-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Cosmar de Craciun


de oana23 la: 25/09/2005 01:04:00
modificat la: 28/09/2005 01:33:04
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
COŞMAR DE CRĂCIUN

Ajunul Crăciunului. Cerul, curat ca licrima, soarele strălucea puternic nici urmă de fulgii de nea. O uşoară adiere trecea sfioasă printre crengile goale. Din când în când, câte o vrăbiuţă, poposea pe citura casei. Câinele cel mare, Azor, rodea un os, aproape adormit; cel mic, Patrocle, alerga un boboc de raţă, abia născut.
Bărbatul, a tras două fumuri din ţigară şi-a zâmbit mulţumit. O zi frumoasă, tocmai bună pentru pescuit. Şi-a scos ustensilele din cămară, şi-a încălţat cizmele din cauciuc şi a pornit spre lacul din spatele grădinii.
Atâta linişte, nu mai avusese de mult timp. Se simţea tot una cu natura. Soarele strălucea cu atâta putere, încât părea a fi, o zi de primăvară. Şi-a aruncat undiţa în balta murdară, şi-a aprins tacticos o altă ţigară, şi a aşteptat liniştit.
Apropae aţipise când: lătratrul puternic al lui Azor l-a adus cu picioarele pe pământ. Cu paşi greoi şi, la fel, de adormit, a pornit pe cararea spre casă. Curtea părea a fi goală, chiar pustie. Câinele lătra la ceva sau cineva invizibil, omul l-a privit surprins. Nu înţelegea agitaţia animalului, fără rost, gândea el. S-a aşezat pe prispa casei şi şi-a aprins o nouă ţigară. O savura încet, cu calm, privindu-şi animalu care nu se oprea din lătrat. Spre deosebire de Azor, Patrocle, stătea liniştit. De obicei, se întâmpla, invers. Părea că, se bucură, la adierea vântului. Îi privea uimit şi, totuşi, calm.
A intrat în casă, lăsându-şi animalele cu gândurile şi nebuniile lor. S-a trântit pe pat, gândindu-se la femeia, care nu de mult, l-a părăsit. Nu ştia nici el să dea răspunsul întrebării: „de ce?”. Ştia, doar, că la venirea zorilor, ea aducea de două ori mai multă lumină. Părul glaben, ca soarele însuşi, trupul zvelt ca al unei căprioare şi, privirea drăgăstoasă, toate astea îi lipseau acum, mai mult decât a crezut vreodată.
Lătratul câinelui l-a trezit din visare, părea că îi face în ciudă. Era bizar, Azor nu se manifesta niciodată în felul acesta. A ieşit din nou, un fulg rătăcit i-a aterizat pe nas, dispărând în pielea fierbinte. Bărbatul a privit în jur, fără să vadă nimic. A dat să intre în casă, când pe prispă a observat nişte urme ciudate. Semănau cu nişte labe de picior, dar în loc de cinci degete erau doar trei şi, chiar de a fost aşa cum de a intrat pe lângă el, cum de, Patrocle nu lătra?
Pentru o clipă s-a gândit că imaginaţia îi joacă feste, dar a văzut cum urmele prind contur şi învăluie întreaga curte. Fără să stea pe gânduri s-a repezit în casă şi a adus cu el, vechea puşcă de vânătoare, pe care a primit-o cadou atunci când era copil. S-a repezit afară căutând înnebunit urmele, care au dispărut în mod misterios.
Noaptea a căzut caldă şi liniştită. Bărbatul a uitat evenimentul de după amiază, a tras obloanele şi a intrat în casă.

*


O nouă zi la fel de caldă şi blândă îşi făcea loc. O rază a ieşit triumfătoare din negura nopţii şi s-a oprit în curtea bărbatului făcându-l pe Azor să scoată un nou lătrat furios.
Bărbatul tocmai îşi turna apă fierbinte peste cafeaua din ceaşcă, a tras uşor perdeaua şi a privit afară. Imaginea l-a făcut să zâmbească. Azor era furios pe raza ce tocmai poposise peste coteţul său mic şi sărăcăcios:
- Bietul animal, a îngânat, şi el îi simte lipsa.
De când plecase de lângă el, parcă totul devenise sumbru şi gol. Femeia aceea îi adusese atâta căldură şi atâta iubire doar că el nu le-a văzut la timp, iar acum timpul stătea în loc. Nici măcar nu îşi mai amintea cum se numeşte, asta poate din pricina faptului că mai demult o renegase din sufletul său. Dar viaţa continua, aşa tristă şi monotonă.
Şi-a sorbit cu delicateţe cafeaua apoi s-a privit în oglindă. Era încă tânăr chiar dacă părul i se încărunţise iar ochii îi erau acoperiţi de cearcăne, însă figura îi era încă caldă şi părea a fi destul de arătos. S-a mai privit câteva clipe apoi s-a întors la ale sale. Avea să fie o zi istovitoare. Alesese să se mute la ţară cu mult timp în urmă, atunci când viaţa de la oraş nu i-a mai oferit alte perspective. Nici aici nu era mai fericit însă se putea ascunde de ochii indiscreţi ai celor ce îl proclamau zi de zi.
Fusese şi încă mai era, un mare scriitor ce îşi dedicase viaţa oamenilor şi scrierilor. În cele din urmă faima l-a ajuns iar ceea ce a urmat i-a adus mai multă tristeţe decât bucurie. Cu câteva veri în urmă a cunoscut-o pe Angel, era un înger în adevăratul sens al cuvântului. Pe vremea aceea încă era asaltat de sutele de fani iar el se simţea mai puternic ca niciodată.
La început, Angel a fost una din multele femei ce îi treceau pragul. Era mai tânără şi mai frumoasă, avea o naivitate gingaşă şi un zâmbet fermecător. Toate astea nu l-au oprit însă să mai cunoască şi alte femei, s-au poate că era doar indiferenţa. El era stăpânul şi creatorul, putea să facă tot ceea ce îşi dorea, lumea îi căzuse la picioare.
Când a cunoscut-o se simţise oarecum îndrăgostit, dar sentimentul a dispărut cu timpul, se scufundase prea mult în scrierile sale şi trăia în lumea pe care o contura cu atâta migală. Cu timpul, fără să ştie cum s-a trezit căsătorit iar frumoasa, Angel i-a şi dăruit un băiat. Apoi viaţa aceea nu l-a mai atras. Simţea mii de ochi ce se îndreaptă spre el şi spre familia abia creată, atunci a hotărât să „fugă”, să fugă de acel vis ce şi l-a împlinit cu greu dar ce nu îi mai aducea satisfacţie.
Când au ajuns acolo, într-un sat mic cu oameni săraci dar muncitori, a crezut că totul se va schimba, însă a fost tot mai rău. Nu îşi mai amintea când a plecat Angel şi nici măcar nu îşi amintea de ce a plecat, memoria îi juca deseori feste.
Poarta mică, din fier ruginit a scârţâit. Bărbatul şi-a şters broboanele de transpiraţie şi a alungat vechile amintiri. Azor lătra din nou, de data asta gudurându-se pe lângă cineva. A ieşit din casă şi l-a văzut pe Michel, sau mai bine spus pe părintele Michel.
Era un bărbat în vârstă cu o constituţie atletică, început de chelie şi o barbă mică şi rară. Ochii îi erau ca două mărgele de un negru vioi şi sincer. Preotul s-a jucat cu căţelul, ce dădea tot mai fericit din coadă, şi s-a îndreptat spre interlocutorul său:
- Bună ziua, domnule D’ubois! Astăzi e Crăciunul iar cerul nu ne dă nici măcar un fulg de nea, a spus privind spre cer.
Bărbatul şi-a scărpinat bărbia. Era puţin încurcat. Nu îşi aducea aminte să se fi numit D”ubois, nici măcar nu cunoştea franceza:
- Bună ziua, părinte! Ce vă aduce pe aici, a interogat încercând să iasă din încurcătură?
Preotul a mai mângâiat o dată căţelul ce se gudura pe lângă el şi s-a aşezat pe prispă fără ca măcar să fie invitat:
- Am venit să văd ce face doamna, a spus simplu. E a doua duminică când nu vine la slujbă, m-am gândid că poate e bonlavă.
Bărbatul s-a încruntat ceva groaznic îi apărea în minte. Îi vedea chipul femeii acoperit de sânge, dar imaginea a dispărut brusc şi a revenit cu picioarele pe pământ. Preotul îl privea întrebător parcă simţind neliniştea din sufletul său:
- Este bonlavă, a mai întrebat o dată? Nici pe micul Rene nu l-am mai văzut.
Bărbatul şi-a aprins o ţigară şi a tras cu nesaţ:
- Cred că m-a părăsit, a spus cu jumătate de gură.
Preotul a avut o uşoară tresărire, însă şi-a revenit repede:
- Cum aşa? Doar vă iubea atât de mult...
- Nu-i aşa, a întrebat bărbatul cu nostalgie? Ah... Adevărul este că habar nu am cum s-a întâmplat, nu îmi amintesc nici măcar de ce a plecat. Este totul confuz. În fiecare dimineaţă mă trezesc cu alte amintiri, de parcă nu mi-aş mai aparţine mie.
- O, cred că a fost un adevărat şoc pentru dumneavoastră. Nu trebuie să vă învinovăţi-ţi. Poate că asta a fost voia Domnului...
Nu îl mai auzea pe preot, alte imagini însângerate îi apăreau acum în minte. Chipul soţiei atât de frumos altădată acum îi apărea stafidit. Îi şoptea ceva dar nu înţelegea nimic. O atingere bruscă l-a trezit la realitate:
- Ei, atunci vă las domnule D’ubois, a spus preotul. O să vin să vă mai vizitez atunci când timpul îmi va perminte. Dar, poate că ar fi înţelept să mai veniţi din când în când la slujbă. Astfel poate veţi reveni pe drumul cel bun.
Bătrânul Michel l-a bătut uşor pe umăr, şi-a făcut loc printre cei doi câini şi a părăsit curtea. De acum rămas singur şi-a aprins o nouă ţigară şi s-a aşezat pe prispă chiar în locul în care a stat preotul. Patrocle şi-a înfipt căpăţâna mare în poala lui şi s-a lăsat mângâiat după urechi. O pală de vânt a trecut aproape neobservată, şi un tril scurt s-a auzit din depărtare, după care s-a lăsat aceiaşi linişte mormântală:
- E duminică, a şoptit ca pentru a-şi aduce aminte.
A surâs fără să vrea când amintirea micului Rene i-a revenit în minte. Avea o piele atât de albă, iar buclele blonde în combinaţie cu ochii de un albastru clar, îl făceau să pară un înger căzut din rai. Însă chipul băiatului s-a schimonoşit, ochii i s-au înegrit şi a început să urle ca un demon. Când şi-a revenit şi-a dat seama că cel ce urla cu adevărat era vântul.
Cerul s-a înnegrit dintr-o dată iar vântul nu mai contenea să bată. Vuve, vuve se ridicau de la pământ către cer şi tunete înspăimântătoare se pogorau într-un cântec funebru. Bărbatul nu s-a mişcat de pe prispă privind cum fulgere se întrec într-un dans bizar şi totodată magic. Parcă mii de suflete umpleau cerul într-un dans seducător.
Azor a început din nou să latre, de data asta mult mai aprig ca şi cum s-ar fi temut de blestemele cerului. Bărbatul s-a ridicat şi l-a mângâiat uşor pe cap:
- Nu îţi face griji băiete, e decembrie. E normal să mai fie câte o furtună.
Domnul D’ubois s-a retras uşor în casă. Lumânările erau stinse iar înăuntru domnea întunericul. Mai mult pe ghicite a reuşit să aprindă o lumânare. Lătratul lui Azor încă se auzea chiar dacă ploaia pornise vijelioasă. Bărbatul a zâmbit, nu îl considerase niciodată prea deştept pe Azor.
De îndată ce a aprins lumânarea a văzut acele urme bizare ce duceau până în dormitorul său. Pentru o clipă inima a început să-i bată cu frenezie. Poate că de aceea lătra şi câinele cu atâta înverşunare. A aprins şi restul lumânărilor, a luat două dintre ele şi s-a îndreptat timid spre dormitor.
Baldachinul de un albastru aprins era exact aşa cum îl lăsase de dimineaţă. Într-un colţ se afla maşina de scris, cea care i-a adus faima şi o mulţime de bani. În partea cealaltă, lângă fereastră se afla pătuţul micului Rene. Hainele îi erau aşa cum le lăsase, aruncate la întâmplare. Însă urmele nu dispăruseră.
Şi-a şters broboanele reci de pe frunte. Inima îi zvâcnea ca nebuna iar lătratul lui Azor îl alarma şi mai mult. O altă imagine i-a apărut în minte: Angel îşi întindea braţele pline de sânge spre el. Părea că strigă după ajutor, dar chipul îi era atât de calm şi trăsăturile atât de frumoase.
Dintr-o dată toate lumânările s-au stins, întunericul domnea din nou. Ploaia s-a oprit dar cerul era la fel de ameninţător. Doar lătratul lui Azor însoţit de Patrocle mai rupeau acea linişte infernală. O umbră s-a mişcat, ca o pală de vânt, pe lângă fereastră. Bărbatul a amuţit. A închis ochii, parcă pentru a se convinge că este un coşmar, dar când i-a deschis nu s-a putut abţine să nu scoată un ţipăt de spaimă.
Un bărbat învărstă cu o barbă lungă şi nearanjată, stătea chiar în faţa lui. Putea să vadă prin ochii lui două două licăriri ca de lumânări, iar buzele acelea subţiri şi reci...
Bătrânul nu a schiţat nici un gest doar buzele i s-au mişcat aproape mecanic:
- Sunt demonul disperării tale, a pronunţat ca un tunet.
Bărbatul s-a cutremurat de îndată ce vocea lui a prins contur. Camera părea să se micşoreze iar în mijlocul acesteia o lumânare imensă a început să răspândească lumini bizare. Bărbatul s-a lăsat pe vine şi fără să înţeleagă de ce s-a pus pe un plâns cumplit.
Bătrânul nu îl băga în seamă, aceiaşi expresie ca de piatră îi rămăsese pe chip. Un vânt puternic a început să bată mutând toate lucrurile din camera, doar pe bătrân părea să nu îl deranjeze.
Un râs strident ca de femeie a cutremurat încăperea. Vântul s-a oprit şi o pală uşoară de lumină a pătruns în cameră oprindu-se pe chipul unei femei cu trăsături aspre. Asemenea bătrânului chipul său nu schiţa nici un gest, doar vocea i s-a cutremurat:
- Eu sunt conştiinţa ta, pătată de sânge nevinovat.
Bărbatul simţi că leşină dar nu a avut timp pentru aşa ceva, căci din nou câteva lumini i-au luat privirea, apoi un vârtej a trecut ca prin vis şi un al treilea personaj a apărut. De data aceasta era un bătrân posomorât cu o faţă lungă şi plină de zbârcituri. Bărbatul a glăsuit, însă vocea îi era mai domoală şi mai răguşită ca a celorlaţi:
- Eu sunt judecătorul.
Lumina s-a stins din nou. De data aceasta s-a lăsat o linişte perfectă, nici lătratul câinilor, nici tunetele de afară păreau să nu mai pătrundă în căsa mică. Ca şi cum s-ar fi aflat într-o dimensiune îndepărtată. Senzaţia de leşin persista, nici el nu ştia ce forţă îl mai ţine în picioare.
Parcă ghicindu-i gândul un scaun a aparăut din senin. Privirile celor trei îl îndemnau să se aşeze. În alte condiţii poate ar fi refuzat dar în acest moment simţea că picioarele îl lasă şi s-a supus ca un copil cuminte.
Bătrânul a fost cel dintâi care a înaintat, nici de data aceasta nu a schiţat vreun gest ca şi cum faţa i-ar fi fost din piatră:
- Am fost desemnaţi să te judecăm. Apoi destinul îţi va fi hotărât.
Bărbatul privea disperat şi nu înţelegea nimic. Parcă, undeva în depărtare se mai auzea lătratul alarmant al câinelui dar nu era sigur. Cu jumătate de glas şi cu o emoţie nebună a întrebat:
- Să mă judecaţi?
Judecătorul a înaintat şi el, lăsând să i se vadă şi mai mult cutele adânci:
- Crima pe care ai comis-o este de neiertat. Sufletul tău este de acum al diavolului. Am venit să hotărâm dacă îţi mai dăm o şansă sau dacă te lăsăm pradă coşmarurilor ce o să-ţi bântuie atât viaţa cât şi eternitatea.
Lacrimile l-au cuprins din nou, o nouă vedenie îl făcu să tresară. Avea mâinile pline de sânge, atâta sânge că aporoape-i simţea durerea.
- Am să te ajut să-ţi aminteşti, s-a auzit vocea cutremurătoare a femeii ce preferase să rămână în întunericul din fundul camerei.
- Să-mi amintesc, a întrebat printre lacrimi?
Fără să i se dea vreun răspuns camera s-a luminat dintr-o dată. O rază caldă a pătruns pe geamul între deschis aducând o miasmă de aer proaspăt. A tras aer în piept de parcă ar fi făcut-o prima oară. Glasul vesel al lui Rene se auzea în depărtare. Cât de dor îi era de el, cât de mult îl iubea. S-a întors aproape mecanic spre uşă sperând să vadă chipul luminos al micuţului, dar un alt chip îl aştepta în uşă. Faţa radioasă a soţiei şi zâmbetul ce îl cucerise cu mulţi ani în urmă. Ar fi vrut să o sărute doar că emoţiile nu îl lăsau să facă nici cel mai mic gest.
Ea s-a apropiat ca o felină şi s-a strecurat în braţele sale, în scurt timp Rene a intrat în încăpere urlând de bucurie:
- Tati, tati, vino să vezi ce-a făcut Patrocle!
La vederea copilului o nouă lacrimă i s-a scurs pe obraz însă fără nici un motiv a început să-i urască. Îi ura cu atâta putere încât fără să îşi dea seama a împins-o pe Angel lăsând-o să se prelingă de perete:
- Roger, a murmurat femeia aproape ameţită.
- M-am săturat, şi-a auzit propriul glas cutremurând încăperea! Din pricina ta şi a plodului am ajuns aici. Mi-ai mâncat faima, banii... acum ce o să mai urmeze? Ce? Din ceea ce eram uite ce am devenit.
Bărbatul a întins mânile mecanic către femeia ce îl privea îngrozită. Fără să îşi poată controla furia i le-a înfipt direct în gât:
- Nu eşti cu nimic mai bună ca celelalte, eşti chiar mai rea, continua să strige.
Rene a început să plângă. La început a plâns înăbuşit, dar când şi-a văzut mama căzută fără suflu glasul lui a început să sune a groază.
Bărbatul şi-a privit mâinile, erau vineţi. Iar ea, ea zăcea acolo cu ochii larg deschişi parcă spunându-i că-l iartă. Un nou exces de furie l-a apucat. Nu suporta să-i mai vadă privirea aceea ce îl mângâia, nu mai suporta.
S-a repezit în bucătărioara mică, lovindu-l fără să vrea pe Rene, apoi s-a întors cu o bardă. Într-un moment de nebunie a început ai ciopârţi corpul femeii. Copilul i-a sărit în spate încercând să-şi protejeze mama, fără să vrea l-a aruncat lăsându-l întins pe jos.
Abia atunci, văzând chipul alb al lui Rene, şi-a dat seama ce-a făcut. Într-un gest de disperare s-a aruncat asupra pruncului dar nu mai respira. Zadarnic a încercat să-l readucă la viaţă, dar nu se lăsa, nu se lăsa...
Se zvârcolea ca un nebun când şi-a dat seama că încăperea se întunecase iar judecătorii să-i îl priveau cu indiferenţă. Şi-a şters transpiraţia rece şi a încercat să îşi revină. Nu era sigur dacă visase sau totul era real şi cu toate astea era convins că nu el făcuse toate astea. Disperat şi speriat s-a aruncat la picioarele judecătorului:
- Nu i-am ucis eu. Jur! Nu aş face niciodată aşa ceva. Niciodată!
Nici unul dintre cei trei nu păreau mişcaţi, dincontră. Pe chipurile lor se citea o dezaprobare totală. Femeia s-a arătat în lumina, ca o dâră, ce o dădea luna. Chipul îi era mai grotesc decât prima oară. Era ca de ceară, galbenă iar ochii îi erau afundaţi în orbite, părând mai mult moartă decât vie:
- Tu i-ai ucis. I-ai ucis cu sânge rece iar acum te vom judeca.
Mâinile i-au rămas încleştate, aproape că nu le mai simţea. Transpiraţia curgea din abundenţă dar nu o mai băga în seamă. Ochii i-au rămas aţintiţi asupra celor trei, îşi dădea seama că nu mai are de ales. S-a resemnat în faţa destinului cumplit pe care i l-a ales soarta.
Spiritele s-au aşezat confortabil pe nişte scaune invizibile. Ceea ce avea să urmeze avea să-i schimbe viaţa într-un fel sau altul.


*

Stafiile s-au făcut comode, de undeva din neant a aparut un dosar gros cu file vechi ce miroseau a mucegai. Judecătorul l-a răsfoit cu grijă oprindu-se asupra unei pagini. A citit câteva rânduri apoi s-a încruntat, făcând ca cutele de pe chipul său să se adâncească şi mai mult. Femeia a aruncat o privirea şi a rămas aproape înmărmurită:
- Atâtea femei, a murmurat ca pentru sine.
Bărbatul simţea din nou că leşină, parcă simţea despre ce e vorba. În minte i-au apărut zeci de chipuri feminine. Pe multe le cunoştea, pe altele doar şi le amintea. Dar cine ar mai fi reţinut atâtea chipuri ce i-au trecut pragul de-a lungul anilor. Un alt chip, distins, a rămas întipărit în retină. Femeia cu buze atât de moi şi de vinete, ca un apus ce venea mult prea târziu; ochii îi erau aproape albi, asta şi din pricina luminii ce-i cădea pe faţă, lăsând să se vadă urmele bătrâneţii. Pe aceasta o recunoştea, era cea ce-i dăduse atât viaţă cât şi dragoste. Fusese cel mai de temut aliat al său şi tot timpul i-a fost alături orice s-ari fi întâmplat. Poate că el greşise faţă de ea ca orice copil neastâmpărat însă amintirea era mereu vie în sufletul său, şi o iubea aşa cum merita chiar dacă nu i-o arătase niciodată. De multe ori o privise ca pe una din „victimele” sale, şi de tot atâtea ori îi părea rău că o face să îndure atâtea.
Chipul blajin al femeii a mai rămas doar câteva secunde, încercând, parcă, să-i aducă alinarea de care avea atâta nevoie în acele momente. Apoi totul a dispărut şi s-a întors în dormitorul ce acum era atât de mic şi de neîncăpător, iar în faţa sa stăteau călăii acelor clipe.
Cu greu şi-a şters broboanele reci de transpiraţie. Într-un gest necontrolat a căutat o ţigară pe care a şi aprins-o. S-a lăsat pe scaun trăgând cu o poftă bonlavă din foietajul subţire. Parcă se simţea mai liniştit.
Stafiile încă cercetau dosarul, căutând să-l compromită tot mai mult, putea să vadă asta în ochii reci ce nici măcar nu catadicseau să-l privească.
În cele din urmă judecătorul s-a ridicat plimbându-se nervos prin cameră. Ochii lui s-au oprit pe o pagină anume ce părea că-l tulbură. Şi-a întors privirea străfulgerătoare spre el, făcându-l să scape ţigara printre degete. Vocea judecătorului nu mai era calmă şi nici răguşită, părea că se aude de undeva din fundul pământului şi cu toate astea răsuna ca şi cum nu ar fi fost mai departe de câţiva paşi:
- Ţi-o aminteşti pe Anna Slotar?
Bărbatul părea să caute printre amintiri în tim ce s-a aplecat să culeagă de pe duşumea ţigara. Singurul lucru ce îi venea în memorie era glasul soţiei ce îl muştruluia. A alungat gândul şi s-a concentrat asupra numelui rostit de judecător. Femeia s-a ridicat şi i s-a adresat cu o voce mieroasă ce aproape că îl făcea să se cutremure:
- Poate ţi-o aminteşti mai bine sub numele de, Cherry.
O nouă amintire l-a tulburat. Femeia aceea diabolică ce se băga în patul său ori de câte ori avea o ocazie şi uneltea tot felul de planuri pentru al îndepărta de Angel. Toate astea l-au făcut să scape un oftat prelung şi chinuitor:
- Mi-o amintesc, a spus cu jumătate de glas.
- Ah, a exclamat bătrânul cu chip de ceară! Nu a fost ea cea care ţi-a dictat întreaga viaţă, nu a fost ea cea care te-a împins spre crimă, a interogat cu o voce crudă dar calmă?
- Nu îmi amintesc, a venit răspunsul promt al bărbatului.
Femeia a levitat în jurul său lăsând să i se vadă coapsele zbârcite şi mult prea albe:
- Păi, se ne amintim atunci...
Şi fără să mai audă altceva s-a trezit în încăpera mică şi modestă din apartamentul său din Londra. Cherry stătea întinsă pe pat lăsând să i se vadă goliciunea în toată spelndoarea ei. Nu mai era tânără dar încă arăta bine, iar ochii aceia de un albastru intens i-ar fi furat minţile oricărui bărbat.
Camera era slab luminată, doar două lumânări îndrăzneau să tulbure întunericul ce se lăsase dincolo de ferestre. Bărbatul şi-a lăsat capul pe coapsele amantei, lăsându-se dezmierdat de degetele ei lungi şi firave:
- Iubitul meu, i-a rostit cu o voce suavă ce trăda o dragoste nemărginită. Ştii că nu îmi place să te sâcâi dar nu crezi că te-ai plafonat în locul acela? Departe de mine şi de toate iubitele tale? Părăseşte-o, Roger! Nu ştiu de ce ea merită toată atenţia ta iar pe mine m-ai uitat cu totul. Abia dacă te mai văd.
Roger s-a lăsat şi mai mult dezmierdat plăcându-i atingerea fină şi catifelată. Nu îndrăznea să strice acel moment de intimitate ce îi făcea o deosebită plăcere. S-a întors spre femeie şi a strâns-o în braţe cu putere acoperindu-i trupul cu sărutări fierbinţi, sperând astfel că o va uita de cea ce îl aştepta acasă. Dar Cherry nu i-a dat răgaz să uite. L-a împins violent şi s-a ridicat aprinzându-şi, cu delicateţe, o ţigară lungă de culoare închisă:
- Întotdeuna încerci să îmi astupi gura, s-a revoltat ea. Niciodată nu eşti concret. Te bucuri de trupul meu dar niciodată nu dai nimic la schimb, nici măcar o vorbă.
Bărbatul simţea cum o stare de nervozitate îi pune stăpânire pe întrg trupul. Fără nici o vorbă şi-a pus hainele pe el şi a dat să iasă, dar mâna fină a amantei l-a prins la timp:
- Doar nu vrei să fugi? Întotdeauna faci aşa.
S-a smucit din strâmtoare şi fără să îşi dea seama a lovit-o violent peste faţă:
- Doar o femeie ca toate femeile, a bombănit nervos.
În timp ce se grăbea spre uşă imaginea devenea tot mai întunecată dându-şi seama că încă se află în micul dormitor. Privirile celor trei erau aţintite asupra lui, nu trădau nimic, nici ură, nici compasiunie, erau ca de obicei, reci şi fără de înţeles.
Femeia a mai levitat în jurul său pentru un timp, timp în care cei doi bărbaţi studiau cu atenţie dosarul gros şi prăfuit. Dintr-o dată s-a auzit o bubuitură şi o scânteie a apărut luminând pentru o clipă chipurile celor trei, nici unul nu a fost surprins, doar el a rămas uimit. Din acea lumină s-a conturat un trup femeiesc, mlădios, acoperit cu o rochie de dantelă de un alb sidefat ce aproape că îţi lua ochii. Când şi-a întors chipul către el, a observat că-i zâmbea prieteneşte, iar în ochi i se citea compasiunea. Era o tânără, destul de frumoasă, doar aura diafană din jurul trupului îi trăda trecerea în nefiinţă.
Bărbatul a înţeles imediat era vorba de un alt spirit:
- Nu e drept, a ţipat nou venita. Să judecaţi astfel un om şi să nu-i chemaţi apărătorul. Asta este blasfemie, apoi s-a întors către el şi s-a prezentat cu drăgălăşenie:
- Sunt Aurora, apărătoarea ta.
Roger începea să se simtă ceva mai bine, acum parcă, balanţa era mai echilibrată. I-a mulţumit din priviri şi s-a lăsat pe spătarul scaunului aprinzându-şi o nouă ţigară.
Fantoma ce tot levita în jurul său s-a oprit pentru o clipă studiind chipul Aurorei:
- Una nouă, a spus maliţios. Nu ne va fi prea greu.
Roger simţea că îi îngheaţă sângele, un frig de nestăvilit îl cuprindea încet, încet. Însă senzaţia a dispărut repede, odată cu vocea rece şi răguşită a judecătorului:
- Roger D’ubois, acum că ţi-a venit apărătorul putem merge mai departe. Pagina şase sute patruzeci şi opt, din Cartea Vieţii spune că în urmă cu trei ani ai obligat-o pe Angel să avorteze un copil.
Bărbatul şi-a ridicat repede ochii încercând să surpindă măcar un gest al apărătorului. Acea amintire se derula uşor în mintea sa ca un film prost ce rula de prea multe ori. Bătrânul cu chip ca de ceară i-a distras atenţia:
- Priveşte!
Şi-a arcuit degetul într-o rotire perfectă şi o lumină gălbuie, palidă a apărut deasupra capului său. Din acea lumină se contura un chip micuţ al unei fetiţe ce semăna atât de mult cu micul Rene. Avea un zâmbet zeiesc şi o privirea luminoasă, iar glasul îi era aproape perfect:
- Acesta era copilul ce trebuia să se nască, a spus apăsat şi strângând pumnul, ca şi cum ar fi luat fetiţa în mâna sa, imaginea a dispărut.
- Aşa este, a recunoscut cu jumătate de voce.
Aurora s-a ridicat în faţa judecătorilor şi a luat cuvântul:
- Nu este relevant ceea ce încercaţi să arătaţi. Mulţi oameni preferă această variantă.
Nici unul dintre cei trei nu i-a dat vreo atenţie de parcă nici nu o auzeau. Femeia a fost următoarea ce a deschis cartea. După câteva minute de linişte chipul i-a trădat o uşoară tresărire şi mai apoi un sentiment de compasiune:
- Priveşte, a spus pe un ton plângăreţ.
O altă imagine apărea acum, de data asta mai mare. Se integrase în acea lumină ca şi cum ar fi fost acolo, ca şi cum ar fi putut atinge, însă el era doar un musafir nevăzut şi nesimţit.
Angel stătea pe marginea patului şi ţinea la piept un manuscris. Îl răsfoia cu plăcere şi din când în când o lacrimă îi curgea pe faţă. Bărbatul s-a apropiat pentru a citit titlul mansucrisului. Era cartea pe care cu câţiva ani în urmă a publicat-o cu greu, dar i-a adus multă satisfacţie atunci când a reuşit. Îşi amintea câte pătimise din pricina acelei cărţi, dar bucuria a fost imensă atunci când fanii săi au ajuns să o citească.
A alungat acest gând şi a privit spre Angel. Lângă ea avea mai multe hăinuţe, şi ace. Unele nu erau terminate, dar după buricele degetelor, înţepate şi pline de sânge, a înţeles că chiar ea le cosea.
Apoi imaginea s-a mutat în biroul unui editor, acolo Angel plângea din răsputeri şi îl ruga pe bărbat să primească banii pe care i-a făcut cu greu, pentru a-i publica cartea soţului. După o umilinţă cumplită bărbatul a acceptat:
- S-a sacrificat pentru tine, l-a readus la realitatea glasul femeii. A muncit luni în şir ca tu să îţi publici cartea şi nu a scos nici un cuvânt, lăsându-te să crezi că ai reuşit de unul singur.
Aurora s-a şi băgat în discuţie. De data aceasta părea nervoasă iar glasul i se auzea precum un tunet:
- Oare nu asta este datoria oricărei femei? Nu trebuie să ne ajutăm soţii şi soţiile atunci când au nevoie de ajutor?
Judecătorul a bătut în masa invizibilă şi s-a ridicat nervos:
- Cine a trimis-o pe asta aici? Nu vezi că încercăm să-i salvăm sufletul?
Aurora părea să nu se teamă de vorbele cutatului însă s-a aşezat lângă Roger ca un copil cuminte:
- Mult mai bine, a spus liniştit judecătorul. Tu eşti aici pentru a te asigura că procesul este corect, nu ai voie să intervii.
Femeia şi-a lăsat privirea în pământ admiţând astfel că a greşit. Dar această greşeală era un avantaj pentru Roger care a prins curaj şi a spus:
- Nu aveam de unde să ştiu, ea nu îmi spunea niciodată nimic. Nimic!
Femeia s-a apropiat de el şi l-a privit atât de intens în ochi încât mii de amintiri l-au invadat. Vedea acum fiecare zi în care şi-a bătut soţia dintr-un motiv sau altul. Când imaginile au dispărut s-a simţit epuizat, ca şi cum până atunci ar fi muncit câineşte. A scos un oftat profund şi a încercat să se facă comod.
- De asta nu îţi spunea nimic, s-a auzit femeia. Pentru că îi era teamă.
Un pâlc de lacrimi i-au înconjurat obrajii pe care îi simţea atât de fierbinţi. Simţea fiecare palmă pe care i-a dat-o pe propriul trup, acea durere era atât de.... Sfâşâiat de durere aproape că a leşinat, doar vocea cutremurătoare a celei dintâi stafii l-a făcut să îşi revină:
- Şi nu este singura pe care ai umilit-o. Pentru tine femeile nu au fost decât un motiv de batjocură sau cineva de care te puteai folosi. Te-ai folosit de ele într-o manieră meschină ce l-ar face şi pe cel mai rău om să pălească pe lângă tine. Nu ştiu dacă meriţi iertarea, nu ştiu nici dacă ţi-o voi acorda. Însă, de va fi să obţii graţierea la cea mai mică abatere vei arde în iad.
Ochii bărbatului erau plini de lacrimi. Nu mai auzea ce spun stafiile cu toate că le auzea şuşotind, doar mâna rece a Aurorei ce îi mângâia creştetul, îi mai alina din acel nestâmpăr. După o clipă, ce i-a părut o veşnicie, i-a văzut pe cei trei strângându-şi lucrurile invizibile, apoi dosarul a dispărut. Doar judecătorul a rămas privindu-l cu acelaşi aer rece şi distant. Din mâneca hainei a scos un ciocănel şi a bătut de trei ori în aerul rece, care s-a răspândit pe loc:
- De tine depinde dacă vei obţine graţierea sau nu.
Cu acestea fiind spuse fantasmele au început să dispară una câte una, lăsând în urma lor un aer de nerespirat. Camera a început să se lumineze şi să se mărească până a ajuns la dimensiunile normale.
În mijlocul încăperii se afla un brad cu multe zorzoane iar de lângă brad, Rene îl privea uşor speriat. Roger şi-a aţintit privirea asupra fiului şi s-a aruncat asupra lui acoperindu-l cu sărutări. Din uşă Angel îl privea fără să înţeleagă:
- Te simţi bine, a murmurat ea, parcă fiindu-i teamă să mai scoată şi alte sunete?
Bărbatul a lăsat copilul ce şi s-a îndreptat spre ea. Era aşa de frumoasă, cum nu o mai văzuse vreodată. Iar rochiia aceea de un verde smarald îi venea ca turnată:
- Nu am să te mai rănesc niciodată, a spus cu vocea sfâşiată de emoţie. Ai să vezi totul se va schimba.
A simţit cum femeia îl strânge cu blândeţe aşa cum nu o mai făcuse vreodată. O lacrimă s-a prelins pe obrajul ei unindu-se cu lacrima lui. A sărutat-o nebuneşte, dându-şi seama că doar de ea avea nevoie pentru a fi fericit, apoi într-un exces de bucurie a spus:
- Ar trebui să-l invităm şi pe Azor, alături de Patrocle la masă.
Angel a zâmbit:
- Şi cine e Azor?
 Sfârşit 

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...