Calul

Nu am nici cal si nici ponei. Singurul cal pe care l-am incalecat a fost intr-o poezie din adolescenta. Era o rasa speciala pentru ca era din un cal din valurile marii. De atunci insa caii pe care i-am vazut cel mai des sunt caii din Bucuresti, caii tiganilor, slabi, amarati si chinuiti, riscandu-si viata in trafic. Suferinta lor este muta si neglijata. Izvoare de viata sunt haituiti fara a li se da sansa de a fi cai. Calul de Bucuresti arata ca si oamenii de Bucuresti, jalnici, obositi si lipsiti de demnitate. De data asta nu tiganii ne-au transformat in niste pricajiti ci propria cultura de comunicare pe care ne-o creeam zi de zi , prin toate mijloacele. Atentie la cai si la oameni ! Dar daca soarta cailor de bucuresti nu poate fi schimbat soarta oamenilor poate !