O mare greutate pare ca-mi apasa inima in neant si o sugruma pentru a o reduce la o iluzie, desi numai acest sentiment ma trezeste la realitatea dureroasa din juru-mi
Esti pe punctul de a te departa de mine, este evident, desi nu vrei sa recunosti. Totul s-a pierdut, am lasat in urma trecutul si doar tu ai puterea de a uita si de a o lua de la capat.
Nu cred si nu vreau sa cred ca am ajuns fara de iubire si dusmani cu Eros, cand dragostea pluteste in aer de o vesnicie si mai bine.
Forma depresiva in care ma cufund de ceva vreme a ajuns sa fie mai usor ca o stare de nebunie melancolica, pentru ca esti nehotarat.
Dimineata ma trezesc trista, uneori plang, iar imaginea chipului tau imi devine o obsesie. Nu are importanta cat voi mai indura pentru tine, daca in final tu te vei intoarce la mine.
Pierderea ta mi se pare acum nefireasca, din moment ce singura salvare suntem noi doi. Continui sa respir, sa gandesc, sa mananc si chiar sa rad cu constiinta impacata, atunci cand esti vesel, iar cand consider eu momentul potrivit, pur si simplu te uit, dar nu de tot.
Stii prea bine ca te iubesc, iar pasiunea mea mistuitoare este ca un joc atunci cand ma farmeci. Din acest motiv eu sunt capabila sa vad adevarul si sa-l schimb in neadevar, deci sa te fac sa ma iubesti.
Astfel se intampla ca, in loc sa consider pasiunea un viciu, o iau drept un mod de a vietui.
Nopti la rand te-am visat si eram constienta ca nu te pot avea, dar insist, insist mereu pentru ca nu pot altfel. Simt ca explodez, ca-mi pierd mintile in lipsa ta, poate de aceea noptile mi se par o eternitate.
Cu cat stau mai mult in preajma ta, cu atat prind mai mult curaj si sper sa... te am pe vesnicie. Mi se pare imposibil de realizat acest pas. Totusi, sper...