-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Bila de foc şi invazia pescăruşilor


de geraldine_gl la: 27/10/2005 10:22:00
modificat la: 27/10/2005 22:07:10
taguri: Poezii Proza_scurta 
voteaza:
La o stâncă departare
Stă o zână Stea de Mare
Sub un strat de nisip verde
Noaptea ce culoarea-şi pierde
Sub un strat de sare fină
Şi nisip…o stea felină
E ascunsă între stânci
Şi ademeneşte ţânci
E ascunsă-n depărtare
Este-o zână Stea de Mare.


Copilul încă o privea uimit agitându-şi lopăţica verde plină de nisip. Se opri o clipă şi-apoi începu să râdă zgomotos.
- Raducu! se auzi o voce îndepărtată şi puţin îngrijorată.
- Raducu…vrei să te prindă pescăruşii? îi şopti străina aplecându-şi ochii verzi
asupra lui. Sunt foarte periculoşi…. răpesc copiii şi-i ridică în aer, în devorează cu ghearele lor pentru a le duce sufletele zânei Stea de Mare.
Băiatul terifiat începu să plângă. Mama sa îl ajunse din urmă.
- Mi-ai dat emoţii… de ce ai plecat de lângă pătură? Cine te-a făcut să plângi?
- Femeia cu ochii verzi?
Tânăra mamă se uită în jur, dar nu zări pe nimeni. Doar apa agitată se izbea mugind
de stânci. Strânse jucărelele împrăştiate în nisip şi-l prinse de mână. Ar trebui să ajungă mai repede la hotel, să prindă cina, să-l culce şi apoi să poată ieşi, eventual, la o plimbare. Nu crezuse că a-l lua pe Radu cu ei la mare urma să fie o aşa bătaie de cap. Trebuia să stea cu ochii pe el mai tot timpul. Era atras de apă şi frica că s-ar putea îneca o consuma groaznic. Şi-apoi… la aglomeraţia de pe plajă îl putea pierde cu uşurinţă din vedere.
Băiatul începu să ţipe şi să se ghemuiască de piciorul mamei.
- Sunt pescăruşi… păsări fermecătoare… ca porumbeii, îi zise mama aproape
amuzată de spaima copilului. Dar acesta nu contenea şi ţipătul lui parcă atrăgea din ce în ce mai mulţi pescăruşi de-asupra lor. Roiau bezmetici şi gălăgioşi cu ciocurile lor mereu deschise. Cam agresivi, se gândi tânăra mamă în timp ce-şi ridică copilul la piept. Speriată, începu să strige după ajutor în momentul în care un pescăruş s-a izbit de ea căzând la pământ. Se zvârcolea răscolind nisipul. O femeie cu un cearşaf veni spre ei agitându-l şi lovind teribilele păsări. Vorbele sale păreau incantaţii ameninţătoare. În câteva secunde, stolul s-a spart. Copilul şi mama rămăseseră încremeniţi. Priveau crispaţi în gol.
- Of… doar le spun să se ferească de pascăruşi, bombăni supărată femeia în timp ce
întindea cearşaful pe nisip. Se aşeză turceşte pe el şi scoase o mica candelă în care presără puţin nisip şi un praf albastru. Aprinse amestecul cere începu să scoată un fum gros şî inecăcios. Devin prea bătrână pentru asta, zise şi închise ochii peste sângeriul soare ce urma să-şi stingă arşiţa în mare.

*


Picoarele deja le sângerau după atâta mers prin nisipul încins. Răducu se prăbuşi la pământ.
- Hai, copile, nu suntem în siguranţă aici! Pescăruşii se vor întoarce…
- Mi-e sete…
Tânăra privi descumpănită peste deşertul nesfârşit care răsărise de nicăieri. Soarele
deşi părea că apune, ardea nisipul cu o furie nebună. Ştia că pescăruşii nu trăiesc în deşert şi totuşi atacul lor fusese cât se poate de real şi ştia că se vor întoarce. Îi lăsase urme adânci pe piele. În luă pe Răducu în braţe, aşa aproape leşinat cum era şi porni afundându-se în nisipul dur şi fierbinte. Oare cât o să pot merge aşa? Gânduri alambicate treceau încolo şi încoace prin mintea ei nereuşind să le prindă într-o ordine coerentă. Ce ironic, săptămâna trecută încercase să se sinucidă şi acum…se lupta să supravieţuiască. Numai că acum mai era şi Răducu…

*


Lama cuţitului încă îi arunca reflexii albe şi jucăuşe asupra chipului. Mic şi inofensiv părea în mâna ei, dar ştia că o simplă apăsare ar fi făcut carnea să tresalte sub imperiul durerii. Durere, aşa se numeşte. Obişnuieşte-te cu ea, şi-a zis sec.
Încă patru lumini s-au stins la geamurile blocului de peste stradă. Nici nu era nevoie să iasă pe balcon; le vedea din pat. Într-o seară târzie, când lucrul o istovise, şi-a aruncat ochii în gol către acele ferestre anonime. Atunci i-a văzut… în bucătăria ultimului etaj. Ea era goală, el avea un tricou roşu. Se izbeau de pereţi; aveai impresia că se ceartă, apoi se lăsau jos şi dispăreau. Din când în când, ea se mai ridica şi verifica cuptorul. Probabil gătea ceva, iar mirosul acţiona pe rol de afrodisiac.


*


Simţi cum i se înmoaie genunchii şi se prăbuşeşte în duna de nisip. Îl aude scrâşnind între dinţi.
- Radu, puiule…
- Mami… abia îngână copilul.
Ah, are buzele uscate de sete. Va trebui să găsească urgent ceva apă. O oază… parcă există oaze în deşert. Ciudat… au mers ore în şir, iar soarele parcă nici nu s-a mişcat de pe cer. Stă înţepenit şi însângerat…


*


Joia. Asta era ziua când cuplul de la ultimul etaj se întâlnea. Întotdeauna la aceeaşi oră şi mereu făceau dragoste în bucătărie în timp ce se pregătea mâncarea la cuptor. La început îi urmărea din pat, mai apoi… stingea toate luminile şi-i urmărea din balcon… pe întuneric. Îşi imagina totul… cum bate la uşă, cum nici nu apucă să intre că este toropit de sărutări, cum de nerăbdare şi dorinţă aproape sfâşie hainele de pe el, cum se izbesc de pereţi… dar mai ales cum ajungeau în bucătărie. Îi privea atât de intens, încât avea impresia că simte sărutările pe propriul trup.


*


Îşi privi rănile. O usturau teribil. Oare se vor infecta? Dacă pescăruşii ăia erau turbaţi? Ceva verde se zărea la orizont. Abia se ridică şi-l cuprinse pe Răducu. Nici nu mai avea glas să-i spună că, poate s-a invit salvarea lor. Mergea şi punctul verde se mărea şi prindea contur… era o oază. Parcă înviase; dacă picioarele nu i-ar fi fost numai răni, ar fi alergat până acolo. La un momend dat se opri. Auzea un glas… de femeie parcă. Cânta:

La o stâncă departare
Stă o zână Stea de Mare
Sub un strat de nisip verde
Noaptea ce culoarea-şi pierde
Sub un strat de sare fină
Şi nisip…o stea felină
E ascunsă între stânci
Şi ademeneşte ţânci
E ascunsă-n depărtare
Este-o zână Stea de Mare.

Mama se prăbuşi lângă micul lac ferit de soare. Îl întinse pe Răducu pe jos şi-i umezi buzele. Abia le mişca.
- Radu, mamă…am ajuns… uite, apă.
Băiatul aiura vorbind despre nu ştiu ce femeie cu ochii verzi. Îl stropi, nu ştia ce să
mai facă să-l scoată din acea stare de leşin.
- Clasic… nu aşa îti vei salva copilul…
Se întoarse uimită spre bătrâna care cântase până acum. Era aşezată pe un fel de
pătură şi avea o cadelniţă ce împrăştia arome ciudate…
- Spune-mi ce să fac….
- Sufletul tău… e nevoie de sufletul tău ca să negociez pentru băiat.
- Ce vorbeşti, mamaie… abia rosti tânăra.
- Un suflet tot trebuie să ajunga la zâna Stea de Mare. Dacă nu al copilului, atunci
al mamei. Sufletele o menţin nemuritoare… aşa învaţă...
- Aiurezi… ce zână?! Ajută-mă să-mi salvez băiatul, rosti cu disperare mama.
- Băiatul tău e bine… priveşte, îi zise întinzându-i un ulcior de apă.
Privi reflexiile apei transformându-se în valuri ale mării şi fiul său jucându-se la mal.
Exact unde îl găsise.
- Ce vorbeşti… fiul meu este aici cu mine, îi replică strângându-si fiul la piept.
- Nu te încăpăţâna să vezi lucruri care nu sunt.
Un vânt nebun începu să bată răscolind dunele de nisip. Curând nu se mai putea zări
nimic. E un vis… se va termina curând îşi zise acoperindu-l pe Radu.

*


Situaţie limită când s-a hotărât să se sinucidă. Raducu abia adormise şi ea… ea privea cu poftă la acelaşi cuplu care-şi sorbea clipele de dragoste şi tandreţe după aceeaşi reţetă după aproape un an. El iar nu venea acasă. Ce mare scofală ar fi, şi-a zis. E doar etajul 8… doar păşeşte şi atât. Gata cu clipele de aşteptare, cu discuţiile interminabile şi cu zbuciumul. S-a suit pe marginea balconului cu picioarele în afară. Asta e, şi-a zis. Atunci l-a auzit pe Raducu şi a realizat. Nu putea fugi ca o laşă. Lucrurile s-au rezolvat apoi de la sine. Şi-au luat un concediu la mare, un fel de reîntărire a familiei. Ce prostie era să facă…




*


- Hm…păi, de-asta eşti aici, îi replică un beduin răsărit de nicăieri.
Femeia ridică ochii înmărmurită.
- Copilul este al ei… sau poate doreşti să-ţi negociezi sufletul…
- Era o bătrână şi o oază…
- Iluzii, draga mea… la fel de reale ca şi mine, ca şi tine, începu să râda sarcastic.
Băiatul în schimb, e doar jumătate aici… a rămas blocat între lumi, până la negocieri.
- Ce negocieri… despre ce voorbeşti?
- Ai vrut să te sinucizi, teoretic, erai dornică să scapi de sufletul tău.
- Aia?! A fost o prostie… o rătăcire.
- Una care costă… rătăceşti în tărâmul ăsta deşertic cu un soare care nu mai apune
şi o gaşcă de pescăruşi care te urmăresc pretutindeni.
Un astfel de stol se năpusti asupra ei. Femeia s-a trântit la pământ acoperindu-şi
copilul cu propriul trup. Simţea ghearele păsărilor cum i se înfig în carne, simţea sângele cum i se prelige pe piele şi soarele ce parcă îl usca prea repede.

- A fost greşeala mea… de ce îl pedepseşti pe el? Nu e drept… are nevoie de
mine…
Deodată, lângă ea o femeie ciudată era aşezată pe un cearşaf şi agita o candelă
fumegândă. În spatele său auzea marea furioasă. Femeia îşi rostea incantaţiile calmă, fără să privească în jur.
Un pescăruş fluorescent încercă să se izbească de ea, dar căzu în nisip. Se ridică şi
prinse a urla în sunet de valuri:
- Nu mi poţi lua şi pe aceştia!
- Vezi-ţi de lumea ta…ştii că nu e permis să te amesteci în viaţa muritorilor…aşa
am convenit.
- Da, dar este o sinucigaşă, rosti pescăruşul înfuriat. Lumina din jurul său deveni
orbitoare modelându-i trupul. Sunt ultima din neamul meu… ai nimicit toate zânele Stea de Mare cu razele tale…
Femeia incandescentă râdea şi vâlvătaia cuprinse întreg orizontul….
- Ai să mi te supui…atâta timp cât lucesc pe cer, rosti cu voce de tunet.


*



- Mami… hai… pescăruşii au plecat!
Deschise ochii şi-l privi pe Raducu de-asupra ei.
- Ai leşinat…am o mamă fricoasă, îi spuse râzând.
Îi zâmbi. Nimeni în jur. Soarele apunea.
- V-am văzut de pe pătură…sunteţi teferi?
- E în regulă dragule, îl linişti. Hai, nu mai gâfâi, trage-ţi sufletul.
- Ţi-am spus să nu mai pleci de lângă noi…dai numai de ciudaţi la ora asta…
- Ai văzut?! Ne-au atacat pescăruşii…îi povesti entuziasmat Răducu tatălui său.
- Ce atac?! Aţi stat amândoi încremeniţi câteva secunde în timp ce o nebună tot
învârtea pe lânga voi o chestie ce scotea fum.
- Femeia…unde e? îl întrebă.
- Păi…când m-a auzit strigând, a plecat…abia se mai vede.
Tânăra abia mai putea zări silueta ce se depărta trăgând după ea un cearşaf. Urmele
pescăruşilor îi dispăruseră ca prin farmec de pe trup. Nici urmă de răni. Însă mirosul… mirosul cadelniţei încă îi mai stăruia în nări…sărat… ca briza mării.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


N-as sti ce sa spun... asa ca - de Honey in the Sunshine la: 31/10/2005 02:06:41
N-as sti ce sa spun... asa ca o sa spun doar ca mi-a placut.
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture
#83138 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
imi pare bine ca ti-a placut, - de geraldine_gl la: 02/11/2005 12:53:39
imi pare bine ca ti-a placut, insa as vrea sa stiu daca au fost si chestii care nu ti-au placut...caci ceea ce fac eu pe site...e sa testez aceste texte; inca o data...multzam!
#83847 (raspuns la: #83138) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...