât Avina.
--- De unde mănânci căpşuni? Nu şti că nu au mai crescut de mult timp?
Mi-a întins mâinile şi mi-a arătat:
--- Astea nu-s căpşuni, sunt frăguţe, nu vezi?
Îmi răspundea atât de naturală de parcă ar fi stat cu noi de o veşnicie.
--- Nu e nici o frăguţă mai încolo, minţi! Ea zâmbea cochetă de parcă nu ar fi trebuit să mă bag eu în treba ei.
--- Ce faci? De ce stai aici, ştiu că minţi.
Avina râdea la replicile mele sobre care încercau s-o gonească.
--- Eh…nu-nţelegi. Părea atât de naturală încât începusem să mă-ncurc. Am vrut s-o prind de mână să văd dacă-i adevărată dar s-a ferit zâmbind glumeaţă.
--- Ce s-antâmplat aseară? Am întrebat-o eu.
--- Ce să se-ntâmple? (a dat ea din umeri), a fost o ploaie.
--- Dar n-ai văzut ce puternică era?
--- E…a fost şi puternică. Îmi dădea răspunsuri atât de indferentă…mai indiferentă decât îmi vorbea doebicei Avina. La un moment dat s-a uitat la Avina din braţele mele şi m-a-ntrebat:
--- Ce face acolo?
--- Mai bine spune-mi ce faci tu! Ea nu spunea nimic şi mă privea de parcă sunt obraznic. A început să alerge iar eu m-am luat după ea. Era foarte uşoară şi se rostogolea în vale râzînd. Am lăsat-o pe Avina din braţe şi m-am luat după ea. Fugind pe un deal, în timp ce se rostogolea am prins-o de o mână. Ea mi-a zâmbit:
--- Bine, gata, zi.
--- Nu vrei să mă cureţi? Ea privea puţin dispreţuitor:
--- De ce?
--- Nu vezi ce murdar de noroi sunt?
--- Şi mie ce-mi pasă? Am privit-o derutat. M-am ridicat şi am privit spre Avina pe care o lăsasem din braţe mai departe. Ea a văzut că mă uit spre ea şi mi-a spus intrigată:
--- Eu nu sunt Avina!!! O priveam derutat. Ea a luat o frăguţă şi a început s-o cureţe liniştită, apoi s-a întors cu spatele şi a plecat încet spunând:
--- Of, nu-nţelegi nimic. Am plecat spre Avina pe care am lăsat-o şi m-am aşezat lângă ea. Trecuse mai mult timp şi era o zi de vară paradisiacă. Şopteam de unul singur
--- S-a-ntâmplat ceva ciudat cu ea… a murit…Asta pentru că şi-a dorit ploaie aseară…La cuvintele acestea am auzt-o cum a pufnit în râs:
--- Cine ţi-a sps prostii?
O priveam mai nedumerit ca niciodată şi-mi părea că nu mai seamănă cu o piatră…
A pufnit iar în râs. M-am furişat printre şuviţele ei şi i-am văzut ochiul albastru deschis:
--- Ah! Avina…
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...