Fenomenul tăcerilor scrise

L I T E R A N D O

Motto:

“Cel mai ales din oameni se va simţi om şters
Văzând că îl amesteci cu-ntregul univers.
Căci orice stimă are o pricină anume:
Nu mai stimezi pe nimeni, stimând o-ntreagă lume…”

Molièr


I.

Din necuprins s-a rupt Lumina,
Ab Iove principium...
Nici prea târziu,
Şi nici devreme...
- Între Atunci, ...şi Acum...

Martor,
Printre vieţii necuvântate
Este Clipa-nvieţuită
Ce va duce mai departe
Şi Secunda învechită...

Doar lumina-n roata soarelui de sânge
Ne va naşte încă o Vreme...,-
Nefiind,
...eram cândva...,
Când totuşi - Totul
Cuprins era
Între blesteme...

Din abur cald,
Dintr-o Întâmplare
Pământul şi-a sorbit Sămânţa,
Prin visul Zeilor de-a fi
Ca stare,
Şi-n chip i-a stâns,
Cu toată fiinţa!

Şi primul Zeu,
Născut atunci...,
Cândva...,
Ameninţat de-o Lege Nedescrisă
Sub raza Ocrotirii, - (când lumea nu era)
Silit a fost să nască Vise...

Şi primul vis a lui,
Tremurător
Legat a fost, tot de-o Întâmplare,
Prin Gândul lui de Zeu Nemuritor
Când chip ne-a dat, şi arătare...

Un Gând trecut prin glas de Vreme
În preschimbate repetări
Prin sânge ne-a legat, pe veci în semne
Sfidând cuprinsul unei stări...

Şi Zeul ars de-atâta Soare,
Vrerea
Şi-a transpus în Gând
Printr-o Dorinţa arzătoare
Nenăscută pe Pământ...

Conştiinţa lui de Zeu, - promisă
S-a înnegrit prin Rătăcire...
Printre taine adormite
Şi-ntre Sorţi dezâmblânzite...

Nesfârşirea lui de Zeu
A schimbat-o pe Cuvinte....!,
Şi de-atunci, aşa mereu
...se va naşte doar în Minte...

Acolo ,
Unde Amintirea începe iar
În Prea-Zeescul gând şi tron
Se nasc defapt, ca dar din dar,
Zeii..., visului de OM!

Iar noi, prin lumea noastră
Un chip le dăm şi-o arătare
Schimbând cu ei aceiaşi mască
Arsă-n lutul unui Soare...


Făcători trecuţi prin Mituri
Le-au schimbat a vieţii casă
Pe un Rid al Mărginirii :
- Viaţa lor,
...cu viaţa noastră...

Iar azi, trăiesc la fel ca noi
În drogul risipit de Chronos,
Prin Paradisuri şi Noroi,
Şi-n visuri dizolvate-n os...

Zămislirea lor de Zeii născută
E alături de iubire!, -
Ura lor..., - din lumea mută
Şi-o transpune în Omenire...

Legenda lor s-a risipit
Prin vârsta vremii răstignită-n fapte
Pe-acest tărâm ciudat şi contopit
În vis de-o viaţă,... şi-un dor de moarte...

Vremea ce şi-o duc prin pas
La fel ca noi, pe căi anevoioase
E Mitul vieţii ce-a rămas
Ascuns privirii noastre...

Şi Zeii suferă de toate
În prelungiri ce prelungesc
Umbra Focului din spate
Într-un plâns ...prea-pământesc...!

Şi Zeii au speanţe-n Zi,
Şi Zeii au duşmani în Noapte,-
...ei au privirea de copii,
Şi glasuri sugrumate...

Şi Zeii nasc la rândul lor
Tot Zeii,... în ironia sorţii!-
Şi Pământeni aşa ca noi,
Devin un Semn în faţa Morţii...

...şi Zeii mor...,
Ascunşi prin lumea noastră,
Şi-s vinovaţi de Fapta tuturor -,
Sub apăsări ce ne-apasă...


Iar Moartea lor,
Ce-atinge în talpă
Tot pământul
În lumea asta Prea-Zeească
E chipul Zeiilor ce nu-s....
....decât o mască
Pământească....