-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Miorita, 2002


de Ingrid la: 13/12/2003 00:33:44
modificat la: 13/12/2003 00:33:44
taguri:
voteaza:
Pe-un picior de lemn,
Uns cu untdelemn,
Iata vin agale
Pe-a plangerii vale
Trei bravi presedinti
Toti scrasnind din dinti.

Unu-i moldovan,
Unu-i transnistrean
S-altu-i otoman.

Iar cel Gagauta
Si cu Michiduta
Mari se vorbira,
Si se sfatuira,
La apus de soare,
Ca sa mi-l insoare
Pe cel moldovan,
Ca-i mai otoman
Decat Suleiman.

Si l-au convocat,
Sara pe-nserat
Si i-au zis asa:
Vova, nu te da!
Lasa-te de frati,
De veri si cumnati,
De mama si tata,
De natia toata
Si ti-om tine parte
Tie pan-la moarte.

Ti-om da motorina,
Nafta si benzina,
Seceri si ciocane,
Lemne si chiroane,
Ca sa rastignesti,
Cand binevoiesti
Pe tot printisorul,
Care duce dorul
Re-ntregirii tarii
Si-al rumanizarii.

De-a valma sa-i seceri
Pe acei neteferi,
Care se indura
Tata de la gura
Sa ne-o ia odata
Cu Moldova toata.

Ti-om da si firman,
Ca sa fii cioban,
Pe intreaga stana,
Si-un ciomag in mana,
Sa conduci festiv
Statul costeliv,
Confederativ.

Sa-ti mai bine turma
Pan si-a pierde urma,
Colo-n fundul tarii,
Prin calde Siberii,
Unde-i iarba grasa
Si viata frumoasa.

Dar cea Miorita,
Cu limba pestrita,
De un an incoace
Gura nu-i mai tace,
Targul nu-i mai place...

- Miorita slaba,
Oaie basaraba,
De un an incoace
Gura nu-ti mai tace
Ori targul nu-ti place,
Ori esti opozanta,
Miorita toanta?

- Nu sunt opozanta,
Nici mioara toanta,
Sunt o oaie blanda,
Goala si flamanda,
O alegatoare,
Cum mai rar sub soare,
Care-acum un an
Te-a ales cioban...

- Parca-mi amintesc,
Daca nu gresesc,
Mi-ai dat si-un colac,
Presurat cu mac
Si-un prosop de in,
Si-o vadra cu vin
Ah, mioara mea,
Daca as avea
Timp ceva mai mult,
Sa stau sa te-ascult,
Dar eu sunt pe duca,
Plec la Ciuca-Buca
Dupa miez de nuca,
Sa v-aduc papara
Ca nu-i lapte-n tara.

Dar daca-ai venit,
Dac-ai indraznit
Sa intri-n palat,
Chit ca m-ai votat,
Spune, ce nevoi
Te-au adus la noi?

- Tovarase bace,
Da-ti sfetnicii-ncoace
La verdeata multa,
C-aici nu s-asculta.
Dar, draga stapane,
Mai cheama si-un caine
Din cei zdravenei
Ca alde Morei,
Ca l-apus de soare
Vor sa te omoare
Baciul transnistrean
Si cel otoman.

- Oita barsana,
De esti nazdravana
Si de-o fi sa mor,
Cand mi-i mie dor,
Du-te de istov,
La baciul Smirnov,
Du-te cu fuguta,
Si la Gagauta,
Si le spune lor,
Fratiorilor,
Ca sa ma ingroape,
Pe aici pe-aproape.

Nu colea-ntr-o garla,
Ci lang-a mea Tarla,
Lumea cand s-a strange
Ministrii m-or plange
Cu lacrimi de sange!

Ceasul cand a bate
Cabinetu-n spate
Vant nu m-a razbate!

Astea sa le spui,
Iar la cap sa-mi pui
Acel scump odor,
Tot un Tricolor -
Drapelul "fascist",
C-am fost comunist!

Pune-mi si-o cohorta
Numai fara borta,
C-asta imi trezeste
Amintiri funeste.

Ii cunosc eu telu
Din lozinci de felu:
"Azi in Chisinau -
Maine-n satul tau!"
"Gata cu rabdarea:
Jos rusificarea!"
"Rusa e frumoasa,
Dar la ea acasa!"
"Nu vrem nici un pic
Pres-ul bolsevic!"
"Nu va fie frica,
Comunismul pica!"
"De-ar pica odata
Sa intram in NATO!"

Iar tu de omor
Sa nu le spui lor.
Sa le spui vulgar
C-am fost un magar
De m-am insurat
Sara pe-nserat
C-o sonda de nafta
S-aveti multa bafta!

Ca la nunta mea,
De la Moscova,
S-a aprins o stea,
Pe Kremlinul drag,
Langa rosu steag.

Ca von Ribbentop
Si cu Molotov
Mi-au tinut usanka,
M-au dus cu taceanka
Ziua la plimbare,
Noaptea la culcare.

C-am avut nuntasi
Ciukci si papuasi,
Preot - Aleksii,
Preotese - mii
Stele rubinii!...

Iar daca-i zari,
Daca-i intalni
Maicuta batrana,
C-o varguta-n mana
Pe strazi alergand
Si tot intreband:
Cine au zarit,
Cine-au auzit
De-un tovarasoi
Tras ca prin butoi?

Fetisoara lui,
Spaima gandului;
Vorbulita lui,
Rasul plansului;
Faptulita lui,
Borta vantului!...

Tu, oita mea,
Sa te-nduri de ea
Si-i spune curat
Ca m-am insurat
C-o sonda de nafta
S-aiba multa bafta!

Iar la cea maicuta
Sa nu-i spui, draguta,
Ca la nunta mea,
De la Moscova,
S-a aprins o stea,
Pe Kremlinul drag,
Langa rosu steag.

Ca von Ribbentrop
Si cu Molotov
Mi-au tinut usanka,
M-au dus cu taceanka
Ziua la plimbare,
Noaptea la culcare.
C-am avut nuntasi
Ciukci si papuasi.
Preot - Aleksii,
Preotese - mii
Stele rubinii!...


http://www.yam.ro/articles/2002/martie/12/1.html

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


ingrid, - de faru48 la: 16/02/2004 01:08:00
i-mi plac compuneruile,tine-o tot asa......
#9679 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...