Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Cum se tine de cuvint Presedintele Romaniei?


de Dan Culcer la: 09/10/2005 21:41:00
modificat la: 10/10/2005 22:14:53
voteaza:
In atentia Excelentei sale, Traian Basescu, presedintele României

Stimate Domnule Presedinte,
In calitate de ziarist, cetatean roman domiciliat in Franta, presedinte al
Asociatiei Jurnalistilor Romani-Vest, asociatie de drept francez, precum si
in aceea de semnatar-sustinator al scrisorii (aici anexata) care v-a fost adresata de Fundatia Icar in februarie 2005, ma adresez Presedintelui Romaniei cerind sa mi se comunice stadiul demersurilor care au fost facute de institutia Prezindentiala, in cele 7 luni care au trecut, pentru a raspunde la imperioasa noastra sesizare.

Reamintesc istoricul chestiunii :

9 februarie 2005 - Scrisoare deschisa catre Presedintele Romaniei, dl. Traian Basescu

In data de 9 februarie 2005, dna Dr. Camelia Doru, Director Medical al Fundatiei ICAR a adresat institutiei prezidentiale un memoriu prin care solicita presedintelui Romaniei sa faca gestul de reparatie morala pe care societatea romaneasca il asteapta de 15 ani, aducand la cunostinta opiniei publice ca Statul roman:
• isi asuma responsabilitatea rolului avut in procesul de represiune politica din timpul dictaturii comuniste
• recunoaste meritele celor care au luptat impotriva regimului totalitar comunist
• isi cere scuze public supravietuitorilor cat si familiilor celor disparuti pentru nedreptatile la care au fost supusi de catre regimul comunist

Scrisoarea deschisa poate fi consultata accesand urmatorul link: http://www.icarfoundation.ro/d/Scrisoare-Presedintelui-Traian-Basescu.doc
1 martie 2005 –Intrevedere la Palatul Cotroceni
Marti, 1 martie 2005, a avut loc la Palatul Cotroceni o intalnire cu
presedintele Traian Basescu si consilierii sai prezidentiali d-na Renate
Weber, Dl Andrei Plesu si dl Claudiu Saftoiu in cursul careia reprezentanta
Fundatiei ICAR a prezentat presedintelui impactul pe care scuzele oficiale
pentru abuzurile si crimele comise in timpul regimului comunist, venite din
partea celui mai puternic om in stat, il pot avea nu numai pentru victime,
dar si pentru societatea romaneasca in ansamblu.

In timpul discutiilor, s-a cazut de acord in privinta responsabilitatii
Statului in recunoasterea publica a represiunii comuniste si s-a convenit
asupra prezentarii unor materiale de fundamentare pe care Fundatia ICAR si
consilierii participanti la intrevedere le vor pune la dispozitia
presedintelui in cel mai scurt timp.

Intalnirea s-a desfasurat intr-o atmosfera relaxata, deschisa, iar
presedintele a fost deosebit de receptiv, in ciuda agendei sale de lucru
incarcate. Fundatia ICAR multumeste public pentru intrevederea acordata, cu
speranta ca rezultatul demersului va fi unul pozitiv, in spiritul adevarului
si al dreptatii fara de care nici o reconciliere nu este posibila.

Printre sustinatorii memoriului inaintat Presedintiei de catre Fundatia ICAR
se numara personalitati din tara si de peste hotare : dr. Ion Vianu, Radu
Filipescu, Ioana Raluca Voicu Arnautoiu, Mariana Sipos, Andrei Dimitriu,
Florin Gabrea, Christian Mititelu, Dinu Zamfirescu, Mihai Sora, Vladimir
Tismaneanu(SUA), Grigore L. Culian (SUA), Gabriel Plesea (SUA), Dan Culcer
(Franta), Liviu Antonesei, Tereza Culianu-Petrescu, Dan Petrescu, Ioan
Rosca, Eugenia Crangariu, Peter I. Bot (Canada), Virgil Zamfirescu, Eugen
Carasevici, Liviu Ioan Stoiciu, Doru Braia, Adrian Niculescu, Alexandru S.
Bologa, Nicolae Constantinescu, Marian si Marcela Vintila, Razvan Mihai
Ungureanu, Leonard Oprea (SUA), Manuela Cernat, Razvan Cernat, Alexandru
Cernat, Virgil Nemoianu (SUA), Bujor Nedelcovici( Franta).

31 martie 2005 - Intalnire la Palatul Cotroceni cu dl. Andrei Plesu,
consilier prezidential

La 31 martie 2005 o delegatie a fundatiei ICAR (Camelia Doru, presedinte si
Anda Calin, coordonator de proiect) s-a intalnit la Palatul Cotroceni cu dl.
consilier prezidential Andrei Plesu.

Intalnirea a avut drept scop inmanarea unor documente pregatite de Fundatia
ICAR pentru a servi la fundamentarea discursului presidential prin care se
asteapta ca statul roman sa-si asume abuzurile si represiunea la care
populatia Romaniei a fost supusa in timpul regimului comunist, asa cum s-a
cerut in memoriul Fundatiei ICAR adresat Presedintelui la 1 martie a.c .

Dl. Andrei Plesu il va informa pe presedintele Traian Basescu despre
continutul documentelor si impreuna vor decide asupra modalitatii de
desfasurare a actiunii propriu zise. S-a convenit asupra unei noi intalniri
la jumatatea lunii aprilie, cand o schita a discursului prezidential va fi
discutata.

Fundatia ICAR multumeste domnului Andrei Plesu pentru disponibilitatea si
interesul pe care l-a manifestat fata de acest demers si pentru implicarea
personala in materializarea lui.
=============================
Fata de aceste momente in care s-au facut promisiuni diverse, atit Fundatiei ICAR cit si mie in calitate de sustinator al acestei initiative de o importanta morala si cetateneasca evidenta, urmarea a fost dezamagitoare, intrucit nici direct , nici indirect nu am gasit vreun semn ca demersul nostru a fost luat in studiu realmente de institutia prezidentiala.
Consider aceasta lentoare ciudata, daca nu semnificativa pentru o anumita distanta intre vorbe si fapte, care, marturisesc ma dezamageste si ma indeamna sa-mi pun intrebari.
Astept un semn de confirmare a primirii acestui mesaj si o notificare despre modul concret in care solicitarile de mai sus sunt tratate oficial.
Cu stima,
Dan Culcer
--


comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


urmarile Razboiului Rece - de The Dreamer la: 02/04/2006 10:56:57
Se pare ca unii nu pot renunta la pozitia beligeranta din timpul Razboiului Rece. La fel cum comunistii condamnau cu manie proletara "crimele abominabile ale regimului criminal burghezo-mosieresc". Sigur, aici este si un pui de afacere ca peste tot citez "• recunoaste meritele celor care au luptat impotriva regimului totalitar comunist" si ca "restituirea" si "reintregirea" pot constitui niste perspective frumusele pentru imbogatirea peste noapte, ca si certificatele de "revolutionar", ca sa dau un exemplu practic.
Daca cititi o carte epocala "Firea romanilor", volum coordonat de Daniel Barbu o sa gasiti raspunsul la chestiunea rubricata, care este tardiva in momentul de fata. Si pe cine o sa condamnam cand peste cativa ani comunistii or sa puna din nou mana pe putere, pe fata, in Romania !
#114918 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...